Omul nu este prorpiul său pricinitor,îşi are existenţa „împrumutată”.

iar prin această

conştientizare a acestui adevăr,poate să condiţioneze dezvoltarea sa corectă,a vieţii sale
morale,însă această lege morală nu îi este impusă omului ci este lăsată l-a libera lui alegere.1
Din punct de vedere etimologic cuvântul lege provine din latinescu „lex,gis” care are
ca rădăcină este verbul „ligo”, are, care înseamnă a lega, dar şi a obliga.Legile naturii sau cele
fizice sunt descperite prin experienţe deductive sauinductive,și s-a întâmplat de multe ori ca
acestea să se schimbe în funcţie de noile descperiri ştiinţifice, sau să mai spunem în altfel, în
funcţie de descoperirea formullei perfecte în înţelegerea lor.În ceea ce priveşte ştinţele
umaniste,precum în dmeniul justiţiei legea reprezintă scopul sicialal Omului,astfel legea luptă
împotriva anarhiei şi a nedreptății.2 Deci legea are rolul de a păstra buna convietuire
amembrilor societăţii. Astfel avem legea juridică morală care are un caracter pozitiv şi care se
întemeiează pe legea morală universală care este defapt legea morală universală şi care
rădăcina morală în voia lui Dumnezeu. 3 De aceea obligativitatea respectării legii morale
juridice se află defapt în conştiinţa omului,care îl constrănge să o respecte,atăt timp cât legea
juridică respectă dreturile fundamentale ale oamenilor.4
Sfinţii Părinţi ne vorbesc despre 3 legi morale,care există în om:lega naturală,legea
scrisă,şi legea harului.legea naturală este legea,care descoperă unitatea naturală dintre
oameni,dar care este foarte uşor colpeşită de iubirea de sine.Legea scrisă arată acel lucru
carese află în legea naturală,însă este cu anevoie de sesizat din pricina păcatului.De aceea
,cele două legi au un statut de egalitate,între ele nici una dintre ele nu deţine ceva în plus faţă
de cealaltă.Iar legea harului învaţă imitarea şi urmarea lui Dumnezeu. 5 La fel cum în ordinea
fizică ,în ordinea creaţiei, există o ordine, asemenea,există şi o ordine morală, care este creată
tot Dumnezeu,voinţa Lui fiind cel mai înalt principiu al moralităţii.Iar Dumnezeu le face
desporerită voia Sa,oamenilor înlegea morală sădită în ei.Legea este directiva sau îndreptarul
şi se conduce orice lucru sau fiinţă,referindu-ne mai precis l-a corpurile neînsufleţite şi
creaturile neraţionale.După învătatura creştină,legile naturii înfăţişează tendinţa sau înlinarea
pusă de Dumnezeu,în firea lucrurilor.Iar cel mai important principiu de ordine,este că legea
trebuie să provină de la fiinţă cugetătotare şi o fiinţă,creatoare de scopuri.6

