Lucrare Natura Juridică A Regimului Politic Consacrat de Constituția Din 1991, Republicată În 2003

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
NATURA JURIDICĂ A REGIMULUI POLITIC

CONSACRAT DE CONSTITUȚIA DIN 1991,
REPUBLICATĂ ÎN 2003
CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. NEDELCUL IULIAN
ABSOLVENT: CĂTĂNESCU MARIAN
CRAIOVA
1
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………..3
CAPITOLUL I. GENRALITĂȚI PRIVIND NATURA JURIDICĂ A
REGIMULUI POLITIC CONSACRAT DE CONSTITUȚIA DIN 1991,
REPUBLICATĂ ÎN 2003
1.1.Definirea naturii juridice a regimului politic consacrat de Constituția din
1991, republicată în 2003……………….……………………………………….5
1.2.Argumente de ordin constituțional pentru regimul semi-prezidențial
atenuat……………………………………………………………………………8
CAPITOLUL II.JURISPRUDENȚĂ
2.1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia numărul
383/2011…………………………………………………………..…………...10
2.2. Curtea Constituțională, Decizia numărul 1/2014………………………….17
2.3. Decizia numărul 539 din 17 septembrie 2018……………………………..26
CAPITOLUL III.COMENTARII………………………..…………………….38
CONCLUZII…………………………………………………………………...41
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………….42
2
INTRODUCERE
Prezenta lucrare ,,Natura juridică a regimului politic consacrat de

Constituția din 1991, republicată în 2003" este o lucrare de actualitate, care
clarifică natura juridică a acestui regim important.
Constituția României consacră un executiv bicefal ori dualist, în care unul
dintre șefi este Președintele, iar celălalt Guvernul.
În literatura juridică este des folosită noţiunea de supremaţie juridică a
legii, care este, de regulă, definită pornind de la faptul că norma determinată de
aceasta nu trebuie să corespundă nici unei alte norme, în afară de cele conţinute
în Constituţie.
De fapt, această supremaţie a legii constituie un principiu constituţional
care exprimă acea calitate a legii, în baza căreia legea elaborată în spiritul
Constituţiei, este superioară juridic altor acte normative care sunt prezente într-
un sistem constituţional.
În principal, întregul sistem normativ-juridic reprezintă un organism viu
care însoţeşte viaţa individului privită individual, ca univers, de la naştere şi
până la moarte.
În general, se specifică faptul că, ideea de lege nu poate reglementa
totalitatea relaţiilor sociale, deşi ideal ar fi ca toate reglementările juridice să
reprezinte opera Parlamentului.1
Constituţia este legea fundamentală a ţării, care reglementează relaţiile
sociale care apar în procesul exercitării statale a puterii, dar sunt reglementate
mai ales raporturile care sunt importante pentru popor. Toate actele juridice
trebuie să fie conforme cu legea, pentru a fi asigurate anumite garanţii, între care
1
I. Vida, Puterea executivă și administrația publică, Ediția a II a, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca,
2012, p. 23.
3
amintim îndatorirea constituţională de respectare a legii şi a controlului
legalităţii legii.
Prin urmare, se impune conformitatea cu legea a actelor juridice, deoarece
elaborarea oricărui act juridic se realizează cu respectarea legii, iar legea conţine
prevederi esenţiale.
Pentru a fi evitată o confuzie care ar putea plana cu privire la termenul
de ,,lege’’, date fiind cele două accepţiuni care i se acordă, s-a crezut necesară
prezentarea caracteristicilor specifice actului normativ, în perceperea sa ca lege
care rezultă din diferenţierile în continuare precizate.2
Rezultă că, se impun anumite diferenţieri importante între lege şi alte acte
reglementare. Astfel că, se recurge atât la criteriul formal, cât şi la cel material.
Reiese că, pentru a ne afla în prezenţa unei legi trebuie îndeplinite anumite
condiţii esenţiale.
În acest sens, actul juridic respectiv trebuie să prezinte caracter normativ;
acesta trebuie să emane de la Parlament, şi să fie adoptat de Parlament urmând o
procedură prestabilită.
Aşadar, este necesar să renunţăm la criteriul organic pentru a folosi un
altul funcţional. Ca atare, ne aflăm în prezenţa unui exerciţiu al funcţiei
legislative ori de câte ori un segment care aparţine autorităţii sociale alcătuieşte
reguli în mod primar pentru a reglementa o serie de relaţii sociale într-o formă
prestabilită. În principal, legea constituie acel act normativ care s-a emis în
exercitarea funcţiei legislative, ceea ce semnifică faptul că, suntem în prezenţa
unei legi dacă sunt întrunite anumite condiţii. Reiese că, legea este un act
fundamental care emană de la Parlament, şi care se remarcă prin anumite
trăsături. Prin urmare, deoarece legea exprimă voinţa poporului şi se edictează
de către Parlament, este normal ca elaborarea ei să fie realizată conform unei
proceduri speciale, care este prestabilită prin Constituţie şi lege.
2
E, - L. Catană, Drept administrativ, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 14.
4
CAPITOLUL I. GENERALITĂȚI PRIVIND NATURA
JURIDICĂ A REGIMULUI POLITIC CONSACRAT DE
CONSTITUȚIA DIN 1991, REPUBLICATĂ ÎN 2003
1.1.Definirea naturii juridice a regimului consacrat de Constituția

din 1991, republicată în 2003
A devenit, se poate afirma, o constantă a dreptului public contemporan –

clasificarea regimurilor politice, în 4 categorii importante, și anume:
a)regimul prezidențial (SUA);
b)regimul semi-prezidențial (Franța);
c)regimul parlamentar (Spania, Italia și Grecia);
d) regimul de adunare (Elveția);
Prin Constituția din anul 1866, (inspirată după Constituția belgiană din
anul 1831), ca și prin cea din 1923, în România, apelându-se la o dinastie
domnitoare străină, s-a instaurat un regim monarhic constituțional.
În acest sens, cercetarea Constituțiilor din anul 1866 ori 1923, ca și a
literaturii de specialitate, ne conduce deja la ideea unui regim politic axat pe
primatul executivului, în frunte cu regele calificat în mod expres, șef al puterii
executive.
Astfel că, nici Constituția din anul 1866 și nici cea din 1923 nu aminteau
de existența unui organism, pe care și l-au format din intimi ai regelui, din
personalități culturale și științifice, din oameni de afaceri, și evident, din
politicieni, inclusiv cei care aveau funcții publice guvernamentale. 3
Orice decizie publică majoră, mai întâi este discutată în Consiliul de
Coroană, unde se înțelege că regele ori intimii Casei Regale aveau o influență
decisivă, iar apoi se discută în Guvern ori în Parlament.
3
Iulian Nedelcu, Paul Iulian Nedelcu, Roxana Maria Bugică, Președintele României și administrația
publică centrală, Editura CH Beck, București, 2018, p. 23.
5
Regimul politic din România, în baza Constituțiilor din 1866 și 1923 a
fost un regim parlamentar, numai sub aspectul său exterior, pe fond însă, el se
caracteriza printr-o dominație a regelui, și a Consiliului de Coroană, așa se
explică de ce relativ ușor, în 1938, s-a putut instaura paradoxal prin adoptarea
unei noi Constituții – dictatura regală, după care au urmat încă 50 de ani de
regimuri politice autoritare. Referitor la forma de guvernământ și regimul politic
instaurat în România, după abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, la fel se
poate discuta despre un aspect formal, și unul real – de esență.
Sub aspect formal, statul a fost calificat republică populară, până în anul
1965, când s-a metamorfozat în republică socialistă, dar ca esență, s-a instaurat
un cinic regim dictatorial, dictatura unui partid, în fapt a Moscovei, transformată
treptat în dictatura unor clanuri autohtone, culminând cu dictatura clanului
Ceaușescu.
Așadar, sub aspectul formei de guvernământ putem să discutăm despre
republică, ori despre o republică comunistă, cum în baza Decretului Lege
numărul 92/1990, am putea vorbi despre o republică revoluționară, numai în
baza Constituției din 8 decembrie 1991 putem discuta despre o republică
democrată. Experiența istorică de dominație a executivului, evocată mai sus, ca
și cea din timpul regimului comunist, care din anul 1974, a format, sub aspect
statal, instituția ,,Președintelui Republicii Socialiste România", nu puteau să
rămână fără consecințe referitor la opțiunea României post-revoluționare asupra
regimului politic. Atât în dezbaterile din Parlament, cât și în cele extra-
parlamentare, s-au purtat o serie de discuții importante, se înțelege regimul
politic fiind intim legat de forma de guvernământ. 4 Soluția asupra căreia s-a
convenit printr-o majoritate zdrobitoare de voturi, în Adunarea Constituantă, a
fost a unui președinte de republică, ales direct prin sufragiu universal, dar cu
atribuții mult mai restrânse decât un președinte dintr-un sistem semi-
prezidențial.
4
I. Vida, Puterea executivă și administrația publică, Ediția a II a, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca,
2012, p. 53.
6
Mai mult, dacă ar fi să realizăm o calificare a regimului politic românesc,
credem că suntem mai aproape de un sistem parlamentar decât de unul semi-
prezidențial, ne aflăm în prezența unui sistem semi-prezidențial atenuat ori
parlamentarizat.
Din toate caracteristicile ce caracterizează regimul semi-prezidențial
francez, puține sunt regăsite în sistemul nostru constituțional, majoritatea lor sub
diverse forme, și în scopul reducerii influenței politice a Președintelui României,
sunt preluate de Guvern.
Mai mult, anumite atribuții esențiale sunt condiționate de aprobări ale
Parlamentului, regăsindu-se integral din sistemul francez, numai procedura
alegerii prin vot universal direct, în două tururi de scrutin.5
Dacă în Franța, rolul politic al Președintelui Republicii este foarte
important, el ia parte la toate ședințele Guvernului și le prezidează, semnând
ordonanțele adoptate, poate dizolva oricând adunările legiuitoare (după
consultarea președinților acestora și a Primului-ministru) prezidează Consiliul
Superior al Magistraturii.6
De asemenea, acesta numește Primul-ministru, fără a avea în mod necesar
acordul Camerelor.
În România, rolul politic al Președintelui Republicii este mult diminuat,
toate atribuțiile sale politice majore sunt supuse unui sistem de îngrădiri, care
produce efecte importante.
Aceste îngrădiri sunt specifice regimurilor parlamentare, iar uneori sunt
chiar mai excesive, ca în orice regim parlamentar (de pildă, atribuția de
dizolvarea Parlamentului). De aici reiese și natura juridică a regimului politic, la
care s-au oprit specialiștii, de regim semi-prezidențial atenuat. În concluzie,
natura juridică a regimului consacrat de Constituția din 1991, republicată în
2003, este una complexă, care generează consecințe esențiale pe toate planurile.
5
I. Vida, op.cit., p. 55.
6
7
1.2. Argumente de ordin constituțional pentru regimul semi-
prezidențial atenuat
Vom oferi o serie de argumente importante de ordin constituțional, pentru

