Personajul principal al basmului cult „Harap – Alb” de Ion Creangă este însuși Harap – Alb care este și un

personaj eponim, acesta ilustrează tipul tânărului neinițiat și naiv, care își începe aventura de a prelua tronul
unchiului său Verde – Împărat, acesta fiind și motivul întregii povești și importanța mezinului în care va
trebui să treacă peste multe obstacole până o să învingă răul și va obține caracteristicile necesare unui bun
împărat. Harap – Alb este un personaj pozitiv și individual, ilustrând binele din basmul lui Creangă, fiind
prezentat într-o manieră realistică neavând puteri supranaturale, dar prin calitățile pe care acesta le obține
pe parcursul aventurii sale. La începutul basmului acesta este doar cel de-al treilea fiu al craiului, neavând
nume sau o identitate, el va obține individualizarea mai târziu în basm. Mezinul la început nu deținea
calitățile suficiente pentru a deveni un bun împărat, dar cu ajutorul cerșetoarei sau mai târziu în poveste
Sfânta Duminică aceasta îl îndeamnă astfel: „du-te la tată-tău și cere să-ți dea calul, armele și hainele cu
care a fost el mire și atunci ai să te poți duce unde n-au putut merge frații tăi”. Tânărul crăișor și-a făcut
curaj pentru a-și cere voia tatălui său, datorită acestui fapt Harap – Alb trece cu ușurință de proba tatălui
său și trece din teritoriul împărăției într-o lume nouă, necunoscută în care rolul său în societate de fiu de
crai era anonimă. Acesta este caracterizat direct de către autor, dar și de alte personaje, lipsa de maturitate
subliniază caracterizarea directă a autorului „Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de astea, se potrivește
Spânul și se bagă în fântână , fără să-l trăsnească prin minte ce se poate întâmpla…”. Un alt rol foarte
important al mezinului, datorită naivității sale crează tranziția de la un fiu de crai la o slugă, iar acesta îi jură
Spânului pe ascuțișul paloșului său că va ascunde secretul pentru a-și salva viața, după spusele Spânului: „…
și atâta vreme a mă slugi până ai muri și ai învie din nou”. Acestă secvență are un rol foarte important
personajului principal, deoarece își obține indentitatea asfel fiind botezat de Spân „Harap – Alb”. Eroul mai
este caracterizat și de verișoarele sale într-o secvență când Spânul cu asprime îl trimite pe Harap – Alb în
grajd să aibă grijă de calul său, iar acestea îl miluiau cu toate că cuvântul lor era în zadar în fața Spânului:
„… Spânul nu samănă în partea lor, nici la chip, nici la bunătate ci că Harap – Alb, sluga lui, are o înfățișare
mult mai plăcută și seamănă a fi mult mai omenos”. Drumul eroului spre maturizarea sa devenea mult mai
grea odată cu probele Spânului, fiindcă acesta de fiecare dată se plângea tovarășului său calul năzdrăvan
„ Ei, căluțul meu, când ai ști tu în ce necaz am intrat…n-am ținut seamă de vorbele tatălui, am ajuns slugă la
dârloagă și acum, vrând-nevrând, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie”, conform acestor rânduri
mezinul își exprimă prin fapte slăbiciunea și suportă consecințele.

Trăsătura dominantă a eroului este „curajul” pe care această trăsătură o obține încă de la începutul
basmului și îl ajută să treacă de probele pe care în final va birui răul necesar. Prima secvență ce exprimă
această calitate este chiar și prima probă a acestuia, proba tatălui său de a trece podul, dar nu era orice pod,
dar un pod cu o capcană, aceia fiind ursul care defapt era craiul deghizat, dar mezinul neezitând și fără frică
conform basmului: „calul atunci dă năvale, asupra ursului și fiul craiului ridicând buzduganul să dee numai
eaca ce aude un glas de om zicând –Dragul tatei , nu da, că eu sunt”. Din această secvență se obsevă curajul
eroului și voința de a ucide ursul, pe care frații mai mari a acestuia nu au putut face, iar acesta dovedește
tatălui său că este demn și vrednic de a fi împărat.

O altă secvență prin care eroul își demonstrează curajul estea a doua probă a Spânului când Harap – Alb
trebuia să-i aducă stăpânului său pielea de nestemate cu cap cu tot a cerbului din Pădurea Cerbului, acesta
fiind foarte periculos, deoarece orice ființă vedea îi omora instant. De data aceasta ca și la prima probă calul
năzdrăvan îl aduce din nou la Sfânta Duminică care aceasta îi explică tot ce trebuie să facă ca să poată
ajunge înapoi cu cele dorite de Spân și viu. Aceasta îi explică că trebuie să sape o groapă adâncă de un stat
de om lângă un izvor unde în fiecare zi venea cerbul să bea apă, apoi când o să-l audă că a sosit acesta să
iasă încetișor și să-i taie capul dintr-o singură lovitură de sabie și apoi repede să se ascundă în groapă până
la asfințitul soarelui ca să nu fie ucis de cerb. Cerbul după ce ia fost tăiat capul îl ruga pe Harap – Alb să se
arate ca să vadă acesta ce viteaz ia putut lua capul, dar din fericire eroul a așteptat după spusele Sfintei
Duminici și iese din groapă după asfințirea soarelui.