UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

Alice
-Abordat pe baza cărții ”Alice în Țara Minunilor” (1865)-

Referat pentru examenul la disciplina

Fundamentele Psihologiei II

Titular curs: Conf.univ.dr. KISS CSABA

Student: Ștefan Andreia-Simona

- Bucureşti, 2021 -

1
 CUPRINS

Prezentarea personajului................................................................................. 3
1. Caracteristicile gândirii .............................................................................. 3
1.1. Operațiile gândirii......................................................................................3
1.2. Calitatea raționamentelor și a judecăților..................................................4
1.3. Modalitatea de rezolvare a problemelor...................................................5
2. Principalele forme de memorie................................................................... 5
3. Determinanții proceselor de memorare, păstrare și reactualizare ................5
4. Tipurile de comunicare ................................................................................6
4.1. Comunicarea verbală ............................................................................... 7
4.2. Comunicarea nonverbală .......................................................................... 7
4.3. Comunicarea paraverbală......................................................................... 7
4.4. Metacomunicarea..................................................................................... 7
5. Atributele atenției......................................................................................... 7
6. Tipul de imaginație dominant...................................................................... 8
7. Modul de manifestarea al celor 20 de trebuințe fundamentale redate de către H.
Murray .............................................................................................................. 9
8. Emoțiile, sentimentele, pasiunile și influența acestora asupra existenței și a
relațiilor ...........................................................................................................11
9. Structura, fazele actului voluntar și calitățile voinței..................................13
10. Concluzie. Profilul principalelor procese și mecanisme psihice
superioare ....................................................................................................... 14
Bibliografie și referințe .................................................................................. 15
Declarație și
menționări ...................................................................................................................
.......16

2
 Alice reprezintă personajul eponim principal din opera clasică ”Alice în Țara
Minunilor”, scrisă de Lewis Carrol. Publicată în 1865, această carte a devenit un
succes imediat, rămânând una dintre cele mai cunoscute cărți pentru copii. Totuși,
conținutul său este mai mult orientat spre cititorii adulți, încadrându-se în literatura
absurdă.
Povestea este despre o fetiță de șapte ani care, din cauza propriei sale plictiseli,
urmărește un iepure până în vizuina lui, unde ajunge în Țara Minunilor, o lume
străină și fictivă unde animalele pot vorbi, se pot deplasa ca oamenii, fiecare având
personalitate proprie. Alice își începe aventura de a înțelege logica acestei lumi,
dar pe parcursul romanului, se poate observa că elementul esențial întruchipează
eforturile lui Alice de a afla cine este cu adevărat.
1. Ca abordare teoretică, protagonistul din roman, precum și celelalte personaje au
anumite caracteristici ce conțin esența psihanalizei. Psihanaliza este practic studiul
comportamentului uman și al dezvoltării copilului. În psihanaliza este, de
asemenea, vorba despre etapa de dezvoltare a copilului care include ”ideile
fanteziilor si viselor” și abordează conflictul creat în ”mintea inconștientă” a unui
subiect din cauza unor instabilități emoționale. Aceste conflicte sunt însăși esența
minții lui Alice. Componentele, părțile din inconștient cu care Alice intră în
conflict reprezintă celelalte personaje. Este de adăugat că Alice se ceartă, la
propriu, pe ea însuși. ”<<Ar trebui să-ţi fie ruşine, s-a mustrat Alice, o fată mare ca
tine (..) să plângă în halul ăsta! Opreşte-te din plâns în clipa asta, ascultă ce-ţi
spun!>> Totuşi, a continuat să plângă” (p.18).
Confirmarea care relevă faptul că personajul Alice este potrivit pentru a avea o
„formă psihanalitică a mentalității” se datorează viselor sale. În roman, putem
constata că Alice visează constant, iar Țara Minunilor face parte din imaginația ei.
Ne oferă o dovadă a ideii că suferă cu adevărat de o boală psihanalitică. ”Alice se
săturase să șadă lângă sora ei (..) era o zi zăpușitoare, care o facea să se simtă
somnoroasă (..)Alice n- a fost prea mirată când l- a auzit pe Iepuraş (..) hop şi
Alice după el în vizuină, fără să se gândească în ce fel o să mai poată ieşi vreodată
de acolo.”( p.9-10) Acest lucru sugerează că ea se afla într-o „stare de spirit
irațională”, care apare în mod natural în visele unui individ.
1.1 Operațiile gândirii ale lui Alice

