Genul cuprinde peste 400 de specii si peste 10.000 de soiuri si hibrizi.

La noi în tara au fost

mentionate peste 145 de specii spontane si cultivate.

Trandafirii sunt arbusti erecti, urcatori sau târâtori, cu talia variabila, cuprinsa în functie de specie
si varietate, între 0,3-5 m. Tulpinile sunt acoperite cu ghimpi si sete; frunzele de regula sunt imparipenat-
compuse, stipelate, lucioase sau mate. Florile, solitare sau în inflorescente corimbiforme sau
umbeliforme, sunt foarte variate ca forma, numar de petale, colorit si parfum, înfloresc o singura data sau
continuu în cursul perioadei de vegetatie (trandafirii remontanti). Fructele (macese) la foarte multe specii
sunt decorative prin abundenta, forma si coloritul intens. Trandafirii sunt plante cu o deosebita valoare
ornamentala, cultivati din cele mai vechi timpuri.

În decorul parcurilor si gradinilor trandafirii au multiple utilizari: plantati în borduri, rabate si

masive cu contur neregulat (trandafirii de talie mica), ca plante izolate sau în grupuri (speciile botanice,
trandafirii de talie mare, trandafirii cu trunchi), palisati pe portice, treiaje sau pergole (trandafirii
agatatori), plantati în vase si jardiniere (trandafirii pitici). Gruparea trandafirilor dupa habitus si folosinta
se poate face în modul urmator:

1. macesi decorativi (specii spontane) si trandafirii de parc;

2. trandafirii de gradina si pentru flori taiate, cu mai multe subgrupe:

-trandafiri remontanti

-trandafiri Thea

-trandafiri pernetieni

-trandafiri hibrizi de Thea

- trandafirii acoperitori de sol.

3. trandafiri pentru platbande si ghivece

- trandafiri poliantha

- trandafiri hibrizi de poliantha

- trandafiri floribunda

- trandafiri miniatur

4.trandafiri urcatori si semiurcatori.

GRUPA MACEsILOR DECORATIVI sI A TRANDAFIRILOR DE PARC

 Aceasta grupa include specii spontane ale genului Rosa si soiurile acestora. Sunt p 242d36c lante
putin pretentioase, rezistente la ger. Majoritatea cresc ca tufe mari, cu ramuri arcuite si înfloresc o singura
data.

Rosa rugosa Thunb.( sin. R. ferix Ait., R. regeliana Andre et Lindl.) este arbust erect, înalt de
maxim 2 m, foarte viguros, cu ramuri ghimpoase, tomentoase, cu frunze tipice, cu 5-9 foliole ovate sau
îngust-eliptice, simplu-serate, rugoase, flori mari (6-8 cm), rosii pâna la albe, parfumate, fructe globuloase
rosii, mari (2-2,5 cm), foarte decorative. Are cateva varietati :

 Var. Alba - cu flori albe, mari.

 Var. Hollandica - cu flori mici, roze ;

 Var. Plena - cu flori involte.

Rosa foetida J.Herrm.(sin. R. eglanteria Mill., R. lutea Mill.) creste înalt de 0,5-2 m, are flori
solitare sau în inflorescente, galbene, cu diametrul 3-6,5 cm, cu miros mai putin placut, si fructe
globuloase, rosii. Este rustic si foarte florifer (iunie-iulie). Varietatile mai decorative sunt :

 Var. Bicolor - cu flori la interior roscat-portocalii sau rosii-aramii.

 Var. Persiana - cu flori mari, galbene.

Rosa rubiginosa L.(sin. R. eglanteria L.) este arbust de 2 m, des ramificat, cu ghimpi de marimi
diferite, cu flori roz (grupate câte 1-3) indicat pentru garduri vii. Florile si frunzisul sunt placut
mirositoare, mai ales pe vreme umeda. Cateva varietati sunt mai utilizate în parcuri :

 Var. Microphylla - cu ramuri cu ghimpi mici, uniformi, cu foliole mci si foarte mici, pe
dos paroase.

 Var. Umbellata - cu foliole mari, cu flori roze în umbele multiflore.

Rosa centifolia L. (Trandafirul de dulceata) este un arbust de pâna la 2 m, cu ghimpi vigurosi,

curbati ; este deosebit prin florile rosii, roz sau albe, involte, parfumate. Cultivat de multa vreme, are
numeroase soiuri ornamentale, printre care grupa "Muscosa" cu flori mari (Blanche Moreau alb), grupa
"Pomponia" cu talie mica (50cm) si flori mici; soiuri mai recente -Black Boy (grena închis), Parkjuwel
(flori foarte mari, rosii).

Rosa gallica L. (sin. R. austriaca Cr., R. pumila Jacq., R. rubra Lam.) - (Trandafirul de
Provence) este printre cele mai vechi specii luate în cultura, si de la care s-au obtinut numeroase soiuri.
Specia tip are flori rosii pâna la purpurii, de 4-8 cm diametru, fructe globuloase sau piriforme de culoare
rosu închis-brun.

Rosa damascena Mill. (sin. R. belgica Mill.,R. gallica var. damascena Voss., R. polyanthos
Roessig.) - (Trandafirul de Damasc) creste pâna la 2 m înaltime, este foarte decorativ prin florile
involte, roz sau rosii, foarte parfumate, grupate câte 3-5. Este folosit si pentru extragerea esentei de
trandafir.Are câteva varietati mai des folosite în parcuri :

 Var. Balcanica - cu flori roz, mari.

  Var. Trigintipetala - cu flori rosii, semiinvolte, de cca 7 cm diametru.

Rosa moschata J.Herrm. (sin. R. ruscinonensis Des.)- (Trandafirul cu parfum de mosc) are
ramuri arcuite si agatatoare, flori semiinvolte, roz, câte 4-5 în inflorescente corimbiforme; este sensibil la
ger.

Rosa wichuraiana Crép. este un arbust cu tulpini repente, lungi de 3-5 m, cu frunzis
semisempervirescent, lucios si flori albe, mirositoare, de 4-5 cm diametru, în corimbe piramidale. Este
utilizat pentru stâncarii, taluzuri pietroase.

Rosa hugonis Hemsl. - este un arbust de maxim 2,5 m, foarte apreciat pentru înflorirea bogata,
florile galbene, solitare si fructele globuloase, stacojii pâna la negru-rosiatic.

Rosa chinensis Jacq. (sin. R. indica Lour. R. indica var. bengalensis K.Koch) este un arbust de
1-2 m, cu flori rosii pâna la albe, grupate sau rareori solitare.

Rosa multiflora Thunb.ex Murr. (sin. R. dubia Carr., R. intermedia Carr., R. polyantha S. & Z.)
este un arbust viguros, urcator, cu ramuri rosiatice si ghimpoase, cu flori de obicei albe, mici, dispuse în
panicule umbeliforme. Are o forma ornamentala - cathayensis -cu flori rosii si duble ca dimensiuni fata
de forma tip.

GRUPA TRANDAFIRILOR DE GRĂDINĂ sI PENTRU FLORI TĂIATE

Reuneste soiuri cu habitus arbustiform, de talie mica si mijlocie (0,50-1,20 m) cu înflorire

continua; florile sunt mari, solitare sau grupate câte 2-3, adesea parfumate, cu o mare variatie a
coloritului. Din cadrul acestei grupe, trandafirii remontanti, trandafirii Thea si trandafirii pernetieni,
altadata foarte cultivati, cedeaza locul hibrizilor de Thea, mai rezistenti si mai vigurosi.

Trandafirii remontanti (trandafirii Thea x Rosa damascena sau Rosa gallica) au deschis în
secolul trecut seria trandafirilor cu înflorire continua. Cuprind soiuri cu flori mari si involte albe, roz sau
rosii. Foarte apreciati sunt trandafirii tip "Lambertiana".

Trandafirii Thea -soiuri cu flori mari, elegante, parfumate, proveniti din specia Rosa odorat(sin.
R. indica odoratissima Lindl.), sensibile la ger, indicate pentru statiuni calde.

Trandafirii pernetieni obtinuti initial din Rosa foetida au flori galbene, aramii, portocalii, roz cu
nuante galbene si portocalii: Rudolf Palocsay (galben-portocalii), President Herbert Hoower (portocaliu),
Contesse Vandal (roz-portocaliu) s.a.

Trandafirii hibrizi de Thea cei mai cultivati în prezent (Rosa thea hybrida) sunt superiori prin
vigoare si rezistenta la ger, înflorirea sustinuta si marea diversitate a formei si culorii florilor. Dintre
soiurile cele mai valoroase si mai recente, grupate pe culori, citam:

o rosu închis: Norita, Mister Lincoln, Tatjana

o rosu viu: Proud Land, Melina, Red Queen

o roz intens: Electron, Shannon, First Lady

 o roz: Carina, Pariser Charme, Royal Highness

o galben: Mabela, Landora, Whisky

o portocaliu-alb: Lolita, Royal Dane, Valencia

o lila-albastrui: Meinzer Fastnacht, Kolner Karneval, Silver Star

o bicolore: Neue Revue (galbui bordat cu rosu intens), Susan (galben bordat
cu roz), Königin der Rosen (portocaliu cu reversul galben intens).

Trandafirii acoperitori de sol

Sunt destinati pentru spatii ample, în cadrul parcurilor sau peisajelor cu caracter natural,
provenind din diferite specii de Rosa. Wagner în 1989 face urmatoarea clasificare a acoperitorilor:

 Trandafiri târâtori de vigoare mica: Nozomi (are talia de maxim 30 cm, cu flori roz-
albicioase, mici) si Snow Carpet (maxim 20 cm înaltime si flori albe, involte);

 Trandafiri târâtori de talie mare: Repens Meilland (cu flori albe, mici, dese), Immensee
(cu flori roz, parfumate), Repandia (mai viguros, cu flori roz).

 Trandafiri pitici si semipitici (cu ramuri rasfirate si recurbate): Candy Rose (talie de
maxim 1m dar diametrul tufei ajunge la 2,5 m, cu flori roz-somon), Bonica (tufe de
maxim 1m cu flori roze remontante), White Meidiland (talie mai mica, frunze dese, mici
si flori albe care apar continuu).

GRUPA TRANDAFIRILOR PENTRU PLATBANDE sI GHIVECE

Trandafirii polyantha si hibrizii de polyantha cuprind soiuri de talie mica sau mijlocie, cu flori
mici sau mijlocii, simple sau duble, de diferite culori în general neparfumate. Dintre soiurile recente,
grupate pe culori se evidentiaza:

o rosu: Wörishofen, Gruss an Bayern, Tornado

o rosu-portocaliu: Esperanza, Gartnerfreude, Topsi

o portocaliu: Finale

o violet: News

o galben cu portocaliu si rosu: Rumba

 o alb: Schneewittchen

o roz: Tip Top.

Trandafirii floribunda au caractere intermediare între hibrizii de poliantha si hibrizii de Thea:

flori mai mari, inflorescente cu un numar mai mic de flori, talie variabila. Este grupa cea mai apreciata
pentru decorul parcurilor si gradinilor, având o mare gama de soiuri, de o larga variatie cromatica. Printre
cele mai frumoase soiuri recente se situeaza:

o rosu: Foc de tabara (creatie autohtona - R. Wagner, Cluj), Meggido, Mercy, Ponderosa;

o portocaliu: Anabell, Belinda, Zorina, Bonfire, Houston;

o roz: Anita, Sonia, Faberge, Mambo;

o alb: Akito, Schneewalzer, Weisse The Queen Elisabeth Rose;

o galben: Friesia, Norris Pratt.

Trandafirii miniatur sau trandafirii pitici, au talia mica (30-35 cm), florile relativ mici,
involte, în general lipsite de parfum. Sunt indicati pentru platbande joase si ghivece.

o rosie: Coralin, Starina Scarlet Gem

o roz: Little Sunset, Rosmarin, Fresh Pink

o galben-portocaliu: Baby Maskerade

o galben: Bit O'Sunshine

GRUPA TRANDAFIRILOR URCĂTORI sI SEMIURCĂTORI

Cuprinde specii si soiuri cu tulpini lungi, flexibile, cu flori mici sau mari, care înfloresc o singura
data sau continuu.

Trandafiri urcatori neremontanti. Rosa wichuraiana este una din cele mai frumoase specii
urcatoare, cu frunzis lucios si flori parfumate, albe, de 4-5 cm în diametru, grupate în corimbe, cu
înflorire tardiva (august). Specia si hibrizii sunt sensibili la ger. Dintre soiuri amintim: Excelsa (rosu),
Dorothy Perkins (roz), Golden Climber (galben), Pauls's Scarlet Climber (rosu). În aceeasi grupa se
încadreaza hibrizii urcatori obtinuti din Rosa multiflora: Stella (rosu), Tausendschön (roz), din Rosa
rubiginosa: Flammentanz (rosu), Roteflamme (rosu).

Trandafirii urcatori remontanti grupeaza hibrizi de Rosa alpina, Rosa setigera, Rosa
multiflora, Rosa wichuraiana, forme urcatoare (mutatii) din grupele hibrizi de Thea, hibrizi de poliantha
si floribunda. Sunt preferati pentru înflorirea permanenta, oferind un decor continuu.

