A N X X I I • N R .

245 • I U N I E 2022 • 100 PAG I N I • 15 L E I • A PA R E P E 15 A L E F I ECĂ R E I LU N I • D I R ECTO R I O N C R I STO I U

WWW.HISTORIA.RO R

MUZICĂ ȘI PUTERE POLITICĂ ISTORII COMESTIBILE

METERHANEAUA 100 DE ANI
LA CURTEA DE SHOWURI
ȚĂRILOR ROMÂNE CULINARE
EXCLUSIV
ONLINE

poate fi achiziţionată din

Scanează
QR Code-ul!
 editorial
I O N M . I O N I ŢĂ | R E D A CTO R -Ș E F HISTORIA

Moștenirea
generalului Marshall
Iarna 1946-1947 fusese deosebit de aspră pentru continentul european
devastat de război. Orașele în ruine, infrastructura distrusă,
perspectivele privind noul sezon agricol, extrem de pesimiste din
cauza vremii neobișnuit de nefavorabile. Populaţia urbană trăia
în pivniţe, multe orașe fiind, la suprafaţă, doar câmpuri uriașe de
moloz și dărâmături. Centre industriale majore din Marea Britanie,
Germania, Franţa, Italia fuseseră complet distruse. Milioane pieriseră
din cauza războiului, în Holocaust sau victime ale altor atrocităţi.
Alte milioane de oameni, deportaţi în timpul războiului, umpleau drumurile Europei,
încercând să se întoarcă acasă. Lipseau alimentele, medicamentele, combustibilul.
După suferinţe de neimaginat, Europa se confrunta cu spectrul unui cataclism
economic fără speranţă, într-o situaţie și așa gravă din punct de vedere geopolitic,
pentru că începuse Războiul Rece.
În iunie 1947, secretarul Departamentului de Stat, George Marshall, anunţa într-un
discurs ţinut la Universitatea Harvard un plan pentru reconstrucţia Europei. Generalul
care condusese armata americană în timpul celui de-al
Doilea Război Mondial era acum cel care oferea soluţia,
unica de altfel, pentru ca Europa să renască din ruine.
Planul Marshall, Președintelui Truman i s-a propus ca planul să poarte
numele său. A refuzat, conceptul rămânând în istorie ca
75 de ani Planul Marshall.
Congresul a adoptat Planul Marshall cu sprijin
bipartizan, iar primul transport de bunuri, mai ales alimente,
a ajuns în portul francez Le Havre în decembrie 1947.
Planul a funcţionat efectiv patru ani, iar în 1952, Europa Occidentală ajunsese deja
la nivelurile de producţie de dinainte de război. Stalin a refuzat ca ţările din sfera sa de
influenţă să primească sprijin prin Planul Marshall.
Moștenirea politică a Planului Marshall rămâne puternică, 75 de ani mai târziu. S-a
vorbit de mai multe ori despre noi „Planuri Marshall“, sub diverse forme. După criza
financiară din 2008-2010, după pandemie. Acum se vorbește despre un „Plan Marshall“
pentru Ucraina. Ţara, devastată de un război de neconceput după lecţiile secolului
trecut, va trebui să fie reconstruită. Când? Nimeni nu poate ști.

IUNIE 2022 | Historia 3

 sumar
I U N I E 2022

Actualitate PA G I N I L E 5-7

Vasile Pogor fiul,

„o figură măreaţă a Iașilor“
DIN MUZEELE ROMÂNIEI PA G I N I L E 8 -9

Director Ion Cristoiu

Ion Mihalache,
Redactor-Şef politicianul care a refuzat
să fie prim-ministru
Ion M. Ioniţă DOSAR PA G I N I L E 1 0-3 1
84
F OTO C O P E RTĂ : G E T T Y I M A G E S , P R O T V
Creative Director
Mihaela Manolache
Editor coordonator
Florentina Ţone
Redacţia
Ciprian Plăiașu
Adina Scorţescu
Iulian Sîmbeteanu
Ciprian Stoleru
Adriana Călinescu

TEL. 0372.130.335

Publicaţie tipărită la
32

MANAGEMENT GRUPUL DE PUBLISHING Petrovaradin 1716.

