Muntean, L.

(2016), Improvizaţia muzicală a şcolarilor mici, Sesiunea de comunicări

ştiinţifice cu participare naţională Arta între raţiune şi simţire, Universitatea din Oradea,
Facultatea de Arte, Departamentul Muzică

IMPROVIZAŢIA MUZICALĂ A ŞCOLARILOR MICI

Autor: Lect. Univ. Dr. Loredana MUNTEAN
Universitatea din Oradea
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Argument
Educaţia muzicală poate fi considerată confluenţa tuturor componentelor pocesului de
formare a personalităţii umane. Afirmaţia, aparent îndrăzneaţă şi pro dómo, se justifică prin
abordarea enciclopedică a actului didactic în acest domeniu. Arta valorifică atât resursele
cunoaşterii, cât şi resorturile afective ale fiinţei umane. Educaţia artistică selectează din
valorile culturii tot ce este potrivit epocii în care se află cel educat. Trecerea moştenirii
culturale de la om la om, se întâmplă în mare măsură prin filtrul sufletesc. Dincolo de
strategiile didactice specifice procesului de învăţare, între maestru şi discipolii săi se stabilesc
conexiuni interpersonale bazate pe respect, experienţe comune, încredere, reciprocitate şi alte
principii care guvernează latura sensibilă a personalităţii umane.
Improvizaţia muzicală este una din activităţile didactice care ilustrează cel mai fidel
ideile mai sus enunţate. Fără a minimaliza valenţele şi importanţa altor activităţi muzicale în
educarea celor mici, în prezenta lucrare ne propunem să demonstrăm că acest tip de activitate
muzicală necesită implicarea raţiunii pentru selectarea elementelor de limbaj muzical
necesare construcţiei artisitice concomitent cu exprimarea liberă a simţirii.
În baza celor expuse anterior, considerăm că improvizaţia muzicală trebuie să
dobândească un loc bine definit în educaţia muzicală a copiilor şi a tinerilor, aşadar se cere
inclusă în programa şcolară alături de exerciţiu, cânt, joc şi audiţie ca exemplu de activitate
muzicală.

Delimitări conceptuale

Improvizaţia muzicală – definire

Encyclopaedia Britannica defineşte improvizaţia muzicală, numind-o şi extemporal,

ca fiind „o compoziţie nepregătită sau o interpretare liberă a unui fragment muzical,
respectând de obicei anumite norme stilistice, dar independent de existenţa vreunei partituri.”
(The Editors of Encyclopaedia Britannica, 2016)
Conform Dicţionarului de termeni muzicali, improvizaţia este „intervenţia pe moment
a unor fragmente sau lucrări muzicale (compoziţii), realizată mai mult sau mai puţin după
nişte tipare prestabilite.” (Academia Română, Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu", 2010)
Aceeaşi sursă menţionează câteva aspecte dezbătute în rândul muzicienilor privind raportul
dintre spontaneitate, intuiţie, inspiraţie de moment, şi exprimare în spiritul libertăţii absolute,
respectiv dependenţa interpretului de tipare, canoane, tradiţie. Suntem de acord că graniţa
dintre acestea este extrem de fină şi că planurile se întrepătrund.
Deşi nu exclusiv, improvizaţia se regăseşte în mare măsură în folclor şi în jazz. După
cum afirmă Ș. Niculescu, heterofonia, ca rezultat al devierii mai mult sau mai puţin voite sau
conştiente de la ritm sau de la linia melodică, apare în folclor sub forma ornamentală
„determinată de impulsul improvizatoric de moment al interpreților”. Tot el definește
heterofonia ca fiind „un fel de tulburare improvizatorică a cursivității unimelodice plasată
între etape de unison (octavă).” (Niculescu, 1980) Forme rudimentare de improvizaţie se
observă adesea în interpretarea de către cei mici a cântecelor din folclorul copiilor.
Improvizaţia copiilor îmbracă forme diverse. De exemplu, cei mici pot ornamenta
spontan, în stil personal, cântecele învăţate, modificând terminaţiile, jucându-se cu ritmul sau
adăugând sunete după bunul plac. Este aceasta o problemă? Depinde la ce ne raportăm: la
obiectivul operaţional care vizează însuşirea conştientă şi corectă a cântecului de către copii,
sau la competenţa specifică de a improviza spontan combinaţii muzicale ritmice sau
melodico-ritmice. Orientarea dascălului mai mult spre formarea competenţelor muzicale ale
elevilor decât spre atingerea într-un procent cât mai mare a obiectivelor propuse determină
aprecierea actului improvizatoric. Astfel, tendinţa firească a copiilor de a se juca în toate
chipurile cu sunetele se poate valorifica în activităţi de improvizaţie muzicală gândite atent şi
desfăşurate cu abilitate.
Improvizaţia muzicală stimulează copiii să comunice deschis, spontan şi cu sens.
Aceştia valorifică creativ elementele de limbaj muzical de care dispun şi dau dovadă de
naturaleţe şi flexibilitate pentru a obţine structuri sonore cu semnificaţie. Astfel, activităţile
muzicale bazate pe improvizaţie trebuie incluse în cutúma didactică pe parcursul fiecărui an
de studiu. (Campbell & Scott-Kassner, 2014)