Printre cele mai apreciate soiuri, în prezent se numara:

- soiuri cu flori mari: Climbing-The Queen Elisabeth Rose (roz), Casino (galben), Cordon Rouge (rosu-
portocaliu), Schwansee (alb-roz), Coral Dawn (roz-coral);

- soiuri cu flori mijlocii: Solo (rosu), Royal Gold (galben), Morgengrus (roz), Golden Showers (galben),
New Dawn (roz pal).

Cerinte ecologice

În general, trandafirii prefera un sol usor, bogat în humus si reavan. În cultura se recomanda
fertilizarea periodica cu gunoi de grajd (toamna) precum si cu îngrasaminte chimice (toamna sau
primavara si dupa primul val de înflorire).

Sunt plante iubitoare de lumina, preferându-se plantarea în locuri însorite pentru asigurarea unei
cresteri normale precum si a unei înfloriri bogate si frumoase.

Pretentiile fata de caldura variaza însa, cei mai rezistenti la geruri fiind considerati trandafirii
spontani si cei pentru parcuri ( rezista pâna la -30ºC), iar rezistenta medie au trandafirii urcatori din grupa
Wichuraiana si unele soiuri din grupa Floribunda si unii hibrizi de Thea (Foc de Tabara, Orange
Triumph, Enna Harkness, New Yorker s.a.).

Cerintele fata de apa sunt moderate, acestea fiind mai mari în timpul cresterii lastarilor si formarii
bobocilor. Se considera ca ploile pot deprecia calitatea florilor la unele soiuri cu flori involte sau cu
pedunculul floral moale. Cele mai indicate soluri pentru trandafiri sunt cele lutoase sau luto-nisipoase,
permeabile, cu pH de 5,5-7,5, fertilitate medie, cu un continut de humus de minim 2%. Pe solurile usoare
trandafirii sufera de ger, seceta si lipsa de calciu.

Tehnologia culturii trandafirilor

Trandafirii se înmultesc prin seminte (speciile salbatice), prin altoire (soiurile), butasire în uscat
(trandafirii urcatori provenind din Rosa multiflora si Rosa wichuraiana), butasire în verde (trandafirii
poliantha pitici si trandafirii miniatur).

Înmultirea prin seminte. Pentru asigurarea unei germinatii satisfacatoare semintele se recolteaza
în momentul optim în functie de specie: la Rosa canina în faza de pârga a fructelor (altfel repausul
seminal este lung si rasarirea foarte neuniforma, chiar în conditii de stratificare a semintelor), la R.
multiflora s.a. în faza de coacere completa. Semintele extrase din pulpa se stratifica în nisip reavan.
Semanatul se recomanda sa se faca toamna pentru R. canina si primavara pentru celelalte specii.

Puietii din semanatura, în vârsta de un an, sunt plantati în pepiniera pentru formare ca plante
decorative sau pentru altoire.

Înmultirea prin altoire este procedeul cel mai frecvent folosit pentru soiurile de trandafiri. Ca
portaltoi se folosesc specii spontane, îndeosebi Rosa canina si mai putin Rosa multiflora (indicat pentru
trandafirii de ghivece, pentru polyantha si urcatori), Rosa rubiginosa (pentru hibrizii de R. lutea), Rosa
rugosa (pentru trandafirii de ghiveci si pentru cei cultivati în soluri umede, humifere, unde nu reusesc pe
Rosa canina sau Rosa multiflora).

Cele mai importante selectii de portaltoi Rosa canina sunt:

 - Rosa canina inermis, aproape lipsit de spini, pâna în prezent cel mai bun pentru trandafirii
urcatori si polianta, pentru trandafirii cu trunchi;

- "Favorit": (selectie R.F.G.)-fara spini, cu afinitate buna pentru toate soiurile.

Pentru obtinerea de trandafiri tufa se planteaza puieti cu grosimea de 4-6 mm, care se altoiesc în acelasi
an, la colet, în ochi dormind. Pentru obtinerea trandafirilor cu trunchi se planteaza puieti grosi (6-12 mm);
dupa 2 ani se elimina ramurile crescute, cu exceptia celei mai bune. Pe aceasta se executa altoirea în
oculatie (3 muguri) la înaltimea dorita, cel mai frecvent 100-120 cm, iar pentru trandafirii pletosi 140-180
cm (cu altoaie de trandafiri urcatori).

Butasirea in verde se executa în iunie-iulie, în rasadnite, folosind lastari semilemnificati. Pentru

trandafirii miniatur, butasirea se face în sera în martie-aprilie, în urma fortarii plantelor mama cultivate în
ghivece.

La butasirea în uscat, la unele specii se recomanda eliminarea tuturor mugurilor din partea
inferioara a butasilor (R. rugosa, R. multiflora). Butasii se planteaza în teren în martie-aprilie. În general
plantele din butasi sunt mai putin viguroase, au o rezistenta mai mica la ger si o longevitate mai mica, dar
prezinta avantajul ca nu drajoneaza.

Îngrijirea trandafirilor la loc definitiv

Pentru plantarile în scop ornamental se recomanda fertilizarea initiala a terenului cu 3-8 kg gunoi
fermentat, 10-12 g P2O5 si 12-15 g K2O pe m² (Wagner st.). Solurile acide (pH 5,5-5,9) se corecteaza cu
amendamente calcaroase, în cantitate de 200-300 g/m². Ulterior solul se desfunda la 40-45 cm în august,
daca se planteaza toamna, sau pâna în noiembrie pentru plantarile de primavara.

Trandafirii fasonati si mocirliti se planteaza individual la distante în functie de vigoarea

plantelor : în rabate, de la 25/25 cm (trandafirii miniatur) pâna la 70/70 cm (trandafirii foarte vigurosi) iar
trandafirii urcatori se planteaza minim 1,5 m. Dupa plantare se musuroiesc iar plantele nu se descopera
decât dupa ce lastarii noi ajung la 5-10 cm. Apoi solul se mulceste cu gunoi bine descompus, turba sau
rumegus. În primul an este recomandat ca bobocii sa fie eliminati imediat dupa formare, pentru a favoriza
dezvoltarea viguroasa a plantei.

Taierile se aplica diferentiat, dupa caracteristicile biologice ale speciilor (soiurilor) si forma de
crestere. Speciile spontane si trandafirii de parc nu necesita taieri speciale, facându-se doar eliminarea
ramurilor uscate si a celor rau pozitionate. La trandafirii urcatori proveniti din R. multiflora si R.
wichuraiana, care au capacitatea de a lastari anual de la baza, se îndeparteaza ramurile de doi si mai multi
ani iar ramurile florifere ramase se scurteaza la 50-150 cm, în functie de pozitie. La urcatorii remontanti
hibrizi de Thea, care produc ramuri noi catre partea superioara a plantei, se executa taieri scurte (cepi)
catre baza plantei, pentru a stimula formarea de ramuri noi, taierea usoara a ramurilor lungi si scurtarea
lastarilor laterali floriferi inserati pe acestea.

În general, se recomanda taieri moderate, pentru a nu slabi vigoarea si longevitatea plantelor. La

trandafirii de gradina, la polyante si la floribunde se retin 3-7 ramuri anuale cu pozitie echilibrata ;
numarul lor este în functie de vigoarea plantelor si capacitatea de lastarire ; scurtarea acestora se face la 4-
10 muguri în functie de vigoare ( mai scurt se taie ramurile slabe si mai lung cele puternice si groase).

Se îndeparteaza ramurile rupte, bolnave, cele din centrul tufei, ramurile mai batrâne de 3 ani si
drajonii. Ramurile slabe se elimina sau se scurteaza în cepi.
 Trandafirii necesita o buna aprovizionare cu macro- si microelemente (mai ales bor, mangan si
zinc). Se recomanda administrarea de gunoi de grajd bine descompus, toamna, în cantitate de 2-4 kg/m²
anual sau la doi ani, prin încorporare la saparea adânca a solului. Fertilizarea chimica se face cu
îngrasaminte complexe N,P,K în proportii diferite: toamna 11:22:22 iar vara 27:13:13. Se prefera
administrarea lor în 3 reprize: ¼ din azot si ½ din fosfor si potasiu se dau toamna, iar din rest se aplica ½
la dezmugurit si ½ înainte de înflorit. O data la 3 ani se administreaza sulfat de magneziu 3-4 g/m² si
borax 4-5 g/m².

Necesarul de apa se asigura prin udarea solului, deoarece prin aspersiune se depreciaza florile si
pot favoriza aparitia bolilor criptogamice. Daca este seceta se uda înainte de primul si al doilea val de
înflorire, iar în restul perioadei de vegetatie, de câte ori este nevoie cu 20-30 l/m².

Trandafirii sunt arbusti pana la 3-5 m inaltime cu ramuri erecte sau sarmentoase (volubile, taratoare) prevazute cu
spini mai mult sau mai putin mari, drepti sau incovoiati, desi sau rari, frunze imparipenate cu 5-15 foliole, flori simple
sau duble, roz, albe, sau galbene caracteristice speciei, grupei sau soiului, parfumate si foarte parfumate. Fructul, de
obicei rosu cu numeroase achene mai mult sau mai putin paroase.
Trandafirii se cultiva de mii de ani, datorita frumusetii formelor si culorilor si a parfumului ce-l raspandesc.
Astazi se cunosc circa 20,000 soiuri de trandafiri. Producerea lor are loc pe scara industriala. Se preteaza foarte bine
si la culturi fortate (in sere) pentru flori taiate. Aici anumite soiuri infloresc si sunt valorificate in tot cursul iernii.

Clasificarea trandafirilor din punct de vedere botanic a dat mult de lucru botanistilor secolului trecut ca si celor
contemporani. Pentru scopurile practicii horticole, clasificarile dupa criterii pur botanice fiind mai greu de folosit,
horticultorii au alcatuit doua grupe avand in vedere portul:
- cu crestere arbustiva (ramuri erecte)
- cu ramuri taratoare sau cataratoare
Fiecare grupa se imparte in subgrupe (rase):
GRUPA I:
a) Trandafiri cu o singura inflorire (neremontanti) cu flori simple sau duble din care fac parte: Rosa damascena , Rosa
centifolia, Rosa rugosa, R. canina (macesul), R. lutea, R. provincialis;
b) Trandafiri cu inflorirea remontanta, care infloresc de mai multe ori pe an pana tarziu toamna: R.indica fragrans, R.
noisettiana, R. semperflorens (R. bengalensis Pers.) R. borboniana, R.pernetiana, R. fragrans hibrida, R hibrida
bifera.
GRPA aII-a
a) Trandafiri cu ramuri cataratoare sau taratoare cu o singura inflorire: R. multoflora
b) Trandafiri cataratori cu inflorire remontanta. Acestia sunt multiplicati prin altoire si butasire si, in limbajul rozeristilor
sunt denumite cu cuvantul englezesc: Climbing. Exemplu: Climbing Orleans rose, Climbing Ophelia etc.
GRUPA I - Trandafiri pitici.
Rosa multiflora (R. polyantha). Au port scund pana la 40-60 cm, flori mici, numeroase, simple sau duble, grupate in
corimbe.
R. x polyantha si x floribunda. Sunt soiuri cu flori mari de diferite culori, grupate cate 3-10 pe o tulpina, simple sau
duble, cu inflorire abundenta si sustinuta pana toamna tarziu. Au port inalt pana la 1 m.
Miniaturi (Mini). Sunt trandafiri cu talie scunda (25-30 cm) cu frunze si flori mici. Foarte indicati pentru plantat in
borduri si pentru fortat in ghivece.
Rosa indica fragrans. Sunt trandafiri cu ramuri mai lungi, flori in majoritate galbene, cu puternic parfum de ceai.
Inflorire continua; sensibil la ger.
Rosa hibrida bifera (hibrizi remontati). Cuprinde soiuri cu ramuri lungi, port erect, ghimpi scurti si drepti, flori mari,
batute.
Rosa fragrans hibrida (Hibrizi de R. Thea) Arbusti pana la 80-100 cm inaltime, cu port mai mult sau mai putin erect,
cu flori mari, de diferite culori, inflorind pana toamna tarziu.
Rosa pernetiana (R. lutea hibrida). Arbusti pana la 1 m inaltime, vigurosi, frunze lucioase, flori mari de diferite culori vi
in care predomina galben-portocaliu.

GRUPA aII-a: Trandafiri cu ramuri cataratoare. Din aceasta grupa fac parte soiuri de trandafiri din specile R.
multiflora, R. wichuriana si din hibrizii lor, au ramuri lungi, taratoare sau sarmentoase. Inflorescente piramidale, cu
flori simple sau batute. Se impart in doua subgrupe:
- cu o singura inflorire
- cu inflorire care se repeta.
In fiecare an apar noi varietati si forme de trandafir unele mai frumoase decat altele.
Trandafirii se acomodeaza mai in toate solurile. Prefera solurile bogate si bine insorite, soluri in care dau maximum
de randament. Dupa plantare si apoi la 4-5 ani, se ingrasa solul cu balegar bine putrezit sau in timpul vegetatiei, o
data cu lucrarile de intretinere se aplica ingrasaminte artificiale azotoase si potasice, dupa nevoie. Norma de
ingrasamant este pana la 30 grame pe mp de cultua. Pentru o inflorire bogata si sustinuta, trandafiri se uda din
belsug la 4-5 zile in timp de seceta. Se fac la timp toate lucrarile de intretinere si lucrarile de combatere a daunatorilor
prin stropire cu insecticide sau prin prafuire.

