Sunteți pe pagina 1din 3

Fiziologia analizatorului cutanat

Segmentele analizatorului cutanat sunt: periferic (receptor), intermediar și central. Segmentul


periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici, dureroși. de presiune și de vibrație
situați la nivelul pielii. Stimulii recepționați sunt transformați în impulsuri nervoase și
transmise la segmentul central, reprezentând căile de conducere. Informațiile sunt analizate și
transformate în senzații specifice la nivelul segmentului central din lobul parietal.

Fiziologia analizatorului vizual


Punctul proxium este punctul cel mai apropiat de ochi la care vederea clara a obiectului se
face cu efort maxim de acomodare. Punctul remotum este punctul cel mai apropiat de ochi la
care vederea clară se face fără efort de acomodare. Recepția vizuală se realizează cu ajutorul
celulelor fotoreceptoare cu con și bastonaș din retină. Se realizează pe baza mecanismelor
optice și fenomenelor fotochimic ( fotorecepția, adaptarea, acomodarea, perceperea culorilor),
iar imaginea se formează pe retină, clară, mai mică și răsturnată.

Fiziologia analizatorului auditiv

Pavilionul urechii recepționează undele sonore și le conduce spre membrana timpanică care
începe să vibreze. Vibrațiile sunt preluate de sistemul de oscioare care le transmite perilimfei
și endolimfei care fac să vibreze membranele de sub și de deasupra organului Corti. Cili
celulelor auditive se îndoaie față de membrana tectoria și apare potențialul de acțiune ce este
transmis la segmentul central unde se formează senzația auditivă.

Fiziologia analizatorului vestibular

Crestele ampulare sunt stimulate mecanic de deplasarea endolimfei în sens opus mișcării de
rotație a capului și a corpului. Maculele sunt stimulate mecanic de deplasarea otitelor în sens
opus mișcării capului și a corpului. Îndoirea cililor maculari se realizează în condiții statice,
dar și în mișcări verticale sau orizontale. Îndoirea celulelor receptoare vestibulare duce la
apariția potențialelor de receptor, care evin impulsuri nervoase, conduce până la aria
vestibulară.

Creșterea oaselor

Creșterea oaselor în lungime se realizează prin ostificare de cartilaj la nivelul cartilajelor


diafizoepifizare. Celulele acestor cartilaje se înmulțesc prin diafiză. Creșterea oaselor în
grosime este realizată în zona internă a periostului. După ce procesul de creștere a încetat,
epifizele rămân acoperite cu cartilajul articular. În jurul vîrstei de 20-25 de ani, cartilajele sunt
înlocuite de țesut osos, iar epifizele se sudează în apifize.

Tipuri de contracții musculare

Tipurile de contracții se clasifică în funcție de 2 factori. În funcție de modificările care au loc


la nivelul mușchilor în timpul contracției avem contracții izotonice și izomerice. În funcție de
frecvența stimulilor care determină contracția avem, contracții simple și contracții fuzionate.
Contracțiile fuzionate au rol în menținerea poziției corpului în condiții statice și sunt
reprezentate de tetanosul incomplet, tetanosul complet și tonus muscular.
Sistemul muscular – noțiuni elementare de igienă și de patologi

Transformări fizico-chimice ale alimentelor la nivelul cavității bucale

Procesele fizice implica masticația alimentelor si insalivarea acestora, astfel suprafața de


contact a alimentelor cu enzimele digestive creste favorizând procesele chimice. Procesele
chimice din cavitatea bucală sunt reprezentate de acțiunea amilazei salivare(enzime) care
hidrolizeaza amidonul preparat pana la dextrine.

Sistemul osos – noțiuni elementare de igienă și patologie

Cifoza este caracterizata prin accentuarea curburii toracale a coloanei vertebrale


(cocoasa).Cauza este ținuta incorecta a corpului pentru un timp îndelungat. Scolioza consta în
devierea laterala a coloanei vertebrale, rezultatul fiind o asimetrie a trunchiului, caracterizat
prin ridicarea unui umar si coborarea celuilalt. Fracturile constau in ruperea sau fisurarea
oaselor și pot fi închise sau deschise. În cazul fracturilor închise, pielea rămâne intacta; în
cazul fracturilor deschise sunt afectați mușchii si pielea, iar capetele osului ies la exterior.
Cauzele sunt traumatisme și accidente. Se manifesta prin dureri, echimoze (vanatai),
deformarea si scurtarea regiunii.

