Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de drept “Simion Bărnuțiu”

Răspunderea juridică a avocaților

Timp Diana Raluca

Anul I, grupa 3, ID
Organizarea profesiilor juridice liberale
 Avocatul este persoana care, având o calificare juridică superioară, asigură apărarea
justițiabililor în fața instanțelor judecătorești sau altor autorități publice, în condițiile determinate de
lege. Rolul avocatului nu poate fi redus la apărarea intereselor legitime ale justițiabililor în fața
organelor judiciare. Este adevărat însă că acesta a fost sensul originar al funcției avocațiale . Trebuie
să recunoaștem că această funcție este primordială și în dreptul modern.
Într-adevăr, în toate țările civilizate avocatura a fost organizată cu scopul de a asigura persoanelor
implicate într-un proces apărare corespunzătoare. Părțile litigante nu au, cel mai adesea, pregătirea
și cunoștințele necesare pentru a face față “duelului judiciar”. De aceea, părțile sunt nevoite să
recurgă la serviciile unor profesioniști ai dreptului, buni cunoscători ai legislației și jurisprudenței,
abili mânuitori ai “verbului” și a formelor de procedură.

Rolul avocatului nu poate fi redus însă, așa cum am subliniat, la funcția de reprezentare sau
asistare a justițiabililor. El este unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai judecătorului. Prin
pasiune pentru adevăr și justiție, avocatul poate contribui într-o manieră decisivă la o corectă
stabilire a faptelor, la interpretarea adecvată a legii aplicabile conflictului dedus judecății și, în final,
la pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. Sunt motive esențiale ce au determinat
considerarea avocatului ca un auxiliar al justiției. Iar o atare caracterizare se întâlnește și în epoca
contemporană.
Într-adevăr, în lipsa avocatului judecătorul ar putea întâmpină adeseori dificultăți în
determinarea adevărului. Avocatul se interpune între parte și judecător, iar prin activitatea sa
permite instanței să se afle deasupra “duelului” dintre părți și să-și păstreze obiectivitatea necesară.
El prezintă judecătorului cererile părților și facilitează administrarea materialului probatoriu
pertinent și concludent în soluționarea cauzelor supuse judecății. O atare abordare, firească, a
profesiei nobile de avocat contribuie și la o soluționare rapidă a cauzelor.
Funcțiile activității avocațiale rezultă, cu evidență, și din reglementările actuale privitoare la
exercitarea profesiei de avocat. Astfel, potrivit art. 2 din Statutul profesiei de avocat: “Scopul
exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și
intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, de drept public și privat. În exercitarea dreptului
de apărare recunoscut și garantat de Constituția României republicată, de lege, de pactele și de
tratatele la care România este parte, avocatul are dreptul și obligația de a stărui, prin toate
mijloacele legale, pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și soluționat
într-un termen rezonabil, indiferent de natura cauzei sau de calitatea părților” .