Administrator special
66 „Uvertura“ Războiului
Austro-Turc din 1715-1718
Constantin Sandu ISTORIE MILITARĂ PA G I N I L E 3 2 -42

Director marketing
Steluţa Zamfir Muzică şi putere politică.
Meterhaneaua
Director distribuţie la Curtea Ţărilor Române
INEDIT PA G I N I L E 44-6 1
Daniela Zamfir
Coordonator producţie „Virtute-onoare-frumuseţe“
Constantin Delta Tristeţea ca emblemă
44
a portretului
Publicitate: ISTORIA UNUI TABLOU PA G I N I L E 6 2 -6 5

vanzari@ead.ro
Etiopia: oaza creștină
d.stan@teaminnovation.ro și tărâmul contrastelor
PORTRET DE ŢARĂ PA G I N I L E 6 6 -82
ISSN 1582-7968

Adresa:
100 de ani
Şos. Fabrica de Glucoză nr. 21, de show-uri culinare
sectorul 2, Bucureşti ISTORII COMESTIBILE PA G I N I L E 84-9 2
www.historia.ro
ABONAMENTE - INFORMAŢII ŞI RECLAMAŢII Agenda
0790139007 / 0790139009. PA G I N I L E 9 4-9 7
(numere cu tarif normal, disponibile de luni
până vineri, între orele 9.00 şi 18.00);
abonamente@adevărulholding.ro Războaiele Balcanice
2022 Adevărul Holding. Toate drepturile rezervate. Opiniile aparţin autorilor. și România
HISTORIA SPECIAL PA G I N A 9 8

4 Historia | IUNIE 2022


G R U PA J A L C ĂT U I T D E C I P R I A N S T O L E R U | F OTO : S H U T T E R STO C K , A R H I V E L E Ş I PA G I N I L E D E FA C E B O O K A L E M U Z E E LO R
Oraş
mayaş,
descoperit
pe un
şantier de
construcţii
din Mexic
Arheologii au dezgropat ruinele unui
străvechi oraş mayaş, cuprinzând
palate, piramide şi pieţe. Descoperirea
a fost făcută pe şantierul de
construcţie al unui viitor parc
industrial în apropiere de Merida,
pe Peninsula Yucatan din Mexic,
informează Agerpres.
Ansamblul, denumit Xiol, prezintă
trăsături ale stilului arhitectural
mayaş Puuc, au precizat arheologii,
adăugând că este un fapt obişnuit în
Peninsula Yucatan din sud, dar rar
întâlnit în apropiere de Merida.
„Credem că peste 4.000 de persoane
au trăit aici”, a spus Carlos Peraza,
unul dintre arheologii care a condus
operaţiunile de excavare a oraşului
locuit aproximativ în perioada 600-
900 e.n. „Erau oameni din diferite
clase sociale... preoţi, scribi, care
trăiau în aceste palate măreţe, iar apoi
erau oamenii obişnuiţi, care trăiau în
actualitate
MARAT GABIDULLIN
MEMORIILE
UNUI MERCENAR
DIN GRUPUL
Fost luptător Wagner, Marat
Gabidullin dezvăluie univer-
construcţii mici”, a spus Peraza.
sul acestei lumi secrete și nega-
Cercetătorii au localizat, de asemenea,
te de Kremlin, oferind o ima-
în apropiere morminte ale unor adulţi
gine fidelă chiar din interior.
şi copii, îngropaţi alături de unelte din
Soldat-fantomă, el este trimis
obsidian şi flint, jertfe şi alte obiecte.
în prima linie a luptelor din
Rămăşiţe ale vieţii marine au fost
Donbas, în 2015, apoi în Si-
descoperite în zonă, sugerând că
ria împotriva Statului Islamic
rezidenţii oraşului îşi suplimentau
și a adversarilor președintelui
dietele bazate pe agricultură pescuind
al-Assad. Cu lux de amănun-
de-a lungul coastei din apropiere.
te, fără compromisuri, fostul
Xiol a fost descoperit după ce a fost
militar reușește să surprindă
demarată construcţia unui parc
ororile războiului, chiar de pe
industrial. Realizarea parcului va
câmpul de luptă, precum și
continua, iar fragmentele arheologice
alte evenimente din interiorul
vor fi conservate, potrivit proprietarilor
grupului, portretizând câțiva
terenului.
dintre camarazii săi.
„Odată cu timpul, dezvoltarea urbană
(din regiune) s-a extins şi multe dintre CATEGORIA A
ruinele arheologice au fost distruse... ISTORIE ȘI STUDII
CULTURALE
dar chiar şi noi, ca arheologi, E VA L U A R E C N C S
2020–2024
suntem surprinşi întrucât nu ne-am
aşteptat să găsim un sit atât de bine www.edituracorint.ro
conservat”, a spus Peraza.
IUNIE 2022 | Historia 5
 actualitate
2 5 I U N I E 1 95 0 | Î N C E P E R Ă Z B O I U L D I N C O R E E A