3
Gândirea dispune de cele mai multe operații psihice, iar cu cât un individ deține
mai multe sisteme operatorii, cu atât poate fi considerat mai superior din punct de
vedere cognitiv.
O mare parte din acțiunile și enunțurile lui Alice ca răspuns la interlocutorii ei
confirmă comportamentul unui copil de 7 ani. Aceasta se conformă etapei concret-
operaționale descrise de psihologul J. Piaget. Ca orice copil de vârsta ei, Alice este
puternic guvernată de reguli. Astfel, este folosită în principal deducția ca operație a
gândirii. Jocurile pe care Alice le întâlnește în Țara Minunilor sunt diferite,
deoarece nu se aplică aceleași reguli ca cele pe care Alice le învățase acasă, iar toți
locuitorii acestui loc ficțional aplicau alte reguli. În unele cazuri, nu există nici
măcar vreo regulă de joc, iar un joc fără reguli clar definite îl vor face pe orice
copil să devină confuz. Acest lucru denotă importanța deducției ca operație de
gândire pentru Alice. O altă exemplificare pentru deducție ar fi, atunci când Alice
găsește o sticluță pe care scrie ”BEA-MĂ”, aceasta ezită, spunându-și că trebuie
mai întâi să vadă dacă scrie ”otravă” pe sticlă. Își amintește ”nişte povestiri despre
copii care sau se arseseră la foc, sau fuseseră mâncaţi de fiare sălbatice, sau li se
întâmplaseră mai ştiu eu ce alte lucruri neplăcute, numai pentru că nu voiseră să- şi
amin tească regulile atât de simple pe care le învăţaseră de la prietenii lor mai
mari” (p. 14)
Încă o operație de gândire prezentă în cogniția lui Alice reprezintă abstractizarea.
Aventura ei începe din urmărirea Iepurașului Alb. Alice renunță la a se mai gândi
la ce se va întâmpla dacă intră în vizuină, esențialul pentru ea, în acel moment,
fiind să îl găsească pe iepure.
Voi vorbi și despre comparația ca operație de gândire. Ca exemplu de secvență
literară pentru operația enumerată, Alice se compară cu o măsuță de lângă ea și
realizează că devine mai mică în înălțime. Apare raportul de inferioritate-
superioritate dintre ea și măsuță, dar și dintre ea când avea o statură normală și ea
micșorată.
1.2 Calitatea  raționamentelor și a judecăților lui Alice
Raționamentul logic este un stadiu de ”combinatorici ale propozițiilor, între care
se stabilesc relații ce au fost deja sistematizate de logică drept implicații, disjuncții,
incompatibilități” (Neveanu, 2013, p. 451). Deoarece Alice are 7 ani, nu putem
spune că i s-a dezvoltat un raționament matur, superior. Forma de raționament
specifică vârstei sale este transducția.  Controlul judecăţilor, la această vârstă, se
face prin intermediul „reglărilor intuitive". Este evident faptul că Alice deține

4
limitări ale gândirii (egocentrism, centrare, amestecul realului cu imaginarul,
ireversibilitate, etc.), dat de faptul că este într-un stadiu preconceptual al
dezvoltării intelectuale. Egocentrismul său este relevat din capitolul II al cărții:
Alice începe o conversație cu Șoarecele și continuă să vorbească despre Dinah,
pisica ei. Șoarecele pare ofensat și speriat pe tot parcursul conversației și îi
transmite că nu dorește să mai audă de pisici. Alice își cere scuze, dar tot continuă
să vorbească despre animale ce îl sperie pe Șoarece. Se relevă faptul că Alice nu
poate vedea bine lucrurile din punctul de vedere al celuilalt, rămânând prizoniera
propriei sale perspective.
Un alt exemplu pentru a demonstra raționamentul ilogic al lui Alice este prezent în
acest citat: ”Atunci trebuie să ne spui ceea ce crezi, a urmat Iepurele de Martie. —
Aşa şi fac, a răspuns Alice în grabă, cel puţin… cel puţin cred ceea ce spun – e
acelaşi lucru, înţelegi? — Nu- i deloc acelaşi lucru, a intervenit Pălărierul. E ca şi
cum ai spune că „Văd ce mănânc“ e acelaşi lucru cu „Mănânc ce văd“?! — Sau că
„Îmi place tot ce capăt“ e acelaşi lucru cu „Capăt tot ce îmi place“, a adăugat
Iepurele de Martie. — Sau că „Respir când dorm“ e acelaşi lucru cu „Dorm când
respir“, a adăugat Hârciogul, care părea să vorbească în somn. — Pentru tine e
acelaşi lucru, a adăugat Pălărierul;” (p. 75). Acest dialog este o dovadă clară că
raționamentul lui Alice este transductiv și conține erori logice și judecăți false.
2. Principalele forme de memorie surprinse la Alice
Universal vorbind, memoria se definește ca fiind procesul de întipărire, stocare și
reactualizare a informațiilor.
La Alice se poate observa o memorie de lungă durată ineficientă, deoarece
reactualizarea informațiilor nu este bună. Lipsa lui Alice de gândire logică și de
sistematizare a memoriilor împiedică însușirea materialelor într-un mod corect
(”...cu toate cunoștințele ei de istorie, Alice nu avea o noţiune prea clară asupra
timpului în care s-au petrecut felurite evenimente <<p.24>>). În anumite pasaje, își
uită până și identitatea (”a început să se gândească la toate fetiţele pe care le
cunoştea, cele de vârsta ei, ca să-şi dea seama dacă nu cumva fusese schimbată cu
una dintre ele”<<p.20>>).
3. Determinanții fiecărui proces de memorare, păstrare și reactualizarea identificate
la Alice