regimul semi-prezidențial atenuat.
Un prim argument este acela că, atât Parlamentul cât și Președintele sunt
aleși prin vot universal, egal, direct, secret, și liber exprimat, apărând drept
organe reprezentative la nivel național, dar față de Președinte. Astfel,
Parlamentul este calificat expres ca reprezentând ,,organul reprezentativ suprem
al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", conform articolului 61
alineatul (1). Dreptul Președintelui de a dizolva Parlamentul nu poate fi exercitat
decât cu respectarea următoarelor condiții esențiale:
1.obligativitatea consultării președinților celor două Camere;
2.Parlamentul să nu fi oferit votul de încredere pentru formarea
Guvernului, în termen de 60 de zile, de la prima solicitarea a învestiturii;
3.în intervalul de 60 de zile trebuie să fi fost respinse cel puțin două
solicitări de învestitură;7
4.să nu reprezinte a doua dizolvare, în cursul unui an calendaristic;
5. să nu fie vorba de ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui;
6.în țară să nu fie instituită stare de asediu ori de urgență (articolul 89).
Un al doilea argument este că, Parlamentul are dreptul de a trage la
răspundere politică Președintele României, procedând la suspendarea acestuia
din funcție, și apoi la organizarea unui referendum pentru demiterea sa (articolul
95).
Al treilea argument de ordin constituțional este acela că, Parlamentul
(Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună) poate decide punerea sub
acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare, situație în care
competența de judecată este a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Președintele
7
E, - L. Catană, Drept administrativ, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 16.
8
fiind demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
(articolul 96).
Ultimul argument de ordin constituțional pentru regimul semi-prezidențial
atenuat este că, Președintele poate solicita poporului să-și exprime, prin
referendum voința cu privire la probleme de interes național, numai după
consultarea Parlamentului.8
Președintele desemnează un candidat pentru funcția de Prim-ministru și
numește Guvernul, în virtutea votului de încredere, oferit de Parlament (articolul
85).
Guvernul în întregul său, și fiecare membru al acestuia, solidar cu ceilalți
membri răspund politic, numai în fața Parlamentului.
Nu doar Președintele României, ci și fiecare Cameră în parte a
Parlamentului are dreptul să solicite urmărirea penală a membrilor Guvernului,
pentru faptele comise, în exercițiul funcției lor.
Astfel, Președintele poate dispune suspendarea acestora din funcție, dacă
s-a solicitat urmărirea penală.
Președintele nu are drept de inițiativă legislativă, ea aparține unui număr
de cetățeni, fiecărui parlamentar și Guvernului (articolul 74).
Refuzul Președintelui de a promulga o lege este exercitat o singură dată,
după obținerea acesteia, iar în urma reexaminării de către Parlament,
promulgarea trebuie să se realizeze în cel mult 10 zile.
Cele mai importante atribuții ale Președintelui, în materie de politică
externă, al apărării, al stărilor excepționale sunt condiționate în exercitarea lor,
fie de voința Guvernului, fie de cea a Parlamentului, ori se găsesc sub controlul
Parlamentului. Așa, de pildă, Președintele încheie tratate internaționale în
numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare
Parlamentului.
8
9
În acest sens, Președintele poate declara, cu aprobarea prealabilă a
Parlamentului, mobilizarea parțială ori generală a forțelor armate, iar în caz de
agresiune armată îndreptată contra țării, Președintele are obligația de a adopta
măsurile impuse de situație pentru respingerea agresiunii, și de a informa
neîntârziat printr-un mesaj, Parlamentul despre aceste măsuri. 9
Președintele poate institui, conform legii, starea de asediu ori starea de
urgență (pe întreg teritoriul țării, ori numai în anumite zone), dar are obligația de
a cere Parlamentului încuviințarea măsurii de față, în cel mult 5 zile de la
adoptarea ei.
Decretele președintelui, emise în exercitarea celor mai importante atribuții
(încheierea de tratate, acreditarea reprezentanților diplomatici, declararea
mobilizării, respingerea unei agresiuni armate, instituirea stării de asediu ori a
stării de urgență, acordarea decorațiilor și a titlurilor de onoare, oferirea gradelor
de mareșal, de general ori de amiral) se contrasemnează de Primul-ministru,
potrivit articolului 100 alineatul (2).
Fără prezenta contrasemnătură, Decretul prezidențial nu este valabil, iar ca
să primească semnătura Primului-ministru, care este beneficiarul unui vot de
încredere al Parlamentului, cei doi șefi ai executivului (Președintele și Primul-
ministru) trebuie să negocieze.
Contrasemnarea decretului de către Primul-ministru reprezintă o condiție
obligatorie pentru validitatea acestuia.
În concluzie, deși contrasemnarea decretului este o condiție obligatorie
pentru validitatea sa, Legea nu prevede însă o obligație în sarcina Primului-
ministru să contrasemneze un asemenea decret. Ca atare, toate argumentele de
ordin constituțional pentru regimul semi-prezidențial atenuat sunt esențiale.
CAPITOLUL II. JURISPRUDENȚĂ
9
Iulian Nedelcu, Paul Iulian Nedelcu, Roxana Maria Bugică, op.cit., p. 28.
10
2.1. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Decizia numărul 383/2011
În speţă, este analizată neconstituţionalitatea reglementărilor legate de

articolul 16 alineatul (1) punctul 9; articolul 31 alineatul (1) punctele 25- 37;
articolul 72 alineatul (5) punctul 40; articolul 79 alineatul (4) punctul 51; şi
articolul 94 alineatul (2) punctele 52, 66, 70, 75, 78, 84 din Legea pentru
modificarea şi completarea Legii numărul 53/2003.10
Prin raportare la prevederile articolului 146 litera a) din Constituţie, un
grup format din 113 deputaţi care aparţin unor anumite grupuri parlamentare a
cerut Curţii Constituţionale pronunţarea sa referitor la constituţionalitatea
prevederilor Legii, pentru modificarea şi completarea Legii numărul 53/2003-
Codul Muncii, dar şi a legii în ansamblul său.
Ca atare, sesizarea de neconstituţionalitate s-a înregistrat la Curtea
Constituţională.
Sesizarea de neconstituţionalitate are numărul 1.612 din 17 martie 2011, şi
reprezintă obiectul dosarului numărul 377A/ 2011.
La prezenta sesizare a fost adăugată lista care conţine semnăturile celor
113 deputaţi, dintre care amintim: Cristian Adomniţei, Marin Almăjanu, Teodor
Atanasiu, Viorel Buda, Daniel Budurescu, Mihăiţă Calimente, Mircea Cazan,
Mariana Câmpeanu, Tudor Chiuariu, Liviu Ciucă, Tudor Ciuhodaru, Mihai
Donţu, George Dumitrică, Relu Fenechiu, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea,
Alina Gorghiu, Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Cristina Pocora, Octavian
Popa, Adriana Săftoiu, şi Adrian Scutaru.
Majoritatea deputaţilor fac parte din grupul parlamentar al Partidului