Specii de delfini care

au trăit în urmă cu
20 de milioane de ani,
identificate în Elveţia
Specii de delfini necunoscute până
acum populau oceanele în urmă
cu 20 de milioane de ani, inclusiv
marea care acoperea Elveţia, unde
au fost descoperite sute de fosile
din acea perioadă, au declarat
cercetători de la Institutul de
Paleontologie al Universităţii din
Zürich, potrivit Agerpres.
După ce au examinat circa 300
de fosile de balene şi delfini
descoperite în Elveţia, şi datând
din acea perioadă, cercetătorii au
identificat două specii necunoscute
până acum, a indicat universitatea.
Cercetând fragmente de dinţi,
vertebre şi oase descoperite în
straturile de sedimente marine,
paleontologii au analizat şi oase ale
urechii interne, rar întâlnite, care
permit clasificarea speciilor.
„Am reuşit să identificăm două
familii de delfini necunoscute
până acum în Elveţia”, a declarat
paleontologul Gabriel Aguirre

Resturi de metale preţioase,

într-un comunicat al universităţii.
Folosind microtomografia
computerizată, o tehnică de
imagistică 3D, cercetătorii au reuşit
să reconstituie ţesutul moale din
jurul oaselor urechilor acestor
delfini, creând de asemenea imagini
tridimensionale ale acestora.
În urmă cu 20 de milioane de ani,
rechini, peşti, delfini şi cetacee
populau marea care acoperea
Elveţia, ale cărei ţărmuri au fost
colonizate de crustacee, scoici şi
arici de mare.
O cantitate mare de fosile a
fost descoperită în straturile
sedimentare cunoscute sub numele
de molasă marină superioară.
pe celebrele statui
din Grotele Longmen
O echipă de arheologi chinezi a
descoperit resturi de aur, argint şi
cristale colorate pe statuile din Grotele
Longmen, situate în provincia Henan
(centrul Chinei), devenite celebre
pentru cele 100.000 de statui ale lui
Buda sculptate în secolul V al erei
noastre, relatează Agerpres.
Aceste descoperiri realizate în peştera
Fengxiansi din complexul de temple
rupestre budiste au o mare importanţă,
deoarece vor permite o mai bună
conservare şi cunoaşterea tehnicilor
artistice folosite la crearea lor, a explicat
Shi Jiazhen, preşedintele Institutului de
Cercetare a Grotelor Longmen.
Experţii au folosit tehnologii avansate
pentru a analiza chipul uriaşei statui
a lui Buddha Vairochana, sculptată
în timpul dinastiei Tang (618-907),
şi au găsit elemente de aur şi argint
care sugerează că la realizarea sa s-a
folosit tehnica de aurire, constând în
acoperirea statuii cu o foiţă de aur sau
alte metale preţioase.
Şi pe trunchiul statuii au fost
descoperite resturi de pigmenţi
de culoare verde, roşie sau negri,
indicând că atunci când a fost
realizată statuia era prezentată în
veşminte viu colorate. De asemenea,
arheologii au descoperit o altă
statuie, Bodhisattva, ai cărei ochi erau
reprezentaţi prin cristale colorate la
care fusese folosit siliciu şi plumb.
Grotele Longmen au fost incluse pe
lista patrimoniului mondial UNESCO
în anul 2000 şi reprezintă una dintre
cele mai importante atracţii turistice
din China.

6 Historia | IUNIE 2022

 actualitate
6 I U L I E 1 6 0 0 | M I H A I V I T E A Z U L S E P R O C L A M Ă „ D O M N A L ŢĂ R I I R O M Â N E ȘT I Ș I A R D E A LU LU I Ș I A TO ATĂ ŢA R A M O L D O V E I ”