Tipuri de improvizaţie muzicală

Formele pe care le poate îmbrăca activitatea de improvizaţie muzicală variază în

funcţie de:
- Elementele de limbaj muzical dominante;
- Prezenţa sau absenţa indicaţiilor de interpretare referitoare la improvizaţie în partitură;
- Prezenţa unei structuri prestabilite sau inexistenţa ei.
În funcţie de elementele de limbaj muzical dominante, putem enumera următoarele
tipuri de improvizaţie:
- Improvizaţia ritmică presupune o împletire spontană, variată, fără a respecta un tipar
dat, a mai multor formule ritmice. Aceasta se poate realiza la nivelul ritmului, fie prin
percuţie corporală, fie folosind instrumente muzicale de percuţie.
- Improvizaţia melodică se concretizează în ornamentarea liniei melodice. Dacă ne
referim la improvizaţia vocală, interpretul se presupune că are abilitatea de a intona cu
lejeritate sunetele pe care le consideră adecvate contextului sonor cu care trebuie să se
contopească. În cazul instrumentiştilor, pentru a improviza melodic, considerăm
importante atât tehnica instrumentală, cât şi capacitatea de a surprinde momentele în
care se poate interveni cu modificări de natură melodică, fără a altera expresivitatea
lucrării interpretate.
În funcţie de existenţa indicaţiilor de interpretare în partitură, activităţile de
improvizaţie muzicală pot fi clasificate astfel:
- Improvizaţia nescrisă în partitură este realizată spontan şi liber de către interpret. În
acest caz, expresivitatea momentului muzical este dată integral de maniera în care se
îmbină cunoştinţele teoretice ale acestuia, tehnica sa intonaţională/ instrumentală cu
întregul său background cultural şi afectiv.
- Improvizaţia bazată pe indicaţii sumare sau schiţe se întâlneşte în creaţiile de muzică
aleatorică ce urmează şcoala muzicală americană. Aceasta „va propune
indeterminarea, aproximarea sciiturii muzicale, eliberând compozitorul de corvoada
 elaborării controlate, şi, oferind şi interpretului posibilitatea de a colabora
(improvizatoric) la realizarea sonoră a operei compozitorului.” (Rîpă, 2011)
- Improvizaţia bazată pe sisteme de notaţie extramuzicale presupune existenţa unui
desen, a unei combinaţii de culori, forme, a unui text literar (în versuri sau în proză)
care să inspire manifestarea naturală prin muzică.
- Improvizaţia pe baza notaţiei precise urmează cu exactitate indicaţiile din partitură.
Un exemplu elocvent ni-l oferă G. Enescu în cazul unor lucrări în care caracterul
improvizatoric al folclorului se îmbină cu construcţia riguroasă specifică muzicii
occidentale.
În funcţie de existenţa unei structuri precise pe care improvizaţia trebuie sau nu să o
respecte, amintim:
- Improvizaţia liberă este caracterizată de libertatea absolută de a explora şi de a
experimenta posibilităţile de joacă cu sunetele. Ideea de bază în cazul improvizaţiei
libere este crearea unui moment muzical evitând tiparele oricărui gen muzical.
(Detrick, 2016) Având în vedere că lucrarea îşi propune să surprindă valenţele
didactice ale activităţilor de improvizaţie muzicală, considerăm important să
subliniem că, referindu-se la copii, W. Wünsch susţine că, depinzând de vârsta lor, ei
au înclinație mai mult spre energia motrică, decât spre posibilitățile muzicale, dar ei
imporvizează clar muzică, nu doar explorează sunete. (Wünsch, 2002)
- Improvizaţia structurată este definită ca improvizaţie generată de sugestii sau de
indicaţii precise referitoare la structura, tiparul formal, momentul intervenţiei unui
instrument etc, fără a diminua posibilităţile de exprimare ale interpretului. Acest tip de
improvizaţie le permite copiilor să genereze idei muzicale ca răspuns la provocările
profesorului, să exprime prin muzică sentimente, trăiri, situaţii, puncte de vedere etc.
(Moomaw, 1997) Activitatea este eficientă şi reuşită numai în condiţiile în care copiii
stăpânesc elementele de limbaj muzical necesare, iar propunătorul o coordonează
corespunzător.

