Cu alte cuvinte, în abordarea lui Hofstede, o cultură are următoarele cinci dimensiuni:

1. ecartul puterii: modul în care sunt gestionate relațiile dintre oameni cu statut diferit;

2. individualismul: măsura în care relațiile dintre oameni sunt puține și firave;

3. evitarea incertitudinii: măsura în care individul se teme de ceea ce este diferit și acționează
pentru evitarea oricăror situații neclare;

4. masculinitatea: măsura în care diferă în societate rolurile femeii și bărbatului;

5. orientarea pe termen lung: modul în care este înțeles și gestionat timpul.

1. ecartul puterii:
Definirea inițială a acestei dimensiuni a fost făcută astfel: Ecartul puterii este măsura în care
salariații cu putere mai mică din instituțiile și organizațiile dintr-o țară așteaptă și acceptă ca
puterea să fie inegal distribuită.

Ecartul puterii exprimă gradul de egalitate sau inegalitate dintre membrii unei societăți.

O valoare mare a EP arată că în cadrul societății au fost lăsate să se dezvolte inegalități în ceea ce
privește puterea și averea. În societățile de acest fel există un sistem de caste care nu permite
urcarea cetățenilor pe scara socială.

O valoare mică a EP arată că societatea înlătură diferențele de putere și avere dintre cetățeni. În
aceste societăți se urmăresc egalitatea și oportunitățile pentru toată lumea (Hofstede, G.).

Ecartul puterii
România 90
SUA 40
Japonia 54
Germania 35
Franța 70
Marea Britatnie 35
Suedia 30
Olanda 38
Italia 50
Spania 57
China 80
Emiratele Arabe 74
Arabia Saudită 72
Israel 13
Elveția 34

2. individualismul:
Un alt element foarte important care diferă între culturi sunt relațiile interumane pe orizontală,
adică acelea care nu se leagă de puterea (poziția într-o ierarhie) fiecărui individ. Aceste relații diferă
de la o societate la alta prin prisma a trei elemente:
-intensitatea: măsura în care membrii societății depind unul de altul;

-anvergura: numărul de indivizi cu care cineva întreține relații cât de cât intense;

-fundamentarea (predeterminarea): criteriile după care se dezvoltă relațiile dintre persoane.

Există culturi în care relațiile interpersonale sunt predeterminate, au la bază elemente de statut
atribuit (clasa socială, etnia, apartenența religioasă, în general apartenența la un grup social sau
altul) și există culturi în care relațiile dintre oameni se stabilesc întâmplător (chiar haotic), în funcție
de preferințele fiecăruia.

Aceste trei elemente nu formează niște dimensiuni diferite ale relațiilor interumane, ci sunt
convergente: în anumite culturi relațiile dintre oameni sunt intense, multiple și predeterminate, în
altele sunt slabe, puține și pe baza preferințelor individuale.

Hofstede a definit inițial individualismul pe baza relațiilor interumane menționate mai sus.
Caracterul acestor relații se formează inițial în familie, se întărește în afara acesteia și își pune
amprenta foarte puternic asupra comportamentului organizațional:

Individualismul le aparține societăților în care legăturile dintre indivizi sunt haotice: se așteaptă ca
fiecare să-și poarte singur de grijă sau să se îngrijească de familia sa. Colectivismul, dimpotrivă, le
aparține societăților în care oamenii sunt integrați încă de la naștere în subgrupuri puternice,
strânse, care pe toată durata de viață a omului continuă să-l protejeze în schimbul unei loialități
mutuale.

Definirea acestei caracteristici culturale doar prin referirea la relațiile interumane nu este suficientă:

-niște relații interumane intense, ample și predeterminate antrenează o raportare socială la grupuri
(individul este perceput și tratat prin prisma grupurilor din care face parte, trebuie să conserve
comportamentul specific acelor grupuri, să le fie fidel și să aibă grijă de ceilalți membri),

-în timp ce niște relații interumane slabe, puține și după voința fiecăruia generează o raportare
socială la indivizi (individul este privit prin prisma caracteristicilor personale, este încurajat să se
dezvolte liber și independent de alți membri ai grupurilor).