Social Democrat.
10
Teoria Dreptului. Aplicaţii practice, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 12.
11
Toate criticile care au fost aduse se referă, pe de o parte, la anumite
aspecte legate de neconstituţionalitate extrinsecă a acestei Legi pentru
modificarea şi completarea Legii numărul 53/2003- Codul muncii, în ansamblul
său, precum şi la acele aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă a prevderilor
legii.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii prezentei
obiecţii fac referiri importante.11
Ei afirmă faptul că, procedura pentru votarea moţiunii de cenzură care s-a
depus cu ocazia angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii legat de
modificarea şi completarea Legii numărul 53/2003- Codul muncii, s-a derulat cu
nerespectarea prevederilor articolului 36 din acel regulamentul al şedinţelor
comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În viziunea acestora, prevederile amintite sunt importante deoarece
stabilesc cvorumul de participare la vot.
Acest cvorum este necesar să fie de cel puţin jumătate plus unu din
numărul membrilor Camerelor.
Pe de altă parte, cvorumul este stabilit prin raportare la persoanele care şi-
au exprimat efectiv în acest sens votul, iar nu prin raportare la acele persoane
care se găsesc în sală, dar nu şi-au exprimat votul.
Deoarece, referitor la moţiunea de cenzură s-au exprimat valabil doar 216
voturi, iar numărul total al parlamentarilor este de 470, reiese că nu s-a întrunit
cvorumul legal. De asemenea, autorii acestei obiecţii de neconstituţionalitate
precizează că prin modalitatea de adoptare a legii care s-a criticat, nu au fost
respectate prevederile articolului 61 alineatul (1) şi articolului 114 din
Constituţie. Mai mult, ei probează că angajarea răspunderii Guvernului nu este
benefică, deoarece avem o majoritate parlamentară care poate să asigure
adoptarea legii în procedură obişnuită ori de urgenţă.
Astfel că, această structură politică a Parlamentului ar fi contribuit la
evitarea procedurii reglementate de articolul 114 din Constituţie.
11
Teoria Dreptului, op.cit., p. 13.
12
În plus, se demonstrează că nu este urgentă adoptarea actului normativ
prin intermediul necesităţii implementării unor anumite directive care se adoptă
la nivelul Uniunii Europene.
În acest sens, facem referire la Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20
iulie 1998, referitoare la apropierea tuturor legislaţiilor statelor membre privind
concedierile colective.
De asemenea, ne mai raportăm la Directiva 2003/88/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003, legată de unele aspecte ale
organizării timpului de lucru.
Un rol important îl are şi Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie
1999, legată de acordul-cadru referitor la munca pe o durată determinată.
Prin urmare, sunt amintite toate termenele în care trebuie să se realizeze
implementarea tuturor directivelor.
Aceste termene spre exemplu, referitor la Directiva 2008/104/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului se întind până la 5 decembrie 2011, iar
ca atare, adoptarea acestei legi de implementare nu ar fi fost considerată
urgentă.12
În plus, se indică faptul că nu a existat un anumit demers din partea
Guvernului adresat Senatului, pentru a se dezbate legea în cauză.
Acest fapt duce la imposibilitatea de a fi formulate noi amendamente la
textul legii, precum şi la eliminarea societăţii civile de la dezbaterile legate de
raporturile colective şi individuale de muncă.
În cadrul acestui context, se mai probează că dreptul Guvernului de a
decide referitor la oportunitatea şi conţinutul iniţiativei legislative nu este unul
absolut. De aici rezultă faptul că, Curtea Constituţională are posibilitatea de a
cenzura competenţa de faţă prin intermediul respectării exigenţelor articolului
114 din Constituţie.
12
13
De asemenea, absolutizarea acestui drept al Guvernului de a recurge la
procedura angajării răspunderii ar duce la transformarea autorităţii acesteia în
putere legiuitoare, care interferează cu atribuţiile de legiferare ale Parlamentului.
Toate criticile de neconstituţionalitate aduse se raportează şi la prevederile
Legii fundamentale cu privire la obligaţia respectării legilor. 13
Se precizează faptul că elaborarea Legii pentru modificarea şi completarea
Legii numărul 53/2003- Codul Muncii, s-a realizat cu ignorarea tuturor
prevederilor articolului 5 şi 7 din Legea numărul 109/1997, referitoare la
organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social.
De asemenea, elaborarea legii s-a efectuat şi cu ignorarea prevederilor
articolului 21 şi cele ale articolelor 21 şi 31 din Legea numărul 24/ 2000, cu
privire la normele de tehnică legislativă necesare pentru a fi elaborate actele
normative.
Însă, se mai arată că Guvernul nu a putut obţine avizul Consiliului
Economic şi Social, deoarece acesta nu s-a întrunit în mod legal.
Ca atare, nu au fost respectate prevederile articolului 141 din Constituţie
care consacră acel rol important al Consiliului Economic şi Social, de organ
consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, ia funcţiile sale capătă un sens pur
formal.
Prin raportare la aceste aspecte, autorii acestei obiecţii de
neconstituţionalitate aduc în prim plan un aspect fundamental.
Aceştia amintesc faptul că, Birourile permanente ale ambelor Camere au
decis interzicerea accesului publicului la şedinţa Parlamentului din 8 martie
2011.
Data de 8 martie 2011 reprezintă data la care este angajată răspunderea
Guvernului.
Ca atare, este angajată răspunderea Guvernului, în condiţiile în care,
conform prevederilor articolului 139 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi
13
14
articolului 116 din Regulamentul Senatului, o asemenea hotărâre nu se putea
adopta decât în şedinţa comună.14
Legat de hotărâre, ea se adoptă cu votul majorităţii parlamentarilor care
erau prezenţi.
S-a concluzionat astfel, că nu au fost respectate prevederile articolului 1
alineatul (1), articolului 64 alineatul (1), precum şi ale articolului 68 din
Constituţie.
Toate aceste aspecte sunt importante pentru a se analiza
neconstituţionalitatea prevederilor acelor articole, care prezintă interes pentru
cauză.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă se afirmă, într-un
mod general, că prin intermediul tuturor măsurilor promovate pentru a fi
modificat Codul muncii, statul român se dezice de răspunderea care o are în
calitatea sa de stat social.
Această răspundere trebuie să fie manifestată prin asigurarea unui anumit
nivel de protecţie a tuturor cetăţenilor, mai ales a persoanelor care sunt încadrate
în muncă în raport cu angajatorii.
Sunt amintite , în acest sens, prevederile care modifică articolul 16
alineatul (1); articolul 31 alineatul (1); articolul 52 alineatul (1) litera d);
articolul 129, precum şi articolul 150 alineatul (2) din Codul muncii.
Ca atare, se probează că se impune instituirea unei forme scrise a
contractului individual de muncă, ca o condiţie ad validitatem.
Această condiţie este fundamentală, şi se cere la încheierea unui contract
de muncă.
De asemenea, este limitată posibilitatea salariaţilor de a dovedi existenţa
raportului de muncă.
Consecinţa dovedirii acestui raport de muncă, este restrângerea regimului
de protecţie care se instituie de legislaţia muncii.
14
15
Tot în acest context, se critică şi majorarea duratei maxime a perioadei de
probă, precum şi posibilitatea de a beneficia de încetarea contractului de muncă
printr-o notificare scrisă.
În concluzie, prin raportare la aceste expuneri Curtea are o opinie diferită
faţă de cea a reclamanţilor.
Ea consideră că, susţinerile reclamanţilor potrivit cărora o lege se poate
modifica, sau abroga printr-un act cu aceeaşi forţă juridică nu sunt relevante
pentru cauza de faţă.15
Prin urmare, procedura pentru votarea moţiunii de cenzură care s-a depus
cu ocazia angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii legat de
respectarea tuturor prevederilor articolului 36 din acel regulamentul al şedinţelor
2.2.Curtea Constituțională, Decizia numărul 1/2014
15
Teoria Dreptului, op.cit., p. 19- 20.
16
În cauză, se admite obiecţia de neconstituţionalitate referitor la criticile de
neconstituţionalitate intrinsecă.
Se mai observă că Legea care se referă la descentralizarea anumitor
competenţe care sunt exercitate de unele ministere, şi organe de specialitate care
aparţin administraţiei publice centrale, precum şi a anumitor măsuri de reformă
legate de administraţia publică, în totalitatea ei, este neconstituţională.
În acest sens, judecătorii: Profesor universitar doctor Mona Pivniceru,
Augustin Zegrean şi Daniel Morar au fundamentat o opinie separată, referitor la
neconstituţionalitatea extrinsecă a Legii care se referă la stabilirea unor măsuri
de descentralizare a anumitor competenţe.
Aceste competenţe se exercită de anumite ministere şi organe de
specialitate, care aparţin administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri
de reformă legate de administraţia publică.
În contradicţie cu decizia, care s-a adoptat cu majoritate de voturi, de
respingere a criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Legii referitoare
la determinarea anumitor măsuri de descentralizare a unor competenţe, care se
exercită de anumite ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, precum şi a anumitor măsuri de reformă cu privire la administraţia
publică (punctul 1 din cadrul dispozitivului Deciziei numărul 1 din 10 ianuarie
2014), afirmăm că această lege este neconstituţională referitor la procedura de
adoptare.16
Ca atare, toate criticile de neconstituţionalitate extrinsecă sunt întemeiate,
pentru anumite considerente pe care le vom prezenta.
Sunt prezentate anumite consideraţii teoretice legate de procedura
angajării răspunderii privind un proiect de lege.
16
Simona Cristea, Caiet de seminar. Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015,
p. 26.
17
Conform articolului 61 alineatul (1) din Constituţie, Parlamentul
reprezintă singura autoritate legiuitoare a ţării.
Acesta a adoptat, în baza rolului său important, legi constituţionale,
organice şi ordinare (articolul 73 alineatul (1) din Constituţie).
Competenţa Parlamentului, referitor la legile organice şi ordinare, se poate
delega Guvernului în anumite condiţii, care sunt stabilite de articolul 115 din
Constituţie.
Astfel că, Guvernul va exercita o competenţă care este delegată (şi nu
atribuită) de legiferare. În acest sens, el poate adopta anumite ordonanţe şi
ordonanţe de urgenţă, acte normative de o reglementare primară, care se supun,
în general, aprobării Parlamentului.17
Iniţiativa revizuirii, adică de adoptare a legilor constituţionale, este
prevăzută la articolul 150 din Constituţie.
Pe de altă parte, iniţiativa legislativă pentru a fi adoptate legile organice şi
ordinare, este reglementată la articolul 74 din Constituţie.
Referitor la ceea ce interesează cauza care se află pe rolul Curţii
Constituţionale, se remarcă faptul că iniţiativa legislativă este a Guvernului,
deputaţilor şi senatorilor, precum şi a cetăţenilor.
Prin urmare, Guvernul transmite spre adoptare Parlamentului un proiect
de lege, iar deputaţii, senatorii şi cetăţenii oferă acestuia propuneri legislative.
Procedura privind adoptarea legilor organice şi celor ordinare este
prevăzută de articolul 75 şi articolul 76 din Constituţie. De aici reiese că, aceste
texte constituie dreptul comun în materie.
Legiuitorul constituant pe lângă procedura de drept comun pentru
adoptarea legilor organice sau ordinare, a prevăzut la articolul 114 din
Constituţie şi instituţia pentru angajarea răspunderii Guvernului. Această
instituţie de angajarea a răspunderii Guvernului se constituie într-o adevărată
17
Simona Cristea, op.cit., p. 27.
18
procedură specială de adoptare a legilor, care este derogatorie de la dreptul
comun.
Ca atare, angajarea răspunderii Guvernului constituie o procedură
complexă care presupune anumite raporturi mixte, deoarece prin conţinutul său
este un act important care emană de la executiv, iar prin efectul său, fie produce
un anumit act de legiferare precum în speţa prezentă, fie se ajunge direct la
demiterea Guvernului.
Aşadar, angajarea răspunderii referitor la un proiect de lege constituie o
modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi, modalitate care nu
urmează procedura parlamentară normală.18
Rezultă că, aceasta se adoptă tacit în absenţa unor dezbateri, iar Guvernul
ia în considerare sau nu amendamentele realizate.
Mai mult, aceasta constituie o procedură mixtă, de control parlamentar,
deoarece permite iniţierea moţiunii de cenzură, şi de legiferare.
Acest lucru este posibil, deoarece proiectul de lege asupra căruia
Guvernul îşi angajează răspunderea este considerat adoptat, dacă o astfel de
moţiune nu s-a depus ori, fiind iniţiată, s-a respins.
Un rol important îl are şi, Jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la
angajării răspunderii Guvernului.
Astfel că, legat de procedura reglementată de dispoziţiile articolului 114
alineatul (1) din Constituţie se fac anumite precizări.
Conform articolului acesta ,,Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, cu privire la un program,
o declaraţie de politică generală ori a unui proiect de lege’’.
Curtea Constituţională a determinat, prin interpretarea sistematică o
multitudine de condiţii şi limite. În acest sens, prin Decizia numărul 1.557 din
18 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a opinat că ,,angajarea răspunderii
18
p. 28.
19
Guvernului cu privire la un proiect de lege constituie o modalitate simplificată
de legiferare’’.
La modalitatea simplificată de legiferare trebuie ,,să ajungem in extremis,
atunci când adoptarea proiectului de lege respectiv în procedură obişnuită ori în
procedură de urgenţă, nu se mai poate realiza, sau atunci când structura politică
a Parlamentului interzice adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală ori
de urgenţă’’.19
Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai stabilit că ,,angajarea răspunderii
Guvernului privind un proiect de lege, vizează ca acesta să se adopte în anumite
condiţii de maximă celeritate, iar conţinutul reglementării urmăreşte stabilirea
unor măsuri urgente într-un domeniu de importanţă reală, iar aplicarea acestora
se impune a fi imediată’’.
Ca atare, deşi posibilitatea angajării răspunderii nu se supune vreunei
condiţii, oportunitatea şi conţinutul acestei iniţiative rămân teoretic la aprecierea
totală a Guvernulu.
Acest lucru nu este absolut, deoarece exclusivitatea Guvernului este
opozabilă doari Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale care este un garant al
supremaţiei Legii fundamentale.
De asemenea, prin Decizia numărul 1.431 din 3 noiembrie 2010, Curtea a
nuanţat că ,,acceptarea ideii conform căreia Guvernul îşi poate angaja
răspunderea cu privire la un proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în
orice condiţii poate echivala cu transformarea autorităţii în autoritate publică
legiuitoare, concurentă cu Parlamentul referitor la atribuţia de legiferare’’.
Per a contrario, prin intermediul Deciziei numărul 1.655 din 28 decembrie
2010, Curtea a determinat acele criterii a căror respectare se impune de articolul
114 din Constituţie, şi anume: ,,existenţa unei urgenţe referitor la adoptarea
măsurilor cuprinse în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea;
necesitatea ca reglementarea prezentă să se adopte cu maximă celeritate;
19
20
importanţa domeniului care este reglementat; precum şi aplicarea imediată a
legii în speţă’’.
Pe lângă aceste criterii, Curtea a mai observat că este benefic ca legile
care privesc anumite domenii esenţiale pentru statul de drept, cum ar fi, de
exemplu, în materie electorală, ,,să se dezbată în Parlament, iar nu să fie
adoptate cu ajutorul unei proceduri cu caracter de excepţie prin care Parlamentul
este ignorat, dar obligat la votul tacit referitor la un conţinut normativ care este
lăsat la aprecierea exclusivă a Guvernului’’.
De asemenea, Curtea mai constată că ,,Mecanismul moţiunii de cenzură,
prevăzut de articolul 114 din Constituţie, este posibil să aibă caracter iluzoriu
atunci când Guvernul beneficiază de o majoritate sigură în Parlament, adoptarea
legii referitor la care Guvernul îşi angajează răspunderea devine, în aceste
împrejurări, o pură formalitate’’.20
Într-un context asemănător, Curtea reţine că această problematică este
legată de buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterile
statului, care este necesar să se exercite în spiritul unor norme de loialitate
constituţională, care constituie o prelungire a principiului fundamental al
separaţiei puterilor în stat.
Cu privire la condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii Guvernului
referitor la un proiect de lege, ele sunt prevăzute în jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
Ca atare, prin jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit condiţiile
ce trebuie realizate pentru a se angaja răspunderea Guvernului asupra unui
proiect de lege, astfel:
A) angajarea răspunderii Guvernului reprezintă soluţia finală, extremă, de
adoptare a legii, în una din aceste ipoteze pe care le vom preciza, şi care au au
caracter alternativ:
20
p. 30.
21
1) când adoptarea unui proiect de lege în procedura obişnuită ori în
procedura de urgenţă nu se poate realiza;
2) când structura politică a Parlamentului interzice adoptarea proiectului
de lege în procedura uzuală ori de urgenţă;
B) O altă condiţie importantă o constituie existenţa unei urgenţe în
adoptarea măsurilor cuprinse legea referitor la care Guvernul şi-a angajat
răspunderea;
C) Alte condiţii pentru a se angaja răspunderea Guvernului referitor la un
proiect de lege sunt: necesitatea ca reglementarea în cauză să se adopte cu o
maximă celeritate; importanţa domeniului care este reglementat; precum şi
aplicarea imediată a legii în speţă.21
Privind efectele deciziilor luate, Curtea Constituţională a opinat în mod
constant că puterea de lucru judecat care însoţeşte toate actele jurisdicţionale,
precum şi deciziile Curţii Constituţionale, este ataşată nu doar dispozitivului, ci
şi considerentelor pe care se bazează acesta, aspect reţinut şi în decizia aceasta.
Analiza tuturor criticilor de neconstituţionalitate prin raportare la
prevederile articolului 114 din Constituţie, are o interpretare aparte în
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În acest sens, intervine angajarea răspunderii Guvernului ca soluţie finală,
extremă, pentru adoptarea legii.
Nu sunt realizate în cauză niciuna dintre ipotezele alternative care seunt
stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Cu privire la descentralizare, descentralizarea administrativă a pornit în
anul 1991, iar scopul ei şi principiile care o guvernează evidenţiază un proces
complex, de lungă durată, care impune o anumită supraveghere.
În timp, s-au adoptat o serie de măsuri în acest sens, iar legea care face
obiectul acestei sesizări este adăugată măsurilor.
Astfel că, nu avem vreo justificare pentru a fi exclusă de la procedura
obişnuită de legiferare.
21
22
Nu s-a probat în cauză vreo imposibilitate de adoptare a legii prin
intermediul procedurii obişnuite ori de urgenţă, astfel încât să fie sprijinită
recurgerea la o procedură legislativă extremă, cu caracter de soluţie finală,
pentru a se legifera.
În plus, se constată că în procedura parlamentară obişnuită de legiferare se
găseşte şi o propunere legislativă referitor la descentralizarea unor servicii
publice deconcentrate care aparţin ministerelor şi celorlalte organe ale
administraţiei publice centrale, către autorităţile administraţiei publice locale. 22
Referitor la prezenta propunere legislativă, punctul de vedere transmis de
Guvern este unul negativ.
Poziţia Guvernului care este expusă în avizul său cuprinde, în linii mari,
aceleaşi critici care sunt aduse autorii acestei sesizări.
Criticile aduse de autorii sesizării sunt: încălcarea articolului 120 din
Constituţie privind principiul autonomiei locale, şi a articolului 123 din
Constituţie referitor la rolul prefectului.
Alte critici mai privesc neconformitatea cu Legea-cadru numărul
195/2006 a descentralizării, respectiv cu regulile generale, etapele şi acele
măsuri care trebuie respectate de fiecare minister care este descentralizat, cadrul
instituţional al unui proces de descentralizare, precum şi amploarea procesului
complex de regionalizare-descentralizare.
Guvernul reclamă şi un dezacord cu aceste prevederi constituţionale care
sunt consacrate de articolul 1 alineatul (4), cu privire la principiul fundamental
al separaţiei puterilor în stat.
Acest lucru este bazat pe faptul că, „întreg procesul de descentralizare
administrativă şi financiară aparţine exclusiv de Guvern, conform Legii-cadru
numărul 195/2006’’. De aici reiese că, Guvernul este singurul abilitat să
22
p. 32.
23
coordoneze întregul proces de descentralizare în concordanţă cu principiile,
regulile şi cadrul instituţional, astfel cum reiese din legea descentralizării.
Prin urmare, prezenţa unei alte propuneri legislative nu opreşte Guvernul,
să îşi angajeze răspunderea cu privire la un nou proiect de lege.
Cu toate acestea, prezenţa propunerii legislative şi locul Guvernului în
raport cu aceasta, în contextul folosirii, în paralel, a procedurii angajării
răspunderii privind o lege cu acelaşi obiect, sunt apte să probeze că folosirea
unei proceduri simplificate de legiferare în cauză nu prezintă caracterul
unei ,,măsuri in extremis’’.23
Procedura simplificată de legiferare în cauză constituie mai ales expresia
unei exclusivităţi aparte a Guvernului de a derula problematica descentralizării.
Procedura aceasta constituie expresia unei exclusivităţi inclusiv la nivel
de reglementare, în dezacord cu acele prevederi ale articolului 1 alineatul (4) din
Constituţie referitor la principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat.
De asemenea, în situaţia în care viziunea Guvernului este în discordanţă
cu cea a Parlamentului, cea care domină este cea a organului legiuitor suprem,
deoarece organul executiv- Guvernul se află sub control parlamentar, şi nu
invers.
Rezultă că, Guvernul dispunea de abilitarea legală de a formula
amendamente la proiectul care se găsea în dezbatere parlamentară.
În cazul respingerii acestora, al avea abilitarea legală de a pune în
executare în totalitate actul normativ astfel adoptat, iar supremaţia Parlamentului
în materie de legiferare este incontestabilă.
În concluzie, opinăm că adoptarea acestei legi prin angajarea răspunderii
Guvernului nu respectă prevederile articolului 114 din Constituţie, astfel cum s-
au interpretat eficient în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
De asemenea, considerăm că angajarea răspunderii Guvernului nu
respectă prevederile articolului 61 alineatul (1) privind rolul Parlamentului şi ale
articolului 102 alineatul (1) legate de rolul Guvernului.
23
24
Prin urmare, legea căreia i-au fost aduse critici nu este conformă cu
prevederile constituţionale conţinute în articolul 1 alineatul (3), (4) şi (5) cu
privire la principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, şi ca atare, este
contrară Constituţiei.24
Competenţa Parlamentului, referitor la legile organice şi ordinare, se poate
delega Guvernului în anumite condiţii, care sunt stabilite de articolul 115 din
Constituţie.
Astfel că, Guvernul va exercita o competenţă care este delegată (şi nu
atribuită) de legiferare. În acest sens, el poate adopta anumite ordonanţe şi
ordonanţe de urgenţă, acte normative de o reglementare primară, care se supun,
în general, aprobării Parlamentului.
Toate cazurile practice analizate au rolul de a evidenţia modul în care sunt
elaborate legile parlamentare, precum şi regulile care guvernează elaborarea
legilor parlamentare.
În concluzie, cazurile studiate ajută la particularizarea elaborării legilor
parlamentare în raport cu alte activităţi complexe legate de legi, şi nuanţează
efectele elaborării legilor parlamentare.
24
p. 34- 35.
25
2.3.Decizia numărul 539 din 17 septembrie 2018 asupra
constituționalității Legii de revizuire a Constituției României
În cauză, pe rol se află examinarea, din oficiu, a Legii de revizuire a