Improvizaţia – expresie a eului

Privind improvizaţia muzicală ca modalitate de încurajare şi de educare a liberei

exprimări, ne putem întreba ce alte efecte are această activitate asupra psihicului uman, şi în
special asupra psihicului copiilor. Ce se întâmplă înaintea, în timpul şi după încheierea unui
moment de improvizaţie muzicală la nivelul creierului, al emoţiilor?
Pregătirea pentru activitatea de improvizaţie presupune cunoaşterea tipului de
improvizaţie ce urmează să se deruleze, a ideii care trebuie redată, a paletei de sonorităţi care
pot fi valorificate pentru crearea spontană a unei expresii sonore. Acesta este momentul în
care interpretul optează pentru setul de cunoştinţe şi competeţe muzicale pe care urmează să
le valorifice în improvizaţia sa. La nivelul emoţiilor, se instalează starea de aşteptare a
momentului în care intervenţia este justificată din punct de vedere estetic.
Desfăşurarea propriu-zisă a improvizaţiei este guvernată de simţire. Elementele de
limbaj muzical, tehnica vocală sau/ şi instrumentală necesară interpretării alunecă în plan
secundar. Eul interpretului acaparează tot mai mult momentul, lăsând să se întrevadă starea
emoţională (bucurie, optimism, calm, nostalgie, anxietate, iritabilitate etc), atitudinea
(disponibilitatea pentru exprimarea artistică, manifestarea interesului pentru actul
improvizaţiei, disponibilitatea pentru lucrul în echipă etc) şi câteva trăsături afective şi de
caracter ale acestuia (entuziasmul, determinarea, creativitatea, flexibilitatea, iniţiativa,
capacitatea de a asculta activ, empatia, spiritul de echipă, toleranţa etc). În momentul
improvizatoric, sinele se contopeşte cu universul obiectiv sonor. Observând improvizaţiile
muzicale ale şcolarilor mici, constatăm că sărăcia mijloacelor tehnice de exprimare prin
muzică este compensată de abundenţa şi intensitatea trăirilor sufleteşti. În cazul muzicienilor
adulţi, datorită maturităţii în gândire, a siguranţei în privinţa stăpânirii mijloacelor de expresie
muzicală, a flexibilităţii şi lejerităţii în soluţionarea oricăror sarcini muzicale, a creativităţii
educate, se stabileşte un echilibru dinamic între cele două planuri – raţional şi afectiv.
Desfăşurarea propriu-zisă a improvizaţiei muzicale constituie un exerciţiu de ascultare activă
a celuilalt atunci când este vorba despre o improvizaţie de grup, precum şi de exprimare
liberă a eului.
După încheierea momentului improvizatoric, se instalează de cele mai multe ori o
stare de bine. Argumentul este susţinut de faptul că, în timpul unei improvizaţii muzicale, o
zonă numită cortex prefrontal lateral îşi diminuează substanțial activitatea, în timp ce cortexul
prefrontal medial și-o intensifică remarcabil. Lobul frontal este zona activităților conștiente
din creier și se pare că, pentru a fi creativ trebuie să aibă loc această combinație de procese
cerebrale. Cortexul prefrontal lateral este zona cerebrală a automonitorizării. Acestă zonă se
inhibă în timpul procesului creativ, în timp ce cortexul prefrontal medial, zona
autoexprimării, introspecției și memoriei active își intensifică activitatea. Astfel, în timpul
procesului creativ omul se manifestă cu dezinvoltură, nu percepe presiunea ideii că greșeşte,
lasă frâu liber impulsurilor. (Limb, 2010)
Improvizaţia muzicală poate fi considerată aşadar simbioza sonoră a raţiunii şi a
simţirii.

