Credința în Numele lui Dumnezeu la Faptele Apostolilor cap.

3 și 19

Cap. 3, 6: ”Petru a zis: Argint si aur nu am; dar ce am, aceea iti dau. In numele lui Iisus
Hristos Nazarineanul, scoala-te si umbla!”

„Argint şi aur nu se află la mine [...]"/ N-a zis: „nu am la mine", aşa cum zicem noi, ci: „nu am
de loc". Şi vezi cum Ioan pretutindeni tace, iar Petru răspunde şi pentru dînsul. Deci ce? îl treci
cu vederea pe cerşetor dacă nu ai argint? Nu! - zice - „ci, ceea ce am, aceea îţi dau". Aşa făcea şi
Hristos: îi tămăduia; de multe ori numai cu cuvîntul, de multe ori şi atingîndu-se de ei, dacă erau
mai neputincioşi cu credinţa, ca să nu se creadă că cele făcute se făceau din întîmplare.

Cap. 3, 16: ”Și prin credinta in numele Lui, pe acesta pe care il vedeti si il cunoasteti, l-a
intarit numele lui Iisus si credinta cea intru El i-a dat lui intregirea aceasta a trupului, inaintea
voastra, a tuturor...”

„[...] L-a întărit numele lui Iisus"/ După ce a zis: „prin credinţa în numele Lui", acum încheie
cuvîntul, adăugînd că „numele lui Iisus l-a întărit". Adică ce spune? Că ologul s-a întărit
crezînd doar întru numele Lui Iisus, mai-nainte de a avea credinţa întru El. Aşadar, şi singur
numele Lui, chemat fiind, l-a întărit pe dînsul, atîta tărie are şi atîta dar izvorăşte!
„[...] şi credinţa întru El [...]"/ Şi care este credinţa propovăduită despre El o tîlcuieşte însuşi,
zicînd: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe
Iisus Hristos pe Care L-ai trimis" (Ioan 17:3). [Şi vorbeşte despre credinţa întru Hristos] pentru
că unii ar fi putut zice: Atunci, dacă un necredincios va chema numele lui Hristos, va urma
vindecarea şi tămăduirea aceluia, de vreme ce singură chemarea numelui îl întăreşte. Deci, ca să
nu zică cineva aceasta, a adăugat: „şi credinţa întru El". Adică: Mare îi este numele şi
înfricoşat, şi izvorăşte tămăduiri, însă are trebuinţă şi de suflete care pot să se învrednicească
darului, şi de rugători şi mijlocitori puternici să-L milostivească pe Dătătorul vindecărilor. Căci,
dacă rămîne necredincios, acela ce are trebuinţă de vindecare nu va putea să o dobîndească, încît
Hristos nu-Şi va săvîrşi dăruirea la chemarea numelui Său de către cei necredincioşi. Căci
fiii lui Scheva nu i-au folosit nici pe alţii, ci încă s-au păgubit şi pe ei. [...]

Cap. 19, 13: ”Şi s-au ispitit unii dintre Iudeii ”jurători” ce înconjurau lumea să cheme peste cei
ce aveau duhuri rele numele Domnului Iisus, zicînd: „Vă jurăm pe voi cu Iisus, pe Care-l
propovăduieşte Pavel!"

Adică aceştia nu voiau să creadă, dar încercau să scoată draci cu numele lui Iisus. Căci
cuvîntul acesta: „Iudeii «jurători», îi arată că nu jurau duhurile necurate cu numele Domnului ca
nişte credincioşi întru Iisus, ci ca unii ce ispiteau. Deci acest cuvînt: „s-au ispitit", arată că nu
aveau îndrăzneală, dar îşi puneau mîinile ca să-şi dobîndească scopul. De aceea, după puţin, s-au
şi osîndit pentru obrăznicia lor.

Cap. 19, 14-17: ”Iar cei care făceau aceasta erau cei şapte fii ai unuia Scheva, arhiereu Iudeu.
Şi, răspunzînd, duhul cel rău le-a zis: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine
sînteţi?" Şi, sărind asupra lor omul întru care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărit asupra
lor, încît ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea. Şi acesta s-a făcut cunoscută tuturor Iudeilor şi
Elinilor care locuiau în Efes, şi frică a căzut peste toţi aceştia şi se mărea numele Domnului
Iisus.”

„[...] cei care făceau aceasta [...]"/ Ei făceau aceasta în taină, dar neputinţa lor s-a vădit la
arătare1. Şi e lucru vrednic de a ne minuna cum dracul nu a ajutat amăgirii jurătorilor, ci i-a vădit
şi a făcut arătată lucrarea lor cea rea. Mie mi se pare că el a fost foarte mîniat, asemenea cuiva
aflat întru primejdiile cele mai de pe urmă care e mustrat de un oarecare mişel şi ticălos, şi
voieşte să-şi verse toată mînia asupra aceluia.2

Sursa: Tîlcuirea Sf. Teofilact al Bulgariei la Faptele Sfinților Apostoli, Ed. Sophia, 2007, p. 51-
59, p. 217-218.