Legea nr. 51/1995 consacră un întreg capitol organizării profesiei de avocat( art. 48-69).
Aceste dispoziții legale sunt detaliate în capitolul al IX-lea din Statutul profesiei de avocat( art. 62-
88).
Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat “este liberă și independentă, cu
organizare și funcționare autonomă, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei “. Textul
enunțat este detaliat într-o manieră, în parte diferită, în art. 62 din Statut, text potrivit căruia:
“Independența profesiei, autonomia Baroului și exercitarea liberă a profesiei de avocat nu pot fi
îngrădite sau limitate prin actele autorităților administrației publice, ale instanțelor judecătorești, ale
Ministerului Public sau ale altor autorități decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege”.
Actuala legislație nu realizează o sistematizare a principiilor organizatorice ale avocaturii.
Totuși, aceste principii nu se confundă întru totul cu acelea ale exercitării profesiei de avocat. Lipsa
unei atare sistematizării se explică tocmai datorită interdependenței dintre cele două categorii de
principii. În schimb, potrivit art. 2 din Statut, exercitarea profesiei de avocat este supusă
următoarelor principii fundamentale: principiul egalității, principiul libertății, principiul
independenței, principiul autonomiei și descentralizării și principiul păstrării secretului profesional.
Avocatura este organizată într-o structură proprie, autonomă față de toate celelalte
autorități publice. Într-adevăr potrivit art. 48 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 profesia de avocat este
organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în limitele competențelor prevăzute în
prezenta lege.
Elementul organizatorii de bază ale avocaturii este baroul. Acesta este alcătuit din totalitatea
avocaților dintr-un județ sau din municipiul București. Sediul Baroului este în orașul de reședință a
județului, respectiv în municipiul București. Baroul are personalitate juridică, patrimoniu și buget
propriu. Contribuția avocaților la alcătuirea bugetului este stabilită de Consiliul Baroului. Organele de
conducere ale Baroului sunt: adunarea generală, consiliul și decanul.
Organele de conducere ale Barourilor și ale Uniunii își desfășoară activitatea pe baza
principiului colegialității. Astfel, adunarea generală a Baroului este legal constituită cu participarea
majorității membrilor săi. Dacă numărul legal nu se poate întruni, prezidiul adunării generale, de față
cu cei prezenți, stabilește o nouă adunare generală în termen de cel mult 15 zile. De data aceasta
adunare este legal constituită doar dacă sunt prezenți cel puțin o treime din numărul total al
membrilor săi. Hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți, în afară de cazurile în
care legea prevede altul cvorum de ședință și de vot.
Consiliul Baroului lucrează în mod legal doar în prezența a două treimi din numărul
membrilor săi. Hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți. Principii asemănătoare
sunt adoptate de legiuitor și în legătură cu organele de conducere ale Uniunii. Astfel, Consiliul
Uniunii lucrează legal în prezența a două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu
votul majorității membrilor prezenți. Comisia permanentă lucrează valabil în prezența majorității
membrilor săi și tot astfel adoptă deciziile .
O profesie liberală, că avocatura, trebuie organizată pe temelia unor principii care să asigure
independența și libertatea de acțiune a membrilor corpului profesional. Organizarea este
subordonată scopului pentru care ființează instituția avocaturii: apărarea drepturilor și libertăților
cetățenești. În literatura de specialitate au fost considerate ca principiu de bază ale activității
avocațiale: principiul legalității, independenței, libertății, imparțialității, colaborării cu organele
judiciare penale, rolului activ și principiul deontologiei profesionale. În prezent, principiile de
exercitare a profesiei de avocat sunt enunțate expres de art. 1 alin. (2) din Statutul profesiei de
avocat. Acestea sunt: principiul legalității, principiul libertății, principiul independenței, principiul
autonomiei și descentralizării și principiul păstrării secretului profesional. Cu toate acestea,
considerăm că mai pot fi considerate ca principii de bază ale profesiei și principiul imparțialității ,
principiul colaborării cu organele judiciare și principiul deontologiei profesionale.
Activitatea avocațială se concretizează, în principal,în reprezentarea și asistarea clientului în
fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, autorităților cu atribuții
jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, organelor administrației publice și a
instituțiilor, precum și altor persoane juridice, în condițiile legii. Ea se poate realiza și prin:
consultație și cereri cu caracter juridic; apărarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor și
intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice în raporturile cu autoritățile publice, cu
instituțiile și cu orice persoană în română sau străină; activități de mediere; redactarea de acte
juridice, atestarea identității părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare;
activități fiduciare constant în primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri
financiare și bunuri rezultate din valorificarea sau executarea de titluri executorii, după încheierea
procedurii succesorale sau al lichidării, precum și plasarea și valorificarea acestora, În numele și pe
seama clientului, activități de administrare a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate;
stabilirea temporară a sediului pentru societăți comerciale la sediul profesional al avocatului și
înregistrarea acestora, în numele și pe seama clientului, părților de interes, a părților sociale sau
acțiunilor societăților astfel înregistrate . menționăm, de asemenea, că activitatea avocaților se
poate concretiza și eu da administrarea probelor în condițiile art. 366-387 NCPC.
În cabinetul individual își poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu
alți avocați colaboratori. Avocatul titular al cabinetului trebuie să încheie o convenție scrisă de
colaborare cu avocații ce au calitatea de colaboratori. Legea nr. 51 / 1955 nu cuprinde precizări
detaliate privitoare la convenția de colaborare. Ne aflăm, fără îndoială în prezența unei convenții de
natură civilă.
Cabinetele asociate iau naștere în urma unirii unor cabinete individuale în scopul exercitării
în comun a profesiei. Asocierea se realizează pe baza unei convenții încheiate în formă scrisă între
avocații titulari ai cabinetelor individuale. Asocierea nu poate restrânge însă drepturile avocaților
asociații, cu excepția interdicției de a angaja clienți cu interese contrare. Relațiile juridice dintre
avocați și clienți se stabilesc în numele cabinetelor asociate.
Societatea civilă profesională se constituie din doi sau mai mulți avocați definitivi. În
societatea profesională civilă își pot desfășura profesia și avocați colaboratori sau avocați salarizați.
În forma sa inițială, Legea nr. 51 / 1995 nu cunoștea noțiunea de avocat salariat în interiorul
profesiei. În schimb, art. 17 din Statutul profesiei de avocat cuprinde dispoziții cu privire la situația
juridică a avocatului salariat în interiorul profesiei. De asemenea, art. 18 din Statut instituie
obligativitatea încheierii în formă scrisă a contractului individual de muncă și a contractului de
colaborare.
Societatea civilă profesională cu răspundere limitată se constituie prin asocierea a cel puțin
doi avocați definitivi și aflați în exercițiul profesiei; ea are personalitate juridică și patrimoniu
propriu. Avocații asociați care își exercită profesia în cadrul societății civile profesionale cu
răspundere limitată își angajează răspunderea numai în limitele aportului social al fiecăruia.
Aporturile asociaților la capitalul social pot fi în industrie, în bani sau în natură, reprezentat de
activitatea profesională, inclusiv aportul de clientelă. Capitalul social al societății este reprezentat de
părțile sociale, transmisibile și negociabile și este de cel puțin echivalentul în lei a 10000 € .

