„Enigma Otiliei” G.

Călinescu particularități personaj

Costache Giurgiuveanu este personajul central din romanul realist de factură balzaciană „Enigma Otiliei”, scris de
G. Călinescu şi publicat în 1938. Evoluţia lui ilustrează consecinţele dezastruoase ale lăcomiei şi ale avariţiei asupra
individului şi a familiei sale. Fiind un personaj balzacian, acestea reprezintă un tip general uman, des întâlnit în proza
realistă, avarul.
Temele care se reflectă în construcţia personajului sunt tema socială, mai exact familia, înavuţirea şi banul.
Acestea sunt susţinute şi de motive specific balzaciene, paternitatatea, moştenirea şi orfanul. Alături de avariţie,
lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în romanul realist, sunt înfăţişate aspecte ale
familiei burgheze: relaţia dintre părinte şi copil, iubirea paternă şi filială. C3
Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei,” reprezintă în element semnificativ pentru personaj, deoarece reflectă ideea
balzaciană a paternităţii, fiecare dintre personajele care determină cumva soarta orfanei Otilia fiind ca nişte „părinţi" ai
acesteia. În acest mod apare o ironie amară, pentru că se sugerează că situaţia acesta este cauzată de moş Costache, cel
mai îndreptăţit de a juca rolul de părinte al fetei, pe care însă, nu şi-l asumă. Autorul schimbă titlul din motive editoriale
şi deplasează astfel accentul de la tema specific realistă a paternităţii la misterul prin care se caracterizează
comportamentul protagonistei. C3
Conflictele care afectează personajul sunt: exterior principal - este succesoral, iscat în jurul averii lui moş
Costache şi complicat de adversitatea manifestată de Aglae împotriva Otiliei. Celălalt conflict este interior, se află în
sufletul bătânului, o luptă între avariţia sa, între grija de a-şi păstra neatinsă averea şi sentimentele pentru Otilia, care nu
sunt însă destul de puternice pentru a învinge lăcomia. C3
Ca personaj, Costache Giurgiuveanu ilustrează în roman tipul avarului. El provine dintr-o familie de
macedoneni stabiliţi întâi la Giurgiu (de unde şi numele), apoi în Bucureşti şi este pose sorul unei averi ale cărei
dimensiuni le ştie doar el, ceilalţi putând doar să le presupună. În ceea ce priveşte relaţiile de rudenie, este fratele
Aglaei Tulea, tatăl vitreg al Otiliei Mărculescu, unchiul şi tutorele lui Felix. După rolul său în cadrul acţiunii, unul
dintre planurile romanului îl are în centru pentru averea lui. Mijloacele de caracterizare sunt specifice romanului
balzacian. Pentru portretizarea lui moş Costache, autorul alege tehnica descrierii directe a locuinţei, vestimentaţiei şi
a fizionomiei, de unde se deduc şi trăsături de caracter, iar prin tehnica focalizării, prin care naratorul dă în mod direct
detalii despre acesta. Tot în mod direct, naratorul dă lămuriri şi despre gradele de rudenie, starea civilă şi biografia
personajului. Trăsăturile dezvăluite iniţial nu evoluează pe parcursul romanului, ci se îngroaşă prin acumularea
detaliilor în caracterizare indirectă prin fapte, gesturi, replici, mentalităţi, relaţii cu celelalte personaje. Şi celelalte
personaje îi caracterizează direct pe moş Costache. Otilia îl consideră „un om bun”, „care are ciudăţeniile lui”,
Pascalopol îi spune la un moment dat „nu fi meschin”, iar Stănică Raţiu crede că „e pezevenghi rău moşul!”.