Constituţiei României, cauză ce formează obiectul Dosarului nr. 1307/L1/2018
al Curţii Constituţionale.
În baza art.154 alin.(5) din Regulamentul Senatului, republicat, cu
modificările ulterioare, Senatul României a transmis Curții Constituționale, prin
adresa înregistrată la Registratura Jurisdicțională a Curții Constituționale cu
nr.7746/12 septembrie 2018, Legea de revizuire a Constituției României,
adoptată de Camera Deputaților, în ședința din data de 9 mai 2017, și de Senat,
în ședința din data de 11 septembrie 2018.
Potrivit dispozițiilor art.146 lit.l) din Constituție, coroborat cu art.23 din
Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituțională,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională se
pronunță, din oficiu, asupra legii de revizuire a Constituției.25
La dosar au fost depuse o serie de documente și memorii amicus curiae,
cuprinzând atât argumente în susţinerea constituționalității Legii de revizuire a
Constituţiei, cât şi în sensul neconstituționalității acesteia.
Astfel, prin adresa nr.XVI/867 din 12 septembrie 2018, înregistrată la
Curtea Constituțională cu nr.7782/12 septembrie 2018, Grupul parlamentar al
Uniunii Salvați România din Senatul României, reprezentat de liderul de grup,
senator Vlad Alexandrescu, a depus un memoriu amicus curiae, completat prin
adresa cu nr.XVI/868/13 septembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională
cu nr.7787/13 septembrie 2018, prin care susține, în esență,
neconstituționalitatea Legii de revizuire a Constituției României prin raportare la
prevederile art.147 alin.(4) din Constituție, în sensul nerespectării Deciziei
Curții Constituționale nr.431 din 21 iunie 2017, respectiv a considerentelor
25
file:///D:/Downloads/Decizie_539_+op.pdf.
26
referitoare la aplicarea bicameralismului perfect în procedura parlamentară de
adoptare a legii de revizuire a Constituției.
În memoriile depuse de Asociația ”Alianța Familiilor din România” și
Asociația ”Pro Vita” București, înregistrate la Curtea Constituțională cu
nr.7789/13 septembrie 2018 și nr.7803/14 septembrie 2018, se susțin
constituționalitatea Legii de revizuire a Constituției, prin raportare la limitele
revizuirii impuse de art.152 din Actul fundamental, a procedurii parlamentare de
adoptare a Legii de revizuire a Constituției, precum și validitatea votului
exprimat în fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului. 26
Coaliția Anti-discriminare (rețea de organizații neguvernamentale) și
Alianța ”Respect. Platforma pentru Drepturi și Libertăți” ( alianță a peste 110
organizații neguvernamentale) a transmis documentul intitulat ”Amicus curiae”,
înregistrat la Curtea Constituțională cu nr.7807/14 septembrie 2018, prin care
arată, în esență, faptul că textul propus prin legea de revizuire nu îndeplinește
condiția de aplicare nediscriminatorie, impusă imperativ de art.53 alin.(2) din
Constituție, aducându-se atingere existenței dreptului la căsătorie, prin raportare
la prevederile art.4 alin.(2), art.15 alin.(1), art.16 alin.(1) din Constituție precum
și, prin coroborare cu art.11 alin.(1) și art.20 alin.(2) din aceasta, la evoluția
internațională și interpretarea consolidată în jurisprudența a Curții Europene a
Drepturilor Omului (cauza Orlandi și alții împotriva Italiei, 2017) și a Curții de
Justiție a Uniunii Europene (cauza Coman, Hamilton și ACCEPT împotriva
Inspectoratului General pentru Imigrări, 2018).
Entitățile Amnesty Internațional, European Comission on Sexual
Orientation Law (ECSOL) și ILGA Europe (The European Region of the
International Lesbian, Gay, Busexual, Trans and Intersex Association) au trimis
la dosaul cauzei un document intitulat ”Amici curiae”, înregistrat la Curtea
Constituțională cu nr.7808/14 septembrie 2018.
26
27
Prin acesta susțin că, revizuirea constituțională propusă încalcă dreptul la
egalitate în fața legii și la protecția egală din partea legii, dreptul la respect
pentru viața privată și de familie și dreptul de a se bucura de drepturi fără
discriminare și de a nu fi supus unei discriminări nejustificate de o autoritate
pubică – drepturi consacrate în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale.
De asemenea, Legea de revizuire a Constituției generează o contradicție
cu legislația Uniunii Europene și cu drepturile prevăzute în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, echivalente cu cele anterior menționate,
susținându-se, în acest sens, faptul că, în cauza Coman, Curtea de Justiție a
Uniunii Europene a decis că termenul de ”soț”/”soție” include căsătoriile între
persoane de același sex.
Mai mult, ”Forul Național al Adolescenților împotriva Hărțuirii” a
transmis la dosarul cauzei un document autointitulat ”scrisoare publică”,
înregistrat la Registratura Jurisdicțională cu nr.7792 din 13 septembrie 2018,
prin care se exprimă opinia potrivit căreia inițiativa cetățenească privind
revizuirea art.48 din Constituție ”se află sub semnul întrebării ca număr de
semnături”, precum și că aceasta contravine art.16 alin.(2) și art.152 alin.(2) din
Constituție.27 Cu privire la toate aceste memorii, Curtea reiterează cele statuate
constant în jurisprudenţa sa, în sensul că "procedeul intervenţiei în calitate de
amicus curiae în procedura din faţa Curţii Constituţionale nu reprezintă o
extindere a cadrului procesual existent [...] Depunerea de note scrise, în aceste
condiţii, nu echivalează cu atribuirea vreunei calităţi procesuale [... ], ci are
semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de litigiul
constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a sprijini
instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei" (Decizia nr. 887 din
15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191
din 15 martie 2016).
27
28
Curtea, examinând Legea de revizuire a Constituţiei României, adoptată
de Camera Deputaților în ședința din data de 9 mai 2017 și de Senat în ședința
din 11 septembrie 2018, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile
Constituției, ale Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, republicată, precum şi ale Legii nr.3/2000 privind organizarea și
desfășurarea referendumului, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, constată următoarele:
a)obiectul cauzei îl constituie Legea de revizuire a Constituţiei, adoptată
de Camera Deputaților în ședința din data de 9 mai 2017 și de Senat în ședința
din 11 septembrie 2018, care are următoarea redactare: «Art.I. Alineatul (1) al
articolului 48 din Constituția României, revizuită prin Legea nr.429/2003,
aprobată prin referendumul național organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003
și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 31
octombrie 2003, se modifică și va avea următorul cuprins: ”Familia - Articolul
48 (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o
femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura
creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Art.II.- Revizuirea Constituției se supune aprobării prin referendum,
organizat potrivit dispozițiilor art.151 alineatul (3) din Constituția României,
republicată. Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat, cu
respectarea prevederilor articolului 151 alineatul (1) din Constituția României,
republicată.» 28
b)competența Curții Constituţionale de a se pronunța asupra
constituționalității legii de revizuire a Constituției: potrivit art.146 lit.l) din
Constituție, coroborat cu art.23 din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională se
pronunță, din oficiu, asupra legii de revizuire a Constituției.
Atribuția Curții de exercitare, din oficiu, a controlului de
constituționalitate asupra inițiativelor de revizuire a Constituției a fost prevăzută
28
29
de legiuitorul constituant originar la art.144 lit.a) teza finală din Constituția din
1991.
Cu prilejul revizuirii din anul 2003 a Constituției României, legiuitorul
constituant derivat a redimensionat aria de competență a Curții Constituționale
în materia procesului de revizuire constituțională, prevăzând, la art.146 lit.l) din
Legea fundamentală, că aceasta îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea
sa organică. În temeiul acestei norme fundamentale, legiuitorul ordinar a operat
modificări normative asupra legii organice a Curții, astfel că, prin art.I pct.19
din Legea nr.232/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.502 din 3 iunie 2004, a fost introdus,
în cadrul Capitolului III - Competența Curții Constituționale, Secțiunea a 2-a -
Procedura jurisdicțională, un nou punct, intitulat ”Verificarea constituţionalităţii
iniţiativelor de revizuire a Constituţiei”.29
În urma republicării Legii nr.47/1992, atât în anul 2004, cât și în anul
2010, textele cuprinse în cadrul acestui punct, renumerotat ca Subsecțiunea 2, au
devenit, în urma renumerotării, cele ale art.19-23 din lege, cu următorul
conținut: ,,Art. 19 - Înainte de sesizarea Parlamentului pentru inițierea procedurii
legislative de revizuire a Constituției, proiectul de lege sau propunerea
legislativă, însoțită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea
Constituțională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunțe asupra
respectării dispozițiilor constituționale privind revizuirea.
Art. 20 - La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative,
președintele Curții numește un judecător-raportor și stabilește termenul de
judecată.
Art. 21 - (1) Curtea Constituțională se pronunță asupra proiectului de lege
sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.
29
30
(2) Decizia Curții se comunică celor care au inițiat proiectul de lege sau
propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.
Art. 22 - Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă
Parlamentului numai împreună cu decizia Curții Constituționale, comunicată
potrivit art. 21 alin. (2).
Art.23 - (1) În termen de 5 zile de la adoptarea legii de revizuire a
Constituției, Curtea Constituțională se pronunță, din oficiu, asupra acesteia,
prevederile art. 20 și 21 aplicându-se în mod corespunzător.30
Decizia prin care se constată că nu au fost respectate dispozițiile
constituționale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputaților și
Senatului, în vederea reexaminării legii de revizuire a Constituției, pentru
punerea ei de acord cu decizia Curții Constituționale.”
Totodată, dispozițiile art.6 alin.(3) și (4) din Legea nr.3/2000 privind
organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.84 din 24 februarie 2000, astfel cum a fost modificată
prin art.unic pct.2 din Legea nr.159/2018 pentru modificarea și completarea
Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 10 iulie 2018, prevăd: ”(3)
Proiectul legii constituționale, adoptat de către fiecare Cameră a Parlamentului
sau de către Camerele reunite în caz de divergență conform art. 151 alin. (2) din
Constituția României, republicată, se trimite de îndată Curții Constituționale,
care procedează potrivit legii.
Dacă se constată că inițiativa legislativă de revizuire depășește limitele
revizuirii, aceasta se consideră nefinalizată și se transmite Parlamentului,
procedura urmând a fi reluată. (4) Dacă Curtea Constituțională constată că
inițiativa legislativă de revizuire nu depășește limitele revizuirii, proiectul legii
constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună
cu decizia Curții Constituționale.
30
31
Cetățenii României sunt chemați să își exprime voința prin vot în cadrul
referendumului național cu privire la revizuirea Constituției, în ultima duminică
a perioadei de 30 de zile prevăzută la art. 151 alin. (3) din Constituția României,
republicată, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii
constituționale, Guvernul având obligația de a aduce la cunoștința publică, de
îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia și data
referendumului național.”31
Atribuția suplimentară conferită Curții în materia revizuirii constituționale
cu prilejul revizuirii Constituției din anul 2003 vizează, așadar, un al doilea tip
de control, exercitat din oficiu asupra Legii de revizuire a Constituției, deci
ulterior adoptării de către Parlament a propunerii legislative sau proiectului de
lege referitor la revizuirea Constituției.
Curtea reține, pe de o parte, că, până la momentul revizuirii Constituției
din anul 2003, acest control, asupra legii constituționale adoptate de Parlament,
și nu asupra inițiativei de revizuire a Legii Fundamentale, nu era reglementat la
nivel constituțional ca atribuție distinctă a Curții, iar, pe de altă parte, că legea
constituțională nu putea face nici obiectul unei sesizări de neconstituționalitate
formulate, în cadrul controlului a priori, în temeiul art.144 lit.a) teza întâi din
Constituția din anul 1991, datorită regimului său constituțional cu totul diferit de
cel al celorlalte legi - organice sau ordinare – adoptate de legiuitorul suveran și
trimise Președintelui statului spre promulgare.
În lumina Constituției revizuite în anul 2003, legea constituțională, în
considerarea regimului său juridic cu totul specific, nu poate constitui obiect al
controlului a priori de constituționalitate reglementat de art.146 lit.a) din Legea
fundamentală, însă reprezintă, separat, obiect al unei atribuții distincte a Curții,
și anume controlul exercitat exclusiv din oficiu, în acord cu normele cuprinse la
art.23 din Legea nr.47/1992, prin raportare la art.146 lit.l) din Constituție.
31
32
Prin urmare, revenind la cauza de față, Curtea constată că, în acord cu
prevederile constituționale și legale anterior menționate, Senatul a transmis
Curții Constituționale Legea de revizuire a Constituției României (L.569/2016),
adoptată de Camera Deputaților, în ședința din data de 9 mai 2017 și de Senat, în
ședința din data de 11 septembrie 2018, pentru exercitarea, din oficiu, a
competenței Curții prevăzute de art.23 din Legea nr.47/1992, prin raportare la
art.146 lit.l) din Constituție.32 20. Așa fiind, Curtea Constituțională, în temeiul
art.144 lit.l) din Constituție și al art.23 din Legea nr.47/1992, republicată, este
competentă să soluționeze prezenta cauză, având ca obiect exercitarea, din
oficiu, a controlului de constituționalitate asupra Legii de revizuire a
Constituției. (II) Limitele controlului exercitat din oficiu de Curtea
Constituțională asupra Legii de revizuire a Constituției 21. În considerarea
art.146 lit.a) și l) din Constituție, legiuitorul ordinar a reglementat în mod
distinct, în cadrul Legii organice a Curții Constituționale, Cap.III, Secțiunea a 2-
a, Subsecțiunea 2 - ”Verificarea constituționalității inițiativelor de revizuire a
Constituției”, norme referitoare la procedura jurisdicțională aplicabilă în materia
exercitării competenței Curții cu privire la procesul de revizuire a Constituției.
22. Astfel, art.19-22 din Legea nr.47/1992, republicată, detaliază regulile
procedurale incidente cu prilejul exercitării, din oficiu, a controlului de
constituționalitate cu privire la inițiativele de revizuire, astfel cum această
atribuție este consacrată de art.146 lit.a) teza finală din Constituție, în timp ce
art.23 din aceeași lege vizează, distinct, controlul exerciat din oficiu asupra legii
de revizuire a Constituției în temeiul art.146 lit.l) din Constituție, care nu se
poate manifesta decât într-o etapă subsecventă adoptării în Parlament a
propunerii legislative/proiectului de lege referitor la revizuirea Constituției. Prin
urmare, intervenția din oficiu a Curții Constituționale în cursul procesului de
revizuire a Constituției este una etapizată și obligatorie.
32
33
Într-o primă etapă, așadar, obiectul controlului de constituționalitate
exercitat din oficiu de Curte îl reprezintă inițiativa de revizuire a Constituției. În
ce privește limitele acestui prim control, art.19 din Legea nr.47/1992 prevede
obligația Curții de a se pronunța ”asupra respectării dispozițiilor constituționale
privind revizuirea”.
Indiferent de autorul inițiativei de revizuire, în sensul că inițiatorul
acesteia este fie Preşedintele României, la propunerea Guvernului, fie cel puțin o
pătrime din numărul deputaţilor ori al senatorilor, fie cel puţin 500.000 de
cetăţeni cu drept de vot – subiecte de drept expres și limitativ prevăzute de
art.150 alin.(1) din Constituție –, aceasta se depune la Curtea Constituțională în
vederea verificării de către instanța constituțională a exigențelor privind
revizuirea.33 Decizia Curții se comunică inițiatorului/inițiatorilor, iar inițiativa
de revizuire va fi prezentată Parlamentului, sub forma unui proiect de lege sau a
unei propuneri legislative, după caz, numai împreună cu decizia Curții
Constituționale.
Raportat la această primă etapă, precum și la obiectul prezentei cauze,
Curtea constată că inițiativa legislativă a cetățenilor intitulată ”Lege de revizuire
a Constituției României”, prin care se propunea modificarea art.48 alin.(1) din
Constituția României, a făcut obiectul controlului exercitat din oficiu de Curtea
Constituțională în temeiul art.146 lit.a) teza a doua din Constituție, al
prevederilor Legii nr.47/1992, republicată, și al prevederilor Legii nr.189/1999
privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni, republicată, în urma
căruia Curtea a pronunțat Decizia nr.580 din 20 iulie 2016, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.857 din 27 octombrie 2016.
25. Controlul exercitat de Curte cu acel prilej s-a raportat la dispozițiile
constituționale ale art.150 – Inițiativa de revizuire și art.152 – Limitele revizuirii
și la cele ale art.7 din Legea nr.189/1999 și a vizat constituționalitatea
extrinsecă, cât și cea intrinsecă inițiativei de revizuire.
33
34
Sub aspect extrinsec, Curtea a verificat îndeplinirea condițiilor de
constituționalitate referitoare la întrunirea numărului minim de susținători pentru
promovarea inițiativei, prevăzut de art.150 alin.(1) din Constituție, respectarea
dispersiei teritoriale în județe și în municipiul București, prevăzute de art.150
alin.(2) din Constituție, precum și condițiile impuse de Legea nr.189/1999 în
privința publicării inițiativei legislative cetățenești și a atestării listelor de
susținători ( a se vedea paragrafele 31-35 din decizia mai sus menționată). 34
Sub raportul constituționalității intrinseci, controlul exercitat de Curte prin
Decizia nr.580 din 20 iulie 2016 a vizat respectarea art.152 din Constituție,
respectiv respectarea limitelor revizuirii impuse de însăși Actul fundamental
prin textul normei menționate.
În acest demers, Curtea a avut de analizat, prin raportare la dispoziţiile
art.152 alin. (1) şi (2) din Constituţie, dacă obiectul revizuirii îl constituie
caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma
republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei,
pluralismul politic şi limba oficială, precum şi dacă modificările propuse au ca
efect suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor
acestora.35
Curtea a constatat că modificarea propusă nu pune în discuţie valorile
expres şi limitativ enumerate de art. 152 alin. (1) din Constituţie, statuând că
iniţiativa de revizuire a Constituţiei este constituţională prin raportare la
dispoziţiile alin. (1) al art. 152 din Legea fundamentală.
Analizând conformitatea modificării propuse cu prevederile alin. (2) al art.
152 din Legea fundamentală, referitoare la interdicţia suprimării vreunui drept
sau libertăți fundamentale sau a garanţiilor acestora, Curtea a examinat
redactarea art.48 alin. (1) din Constituţie, în forma propusă de inițiatorii
revizuirii, prin raportare la definiția noțiunii ”a suprima”.
34
35
35
Aceasta a constatat că, ea nu este de natură să facă să dispară, sau să
înlăture, să elimine ori să anuleze instituţia căsătoriei și că toate garanţiile
dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituţional de
referinţă, rămân neschimbate.
În urma modificării Constituţiei în 2003, s-a eliminat din procedura
legislativă generală instituţia medierii, în cazul procedurii de revizuire - ca
expresie a legitimităţii egale a Camerelor Parlamentului - s-a menţinut medierea
în caz de divergenţă între două texte adoptate diferit în cele două corpuri
legiuitoare.
Practic, în această procedură s-a menţinut bicameralismul perfect, voinţa
nici uneia dintre Camere neputând să prevaleze ab initio celeilalte pentru raţiuni
lesne de înţeles: importanţa procedurii şi necesitatea unui consens cât mai mare
la nivel parlamentar pentru modificarea Constituţiei statului, Constituţie
calificată drept rigidă sub aspectul modului său de revizuire. (...) 30. Aşadar, în
privinţa iniţiativei de revizuire a Constituţiei, legiuitorul constituant a păstrat
procedura parlamentară aplicabilă acesteia încă din anul 1991, astfel cum
aceasta a fost concepută de legiuitorul constituant originar.
Or, astfel cum s-a arătat, această procedură era similară cu cea de
adoptare, anterior anului 2003, a legilor organice şi ordinare, iar elementele de
similitudine se identifică şi în privinţa modului de sesizare a Camerelor, a
procedurii de mediere şi a celei de divergenţă, dacă prin mediere nu se ajunge la
un acord.36
Această procedură nu presupunea stabilirea unei prime Camere sesizate şi
a uneia care decidea, consecutiv pronunţării primei, în mod definitiv, sesizarea
Camerelor fiind lăsată la libera apreciere a iniţiatorului.” (paragrafele 29 și 30
din decizie). Potrivit adresei inițiatorului, propunerea legislativă de revizuire a
Constituției a fost înaintată Senatului de către Comitetul de inițiativă
(cetățenească) în temeiul ”art.150 din Constituție.
36
36
În concluzie, având în vedere aceste considerente, dispoziţiile art. 146 lit.
l) din Constituţie, prevederile art.23 din Legea nr. 47/1992, precum şi
dispoziţiile Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului,
cu modificările și completările ulterioare, republicată, cu majoritate de voturi,
exprimate în condițiile art.21 alin.(1), raportat la art.23 alin.(1) din Legea
nr.47/1992, Curtea Constituțională decide că, Legea de revizuire a Constituţiei
României respectă dispozițiile constituționale referitoare la revizuire.
Pe de altă parte, în dezacord cu opinia majoritară, se consideră că,
iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată "Lege de revizuire a Constituţiei
României" trebuia respinsă şi constatată neconstituționalitatea dispozițiilor
modificatoare ale art.48 alin.(1) din Constituție, motivat de încălcarea art.152
alin.(2) din Constituţie, întrucât acestea suprimă dreptul la căsătorie și garanţii
ale acestuia.37
Se afirmă că, iniţiativa de revizuire are ca obiect un text cuprins în Titlul II
al Constituţiei - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale, respectiv art.
48 - Familia, care are în prezent următorul cuprins: "(1) Familia se întemeiază
pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi
îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. (2)
Condiţiile de încheiere, de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin
lege.
Prin urmare, decizia Curții este una legală și temeinică, în ciuda opiniei
altor persoane.
37
37
CAPITOLUL III. COMENTARII
Prima decizie analizată - Decizia numărul 383/2011 a Curții Europene a

