,,Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”

Advent Review and Sabbath Herald, 21 mai 1889

A.T. JONES

Prima poruncă este acum subiectul cercetării. Pentru a înțelege porunca și

pentru a ști cui să ne supunem, ceea ce este necesar în primul rând este să știm cine
este Dumnezeu și ce este El, pentru a nu avea alți dumnezei în afară de El. Pentru că,
dacă avem concepții greșite cu privire la Dumnezeu, nu ne închinăm Lui, ci unui alt
dumnezeu.
A existat odată un popor care credea că se închină lui Dumnezeu, dar ei nu
știau la ce se închinau. În Ioan 4:22, găsim următoarele: „Voi vă închinați la ce nu
cunoașteți”. Aceste cuvinte au fost adresate femeii din Samaria de către Isus și se
refereau la samariteni. Acest popor susținea întotdeauna că închinarea lor era cea
adevărată și că cetatea lor, Samaria, era locul potrivit pentru închinare, însă,
Mântuitorul i-a spus femeii că se închinau la ceea ce nu cunoșteau. Problema era că
acest popor avea idei greșite despre Dumnezeu și fiindcă nu se putea închina decât în
conformitate cu ideile pe care le aveau, ei se închinau unui dumnezeu fals. Dar
Mântuitorul a spus: „Dar vine ceasul, și acum a și venit, când adevărații închinători
se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători caută Tatăl
să I se închine”. Nu există altă închinare în afară de aceasta. Trebuie să I se aducă
închinare în duh, deoarece El este un duh și poate fi perceput doar în
acest fel. Nimeni nu-L poate cunoaște altfel. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău
cu toată inima ta, și cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău” Matei 22:37. „Așadar,
cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu” Romani 7:25.
Cu mintea, partea spirituală, omul Îi slujește lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt,
luminându-ne și călăuzindu-ne în toate căile sfinte ale Domnului, ne arată cum
putem să ne închinăm Lui în duh și în adevăr. Atunci, cu siguranță, noi, mai mult
decât oricine, ar trebui să știm cui și la ce ne închinăm. Pavel a spus: „ Căci știu în
Cine am crezut” 2 Timotei 1:12. Facem și noi la fel? A încerca să ne închinăm lui
Dumnezeu și a avea concepții false despre El înseamnă să ne închinăm unui alt
dumnezeu, adică, concepțiile noastre despre Dumnezeu devin dumnezeul nostru,
deoarece ne putem închina doar conform gândurilor noastre. Așa cum credem noi că
este Dumnezeu, așa va fi Dumnezeul căruia ne închinăm. Dacă concepțiile noastre
despre Dumnezeu sunt greșite, nu ne închinăm lui Dumnezeu, ci unui alt dumnezeu,
la fel de adevărat ca păgânul care își cioplește dumnezeul din lemn. El știe că nu este
Dumnezeu, pentru că el l-a făcut, dar totuși își întruchipează ideea lui despre
Dumnezeu, așa că îi slujește. Atunci când avem concepții greșite despre caracterul lui
Dumnezeu, ne închinăm unui alt dumnezeu, la fel de adevărat, deși nu la fel de
tangibil, ca și cum am întruchipa acea idee sub forma unui chip perceptibil.
Pe măsură ce dobândim o legătură vie cu Dumnezeu prin Duhul Său, suntem
călăuziți în adevăr, potrivit cu modul în care trebuie să ne închinăm Lui. Cuvântul
Său ne dezvăluie cine este El, deci, trebuie să ne închinăm Lui așa cum S-a descoperit
în Scripturi. Ce a spus, așadar, despre Sine? Această întrebare ne aduce în atenție
importanța cuvintelor Mântuitorului: „Oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu
ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în ea” Marcu 10:15.
Așadar, când ne apropiem de Scripturi, nu trebuie să avem
propriile noastre concepții, pentru că mintea carnală nu-și poate
închipui pe Dumnezeul cel adevărat. Trebuie să fim dispuși să acceptăm
fără să ne îndoim ceea ce spun Scripturile despre El. Să renunțăm, așadar, la

