ANALIZELE INTESTINULUI SUBTIRE

Intestinul subţire face parte din tubul digestiv şieste porţiunea cuprinsă între stomac
şi intestinulgros. Aici se definitivează digestia alimentelor prin acţiunea a trei substanţe
principale ceacţionează asupra chimului gastric: suculintestinal, sucul pancreatic şi bila.
 
Intestinul subţire este locul unde se desfăşoară fenomenele de absorbţie anutrienţilor
din cadrul digestiei.
 
Date anatomice
 
Intestinul subţire este delimitat de stomac prin orificiul piloric şi de intestinulgros prin valva
ileo-cecală. Lungimea sa diferă de la un autor la altul – dela 2,5 m până la 10 m, dar lungimea medie este
situată în jurul cifrei de 4 –6 m. La cadavru, după pierderea tonusului muscular, lungimea
intestinuluisubţire ajunge la 9 m. Diametrul intestinului subţire variază între 2 şi 4 cm, în
funcţie de regiunea studiată.
 
Intestinul subţire este împărţit în trei segmente: duoden, jejun şi ileon. Acestea au funcţii
comune, dar şi specifice. Duodenul este porţiunea fixă a intestinului subţire, iar jejunul şi
ileonul sunt segmente mobile, vag delimitate.
 
Doudenul
 
Duodenul este prima porţiune a intestinului subţire ce porneşte de laorificiul piloric şi se
continuă cu jejunul, limita dintre cele două segmente fiind flexura duodeno- jejunală. Fiind un
segment fix, duodenul descrie treiflexuri şi este împărţit în patru porţiuni (în funcţie de cele
trei flexuri).Lungimea duodenului este de aproximativ 25 cm, iar diametrul său nu este peste tot egal.
Dintre cele 4 segmente ale duodenului, al 2-lea segment (sau porţiunea descendentă) prezintă un
interes deosebit, aici fiind loculunde se deschide canalul coledoc şi ductele Wirsung şi Santorinii
(primul conţine bila şi ultimele două sucul pancreatic), prin ampula lui Vater şi sfincterul lui
Oddi.

Jejunul şi ileonul
 
Aceste două segmente ale intestinului subţire sunt delimitate de flexura
duodeno- jejunală şi valva ileocecală. Deşi sunt segmente mobile, jejunul şi
ileonul sunt fixate printr-o membrană – mezenter la peretele abdominalposterior. Cele două segmente,
jejunul şi ileonul, vor fi descrise împreună:ele prezintă dea lungul traiectului lor 14 – 16 curburi cunoscute
ca anse intestinale. Aceste anse sunt simetrice, adică sunt formate din două ramuriegale ce se unesc la un
capăt.
Dimensiunea jejun-ileonului este estimată la 4 –6 m şi un diametru de 3 cm. Limita
macroscopică dintre jejun şi ileon nueste clară, în schimb privit prin microscopul fotonic
se poate deosebi jejunulde ileon datorită structuii celulare diferite.
 
Structura intestinului subţire
 
Intestinul subţire prezintă trei segmente şi este sediul principal de absorbţieal nutrienţilor.
Pentru asigurarea rolului său, intestinul subţire este formatdin celule specializate pentru
fiecare funcţie în parte.
 Peretele intestinului subţire este format din patru straturi, de la interior spreexterior acestea sunt: stratul
mucos, submucos, muscular şi seros. Acestestraturi prezintă anumite particularităţi, în funcţie
de segment.
 

 
 Stratul mucos
 –mucoasa formează vilozităţile intestinale care conţinenterocite (rol de absorbţie), celule caliciforme
(secretă mucus), vase desânge şi fibre musculare netede ce formează muşchiul lui Brucke
(rolulfibrelor musculare este de a orienta direcţia vilozităţilor). Pe toată lungimea intestinului
subţire, în mucoasă, apar glande Lieberkuhn – aceste glandesunt formate din cinci tipuri de celule
 – celule caliciforme, enterocite, celule
Paneth (au acţiune antibacteriană), celule endocrine (cu activitate foartecomplexă ce va fi prezentată separat) şi
celule de regenerare (refac epiteliul intestinal).Stratul submucos: este separat de stratul mucos prin
muscularis mucoasae. În submucoasă se găseşte plexul nervos Meissner şi plăcilePeyer (plăcile Peyer
sunt de fapt foliculi limfatici şi se găsesc cu precădere în ileon şi conţin limfocite).
 