Reţea de pasaje subterane, Monedă cu o vechime de circa 1.900

într-un templu vechi de ani, găsită de arheologii israelieni
de 3.000 de ani din Peru
Arheologii israelieni au descoperit în Cisiordania o monedă de argint
O echipă de arheologi a identificat o reţea de pasaje cu o vechime de aproximativ 1.900 de ani, a anunţat Universitatea
subterane într-un templu cu o vechime de peste 3.000 Bar-Ilan (BIU) din centrul Israelului, informează Agerpres. Moneda
de ani din Anzii peruvieni, informează Agerpres. Templul a fost găsită de un grup de oameni de ştiinţă de la BIU şi de la
Chavin de Huantar, situat în regiunea de nord-centru Universitatea Ebraică din
a Anzilor, a fost la un moment dat un centru religios şi Ierusalim pe malul estic al râpei
administrativ pentru locuitorii regiunii. Pasajele au fost Tekoa din deşertul Iudeei, la
descoperite la începutul lunii mai şi prezintă caracteristici aproximativ 14 kilometri sud de
potrivit cărora e posibil să fi fost construite anterior Ierusalim. Alături de monedă
galeriilor labirintice ale templului, potrivit lui John Rick, au fost aduse la suprafaţă şi
arheolog la Stanford University, care a luat parte la alte obiecte din două peşteri
excavări. Localizate la o altitudine de 3.200 de metri folosite ca ascunzătoare de
deasupra nivelului mării, cel puţin 35 de pasaje subterane rebelii evrei în timpul celui
au fost descoperite în urma excavărilor, toate conectate de-al treilea război iudaico-
unele de altele şi construite între anii 1.200 şi 200 î.e.n. la roman, cunoscut şi ca „Revolta
poalele Anzilor. Bar Kokhba” din 132-136 e.n.
împotriva Imperiului Roman.
O faţă a monedei înfăţişează faţada schematică a unui templu,
probabil cel de-al Doilea Templu din Ierusalim, care a fost distrus în
anul 70 e.n. în timpul primului război iudaico-roman. Pe cealaltă faţă
a monedei sunt reprezentate patru plante diferite, folosite în timpul
sărbătorii Sukkot, iar în jurul lor se află inscripţia „Pentru libertatea
Ierusalimului”.

Istoria căderii regimurilor comuniste

arată de ce, cum și datorită căror oameni
se prăbușește un regim totalitar.

Așa cum reiese din carte, răul are un

sfârșit. Dacă știm acest lucru, nu ne va
mai fi frică, și răul se va termina.

Această carte nu poate lipsi din nicio

bibliotecă – firește, pentru cine vrea
să afle adevărul despre lumea în care
trăiește.

CroniCa Evoluțiilor PolitiCE și SoCialE

CarE au DuS la anul MiraColului, 1989

IUNIE 2022 | Historia 7

 | DIN MUZEELE ROMÂNIEI |

Vasile Pogor fiul

„O figură măreaţă a Iașilor“
D E I U L I A N P R U T E A N U - I S ĂC E S C U | F OTO : M U Z E U L „VA S I L E P O G O R “ – C A S A J U N I M I I , A L E X C A L A N C E

Unul dintre cele mai valoroase exponate din patrimoniul Muzeului „Vasile Pogor“ –
Casa Junimii este primul volum în limba română din Faust, scris de Goethe,
a cărui traducere a fost realizată de Vasile Pogor la mijlocul secolului al XIX-lea.

V
asile Pogor fiul (1833-1906) s-a bucurat, în
vremea lui, de o mare faimă. S-a născut la
Iași, tatăl său fiind vornicul Vasile Pogor, iar
mama sa, fiica lui Iancu Cerchez, Zoe. Pe li-
nie paternă, provenea dintr-o veche ­familie
boierească a Ţării Moldovei, iar pe linie maternă, descin-
dea din familiile Cerchez și Racoviţă-Cehan, reprezentan-
ţii celei din urmă fiind urmași colaterali ai ramurii domni-
toare. După studii juridice la Paris, a ocupat diferite func-
ţii publice: membru al Tribunalului Iași și al Curţii de Apel
Iași, prefect de Iași, deputat în Adunarea Constituantă din
1866 (unde a îndeplinit și funcţia de secretar), președinte
al Curţii de Apel Iași, ministru al Cultelor și Instrucţiunii
Publice în guvernul conservator al lui Manolache Costache
Epureanu, primar al Iașilor în trei rânduri (1880-1881, 1888-
1890, 1892-1894), deputat și vicepreședinte al Camerei
Deputaţilor.
Vasile Pogor și Junimea
Vasile Pogor, „tânărul, foarte bogat, care-și făcuse toate stu-
diile în Franţa, atât cele secundare cât și cele universita-
re, poseda gustul și măsura. (…) Ce zburdalnică îi era inte-
ligenţa, și ce neînfrânte imaginaţia și ţinuta! Ce pasionat
era de istorie și de artă, ce dispreţuitor de formule socia-
le, ce amestec de boem și de «grand seigneur»“1; „cugetă-
tor adânc și estet de rară fineţe“2, rămâne cunoscut în isto-