Să nu ai alți dumnezei afară de Mine 1

toate ideile preconcepute și să încercăm să aflăm cine și ce este Dumnezeu, să ne
închinăm Lui așa cum este El și să-L iubim pe El și numai pe El, din toată inima.
Trebuie să credem că Dumnezeu este o ființă reală și nu așa cum afirmă unele
crezuri „fără trup sau mădulare”, sau, așa cum afirmă altele „fără trup, mădulare
sau sentimente”. Trebuie să credem pentru că propriul Său cuvânt vorbește despre El
în cuvinte care implică în orice mod realitatea personalității. Biblia spune că El
iubește. Acesta este un sentiment, o emoție sau o pasiune, dar cum poate El să
iubească și să fie iubit, așa cum spune Scriptura că este, dacă nu are sentimente? Că
are un chip, mădulare și setimente, Biblia arată în mod clar: „Și DOMNUL a
răspuns: Voi face să treacă pe dinaintea ta toată bunătatea Mea (...) Fața nu vei
putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă și să trăiască! Și DOMNUL a
zis: Iată un loc lângă Mine și tu vei sta acolo pe stâncă. Și când va trece gloria Mea,
te voi pune în crăpătura stâncii și te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece. Apoi
Îmi voi trage mâna de la tine și tu Îmi vei vedea spatele; dar fața Mea nu va fi
văzută” Exod 33:19-23.
Inițiatorii anumitor crezuri folosesc textul din Deuteronom 4:14-19 pentru a
demonstra că Dumnezeu nu are nici un chip sau trup. Cu toate acestea, textul nu
afirmă că atunci când Domnul S-a coborât pe Muntele Sinai, nu exista nici un chip
acolo, ci doar că poporul nu a văzut nici un chip. Moise explică de ce Dumnezeu s-a
ferit de ochii lor: „ca nu cumva să vă stricați și să vă faceți vreun chip cioplit cu o
înfățișare de idol, în asemănare cu un bărbat sau cu o femeie”. Există pericolul ca
poporul să reproducă chipurile ființelor cerești și să se închine lor. Nu au făcut ei în
cele din urmă un vițel și nu s-au închinat acestuia, spunând: „acesta este dumnezeul
tău, care te-a scos din țara Egiptului” Exodul 32:4.
Pentru a împiedica oamenii să păcătuiască astfel, Dumnezeu S-a învăluit pe
Sine și pe îngerii sfinți în beznă. Dar Dumnezeu este viu: „Dumnezeu, după ce a
vorbit în vechime părinților noștri prin profeți, în multe rânduri și în multe feluri,
în aceste zile mai de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul (...) care este oglindirea gloriei
Lui și întipărirea Ființei Lui și care ține toate lucrurile prin cuvântul puterii Lui, a
făcut prin El Însuși curățarea păcatelor noastre și s-a așezat la dreapta Măririi în
locurile preaînalte” Evrei 1:1-3. Există prea multe astfel de exprimări pentru a ne
îndoi că Dumnezeu are un trup și mădulare: „Să aveți în voi gândul acesta, care era
și în Hristos Isus: Care, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un
lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” Filipeni 2:5, 6.
Toate aceste texte dovedesc că Dumnezeu este real și că are un chip. Ideile din
crezuri nu sunt numai contradictorii cu aceste afirmații, ci se contrazic singure. Ele
afirmă că Hristos este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, că S-a născut
din fecioară, că a murit, a fost înmormântat și a înviat, că S-a înălțat la cer, unde stă
la dreapta lui Dumnezeu și că va veni din nou să judece lumea. Cum este posibil,
atunci, ca El să fie fără trup sau mădulare? Problema cu crezurile este că sunt
inventate de om și, prin urmare, exprimă pur și simplu ideile omului. Să mai citim
câteva versete, nu că am putea obține o descriere personală a lui Dumnezeu,
deoarece El locuiește într-o lumină de care nimeni nu se poate apropia, însă locuința
Sa, tronul Său etc. au fost văzute, și am citit despre ele pentru a dovedi că este o ființă
reală. Pavel ne spune acest lucru: „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți
Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că El
răsplătește pe cei ce-L caută cu sârguință” Evrei 11:6.
În primul capitol al cărții lui Ezechiel, se găsește o frumoasă descriere a
tronului lui Dumnezeu. Dacă acest capitol este comparat cu Apocalipsa 19:5 și 4:5, se
va observa că tronul nu este unul staționar, făcut din pietre prețioase sau aur, ci un