Drepturilor Omului este o decizie importantă, care prezintă anumite
particularități importante.
În opinia mea, a fost analizată atent de către Curte neconstituţionalitatea
reglementărilor legate de articolul 16 alineatul (1) punctul 9; articolul 31
alineatul (1) punctele 25- 37; articolul 72 alineatul (5) punctul 40; articolul 79
alineatul (4) punctul 51; şi articolul 94 alineatul (2) punctele 52, 66, 70, 75, 78,
84 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii numărul 53/2003.
Sesizarea de neconstituţionalitate are numărul 1.612 din 17 martie 2011, şi
reprezintă obiectul dosarului numărul 377A/ 2011.
Consider că, toate criticile care au fost aduse se referă, la anumite aspecte
legate de neconstituţionalitate extrinsecă a acestei Legi pentru modificarea şi
completarea Legii numărul 53/2003- Codul muncii, în ansamblul său, precum şi
la acele aspecte de neconstituţionalitate intrinsecă a prevderilor legii.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, autorii prezentei
obiecţii fac referiri importante.38
S-a probat că, se impune instituirea unei forme scrise a contractului
individual de muncă, ca o condiţie ad validitatem. Această condiţie este
fundamentală, şi se cere la încheierea unui contract de muncă.
Am observat că, este limitată posibilitatea salariaţilor de a dovedi
existenţa raportului de muncă. Consecinţa dovedirii acestui raport de muncă,
este restrângerea regimului de protecţie care se instituie de legislaţia muncii.
Prin urmare, Curtea a procedat corect reținând că, susţinerile reclamanţilor
potrivit cărora o lege se poate modifica, sau abroga printr-un act cu aceeaşi forţă
juridică nu sunt relevante pentru cauza de faţă.
38
38
S-a constatat că, procedura pentru votarea moţiunii de cenzură care s-a
depus cu ocazia angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii legat de
respectarea tuturor prevederilor articolului 36 din acel regulamentul al şedinţelor
A doua decizie – Decizia numărul 1/2014 a Curții Constituționale este o
decizie esențială, care nu lasă loc de interpretări suplimentare.
Am observat că, nu s-a probat în cauză vreo imposibilitate de adoptare a
legii prin intermediul procedurii obişnuite ori de urgenţă, astfel încât să fie
sprijinită recurgerea la o procedură legislativă extremă, cu caracter de soluţie
finală, pentru a se legifera.
Mai mult, în procedura parlamentară obişnuită de legiferare s-a găsit și o
propunere legislativă referitor la descentralizarea unor servicii publice
deconcentrate care aparţin ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei
publice centrale, către autorităţile administraţiei publice locale. 39
Referitor la prezenta propunere legislativă, punctul de vedere transmis de
Guvern este unul negativ.
Consider că, criticile aduse de autorii sesizării sunt nefondate. Aceste
critici sunt: încălcarea articolului 120 din Constituţie privind principiul
autonomiei locale, şi a articolului 123 din Constituţie referitor la rolul
prefectului. Alte critici mai privesc neconformitatea cu Legea-cadru numărul
195/2006 a descentralizării, respectiv cu regulile generale, etapele şi acele
măsuri care trebuie respectate de fiecare minister care este descentralizat, cadrul
instituţional al unui proces de descentralizare, precum şi amploarea procesului
complex de regionalizare-descentralizare. Prezenţa unei alte propuneri
legislative nu opreşte Guvernul, să îşi angajeze răspunderea cu privire la un nou
proiect de lege.
39
p. 56.
39
În concluzie, adoptarea acestei legi prin angajarea răspunderii Guvernului
nu respectă prevederile articolului 114 din Constituţie, astfel cum s-au
interpretat eficient în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
De asemenea, angajarea răspunderii Guvernului nu respectă prevederile
articolului 61 alineatul (1) privind rolul Parlamentului şi ale articolului 102
alineatul (1) legate de rolul Guvernului.40
În opinia mea, este corectă decizia că ,,legea căreia i-au fost aduse critici
nu este conformă cu prevederile constituţionale conţinute în articolul 1 alineatul
(3), (4) şi (5) cu privire la principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, şi
ca atare, este contrară Constituţiei".
A treia decizie –Decizia numărul 539 din 17 septembrie 2018 asupra
constituționalității Legii de revizuire a Constituției României se remarcă prin
numeroase particularități.
În opinia mea, Legea de revizuire a Constituției generează o contradicție
cu legislația Uniunii Europene și cu drepturile prevăzute în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, echivalente cu cele anterior menționate,
susținându-se, în acest sens, faptul că, în cauza Coman, Curtea de Justiție a
Uniunii Europene a decis că termenul de ”soț”/”soție” include căsătoriile între
persoane de același sex.
Consider că, Curtea a procedat corect când a decis că, Legea de revizuire a
Constituţiei României respectă dispozițiile constituționale referitoare la
revizuire.
În concluzie, decizia Curții este una legală și temeinică, în ciuda opiniei
altor persoane.
40
40
CONCLUZII
Regimul politic din România, în baza Constituțiilor din 1866 și 1923 a