În culturile cu relații interumane puternice se pune accent pe dezvoltarea grupului, iar în cele cu
relații interumane slabe accentul cade pe realizarea și afirmarea persoanei.

Individualismul exprimă măsura în care societatea încurajează relațiile interpersonale și realizarea

individuală/colectivă. Un grad înalt de individualism arată că accentul e pus pe individualitate și
drepturi individuale. Între membrii acestor societăți există relații interpersonale foarte slabe. Un
grad scăzut al individualismului au societățile cu o natură colectivistă, cu legături foarte strânse
între membri. În aceste culturi se consolidează familii extinse și colectivități în care fiecare membru
este responsabil pentru ceilalți.

Țările cu un individualism ridicat au cele mai puternice economii, în timp ce țările cu un individualism
foarte redus au, cu foarte puține excepții (Coreea de Sud), probleme economice foarte mari.
 Individualism
România 30
SUA 91
Japonia 46
Germania 67
Franța 71
Marea
Britatnie 89
Suedia 71
Olanda 80
Italia 76
Spania 51
China 20
Emiratele
Arabe 36
Arabia
Saudită 48
Israel 54
Elveția 68

3. evitarea incertitudinii:
Un alt element care diferențiază culturile este modul în care gestionează situațiile imprevizibile,
ambigue sau de nesiguranță – pe scurt, situațiile de incertitudine.

Cu cât anxietatea este mai intensă, cu atât omul are mai mult tendința de a evita incertitudinea.

Evitarea incertitudinii exprimă măsura în care oamenii se simt amenințați de către situațiile
ambigue și gradul în care încearcă să înlăture aceste situații, prin mijloace de genul următoarelor:
căutarea unui loc de muncă mai sigur, stabilirea mai multor reguli, eliminarea comportamentului și
ideilor diferite, „stabilirea” unor adevăruri absolute etc.

O sistematizare a acestuia a fost făcută de Hofstede, care a identificat două categorii de măsuri
folosite în scopul reducerii gradului de nedeterminare a realității :

-legislația: prin regulile juridice se încearcă obținerea ordinii în cadrul societății, aducând un plus de
determinism în ceea ce privește viitorul;

-religia: are ca menire înlăturarea neliniștii provocate de necunoașterea viitorului, instaurarea unui
sentiment de stabilitate.

La nivel ideologic, religia încearcă să explice realitatea și să liniștească omul, asigurându-l că nimic nu
este întâmplător.

Practic, însă, religia îndeplinește aceeași funcție pe care o are legislația, cu diferența că regulile sale
nu sunt întotdeauna obligatoriu de urmat de către cetățeni.

Cu cât o cultură e caracterizată printr-o tendință mai accentuată de evitare a incertitudinii, cu atât se
vor impune în organizațiile sale mai multe reguli formale de comportament.
Aparent paradoxal, aceste reguli sunt respectate cu precădere tocmai în culturile care acceptă
ambiguitatea (prin aceasta membrii culturilor respective reduc nivelul de incertitudine).

Evitarea incertitudinii vizează măsura în care societatea tolerează incertitudinea și ambiguitatea

(situațiile nestructurate).

Un indice mare de evitare a incertitudinii arată că țara nu tolerează ușor aceste situații. De aceea,
această societate este orientată înspre reguli: instituie legi, reguli și măsuri de control pentru a
reduce gradul de incertitudine.

Un indice scăzut al evitării incertitudinii arată că țara nu este prea înfricoșată de ambiguitate și
incertitudine, și are un grad înalt de toleranță a varietății de opinii. Această societate nu este atât de
orientată înspre reguli, acceptă mult mai ușor schimbarea, acceptă riscul mai ușor și mai frecvent.

Evitarea
incerditudinii
România 90
SUA 46
Japonia 92
Germania 65
Franța 86
Marea
Britatnie 35
Suedia 29
Olanda 53
Italia 75
Spania 86
China 30
Emiratele
Arabe 66
Arabia
Saudită 64
Israel 81
Elveția 58

4. masculinitatea:
Hofstede a numit masculin un comportament mândru, de reliefare a calităților proprii, și feminin un
comportament modest, cumpătat.