Statutul sau poziția profesiei în sistemul judiciar și al profesiilor juridice este configurat de o
serie de elemente definitorii, distinctive, determinate de reglementările care privesc condițiile de
admitere în profesie, nedemnitățile, incompatibilitățile, și interdicțiile, drepturile și obligațiile
avocatului, răspunderea acestuia, împrejurările în care încetează calitatea de avocat etc.
Poate fi membru al unui barou din România persoana care îndeplinește următoarele
condiții: are exercițiul drepturilor civile și politice; este licențiat al unei facultăți de drept cu durata
stabilită de lege; nu se găsește în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;
este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.
Persoana care urmărește admiterea în profesie trebuie să formuleze o cerere. Aceasta va fi
adresată decanului Baroului unde solicitantul dorește să exercite profesia. Cererea de primire în
profesie se va afișa în cel mult trei zile de la înregistrare la sediul Baroului. În termen de 10 zile de la
afișarea cererii orice persoană poate face opoziție la cererea de primire în profesie, indicând
motivele și arătând împrejurările și probele pe care își întemeiază opoziția. În termen de 3 zile de la
înregistrarea cererii de primire în profesie decanul va desemna dintre membrii Consiliului Baroului
un avocat – raportor care va efectua investigațiile necesare cu privire la moralitatea și demnitatea
solicitantului, chiar dacă nu se face opoziție la înscriere. După depunerea raportului, Consiliul
Baroului analizează îndeplinirea condițiilor pentru primirea în profesie și soluționează eventualele
opoziții.
Primirea în profesia se obține, în prezent, numai pe baza unui examen la nivel național
organizat de UNBR. După validarea examenului, Consiliul Baroului va dispune primirea în profesie a
candidaților admiși și va emite decizia de primire în profesie.
Pentru a fi înscris în tabloul avocaților stagiari cu drept de exercitare a profesiei, avocatul
stagiar va înregistra la barou un contract de colaborare profesională sau un contract de salarizare în
interiorul profesiei, încheiat cu o formă de exercitare a profesiei sub îndrumarea unui avocat care
îndeplinește condițiile prevăzute de art. 18 din Lege . La înscrierea în barou, avocatul depune în fața
Consiliului Baroului, în cadru solemn, următorul jurământ: “Jur să respect și să apăr constituția și
legile țării, drepturile și libertățile omului și să exercite profesia de avocat cu cinste și demnitate. Așa
să-mi ajute Dumnezeu!”.
 Calitatea de avocat încetează, potrivit art. 26 al legii, următoarele situații: prin renunțarea
scris exercițiul profesiei; prin deces; dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie
ca sancțiune disciplinară; dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea
penală și care îl face nedemn de a fi avocat conform legii .