Obtinerea materialului de plantat.Trandafirii se obtin din samanta, marcote, butasi, diviziunea tufei, iar majoritatea
soiurilor se multiplica prin altoire pe puieti demaces (Rosa canina). Semanatul se aplica in doua scopuri. Intai pentru
obtinerea de soiuri sau varietati noi, caz in acre se utilizeaza seminte obtinute prin incrucisare libera sau artificiala a
varietatilor sau soiurilor ( trebuie sa se cunoasca bine parintii), iar in al doilea rand pentru obtinerea de puieti portaltoi
pe care se altoiesc diferite rase, varietati sau soiuri. De obicei se foloseste ca portaltoi macesul care s-a constatat ca
este cel mai indicat pentru speciile si soiurile care in mod curent se cultiva in gradini si parcuri. Samanta de maces
recoltata la completa maturitate a fructelor, cand receptaculele sunt rosii, rasare in primavara anului al doilea de la
semanare. Pentru a grabi rasarirea samanta se stratifica de la recoltare, in ladite, pana la semanare care are loc
primavara sau toamna urmatoare. Pentru a se obtine puieti in primul an de semanare, fructele se recolteaza in parga
atunci cand acestea incep sa se coloreze si sunt verzi-galbene, ceea ce se intampla in luna august. Se sfarama si se
aleg semintele care se stratifica sau se seamana imediat. In caz ca rasarirea a avut loc si pentru a se evita ca puietii
sa ramana prea mici, se raresc, repicandu-i cand au inca cotiledoane, alegand pentru aceasta operatie de preferinta
o vreme noroasa. Aceasta operatie se executa in jurul datei de 15-20 mai in straturi cu solul bine pregatit si umed.
Dupa repicare se uda bine puietii, se umbresc cateva zile sau intre randuri se pun paie de grau. Repicatul se face pe
randuri distantate la 20-25 cm si 5-6 cm pe rand. Toamna puietii repicati sau nerepicati se scot, se triaza si planteaza
in pepiniera, imediat sau in primavara urmatoare. Repicatul se face in randuri distantate la 60 cm intre ele si 20 cm
pe rand. Puietii sunt buni de repicat cand au 3-6 cm grosime la colet.
Marcotajul este putin intrebuintat de catre pepinieristi pentru a obtine puieti de trandafiri. Totusi datorita predispozitiei
naturale de a drajona pe care o au speciile salbatice de Rosa, marcotajul poate fi aplicat puietilor dati din drajonii
acestor specii. Astfel daca se face drajonilor o incizie sau se zdreleste putin coaja si apoi se acopera cu un musuroi,
toamna puietul respectiv poate fi separat de planta-mama, avand un sistem radicelar bine format.
In cazul varietatilor apartinand speciei Rosa wichuriana se poate aplica marcotajul serpuit.
Unele specii de Rosa galica si R. damascena pot fi multiplicate si prin despsrtirea tufei. Acest procedeu de inmultire
este insa rar intrebuintat.
Butasirea. Butasirea la trandafiri se face cu butasi de radacina, ramuri lemnoase si ramuri semilemnoase. Butasii de
rsdacina se folosesc pentru speciile sau varietatile care drajoneaza. Butasul este un fragment de radacina de 10-12
cm plantat in brazda cu pamant usor, la distanta de 10-15 cm in toate sensurile. Toamna pot fi scosi si plantati in
pepinera pentru educare. Butasii de ramuri lemnoase se folosesc mai ales la trandafirii apartinand speciilor: R.
multiflora (Rosa poliantha) si R.wichuriana. Se confectioneaza de preferinta toamna inaintea gerurilor mari sau/si in
cursul iernii, dar cu material recoltat din tomna si adapostit contra gerului. Butasul este un fragment de ramura de 18-
20 cm cu 3-4 muguri. Dau rezultate bune butasii luati de la baza si mijlocul ramurii. Butasii se infig in brazde bine
pregatite, se bucura de ingrijirile necesare si se uda cat mai des. Toamna pot fi plantati la locul definitiv sau livrati
beneficiarilor. Butasii semilemnosi dau rezultate bune in cazul trandafirilor apartinand speciilor de Rosa multiflora si
Rosa wichuriana si mai putin celorlalte specii sau soiuri care se altoiesc mai usor. Epoca cea mai favorabila pentru
butasire este dupa trecerea primelor flori (iunie-iulie). Butasii sunt fragmente de ramuri semilemnoase lungi de 6-10
cm cu cel putin doi muguri plasati la baza si la varf. Frunza de la baza se indeparteaza cu un cutit taios, iar la
celelalte se reduce numarul foliolelor la jumatate. Se planteaza in rasadnite construite in acest scop, la adancimea de
cel mult 2-3 cm si la distanta de 5-7 cm in toate sensurile. Se uda bine, se aseaza ramele cu geamuri care sunt
umbrite pe masura ce se planteaza. Geamurile se aseaza in asa fel ca sa inchida bine rasadnita evitandu-se orice
curent. Intr-o rama de geamuri de 1/1,50 m se planteaza pana la 300-400 de butasi. Se stropeste de 3-4 ori pe zi cu
apa care trebuie sa aiba temperatura aerului. Stropirea se face cu un pulverizator cu orificii fine, sau cu o stropitoare
obisnuit prevazuta cu orificii fine. Important este ca frunzele si tulpina sa aiba apa pe ele (nu si baza butasului
plantat). Stropirea se face in jurul orelor 9,12,14 si 18. Cand este soare se uda de mai multe ori, iar cand cerul este
noros udatul se rareste. In zilele calduroase se uda copios cu stropitoarea din 2 in 2 zile. Pentru mentinerea unui
mediu umed in jurul rasadnitei se stropesc si peretii rasadnitei ca si protectie de dinafara. Butasii astfel tratati, in
cateva zile (6-7) incep sa formeze calus iar la 15-20 zile de la plantare incep sa emita radacini. Din acest moment se
incepe obisnuirea treptata cu aerul ridicand geamurile la 2-3 cm pe timp calduros la inceput, iar dupa cateva zile din
ce in ce mai mult. Dupa ce s-au obisnuit cu aerul, butasii pot fi plantati in ghivece de 6-7 cm diametru si se planteaza
din nou cu tot cu ghiveci in rasadnite reci unde cateva zile se umbresc si se uda. Pot ramane si pe loc in rasadnite
pana toamna sau primavara cand se scot si se repica in pepiniere.Ingrijiti bine butasii pot fi plantati in toamna sau
primavara urmatoare in locul definitiv sau se repica inca un an.
Altoirea. Baza de raspandire a soiurilor de trandafiri este altoirea, deoarece prin altoire soiul se poate fixa si raspandi
mai usor, capatand si caractere noi.Trandafirii se preteaza la toate prodedeele de altoire. Astfel se pot altoi atat in
mugure crescand cat si in mugure dormind, incepand din decada a treia a lunii mai si pana in luna octombrie. Altoirea
in mugure crescand se aplica in lunile mai si iunie, uneori pana la 15 iulie cand altoaiele pornesc si pana toamna si
infloresc, deci sunt bune de planat la locul definitiv. Dupa aceasta data se aplica altoirea in mugure dormind cand
altoaiele vor porni in primavara urmatoare. In copulatie si despicatura se altoiesc trandafiri primavara sau iarna la
masa, pe puieti inradacinati sau pe butasi de radacina.

Trandafirul urcător crește tot mai mult în preferințele noastre, în ultimii ani. Nu foarte pretențios, relativ ușor de
întreținut, el pretinde, totuși, o mai mare atenție în două privințe: tăierile (tunderile) și protecția pe timpul iernii. Iată
câteva lucruri de care trebuie să țineți cont la tăiere:

 Trandafirul urcător are nevoie de susținere și toaletare corespunzătoare pentru a fi pus în valoare.

 Tunderea (curățarea) trandafirilor urcători se face doar primăvara, după ce a trecut pericolul înghețurilor
puternice (după mijlocul lunii martie).

 În cazul plantelor tinere se va îndepărta doar lemnul uscat (vârfurile sau ramurile care au murit pe timpul
iernii).

 În cazul plantelor mai vechi de 3 ani se pot realiza și tăieri estetice, adică să se elimine ramurile firave ori să
se aplice tăieri care să stimuleze îndesirea ramurilor.

 Nu uitați ca după afectuarea tăierii să să-i asigurați un sistem de susținere (prin cleme le un perete, o
scăriță specială etc.)

Atenționări și ponturi

 Greșeala cea mai frecventă în tăierea trandafirilor urcători o reprezintă aplicarea unor tăieri radicale ca în
cazul trandafirilor de grădină.
  În cazul trandafirilor urcători, cel mai important este să salvăm cât mai mult din lemnul din anul precedent.

 Există prejudecata că trandafirii urcători ar trebui să crească asemenea plantelor agățătoare. Nimic mai fals!
Dacă ne-am permite, totuși, o comparație, mai potrivit ar fi să comparăm trandafirul urcător cu vița-de-vie

Majoritatea trandafirilor moderni (nobili) nu cresc pe propriile rădăcini, ci sunt altoiți pe rădăcini de măceș. Altoirea
conferă o vigoare și rezistență la boli superioară trandafirilor înmulțiți prin butași. Iată care sunt principalele etape în
altoirea trandafirului:

1. Procesul de altoire a trandafirului durează 3 ani.

2. În primăvara primului an se seamănă semințele de măceș.

3. În al doilea an, în lunile iulie-august, când plantele au ajuns să depășească grosimea unui creion, se
toaletează planta, lăsând doar o singură ramură, de preferat cea mai viguroasă.

4. Se dezgolește coletul (partea maronie a tulpinii, de deasupra rădăcinii).

 5. Se recoltează un lăstar viguros din varietatea pe care doriți să o înmulțiți, după încheierea ciclului de
înflorire. Îndepărtați frunzele, lăsând o porțiune scurtă din pețiol.

6. Cu un cuțit special de altoit, se realizează o incizie în formă de „T” în colet, lărgind cu atenție marginile
tăieturii verticale.

7. Din ramura recoltată prelevați cu ajutorul cuțitului de altoit un ochi (grefă) de 2 cm, având la mijloc mugurele
aflat la baza pețiolului.

8. Îndepărtați din ochiul obținut fâșia lemnoasă, de culoare albă.

9. „Coaja” obținută se introduce în locașul făcut pe colet, apăsând-o în jos, cu delicatețe, până la fixare.

10. Imediat ochiul se fixează cu rafie sau cu folie specială, lăsând descoperit doar mugurele de la baza
pețiolului grefei.

11. În lunile februarie-martie ale celui de-al treilea an, dacă altoirea a fost reușită, ochiul va avea culoarea verde.
(Dacă altoirea nu a reușit, ochiul va avea culoarea brun închis.)

12. Partea de deasupra altoiului se îndepărtează prin tăiere cu foarfecele. Planta rezultată va avea toate
caracteristicile celei de la care a fost recoltat lăstarul de unde s-a prelevat grefa.

Ponturi și atenționări

• Altoirea nu este o operație simplă, fiind rezervată, în principiu, profesioniștilor. Chiar dacă nu veți avea rata de
succes a altoitorilor de profesie, merită să încercați.

• Incizia în colet, prelevarea grefei și plasarea ei în incizie trebuie să se facă în cel mai scurt timp.

Trandafirii sunt plante rezistente. Dacă îi mai ajutaţi un pic, vă veţi bucura de ei sănătoşi toată vara.

Butaşi sănătoşi
Plantaţi întotdeauna plante sănătoase, de la producători de încredere. Reţineţi: de multe ori, ieftin însemnă scump şi
frustrant. Dacă în zona dumneavoastră trandafirii sunt predispuşi la îmbolnăviri, alegeţi să cumpăraţi soiuri mai
rezistente, chiar dacă nu sunt la fel de spectaculoase.

Îndepărtaţi uscăturile

Adunaţi şi ardeţi părţile curăţate sau frunzele căzute afectate de boli. Faceţi la fel şi în cazul lăstarilor afectaţi de
făinare.

Evitaţi densităţile prea mari

Ideal este ca tufele de trandafiri să nu se atingă. Obţineţi acest lucru printr-o plantare în concordanţă cu potenţialul de
creştere al soiurilor. Păstraţi distanţa dintre tufe prin tăieri.

Pregătiţi corect solul

Un trandafir plantat într-un sol incorect pregătit şi neîntreţinut adecvat după platare, este expus la toată gama de boli.

Fertilizarea

Indiferent că provine din îngrăşăminte organice sau chimice, potasiul este vital pentru trandafiri, deoarece întreţine
rezistenţa la boli şi accelerează coacerea lemnului verde. De asemenea, fosforul este vital pentru sănătatea
rădăcinilor.

Corectaţi excesul de var

Excesul de var din sol provoacă cloroza la trandafiri, adică îngălbenirea frunzelor, ca urmare a carenţei de fier şi
magneziu.