C2 – 2p Un prin episod semnificativ pentru trăsătura de bază a bătrânului, avariția, îl constituie chiar
incipitul romanului. Casa lui este un indiciu al condiţiei sociale - burghezia bucureşteană - şi al încadrării lui în
tipologia avarului. Arhitectura ei are o strânsă legătură cu viaţa personajului şi cu profilul caracterologic, oferind
primele informaţii asupra acestuia. Amestecul stilurilor arhitectonice, acoperirea cu ulei cafeniu sugerează lipsa de gust
şi snobismul personajului. Imaginea neîngrijită a casei este o dovadă de zgârcenie, grilajul legat cu lanţ şi portiţa mică
deschisă demonstrează teama de necunoscut şi faptul că este un om retras, neprietenos şi neprimitor. Praful şi
urmele melcilor pe ochiurile de geam sugerează lipsa de interes pentru minima igienă, refuzul de a cheltui pentru
îngrijirea casei, iar interiorul, anicamera – aceeaşi neglijenţă şi lipsă de gust. Crăpăturile din pereţi care dau „un aer
de ruină şi răceală” par a anunţa sfârşitul tragic al personajului. Tot în incipit este realizat şi primul portret fizic
al bătrânului: „un omuleţ subţire şi puţin încovoiat”, poziţia ce indică o permanentă tendinţă de acaparare şi de
apărare a bunurilor personale. „Capul îi era atins de o calviţie totală, faţa părea aproape spâna şi, din cauza aceasta,
pătrată”, imagine total neatrăgătoare. Mai mult decât atât, amănuntele devin respingătoare: „buzele îi erau întoarse în
afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi vizibili, ca nişte aşchii de os”. Reacţia lui la apariţia
necunoscutului Felix este contradictorie, deoarece „Omul, a carui varsta desigur inaintata ramanea totusi incerta,
zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind întrebător şi
vădit contrariat”. El este comparat cu o bufniţă, supărată de lumina bruscă, ceea ce sugerează că ers o persoană
necomunicativă, retrasă şi singuratică. În plus, are o reacţie psihologică specifică avarului, dovedind o teamă
iraţională de necunoscut: „Răguşit, aproape şoptit, duhnind a tutun, răspunse repede: - Nu-nu-nu ştiu, nu-nu stă nimeni
aici, nu cunosc”. Astfel, fizionomia, descrisă prin ochiul „străin" al lui Felix dezvăluie de la început vârsta, detaliile
unei fizionomii bizare şi gesturile stereotipe.
Comportamentul bizar, anxietatea legată de posibilitatea de a fi deposedat de bani, teama faţă de lăcomia Aglaei
sunt dublate de dragostea sinceră faţă de Otilia, căreia vrea din toată inima să-i asigure viitorul, deşi avariţia îl
împiedică să facă singurul lucru decent şi de competenţa sa: înfierea; in momentul când bătrânul ar vrea să o adopte
pe Otilia, dar o scrisoare anonimă il sperie. Astfel, bătrânul se dovedeşte slab, vulnerabil, nesigur, incapabil să o
protejeze de răutatea celor din jur.
Avarul îşi vinde proprietăţile, ascunde banii în casă, act imprudent pentru că Stănică are obiceiul să cotrobăie
aşteptând înfrigurat să dea o lovitură, face presiuni pentru a afla unde are banii ascunşi, speriindu-1.
C2 – 2p Un al doilea episod semnificativ pentru avariţia personajului este acela al primului atac cerebral, când
1
bătrânul face un efort ce l-ar putea costa sănătatea sa pentru a ajunge la inelul cu cheile casei, dovadă a grijii maladive
pentru valorile materiale: cu ochii intredeschisi şi tulburi, fără să înţeleagă ce se întâmplă în jurul său, încerca să
gaseasca ceva in jurul mijlocului. Otilia a fost cea care a realizat ce caută şi i-a dat inelul de chei legat cu o curea de
pantaloni. „Bătrânul puse mana avid pe ele, le vari greu sub perna, făcând sforţări de a înlatura ajutorul altuia, apoi, ca
şi când misiunea lui ar fi fost îndeplinită, se lăsă în voia gemetelor şi somnolenţei.” Chiar şi ceva mai târziu, el refuză să
dea din mână cheile dulapurilor din casă şi când le dă, are încredere doar în Felix: „Bătrânul, atunci, după îndelungă
nemişcare, făcu semn cu mana spre Felix, care se apropiase de pat, ridică cheile şi, cu mare dificultate, alese una pe
care o arătă acestuia şi, cum Felix voia să ia tot ghemul de chei, se împotrivi, de unde tânărul înţelese că trebuie să
scoata cheia de pe inel”. Ducându-se să caute cutia cu mărunţiş în camera indicată de Costache, Felix descoperă cu
această ocazie că este furat de bătrân: într-un registru acesta trecea cheltuieli fictive făcute pentru întreţinerea lui Felix,
banii ajungând astfel în buzunarul său. De aici se poate vedea că avarul nu are scrupule, înşelându-şi propriu nepot.