Drepturile și obligațiile avocatului sunt precizate detaliat atât în Legea nr. 51 / 1995, art. 28 –
47, cât și în statutul profesiei de avocat, art. 220 – 242 . Există și unele drepturi ce sunt consacrate în
Codul de procedură civilă și în Codul de procedură penală. Acestea pot fi exact exercitate de avocat
în numele clientului său. De asemenea, legea impune unele obligații participanților la activitatea
judiciară, îndatoriri ce trebuie respectate și de către avocați. De notat și faptul că avocații care
profesează în România sub titlul profesional din statul membru de origine se supun acelorași reguli
de conduită profesională prevăzute de legea avocaților și de statutul profesiei ca și avocații care
profesează sub titlul profesional obținut în România, pentru activitățile desfășurate pe teritoriul țării
noastre.

Ca și drepturile sale, obligațiile avocatului pot fi grupate, după raportul în cadrul căruia se
nasc, în obligații față de client, față de instanțe ori alte autorități în fața cărora clientul este asistat,
față de profesie și confrați, față de adversari, față de ceilalți parteneri sociali și profesionali etc.
Ansamblul îndatoririlor avocatului poate fi considerat un adevărat cod de conduită etică și
profesională. De altfel, asemenea codificării au fost efectiv întreprinse de către reprezentanții
profesiei de avocat din alte spații juridice.
Astfel, în 1998 a fost adoptat codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană. Începând din 1
ianuarie 2007, acesta se aplică și avocaților din România, urmare demersului conducerii profesiei,
care a consacrat formal o consecință a aderării țării noastre la structura politică europeană.
Reglementările interne în materie, enunță o serie de obligații punctuale care revin avocaților.
Există însă și dispoziții cu caracter general care stau la fundamentul și imprimă spiritul
acestor reglementări.
Astfel, art. 214 din Statut proclamă exercițiul liber al profesiei, demnitatea, conștiința,
independența, probitatea, umanismul, onoarea, loialitatea, delicatețea, moderația, tactul și
sentimentul de confraternitate ca fiind principii esențiale ale profesiei de avocat și îndatoriri ale
acesteia .
Același text subliniază că avocatul este obligat să respecte aceste principii în activitatea sa
profesională dar și în viața privată. De asemenea, este expres prevăzut faptul că probitatea, spiritul
de dreptate și onestitate sunt condiții ale credibilității avocatului și profesii.
Legea dispune că, în exercitarea dreptului de apărare, avocatul are obligația de a stărui
pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil și într-un termen rezonabil.