Să nu ai alți dumnezei afară de Mine 2

tron viu, în mișcare. „Cristalul strălucitor” menționat de Ezechiel este identic cu
„trupul cerului în claritatea sa” din Exodul 24:9, 10. Referitor la arcul care se află în
nor în ziua ploii, despre care vorbește Ezechiel, dacă citim Apocalipsa 4:2-8, vom
observa că Ioan a văzut exact ceea ce descrie Ezechiel.
Să citim acum capitolul 10 din Ezechiel, și deși nu este posibil să înțelegem
totul, putem să ne facem o idee despre gloria și semnificația heruvimilor care erau
așezați pe chivotul legământului și brodați pe perdelele sanctuarului. De asemenea,
putem să înțelegem de ce preotul, la intrarea în Sfânta Sfintelor, purta tămâie pentru
a arde și a forma un nor care să-l ocrotească de gloria Domnului. În cartea lui Daniel,
găsim o confirmare completă a descrierii lui Ezechiel (vezi capitolul 7:9, 10).
Astfel, în fața noastră este înfățișat tronul Dumnezeului cel viu, înconjurat de
toată oastea cerească. Acum, deci, cine este El? Este „Cel Atotputernic”, „Cel care
există prin Sine”, „Eu sunt cel ce sunt”. În capitolul 4 din Apocalipsa, Ioan ne
prezintă o imagine minunată a lui Dumnezeu și a sfinților Săi slujitori, precum și a
făpturilor vii care se aflau sub scaunul de domnie și împrejurul acestuia: „Zi și
noapte ziceau fără încetare: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel
Atotputernic, care era, care este, care vine”.
Cam atât despre realitatea lui Dumnezeu. Acum, cum să ne închinăm Lui? El
însuși s-a descris în modul cel mai desăvârșit, pentru ca noi să învățăm ce înseamnă
să ne închinăm Lui în duh și în adevăr: „Şi DOMNUL S-a coborât într-un nor şi a
stat acolo cu el, şi a proclamat Numele DOMNULUI. Şi DOMNUL a trecut pe
dinaintea lui şi a proclamat: DOMNUL, DOMNUL Dumnezeu milos şi plin de har,
încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea faţă de mii
de oameni, iartă fărădelegea, nedreptatea şi păcatul, şi nu trece cu vederea
vinovăţia, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii fiilor lor până la
a treia şi a patra generaţie” Exod 34:5-7. Acesta este Dumnezeu, plin de bunătate și
de îndurare. A fi milostiv înseamnă să tratezi un vinovat mai bine decât merită.
„Domnul nu întârzie în împlinirea promisiunii Lui, (...) ci este îndelung-răbdător
față de noi și nu voiește ca vreunul să piară, ci toți să vină la pocăință” 2 Petru 3:9.
Acesta este Dumnezeu, iar „Dumnezeu este dragoste”. Se bucură de îndurare
și este „un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi”. Toate cuvintele posibile sunt
folosite pentru a arăta bunătatea și îndurarea Sa, de aceea, atunci când ne gândim că
Dumnezeu nu este dragoste și că ne urăște, impresiile noastre ne îndepărtează de El.
Dumnezeu urăște păcatul, pentru că păcatul este exact opusul a ceea ce este El, dar El
îl iubește pe păcătos și dorește să-l răscumpere din blestemul păcatului. Trebuie să
cercetăm Scripturile și să credem ceea ce spune acolo că este, iar apoi să ne închinăm
Lui pentru ceea ce este, astfel, nu vom avea alți dumnezei afară de El. Nu vrem un alt
dumnezeu, când avem Unul care este perfecțiunea absolută, Unul care este numai
bunătate, dragoste, milă și îndelungă răbdare față de noi. Ce ne mai trebuie un altul?
Iar Dumnezeu S-a revelat în acest caracter pentru tine și pentru mine - nu pentru
îngeri, ci pentru noi. Prin urmare, dacă nu-L recunoaștem ca fiind ceea ce Se
descoperă a fi, avem un alt dumnezeu. Orice închinător ajunge să fie comparat cu
ceea ce venerează. Dacă nutrim idei greșite despre Dumnezeu, închinarea noastră va
fi greșită și, în consecință, caracterul nostru va fi greșit. Dumnezeu este pur și vrea ca
noi să devenim astfel, și este necesar să-L înțelegem, pentru a putea deveni așa cum
este El.
Să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr, de acum înainte. Să
cunoaștem cine este El, pentru ca, prin ajutorul Duhului Său, să știm cui ne
închinăm. „Dar noi, fiindcă suntem fii ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne cu
platoșa credinței și a dragostei și să avem drept coif speranța mântuirii. Fiindcă