8 Historia | IUNIE 2022

 | DIN MUZEELE ROMÂNIEI |

ria noastră ca unul dintre „părinţii fondatori“ ai Societăţii

„Junimea“, alături de Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi,
Petre P. Carp și Theodor Rosetti3: „De fapt, din ziua când
acești oameni s-au împrietenit, Junimea era fondată. Tres
faciunt collegium4. Așa încât vorba ce merge că originile
acestei societăţi «se pierd în noaptea timpurilor» este în-
dreptăţită. Junimea nu s-a născut în cutare zi în faţa cută-
rui felinar, și nici nu s-a născut în cutare toamnă, când s-a
înapoiat Negruzzi din Berlin. Ea a luat fiinţă în nesiguran-
ţa unor clipe din imponderabila împreunare a unor inteli-
genţe… poate înainte, poate mai târziu de data când a fost
fondată“5.
Vasile Pogor a debutat ca traducător în „Ateneul ro-
mân“, fiind apreciat de B.P. Hasdeu. A tradus versuri ale
unor diverși autori, de la literatura chineză clasică până la
literatura franceză contemporană, „produsele sale literare
MUZEUL
făcând podoaba «Convorbirilor literare»“6. A fost, de ase-
menea, primul traducător român al lui Charles Baudelaire
„VASILE POGOR“
și al nuvelelor lui Edgar Allan Poe7. A scris poezii, a avut IAȘI – CASA JUNIMII

mai multe proiecte de teatru și nuvelistică, care însă nu

au fost finalizate. Înclinaţia spre satiră, moștenită de la ta-
tăl său, l-a ghidat în încercările sale literare, abordând și
poemul de meditaţie. Cel mai probabil sub influenţa lui
Arthur Schopenhauer și a lui Mihai Eminescu, a scris po-
emul Nirvana. Calea vieţii, pe când nuvela Cele cinci surori
de la Târgul Neamţului aminteşte de Cezara eminesciană8.
Demnă de reţinut în activitatea sa literară este, fără în-
doială, traducerea primei părţi din Faust de Goethe, la care
a început să lucreze înainte de 1859, asociindu-se, apoi, cu
Nicolae Skeletti (1837-1872), poet și traducător. Traducerea
a apărut în 1862, la Tipografia lui Adolf Bermann din Iași,
fiind prima tălmăcire a lui Goethe în literatura română9, iar
un exemplar din acest volum poate fi admirat în biblioteca
reconstituită a lui Vasile Pogor din Casa Junimii.
NOTE:
1. C. Gane, P.P. Carp și rolul său în istoria politică a țării, vol. I, București, 1936,
p. 75-76.
2. [Mihai] Codreanu, În Nirvana, în „Evenimentul“, anul XIV, nr. 32, Iași, 22
martie 1906, p. 1.
3. Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, București, 1979, p.
473;
4. Trei se fac colegi (lat.).
5. C. Gane, op. cit., p. 76.
6. Rudolf Suţu, Iașii de odinioară, Iași, 1923, p. 239.
7. Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, p. 686.
8. Ibidem.
9. Pentru mai multe amănunte despre „prima pătrundere masivă și fructuoasă a ope-
rei lui Goethe în cultura și literatura noastră“, vezi Dan Mănucă, Cea dintâi tradu-
cere românească a lui „Faust“, în „Dacia literară“. Serie nouă, anul V, nr. 2(13),
Iași, 1994, p. 6-8.
În inima Iașilor se află casa cu „ferestrele toate luminate“,
în saloanele căreia își dădeau întâlnire multe dintre
personalităţile care au marcat istoria României moderne:
Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Alexandru D. Xenopol,
Vasile Conta, I.L. Caragiale, Mihai Eminescu, Ioan Slavici,
Ion Creangă ș.a. Pe atunci, această casă aparţinea lui
Vasile Pogor (1833-
1906), unul dintre
fondatorii celebrei societăţi
„Junimea“, și a găzduit
nenumărate ședinţe
junimiste. Clădirea a fost
construită de vornicul
Vasile Pogor (1792-1857),
tatăl junimistului Vasile
Pogor, în anul 1850. Vasile
Pogor fiul a vândut casa,
în anul 1901, principesei
Maria Moruzzi (1863-
1921), mama viitorului
istoric, profesor și om
politic Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), proprietar al
casei între anii 1921 și 1945. După 1945 au fost găzduite
aici sediile unor instituţii de stat, până în august 1968,
când a fost declarată monument istoric cu destinaţia
unui muzeu de literatură. Muzeul „Vasile Pogor“ a fost
inaugurat în data de 26 decembrie 1972 și a beneficiat de
lucrări de restaurare în perioadele 1994 și 2006, 2018
și 2021. Începând cu ziua de 21 martie 2022, Muzeul
„Vasile Pogor“ a devenit Casa Junimii. A fost reamenajat
muzeografic în jurul cunoscutei societăţi „Junimea“,
rezultând un spaţiu prietenos și atractiv, care pune în
valoare bogatul patrimoniu literar ieșean.