1
Giorgios Mantzaridis,Morala crestină,ed. Bizantina,bucureşti,2006,p.9.
2
Orest Bucevski, Legea eternă, legea naturală, Cluj, 1937,pp.7-8
3
Ioan Zăgrean,Morala crestină,Ed Renaserea,cluj napoca 2004,p.59.
4
Ibidem,p.59-60
5
Orest Bucevski,op.cit,p.10.
6
Ioan Zăgrean ,Principii de morală creştină în Predica de pe Munte, în „Mitropolia
Ardealului”, VIII (1963), nr. 1-3,p.21.
 Legea morală naturală face parte din tradiţia moral-religioasă,şi deasemea din expresi
ei filozofică pe care am întâlnit-o încă în filozofia greacă Platon şi Aristotel care totuşi totuşi
recunoşteau şi existenţa unei legi morale naturale care obligă conştiinţa omului chiar şi acolo
unde nu există o lege pozitivă. Despre această lege vorbea şi Sfântul Apostol Pavel în epistola
către Romani 2, 14-15: „Păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii… Ceea ce arată fapta
legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor”.Aceşti filzofi au
fost preocupaţi în delimitaterea binelui şi a răului,ei adeseori comparau binelecu cunoaşterea
iar răul cunecunoaşterea,mai precis cu ignoranţa,de unde avem şi ideea Logosului divin.7
Prima categorie ,adică cei fără de lege care se identifică starea de inocenţă a
umanităţii, precum în Geneză,cap 1,care încearcă să evite răul prin instinctul moral sădit în
el.A doua categorie adică cei aflaţi sub lege,cărora legea e este obiectivizată,şi apare invitaţia
făcută omului de a participa conştient la ea iar această etapa coincide cu porunca dată omului
de a nu mânca din pomul interzis ,care constituie o treaptă de încercare indispansabilă pe ntru
trecerea omului de la legea naturală originară, la cea morală spirituală şi care are deasemenea
rolul de a-l maturiza pe om în sensul ce adevărat al maturizării adică ,cel al maturizării
spirituale. Porunca pe care au primit-o primii oameni se presupune că ar fii cuprins în sine,
după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, întreaga lege morală. Respectarea ei ar fi
întărit puterile morale ale omului şi l-ar fi ajutat să depăşească şi alte încercări până ce ar fi
ajuns ajungând în cele din la asemănarea cu Dumnezeu. Această călătorie ascensională spre
Dumnezeu, a fost însă împiedicată ,de ispita şarpelui,avănd consecinţă căderea în păcat.8
Înainte de a fii abordată tematica legii morale sau a eticii ,în vechiul Testament,trebuie
în primul rând să avem în vedere,modul de abordare exegetic,al vechiului Testament şi al
Noului Testament,un mod de interpretare oarecum dihotomic.Dar dincolo eacesea Măntitorul
Iisus Hristos,îşi asumă şi lectirează Sfânta Scriptură,printr-i aplicare practică la propria Sa
Persoană.El atestă această unitate între Vechiul şi Noul Testament.9
Din punct de vedere etic în Vechiul Testament,trebuie să oscilăm în jurul ideii veterro-
testamentare de”tsedek”,adică de dreptate.Iar aici apare chipul dreptului în Vechiul
Testament,şi anume dreptul care suferă(Is. 53),iar mai precis ne putem referi la dreptul Iov.10
Iar dreptatea ca şi principiu,formulat de Socrate,a fost făcut în vederea corectării
nedreptăţii,legea talionului,ochi pentru oci.dinte pentru dinte,însă în acel context al perioadei
7
Tănase Sârbu,Etică: valori şi virtuţi morale,ed.Societăţii Academice”Matei Teiu
Botez:,Iaşi,2005.,p.145.
8
Orest Bucevski,op.cit.pp.22.
9
Iloaie,Srefan,Etică si morala,etnie si confesiune.relevante biblice,presa universitară
clujeană,cluj napoca 2008,p.19.
10
Ibidem

2
antice,oamenii eraul lipsiţi de răspunderea individuală.însă pe măsură ce societatea a
evoluat ,odată cu venirea măntuitorului această lege a fost înlcuită,cu răsplătirea răului cu
bine.11
Pentru a găsi temelia eticii şi a moalei,trebuie să. începem a vorbi despre cele zece
porunci,deşi concepetele de etică şi morală sunt anterioare poruncilor sinaitice.
Dacă ne freferim la exegeza iudaică,rebuie să punem accent numărul 10,un număr
format din şapte plus trei,simboluldesăvârşirii,iar apoi dacă ne întoarcem,la zilele
creaţiei,acestea sunt în număr de şapte,şi sunt 10 cuvinte prin care lumea afost creată.Asfel că
observăm importanţa ideii patristice logoisicică,conform căreia fiecare structură ipostatică are
un conţinut „raţional-divin”,iar prin această interatiuni dintre raţiuni descoprim etica existeţei
pe care noi o numim actul moral,săvârşit de om. Astfel că întregul mediu este un mediu al
cultului,care deşi este lipsit de cuvinte,se realizează o mărturisire.Această idee chiar
confirmată în Psalmi,în care ni se spune că structurile creaţiei ne vorbesc despre Creatorul
lor.Deceea unele aspecte exegetice din Vechiul Testament,trebuie să transcendem,să depăşim
forma juridică şi literară al lor,şi să descoperim întelegerea duhovnicească,sau exegeza
hristică.12
Legea morală creştină se fundamentează în primul rând pe poruncă
Mântuitorului:Iubeşte pe aproapele tă ca pe tine însuţi,asfel că întâlnim principiul de
egalitate,deoarece apropaele nostru poate fii orice persoană.13 Iar în al doilea rând întâlnim
conceptul de „lex divina”care seidenifică cu Biserica,şi lex naturae,sau legea naturală care
este să dată de Dumnezeu în oameni.14
În vechiul Testament ,Morala se află într-o legătură strânsă cu pruncile divine,şi numai
prin această împlinire aporuncilor omul se poate împărtăşi cu adevărat din Dumnezeu,si poate
să rămână în comuniune cu el. De aceea când vorbim de Fundamentele biblice ale
moralei,trebuie să vorbim în primul rând de Tora şide prescripţiile dezvoltate de la
aceasta.Astfel că legea Vechiului Testament urmărea stabilirea unei relaţii între Dumnezeu şi
om.Percepţia acestor legi ca norme sociopolitice. avea un rol în reglementarea vieţuirea
comună a poprului Israel.