5
 În opinia mea, este important să ținem cont în primul rând de faptul că toate
întâmplările lui Alice au loc în visul, inconștientul ei, iar asociațiile dintre
amintirile și memoriile ei devin mai abstracte.
Encodarea este un proces de traducere a informației în idei logice, pe care mintea
le poate integra. Nu se știe exact cantitatea lecțiilor predate la școala ei, însă a
reușit să encodeze vizual și auditiv materiale, trecându-le de la memoria de scurtă
durată la cea de lungă durată, acestea fiind semnificative din punct de vedere
verbal.
”Stocarea este procesul de reținere sau de păstrare a informațiilor.”(Aniței 2010, p.
306). Trăinicia lui Alice a păstrării informațiilor nu este eficientă. Alice este pusă
de multe ori de către animalele din Țara Minunilor să recite poezii, dar
protagonista greșește toate versurile, deși din punct de vedere auditiv, seamănă cu
originalul. Memoriile ei nu sunt conservate corect într-o formă acceptabilă.
Reactualizarea presupune ”scoaterea la suprafață a conținuturilor encodate”,
”aducerea în plan conștient a unor informații și experiențe care au fost stocate cu
un anumit timp în urmă” ( Aniței 2010, p. 308). Dacă memoriile nu sunt stocate
într-un mod valid, atunci nu vor fi nici reactualizate într-un mod fidel. Practic,
ineficiența stocării memoriilor lui Alice este relevată prin reproducerea incorectă a
poeziilor.

4. Tipurile de comunicare ale lui Alice

”Comunicarea reprezintă o condiție generală și totodată necesară a apariției și
manifestării vieții psihice umane” (Crețu, 2005). În Țara Minunilor, comunicarea
devine o problemă pentru Alice, deoarece nu putea nici să înțeleagă, nici să se facă
înțeleasă. Haosul și iraționalitatea creează un sistem de limbă de neînțeles care o
frustrează atât Alice, cât și pe creaturile Țării Minunilor.
Dezvoltarea caracterului lui Alice se manifestă prin numeroasele conversații care
avut loc între Alice și alte personaje din narațiune. Alice folosește într-un mod
voluntar limbajul verbal, non-verbal, paraverbal și metacomunicarea pentru a le
transmite emoțiile, ideile și statusul ei persoanjelor din Țara Minunilor, dar și sorei
sale.
4.1 Cum cartea este scrisă originală în limba engleză, pe timpul erei victoriene,
limbajul verbal al lui Alice ne relevă faptul că provenea dintr-o familie educată din

6
era victoriană a Angliei. Este politicoasă, cel puțin la începutul conversațiilor și
când se prezintă. Aproape în toate conversațiile sale dorește să-și arate
cunoștințele. Alice este bine crescută și interesată de alții, deși uneori face
observații greșite și supără creaturile din Țara Minunilor. Ea este descurajată ușor
de grosolănia celorlalți față de ea.
Protagonista este o copil prietenos care dorește să vadă mediul înconjurător
binecuvântat cu comuniune fatică. Ea reușește să facă pe toată lumea din jurul ei
fericită și, în consecință, să-și atingă propria fericire. Aflându-se într-un loc în care
este străină, Alice încearcă să se apropie politicos de aproape toți cei pe care îi
întâlnește prin comunicarea cu ei. Cu toate acestea, Alice uneori nu reușește să-și
atingă acest scop, datorită lipsa ei de experiență de viață sau din cauza grosolăniei
altora. Totuși, nu renunță niciodată la obiectivul său optim: realizarea comuniunii
și solidarității prin socializarea cu ceilalți.