fost un regim parlamentar, numai sub aspectul său exterior, pe fond însă, el se
caracteriza printr-o dominație a regelui, și a Consiliului de Coroană, așa se
explică de ce relativ ușor, în 1938, s-a putut instaura paradoxal prin adoptarea
unei noi Constituții – dictatura regală, după care au urmat încă 50 de ani de
regimuri politice autoritare.
Referitor la forma de guvernământ și regimul politic instaurat în România,
după abolirea monarhiei, la 30 decembrie 1947, la fel se poate discuta despre un
aspect formal, și unul real – de esență.
Sub aspect formal, statul a fost calificat republică populară, până în anul
1965, când s-a metamorfozat în republică socialistă, dar ca esență, s-a instaurat
un cinic regim dictatorial, dictatura unui partid, în fapt a Moscovei, transformată
treptat în dictatura unor clanuri autohtone, culminând cu dictatura clanului
Ceaușescu.
Așadar, sub aspectul formei de guvernământ putem să discutăm despre
republică, ori despre o republică comunistă, cum în baza Decretului Lege
numărul 92/1990, am putea vorbi despre o republică revoluționară, numai în
baza Constituției din 8 decembrie 1991 putem discuta despre o republică
democrată. Concluzia finală a lucrării este aceea că, în România, rolul politic al
Președintelui Republicii este mult diminuat, toate atribuțiile sale politice majore
sunt supuse unui sistem de îngrădiri, care produce efecte importante.
Ca atare, aceste îngrădiri sunt specifice regimurilor parlamentare, iar
uneori sunt chiar mai excesive, ca în orice regim parlamentar (de pildă, atribuția
de dizolvarea Parlamentului).
41
BIBLIOGRAFIE
1. E.-L. CATANĂ, Drept administrativ, Editura C.H. Beck, București, 2017.