Stratul muscular: este format din două straturi de fibre musculare netedesuprapuse ce conţin între ele plexul
nervos Auerbach. Stratul muscularasigură peristaltismul intestinului subţire (motilitatea).
 
Stratul seros: tapetează intestinul subţire şi este format din ţesut conjunctivlax ce conţine vase de
sânge, nervi şi adipocite.
 
 
 
Funcţia digestivă a intestinului subţire
 
Prezenţa vilozităţilor intestinale creşte suprafaţă intestinală la 20.000 m^2,foarte importantă
această suprafaţa deoarece serveşte la procesele dedigestie şi absorbţie a alimentelor. Fiecare
vilozitate conţine în axul centralo arteră, o venă, un vas limfatic şi filete nervoase. Absorbţia nutrienţilor
serealizează cu ajutorul enterocitelor ce prezintă microvili la un polul apical alcelulei. Fiecare
microvil conţine enzime ce continuă digestia începută desalivă, stomac şi pancreas, în acelaşi
timp introducând în interior compuşice pot fi absorbiţi de sânge (nutrienţi).
Celulele endocrine întâlnite de-a lungul intestinului subţire formează sistemul APUD, ce va fi prezentat
ulterior (prezente în glandele Lieberkuhn).
 
Secreţia sucului intestinal
 
 În 24 de ore se secretă până la 3 litri de suc intestinal. Acesta fiind un lichid incolor (exceptând
ultima porţiune a intestinului, unde devine tulburedatorită bacteriilor şi celulelor), cu un pH cuprins
între 7 şi 8,3. Suculintestinal conţine peste 90 % apă. Pe lângă apă, acesta mai conţinesubstanţe
organice şi anorganice.
Substanţele anorganice sunt reprezentate de NaCl şi bicarbonaţi ceasigură alcalinitatea sucului
intestinal.
Substanţele organice sunt reprezentate de enzime. Cea mai importantăenzimă din suc
este erepsina. Această enzimă acţionează asupra proteinelor, denaturându-le.
 Pe lângă erepsină, sucul intestinal mai conţineşi enterokinază, o enzimă proteolitică ce
activează tripsinogenul (enzimăsecretată sub formă inactivă de către pancreas). O altă enzimă prezentă
însucul intestinal este lipaza intestinală. Aceasă acţionează asupra lipidelor.
 
Digestia intestinală
 
Digestia intestinală se desfăşoară în trei etape –luminală, membranară şiintracelulară, fiind asigurată
de enzimele din sucul pancreatic şi intestinal.
 
Etapa luminală (se desfăşoară în interiorul intestinului subţire, în lumenulacestuia) este realizată
prin acţiunea bilei şi a sucului pancreatic, mai puţin cu ajutorul sucului intestinal propriu-zis.
Substanţele digerate în aceastăetapă vor lua contact cu membrana enterocitelor ce conţine „marginea
înperie” (microvilii) şi astfel începe cea de-a doua etapă
–etapa membranarăsau de contact. În această etapă, alimentele vor fi degradate până lacompuşi foarte
mici, ce pot fi uşor absobiţi în interiorul enterocitului. Înultima etapă, cea intracelulară,
compuşii absorbiţi în enterocit vor fi supuşi acţiunii enzimelor ce se găsesc în interiorul acestor
celule.
 