4.2Comunicarea non-verbală se referă la gesturi, expresii faciale, vestimentație,

limbajul corpului, etc. Se vorbește despre mimica lui Alice în situații în care se
descurajează rapid din cauza grosolăniei unor personaje. De exemplu, în timp ce
stătea la masă cu mai multe personaje, Hârciogul îi spune să tacă. Atunci, Alice
reacționează doar prin mimică, fără limbaj verbal, iar apoi se ridică de la masă și
pleacă (”Grosolănia aceasta era mai mult decât putea suporta ea; s- a ridicat,
dezgustată, şi s-a îndepărtat” <<p.82>>). În roman nu este descrisă vestimentația
ei, dar ilustrațiile cărții arată că este îmbrăcată elegant și simplu. Ca proxemică, ori
că se joacă cu ei, ori că stă la masă, în general Alice nu trece mai departe de zona
socială cu creaturile din acest univers fantastic. De asemenea, Alice își fixează
privirea pe animale atunci când este îngrijorată pentru ele. (”Alice îl privea pe
Șoarece fix, cu îngrijorare, pentru că era sigură că o să răcească rău de tot dacă nu-
şi usucă repede hainele” <<p.28>>)
4.3”Comunicarea paraverbală reprezintă un nivel mai profund de comunicare,
operând cu aspecte și forme ale comunicării verbale și non-verbale (inflexiunea
vocii, tonul, postura, mimica, etc.)” (Aniței 2010 p. 248). Tonul prietenos, calm al
lui Alice reflectă nevoia ei de a socializa și de a stabili o relație de prietenie între
locuitorii acestui loc ficțional. Rolul folosirii unui ton îngăduitor este de a stabili
mai degrabă o comuniune fatică, decât un schimb de informații (Malinowski,
1923).

7
5. Atributele atenției ale lui Alice
Atenția este orientarea, selectivitatea și concentrarea conștiinței noastre asupra
unor stimuli aflați în afara noastră sau în interiorul nostru. (Zlate, 2005 p. 88). Un
atribut important al atenției reprezintă volumul atenției, adică numărul
”elementelor” distincte pe care un subiect le poate cuprinde simultan cu maximă și
relativ egală claritate (Golu 2007 p. 624). Alice ajunge într-o lume diferită de
lumea pe care o știa ea, cu creaturi de natură fantastică. Din cauza nefamiliarității
mediului în care se află, volumul atenției ei devine mai mic.
Alt atribut al atenției îl reprezintă concentrarea. Romanul debutează cu lipsa
concentrării lui Alice când sora ei îi citește o poveste. Starea ei internă este
schimbată când îl vede pe Iepure și când ajunge în Țara Minunilor. Este motivată
de curiozitatea specifică vârstei, dar și de noutatea mediului, precum și nevoia ei de
comunicare interpersonală. Gradul ei de concentrare crește atunci când își dorește
să îi ajute pe locuitorii Țării Minunilor pentru a le obține prietenia.
Mobilitatea reprezintă calitatea atenţiei de a se comuta rapid, la nivel optim de
concentrare, de la o situaţie la alta, de la o secvenţă sau verigă a activităţii la alta,
menţinând totodată controlul asupra ansamblului. Graţie acestei calităţi, elemente
şi secvenţe particulare se leagă într-o organizare spaţio-temporală unitară. Prin
aceasta, mobilitatea se deosebeşte şi se opune simplei fluctuaţii sau oscilaţii, care
reprezintă, în genere, o trăsătură negativă. (Golu 2007 p. 627). Mobilitatea atenției
lui Alice se îmbunătățește pe parcursul romanului, familiarizându-se cu creaturile
ținutului și cu regulile lor.
Distributivitatea se referă la posibilitatea atenţiei de a permite realizarea simultană
a două sau mai multor activităţi diferite (Golu, 2007, p. 628). Printre singurele
activități pe care Alice le realizează simultan se enumeră conversația pe care
încearcă să o întrețină cu Șoarecele în timp ce înnoată. Putem asuma că, la vârsta
ei, Alice nu deține o distributivitate la atenție dezvoltată.

