Sunteți pe pagina 1din 6

Experienţa concretă a Iluminării

Experienţa concretă a Iluminării

Pentru a deveni iluminat nu este necesar să faci ceva


anume, deoarece iluminarea este o stare lăuntrică ce
survine spontan atunci când suntem total conştienţi.

Ce trebuie oare să faci pentru a deveni iluminat? Care sunt în


această stare lăuntrică semnele succesului? Cum şi în ce sens
se schimbă viaţa noastră pe măsură ce ne “iluminăm”? Toate
experienţele există deja în stare potenţială în tine. Tu te poţi
oricând deschide faţă de ele fulgerător. Expansiunea totală se
află oricând la îndemâna noastră, dincolo de timp, fiind posibilă
atât în tine, cât şi în afara ta. Nimic nu te poate împiedica cu
adevărat, oprindu-te pe calea ta. Cu cât urci mai sus, pe nivele
din ce în ce mai elevate de vibraţie, cu atât îţi este mai uşor să
continui.

Experienţa conştiinţei totale nu înseamnă nicidecum să fii în


permanenţă conştient de fiecare detaliu al Universului. A avea
conştiinţă totală infinită, sau cu alte cuvinte, a fi SPAŢIU,
desemnează starea de a fi oricând pregătit să devii conştient
de orice lucru, fiinţă sau stare, care pot fi cunoscute.
Înseamnă, de asemenea, să nu opunem nici un fel de rezistenţă.
Să nu negăm nici un concept, căci prin negare respingem ceea
ce are drept efect o instantanee contracţie a conştiinţei.

Prin urmare, pentru a deveni iluminaţi, nu trebuie neapărat să


dobândim idei sau experienţe absolut noi (pentru că avem deja
în universul nostru lăuntric, la nivel potenţial, TOATE
experienţele posibile) şi nu trebuie, de asemenea, să acumulăm
virtuţi artificiale sau să îndurăm în mod aberant suferinţe
inutile. Tot ceea ce ÎN ETERNITATE există poate fi
experimentat CHIAR ACUM cu o conştiinţă total
expansionată.

*******CĂRŢI SPIRITUALITATE*******

Aminteşte-ţi în permanenţă că eşti o fiinţă liberă care se


poate autodetermina în întregime.

Nici o altă fiinţă vie sau grup de fiinţe nu-ţi poate influenţa
vibraţia specifică dacă tu, cu fermitate, nu vrei aceasta. Prin
urmare, nu este nimic în Univers care să poată să se opună
voinţei tale libere, dacă tu nu permiţi aceasta. Asta înseamnă
că nimic şi nimeni în afara ABSOLUTULUI nu are putere
asupra ta, împotriva voinţei tale; nimeni nu te poate ispiti,
nimeni nu te poate corupe, nimeni nu-ţi poate sta în cale.

TU şi numai TU eşti singurul responsabil de nivelul sau modul în


care exişti. Starea ta interioară nu este niciodată în mod
inexplicabil programată. Sentimentul de a fi forţat sau
influenţat din afară, împotriva voinţei tale, poate apare doar
atunci când devii extrem de receptiv şi dens, când îţi contracţi
conştiinţa şi te opacizezi. Procesul iluminării înseamnă deci, să-
ţi expansionezi la infinit conştiinţa şi înţelegerea intuitivă în
aşa fel încât să poţi cunoaşte fulgerător, în profunzime, orice
fiinţă prin empatie şi să percepi întregul Univers ca fiind o
inefabilă interacţiune perpetuă de fiinţe vii.

Cu cât refuzăm cu mai multă îndărătnicie şi suspiciune să iubim


alte fiinţe, cu atât nivelul nostru lăuntric scade. Pe de altă
parte, cu cât ne deschidem mai mult faţă de fraţii şi surorile
noastre din Univers, cu atât mai mult şi mai repede tot ceea ce
ne înconjoară îşi pierde densitatea materială dominantă, noi
dimensiuni până atunci invizibile adăugându-se, treptat, viziunii
noastre euforice şi îmbogăţite asupra lumii.

Iluminarea este orice experienţă beatifică, plenară

Iluminarea este orice experienţă beatifică, plenară, care


expansionează plenar conştiinţa dincolo de limitele umane
obişnuite. Am putea chiar spune că iluminarea ultimă înseamnă
a-ţi da pe deplin seama că nu există nici o limită a acestei
expansiuni infinite şi că întreg Universul este viu. A fi iluminat
înseamnă a avea conştiinţa cât mai rafinată, trează şi infinit
flexibilă.

