Legenda Babei Dochia

Se spune că în timpurile vechi era în munte o femeie cu

numele Dochia. Ş i avea femeia ceea o noră , că reia îi puse gâ nd ră u.
Într-o dimineață , pe timp de iarnă , soacra și-a trimis
nora după fră guțe, că ci așa-i veni pofta. Nora a oftat greu și s-a pornit la
drum. A mers câ t a mers şi a început a plâ nge, fiindcă nu gă sea fră guţe
nică ieri din cauză că încă era ză padă .
Mergâ nd ea tot așa, s-a întâ lnit cu un moșneag cu barba albă pâ nă -n pă mâ nt,
care stă tea lâ ngă un focul ce mai mocnea ușor. Vă zâ nd-o înlă crimată , a
întrebat-o de ce plâ nge.
Fata i—a povestit totul de-a fir a pă r și de îndată îi stă tu mai ușor pe suflet.
Moşneagul o ascultă și cu multă înțelepciune îi spuse:
— Ascultă cu atenție, fata mea ,ce-ți spun și să faci întocmai cum iți zic. Ia în
poală câ țiva că rbuni de la foc şi dă -i soacrei tale. Ş i-i vedea ce s-antâ mpla.
Fata ascultă sfatul bă trâ nului, luă câ țiva că rbuni în poală și fă cu cale
întoarsă .
Ajungâ nd acasă , Nora, cu mirare a vă zut cum că rbunii s-au transformat în
fră guțe. Bucuroasă i-a dat fră guțele soacrei, care câ nd le-a vă zut nu-i venea
să -și creadă ochilor.
De bucurie că sunt fră guţeîn pă dure îmbracă repede două sprezece
cojoace, ia oile din ocol şi se duce în pă dure, la pă scut. Câ nd a ajuns în
pă dure, a început să ningă , nevoie mare, așternâ ndu-se pe jos un strat mare
de ză padă .
Omă tul i-a udat un cojoc, ea l-a zvâ rlit. A udat al doilea, tot l-a lepă dat şi aşa
pâ nă a lepă dat toate cojoacele. Două sprezece cojoace a avut, pe toate le-a
nins, le-a udat şi pe toate le-a dezbră cat.
Pâ nă la urmă a îngheţat şi baba Dochia. Ș i s-a prefă cut într-o stîncă de
piatră .
Mai spun bă trâ nii că și la ziua de azi se mai află în munţi, acolo.

LEGENDA MOLDOVEI – DRAGOȘ VODĂ (ÎNTEMEIEREA MOLDOVEI)

 Dragoş-Vodă era un voievod voinic din Maramureş. El era un bun
vâ nă tor şi-i plă cea să stră bată pă durile, ca să vâ neze fiarele să lbatice.

Într-o zi se porni la vâ nă toare cu câ țiva ostași. Pe drum dă du din

întâ mplare peste un bou să lbatic, numit de moldoveni zimbru şi tot gonindu-l,
ajunse la cotitura unui râ u. Dragoș împreună cu vâ nă torii au întins arcurile şi
o mulţime de să geţi s-au înfipt în corpul lui.

Câ nd zimbrul, ră nit cu să geţi, se porni spre dâ nşii, Dragoş întoarse calul şi-l
lovi cu ghioaga în frunte. Tot atunci, că ţeaua lui de vâ nă toare, că reia-i zicea
Molda, şi pe care o iubea foarte mult, se repezi întă râ tată asupra
fiarei. Zimbrul a încercat să fugă , dar fiind greu ră nit, cu capul însâ ngerat, s-a
aruncat în râ u, unde l-au ră pus să gețile ostașilor de pe mal.
Însă odată cu zimbrul să rise în apa și Molda, care fu luată de undele
repezi. Îndurerat de pierdere, dar bucuros că l-a doborâ t pe bourul furios,
dragoş s-a adresat celor prezenţi, zicâ nd: "Iată , am alungat de pe acest
pă mâ nt duşmanii care au venit să ne prade şi am omorâ t zimbrul cel
furios!" Întru pomenirea acestei întâ mplă ri, Dragoş s-a oprit în aceste
ținuturi și fu cel dintâ i care numi acest râ u și meleag Moldova, luâ nd ca
stemă a noului să u principat capul bourului.

Capul zimbrului a devenit un element din Stema de Stat a Republicii

Moldova și se regă sește în centrul Drapelului Republicii Moldova, pe
culoarea galben a tricolorului.