Deci, rezumând întregul proces putem afirma că digestia alimentelor începe în cavitatea bucală prin
prelucrare mecanică (mestecat) şienzimatică, continuă în stomac prin acţiunea sucului gastric
ce transformă bolul alimentar într-o pastă continuă, dar acidă, ce trece în intestinulsubţire. Pentru a
evita distrugerea celulelor de către acidul clorhidric, suculpancreatic este puternic alcalin
şi neutralizează aciditatea. Digestiacontinuă în acest timp prin acţiunea celor trei substanţe
din intestinulsubţire – bilă, secreţia pancreatică şi intestinală. Astfel compuşii dinalimente
sunt degradaţi în nutrienţi ce pot fi absorbiţi în enterocit.
Digestia continuă în interiorul enterocitelor, iar alimentele ce nu au fost absorbiteajung în intestinul
gros, unde suferă procese de fermentaţie sauputrefacţie. În final, alimentele nedigerate (sau
neabsorbite, deoarece dacăaveau dimensiunea potrivită pătrundeau în interiorul enterocitului)
sunteliminate împreună cu alte celule moarte şi bacterii – materii fecale.
Recapitulând secreţia intestinului subţire observăm prezenţa a douăsubstanţe –sucul intestinal cu
compoziţia amintită şi mucusul, cu un pH alcalin secretat de glandele Brunner, pentru
a proteja straturile intestinului de acţiunea corozivă a acidului clorhidric din sucul gastric.
 
Reglarea secreţiei intestinale se face prin mecanisme nervoase şi umorale.
Cele umorale sunt realizate prin intermediul unor hormoni
 – enterocrinina, eliberată de mucoasa duodenului (glandele Lieberkuhn au în componenţăcelule
endocrine). Acest hormon ajunge prin sânge la enterocite şi glandeleintestinale, stimulând secreţia
acestora. Pentru glandele Brunner au maifost descoperiţi câţiva hormoni – duocrinina, gastrina,
CCK-PZ şi secretina. Aceşti hormoni intensifică secreţia glandelor. Un alt hormon ce
stimuleazăsecreţia intestinală este VIP (polipeptid vasoactiv intestinal).
 
Funcţia endocrină a intestinului subţire
 
Cu toţii cunoaştem glandele endocrine clasice – hipofiză, suprarenale etc.Dar există şi alte organe,
spre exemplu inima, care, pe lângă funcţia depompă secretă şi hormoni: ANF sau peptid natriuretric
atrial. În cazulintestinului subţire, glanda endocrină nu este compactă, un organ palpabil,ci este vorba de
celule endocrine împrăştiate prin mucoasa intestinuluisubţire –sistemul APUD (existenţa acestui
sistem a fost demonstrată şi în alte organe
 –pancreas, plămâni). APUD a fost descoperit în 1966 de către Pearse. Până în prezent au fost identificate 35
de substanţe cu rol de hormon secretate la nivelul gastro-intestinal sau care vor deveni hormoni (nu se ştie
rolul acestora).
 CCK-PZ descoperit în 1964, are acţiune stimulatoare asupra secreţieipancreatice şi asupra
motilităţii biliare. Intensifică motilitatea intestinală şifavoriează accelerarea tranzitului
intestinal. CCK-PZ inhibă secreţiagastrică şi este o substanţă considerată de Gibs, ca fiind
semnalulsaţietăţii.
 Secretina a fost primul hormon din sistemul APUD descoperit, în 1902.
Rolul ei este de a stimula secreţia pancreasului exocrin. Secretina estesintetizată de celulele de tip
S din mucoasa duodeno- jejunală şi inhibăsecreţia acidă a stomacului, stimulează funcţia biliară
şi încetineşte digestiaprin scăderea motilităţii intestinale.
 VIP sau polipeptidul vasoactiv pancreatic a fost descoperit în 1970. Efectulpe care îl produce asupra
musculaturii gastro-intestinale este de relaxare.
VIP scade absorbţia apei din intestin şi creşte secreţia de suc pancreatic.
La nivelul pancreasului endocrin stimulează eliberarea de insulină şiglucagon.
GIP sau peptidul gastric inhibitor a fost descoperit în 1971 şi este sintetizatşi eliberat de către celulele de
tip K, ce predomină la nivelul mucoasei duodenale. Rolul GIP este de a inhiba secreţia şi
motilitatea gastrică, de astimula secreţia intestinală şi pancreatică, atât endocrină cât şi exocrină. Astfel,
alimentele rămân un timp în stomac, până când intestinul poate facefaţă conţinutului cu pH acid
(are
destul bicarbonat pentru neutralizare). GIP nu inhibă direct motilitatea gastrică, ci determină secreţia
somatostatinului ce va face acest lucru.
Enteroglucagonul este un hormon cu acţiune asemănătoare glucagonului,doar că este sintetizat de mucoasa
tubului digestiv şi a fost descoperit în1976. Pe lângă acţiunea hiperglicemiantă, enteroglucagonul
are rolul de ainhiba motilitatea intestinală şi absorbţia apei. La nivelul stomacului şi
apancreasului exocrin inhibă producerea de sucuri digestive.
Enteroglucagonul este produs de către celulele de tip L din mucoasa intestinului.Somatostatinul a fost
descoperit în 1976 la nivelul stomacului, pancreasului şi a intestinului subţire. Este produs de către
celule de tip D ce se găsesc şi  în insulele lui Langerhans, dar şi în glandele Lieberkuhn.
Somatostatinulinhibă secreţia de insulină şi glucagon a pancreasului endocrin, dar şisecreţia
pancreasului exocrin. Pe lângă acest rol, mai inhibă motilitatea şievacuarea gastrică. Efectele
sale la nivelul tubului digestiv sunt în general de inhibare.
Motilinul a fost descoperit în 1971 şi are rolul de a stimula activitateagastrică –motilitatea şi
secreţia de pepsină. Motilinul este eliberat de către celule din mucoasa duodenului, a stomacului, a
vezicii biliare, a colonului şia esofagului. Rolul motilinului este de a grăbi evacuarea
alimentelor solideşi de a încetini rata evacuării alimentelor lichide.
 