Iluminarea este chiar trăirea procesului expansiunii nelimitate.


Iluminarea nu desemnează nicidecum stabilirea unei noi limite
ci dispariţia definitivă a tuturor limitelor. O fiinţă iluminată nu
este niciodată obligată să fie sau să nu fie ceva în
conformitate cu normele sau convenţiile artificiale ale
societăţii umane, deoarece în sufletul ei ea este acum TOT. Ce
înseamnă de fapt a fi TOT? Aceasta înseamnă să fim mai
mereu capabili să concepem şi să conţinem în noi înşine
adevărul întreg şi nu jumătăţi sau sferturi de adevăr.

Înseamnă, cu alte cuvinte, să-ţi dai seama că atunci când


etalezi ostentativ pozitivul, creezi în tine însuţi, în acelaşi
timp, negativul corespunzător. Atunci când alegem un ideal de
cunoaştere vom avea imediat de a face şi cu ignoranţa. Atunci
când avem un ideal fantasmagoric de sfinţenie, trebuie să
acceptăm detaşaţi şi păcatul care îl însoţeşte în mod necesar
şi să avem, în acelaşi timp, conştiinţa responsabilităţii pentru
faptul de a-l fi creat graţie acestei mentalizări.

*******CĂRŢI SPIRITUALITATE*******

În general, datorită ignorării acestor mecanisme profunde, noi


nu cunoaştem că singuri am creat aceste negative şi de aceea
nici nu le putem controla, fiind astfel mai mereu obligaţi să
trăim într-o lume a suferinţei, a păcatului şi ignoranţei. În
această situaţie, cu cât vom face eforturi mai mari şi mai
încrâncenate să eliminăm răul din noi, cu atât mai mult rău va fi
de eliminat, pentru că atunci efortul de a ELIMINA e motivat
doar de NON-ACCEPTARE, care, după cum am văzut, provoacă
automat contracţia conştiinţei noastre şi determină
opacizarea.

Dacă însă rămânem în permanenţă deschişi şi permeabili la


astfel de aspecte aparent negative, nu vom mai fi constrînşi să
acceptăm pasivi că răul face parte din viaţa noastră. Dacă
înţelegem, de exemplu, că urâtul este deja în permanenţă în
noi, suntem fulgerător liberi să creăm frumosul. Dacă ştim că
prostia este tot timpul în noi, devenim, spontan, capabili să
manifestăm inteligenţă creatoare. Iubirea este manifestarea
beatifică cea mai înaltă, deoarece iubirea include totdeauna în
ea şi ceea ce nu este iubire. Iubirea permite să experimentăm
viaţa plenar şi armonios, fără să opunem rezistenţe la nivel
mental, dându-ne astfel posibilitatea de a deveni SPAŢIU
beatific.

La acest nivel, unde iubirea pură este permanent constantă şi


conştiinţa total trezită, vom putea înţelege prin experienţă
directă în spaţiile cele mai profunde ale fiinţei noastre,
aparentul miracol de a conţine simultan în noi înşine
contradicţii polare, antagonisme complementare şi fascinante
paradoxuri. Atunci vom fi liberi să experimentăm tot ceea ce
vom dori, deoarece vom fi totdeauna conştienţi că în
permanenţă vom conţine şi opusul dorinţei noastre pozitive.

Pretutindeni în Univers există conştiinţă şi fiinţe capabile să


ia, la modul conştient, propriile decizii. Iubirea universală,
cosmică nu pierde niciodată controlul; legile ei sunt la fel de
logice, exacte şi implacabile ca şi legile fizicii. Iubirea este un
mare mister şi de aceea nu putem spune că, din acest moment
al evoluţiei noastre, avem totală conştiinţă despre aceste legi.
La un anumit nivel de evoluţie spirituală, oricine ajunge să ştie
că, în orice situaţie, avem cu toţii exact ceea ce merităm.
(SURSA)

Forţe care concură la evoluţia entităţii spirituale

Publicat dedetoatepentrutotisimaimult21/11/202211/05/2023
5 comentarii la Experienţa concretă a Iluminării

S-ar putea să vă placă și