P R O G R A M D E V I Z I TA R E : M A RŢ I - D U M I N I C Ă – 10:00- 17:00

TA R I F E D E V I Z I TA R E : A D U LŢ I – 9 L E I ,
E L E V I Ș I ST U D E N Ţ I – 2 L E I , P E N S I O N A R I – 5 L E I

IUNIE 2022 | Historia 9

 | DOSAR |

Ion Mihalache,
politicianul care a refuzat
să fie prim-ministru
D E DA N FA L C A N | F OTO : G E T T Y I M A G E S , S H U T T E R STO C K , W I K I M E D I A C O M M O N S , F OTOT E C A O N L I N E A C O M U N I S M U LU I R O M Â N E S C ,
M U Z E U L N AŢ I O N A L A L ŢĂ R A N U LU I R O M Â N , C A B I N E T U L D E STA M P E A L B I B L I OT E C I I A C A D E M I E I R O M Â N E

„E omul care s-a ridicat la cea mai înaltă ierarhie socială prin muncă și merit,
e omul care s-a devotat cu trup și suflet cauzei ţărănești“
STERIE DIAMANDI

Ion Mihalache se naște pe 3 martie 1882, în comuna Topoloveni,

judeţul Argeș, într-o familie foarte săracă și împovărată cu mulţi
copii. Dotat cu o inteligenţă ieșită din comun, micul Ion este dus de
către învăţătorul satului, pe cheltuiala lui, la Școala Normală din
Câmpulung, unde copilul reușește să intre cu nota 10, școală pe care o
absolvă ca premiant de onoare, fiind tot timpul bursier
al statului, fără niciun sprijin din partea familiei.
Ajuns învăţător, predă pentru scurt timp la școala din Lădești
(Dâmboviţa) pentru a se stabili definitiv apoi ca dascăl în satul
său natal, Topoloveni. Devine un înflăcărat adept al ideilor
lui Constantin Dobrescu-Argeș, învăţător și el, precursor al
ţărănismului și organizator al unui partid ţărănesc cu o
efemeră existenţă. În 1907 se căsătorește cu Niculina, fiica lui Ion
Dumitrăchescu, preot în Dobrești-Muscel, partizan el însuși al
ideilor lui Dobrescu-Argeș. Mihalache înţelege, însă, din primul
moment că orice idee, oricât de generoasă ar fi, nu valorează nimic
până nu este pusă în practică, pentru a i se dovedi eficienţa.

Ideile lui Mihalache
Plecând de la ideea proprietăţii individuale inaliena-
bile a fiecărui ţăran, Mihalache creează un sistem de
asociaţii și cooperative, în care ţăranii se înscriau de
bunăvoie, pământul rămânând al lor, dar produse-
le muncii revenind tuturor. Aceasta a devenit una din-
tre ideile de bază ale ţărănismului, necesitatea ca mul-
titudinea de loturi mici ţărănești să fie asociate între
ele pentru a se realiza suprafeţe mai mari care să per-
mită o exploatare eficientă a pământului, iar produ-
sele să fie valorificate în condiţii cât mai avantajoase.
Acest lucru se putea realiza doar prin dezvoltarea unui
sistem întreg de cooperative libere în care pământul ră-
mânea pe veci al ţăranilor, produsele rezultate revenin-
du-le în totalitate în cadrul asociaţiei. Faptul că, ulterior,
regimul comunist a uzurpat pe fond și semantic concep-
tul de cooperativă, confiscând prin teroare pământul ţă-
ranilor, după modelul sovietic, nu face mai puţin atractive
ideile lui Mihalache. Luând în calcul ideea fundamentală
a cooperaţiei, Ion Mihalache întemeiază la Topoloveni și
în satele din jur o mulţime de cooperative, ele dăinuind
cu ­însemnate realizări până în vremea comunismului.