Refuză să se ducă în dormitor, se opune zadarnic încercării surorii sale de a-l schimba, prilej pentru narator să ofere un
alt portret rizibil al bătrânului: ghetele erau uscate şi încovoiate de vechime, avea ciorapi de lână de o grosime
fabuloasă, din care degetele îşi arătau unghiile ca două ghemuri de ceară. Avea nişte nădragi de stambă colorată, legaţi
jos în lipsa şireturilor cu bucăţi de sfoară. În ciuda ridicolului, nu râde nimeni, Otilia fiind prea îngrijorată, iar Aglae
constatând rece că altădată nu se îmbrăca aşa. Chiar dacă este în beneficiul lui, dă greu banii din mână şi apoi asistă
neputincios la risipa făcută de membrii familiei Tulea. Când Felix îi aduce cutia cu mărunţiş, o ia şi şi o ascunde sub
plapumă şi nu îi dă drumul nici măcar la sosirea doctorului Vasiliade. Înceară zadarnic să o păzească de mâinile lacome
ale lui Stănică Raţiu şi, deşi este foarte grijuliu, nu reuşeşte să îl oprească pe Stănică să ia din cutie o mână de mărunţiş
pentru doctor şi gheaţă, mare parte oprind pentru el. Apoi, „bolnavul, vazând că cutia se uşurează, gemu şi începu s-o
tragă, izbutind s-o vâre sub plapumă” .La sosirea doctorului Stratulat, adus de Pascalopol, cei prezenţi observă că moş
Costache ţine încă strâns cutia cu bani şi inelul cu chei. Neliniştea şi îngrijorarea îi caracterizează numai pe Otilia şi
Felix, pentru că celelalte rude nu au sentimente de compasiune faţă de bolnav.
Costache continuă şi după acest episod să nu fie comunicativ şi să nu aibă încredere în oameni, presupunând că
aproape toţi vor să îl fure; deşi suspicios şi discret, preferând singurătatea, însă în timpul bolii devine comunicativ cu
Felix şi Weissmann, povestindu-le despre longevitatea familiei lui, originea ei, despre soţiile sale şi intenţiile sale
viitoare.
Cu Aglae, care îl somează să îi spună unde ţine actele, bătrânul acţionează impulsiv, strigă şi refuză să îi dea
informaţii. Atacul îl face să mediteze la moarte şi să se teamă de ea asociind-o cu furtul: Astfel se înfăţişă moartea lui
moş Costache: ca un furt total agravat cu paralizie integrală şi eternă. O mai mare pedeapsă decât să vezi asta şi să nu
poţi face nimic nu i se părea că poate fi. Frica îl face să consulte un doctor, să se bucure în tăcere de candela aprinsă de
Otilia pentru a-i da încredere, dar fidel realităţii existenţei, continuă să facă planuri de viitor şi să încerce să-1
escrocheze pe Felix ajuns la majorat. În timpul ultimei crize starea de anxietate este amplificată: se teme de zgomotele
din casă, de ochii ce-1 urmăresc, iar când Stănică se pregăteşte să îi ia comoara de sub saltea, îl supraveghează
duşmăneşte şi încearcă să o apere cu un efort ce îl costă viaţa, dovedindu-şi pasiunea pentru bani până în clipa morţii.