11
Tănase Sârbu,op.cit,p.155.
12
Stefan Iloaie,op.cit,p.20-21
13
Andrustos Hristu,Sistem de morală,Sibiu,1947,p.20
14
Ibidem,p.25

3
 Primul rând de legi vetero-testamentare din perioada premozaică, au fost puse în
evidenţă prin poruncile date de Dumnezeu lui Noe şi Avraam. Legea lui Noe este sintetizată
practic prin şapte legi morale.15
1. Să nu trăieşti fără ascultarea de o autoritate;
2. Să nu huleşti pe Dumnezeu;
3. Să nu cazi în idolatrie;
4. Să nu săvârşeşti incest;
5. Să nu ucizi;
6. Să nu furi;
7. Să nu mănânci sânge, nici carnea animalelor sufocate.
Și în mediul păgân se găsesc unele din aceste legi morale,însă acestea se întălnesc ca
fiind o reminiscenţă a legii morale originare pe care a amintit- Sfăntul Apostol Pavel. Această
primă etapă se manifestă şi în primii ani de existenţă a fiecărei persoane umane, când ea nu
posedă o cunoaştere clară a binelui şi a răului.Geneza ne arată că familia patriarhală, la
sfârşitul perioadei marcată de numele lui Avraam, Isaac şi Iacob, a decăzut din punct de
vedere moral.De aceea a fost necesară o lege pozitivă clară, care să-i arate omului, exigenţele
moral sprituale, pe care trebuie să le respecte pentru a-şi îndeplini vocaţia sa existanţial-
sprituală. Sinteza acestei legi morale a fost Decalogul care avea un caracter imperativ şi care
descoperă legea morală prin negaţie.16 De aceea Sfântul Apostol Pavel, în epistolele către
Romani, Galateni şi Evrei, subliniază caracterul pedagogic al legii, rolul ei pregătitor pentru o
altă etapă a desăvârşirii morale,care culminează cu venirea lui Hristos. Dăruind poporului ales
Legea, Dumnezeu l-a invitat să devină cel mai religios şi cel mai moral dintre popoarele
antichităţii. Prin aceasta el a fost chemat să devină preotul şi modelul celorlalte
popoare.Decalogul nu trebuia interpretat în literă,ci în spritul ei,precum însuşi Dumnezeu îi
spune lui Saul(I Regi 15;22).17 Astfel că primele porunci ,cele pre-mozaice,nu pot fii
considerate ca fiind ceva separat de cele 10 porunci,ci în strănsă legătură cu acestea,precum
găsim în Noul Testament scris”să asculte de Moise şi de profeţi..”.18
Legea morală pozitivă a poparelor păgâne s-a manifestet şi ea pozitivă s-a manifestat,
şi în afara spaţiului poporului ales, însă nu în mod direct, pe calea Revelaţiei, ci în mod

15
Ioan Zăgrean,Morala crestină,p.27-28.
16
Vladimir Prelipcean, Pr.prof.dr., Vl., Decalogul, lege morală universală şi permanentă, în
„Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXII (1956), nr. 5,pp.246
17
Ibidem,p.144.
18
Ioan Zăgrean,op.cit.p.28.