Bombezina a fost descoperită în 1980 şi acţionează asupra secreţieigastrice, pancreatice şi biliare, având
rol de stimulare. Rol de diminuare îl are asupra motilităţii gastrice şi duodeno-jejunale. La
nivelul pancreasului endocrin stimulează eliberarea de insulină, peptid pancreatic (P.P.) şi
glucagon.
Urogastrona este un alt hormon secretat de către glandele Brunner dinduoden. Acţiunea sa este prea puţin
cunoscută. Secreţia sa nu esteinfluenţată de către ingestia de alimente şi nu se cunosc efectele asuprasecreţiei
salivare, pancreatice sau biliare. Se ştie că inhibă secreţia acidă a stomacului, prevenind astf el
apariţia ulcerului duodenal (efect demonstratla şobolani şi şoareci).
 
Polipeptidul pancreatic a fost descoperit în 1977 şi este secretat de cătrepancreas. Eliberarea acestui hormon
este influenţată de alţi hormoni: VIP,GIP, secretină şi bombezină.
Rolul polipeptidului pancreatic este de a stimula secreţia de suc pancreatic şi de a creşte motilitatea
intestinuluisubţire.
 
Encefalinele au fost identificate în stomac şi duoden.
 Rolul lor este de a inhiba motilitatea şi secreţia intestinală, precum şi secreţia pancreatică.
 
Neurotensina este secretată de către celulele de tip N din mucoasaileonului şi inhibă secreţia acidă a
stomacului şi motilitatea gastro-intestinală.
 
Chimodeninul izolat din mucoasa duodenală, are rol de stimulator asecreţiei de chimotripsinogen
pancreatic.
Enterooxintinul are acţiune stimulatoare asupra celulelor oxintice dinstomac (celule ce secretă acidul
clorhidric) şi este secretat şi eliberat de mucoasa jujunului.
Bulbogastrona inhibă secreţia gastrică şi este produsă de către mucoasa duodenului.
 
Grelina eliberată de mucoasa gastrică, stimulează la nivel central apetitul.
 
Aceşti hormoni descrişi mai sus au fost descoperiţi în anii 70’, dar nu pe omci
pe animale de experienţă. Ulterior, existenţa lor a fost confirmată la om prin izolare
şi purificare, iar efectele biologice s-au descoperit treptat şi încăsunt cercetate. Acţiunea acestora a fost
prezentată la modul general doar la nivelul tubului digestiv, domeniul de activitate fiind mult mai
vast,interesând alte sisteme de organe (sistemul nervos, sistemul muscular,sistemul endocrin)