Constatări referitoare la Numele lui Dumnezeu în baza celor tîlcuite mai sus de Sf. Ier. Teofilact
al Bulgariei:

1. Numele lui Dumnezeu ”Iisus” nu este doar un ”nume”, adică o etichetă, un cuvînt lipsit de
semnificație, ci este mare, înfricoșat și izvorăște tămăduiri.

2. Este suficientă credința în Numele lui Dumnezeu chiar și pînă a deveni creștin ca la
chemarea/rostirea Numelui acesta să fie lucrător pentru sufletul credincios, după cum afirmă Sf.
Teofilact: ”ologul s-a întărit crezînd doar întru numele Lui Iisus, mai-nainte de a avea credinţa
întru El. Aşadar, şi singur numele Lui, chemat fiind, l-a întărit pe dînsul, atîta tărie are şi atîta
dar izvorăşte”.

3. Necredința în Numele lui Dumnezeu este nelucrătoare pentru om: ”dacă rămîne necredincios,
acela ce are trebuinţă de vindecare nu va putea să o dobîndească, încît Hristos nu-Şi va săvîrşi
dăruirea la chemarea numelui Său de către cei necredincioşi.”

4. Chemarea/rostirea Numelui lui Dumnezeu în lipsa credinței, fie și pentru iscodire, poate fi nu
doar nelucrătoare și nefolositoare, ci chiar păguboasă celui ce rostește Numele: ”Şi, răspunzînd,
duhul cel rău le-a zis: „Pe Iisus îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sînteţ i?" Şi, sărind

1
Pe marginea acestora, Sfinţitul Teofilact scrie aşa: „La începutul propovăduirii, mulţi au scos draci, chiar nevrednici fiind, căci aceştia fugeau
din pricina numelui lui Iisus." Adică atunci, la începutul propovăduirii, era nevoie ca oamenii să se încredinţeze de puterea numelui lui Iisus, pe
care Iudeii îl defăimau. Şi Teofilact urmează: „Pentru că darul lucrează şi prin cei nevrednici, după cum şi prin preoţii cei nevrednici [în ce
priveşte vieţuirea, nu credinţa în dogme, n. n.] ne sfinţim. Căci şi Iuda Iscarioteanul a făcut semne, şi fiii lui Scheva. Iar cînd zice că: «Niciodată
nu v-am cunoscut!», Domnul arată că nu i-a iubit nici atunci cînd făceau minuni, întrucît dragostea este numită aici «cunoaştere»" (în tîlcuirea la
Matei), (n. n.)
2
Diavolii ştiau că pentru ei începea o vreme de chinuri şi scîrbe, cînd, cu darul lui Hristos, preoţii şi sfinţii Creştini îi vor prigoni, alungîndu-i din
oamenii care, pînă la răscumpărarea săvîrşită de Mîntuitorul Hristos prin jertfa Sa, erau de drept în puterea lor. Aceasta îi turba şi totodată îi
înfricoşa cumplit, căci se vedeau pretutindeni neputincioşi în faţa Apostolilor; şi, ca şi cum aceia nu ar fi fost de ajuns, acum se mai iveau şi nişte
ticăloşi de vrăjitori, care, în lipsa lor de minte, propovăduiau acel nume ce îi ardea şi îi scotea afară din „lume", adică din cetăţi, luîndu-le
stăpînirea şi nimicindu-le capiştile.
asupra lor omul întru care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărit asupra lor, încît ei au fugit
goi şi răniţi din casa aceea.” Fapte 19, 15-16

5. Desconsiderarea Numelui lui Dumnezeu, ”Iisus”, prin afirmarea că acesta ar fi doar ”un
nume” (adică o etichetă, un cuvînt fără de semnificație) sau rostirea acestuia fără de credință și
evlavie este călcarea poruncii a III-a din Decalog: ”Să nu iei numele Domnului Dumnezeului
tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” Ieș. 20, 7; ”Să
nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul Dumnezeul tău
nepedepsit pe cel ce ia numele Lui în deşert” Deut. 5, 11.

6. Num. 14, 21: ”Dar viu sunt Eu şi viu e numele Meu şi de slava Domnului e plin tot
pământul”; Lev. 24, 16: ”Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l
ucidă cu pietre. Sau străinul, sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât.”

21 ianuarie/3 febr. 2019 d. Hr.,

Prăznuirea Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul și Maxim Grecul