6. Tipul de imaginație dominant al lui Alice

Formele imaginației sunt tratate într-o manieră sensibil diferită de la autor la autor.
Cei mai mulți analizează următoarele forme: visul din timpul somnului, reverie,
imaginația reproductive, imaginația creatoare, visul de perspectivă și procesele
hipnoide (Aniței 2010, p. 336).

8
 Forma dominantă de imaginație a protagonistei este visul. Până la urmă, tot
romanul se învârte în jurul imaginației lui Alice, respectiv, ce manifestări ale
cogniției au loc în timp ce visează.
Visul lui Alice se desfășoară printr-o înlănțuire de imagini, emoții, precum și
multe reflecții. Lumea pe care o visează este caracterizată ca fiind absurdă și
haotică, dar imaginile scenice se desfășoara totuși într-o cronologie corectă.
Caracterul simbolic al visului lui Alice poate fi descifrat ca fricile ei legate de
lumea exterioară.
Vârsta fragedă a lui Alice îi permite să aibă un vis neobișnuit. La începutul cărții,
după ce a analizat cartea surorii sale, Alice remarcă: „şi ce rost are o carte fără
poze şi fără dialoguri?“ (p.9). Comentariul ei denotă natura ei tânără și atenția sa
orientată către stimuli mai ușor de perceput. Aprecierea ei pentru cărțile ilustrate cu
animale vorbitoare este transmutată în Țara Minunilor, unde chiar ea devine un
personaj dintr-o carte ilustrată fictivă. Mai mult, visul ei îi arată și dorințele ei, cum
ar fi controlul asupra propriei ființe și dorința ei de a părea originală și demnă de
societatea în care trăiește.
7. Henry Murray (1938) a fost preocupat de dezvoltarea unei teorii a motivației
între anii 1930-1060. El credea că o nevoie reprezintă o potențialitate sau o stare de
pregătire pentru a răspunde într-un anumit mod în anumite circumstanțe date. O
asumpție majoră care a stat la baza teoriei lui Murray a fost aceea conform căreia
stările interne de dezechilibru sunt cele care determină comportamentul. (Aniței,
2010, p. 349)
Psihologul american a clasificat trebuințele în trebuințe primare/viscero-organice
(foame, sete, sex, evitarea durerii) și trebuințe secundare (psihogene) (Aniței, 2010,
p. 349). Este important de reținut că acesta nu a dorit să existe o ierarhizare a
acestora.
1. Supunere: această trebuință se referă la nevoia de a accepta critica și
disponibilitatea de a accepta propriile limite și greșeli. În legătură cu Alice,
această trebuință nu o caracterizează. Din contră, este chiar încăpățânată,
prin faptul că le cere creaturilor din acest univers să îi respecte ideologiile
sale, chiar dacă ea este intrusul lumii în care se află.
2. Realizare: presupune dorința de a evolua, de a îmbunătăți constant propriile
performanțe. Prin întrebările pe care și le pune legate de propria sa existență,
se relevă faptul că Alice este motivată să descopere mai multe lucruri despre
sine, dar și despre lume.