Plantaţi trandafirii în locuri corespunzătoare

Trandafirii trebuie feriţi de secetă, solurile grele, apă stagnată, lipsa luminii, îngheţ, solurile calcaroase sau acide etc.

Analizaţi frecvent plantele

E o plăcere să priveşti trandafirii. Acesta este unul dintre farmecele lor. Însă, încercaţi să-i priviţi şi cu ochiul
profesionistului, observând orice semn de boală ori atac al dăunătorilor. Încercaţi de fiecare dată să contracaraţi
bolile şi dăunătorii prin metode bio. Pesticidele sunt ultima opţiune.

În linii mari, trandafirul nu este o plantă pretenţioasă, însă trebuie să beneficieze de câteva condiţii pentru a da
rezultate maxime.
Soare din belşug. Trandafirii au nevoie de soare direct minimum jumătate de zi iar condiţiile ideale sunt cele în care
beneficiază de soare direct până la amiază şi semi-umbră după-amiază.

La adăpost de vânt şi răceală. Nu plantaţi trandafirii în calea curenţilor de aer ori în partea mai joasă a grădinii,
unde pericolul îngheţului este mai mare. Locurile bune pentru plantarea trandafirilor sunt cele din apropierea
gardurilor, dacă acestea nu umbresc.

Pământ desţelenit. Înainte de plantare, săpaţi o groapă de dimensiuni mai mari, dacă pământul este înţelenit. Nu
uitaţi să puneţi, la plantare, pământul de la suprafaţă în fundul gropii, iar cel de pe fundul gropii, la suprafaţă.

Aer din belşug. Pentru o dezvoltare armonioasă, trandafirii au nevoie de aer. Tufele de trandafiri sunt stânjenite
dacă au în imediata vecinătate plante de talie mare.

Sol potrivit. Solul ideal pentru trandafiri este un pământ argilos mediu, puţin acid, suficient de bogat în substanţe
minerale şi humus. Un sol devine inapt pentru trandafiri după 10 ani de cultură.

Atenţionări:

 Dacă sunt plantaţi într-o poziţie cu umbră deasă şi continuă, trandafirii nu vor înflori şi chiar se vor usca.

 Trandafirii nu se dezvoltă armonios în zonele expuse curenţilor de aer.

 Trandafirilor nu le place pământul îmbibat de apă.

 Trandafirilor nu le place să fie plantaţi între arbori.

Toată lumea știe că primăvara se plantează pomii și trandafirii. Cei mai gospodari știu că cele mai bune plantări sunt
cele de toamnă. Însă foarte puțini știu că și iarna e un moment foarte bun pentru plantări. Iată câteva lucruri bune de
știut:
 1. Regula generală spune că (trans)plantările trebuie să se facă în perioada de repaus vegetativ a pomilor și
trandafirilor

2. Cu cât plantarea se face mai înainte de reintrarea în vegetație, cu atât mai bine. De aceea plantarea
timpurie de toamnă este cea mai lăudată.

3. Plantarea efectuată cu cât mai mult timp înainte de reintrarea în vegetație permite plantei să se adapteze la
noua chimie a solului și chiar să emită rădăcini.

4. Pomii și trandafirii pot fi plantați și toamna târziu ori chiar iarna, indiferent că e luna noiembrie, decembrie,
ianuarie sau februarie, atâta vreme cât pământul nu este înghețat.

5. Chiar și dacă pământul este acoperit cu zăpadă, dacă aceasta poate fi ferită iar pământul săpat, puteți face
plantări.

6. În manualele de specialitate plantarea în „ferestrele iernii” este considerată mai bună decât plantarea de
primăvară.

Atenționări

 Dacă lucrați în grădină pe timp de iarnă, nu uitați să aveți îmbrăcăminte corespunzătoare.

 Întrucât sigur veți purta mănuși, manevrați cu grijă pomii, să nu le rupeți mugurii, pentru că de aceștia
depind viitorul pomilor. Fără muguri, nu vor mai exista nici ramuri, nici flori, nici fructe.

 Urmați cu atenție procedura de plantare, din Documentare suplimentară.

„Trandafirul pomişor”, „trandafirul altoit în trunchi” sau „trandafirul cu
port înalt” reprezintă pentru mulţi dintre iubitorii trandafirilor revelaţia
ultimilor ani.

Tehnica de producţie a acestui sortiment de trandafiri este cunoscută

de mai bine de 100 de ani. Intrarea pe piaţa românească a
producătorilor străini, însoţiţi de performante tehnici de marketing, a
făcut o reclamă deosebită acestei varietăţi. Totuşi, fie că deja aveţi un astfel de trandafir în grădină, fie că vă doriţi
unul, e bine să ştiţi câteva lucruri:

1.

Trandafirul pomişor necesită o atenţie sporită, fiind, de regulă, mai sensibil la boli şi dăunători.

2.

Trandafirul cu port înalt trebuie neapărat susţinut de un tutore ataşat corect.

3.

Se impune plantarea într-un loc însorit în prima parte a zilei şi (semi)umbrit în cea de a doua jumătate. Dacă
e plantat într-un loc însorit de dimineaţă până seara, cu siguranţă va suferi în perioadele caniculare, fiind
chiar în pericol de moarte.

4.

Tăierile la trandafirul pomişor sunt, de asemenea, foarte importante. Efectuate incorect, îl fac şi mai
vulnerabil în faţa bolilor şi dăunătorilor.
 5.

Trandafirul pomişor este deosebit de vulnerabil în iernile geroase, şansele de îngheţ fiind foarte mari, dacă
nu este protejat corespunzător.

6.

Cu toate acestea, trandafirul cu port înalt poate fi o atracţie a grădinii, mai ales dacă îi dedicaţi suficient timp
pentru îngrijire.

Nu vă entuziasmaţi în faţa etichetelor!

 Dacă achiziţionaţi din supermarket un astfel de trandafir, nu vă lăsaţi seduşi de etichete, deoarece trandafirii
din imagine au beneficiat de condiţii de cultivare excepţionale.

De ce îngheaţă trandafirii pomişori

Trandafirii pomişori, pe cât sunt de simpatici pe atât sunt de

pretenţioşi. Atât la boli şi dăunători, cât, mai ales, la ger.

În iernile cu temperaturi ce coboară sub -20°C puţini mai scapă.

Trandafirii pomişori pot fi protejaţi peste iarnă în două moduri:

1.

Învelirea tulpinii într-un sac, umplut cu paie sau frunze uscate. Această metodă devine ineficientă în cazul
temperaturilor ce scad sub -20°C.
 2.

Crearea unei cuşti de dimensiuni de 1x1m (ca în a treia imagine), pe care să o umpleţi cu frunze până la
30cm deasupra vârfurilor.

Sfat

Nu plantaţi nici trandafirii pomişori, nici alţi trandafiri în zone expuse la vânt şi curenţi de aer.

Cea mai frecventă formă de prezentare a trandafirilor nobili

este cea a butașilor altoiți cu rădăcinile descoperite,
cumpărați direct de la producător, ori a butașilor ambalați,
comercializați, de regulă, în supermarket ori prin poștă. Și
pentru un caz și pentru celălalt, iată câteva lucruri pe care e
bine să le știți atunci când vă hotărâți să cumpărați butași de
trandafiri:

1.

Cel mai bine este să cumpăraţi trandafiri de toamna, pentru că pe timpul iernii, planta îşi dezvoltă un sistem
radicular (de rădăcini) care îi permite o intrare în vegetaţie mai timpurie.
 2.

Un secret, pe care producătorii evită să vi-l spună: butaşii de trandafir pot fi altoiţi în respectivul an sau cu un
an înainte. Vă puteţi da seama din diferenţa de preţ.

3.

Cei altoiţi în anul respectiv sunt mai piperniciţi, mai ieftini dar şi cu şanse mai reduse de prindere şi
supravieţuire. Dacă vreţi să vă bucuraţi de florile trandafirului cumpărat chiar din primul an, se recomandă
trandafirii altoiţi cu-n an înainte.

4.

Primăvara evitaţi să cumpăraţi trandafiri porniţi în vegetaţie, deoarece există riscul uscării.

5.

Urmăriţi, de asemenea, ca butaşul să aibă măcar două-trei rămurele, iar rădăcina să fie proporţionată cu
restul plantei.

6.

Cred că nu e cazul să mai insistăm spunându-vă că nu-i bine să cumpăraţi „trandafiri” de oriunde, de pe
marginea drumului.

Ponturi și atenționări

 Recomandabil e să platați trandafirii în cel mai scurt timp de la cumpărare. Dacă nu v-ați hotărât unde-i
plantați definitiv, plantați-i provizoriu, altfel riscați ca planta să se usuce.
  Pentru câteva zile, e suficient să-i păstrați într-un loc umbros și cu rădăcinile acoperite de o cârpă umedă.

Pentru a nu avea surpriza la primăvară să constatați că

trandafirul dumneavoastră a murit peste iarnă, iată câteva
măsuri pe care trebuie să le luați toamna pentru protejatarea
de ger a tufelor de trandafiri din grădină.

 După scurtatea ori curățarea trandafirilor, prima

operațiune este mușuroitul.

 Mușuroirea trandafirilor se face toamna târziu, după primele brume serioase, pentru a da posibilitatea
lemnului să se călească. Dacă mușuroiți trandafirul prea devreme, ramurile insuficient maturate vor putrezi.

 Timpul optim pentru mușuroire este mijlocul lunii noiembrie.

 Prin mușuroire pământul trebuie să îmbrace toate ramurile, motiv pentru care se recomandă mărunțirea
pământului. Acoperirea ramurilor cu bulgări mari de pământ este ineficientă.

 Mușuroiul trebuie să aibă minimum 20-25 cm.

Atenționări

În unele locuri veți afla că trandafirii pot fi protejați pe timpul iernii și cu ramuri de brad, coceni, paie tocate, gunoi de
grajd etc. Trebuie să aveți însă în vedere că acest înveliș vegetal este un culcuș optim pentru șoareci, care pot roade
coaja rădăcinilor și tulpinilor trandafirilor, fapt care poate conduce la moartea plantelor.

O altă metodă, mult utilizată în ţările Europei occidentale, este protecţia tufelor prin plantarea lor sub nivelul punctului
de altoire cu 3-5cm. Astfel acestea sunt protejate atat de arşiţa verii căt şi de gerul iernii. Dacă nu aţi făcut acest lucru
la plantare, se recomandă să muşuroiţi tufa în fiecare iarnă. Coletul, cum se mai numeşte nodul de altoire, este mai
sensibil la temperaturile extremele, la unele soiuri mai mult, la altele mai puţin.

Când se dezmuşuroiesc trandafirii primăvara?

Dezmuşuroirea (sau dezgropatul) este prima lucrare cu care începe primăvara îngrijirea trandafirilor.

Iată ce trebuie să ştiţi

1.

Dezmuşuroitul se face numai atunci când nu ne mai aşteptăm la îngheţuri sub -7°C.

2.

De obicei, această lucrare e sigură dacă e făcută la începutul lui martie, în sudul ţării şi după jumătatea lui
martie, în restul zonelor.

3.

Întârzierea acestei lucrări până în aprilie atrage riscul dislocării mugurilor porniţi în vegetaţie, odată cu
ruperea crustei.

4.

Odată cu dezmuşuroitul puteţi administra şi îngrăşăminte organice şi chimice (mai greu solubile), fiind astfel
bine încorporate în sol.
 5.

Nu faceţi această lucrare dacă pământul e încă prea umed, deoarece veţi tasa solul din jurul trandafirului,
lucru care nu-i va face deloc plăcere.

6.

După dezmuşuroit se fac imediat tăierile de primăvară.

Atenţie!

 Trandafirii plantaţi din toamnă nu trebuie dezmuşuroiţi. Lăsaţi-i să răzbată singuri la suprafaţă

 În acest fel, îi căliţi şi îi feriţi de vântul de primăvară, care îi poate dezhidrata, datorită rădăcinilor încă slab
dezvoltate.
Toamna, trandafirii se scurtează la 30-40 cm, pentru a preveni frângerea lor
sub greutatea zăpezii. Primăvara, însă, trebuie să revenim, cu tăierile de Tăierea trandafirilor
optimizare. Iată esenţialul pe care trebuie să-l cunoaşteţi:
primăvara, în situaţia în care
ramurile nu sunt degerate.

1.

Prin tăierile aplicate trandafirilor se obţine o creştere viguroasă, o

înflorire mai abundentă şi mai proporţionată. De fapt, fără această
lucrare, trandafirul nu ne va arăta niciodată caracteristicile sale,
înflorind slab şi având o viaţă scurtă.

Prin tăiere se îndepărtează

lemnul mort, înnegrit.
2.

Muşuroaiele făcute de toamna se desfac prin martie, când nu mai

îngheaţă pământul, înainte de pornirea mugurilor în vegetaţie.

3.

Îndepărtaţi ramurile bătrâne şi uscate.

Tufă de trandafiri curăţată,

pregătită pentru o înflorire
abundentă!
4.

Lăsaţi 3-5 ramuri de la care să pornească dezvoltarea anuală a

plantei.
 5.

Tăiaţi capetele uscate (maro) ale ramurilor, deasupra ultimului mugure de pe partea rămasă verde.

6.

