Sunteți pe pagina 1din 5

PENTRU recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a competenţelor dobândite

în cadrul programelor pentru abilitare funcţională

TERMEN: 15 OCTOMBRIE

În cadrul programelor pentru abilitare funcţională sunt incluse:


- programe de formare/instruire pratică, inclusiv programe de formare profesională a adulților
(ceritificate verzi – ex. Formator);
- programe pentru dezvoltare profesională continua din oferta avizată a CCD;
- sesiuni de comunicări ştiinţifice, simpozioane, workshopuri;
- alte activităţi organizate la nivelul unității de învățământ sau în afara acesteia, cu impact asupra
stilului pedagogic, pentru care validarea calitativă se realizează prin recunoaştere şi echivalare în
credite profesionale transferabile a competenţelor demonstrate de cadrul didactic în procesul de
predare-învăţare-evaluare - categoria 3.

DOSARELE vor cuprinde :


a) Cerere prin care cadrul didactic solicită recunoașterea, echivalarea şi acordarea unui număr de
credite profesionale transferabile, pentru anul școlar anterior sau pentru ultimul an de activitate
didactică în situaţia suspendării contractului de muncă /rezervării postului didactic/catedrei didactice
în condiţiile legii,
b) Opis privind conţinutul dosarului;
c) Copii ale documentelor eliberate de organizator/furnizor care atestă participarea la programe
pentru abilitare funcţională, în care se precizează perioada și durata de desfășurare a programului
pentru abilitare funcţională, pentru fiecare program pentru care se solicită recunoașterea și
echivalarea, după ce acestea au fost verificate prin confruntare cu originalul;
d) Declarație pe propria răspundere prin care se confirmă că documentele depuse la dosar îi
aparţin.
DECLARAŢIE PE PROPRIE RĂSPUNDERE

Subsemnata ............................................, domiciliată în loc. ..............................,


str. ..................................., nr. .............., bl. ..........., sc................... , ap. .....................,
judeţul .................. legitimată cu ........., seria ............, nr. ........................, CNP .............................,
încadrată la GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 TÂRGOVIȘTE, pe funcţia de
PROFESOR ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR, cu specializarea EDUCATOARE, declar pe proprie
răspundere că documentele-suport de certificare depuse la dosar îmi aparţin şi că prin acestea sunt
confirmate/certificate activităţile desfăşurate.

Redactată într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând că falsul în declaraţii se


pedepsește conform legii.

Semnătura
Data
Nr. ………………../…………………..

Doamna Director,

Subsemnata ............................................, domiciliată în loc. ..............................,


str. ..................................., nr. .............., bl. ..........., sc................... , ap. .....................,
judeţul .................. legitimată cu ........., seria ............, nr. ........................, CNP .............................,
încadrată la GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 TÂRGOVIȘTE, pe funcţia de
profesor învățământ preșcolar, vă rog să-mi aprobați recunoașterea și echivalarea în credite
profesionale transferabile a competențelor dobândite prin participarea la programe pentru abilitare
funcţională, conform documentelor – suport de certificare depuse în dosar.

Data: Semnătura

Doamnei Director a Grădiniței P.P. nr. 1 Târgoviște


OPISUL DOSARULUI

pentru recunoașterea și echivalarea în credite profesionale transferabile a


competenţelor dobândite în cadrul programelor pentru abilitare funcţională

ANUL ȘCOLAR 2023 – 2024

Profesor înv. preşcolar ...............................................

Grădinița P.P. nr. 1 Târgoviște

N DENUMIREA DOCUMENTULUI PAG.


NR
CRT
1. Cerere de înscriere
2. OPIS
3. Copie certificat../diploma/...adeverinta... Pag.1
4. Pag.3
5. Pag.4
6. Pag.5-6
7. Pag.7-8
8.
9.
10. Declarație pe proprie răspundere Pag.
GRILĂ

de acordare a unui număr de CPT personalul didactic, la nivelul unității de învățământ, prin
recunoașterea și echivalarea competențelor dobândite, ca urmare a participării la programme pentru
ABILITARE FUNCȚIONALĂ

Nr. TIPUL ACTIVITĂȚII NR. DE CREDITE ALOCATE/


crt. PROGRAM/ ACTIVITATE
1. Programe pentru dezvoltare profesională continua din <24 ore = 7 CPT
oferta AVIZATĂ a CCD >=24 ore = 8 CPT
2. Programe pentru formarea profesionala a adultilor 5-6 CPT/ certificat
( certificate verzi/portocalii)
3. Programe de instruire și de informare științifică de 3-4 CPT/program
specialitate /în domeniul științelor educației / pe teme
prioritare ale educației / management (alți furnizori decât
CCD)
4. Activități metodico-știiștifice și psihopedagogice Participare 2 CPT/activitate
organizate la nivelul unității de învățământ sau pe grupe Activitate demonstativă 3CPT/activitate
de unități, respective catedre, comisii și cercuri
pedagogice
5. Sesiuni de comunicări știițifice/ workshopuri în domeniul Prezența 1 CPT/activitate
de specialitate, în domeniul științelor educației sau al Particpare activă 2 CPT/activitate
managementului educational, prezența și participare Nivel local 1 CPT/activitate
activă Nivel județean/national/international 2
CPT/ activitate

S-ar putea să vă placă și