Cele patru virtuți cardinale

Prudența
Prudența (în latină prudentia) dispune rațiunea practică spre a discerne,
în orice circumstanță, binele adevărat și a alege mijloacele potrivite pen-
tru a-l înfăptui. În mod concret prudența constă în discernămînt, adică în
capacitatea de a deosebi adevărul de fals și binele de rău, demascînd
-prin această virtute- adevărurile false (adesea greu de identificat) apro-
fundînd ceea ce se vede. Omul prudent deci nu este cel nehotărît, pre-
caut, șovăitor, ci din contra e cel ce știe să decidă cu realism sănătos și
nu se lasă atras de entuziasme ușoare. Ea nu se confundă cu timiditatea
sau frica, nici cu duplicitatea sau disimularea. Este numită și « auriga
virtutum »: ea conduce celelalte virtuți indicîndu-le regula și măsura.
Justiția

Iustitia
Justiția (în latină iustitia) constă în voința constantă și fermă de a da lui
Dumnezeu și semenilor ceea ce li se cuvine și deci, prin ea înțelegem și
executăm ceea ce e bine în fața lui Dumnezeu, a noastră și a semenilor
noștri. E cea mai importantă dintre virtuțile cardinale pentru că "cine
practică justiția e just precum El [Hristos] este just" (1Giovanni 3,7), în
timp ce "cine nu practică justiția nu e de la Dumnezeu" (1Giovanni
3,10), după cum zice Sf. Ioan.
După Platon individul just e cel al cărui suflet e ghidat de o viziune a Bi-
nelui, cel a cărui rațiune guvernează pasiunea și ambiția prin asemenea
viziune. Atunci și numai atunci sufletul e armonios, puternic, frumos și
sănătos. Faptele sunt juste dacă susțin această armonie.
Tăria

Fortitudo
Tăria (în latină fortitudo) asigură, în dificultăți, fermitatea și constanța în
căutarea binelui. Tăria e capacitatea de a rezista în condiții de adversi-
tate, de a nu te descuraja în fața greutăților, de a persevera în drumul
perfecționării, de a merge înainte, fără a te lăsa învins de lene, de
lașitate, de frică. Tăria se opune lipsei de curaj care, după cum învață
Toma de Aquino, este defectul celui ce nu ajunge la înălțimea propriilor
posibilități, adică nu se exprimă în plenitudinea posibilităților sale,
oprindu-se în fața obstacolelor sau mulțumindu-se să conducă o
existență mediocră.
Cumpătarea

Temperantia
Cumpătarea (în latină temperantia) moderează atragerea plăcerilor sensi-
bile și ne face echilibrați în folosirea materiei. Dacă omul, ca și animal-
ul, ar urma liber propriile instincte, ar sfîrși prin a deveni sclavul
dorințelor și pasiunilor sale, fiind că partea animală a omului e foarte
sensibilă la degenerare și la abuz, dacă nu e controlată în mod constant.
E necesar atunci un angajament ascetic, care să antreneze voința și
inteligența spre a evita și evalua ceea ce poate dăuna. Anume această au-
toeducare a voinței este virtutea cumpătării.