În societățile masculine sunt apreciate comportamentul de dominare și încercările de a excela; în

cele feminine, aceste elemente sunt ridiculizate. Membrii acestora din urmă (indiferent de gen) sunt

învățați să fie modești și lipsiți de ambiție. Hofstede (membru al unei societăți feminine) arată că
atitudinea aceasta este de nivelare, antrenând tragerea înapoi a unei persoane spre o condiție
modestă.

Într-o cultură masculină, oamenii învață să admire ceea ce este puternic; într-una feminină, este
cultivată simpatia pentru anti-eroi.
Lucrurile realizate de bărbați întăresc competiția și hotărârea; grijile femeilor întăresc caracterul
feminin, preocuparea pentru rude și pentru modul de viață.

În virtutea acestor considerente, s-a impus în literatură definirea următoare a celor două
caracteristici culturale:

Masculinitatea este măsura în care valorile dominante ale unei societăți sunt afirmarea și sporirea
averii.

Feminitatea este măsura în care valorile dominante ale societății sunt legate de relațiile
interpersonale, grija față de alții, interesul pentru calitatea climatului de muncă.

Masculinitatea măsoară gradul în care o societate păstrează sau nu rolul tradițional al bărbatului de
a munci, de a se realiza, de a deține control și putere. Un grad înalt de masculinitate arată că
societatea este diferențiată puternic pe baza genului. În aceste culturi, bărbatul are o poziție
dominantă în structurile sociale și de putere, femeia fiind controlată, dominată. Un grad redus de
masculinitate arată o măsură redusă de diferențiere și discriminare. În aceste culturi, femeile și
bărbații sunt tratați în același mod, în toate aspectele sociale.

Masculinitate
România 42
SUA 62
Japonia 95
Germania 66
Franța 43
Marea
Britatnie 66
Suedia 5
Olanda 14
Italia 70
Spania 42
China 66
Emiratele
Arabe 52
Arabia
Saudită 43
Israel 47
Elveția 70

5. orientarea pe termen lung:

S-au identificat în modelele culturale două tendințe culturale fundamentale, (studiu lui Michael
Bond):

a. Orientarea pe termen lung, caracterizată prin:

-persistență (perseverență);

-cumpătare;
-deținerea sentimentului de rușine.

b. Orientarea pe termen scurt, caracterizată prin:

-siguranță personală și stabilitate;

-reciprocitate în saluturi, favoruri și cadouri.

Orientarea pe termen lung exprimă măsura în care societatea respectă sau nu valorile tradiționale
legate de gândirea în perspectivă. (Hofstede)

Un grad mare de orientare pe termen lung arată că țara promovează valorile legate de
angajamentele pe termen lung și de respectul pentru tradiție. Aceasta antrenează un cult al muncii,
fiind așteptate recompense pe termen lung ca rezultat al străduinței din prezent. În aceste societăți
afacerile se dezvoltă greu, mai ales cele ale noilor veniți.

Un grad mic de orientare pe termen lung arată că țara nu pune mare preț pe conceptele de termen
lung și orientare tradițională. În aceste culturi schimbările se petrec mai rapid decât în celelalte, iar
angajamentele nu sunt o piedică în calea schimbării.

Orientarea pe termen
lung
România 52
SUA 26
Japonia 88
Germania 83
Franța 63
Marea
Britatnie 51
Suedia 53
Olanda 67
Italia 61
Spania 48
China 87
Emiratele
Arabe 22
Arabia
Saudită 27
Israel 38
Elveția 74

Individualis Evitarea Orientarea pe termen

Ecartul puterii m Masculinitate incerditudinii lung
România 90 30 42 90 52
SUA 40 91 62 46 26
Japonia 54 46 95 92 88
Germania 35 67 66 65 83
Franța 70 71 43 86 63
Marea
Britatnie 35 89 66 35 51
Suedia 30 71 5 29 53
Olanda 38 80 14 53 67
Italia 50 76 70 75 61
Spania 57 51 42 86 48
China 80 20 66 30 87
Emiratele
Arabe 74 36 52 66 22
Arabia
Saudită 72 48 43 64 27
Israel 13 54 47 81 38
Elveția 34 68 70 58 74