Înlăturaţi ramurile care se încalecă.

Atenţionări:

Trandafirii tineri, plantaţi din toamnă nu au nevoie de tăieri. Acestora, nici măcar muşuroiul nu trebuie să-l
desfaceţi, lăsându-l să dispară singur, în urma lucrărilor. În acest mod, fortificaţi planta şi evitaţi
deshidratarea ramurilor, nesusţinute încă de un sistem radicular puternic.

Îndepărtaţi şi ardeţi tulpinile tăiate pentru a împiedica propagarea bolilor şi dăunătorilor.

Obişnuiţi-vă să dezinfectaţi foarfecii cu alcool înaintea fiecărei utilizări. În acest mod evitaţi "însămânţarea"
bolilor în tăietura proaspătă.
Un adevărat profesionist, ar face tăierile la un trandafir urcător strict în funcţie de caracteristicile soiului. Dar dacă
aveţi un trandafir urcător, nu sunteţi un profesionist şi nici nu cunoaşteţi vreunul, ce vă rămâne de făcut?

Primăvara, în martie, după ce a trecut pericolul gerurilor, dar înainte de pornirea trandafirilor în vegetaţie, aplicaţi una
din următoarele metode:

Metoda 1

1.

Îndepărtaţi ramurile uscate.

2.

Scurtaţi unele dintre ramurile de anul trecut până la nivelul celor din urmă cu doi ani.

3.

Pe unele dintre cele mai puternice ramuri crescute în anul precedent lăsaţi-le, scurtându-le doar vârfurile, de
20 cm.

4.

Toate creşterile laterale de pe ramurile principale scurtaţi-le la două treimi.

Metoda 2

1.

Îndepărtaţi ramurile uscate.

2.

Scurtaţi ramurile crescute în anul precedent cu două treimi.

Metoda 3

1.

Îndepărtaţi ramurile uscate. Poate la anul veţi chema un cunoscător.

Trandafirii pot fi considerați printre cele mai puțin pretențioase plante din
grădina de flori, motiv pentru care, teoretic, ar putea fi plantați oriunde. Totuși,
respectarea câtorva reguli de amplasare va face diferența. Nu mai puțin
important este și procesul de plantare, de corectitudinea efectuării acestuia
depinzând prinderea plantei.

1.

Trandafirii se plantează în locul definitiv ţinând cont de anvergura

soiului. Astfel, soiurile pitice, mai în faţă, iar cele „gigant” mai în
spate. Trandafirii sunt nişte plante care iubesc foarte tare lumina.

2.

Totuşi, se pare că cel mai tare îi avantajează amplasarea în locurile care îi expune la soare în prima
jumătate a zilei. Aceasta din două motive: soarele de dimineaţă usucă rapid roua de pe frunze, împiedicând
în acest fel apariţia unor boli, în special făinarea.

3.

Amplasarea în locuri umbrite în timpul amiezii îi fereşte de arşiţa verii, care le dăunează foarte tare, afectând
frumuseţea florilor. Totuşi, să nu se înţeleagă cumva că trandafirul este o plantă de umbră!
4.

Se sapă gropi suficient de mari pentru rădăcinile plantei, aşa încât punctul de altoire să fie îngropat la câţiva
centimetri.

5.

Rădăcinile lungi se scurtează la 1/3 din lungime, cele scurte mai puţin, iar cele deteriorate sau rănite se
îndepărtează de tot.

6.

Înainte de a introduce planta în groapă se poate mocirli prin scufundarea preț de câteva secunde a
rădăcinilor într-un amestec egal de apă, nisip (sau pământ) şi bălegar proaspăt de vacă, amestec ce
stimulează înrădăcinarea mai rapidă a plantei.

7.

Se pune pământ mărunt peste rădăcini şi se tasează bine, pentru a evacua tot aerul rămas în groapă, iar la
suprafaţă se lasă o scobitură pentru udat.

8.

Dacă plantarea se face toamna, înainte de îngheţ veţi muşuroi.

9.

Și în cazul plantării de primăvară este indicată muşuroirea imediată, pentru a împiedica deshidratarea
ramurilor din cauza vântului de primăvară. Nu este necesară o desmuşuroire propriu-zisă întrucât acesta va
dispărea datorită lucrărilor de întreţinere.
 10.

Atâta tot! Nu vă mai rămâne decât să aşteptaţi spectacolul!

Atenționări și ponturi

 Dacă nu plantaţi imediat butașii cumpărați, e indicat să-i păstraţi într-un loc răcoros, acoperindu-le rădăcinile
cu o cârpă umezită, urmând să-i plantaţi în cel mai scurt timp posibil.

Trandafirii nobili sunt obţinuţi, în principal, prin două metode: prin altoire şi prin butăşi. Care e diferenţa dintre cele
două metode?

Preţul este cel care diferenţiază net trandafirii obţinuţi prin cele două metode. De regulă, trandafirii altoiţi costă dublu,
uneori şi mai scump. Tot ca o regulă este şi faptul că, cei care vând trandafiri obţinuţi din butaşi, nu menţionează
metoda de obţinere a acestora, probabil din dorinţa de a exploata la maximum avantajul preţului mai mic.

Să vedem ce diferenţiază cele două metode de înmulţire a trandafirilor nobili.

Trandafirii înmulţiţi prin butaşi:

1.

pot fi multiplicaţi uşor, într-un volum foarte mare;

2.
 pot fi scoşi la vânzare într-un an;

3.

au o rezistenţă mai scăzută la boli, secetă şi ger;

4.

calităţile potenţiale ale soiului se prezintă mediocru;

5.

au o durată de viaţă mai scăzută.

Trandafirii obţinuţi prin altoire:

1.

implică un volum de muncă mai mare la producerea lor;

2.

se obţin într-un volum de plante mult mai mic;

3.
 se obţin într-un proces tehnologic care durează 3 ani;

4.

au o rezistenţă la secetă, dăunători şi boli incomparabil mai ridicată;

5.

au o durată de viaţă chiar şi dublă faţă de cei obţinuţi din butaşi;

6.

vor produce o cantitate de flori mai mare;

7.

vor prezenta maximizate calităţile soiului.

Făinarea este una dintre cele mai periculoase boli ale trandafirului.

Floare şi frunze afectate de

făinare
Simptome. Făinarea atacă în special frunzele și lăstarii tineri, dar și ghimpii,
receptacolul și pedunculul floral. Pe organele atacate apar la început pete argintii-cenușii, asemenea făinii. Frunzele
se deformează mai apoi și devin roșiatice iar la soiurile mai sensibile apare și necrozarea frunzelor.

Combatere. Până de curând se utiliza fumigarea cu sulf ventilat, însă s-a constatat că procedeul are o eficiență
limitată.

Așadar, cel mai adesea se recomandă stropiri cu Tilt, Karathane, Fundazol, Bavistin, Systhane, Saprol, Baycor,
Morestan etc.

Avertizări și ponturi. Făinarea, cel mai adesea, nu poate ucide planta, însă poate compromite în totalitate valoarea sa
estetică.

Anii secetoși ridică riscul îmbolnăvirii cu făinare.

Excesul de azot expune trandafirii la făinare.

De regulă, soiurile cu frunze lucioase, pieloase și groase sunt mai rezistente decât cele cu frunze subțiri și mate.

Atenție la stropiri! Cele mai eficiente stropiri se fac dimineața devreme (însă nu pe rouă groasă) și seara după
răcorirea atmosferei (în zilele cu caniculă).
  Trandafirii urcători şi cei târâtori se aseamănă foarte mult prin înfăţişarea lor: ramuri lungi, elastice, înflorire
abundentă, ce are loc, uneori, doar o singură dată pe an.

 Trandafirii târâtori sunt mai puţin întâlniţi pe la noi, poate şi pentru că sunt mai sensibili la boli, datorită
contactului lor permanent cu solul. În rozariile din Occident ei sunt nelipsiţi.

 Trandafirii urcători sunt revelaţia ultimului deceniu, la noi, tinzând să ajungă la mare modă. Ramurile lungi,
flexibile, florile de obicei mari cât şi înflorirea abundentă din lunile iunie-iulie, îi recomandă călduros pentru
acoperirea chioşcurilor, arcadelor, pergolelor, stâlpilor, a faţadelor clădirilor.

 De foarte mare efect este conducerea tulpinilor unui trandafir urcător pe ramurile unui arbore uscat din
grădina dumneavoastră. Neavând nici un sistem de agăţare, aceşti trandafiri trebuie fixaţi cu ajutorul unor
cârlige, care, atenţie!, să nu stranguleze sau să rănească ramurile.

De obicei, se crede că toţi trandafirii sunt parfumaţi. Iată cum stau

lucrurile în realitate.

Trandafirii roşii şi roz sunt cei care au creat faima speciei. Aceştia
au parfumul cel mai intens şi inconfundabil de trandafir.

Trandafirii albi şi galbeni au un parfum ce seamănă cu cel de creson, stânjenei şi toporaşi.

Trandafirii portocalii au, de asemenea, parfumuri ce amintesc de mirosul fructelor, al toporaşilor, cresonului,
stânjeneilor sau trifoiului.
Există trandafiri fără miros? Da. Aceştia sunt majoritatea hibrizilor de ultimă generaţie, cultivaţi în sere, pentru a fi
vânduţi ca flori tăiate. La aceste soiuri s-a eliminat mirosul deoarece în acest fel li se lungeşte durata de viaţă petru
transport, comercializare şi pentru a rezista în vaze şi aranjamente florale.

Roses have a long and colorful history. They have been symbols of love, beauty, war, and politics. The rose is,
according to fossil evidence, 35 million years old. In nature, the genus Rosa has some 150 species spread
throughout the Northern Hemisphere, from Alaska to Mexico and including northern Africa. Garden cultivation of
roses began some 5,000 years ago, probably in China. During the Roman period, roses were grown extensively in
the Middle East. They were used as confetti at celebrations, for medicinal purposes, and as a source of perfume.
Roman nobility established large public rose gardens in the south of Rome. After the fall of the Roman Empire, the
popularity of roses seemed to rise and fall depending on gardening trends of the time.

During the fifteenth century, the rose was used as a symbol for the factions fighting to control England. The white
rose symbolized York, and the red rose symbolized Lancaster, as a result, the conflict became known as the "War of
the Roses."

Roses were in such high demand during the seventeenth century that royalty considered roses or rose water as legal
tender, and they were often used as barter and for payments. Napoleon's wife Josephine established an extensive
collection of roses at Chateau de Malmaison, an estate seven miles west of Paris in the 1800s. This garden became
the setting for Pierre Joseph Redoute's work as a botanical illustrator. In 1824, he completed his watercolor collection
"Les Rose," which is still considered one of the finest records of botanical illustration.

It wasn't until the late eighteenth century that cultivated roses were introduced into Europe from China. Most modern-
day roses can be traced back to this ancestry. These introductions were repeat bloomers, making them unusual and
of great interest to hybridizers, setting the stage for breeding work with native roses to select for hardiness and a long
bloom season. Many of these early efforts by plant breeders are of great interest to today's gardeners.

Roses are once again enjoying a resurgence in popularity, specifically, shrub roses and old garden roses. Gardeners
realize that these roses fit the lifestyle of today's gardeners who want roses that are not as demanding with regard to
disease control, offer excellent floral quality, have excellent winter hardiness, and fit into shrub borders and perennial
gardens without seeming out of place.

To be successful in growing roses, one needs to be aware of some basic considerations. Attention to plant selection,
a basic knowledge of the wide array of classes available, basic culture information, and information about potential
disease and insect problems will go a long way in making roses an enjoyable addition to the garden.

Picking out a rose plant may sound easy, but gardeners are often faced with many options such as bare-root,
containerized, grafted, own-root, and various grades. All of these options may play a part in the decision-making
process of selecting roses for the garden. Of prime importance is selecting varieties that will fit into a garden based
upon size of the garden, local growing conditions, and varieties that the grower likes and feels will fit into his plan.
Ways To Buy Roses

Rose plants can be purchased locally through

garden centers and other retail outlets or by mail.
Keep in mind that local outlets can offer the
gardener flexibility but may not have a wide
selection; mail order tends to offer a wide
selection but the flexibility as to when plants need
to be purchased is limited. Plants bought locally
are sold either bare-root or potted. Mail order
plants are almost always sold bare-root. Which is better? When ordered or bought from a reputable dealer, both are
good, and it's just a matter of preference. Many older roses are only available bare root through specialty mail order
nurseries.

Bare-root roses are dormant plants that are sold to the gardener with no soil around the roots; instead, they have
moist packing material such as peat or wood shavings around the roots. Bare-root plants are sold in garden centers
as "packaged" plants. Packaged as well as mail order roses may also have their canes covered with wax. This helps
prevent drying while in storage or in the retail store. The wax doesn't need to be removed. It will eventually degrade
and break away from the canes.

Canes on bare-root plants should be plump and green with smooth, unshriveled bark. They should also feel heavy. A
dried-out plant will feel light, and the twigs will be brittle. Bare-root plants should be ordered with instructions to ship
them when planting is suitable for your area. If bare-root packaged roses are bought locally, try to select them as
soon as possible after the shipment is received at the store. Stores generally hold packaged plants in warm areas
that cause them to break dormancy, producing premature, weak growth that can devitalize the plant. If bare-root
roses can't be planted immediately, they may be held up to two weeks in an area that is cool (40°F). Keep the canes
and roots moist during this time by covering them with moist material such as peat moss or wood shavings.