Legea nr. 51 / 1995 reglementează în mod expres numai răspunderea disciplinară a

avocatului. Aceasta nu înseamnă că este exclus ca avocatul să devină și subiect al răspunderii penale
sau civile. Absența unor reglementări derogatorii nu poate conduce la concluzia neresponsabilității
penale sau civile a avocatului. De aceea vom formula câteva considerații și cu privire la aceste forme
ale răspunderii juridice.
Obligațiile impuse avocatului prin lege și statut nu ne pot conduce la concluzia
neresponsabilității penale a avocatului în legătură cu activitatea sa profesională. Astfel, de pildă,
nerespectarea dispozițiilor art. 38 alin.(2) din Legea nr. 51 / 1995, privitoare la solemnitatea
ședințelor de judecată, abținerea de la folosirea unor expresii jignitoare la adresa instanței, părților
sau celorlalți avocați poate antrena răspunderea penală a persoanei vinovate. Evident că fapta
constituie infracțiune doar dacă sunt întrunite elementele constitutive ale uneia dintre acțiunile
prevăzute de legea penală. Reamintim însă că avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute
în fața instanței sau altor organe dacă acestea sunt făcute în formă adecvată și cu respectarea
dispozițiilor art. 38 alin.(2) din Lege. Avocatul poate săvârși, în exercițiul funcției sale, și alte
infracțiuni, cum ar fi infracțiunile de fals, încercarea de a determina mărturia mincinoasă etc. De
asemenea, avocatul poate fi subiect și altor infracțiuni prevăzute de legea penală, răspunderea
urmând să se stabilească și în condițiile dreptului comun. Săvârșirea unor asemenea infracțiuni
poate determina, în condițiile articolului 14 lit . a) din legea numărul 51 / 1995, nedemnitatea
profesională a avocatului.
Legea nr. 51 / 1955 nu conține prevederi legale privitoare la răspunderea civilă a avocatului.
Cu toate acestea este evident că în cursul activității sale avocatul poate săvârși unele fapte de natură
să aducă prejudicii părților din proces. Principal, problema răspunderii civile a avocatului se poate
invoca în raporturile acestuia cu propriul său client. De altfel, una din obligațiile fundamentale ale
avocatului este aceea de a depune toată diligenta pentru apărarea drepturilor libertăților și
intereselor legitime ale clienților așa cum spune art. 39 alin.(2) din Legea nr. 51 / 1955.
Neprezentarea avocatului la proces, deși s-a obligat prin contractul de asistență juridică să asigure
apărarea, pierderea unor termene procedurale, îndeplinirea unor acte procedurale cu rea credință
etc., constituie împrejurări ce pot cauza adeseori clientului un prejudiciu irecuperabil. De aceea, în
majoritatea sistemelor de drept se admite teza răspunderii civile a avocatului. În majoritatea
sistemelor juridice răspunderii avocatului operează în baza principiilor de drept comun. Există și
legislații ce conțin norme particulare cu privire la răspunderea avocatului. Astfel, de pildă, în
Germania răspunderea avocatului este foarte severă; avocatul este obligat să cunoască întreaga
jurisprudență a curții federale, iar pierderea procesului datorită ignoranței sale antrenează
răspunderea civilă a acestuia. Prin urmare răspunderea civilă a avocatului poate fi angajată numai în
condițiile dreptului comun. Răspunderea civilă a avocatului nu este însă operată pentru simplul fapt
al pierderii procesului. Ea trebuie să se raporteze la obligațiile avocatului, la conținutul contractului
de asistență juridică și mai cu seamă la natura obligațiilor asumate de avocat. Obligațiile avocatului
nu sunt, în principiu, obligații de rezultat, ci de mijloace. Pe de altă parte, poziția avocatului față de
client nu este una de strictă subordonare, ci de relativă independență. Toate aceste elemente
trebuie să fie avute în vedere de instanțele judecătorești sesizate cu acțiuni în stabilirea răspunderii
civile a avocatului. O prevedere notabilă privitoare la conținutul răspunderii civile a avocatului
regăsim totuși în art. 231 alin. (2) din Statut. Potrivit acestui text, prin răspunderea profesională se
înțelege acoperirea daunelor efective suferite de client și rezultate din exercitarea profesiei cu
nerespectarea prevederilor legii, ale statutului și ale regulilor deontologice. Legat de natura juridică
a răspunderii avocatului pentru prejudiciile cauzate, și în contextul normei comentate, observăm că
statutul se referă în mod constant la “răspundere profesională” a avocatului. Această sintagmă nu
este folosită doar în art. 231 alin.(2) din Statut, ci și în alin. (1), (3) și (4) al acestui text.
Reglementările actuale au impus și obligația avocaților de a se asigura pentru răspunderea
profesională. Asemenea prevederi nu erau promovate în forma inițială a legii potrivit art. 41 din
Legea nr. 51 / 1955, avocatul este obligat să se asigure pentru răspunderea profesională în condițiile
stabilite prin statutul profesiei. Statutul determină și limitele în care avocații sunt obligați să se
asigure pentru răspundere profesională. Astfel, avocații stagiari trebuie să se asigure pentru un risc
asigurat în valoare de minimum 3000 € anual, iar avocații definitivi pentru un risc anual în valoare de
minim 6000 €. Asigurarea pentru răspundere profesională se încheie pentru un termen de un an și
trebuie reînnoită anual. Primele de asigurare profesională, achitate de avocat și de societățile civile
profesionale de avocați, reprezintă cheltuieli profesionale obligatorii, legal datorate și integral
deductibile pentru anul fiscal în curs. Statutul determină și care sunt consecințele nerespectării
obligației profesionale anterior menționate. Potrivit art. 231 alin.(7) din Statut, neîndeplinirea
obligațiilor de plată a primelor de asigurare poate atrage neînscrierea în tabloul anual al avocaților
cu drept de exercitare a profesiei, cu toate consecințele prevăzute de lege și de statut.