Să nu ai alți dumnezei afară de Mine 3

Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să primim mântuirea (...)” 1 Tesaloniceni
5:8, 9. Necazul nostru cel mare este că păcătuim, iar apoi, fiindu-ne rușine și prea
mândri pentru a-l mărturisi, Îl ținem pe Dumnezeu departe de noi și ni-L imaginăm
ca pe un judecător aspru în loc de un tată milostiv și îndelung răbdător. Atunci când
acționăm astfel, ne închinăm unui dumnezeu fals, și, cum nu avem credință în
Dumnezeul cel viu, nu aducem păcatele noastre la El și începem astfel un curs de
auto-pedepsire, acesta este identic cu cel în care un păgân se închină dumnezeului
său fals. Orice cuvânt bun, pur și tandru din limbajul omenesc a fost folosit pentru a
exprima bunătatea lui Dumnezeu, și, mai presus de toate, crucea a fost folosită
pentru a ne convinge de compasiunea Sa plină de blândețe față de noi. Dumnezeu a
iubit atât de mult lumea încât L-a dat pe singurul Său Fiu născut să
moară pentru noi.
Gloriosul Mântuitor, care a pășit pe pământ, ilustrând toate aceste calități
nobile, a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl”. El era manifestarea
Tatălui, căruia trebuie să ne închinăm, și El era Dumnezeul care ni s-a descoperit
pentru ca noi să fim mântuiți de păcatele noastre. De ce, atunci, am vrea un alt
dumnezeu? Dacă vrem să devenim curați și desăvârșiți, trebuie să ne închinăm
Dumnezeului care unește toate aceste calități. Dacă nu credem că Dumnezeu deține
aceste calități, nu le vom putea dobândi niciodată nici noi înșine. Se cuvine să lăsăm
deoparte orice îndoială cu privire la bunătatea lui Dumnezeu și să ne închinăm
pentru ceea ce este, pentru ca în cele din urmă să devenim asemenea Lui: „Și oricine
are speranța aceasta în El se curăță, după cum El este curat” 1 Ioan 3:3. Nu putem
fi asemenea Lui decât dacă ne închinăm Lui așa cum este El. Nu trebuie să avem
îndoieli cu privire la Dumnezeu sau să avem vreo idee că El este altceva decât
desăvârșirea în dragoste și bunătate. Trebuie să ne hrănim cu tăria și puterea Lui,
care ne vor face puri și buni. De la El, prin Hristos, vine neprihănirea, și când vom
sta înaintea tronului Său, îmbrăcați în acea neprihănire, atunci ne vom închina Lui
așa cum este El cu toată inima.
Când vorbim despre Dumnezeu, vorbim despre Hristos, pentru că ei sunt una.
Ne închinăm lui Dumnezeu, Creatorul tuturor, care este mai presus de toate, peste
toate și care le susține pe toate prin cuvântul puterii și tăriei Lui. Dumnezeu s-a
manifestat în carne, prin urmare, când se vorbește despre Unul, se vorbește despre
Amândoi. El a pus în mișcare planetele în traseul lor, iar ele își urmează traseul și
astăzi, conform rânduielilor Sale. Se spune că cerul este centrul universului. Dar a
vorbi despre centrul spațiului nemărginit înseamnă practic să vorbim despre centrul
a ceea ce nu are circumferință. Știm că cerul există și că este locul unde se află
Dumnezeu, Mântuitorul și îngerii, dar mai mult decât atât nu putem cunoaște.

Traducere: Igor Sârbu

Să nu ai alți dumnezei afară de Mine 4