Factorii raţionali ai improvizaţiei muzicale la elevii din ciclul primar

Educaţia muzicală în ciclul primar este concepută în raport cu însuşirile sunetului.
Copiii învaţă că există un limbaj specific, care vehiculează noţiuni, termeni muzicali. Ei
studiază înălţimea sunetelor şi notele muzicale, duratele sunetelor, se familiarizează cu
timbrul muzical, îşi însuşesc o serie de indicaţii de interpretare, urmând să aplice toate aceste
cunoştinţe în practica muzical-artistică. Dincolo de teorie, elevii observă şi explorează
expresivitatea elementelor de limbaj muzical în toate activităţile desfăşurate.
Ilustrăm în cele ce urmează elementele bazate pe raţiune care concură la realizarea
unei improvizaţii muzicale:
 Când realizează o improvizaţie, cei mici trebuie să ştie de pildă că, pentru a reda o
stare de calm, de linişte, pot fi alese mai degrabă sunete din registrul mediu, cu durate medii,
cântate fie de o voce blândă, fie de un instrument muzical cu timbrul cald, lin. Pentru a reda o
stare de agitaţie, sonoritatea trebuie să fie tensionată, dinamică. În acest scop, ascultarea
conştientă a fiecărei surse de sunet care urmează să fie valorificată în improvizaţie constituie
unul din primii paşi.
Asocierea de către copii a temei improvizaţiei muzicale cu elementele de limbaj
muzical corespunzătoare indică faptul că demersul didactic îşi împlineşte menirea şi este pe
calea cea bună.
Pentru a desfăşura cu copiii activităţi de improvizaţie muzicală reuşite, ne orientăm
mai degrabă spre improvizaţia structurată, bazată pe sisteme de notaţie extramuzicale. Tema
improvizaţiilor şcolarilor mici este bine să aibă un caracter concret, familiar, aşa încât, la
nivel cerebral reprezentările să se declanşeze cu uşurinţă. Aceasta poate fi ilustrată de pildă
printr-un desen realizat chiar de copii sau de propunător, urmând ca ulterior analizei lucrării,
imaginile să fie redate prin sunete corespunzătoare. Orice conţinut poate deveni pretext al
improvizaţiei la ora de muzică. Structura improvizaţiei trebuie gândită şi formulată de
profesor în funcţie de temă, competenţele vizate şi obiectivele urmărite. Improvizaţiile
muzicale pot respecta diferite forme muzicale simple (de exemplu forma de rondo, ca pretext
pentru alternarea intervenţiilor individuale cu cele de grup).
Contextul clasei, al educaţiei muzicale, diferă de cel al scenei. Improvizaţia are un
scop educativ, nu este un produs artistic destinat publicului larg. Cu toate acestea, se
recomandă ca improvizaţia muzicală a şcolarilor mici să tindă spre dobândirea unei ţinute
estetice apreciabile.
Figura 1. Factorii raţionali ai improvizaţiei muzicale
Ludens în

Elemente
de limbaj
muzical

Improvizaţia
muzicală

Reguli Instrumente
muzicale
improvizaţia şcolarilor mici
În cazul elevilor din ciclul primar, lansarea invitaţiei la joacă asigură în mare parte
succesul oricărei activităţi de învăţare. Poate fi improvizaţia muzicală asociată cu jocul? Cu
siguraţă, da. Ilustrăm mai jos factorii emoţional-afectivi care influenţează considerabil
improvizaţia muzicală.

Prin improvizaţie, copiii îşi exprimă cu dezinvoltură stările emoţionale. În acelaşi