2. Alexandru Sorin CIOBANU, Drept administrativ. Activitatea
administraţiei publice. Domeniul public, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2015.
3. Simona CRISTEA, Caiet de seminar. Teoria generală a dreptului,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015.
4. A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, volumele I-II, Ediția a
III-a, Editura All Beck, București, 2001.
5. A. IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, volumele I-II, Ediția a
IV-a, Editura All Beck, București, 2005.
6. Cezar Corneliu MANDA, Teoria administrației publice, Editura C.H.
Beck, București, 2013.
7. Iulian NEDELCU, Paul Iulian NEDELCU, Roxana Maria BUGICĂ,
Președintele României și administrația publică centrală, Editura CH Beck,
București, 2018.
8. Iulian M NEDELCU, Alina Livia NICU, Drept administrativ, Editura
Themis, Craiova, 2002.
9. Iulian M NEDELCU, Drept administrativ şi Elemente de Ştiinţa
Administraţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
10. P. PACTET, Institutions Politiques. Droit Constitutionnel, Mosson,
Paris, Milan, Barcelona, Bonn, 1992.
11. Cătălin Silviu SĂRARU, Drept administrativ. Caiet de seminar,
Editura C.H. Beck, București, 2009.
42
12. Petrescu STAN, Drept administrativ, Editura Sitech, Craiova, 2010.
13. Petrescu STAN, Drept administrativ. Aplicații practice, Editura
Sitech, Craiova, 2012.
14. Dana Apostol TOFAN, Drept administrativ. Volumul I, Ediţia a III-a,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
15. Verginia VEDINAS, Drept administrativ. Curs universitar, Ediţia a
IX-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
16. I. VIDA, Puterea executivă și administrația publică, Ediția a II a,
Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2012.
17. file:///D:/Downloads/Decizie_539_+op.pdf.
18. https://www.juridice.ro.
43