9
3. Afiliere: această trebuință apare clar la Alice. Alice își menține politețea față
de caractere, chiar și în situații vulcanice, pentru a crea o relație de bună
înțelegere cu indivizii din jurul ei.
4. Agresivitate: în anumite situații în care apar remarci nepoliticoase pe care
Alice nu le suportă, ea le răspunde înapoi personajelor, pe același ton
răutăcios.
5. Autonomie: nevoia lui Alice de independență și de libertate în acțiuni și de a
se opune regulilor apare des. Un exemplu constă în faptul că Alice se așează
la masa unde se aflau Iepurele și Pălarierul, iar când ei îi transmit că nu e
loc, Alice le răspunde că este chiar ”foarte mult loc” (p.73) și se așează pe
un scaun.
6. Contracarare: această trebuință, ce apare la Alice, se referă la nevoia de a
echilibra o acțiune eșuată cu o altă acțiune. De multe ori, când personajele îi
spun că nu știe despre un anumit subiect, Alice le va răspunde cu o afirmație
în care adaugă o informație nouă despre subiect, vrând să arate că știe despre
ce vorbește.
7. Apărare: Alice își exprimă această trebuință atunci când personajele îi
comunică remarci intruzive. Alice ripostează și le spune că ar trebui să
învețe să nu facă remarci cu character personal.
8. Deferența: Trebuința aceasta se raportează la nevoie de a se afla în ”umbra”
unei personae superioare pe care să o admire, să o susțină. Chiar dacă este
doar un copil, nu întâlnim această nevoie la Alice în roman.
9. Dominanță: Nevoia de a avea control asupra mediului și asupra persoanelor
apare la Alice în anumite fragmente. Când se află în lacul propriilor sale
lacrimi, observă că un șoarece înoată lângă ea. Chiar dacă Șoarecele încearcă
sa înoate mai rapid ca să scape de Alice, aceasta tot continuă să îi vorbească
pentru a afla cum poate ieși din lac.
10.Exhibiție: nevoia de a șoca și de a ieși în evidență, în opinia mea, nu apare la
Alice.
11.Evitarea durerii: Se poate observa nevoia lui Alice de a-și lua măsuri de
precauție când vede o sticluță pe care scrie ”BEA-MĂ”. Alice, în primul
rând, se gândește că mai întâi trebuie să se uite să vadă dacă scrie ”otravă”
pe ea, înainte să o bea.
12.Evitarea inferiorității: Nevoia lui Alice de a evita situațiile jenante apare
când este afectată de nepolitețea personajelor. Când simte că devine o
situație prea jenantă pentru ea, Alice pleacă din acel loc.

10
 13.Îngrijire și acordare de ajutor: trebuința aceasta se referă la a arăta simpatie
față de persoanele neajutorate. În Alice se naște o nevoie de a avea grijă de
un bebeluș care se transforma într-un porc. Când îl ține în brațe, își dă seama
instinctiv că trebuie legănat.
14.Ordine: nevoia de organizare și de a păstra o atmosferă îngrijită apare la
Alice. După un joc organizat de pasărea Dodo, el le-a transmis tuturor
jucătorilor că Alice va împărți premiile. Cum presiunea a căzut pe Alice, s-a
gândit rapid să își caute prin buzunare și a găsit o cutie cu fructe confiate pe
care le-a împărți ca premii.
15.Joc: această trebuință, de a avea un spirit ludic, de a glumi și de a avea o
viață socială bogată o caracterizează pe Alice. Alice încearcă să ia parte la
toate jocurile ce îi apar pe drumul său, chiar dacă nu cunoaște regulile
jocurilor.
16.Respingere: o surprindem pe Alice având această nevoie atunci când se
retrage fără a spune ceva de la masa la care se aflau Hârciogul, Pălarierul și
Iepurele. Își spune în gând că orice ar fi, nu se va mai întoarce acolo și că a
fost ”cea mai nebunească invitație la ceai la care a avut vreodată parte”
(p.83). Pentru că îi vede inferiori, probabil instalându-se un mechanism de
apărare, Alice îi respinge.
17.Stimulare: nevoia care presupune obținerea satisfacerii în urma unor impresii
senzoriale nu este întâlnită la Alice.
18.Sexualitatea: nevoia de a cultiva relații de natură erotica nu apare în niciun
caz la Alice.
19.Suport : se referă la nevoia de a fi sprijinit și susținut. Această nevoie se
produce când Alice le cere personajelor informații despre Țara Minunilor,
respectiv, unde va ajunge dacă o ia pe un anumit drum.
20.Înțelegere: întâlnim această nevoie de a a pune întrebări legate de chestiuni
teoretice pe tot parcursul romanului. Alice dorește să afle mai multe
informații despre acest loc fantastic și despre propria ei persoană. Mirarea sa
constantă, specifică unui copil de vârsta ei, provine din nevoia sa de
înțelegere la nivel cognitiv.
În concluzie, trebuințele cele mai importante pentru protagonistul cărții sunt
nevoia de afiliere, de joc, de realizare și de înțelegere.

8. Emoțiile, sentimentele, pasiunile și influența acestora asupra existenței și a

relațiilor lui Alice.

