Starea de seninatate

Seninătatea înseamnă nu numai să te păzeşti de lucrurile pătimaşe, dar nici măcar

să nu ai dorinţă de ele. Plin de seninătate este acela care a învins patima în toate
formele ei, întrucât ea forţează şi atrage omul. Cel senin se ridică mai sus de orice
patimă, nu se tulbură pentru nimic în lumea aceasta, nu se teme de suferinţe, de
nevoi şi de năpaste, nu se înfricoşează nici de moarte, socotind-o zălog al vieţii
veşnice. Acesta se detaseaza de tot ce e in jurul lui bun sau rau, astfel incat
suferind din partea demonilor şi a oamenilor vicleni, nu-i bagă în seamă şi nu-i
consideră ceva rău, de parcă altul ar suferi. Fiind proslăvit, el nu se înalţă şi, fiind
insultat, nu se mânie, dar ca un copil când este pedepsit, plânge, iar când este
mângâiat, se bucură.

Seninătatea nu este o anumită virtute, dar un nume ce uneşte toate virtuţile. Atunci omul
este înviat de Duhul Sfânt, pentru că fără El nu este puternic trupul duhovnicesc în care
se sălăşluiesc virtuţile. Omul nu poate să se numească senin până nu s-a pogorât Duhul
Sfânt asupra lui, până nu s-a curăţit de patimi, fiindcă până atunci el suferă. Dar când
Duhul Sfânt coboară asupra omului, atunci El îi uşurează toate greutăţile şi suferinţele, iar
omul fără trudă învinge în toate. Dumnezeului nostru slavă în veci! Amin.