Lucrare Natura Juridică A Regimului Politic Consacrat de Constituția Din 1991, Republicată În 2003

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare Natura Juridică A Regimului Politic Consacrat de Constituția Din 1991, Republicată În 2003

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

NATURA JURIDICĂ A REGIMULUI POLITIC

ABSOLVENT: CĂTĂNESCU MARIAN

Prezenta lucrare ,,Natura juridică a regimului politic consacrat de

1.1.Definirea naturii juridice a regimului consacrat de Constituția

A devenit, se poate afirma, o constantă a dreptului public contemporan –

Vom oferi o serie de argumente importante de ordin constituțional, pentru

CAPITOLUL II. JURISPRUDENȚĂ

În speţă, este analizată neconstituţionalitatea reglementărilor legate de

Majoritatea deputaţilor fac parte din grupul parlamentar al Partidului

2.2.Curtea Constituțională, Decizia numărul 1/2014

În cauză, pe rol se află examinarea, din oficiu, a Legii de revizuire a

Prima decizie analizată - Decizia numărul 383/2011 a Curții Europene a

Regimul politic din România, în baza Constituțiilor din 1866 și 1923 a

1. E.-L. CATANĂ, Drept administrativ, Editura C.H. Beck, București, 2017.

S-ar putea să vă placă și