10 Historia | IUNIE 2022

 | DOSAR |

Ion Mihalache a încercat întreaga viață

să îmbunătățească condiția țăranilor români

IUNIE 2022 | Historia 11

 | DOSAR |

În acest fel se putea rezolva proble-

ma agrară în viziunea lui Mihalache,
dar doar întregită cu o altă compo-
nentă de bază a ţărănismului: o in-
dustrializare masivă și rapidă a eco-
nomiei românești. Constatând că în
mediul rural există un surplus de bra-
ţe de muncă, Mihalache și-a dat sea-
ma că acest surplus ar putea fi absor-
bit doar într-o societate în care se pu-
tea dezvolta nestingherită marea in-
dustrie. De aici nevoia de capital pen-
tru crearea acesteia. Capitalul repre-
zenta, în concepţia sa, motorul în-
tregii activităţi economice și trebu-
ia încurajat să-și îndeplinească me-
nirea, dar nici muncitorul nu trebu-
ia lăsat pradă unei exploatări nedrep-
te. Tot în acest spirit, Mihalache apre-
cia dezvoltarea micii industrii pe care
o dorea implementată pe cât posibil
în mediul rural, pentru ca ţăranii să
nu fie obligaţi să-și părăsească me-
diul lor natural, beneficiind în același
timp de avantajele economice ale
unei gospodării proprii. „La fel, pen-
tru a împiedica fărâmiţarea gospodă-
riilor ţărănești sub pragul dimensiu-
nii rentabile, Mihalache insistă asu-
pra deplasării către industrie a exce-
dentului de braţe de muncă, chiar cu
preţul naţionalizării treptate a marii
industrii.“ (Mircea Ciumara)
Punând în practică aceste idei la
Topoloveni și în satele adiacente, el Fotografie cu Ion
transformă zona într-un laborator so- Mihalache publicată
cio-economic, pentru a vedea dacă în săptămânalul
concepţia sa este viabilă sau nu. Atrage german „Berliner
asupra sa atenţia marelui Spiru Haret, Illustrirte Zeitung”,
ministru reformator al Instrucţiei, care numărul 50 din 1927
îl încurajează și îl sprijină în demer-
surile sale. „Prin însușirile intelectu-
ale și sufletești, prin pilda vieţii sale,
prin devotamentul faţă de școală și
cauza obștească, Spiru Haret a exer-
citat asupra lui Mihalache o influenţă
covârșitoare.“ (Sterie Diamandi)
În 1912 este ales președinte al
Asociaţiei Generale a Învăţătorilor,
funcţie din care rostește un vibrant
discurs funebru la înmormânta-
rea marelui său mentor, Spiru Haret.
Vorbind în numele corpului didactic
primar, învăţătorul din Topoloveni
reușește să impresioneze asistenţa
prin sinceritatea accentelor și puterea
de evocare a marelui dispărut. Se năs-
cuse și un mare orator!

12 Historia | IUNIE 2022

 | DOSAR |
După Primul Război Mondial, Ion Mihalache a afirmat că „Partidul Țărănesc a luat naștere în tranșeele de la Mărășești”
„Partidul
Ţărănesc
a luat naștere în
tranșeele de la
Mărășești“
Pentru Ion Mihalache, anii Primului Război Mondial vor
avea o influenţă covârșitoare. „Mulţimea fără număr a sa-
telor, goală și flămândă, se bătea cu îndârjire și murea cu
resemnare pentru apărarea unui pământ care nu era al ei
și pentru susţinerea unei organizaţii de stat care se purta-
se vitreg cu dânsa.“ (Sterie Diamandi)
În timpul neutralităţii (1914-1916), toată suflarea româ-
nească era în fierbere, pretutindeni auzindu-se glasurile celor
care mobilizau naţiunea română pentru a săvârși prin arme
visul de veacuri al neamului nostru: Marea Unire. Printre
aceste glasuri, cel al lui Mihalache se auzea distinct, dis­
cursurile sale având un răsunet extraordinar. Ele au avut da-
rul „să mobilizeze în cel mai înalt grad întreaga învăţătorime
ce va constitui de fapt baza din care se va recruta marea masă
a ofiţerilor de rezervă ai Armatei Române“. (Ion Diaconescu)
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar
ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie pes-
te tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși
îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale
de eroism. Fratele lui Ion, locotenentul Dumitru Mihalache
(1885-1916), moare ca un erou în bătălia de la Bălării și este în-
mormântat la Cimitirul Bellu Militar pe 20 noiembrie 1916.
Experienţa traumatizantă a războiului acţionează ca o
hârtie de turnesol asupra gândirii lui Mihalache. În noroiul
tranșeelor, învăţătorul din Topoloveni își dă seama cât de ne-
dreptăţiţi erau ţăranii care acum în haine militare se jertfeau
pentru o Românie Mare care trebuia neapărat să fie și a lor.
Mai târziu, Mihalache va afirma că Partidul Ţărănesc a luat
naștere în tranșeele de la Mărășești, ceea ce nu era departe de
adevăr. „În cele câteva luni, cât a stat la Iași, ca ofiţer demobi-
lizat, el luase contact cu învăţătorii, ofiţeri în rezervă ca și el.
Toţi erau de acord cu Mihalache, necesitatea formării unui
partid ţărănesc. Admirabilă tenacitate în realizarea unei idei.
Necunoscut, fără mijloace, a început lupta.“ (Pamfil Şeicaru)
Ideea unui partid care să reprezinte interesele ţărăni-
mii apăruse încă din 1882, când Constantin Dobrescu-Argeș,
Dincă Schileru și Mucenic Dinescu întemeiaseră cea dintâi or-
ganizaţie politică a ţărănimii, transformată în 1895 în Partida
Ţărănească. A urmat apoi, în 1905, încercarea lui Vasile M.
Kogălniceanu și a lui Alexandru Vălescu de întemeiere a unui
partid al ţăranilor. Doar Ion Mihalache va reuși însă să creeze
un partid ţărănesc viabil și care, odată cu fuziunea din 1926
IUNIE 2022 | Historia 13
 | DOSAR |

