Sunteți pe pagina 1din 2

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d.

6
iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei
analitice.
A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de
Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere
interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între
1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung.
Este atras în special de cercetările acestuia legate de isterie și de vise. Ruptura cu Freud este
marcată de apariția lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o
lărgire a orizontului de interpretare freudian și o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va
duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea
culturii ca dimensiune fundamentală a omului și pe un ansamblu de concepte noi, deduse din
experiența clinică.
Între 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii
pueblo din Arizona și India.
În 1935 este ales președinte al „Societății elvețiene pentru psihologie și domeniile conexe“.
În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948,
la Zürich, se înființează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internațională de
psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Își petrece ultimii ani de viață
la Bollingen, lângă Zürich, unde își redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui
apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecții) consemnate și editate de Aniela
Jaffe.

Scrieri[modificare | modificare sursă]


 Über die Psychologie der Dementia praecox (1907)
 Wandlungen und Symbole der Libido (1912)
 Psychologische Typen (1921)
 Die Beziehungen zwischen dem Ich und dem Unbewusten (1928)
 Psychologie und Religion (1940)
 Über die Psychologie des Unbewusten (1943)
 Psychologie und Alchemie (1944)
 Die Psychologie der Übertragung (1946)
 Antwort auf Hiob (1952)
 Synchronizitat als ein Prinzip akausaler Zusammenhänge (1952)
 Ein moderner Mythus (1957)
 Cartea roșie, scrisă între 1914 și 1930 și publicată în 2009 [13]

Ediții românești ale cărților lui C. G.


Jung[modificare | modificare sursă]
 Tipuri psihologice, Editura Humanitas, traducere de Viorica Nișcov, București, 1997
 Amintiri, vise, reflecții, Editura Humanitas, traducere de Daniela Ștefănescu,
București, 1996/2001/2004
 Opere complete vol. 12, Psihologie și alchimie, Editura Teora, 1998.
 Imaginea omului și imaginea lui Dumnezeu, Editura Teora, București, 1997

Seria de opere complete de la editura


Trei[modificare | modificare sursă]
 Opere complete. Vol. 1, Arhetipurile și inconștientul colectiv, Editura Trei, traducere
de Dana Verescu și Vasile Dem Zamfirescu, București, 2003
 Opere complete. Vol. 2, Psihologia fenomenelor oculte, Editura Trei, traducere de
Dana Verescu și Vasile Dem Zamfirescu, București, 2004
 Opere complete. Vol. 3, Psihogeneza bolilor spiritului, Editura Trei, traducere de
Dana Verescu, București, 2005
 Opere complete. Vol. 4, Freud și psihanaliza, Editura Trei, traducere de Daniela
Ștefănescu, București, 2008
 Opere complete. Vol. 6, Tipuri psihologice, Editura Trei, traducere de Viorica Nișcov,
București, 2004
 Opere complete. Vol. 7, Douǎ scrieri despre psihologia analiticǎ, Editura Trei,
traducere de Viorica Nișcov, București, 2007
 Opere complete. Vol. 9, Aion. Contribuții la simbolistica Sinelui, Editura Trei,
traducere de Daniela Ștefănescu, București, 2005
 Opere complete. Vol. 11, Psihologia religiei vestice și estice, Editura Trei, traducere
de Viorica Nișcov, București, 2010
 Opere complete. Vol. 14/1, Mysterium Coniunctionis. Separarea și compunerea
contrariilor psihice în alchimie, Editura Trei, traducere de Dana Verescu, București,
2005
 Opere complete. Vol. 14/2, Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării și
unirii contrastelor sufletești în alchimie, Editura Trei, traducere de Daniela
Ștefănescu, București, 2006
 Opere complete. Vol. 14/3, Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării și
unirii contrastelor sufletești în alchimie. Volum suplimentar. „Aurora consurgens“,
Editura Trei, traducere de Dana Verescu, București, 2006
 Opere complete. Vol. 15, Despre fenomenul spiritului în artă și știință, Editura Trei,
traducere de Gabriela Danțiș, București, 2007
 Opere complete. Vol. 17, Dezvoltarea personalității, Editura Trei, traducere de
Viorica Nișcov, București, 2006

S-ar putea să vă placă și