timp, devin empatici, învaţă să se asculte unii pe alţii, să respecte intervenţiile succesive şi
simultane ale colegilor, care capătă expresie şi sens.
Activităţile de improvizaţie muzicală depăşesc limitele cunoaşterii experimentale,
perceptibile. Prin intermediul lor, muzica formează şi dezvoltă simţul frumosului. Jocurile de
improvizaţie muzicală constituie prilejul de însuşire a unor tehnici de soluţionare creativă a
problemelor, de dezvoltare armonioasă a relaţiilor interpresonale. (Cornett, 2010)
Faptul că elevii improvizează simultan, in grup, creează pe de o parte un context de
învăţare autentic, pe de altă parte sentimentul unui cadru mai sigur (Bedore, 2004), în care
starea de confort este dată de perceperea greşelii ca pretext pentru învăţare.
În clasele din învăţământul de cultură generală, improvizaţia este una din puţinele
activităţi muzicale care se adresează simultan tuturor elevilor astfel încât fircare dintre ei să-şi
găsească un loc şi un rol adecvat propriei personalităţi în relaţie cu sinele şi cu colegii.
Caracterul ludic, spontan şi îndrăzneţ al improvizaţiei constituie un cadru propice
pentru exersarea exprimării libere, pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, pentru
cultivarea relaţiilor interpersonale sănătoase şi armonioase, în contextul explorării active, din
interior, a universului muzical.

Consideraţii finale
Pentru a sublinia ideile enunţate anterior, susţinem că improvizaţia muzicală ca
activitate didactică este o formă de manifestare artistică accesibilă şi agreată de copii. Tocmai
de aceea, poate constitui un punct de plecare al educaţiei muzicale. Oare nu e mai firesc
pentru elevi să
înveţe muzica
abia după ce o
Trăiri
simt? emoţionale
Răspunsuri pozitive
la această
întrebare se
regăsesc
frecvent în
literatura de
specialitate. Acestea
rezultă din Improvizaţia
muzicală

Relaţia cu Relaţiile
sinele interpersonal
e

Figura 2. Factorii emoţional-afectivi ai improvizaţiei muzicale

considerentul că cei educaţi pornind de la simţire spre raţiune, îşi vor forma progresiv
gândirea muzicală, vor avea o capacitate de raportare la universul sunetelor caracterizată de
profunzime şi vor fi mai bine pregătiţi să interpreteze diverse partituri muzicale (dacă se
orientează spre o carieră muzicală). (Sawyer, 2011)
Improvizaţia se constituie aşadar nu doar într-o activitate de învăţare, ci şi într-una de
evaluare. Aceasta oferă o imagine complexă a nivelului de dezvoltare a competenţelor
muzicale ale elevilor, fără a se limita însă la aspectele referitoare strict la educaţia muzicală.
Suntem întru totul de acord cu K. Sawyer în privinţa faptului că improvizaţia muzicală
ar trebui să fie inima curriculumului muzical. Păstrând totuşi doza optimă de realism,
considerăm că, în vederea formării şi dezvoltării armonioase a şcolarilor mici, este necesară
stabilirea unui echilibru între improvizaţia muzicală şi celelalte tipuri de activităţi muzicale.

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Istoria Artei "G. Oprescu". (2010). Dicţionar de termeni
muzicali. Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Bedore, B. (2004). 101 Improv games for children and adults. Alameda, CA: Hunter House.
Campbell, P. S., & Scott-Kassner, C. (2014). Music in Childhood from Preschool through
Elementary Grades. Belmont, CA: Thomson Schirmer.
Cornett, C. E. (2010). Creating Meaning Through Literature and The Arts. New Jersey:
Pearson Education.
Detrick, D. (2016, februarie 16). Free Jazz and Free Improvisations. What's the Difference?:
About.com. Preluat de pe About.com Web site: http://www.about.com
Limb, C. (2010, noiembrie). Creierul tău improvizând: TED.com. Preluat de pe TED Web
site: https://www.ted.com
Moomaw, S. C. (1997). More than singing: Discovering music in preschool and
kindergarten. St. Paul: Redleaf Press.
Niculescu, Ş. (1980). Reflecţii despre muzică. Bucureşti: Editura Muzicală.
Rîpă, C. (2011, noiembrie 9). Ritmul muzicii moderne: Decid Amgd. Preluat de pe Decid
Amgd Web site: http://decid.amgd.ro
Sawyer, K. R. (2011). Structure and Improvisation in Creative Teaching. Washington:
Cambridge University Press.
The Editors of Encyclopaedia Britannica. (2016). Art/ Improvisation-music: Encyclopaedia
Britannica. Preluat de pe Encyclopaedia Britannica Web site:
http://www.britannica.com
Wünsch, W. (2002). Educaţia prin muzică. Predarea muzicii în şcolile Waldorf. Cluj-
Napoca: Editura triade.