4
indirect, pe calea raţiunii umane care era slabită şi coruptă, deaceea odată cu venirea
Mântuitorului această sclavie a legii şi absolutizare a ei,a fost demascată şi desfiinţată.19
Ultima etapă reprezentată de categoria celor care se află întru lege,sunt oamenii a căror
voinţă este comformă cea a lui Dumnezeu,Legea,practic nu se mai află în exteriorul lor ci este
asumată şi interiorizată,ea nu mai reprezintă o obligaţie ci adevenit ceva firesc şi naturală.
Deosebirea esenţială dintre omul „aflat sub lege” şi cel aflat „întru lege”fiind cea profeţită de
Ieremia,în Vechiul testament: „Iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după
zilele acelea, zice Domnul: Voi pune legea mea înlăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le
voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi vor fi popor” (Ieremia 31,33).
După eliberarea poporului Israel de sub robia egiptenilor, Vechiul Testament a fost
concretizat în mod organic din făgăduinţele,poruncile şi legământul încheia între dumnezeu şi
om.Pe muntele Sinai.Moise împreună poporul să s-au regătit,prin post,rugăciune şi jertfe să
primească poruncile divine şi făgăduinţa moştenirii ţării Canaan.Asfel noi observăm legătura
între conceptul teologic de „berit”(legământ) sau făgăduinţă şi conceptul de legi
divine(torah).De aici înţelegem că voinţa divină descoperită în porunci îşi află menirea de a fii
şi în legământ,adică până la intrarea în ţara făgăduinţei,astfel că prin însăşi Tora.legea devine
conţinutul lucrării de mântuire a lui Dumnezeu.Termenul erit exprimă forma de relaţionare
condiţionată,ceea ce înseamnă că rămânerea în această condiţie ţinea de respectarea
poruncilor.Ideea de legământ dintre Israel şi Dumnezeu sau Iahve este frumos comparată şi
descrisă de proorocul Osea,el aseamănă această relaţia ,cu cea căsătoriei.(Os,4,6)astfel
ccncluzia pe care o deducem ar fii că respectarea poruncilor,este de fapt o dovada de iubire pe
care poporului lui Israel o face lui Dumnezeu.20
Porunca a I-a: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine” (Ieşirea20,3).
Aceseastă poruncă este proclamarea unicităţii şi unităţii lui umnezeu cel care a scos
poposul ales de sub robia egiptenilor. Odată cu Întruparea Fiului lui Dumnezeu, această
poruncă nu şi-a pierdut însemnătatea, dar s-a extins la întreaga umanitate şi s-a desăvârşit prin
Revelaţia deplină a lui Dumnezeu prin Fiul Său. Mântuitorul a reafirmat unitatea şi unicitatea
dumnezeirii, dar, în acelaşi timp, ne-a descoperit şi alteritatea şi comuniunea dintre Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt.Această poruncă presupune şi exigenţă morală şi spirituală ,în recunoaşterea
unităţii şi comuniunii întru acelaşi ideal a întregii umanităţi pe care o reprezintă
Dumnezeu/Sfănta Treime.21

19
Orest Bucevski,op.cit.p.16.
20
Ioan Zăgrean,Morala creştină,pp.59-60
21
Vladimir Perlicean,op.cit.p.95.

5
 Porunca a II-a: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru
din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub
pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul Tău, sunt un
Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la
al treilea şi al patrulea neam. Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc
şi păzesc poruncile Mele (Ieşirea 20, 4-6).
Această poruncă face un apel la un discernământ al nostru făcut între Dumnezeu şi
creaţia sa,şi de a încerca să le confundăm din alte motive religioase. 22Evreii avea interdicţie în
al reprezena pe Iahve,drept pentru care Dumnezeu nu avea nici nume,iar asta însemna că
Dumnezeu este un dumnezeu unic,şi care nu poate fii confundat sau enumerat printre celalte
zeităţi.
În contextul Noului Testament această poruncă are însemnătate în sensul în care
Măntuitorul s-a întrupat şi a luat deci chipul de om prin care şi astăzi îl reprezentăm
iconografic,fără ca icoan să devină un idol. Faptul că icoana nu este un idol, se poate constata
chiar din textele Vechiului Testament care pregăteau venirea Mântuitorului şi actele Sale
mântuitoare. Spre exemplu, în aceeaşi carte Ieşirea, în capitolul 25, Dumnezeu îi porunceşte
lui Moise: „Să faci doi heruvimi de aur (…) Să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la
celălalt capăt al capacului (chivotului Legii) (…) Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra
chivotului legii, Mă voi descoperi ţie” (Ieşirea 25, 18-22). Exegeţii spun că această poruncă
reprezintă un mesaj profetic, dat fiin faptul că Maria magdalena când ajunge la mormântul
Mântuitorului gol,şi pe cei doi îngeri stănd la mormânt, unul la cap şi altul la picioare. În
epoca modernă există forme de idolatrie mult mai subtile, de care uneori nici nu suntem
conştienţi, pentru că fac parte din viaţa noastră de zi cu zi: consumismul,pornografia,
promovate prin mass-media, dorinţa de putere, lăcomia, desfrânarea, dorinţa de putere. Toate
acestea iau locul prezenţei lui Dumnezeu în sufletele oamenilor,Dumnezeu fiind căutat doar în
perioade dificile ale vietii.Deceea Dumnezeu pentru a preîntâmpina această problemă
precizează că acesta este un Dumnezeu zelos,un termenprin care El încearcă să atragă atenţia
noastră spre El,căci nu face aceasta dintr-un motiv egocentric,ci pentru ca omul să se poată
realiza,prin comuniunea cu El.Iar pedeapsa de care vorbeşte în continuare poruncii, nu este
altceva decât o altă formă de manifestare a iubi ii lui Dumnezeu faţă de om.Ea presupune atăt
o responsabilitatea personală cât şi colectivă sau socială profetul Iezechiel: „Sufletul care
păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui şi tatăl nu va purta nedreptatea fiului.
Celui drept i se va socti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa. Dar dacă cel rău se întoarce de
22
Ibidem,p.95-96.