If plants need to be held longer than 2 weeks, it is a good idea to

heel them in outdoors. This is done by laying the plants in a
shallow trench and covering the roots with soil. The canes may
also be covered if drying is a concern.

Garden centers can offer both

containerized and potted roses. Containerized plants are bought as bare-root plants by the
nurserymen, placed in containers, and sold as growing plants that same season. The root
development may not be very extensive with these plants and so extra care may be needed
when transplanting to the garden. Some potted plants may have been grown at the nursery for
a longer time resulting in a very extensive root system. The extensive root system holds the
soil ball together resulting in an easier job of transplanting without the problem of the soil ball
falling apart. Due to economics, one is not likely to find many of these plants for sale unless
they were overwintered from the previous season. Containerized plants can be planted any time during the growing
season with spring or early season planting preferred for northern growing areas. Fall planting of roses can be done,
but may need extra winter protection and the earlier plants are planted, the better. Bare-root roses can be shipped
and planted only in the spring while they are dormant.

Budded and Own-root Roses

Roses are propagated commercially in one of two ways. The most common
method is to take a bud from a desired cultivar and graft it onto a species rose
rootstock. Rootstocks used are often Rosa multiflora, Rosa canna, or Rosa
laxa. These are selected because of their ability to produce vigorous root
systems. The place where the cultivar and rootstock are joined becomes
distinctively swollen. This is referred to as the bud union or "nob." All canes of
the cultivar come from the bud union.

From a gardener's point of view, this produces a rose that tends to have a
better root system. From a nurseryman's point of view, budding results in plants
that reach the market quicker. Less time is spent in the production fields.

There are several pitfalls to be aware of with budded roses. Rootstocks of budded roses often send up suckers that
produce leaves and flowers that are totally different from the budded cultivar. Suckers are also a common result when
budded roses are killed to the ground during severe winters. That is why some roses mysteriously change identities
between seasons, producing long, thin canes with different leaves and different flowers. Other problems that can
occur are graft incompatibility, resulting in reduced vigor and death, as well as the transmission of rose mosaic, a
virus infection that reduces the rose's performance. Budding is often the only option in commercial production since
not all roses can be successfully rooted or produce a very poor root system on their own. Budding may also be the
only way to maintain a specific cultivar.

The other method of propagation is softwood cuttings, producing roses offered as own-root roses. Many of the old
garden roses are offered as own-root roses and provide distinct advantages, especially for northern gardeners. With
own-root roses, the problem of off-type suckers disappears because all shoots coming from the base of the plant are
identical to the cultivar that you purchased. Plants grown on their own roots also tend to be longer-lived. Also, since
the root system is genetically identical to the canes, one is assured that the new basal canes produced each year are
true to the cultivar. This is especially important where severe winters often kill roses to the ground. Own-root roses
may be slow-growing initially and may be smaller in size and less robust, but they soon develop into very durable
plants.

Many roses, both modern and old garden roses, are now offered as either budded or own-root roses. Suppliers
should be able to tell the gardener what type of plants they offer. Some nurseries even offer custom budding or
rooting services for some very difficult-to-find roses.
A site that provides full sunlight, good air circulation, and a well drained soil high in organic matter is ideal for growing
roses. Roses should receive at least six hours of sun a day. If all-day sun is not available, a location where they get
only morning sun is preferred to one where they get only afternoon sun. Morning sun helps to dry the leaves quicker,
reducing the potential for disease. Shade in the afternoon is a plus, as it helps to prolong flower quality. Poorly
drained soils and "wet feet" spell death for roses. When selecting a site, make sure the drainage is adequate. If
drainage is suspect, improve it through soil amendments or by constructing raised beds. If an 18-inch-deep hole filled
with water drains in 5-6 hours, drainage is satisfactory.

Roses are tolerant of most soil types. However, they do better in a relatively fertile soil high in organic matter. A soil
pH of 6.0-7.0 is preferred by roses. If possible, prepare planting beds as early as you can to allow the soil to settle.
Bed preparation is a good time to address issues of nutrient and pH adjustments. It is absolutely necessary to
prepare the bed before planting any plants.

When creating a rose bed, apply about 2" - 4" of organic matter to the area prior to tiling. This will help improve soil
tilth and texture. When planting a single rose bush, add soil amendments at the rate of about 1 part amendment to 2
parts of soil per planting hole.

Phosphorous is also beneficial in getting roses well-established. Bonemeal is a good organic source of phosphorous
and can be added at the rate of 1 cup per plant, working it thoroughly into the soil in the planting hole.
Superphosphate (0-45-0) can also be used at a rate of about one-half pound for every bushel of organic matter used.
Be sure to work it in thoroughly.

Spacing

A general rule of thumb suggests that roses should be planted about 24 inches apart or a distance of about two-thirds
of the expected height. This spacing will vary depending on the type of rose you are planting. Old garden roses will
need wider spacing, while miniatures can be planted closer. Sufficient space between plants allows for good air
circulation, an excellent first step in disease control.

Bare-Root Roses (Packaged Roses)

When buying bare-root roses, try to schedule delivery as close to planting time as possible. In northern growing
areas, roses can be planted as soon as soil can be worked in the spring. If the roses arrive early, check that the
packing material is moist and keep them in a cool, dark place.

Before planting, soak bare-root roses in a bucket of water for 8-12 hours to help rehydrate the roots. The entire plant
may be immersed to rehydrate the canes. After soaking, trim off any damaged or diseased roots. Botrytis, a grey
mold, is a common disease found on the roots and canes of plants held in storage. To combat Botrytis, a common
disease that may be found on bare root roses held in storage, the addition of a fungicide such as Daconil to the water
may be helpful but not necessary.
Try to maintain 3-5 canes per plant, and each cane should be pruned back to 3-5 buds per cane. Any cane thinner
than a pencil should be removed. Buds are easy to spot as raised oval areas on the cane. Roots may need additional
pruning to remove damaged portions or to fit the planting hole. Also, if the plant has broken dormancy, prior to
planting, trim any soft, succulent white shoots back to 1/8 inches.

Planting holes should be dug wide enough and deep enough to comfortably accept the roots of the plant. Set the
plant so the bud union is at soil level. Fill the hole about 2/3 full of soil and add water, making a slurry of soil that gets
between the roots. Do not tamp the soil, as this compacts it and destroys soil structure. After the water has drained
down, add more soil and repeat the water fill process until the original soil level has been reached. Since the soil is
loose, the plant will sink a little after planting, the bud union will end up 1-2 inches below soil level. This is where the
bud union should be for roses growing in northern climates because this helps to provide some winter protection for
the bud union.

The canes of dormant, newly planted bare-root roses need to be protected from drying winds and handled to
encourage maximum bud break. To accomplish this, a temporary soil mound is placed over the canes to a depth of
about 8-10 inches. This process is called "sweating" and is done to keep the canes moist to encourage maximum bud
break. The soil is left in place for about 2-3 weeks or until new growth starts. When new growth does start, gently
wash away the soil with a hose so as not to disturb the new growth. Other methods that work well are to wrap the
canes in burlap that is kept moist or to mound the canes in sphagnum moss. Some rose growers use brown paper
grocery bags to sweat their roses.

Place the bag upside down over the plant. Cut two slits in the top and anchor the bottom with soil. After growth starts,
the bag can be removed slowly, first by increasing the size of the slits and then taking the bag off all together.
Sweating is only done with newly planted bare-root roses. It is not done each spring. Don't use plastic bags for
sweating. Heat buildup can cause injury or even death of the rose plant.

Potted Roses

Potted roses are the easiest to plant because you have a plant that is already growing. Potted roses offer the
flexibility of being ready for planting throughout the growing season. Potted roses bought early in the season may
have most of the soil fall away from the roots when removing the pot. If so, plant as you would a bare root rose. If the
potted rose is bought late in the season, the roots may have completely filled the pot and become entangled. If this is
the case, be sure to loosen or cut these roots before planting. If you don't, the roots may continue to grow in a circular
fashion and never spread out into the garden.
Boxed Roses

Roses are sometimes offered for sale in cardboard boxes labeled "plant them box and all." Experience shows that
this practice often discourages quick rooting and establishment of the plant. There are two options for boxed roses. If
the rose is planted in the spring and is still dormant, simply take it out of the box and treat it like a bare-root rose. If
the plant has broken dormancy and is growing, cut the bottom off the box and set the rose in the hole at the proper
depth. Then, cut through the sides of the box and carefully peel the box away. Refill the hole with soil and water.

Roses do best with uniform soil moisture throughout the growing season. The general rule of thumb suggests that
one inch of water be applied per week during the growing season. The amount and frequency of application will
depend on soil type. Sandy soils will need more frequent irrigation than heavier clay soils. Hot temperatures would
call for more frequent irrigation, also. The use of soaker hoses in rose beds is highly encouraged. Water can be
delivered in adequate amounts while keeping the foliage dry, preventing disease.

The use of mulch around roses to help retain soil moisture is a practice that is highly encouraged. Mulch will also help
keep soils cool and help retard weed growth. Materials such as wood chips, straw, or dry grass clippings make good
mulches. More decorative materials such as shredded hardwood bark or cocoa bean hulls could also be used.
Mulches should be applied about 2-3 inches deep and replaced as needed. Because organic mulches tend to bind up
nitrogen as they decompose, additional fertilizer may be needed to prevent nutrient deficiencies. Leave an un-
mulched area about 6" in radius around the plant.

In order to maintain strong, healthy roses, it is important to establish an annual

fertility program. Fertilization schedules vary depending on the types of roses
being grown. For species roses, a spring application of general-purpose
fertilizer is usually adequate for the season. General-purpose fertilizers such as
10-10-10 or 12-12-12 are used at about one-half to one cup per plant. Spread
the fertilizer in a band starting six inches from the crown of the plant, going out
to about 18 inches. Work it in lightly and water.

All other roses benefit from a second application about June 15 or at the end of
the spring bloom period. For continuous-flowering or repeat-blooming roses, a
third application in mid-July is suggested. No fertilizer should be applied after
August 15 so as not to encourage soft, succulent growth that could be easily
winter-damaged. Roses can be fall fertilized after the plants have gone
dormant. Applying fertilizer at this time will not encourage growth but will be available as the plants start to grow in the
spring. Also by using a fertilizer high in potassium winter hardiness tends to be increased.

Another fertilizer option is to use a timed or controlled release fertilizer (osmocote fertilizer
pictured at right). These are dry, encapsulated fertilizers that release their nutrients slowly over
the season, completing their work in 4, 6, or 8 months depending on the formulation. Nutrient
release is dependent on the soil moisture and temperature. These materials are generally applied in May, using
about 1/2 cup per plant. Several forms are commercially available.

Many of the roses that are classified as old garden roses are extremely tolerant of cold temperatures, while others
like hybrid teas experience considerable damage. Also, budded roses, if not properly planted, stand a greater chance
of injury or death due to severe cold than do own-root roses. When selecting roses, always select cultivars that are
able to tolerate the coldest temperatures in your area based on USDA hardiness zone maps. One of the ways to
protect roses for the winter is to be sure they go completely dormant. To accomplish this, stop fertilizing early enough
so growth slows down. No fertilizer should be applied after August 15. To further encourage dormancy, stop dead-
heading or cutting flowers after October 1 and allow the plant to form hips.

There are many methods to provide winter protection for

roses. The whole idea of winter protection is to keep the
plant uniformly cold and frozen all winter and prevent the
damaging effects of alternate freezing and thawing.
Whatever method is chosen, don't begin covering plants too
early. Wait until a hard killing frost has caused most of the
leaves to fall. You may also want to wait until the
temperature has dropped into the teens for several nights.
Prior to covering, remove any foliage or other debris that
might harbor disease for the next season.

Before covering, some tall roses may need minor pruning to reduce their height, and tying of the canes together to
prevent wind whipping. Pruning, however, at this point should be kept to a minimum. The majority of the pruning will
be done in the spring to remove dead and diseased canes.

The most common way to provide winter protection is to pile or "hill-up" a loose, well-drained soil/compost mix around
and over the plant to a depth of about 10-12 inches. A variety of hilling materials can be used, but the key is to be
sure that the material is well drained. Wet and cold is far more damaging than dry and cold. Also, the decisions that
are made when preparing the site for roses really governs what kind of success you will have in winter survival. A
rose that is planted in poorly drained soil will suffer and often not survive the winter when that same rose, planted in a
well-drained site, will flourish. Soil that is used to "hill-up" plants should be brought in from outside the rose garden.
Scraping up soil from around the plant can cause root injury and lessen the plant's chance for survival.

After the soil mound has frozen, the mound can be covered with evergreen boughs, hardwood leaves, or straw to
help insulate and keep the soil frozen.
The best way to protect roses in the Chicago area is to mound the base of each plant with 10-12 inches of soil. When
the soil has frozen, another 10-12 inches of leaves, hay or evergreen branches should be applied.