Costache este însă capabil de căldură, de sentimente de dragoste faţă de Otilia pe care o priveşte cu
devotament, o ascultă şi doreşte sincer să îi rezolve situaţia, deşi amână mereu, reuşind astfel să îi încredinţeze lui
Pascalopol doar o parte din banii ce i se cuvin. Dragostea pentru fată şi avariţia îl fac să accepte ca moşierul să o
protejeze şi să îi satisfacă dorinţele şi capriciile, în ciuda mentalităţii vremii. Moşierul este singurul lui prieten, iar în
Felix are încredere dovedind că are nu numai discernământ, ci şi o bună intuiţie a caracterului oamenilor.
Pe de altă parte, moş Costache este un personaj comic care capătă o dimensiune caricaturală.din cauza
trăsăturilor evidenţiate de către narator: avariţia ostentativă şi grotescă în descrierea vestimentaţiei, comportarea
mereu secretoasă a bătrânului, felul în care îl trage pe sfoară pe nepotul său.
Relaţia dintre bătrân şi celelalte personaje constituie un mijloc indirect de caracterizare. Cea mai relevantă
este cea cu Otilia, dovada clară că într-o societate in care banul şi averea sunt urmărite cu precădere, sentimentele pure,
altruismul, iubirea necondiţionată nu au şanse de a rezista. Din această legătură reiese că bătrânul avar are şi o latură
umană, afectuoasă, o altă slăbiciune în afara banilor şi că Otilia are puterea de a iubi sincer, dezinteresat un bătrân
căruia ii spune „papa”, trecându-i cu vederea toate defectele.
In concluzie, pe fundalul societăţii burgheze bucureştene de început de secol XX, autorul proiectează drama unui
eşec relaţional, cauzată de amestecul banului în legăturile afective. Astfel, în familie, desfăşurarea normală a relaţiei
tată – fiică este înpiedicată de avariţia ce îl reţine pe bătrânul Giurgiuveanu să dea legalitate statutului Otiliei. În acest
mod, autorul realizează tabloul unei societăţi materialiste, egoiste, unde are câştig de cauză cel care este mai abil în
manipularea celorlalţi şi în urmărirea propriilor interese.

2
 Cu ochii intredeschisi, tulburi privea prosteste in jurul lui, si cu mainile se silea sa gaseasca ceva in jurul
mijlocului. Sn sfarsit, izbuti sa-si aduca aminte:
- Che-che
- Cheile? intelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, si-i intinse un inel incarcat cu chei, cazut jos de-a lungul pantalonilor,
dar tinut inca de mijloc printr-o curea.
Batranul puse mana avid pe ele, le vari greu sub perna, facand sfortari de a inlatura ajutorul altuia, apoi, ca si cand
misiunea lui ar fi fost indeplinita, se lasa in voia gemetelor si somnolentei.
- Ce-i cu tine, Costache? intreba mai mult arogant decat comiserativ Aglae. Te-a pus dracul sa cari caramida, sa faci
casa, parca n-aveai casa. Asa e cand te iei dupa copii!
- Poate de caldura, c-a fost un zaduf groaznic! Ar trebui sa te sui in pat, ce stai aici, pe canapeaua asta?
Batranul gemu putin si facu doar din cap semn ca nu vrea sa se miste de acolo.
- Trebuie sa te dezbraci macar, ca te sufoca hainele!
Fara sa mai astepte aprobarea, Aglae il rasuci ca pe un copil si trase surtucul. Otilia se repezi sa-i scoata ghetele cu
gumilastic, uscate si incovoiate de vechime, ca niste iminei turcesti. Picioarele lui mos Costache aparura infasurate in
niste ciorapi de lana, de o grosime fabuloasa. Degetele mari taiasera cu unghia varfurile si iesisera ca doua ghemuri de
ceara. Sn alte imprejurari Otilia ar fi ras, dar acum nu vedea si nu auzea nimic, nimic. Dupa surtuc Aglae ii trase
pantalonii, de la capatul de jos, cum ai scutura un sac, si batranul aparu in niste nadragi largi de stamba colorata, legati
jos, in lipsa sireturilor rupte, cu bucati de sfoara.
- Poftim, observa Aglae, cu repros, uite ce-nseamna sa n-ai o femeie de isprava in casa! Asa te imbracai tu altadata?