6
la nelegiurile sale pe care le-a făcut şi păzeşte toate legile Mele şi face ceea ce e bun şi drept
el va trăi şi nu va muri” (Iez. 18, 20- 21).Pentru păcate sunt învinuiţi cei ce le înfăptuiescînsă
acestea se rasfrăng şi în planul fizic biologic „Părinţii mănâncă aguridă, iar copiilor li se
sterpezesc dinţii” (v. 2).23
Porunca a III-a: „Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău în deşert, că Domnul
nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui” (Ieşirea 20,7).
Dumnezeu nu este o putere impersonalâ ci reprezintă o comuniune de Persoane,
numele lui Dumnezeu este Sfânt, exegeţii sunt de părere câ a lua numele Domnului în
deşert,înseamnă a menţiona numele lui în diferite circumstanţe speciale, în vot sau
jurământ,desigur această poruncă se poate extinde la orice atitudine sau orice cuvânt care face
abstracţie de sentimentul prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră.24
Porunca a IV-a: „Adu-ţi aminte de ziua odihnei ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile
şi-ţi fă în acelea toate trebuinţele tale. Iar ziua a 7-a este odihna Domnului Dumnezeului tău;
să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici boul tău, nici asinul
tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine. Că în şase zile a făcut Domnul
cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele. De aceea a binecuvântat Domnul ziua a 7-a
şi a sfinţit-o”.
Dintre toate fiinţele sensibile, doar omul este cel care îşi aduce aminte şi este invitat
să-şi aducă aminte de „ziua odihnei Domnului”. În această zi lucrarea sa umană trebuie să
înceteze dar nu pentru a „trândăvi” ci pentru a se „odihni” în Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu,
în ziua a şaptea a genezei, s-a odihnit în sufletul omului şi a „binecuvântat” şi a „sfinţit” ziua a
7-a, adică a unit întreaga creaţie cu Sine.Ziua a 7-acoincide şi cu invierea Mântuitorul,este
ziua cu care credinciosul îşi începe săptămâna.25
Porunca a V-a: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani
mulţi pe pământul pe care Domnul ţi-l va da ţie” (Ieşirea 20,12).
Această poruncă face referire la primii noştrii”semeni”,părinţii cărora le
datorăm,recunoştinţă,cinstire.ascultare şi iubire. Aceste virtuţi trebuie să fie cultivate în
sufletul fiecăruia încă din copilărie pentru ca mai târziu ele să se reflecte asupra tuturor
relaţiilor interumane.Si nu doar părinţii biologici ci şi cei
spirituali:naşi,profesori,dduhovnici.importanţa acestei porunci se reflectă din relaţia Treimică
dintre Tatăl şi Fiul,prin Duhul Sfânt. În momentul în care paternitatea şi maternitatea umană
rămân realităţi separate de Dumnezeu, ele pot devia de la adevărata lor vocaţie şi pot se pot
23
Vladimir Perpliceanu,op. cit.p.135
24
bidem.
25
Ibidem,p.138

