MARŢI, 1 AUGUST 1944

Dragă Kitty,
„Un mănunchi de contradicţii“ sunt ultimele cuvinte din scrisoarea precedentă și primele din cea de
azi. „Un mănunchi de contradicţii“, poţi să-mi explici exact ce înseamnă asta? Ce înseamnă
contradicţie? Ca multe alte cuvinte, are două înţelesuri, contradicţie exterioară și
contradicţie interioară. Primul este, pur și simplu, să nu te mulţumești cu opiniile celorlalţi, să știi tu
mai bine,să ai ultimul cuvânt, în fine, toate însușirile neplăcute care m-au făcut renumită; al doilea, și
pentru asta nu sunt renumită, e secretul meu.
Ţi-am povestit deja de mai multe ori că sufletul meu este, ca să zicem așa, împărţit în două. Una din
părţi adăpostește veselia mea exuberantă, persiflările mele în legătură cu orice, bucuria de viaţă și,
mai ales, felul meu de a lua ușor lucrurile. Prin asta vreau să spun că nu văd nimicrău într-un flirt, un
sărut, o îmbrăţișare, un banc deocheat. Partea asta stă de cele mai multe ori la pândă și o împinge
deoparte pe cealaltă, care este mult mai frumoasă, mai pură și mai profundă. Nu-i așa, partea
frumoasă a Annei n-o știe nimeni și de aceea puţini oameni mă pot suporta.
Sigur, eu sunt un clovn amuzant pentru o după-amiază, după care toţi se satură de mine pentru o
lună întreagă. De fapt, sunt exact ce este un film de dragoste pentru oamenii profunzi, o simplă
distracţie, un divertisment ocazional, ceva ce se uită repede, nu ceva prost, dar nici neapărat bun.
Nu-mi face nici o plăcere să-ţi povestesc toate astea, dar de ce să n-o fac dacă știu că ăsta-i adevărul?
Partea mea mai ușuratică, mai superficială va fi întotdeauna mai iute decât partea mea profundă, și
de aceea va câștiga mereu. Nici nu-ţi poţi închipui de câte ori am încercat s-o resping pe această
Anne care nu este decât jumătate din cea pe care o cheamă Anne, să o schimb radical, s-o ascund.
Nu merge, și știu și de ce nu merge. Mi- e tare teamă că toţi cei care mă cunosc așa cum
sunt vor descoperi mereu că am o altă latură, mai frumoasă și mai bună. Mi-e teamă că vor râde de
mine, crezându-mă ridiculă, sentimentală, și nu mă vor lua în
serios. Sunt obișnuită să nu fiu luată în serios, dar numai Anne cea „ușuratică“ e obișnuită cu asta și
poate suporta, Anne cea „profundă“ este prea slabă pentru așa ceva.
Dacă chiar se întâmplă vreodată s- o aduc pe Anne cea bună cu forţa, preţ de un sfert de oră, la
lumina rampei, ea se retrage ca o mimoză de îndată ce trebuie să vorbească, îi cedează cuvântul
Annei numărul 1 și, înainte să- mi dau seama, dispare.
În societate, Anne cea drăguţă nu și- a făcut încă apariţia nici măcar o singură dată, dar în singurătate
ea acaparează aproape mereu conversaţia. Știu exact cum aș vrea să fiu, cum sunt în realitate…
lăuntric, dar din păcate sunt așa doar pentru mine. Și ăsta e, poate, nu, e în mod sigur, motivul
pentru care cred că am o natură interioară fericită, iar alţi oameni văd în mine o naturăexterioară
fericită. În interior, Anne cea pură îmi arată calea, în exterior nu sunt altceva decât un ieduţ care în
zburdălnicia lui rupe funia cu care a fost legat.Așa cum am mai spus, simt toate lucrurile altfel decât
le pot exprima. De aceea am căpătat reputaţia de fată care umblă după băieţi, flirtează, face pe
atotștiutoarea și citește romane siropoase. Anne cea veselă se amuză de toate astea, răspunde
obraznic, ridică din umeri indiferentă, ca și cum nu i- ar păsa, dar, nu, Anne cea liniștită
reacţionează exact invers. Ca să fiu întru totul sinceră, vreau să-ţi mărturisesc că asta mă doare, că
mă străduiesc din răsputeri să mă schimb, dar de fiecare dată lupt împotriva unor armate mai
puternice.O voce suspină în mine: „Vezi, asta s- a ales de tine,păreri proaste, mine ironice sau
răvășite, oameni care cred că ești antipatică, și toate astea doar pentru că nu asculţi sfaturile
jumătăţii tale bune.“ Ah, aș vrea să le ascult, dar nu se poate. Când sunt calmă și serioasă, toţi
cred că joc din nou teatru, și- atunci trebuie să mă salvez printr- o glumă, ca să nu vorbim de propria
mea familie,are crede fără îndoială că sunt bolnavă, îmi dă să înghit pilule de dureri de cap și
calmante, îmi pipăie gâtul și fruntea să vadă dacă n- am febră și- mi critică proasta dispoziţie. Nu pot
să sufăr când sunt supravegheată așa, atunci devin mai întâi arţăgoasă, apoi tristă și în cele din urmă
îmi răsucesc iarăși inima, întorc ce- i rău spre afară, ce- i bun spre înăuntru,neîncetând să caut o
metodă pentru a deveni așa cum mi- aș dori tare mult să fiu și cum aș putea să fiu dacă…n- ar trăi alţi
oameni pe lume.
A ta, Anne

1. Notează primele impresii despre fragmentul citit, completând enunțurile

următoare:
M-a surprins...
O emoție trăită a fost
O secvență care mi-a plăcut este:
2. Ce idei prezentate în text te reprezintă. Justifică-ți răspunsul!
3. Prezintă două ipostaze ale personajului principal
4. Identifică tipul naratorului și perspectiva narativă.
5. Explică,în 30 de cuvinte, titlul operei.
6. Indică modul în care este percepută fata de către familia sa.
7. Realizează un portret al Annei, pornind de ca textul dat.
8. Justifică într-un text de 5-8rânduri, dorința lui Otto Frank de a publica
jurnalul fiicei sale.
9. Identifică asemănări și deosebiri între acest text și Romanul adolescentului
Miop de Mircea Eliade.

 Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă emoțiile

influențează sau nu comportamentul unei persoane ,raportându-te atât la informațiile
din fragment și la experiența ta personală.

În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:

– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea şi dezvoltarea
corespunzătoare a două argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente;
14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme
de exprimare, de ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea
precizării privind numărul minim de cuvinte. 6 puncte