11
Afectivitatea este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului psihic
uman, la fel de necesară şi legic determinată ca şi oricare altă componentă –
cognitivă, motivaţională, volitivă etc. În această calitate, ea trebuie să posede
atributele generale ale psihicului – de a fi o modalitate specifică de relaţionare cu
lumea şi cu propriul Eu, de a avea o valoare informaţional-reflectorie, respectiv, de
a semnaliza şi semnifica ceva, de a îndeplini un rol reglator specific, mai mult sau
mai puţin evident. (Golu 2007, p. 640)
Ele (emoțiile) sunt rezultatul unei reflectări relativ adecvate a raportului dintre
caracteristicile situaţiei-stimul şi stările interne de motivaţie ale subiectului.
Conţinutul lor obiectual este bine nuanţat şi individualizat, neexistând fenomenul
de iradiere nespecifică (Golu 2007 p. 648) Astfel, Alice trăiește emoții diferite,
cum ar fi tristețea, bucuria, deznădejdea, dezgustul, frica, furia.
Tristețea este emoția care, în general, este asociată pierderii(Aniței 2010, p. 411).
Ajunsă într-o lume diferită de cea în care a fost până acum, Alice este tristă nu
pentru că nu se mai află în mediul ei familiar, ci mai mult pentru că simte că își
pierde identitatea. Această emoție o ajută pe Alice să își reflecte propriile greșeli și
să își regenereze puterile pentru a poate face față provocărilor creaturilor și pentru
a-și descoperi eul, identitatea sa.
Furia lui Alice este declanșată de așteptările pe care le are față de persoanele din
jurul său, care nu se adeveresc. Într-o lume cu reguli și noțiuni ale lumii
înconjurătoare atât de diferite, Alice câteodată reacționează agresiv verbal, când i
se pun la îndoială cunoștiințele.
Bucuria este o emoție pe care Alice o simte de cele mai multe ori când ia parte la o
activitate distractivă, cum ar fi un dans nou sau un joc. Jocul este o activitate ce o
stimulează pozitiv pe Alice și îi redă emoții de fericire.
Sentimentele sunt trăiri afective intense, de lungă durată, specific umane,
condiționate social-istoric (Zlate 2005, p. 75) Sentimentul intelectual omniprezent
în toate peripețiile lui Alice este cel de curiozitate. Curiozitatea apare în procesul în
care Alice își va căpăta identitatea. Acest sentiment reflectă relația față de ideile
proprii ale lui Alice sau ideile creaturilor din Țara Minunilor.
În plus, sentimentul de mirare apare de asemenea pe tot parcursul romanului. Până
la urmă, Alice ajunge într-un univers fantastic. Este constant mirată de ce
întâlnește pe drumul ei.

12
 Pasiunile se diferențiază de sentimente prin gradul de intensitate mare pe care îl
au. ( Aniței 2010, p. 426). Alice este motivată constant de pasiunea ei pentru
cunoaștere, ceea ce o face să comunice cu multe creaturi.
9. Structura, fazele actului voluntar și calitățile voinței lui Alice
Voința este o formă de autoreglare a conduitei. Este o autoreglare conștientă
pentru că în urma deliberărilor alegem în cunoștință de cauză varianta de acțiune.
Voința este expresia personalității, a caracterului și educației noastre(Zlate 2005,
p.93).
Golu reușește să structureze fazele voinței astfel:
1. Actualizarea unor motive. Motivul principal al lui Alice este de a avea
control asupra propriei sale ființe, de a-și descoperi eul.
2. Analiza și lupta motivelor. Această etapă se manifestă atunci când „sunt
activate concomitent două sau mai multe motive care orientează persoana
spre diferite scopuri (Golu, 2007, p. 704)”. În Alice în Țara Minunilor există
o luptă de idei constantă dintre ”intrusul” Alice și celelalte personaje. Într-un
fel, dezacordul animalelor fantastice o motivează să-și dorească să cunoască
adevărul despre lumea din jurul său.
3. Deliberarea sau luarea hotărârii. Alice se hotărăște că vrea să se impună în
societatea în care a ajuns și să își găsească propriile forte interioare.
4. Executarea hotărârii. Prin această fază se atinge obiectivul. La sfârșitul
cărții, putem observa cum Alice, prin faptul că s-a descoperit pe sine și și-a
căpătat eul, reușește să se impună în fața Reginei și slujitorilor. Își găsește
eul, adică își capătă voința.
5. Evaluarea rezultatelor: Această etapă implică verificarea rezultatelor. Când
se trezește din vis, Alice îi povestește surorii sale toate întâmplările din visul
ei. Nu se menționează dacă Alice a denaturant corectitudinea verificării din
cauza implicării afective. Totuși, Alice s-a simțit cu siguranță mai stăpână pe
sine, după ce a trecut prin atâtea peripeții în visul său.