A variation of the "hilling" method that may offer a bit more protection is one
utilizing collars. An 18-inch-high circle of hardware cloth or chicken wire is
placed around the plant. The collar is filled with soil, allowed to freeze and then
mulched with straw. The benefit of the collar is that it holds the soil in place all
winter and prevents it from being washed or eroded away. Over the winter, this
erosion can reduce the mound to a very ineffective level, exposing roses to
possible winter damage.

Another popular method of winter protection for roses is the use of styrofoam
rose cones. If these are used, they need to be used properly. First, don't cover
the plants too early. Follow the timing guidelines as for other methods of
covering roses. Second, cones need to be well ventilated to prevent heat build-up on the inside during sunny winter
days. Cut four to five 1-inch holes around the top and bottom of the cone. These holes will aid in ventilation and keep
the air inside the cone from heating up, causing the rose to break dormancy. It is also advisable to mound soil around
the crown of the plant before putting the cone in place. For extremely tender varieties, some rose growers cut the top
off the cone and stuff it full of straw for added protection. It is also a good idea to weight the cone down with a brick or
stone to keep it from blowing away.

Climbing and rambler roses offer challenges with regard to winter protection. In very cold climates and for marginal
varieties, climbers may need to be removed from their supports and bent to the ground, then covered with six inches
of soil and mulched.

When laying climbers on the ground for covering, one needs to be very careful not to
injure or crack the stems. As the weather gets colder their long stems are not as
pliable, and they are easily cracked resulting in the loss of that cane.

Another method that can be used is to physically pack straw around the canes while
they are still attached to the trellis or support. The straw is held in place with twine to
keep it in place over the winter. Burlap can then be used to wrap the entire plant,
providing protection as well as holding the straw in place.
Finally, always remember that healthy roses are much more likely to make it through severe winters than are roses
weakened by disease, drought, insects, or nutrient deficiencies.

Dead-Heading

Dead-heading is the removal of faded flowers before they can develop seed. Dead-heading is a form of summer or
day-to-day pruning. The standard recommendation is to cut the flower stem back to an outward-facing bud above a
five-leaflet or seven-leaflet leaf.

This "rule" applies best to plants that are vigorous. If the plant is weak or
small, you may not want to cut off as much material. Each time you
remove this much wood you are removing a lot of the food-making ability
of the plant. This method works well for most recurrent-blooming types of
roses. With rugosa and other shrub roses where hips are a part of the
display, you may not want to prune off the old flowers. In this case, simply
clean the spent blooms away with your hand, leaving the hips. Flowers
should not be cut after October 1 to allow the plant to begin hardening off
for the winter. Dead-heading is also a good way to lessen the likelihood of
diseases such a botrytis from becoming a problem

General Suggestions

The pruning of rose bushes can be confusing,

especially when you start talking about hybrid teas, old garden roses, shrub roses, once-
blooming roses, and English roses. This confusion leads to doubt and improper pruning or no
pruning.

The class of rose and the time of year it blooms influence the type and amount of pruning.
General pruning principles apply to all roses, but there are differences between classes. The
closer one gets to species roses the less severe the pruning. Hybrid teas have the distinction of
requiring the most severe pruning for optimum bloom and plant health.

Because of the variety of rose types available, one may need to have an understanding of how the rose flowers.
Pruning should also be looked at as applying a few common sense principles to accomplish several tasks. These
tasks are to remove dead, damaged, or diseased wood; increase air circulation; keep the shrub from becoming a
tangled mess; shape the plant; and encourage the growth of flowering wood.
The majority of pruning is done in the spring. Many rose growers suggest waiting until the forsythias start to bloom as
a good signal for the pruning season to begin.

The goal of spring pruning is to produce an open centered plant. This allows air
and light to penetrate easily.

Basic pruning fundamentals that apply to all roses include:

 Use clean, sharp equipment.

 Cut at a 45-degree angle about 1/4 inch above

outward-facing bud. The cut should slant away from
the bud.

 Entirely remove all dead or dying canes. These can be identified as canes that are shriveled, dark brown, or
black.

 If cane borers are a problem, it is suggested to seal the ends of the cuts to prevent the entry of cane borers.
White glue works well.

 Remove all thin, weak canes that are smaller than a pencil in diameter.

 If roses are grafted and there is sucker growth, remove it. The best way is to dig down to the root where the
sucker is originating and tear it off where it emerges. Cutting
suckers off only encourages regrowth of several suckers
where there once was one.
Modern Ever-Blooming Roses

Roses like hybrid teas, grandifloras, floribundas, and miniatures produce the best flowers on new or current season's
wood. To ensure this type of wood, these roses are pruned very hard in early spring. This usually means removing
about one-half to two-thirds of the plant's height and reducing the number of canes.

Suggested pruning sequence:

 Remove all dead canes; cut them off at the base or point of discoloration.

 Remove small, weak canes.

 Leave 3 to 5 healthy, stout canes evenly spaced around the plant.

 Cut these canes back, leaving 3 to 5 outward-facing buds.

Modern Shrub Roses

Repeat-flowering shrub roses bear flowers on mature stems that are not old and woody. Severe pruning of these
roses would result in reduced flower production. In their first two or three seasons in the garden, shrub roses can be
left unpruned. Wait to see what shape develops and then try to prune so that the shape is maintained. Many modern
shrub roses are pruned by a method called the "one-third" method. Suggested pruning sequence:

 In the spring, remove one-third of the very oldest canes. This helps keep the plant from becoming an
overgrown thicket of poor-flowering canes.

 Replace these canes by identifying about one-third of the very youngest canes that grew the previous
season.
  Remove the remaining canes.

The result of this one-third method is that you are continually renewing the rose while at the same time keeping
enough mature wood to ensure a good supply of flower-producing wood.

Old Garden Roses

These roses are pruned much like modern shrub roses with some important considerations based on class. Old
once-blooming roses such as Alba, Gallica, Centifolia, Damasks, and Mosses produce flowers on old wood, all
pruning should be delayed until after flowering. Then, you do as little or as much pruning as is required to maintain
the plant. Thinning and removing old wood is encouraged. These roses may not need annual pruning if there is no
dead or damaged wood present.

Repeat-flowering old garden roses such as Bourbons, Hybrid Perpetuals, and Portlands bloom on both new and
old wood. These can be pruned before they flower and pruned harder without fear of losing blooms.

Climbers and Ramblers

Climbers and ramblers may need a few seasons in the garden before pruning is necessary. In many cases, pruning is
limited to removing winter-damaged wood. Pruning is similar for both classes. The difference is in the timing.
Because ramblers are once-blooming, they are pruned right after flowering in early summer. Because climbers are
repeat bloomers, they are pruned in early spring. Reducing the side shoots or laterals to 3-6 inches stimulates flower
production, resulting in more blooms. Training canes to grow more horizontally encourages the growth of bloom
producing side shoots

Roses are susceptible to a number of disease and insect pests. Roses may survive without a basic pest control
program, but they may not be very attractive. A pest control program starts with proper site selection, good soil
preparation, good drainage, proper spacing, cultivar selection, and plant maintenance. These all foster healthy roses
that are better able to withstand the pressure of disease and insects.

When selecting roses, note the resistance to disease of a particular cultivar or named variety within a class. You want
to select by cultivar, not by class. All too often, many gardeners assume that shrub roses (the class) are very tolerant
or resistant to disease and make their selection based solely on class. In fact, there are a number of cultivars that are
very prone to severe disease injury.

Another interesting fact about diseases is that plants can have two types of resistance: phenotypic or genotypic.
Phenotypic resistance is when a cultivar is resistant to a disease in one location or part of the country but not in
another. Genotypic resistance is due to the presence of genes that are not affected by climate, location, or
horticultural practice. That is why, when the term "resistance" is used as a blanket term and assigned to a variety or
class, it may or may not apply depending on where you garden.

Diseases

Blackspot

This fungal disease can cause almost complete defoliatiation of

bushes by early fall, resulting in a weakened bush on which cane die-
back and cankers become severe. Blackspot is identified as circular
black spots that appear on the upper surface of the leaves, starting at
the bottom of the plant and moving upward. Infected leaves turn
yellow and fall off prematurely. The fringed margin and black color
distinguish this leaf spot from others. Infections on canes are identified
as reddish-purple spots. Splashing water spreads blackspot. Infection
occurs after leaves are wet for several hours, making it more serious
during rainy periods. Some roses are less susceptible than others, so
cultivar selection is important. The fungus overwinters in fallen leaves
and stem cankers. Raking and removing these leaves as well as
pruning out affected canes by spring before the buds swell may help
provide some control. Avoid wetting the leaves when watering and locate plants where there is good air circulation.
Fungicide spray programs need to be started as soon as new leaves appear in the spring.

Powdery Mildew
 Powdery mildew is a fungus disease that affects young leaves,
causing them to curl and twist and develop a purple coloration. As the
disease progresses, leaves become covered with white powdery fuzz.
Whereas blackspot is usually most severe on the lower part of the
plant, mildew affects the top part of the plant. Mature leaves are less
likely to be affected. Mildew is spread by wind and develops rapidly
during periods of warm, dry days followed by cool, humid nights.
Infections of mildew are actually discouraged by the presence of water
on the leaves. However, keeping plants wet all night to avoid mildew
provides an environment that allows other diseases to develop.
Infection can be reduced through sanitation and fungicide spray programs. Prune out all dead and diseased canes to
reduce initial fungus infection. Because new growth is especially susceptible, thorough coverage of new growth with
fungicide is important. Plant roses in areas where they receive good air circulation and where the foliage can dry off
rapidly in the early morning to prevent many types of diseases.

Stem Cankers

There are several fungi that cause cankers on roses. The different
fungi can cause different-looking cankers, but they usually produce
brown, oval-shaped, sunken, or shriveled areas anywhere on the
cane. The cane dies, and leaves wilt from that point outward. Sometimes small black specks can be seen on the
cane surface within the borders of the canker. These are fungal spore-forming structures. Cankers should be pruned
out each year. Make the cut well below the affected tissue. Protect the plant from cold or freeze injury by providing
adequate cover over the winter. Do not cover roses too early in the fall. When roses are mulched before the soil
freezes, moisture can be trapped around the canes and this can increase the damage caused by canker disease.
Keep plants vigorous with proper culture and disease control. Canker is a disease of stress. If plants are kept actively
growing, they stand a better chance of avoiding cankers. There are no effective chemical controls for canker disease.

Botrytis Blight

Botrytis blight is a fungal disease that generally attacks dying tissue. It

is frequently found on older flowers and other plant parts. Under
certain conditions it may also attack healthy tissue. Botrytis favors
moist, wet conditions, often causing the disease to attack entire
flowers and produce a gray fuzzy mold. This disease is often called
gray mold. Good garden sanitation and removing spent flowers often
result in good control of this disease. When this is insufficient in
providing adequate control, a preventative spray program may be
necessary.
Mosaic

Rose mosaic is caused by a virus. Bright yellow patterns made up of

wavy lines may appear on the leaves of some varieties. Other
varieties may show no yellow lines, but may be stunted and weak due
to virus infection. Virus-infected plants cannot be cured. Plant virus-
resistant roses if possible. Try to control insects, especially aphids,
since they help spread the virus. If you are pruning virus-infected
plants, don't prune healthy plants unless you first disinfest your
pruners. Dipping the blades in a 10 percent solution of chlorine bleach
and water for 60 seconds can do this. A 25 percent concentration
reduces the time needed to about 10 seconds. All infected plants
should be removed and destroyed to reduce the spread of the virus to
other plants.

Crown Gall

Crown gall is a bacterial disease that can survive 15-20 years in the soil. It
causes irregularly shaped, rough, dark-colored masses (galls) to appear on
stems near the soil line. These galls can appear as small swellings or be several
inches in diameter. Severely infected plants become stunted and fail to grow
properly. There are no effective controls for crown gall. Severely infected plants
should be dug up and discarded and roses should not be planted in that area for
at least 5 years. Avoid buying plants with suspicious swellings or gall on lower
stems or crowns. However, do not confuse crown gall with normal swellings that
you see as a result of the budding process. Protect plants from injury on stems
during cultivation. Maintain vigor with fertilization and watering. Crown gall is not
specific to roses and can affect apples, raspberries, honeysuckle, euonymus,
and many vegetables. For this reason, roses should not be planted where plants
susceptible to crown gall have been removed because of the disease. Galltrol-A,
a non-pathogenic bacteria, has been used to prevent crown gall. It is often used
as a dip on cane root roses prior to planting.

Rose Rosette

Rose rosette is becoming more common and can result in significant

damage. This pathogen (not yet positively identified) is spread by an
eriophid mite. Symptoms include rapid growth of shoots, development of
"witches' broom," development of tufts of small, deformed reddish leaves
and excessive thorniness. Plants decline over time. Because affected
plants can't be cured, it is best to dig out the affected plant and destroy it.
Controlling the mite has been labeled as an option but attempts at controlling it have proven inconclusive. It is very
difficult to apply sprays in a timely and satisfactory way.

Insect Pests

Aphids

Aphids are very common pests. Aphids are soft-bodied insects that
can be red, green, yellow, or black. They feed on very young
succulent shoots, causing distortion. Aphids are often kept in check by
natural predators. Alternative control measures include the use of
insecticidal soaps, strong streams of water to knock them off the plant,
or insecticides.