Absorbția intestinală

Absorbția intestinală reprezintă trecerea nutrimentelor în sânge și limfă. Acest proces are loc
la nivelul intestinului subțire. Nutrimentele se absorb la nivelul intestinului subțire prin două
mecanisme: active și pasive. Spre exemplu, lipidele, apa și clorul se absorb pasiv, iar
glucidele, proteinele și sodiul se absorb activ.

Digestia proteinelor

Digestia proteinelor se realizează sub influența enzimelor proteolitice care le hidrolizează


până la aminoacizi. Aceasta începe în stomac sub influența pepsinei care hidrolizează
proteinele în aminoacizi și peptide. Digestia proteinelor se finalizează în intestinul subțire sub
influenșa tripsinei și chemotripsinei din sucul pancreatic și enzimelor proteolitice din sucul
intestinal. Absorbția proteinelor se face prin mecanism activ, cu consum de energie.

Digestia și absorbția lipidelor

Digestia lipidelorse realizează sub influența enzimelor lipolitice care le hidrolizează până la
acizi grași și glicerol. Digestia lipidelor începe în stomac sub influența lipazei gastrice și
descompune doar lipidele emulsionate. Digestia lipidelor se finalizează în intestinul subțire,
iar sub influenșa sărurilor biliare din compoziția bilei are loc emulsionarea tuturor grăsimilor.
Asupra lipidelor emulsionate acționează enzimele lipolitice din sucul pancreatic, dar și lipaza
intestinală. Astfel sunt hidrolizate lipidele emulsionate în acizi grași și glicerol. Absorbția
lipidelor se face prin mecanism pasiv.
Fiziologia intestinului gros Rolul glandelor anexe

Intestinul gros realizează trei funcții esențiale: secreție, absorbție și activitate motorie. Activitatea secretorie
a intestinul gros constă în producerea de mucus care facilitează formarea materiilor fecale și secreția de
potasiu. La nivelul intestinului gros, este facilitata absorbtia de apa, sodiu si clor. Activitatea motorie
favorizeaza absorbtia de apa si propulseaza continutul din colon spre rect.

Rolul glandelor anexe Funcția exocrină a gonadelor

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt reprezentate de glande salivare, ficat și pancreas. Glandele salivare
secretă saliva care înmoaie alimentele și ajută la formarea bolului alimentar. Ficatul secreta bila cu rol in
digestia și absorbția lipidelor. Pancreasul exocrin este format din acinii pancreatic care secreta sucul
pancreatic. Rolul lui este de a hidroliza proteine pana la di și tripeptide.

Funcția exocrină a gonadelor Funcția reflexă

Gonadele au funcție mixtă: endocrină și exocrină. Funcția exocrină a gonadelor bărbătești (testiculele)
constă în formarea gameților bărbătești (spermatozoizii). Gameții bărbătești sunt rezultatul procesului de
spermatogeneză. Spermatozoizii sunt de două tipuri, după cromozomii de sex: 22 + Y sau 22 + X. Funcția
exocrină a gonadelor femeiești (ovarele) constă în formarea gameților feminini (ovulele). Ovulele sunt
rezultatul procesului de ovogeneză si conțin cromozomul de sex X.

Funcția reflexă

Funcția reflexă a măduvei spinării are ca substrat anatomic substanța cenușie. Această funcție se realizează
prin intermediul actului reflex, care stă la baza arcului reflex, alcătuit din 5 componente: receptor, cale
aferentă (senzitivă), centrii nervoși, cale eferentă (motorie) și efector.

Formarea urinei Urina se formează în trei etape: filtrarea glomerulară, reabsorbția tubulară și secreția
tubulară. Reabsorbția tubulară este procesul prin care substanțele utile din urina primară trec din tubul
urinifer în capilarele peritubulare.Procesul de eliminare a urinei se numește micțiune.
Urina din vezica urinară este eliminată prin uretră.

Patologia sistemului excretor

Cistita reprezintă inflamarea acută a mucoasei vezicii urinare. Este determinată de infecții microbiene și se
manifestă prin urinări dese, dureri la urinare, urină tulbure. Glomerulonefrita reprezintă inflamarea
glomerulilor renali. Se manifestă prin dureri lombare, dureri de cap, astenie.

S-ar putea să vă placă și