Ca formă superioară de autoreglare, voinţa exprimă un mod de organizare

funcţională a întregului sistem al personalităţii şi, ca urmare, pune în
evidenţă o serie de atribuite sau calităţi specifice, a căror influenţă se
exercită asupra întregii vieţi psihice, nu numai de nivel conştient, ci şi
inconştient. Aceste calităţi pot fi evaluate şi exprimate în unităţi de măsură
obiective: de forţă, de timp, de frecvenţă etc. Principalele criterii după care

13
 apreciem voinţa sunt: 1) forţa; 2) perseverenţa; 3) consecvenţa; 4)
fermitatea; 5) independenţa. (Golu 2007, p. 707).
1) Forța este expresia energiei fizice și nervoase investite și ambiția în urmărirea
scopurilor propuse. Putem aprecia forța voinței lui Alice, o forță pe care o au în
general copiii.
2) Perseverența denotă răbdarea, tenacitatea și puterea de a reveni după eșec.
Chiar dacă la început a plâns, Alice a continuat să inițieze conversații cu
personajele întâlnite și să încerce să găsească un sens tuturor întâmplărilor sale.
3) Curajul implică înfruntareaa riscurilor într-o manieră lucidă și asumată. Un pic
paradoxal să vorbim despre luciditatea curajului lui Alice în vis, dar făcând
abstracție, Alice denotă curaj, mai ales pentru că nu se sperie de creaturile pe
care le întâmpină.
4) Fermitatea reflectă stabilitatea operaţional-instrumentală a deciziilor şi
hotărârilor luate în diferite situaţii, în pofida tentativelor potrivnice ale celor
din jur, de a ne determina să revenim asupra lor, spre a le modifica sau anula
(Golu 2007, p. 709). Alice nu are gândirea ipotetică dezvoltată la vârsta ei, dar
își menține ideile pe care le are și este greu influențată de majoritatea
personajelor.
5) Independența implică asumarea riscurilor și deciziilor, dar și a posibelelor
eșecuri. Alice este clar o fetiță independentă, cel puțin în Țara Minunilor, și nu
depinde de celelalte personaje, nu este însoțită de nimeni permanent.

10. Concluzie. Profilul principalelor procese și mecanisme psihice superioare

Nu poate exista nicio îndoială că călătoria lui Alice simulează progresul lent al
copilului spre maturitate. Alice iese întărită din zbuciumul ei cu figuril ale
super-ego-ul pe care le contrazice și le rezistă cu succes. Îșo susține neclintit
identitatea, în ciuda eroziunii conceptului ei de sine prin capriciile schimbării
mărimii, distorsiunea corpului și pierderea temporară a memoriei. Dar mai
presus de toate, spiritul (voința, motivațiile) ei invincibil capătă stăpânire
asupra emoțiilor care o fac cea mai vulnerabilă: emoții de teroare și un
sentiment de impotență în fața haosului, a rațiunii, a furiei. Pe măsură ce Alice
pune întâmplarea procesului (ultimul capitol este legat de un proces în care
Alice trebuie să depună o mărturie) în perspectivă și străpunge restricțiile și
ilogicalitatea farsei judiciare într-un mod perceptiv, câștigă stăpânire și se
trezește din visul ei. În concluzie, în cartea ”Alice în Țara Minunilor”,

14
 Bibliografie și referințe

Aniței, M. (2010). Fundamentele Psihologiei. București: Editura Universitară.

 Golu, M. (2007). Fundamentele Psihologiei. București: Editura Fundației
România de mâine. Preluat în format PDF de pe www.academia.edu:
https://www.academia.edu/10225963/Carte_Mihai_Golu_Fundamentele_psiho
logiei_ ed_V
 Popescu-Neveanu, P. (2013). Tratat de Psihologie Generală. București:
Editura Trei
 Zlate, M. (2005). Psihologie. București. Editura Aramis Print.
 Lewis, C. (1865). Alice în Țara Minunilor. Editura Humanitas

15
 Declarație pe proprie răspundere

Declar pe proprie răspundere că întregul referat a fost realizat de către mine

fără ajutorul unei alte persoane. Întreg textul preluat a fost citat în format APA.

Student
Ștefan Andreia-Simona

16