Principiul răspunderii disciplinare a avocatului este înscris în art. 85 alin.(1) din Legea nr.
51/1955. Potrivit acestui text: “avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor
prezentei legi sau ale Statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de
conducere ale Baroului lui sau ale Uniunii, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu
profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei, ale
corpului de avocați sau ale instituției. Textul citat are un caracter general. O dispoziție relevantă
regăsim și în art. 265 alin.(2) din Statut. Potrivit acestui text: “fapta săvârșită de avocat, în nume
propriu sau numele și pentru formă de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă
dispozițiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național
sau ale Consiliului Baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta își are sediul secundar și
care este de natură să prejudicieze onoarea ori prestigiul profesiei sau al corpului de avocați sau al
instituției constituite constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit art. 89 din Lege” .
Abaterea disciplinară implică și săvârșirea cu vinovăție a faptei la care se referă textul comentat.
Cerința vinovăției nu este evocată de textele anterior menționate, dar ea este de esența abaterilor
disciplinare. Mai trebuie precizat că, potrivit art. 265 alin.(3) din Statut:” constituie abatere
disciplinară gravă încălcarea dispozițiilor din lege și din prezentul statut care prevăd expres o astfel
de calificare”. În paginile precedente am invocat câteva din faptele calificate de lege ca abateri
disciplinare grave. Din dispozițiile legale invocate rezultă că virtual, orice încălcare a normelor de
exercitare a profesiei constituie abatere disciplinară. Condițiile generale ale răspunderii disciplinare
sunt și în cazul avocaților cele de drept comun, astfel că nu este cazul să insistăm în mod deosebit
asupra lor. Legea determină sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate avocaților, și anume:
mustrarea, avertismentul, amenda de la 500 RON la 5000 RON, care se face venit la bugetul
Baroului; plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii
disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercițiul profesiei până la
achitarea sumei. Cuantumul amenzii se actualizează periodic în raport cu rata inflației, de către
Consiliul Uniunii naționale a Barourilor din România. Comisia de Disciplină a Baroului are
competența de a judeca abaterile săvârșite de avocații din baroul respectiv. Ea este independentă de
organele de conducere ale Baroului și este alcătuită din 5 până la 11 membri, aleși de adunarea
generală pe o perioadă de 4 ani. Membrii consiliilor de disciplină sunt aleși dintre avocații cu o
vechime de minimum 10 ani în profesie. Comisia Baroului este condusă de către un președinte, ales
de către membrii acesteia. Funcția de grefieri se îndeplinește de către un secretar desemnat de
Consiliul Baroului.

Bibliografie :
1. Sebastian Spinei, Organizarea profesiilor juridice, editura Universul juridic 2010
2. Ioan Leș, Daniel Ghiță, Instituții judiciare contemporane, ediția a2-a, editura C.H.Beck, 2019