7
manifesta prin atitudini ostile, aşa cum se întâmplă de multe ori în epoca noastră modernă. De
aceea, această poruncă este foarte actuală.26
Această poruncă interzice luarea vieţii aproapeleui,sau sinuciderea, deoarece viaţa se
circimscrie printre darurile lui Dumnezeu,iar cine respectă darul îl respectă şi pe
Dumnezeu.27Această poruncă face referire şil-a uciderea spirituală pe care însuşi o spune:
„Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său:
netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de
gheena focului” (Mt. 5,22).Astfel că măntuitorul ne atrage atenţia asupra cauzei principale a
uciderii,care este mânia.Desigur,uciderea poate sâ i-a o formâ mai subtilă precum
avortul,consumul de alcool,sau de droguri.28
Porunca a VII-a: „Să nu fii desfrânat” (Ieşirea 20,14).
Porunca face referire l-adesfrânarea trupului şi adulter. Sfântul Apostol Pavel, în
epistola a I-a către Corinteni, precizează faptul că „orice alt păcat, pe care îl face omul, este
un păcat săvârşit afară de trup, dar cine face desfrânare păcătuieşte în însuşi trupul său” (I
Cor. 6,18).29Iar Mântuitorul atrage atenţia asupra gândului care pofteşte l-a desfrânare, care
este de fapt cauza determinării în cele din urmă la înfăptuirea practică a păcatului: „Aţi auzit
că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită
la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea, în inima lui” (Mt. 5, 27-28).30
Porunca a VIII-a: „Să nu furi” (Ieşirea 20,15).
Furtul nu este permis nici chiar în cazul în care ,se fură de la cel ce are ,şi se dă la cel
ce nu are,acest tip de furt ,nu este moral şi nua are justificare, Sfăntul apostol Pavel pune în
contrast furtul cu munca: „Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând
cu mâinile sale lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie” (Ef. 4,28).31
Porunca a IX-a: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău” (Ieşirea 20,16).
Minciuna se poate întâlniîncepând ce cea cu premeditarea până la cea diplomatică sau
de tip”minciună justificată”,acestea ascund adevărul,sau îl deformează.32
Porunca a X-a: „Să nu doreşti casa aproapelui tău, să nu doreşti femeia aproapelui
tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui, şi nici unul din
dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău” (Ieşirea 20,17).
26
Ibidem,p.138-139.
27
Ibidem,p.140.
28
Ibidem,.p.144.
29
Victoria Petreanu, Virtute şi păcat în concepţia Sfântului Apostol Pavel, în „Studii
Teologice”, seria a II-a, IX (1957), nr. 9-10,p.55
30
Perpliceanu,op.cit.p.146.
31
Ibidem,p.147.
32
Ibidem.

8
 Porunca fac referire la relaţia interumană între noi şi”casa”aproapelui sau universul
său existenţial,şi care defineşte armonia relaţiilor interumane din întreaga societate. Sfântul
Apostol Pavel mărturiseşte un lucru semnificativ: „eu nam cunoscut păcatul decât prin Lege.
Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti” (Rom. 7,7). Deci Sfântul Pavel
aşează pofta la rădăcina păcatului. Pofta nu se identifică în mod direct cu uciderea, furtul sau
desfrâul.(victoria virtute si pacat)petreanu Ea este o realitate lăuntrică ce pune stăpânire
asupra minţii şi a inimii şi determină, apoi, toate acţiunile exterioare. De aceea porunca
aceasta ne descoperă dimensiunea spirituală a întregii Legi a Vechiului Testament,
dimensiune pe care au ignorat-o fariseii, au afirmat-o profeţii şi a desăvârşit-o Mântuitorul
Iisus Hristos. În Evanghelia după Matei,Mântuitorul ne spune că: „Din inimă ies: gânduri rele,
ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care întinează
pe om” (Mt. 15, 19-20).33

33
Ibidem,p.147.

9
Bibliografie

 Bucevski, Prof.dr., Orest, Legea eternă, legea naturală, Cluj,1937.

 Iloaie,Srefan,Etică si morala,etnie si confesiune.relevante biblice,presa
universitară clujeană,Cluj Napoca 2008
 Hristu,Andrustos, Sistem de morala,Sibiu,1947.
 Mantzaridis, Giorgios,Morala crestina,ed.Bizantina,bucureşti,2006
 Prelipceanu, Pr.prof.dr., Vl., Decalogul, lege morală universală şi permanentă,
în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXII (1956), nr. 5.
 Zăgrean Ioan,Morala crestina,Ed Renaserea,cluj napoca 2004,
 Sârbu, Tănase,Etică: valori şi virtuţi morale,ed.Societăţii Academice”Matei
Teiu Botez:,Iaşi,2005.
 Petreanu, Victoria, Virtute şi păcat în concepţia Sfântului Apostol Pavel, în
„Studii Teologice”, seria a II-a, IX (1957), nr. 9-10.

10