Japanese Beetles

These hard-shelled, metallic-green, black, and gold insects can cause

extensive damage to roses just by their sheer numbers and voracious
appetite. They prefer flowers and flower buds but will also attack
foliage. Japanese beetles are difficult to control because they are
strong fliers and constantly reinvade the area. Home gardeners still
find that Sevin provides the best control, but it is only topical. This
means that reapplication needs to be done on a regular basis to
protect the foliage and flowers. Beware of Japanese beetle traps.
Traps are almost too effective and will draw a great number of beetles
into an area, making the problem worse. If they are used, they should
be placed in areas away from the rose garden. Hand picking is also a suggested control for small numbers of beetles.

Leaf Cutter Bees

It is unusual to see the insects at work, but they make their presence known by the perfectly round holes cut near the
edges of the leaves. These leaf pieces are used to make egg partitions inside their burrows. The damage they cause
is strictly cosmetic and warrants no control.

Spider Mites

Mites are very tiny relatives of spiders. They can be red, black, or
brown in color. Mites pierce the underside of rose leaves and suck
sap, causing the leaf to turn gray or bronze. A fine web is a sign of a
heavy infestation. Mites reproduce rapidly, resulting in high
populations in a short time. Mites flourish in crowded, stagnant
gardens. A high-pressure washing with water from a garden hose
directed to the underside of the leaves every 2-3 days can manage
mites. This will interrupt their life cycle. Miticides such as dicofol help
in heavy infestations. Insecticidal soaps are also effective in
controlling mites.

Thrips

Thrips are extremely small, brown insects usually living and feeding inside of the blooms. A deformed flower with
flecked or scratched petals is usually a sign of a thrips problem. The rasping mouth parts of thrips causes this injury
when they scratch the petal surface to feed. Thrips are especially attracted to yellow or light-colored roses. Some
control can be achieved using materials such as orthene, malathion, or insecticidal soap, but even these often give
poor results. They tend to be worse during late June, July and August when temperatures are warm.
Rose Midge

The rose midge is a tiny fly that lays eggs in the buds and shoots of
roses. The larvae that develop start feeding and causes bent,
mishapen or blasted flower buds and withering of the stem tips.
Eventually they turn black. Control consists of pruning out buds and
applying insecticide if the problem persists. Midge damage usually
shows up in July. Because the larvae fall to the soil to pupate, an
effective control is to place weed barrier fabric under the plants to
catch the larvae and prevent them from entering the soil to pupate.

Sawfly (Rose Slug)

The common rose slug causes skeletonizing or window pane like

damage to rose leaves in spring and early summer. The larvae look
like caterpillars but are actually more closely related to bees and
wasps. Common rose slugs are green with a light tan head and often
have may hairlike bristles. Although they look like caterpillars,
products with a BT are not effective because they are not larvae of
moths or butterflies. Control can include hand picking and the use of
horticultural oils or insecticidal soaps.

Fungicide Spray Programs

Fungicides generally recommended for blackspot control include:

 Daconil 2787 or fungicides containing Daconil

 Phyton 27

 Mancozeb

 Funginex
  Orthenex.

Frequently used fungicides for control of powdery mildew include:

 Captan

 Daconil 2787

 Phyton 27

 Funginex

 Orthenex

Materials used in limiting botrytis are:

 Captan

 Daconil 278

 Mancozeb

As with all spray materials, follow label directions carefully for mixing and applying.
Species Roses

These are roses as nature gave them to us. They are the species of the genus Rosa found growing naturally
throughout the Northern Hemisphere. These roses are an enormously varied group of plants. They are vigorous,
thriving on minimal maintenance, and tend to be extremely hardy and disease-resistant. It should be noted however,
that there is variability within species. Some may be more tolerant than others. They range in size from ground cover
types to very large upright growers and climbers. Their flowers can be very large and single or small and in clusters.
Colors range from white to pink to crimson.

Species roses often have relatively simple, 5-petaled flowers followed by very colorful hips that last well into the
winter, providing food for birds and winter color. Almost all are once-blooming in early summer. Perhaps the most
familiar species for sale today is Rosa rugosa because of its superior hardiness, disease resistance, and extremely
easy maintenance. The species has been widely hybridized. Species roses may not be for everyone. Rose
enthusiasts like to include them into their collection for historical purposes as well as ease of maintenance.

Old European Garden Roses

There are five classes of roses that make up what is known as the most venerable group of cultivated roses. They
are Gallica, Damask, Alba, Centifolia, and Mosses, and represent the hybrid groups that prevailed in European
gardens prior to the widespread trade of Rosa chinensis in the eighteenth century. They are typically very fragrant
and extremely cold-hardy (USDA zones 3-5). European roses tend to do better in cooler zones and may suffer when
planted in zones 7 and higher. Also, contrary to common belief, the old European garden roses are not as disease-
resistant as some report.

Gallicas Damask Moss Centifolia

 Alba

Hardy Repeat-Blooming Old Roses

As can be seen, hardy old garden roses offer just about everything a gardener could ask for in a rose: extreme
winter-hardiness, excellent tolerance to disease, exquisite blooms, and outstanding fragrance. The one thing that is
lacking is recurrent bloom throughout the summer. Gardeners wanting to combine all of the qualities mentioned
above with rebloom capabilities need only to look toward the Bourbons, Portlands, and Hybrid Perpetuals.

Bourbon Portland Hybrid Perpetual

Modern Roses

The modern age of rose growing began officially when a new class of rose was developed from a tea/hybrid
perpetual cross. The year was 1867, the hybridzer was Jean-Baptiste Guillot, the rose was 'La France,' and the class
that was born was the hybrid tea. The most popular roses sold and the ones that have the most name recognition in
the modern rose class are the hybrid tea, floribunda, and grandiflora.
Hybrid Tea Grandiflora Floribunda Miniatur

Shrub Roses

This class of rose is a "catch all" for roses that do not fit well in other classes. This "duke's mixture" of a class
includes everything from hybrid rugosas developed in the late 1800s, to hybrid musks developed in the 1900s, to
floribundas and the latest and newest introductions in landscape roses.

"Shrub rose" may be a poor choice of words, and as a result the term is largely artificial because all roses are in fact
shrubs –just as is a lilac or a forsythia. "Shrub," as applied to roses, is more a case of definition by usage rather than
by description.

Shrub roses are noted for their well-rounded shape, their exceptional winter hardiness, and their better than average
disease resistance.

Today's gardeners are finding the task of maintaining quality roses a bit easier with the introduction of many shrub
roses into the market. Shrub roses are also very free-flowering, producing a good supply of fragrant flowers all
summer. Shrub roses are bred and selected for planting "outside" the rose garden, blending well into a mixed border
of flowers, as landscape hedges, and into the landscape at large.

One may find reference to both old and modern shrub roses. Both classes have merit. The old shrub roses are tall
(6+ feet) and need a lot of space. They are also extremely hardy and pest-resistant. Modern shrub roses tend to be
more compact while still maintaining the qualities you would find in older shrub roses. Modern shrub roses can be
found carrying class names and terms such as "English Garden Roses," "David Austin Roses," "Sub-Zero Roses,"
"Dr. Buck Roses," "Kordesii Roses," "Canadian Explorer Roses," "Parkland Roses," "Meidiland Roses," "Hybrid
Rugosa," and "Hybrid Musk."
 Roses with Long David Austin Dr.Griffith Buck
Hybrid Rugosa Hybrid Musk
Canes Roses Roses

Taierea reprezinta una dintre cele mai importante lucrari pentru ingrijirea trandafirilor. In lipsa taierilor trandafirii de
gradina imbatranesc prematur, le scade capacitatea de inflorire, chelesc, iar florile sunt mai mici si mai putin
decorative.

Desi sunt multe controverse privind modul si perioada de taiere a trandafirilor, exista totusi cateva principii pe care le
agreeaza mai multi specialisti.

Prima lucrare care se face pentru ingrijirea trandafirilor este musuroirea la sfarsitul toamnei, pentru a proteja
trandafirii de inghetul de peste iarna (la o inaltime de 25-30 cm). La plantarea trandafirilor se tine cont ca punctul de
altoire, sensibil la inghet si seceta, trebuie sa fie ingropat la 3-4 cm sub nivelul solului. Eu folosesc mulci din tocatura
de crengi, care ajuta la protejarea trandafirilor de temperaturile scazute de peste iarna, dar si mentine umezeala in
sol in timpul verilor secetoase.

Odata cu venirea primaverii, din luna martie, cand nu mai ingheata pamantul, musuroaiele se pot desface si incep
lucrarile de taiere a trandafirilor. Nu se recomanda taierea trandafirilor toamna deoarece exista riscul inghetului.

Taierea trandafirilor se face primavara, de obicei dupa ce a inflorit forsitia. Nu uitati inainte de taieri sa dezinfectati
foarfeca cu alcool pentru a evita transmiterea bolilor in taietura proaspata de la lucrarile anterioare.

Taierile de primavara intineresc tufele de trandafiri, prin indepartarea ramurilor mai batrane de 4-5 ani si pastrarea
ramurilor tinere de 1-2 ani, care vor inflori mai abundent. De asemenea, prin taiere se pastreaza forma si volumul
tufei de trandafir, se indeparteaza ramurile bolnave si cele afectate de gerul de peste iarna. Se renunta la ramurile
subtiri care au crescut in directii necorespunzatoare cu forma tufei precum si la ramurile care cresc in interior pentru o
aerisire buna a tufei, prevenind astfel bolile.

Ramurile degerate si innegrite vor fi taiate pana unde incepe lemnul sanatos.

Intotdeauna taiem mai scurt ramurile mai subtiri si mai lung pe cele mai groase.

Taierea ramurilor se face intotdeauna oblic, la aproximativ 5-10 mm deasupra mugurului, un ciot lasat mai lung se
usuca pana la mugur, iar cel scurt il pune in pericol. Mugurele deasupra caruia se face taierea trebuie sa fie orientat
inspre exteriorul tufei.

O taiere scurta va avea ca efect dezvoltarea de lastari mai putini, dar mai lungi si mai vigurosi. Taierea scurta la 3-6
ochiuri (10-15 cm) este recomandata in cazul tufelor mai slab dezvoltate sau cand dorim sa obtinem trandafiri pentru
flori taiate.

O taiere mai lunga la maxim 8-10 ochiuri (20-30 cm) va produce lastari mai numerosi, dar acestia vor fi mai subtiri si
mai scurti decat in cazul taierii scurte. Acest tip de taiere este recomandat in cazul tufelor mai bine dezvoltate si cand
dorim sa obtinem mai multe flori.

La trandafiri hibrizi Thea, cu flori mari si parfumate, inflorire continua, in 2-3 valuri pana la venirea inghetului, se
recomanda taierea la 8-10 ochiuri si pastrarea a maximum 6-8 ramuri, la tufele cele mai viguroase. In cazul tufelor
mai putin viguroase, taierea se face mai scurt, la 3-4 ochiuri, cu doar 3-4 ramuri. Se pastreaza ramurile de 1-2 ani.
Interiorul tufei trebuie sa fie cat mai aerisit, ramurile care cresc inspre interior vor fi eliminate. De asemenea, se vor
indeparta ramurile mai subtiri de 3-4 mm.

Trandafirii urcatori, atat cei cu o singura inflorire si cei cu inflorire repetata isi formeaza lastarii scurti din ramurile
dezvoltate cu un an in urma. Florile de trandafir vor creste tocmai pe acesti lastari scurti. De multe ori se face aceasta
greseala de taiere a acestor ramuri sau lastari, iar inflorirea va fi mai putin abundenta.

La acesti trandafiri se inlatura doar ramurile bolnave, degerate sau prea batrane.

Daca sunt prea lungi, se pot scurta, dar nu mai mult de o treime din lungimea lor. Se pot renunta si la ramurile prea
subtiri sau prea aglomerate. Varfurile vor fi taiate numai pana la cel mai apropiat ochi.

Pentru o inflorire mai abundenta este bine sa conducem ramurile principale cat mai orizontal, deoarece pozitia
verticala nu stimuleaza inflorirea trandafirilor urcatori.

Ramurile secundare se scurteaza la 3-4 muguri dupa fiecare val de inflorire. Aceasta operatiune va stimula inflorirea
abundenta pe tot parcursul sezonului.

La trandafirii pomisor prima taiere se face toamna, inainte de venirea iernii. Se vor taia ramurile principale la 35-40 de
cm de la trunchi, apoi se acopera peste iarna pentru protejarea la inghet cu un sac special care permite circulatia
aerului. Primavara efectuam a 2-a taiere a ramurilor principale la 15-20 de cm, pastrand 5-6 ramuri care sa confere
coroanei un aspect sferic. Taiem ramurile secundare la 3-4 ochiuri, le indepartam pe cele care cresc inspre interior si
pe cele foarte subtiri.

O alta lucrare de taiere care se poate realiza tot timpul anului este de eliminare a lastarilor salbatici crescuti din
portaltoi. Acestia consuma din nutrientii necesari plantei. Suprimarea acestora se face obligatoriu de la baza de
crestere (de la ochi), nu de la nivelul solului, deoarece in acest caz va creste mai puternic si se indeasa.