Otilia dibuise in dormitor si gasise o camasa de noapte, de panza taraneasca grea, afara din cale de lunga, in care, varat,
chelul mos Costache semana cu un faraon infasurat in panze de in. I se aduse si o plapuma, si Aglae ridicase perna s-o
scuture si s-o umfle mai bine, cand batranul scoase un tipat:
- Che che-i-le!
- Cheile, uite-ti cheile, aici (mos Costache intinse o mana spre ele). Ar fi bine sa mi le dai mie, sa nu ti le fure cineva!
- Ei? Vasiliade, ce zici? intreba, sugrumat de curiozitate, Stanica.
- Deocamdata n-am ce sa zic. Sa stea linistit si daca se poate sa i se puna o punga de gheata la cap. Atacul n-a fost
violent, de vreme ce nu si-a pierdut cunostinta.
În sfarsit, Aglae se gandi sa execute ordonanta doctorului si, fiindca Otilia insista sa se cumpere punga si gheata,
intreba tare pe batran:
- Costache, unde tii tu banii? Sa-ti cumparam gheata! Da-mi cheile!
Mos Costache holba ochii si-si musca buzele, fara sunet. Cu mana stranse si mai tere cheile. Aglae intinse mana si dadu
sa i le apuce.
Atunci, cu sfortare eroica, batranul se trase mai spre fundul canapelei, bombanind:
- Nu-nu-nu v-vrreau gheata!
- Vorbeste! observa Vasiliad.
Stanica facu un gest de admiratie si de ciuda:
- E pezevenghi rau mosul! Sl stiu eu. E tare de tot.
- Dar, Costache, se rasti de-a binelea Aglae, trebuie bani de cheltuiala, de platit Domnul doctor, ce, vrei sa platesc eu?
Batranul, atunci, dupa indelunga nemiscare, facu semn cu mana spre Felix, care se apropiase de pat, ridica cheile si cu
mare dificultate alese una pe care o arata acestuia si, cum Felix voia sa ia tot ghemul de chei, se impotrivi, de unde
tanarul intelese ca trebuie sa scoata cheia de pe inel. Batranul incerca sa-i explice:
- Si-sifonier în sa-salon e o cutie!
Dupa o scurta meditatie, Felix intoarse cheia in broasca si zise hotarat:
- N-are nimic decat cutia asta cu bani marunti. Sncolo, tot cutii de chibrituri.
Batranul lua cutia cu mana stanga. Dreapta nu putea s-o ridice decat cu greutate, si atunci cei din odaie observara ca o
usoara paralizie ii tinea acest brat. Chiar si un colt al gurii avea muschiulatura putin rupta, cazuta in jos, tragand putin si
o pleoapa. Cu mana tremuratoare, mos Costache cauta orbeste in cutie, gasi o moneda de cinci lei, o lasa repede din
mana si scoase o bancuta pe care o intinse.
- Ce vrei sa fac cu bancuta ta? se rasti Aglae. Trebuie parale pentru doctorii, pentru Domnul doctor.
Stanica se repezi langa bolnav.
- Lasa, mos Costache, ca iau cat trebuie. Uite atat, ajunge pentru gheata si punga (si scoase cateva piese de cinci leI).
Uite, Vasiliad, iti dau zece lei, ca doar esti doctor de casa, nu vrei sa jupoi lumea (Stanica mai scoase inca patru piese,
dand numai doua doctoruluI).
Bolnavul, vazand ca cutia se usureaza, gemu si incepu s-o traga, izbutind s-o vare sub plapuma. Stanica scoase zece
bani si-i intinse Marinei, careia ii spusese mai incet:
- Du-te la farmacistul din Rahova, il stii dumneata, si spune-i ca l-a rugat Domnul Ratiu sa-i imprumute, ai auzit? sa-i
imprumute o punga pentru gheata. Si uite zece bani sa iei gheata.
Marina aduse gheata si o punga, si in curand chelia batranului primi o scufie rasucita, capatand o demnitate ridicola.
3
4