Regele Ferdinand I și Iuliu Maniu în Transilvania (1919)

cu Partidul Naţional al lui Iuliu Maniu, va da României cel

mai popular și mai înaintat partid politic din istoria României,
PNŢ.
Ion Mihalache pleacă în Basarabia pentru a contribui la
redeșteptarea spiritului naţional românesc, alterat după pes-
te o sută de ani de opresiune rusească. Întors în ţară, înfiin-
ţează pe 5 decembrie 1918 Partidul Ţărănesc. Spre surprinde-
rea lui Mihalache, noul partid începe să primească adeziuni
și din afara lumii învăţătorilor. Primul dintre ei este Grigore
Iunian (1882-1939), deputat liberal, ales în 1914, dar care în
1917 se despărţise de Ionel Brătianu și formase împreună cu
George Diamandy, dr. Nicolae Lupu și Grigore Trancu-Iași,
efemerul Partid al Muncii. Cu ocazia discutării în Parlament
a Legii agrare, Iunian se remarcase printr-o violentă critică
la adresa liberalilor, situându-se pe poziţiile unui radicalism
ţărănesc, care-l făcuse simpatic lui Mihalache. Ajuns minis-
tru al Justiţiei, în guvernele ţărăniste din anii 1928-1933, va
părăsi PNŢ și-și va întemeia propria sa formaţiune politică,
Partidul Radical-Ţărănesc. Apar și oportuniștii, unii de marcă,
precum Simion Mehedinţi, director al „Convorbirilor literare“
(1907-1924), dar și fost membru al guvernului Marghiloman.
Profesor universitar, apreciat de Titu Maiorescu, Simion
Mehedinţi intră în Partidul Ţărănesc doar pentru a-și căuta
un pretext ca să-l părăsească. Alţi intelectuali de marcă, însă,
vin și rămân: Virgil Madgearu, Cezar Petrescu, Victor Ioan
Popa, Gib. I. Mihăescu, Pamfil Șeicaru etc.
Noul partid își propunea în programul său: împărţirea
tuturor moșiilor la ţărani, introducerea impozitului progre-
siv pe venit, separarea Bisericii de Stat, autonomia comunală
etc. Partidul era condus de către Ion Mihalache, președinte,
secondat de Constantin Stere, eminentul economist Virgil
Madgearu, dr. Nicolae Lupu, Grigore Iunian, Pantelimon
Halippa, Ion Răducanu. Organul central de presă era „Ţara
nouă“ până în 1921, apoi ziarul „Aurora“. Sediul partidului se „Ligii Poporului“, al cărei președinte era, depășise orice li-
afla la Hotelul „Astoria“ din București. mită a raţionalului imediat după război, iar neparticiparea
partener

sa în alegeri a lăsat câmp liber, cel puţin în Vechiul Regat,

Ministru al Agriculturii și Domeniilor
Șansa nesperată a noului partid de a se impune pe sce-
na politică a României Mari a fost decizia de neînţeles
pentru majoritatea contemporanilor a lui Averescu de
a nu participa la primele alegeri de după Marea Unire,
cele din noiembrie 1919. Popularitatea lui Averescu și a
afirmării unor noi forţe politice. Partidul Ţărănesc obţine
61 de mandate, clasându-se pe locul doi în vechea Românie
și pe patru în România reîntregită. În noul guvern, con-
dus de către Alexandru Vaida-Voevod și bazat pe sprijinul
Partidului Naţional Român, Partidului Ţărănesc și al ce-
lui Naţionalist-Democrat al lui Iorga, Mihalache deţine

14 Historia | IUNIE 2022

 | DOSAR |
Harta României după unirea Transilvaniei de la 1 decembrie 1918
­portofoliul
partener principalAgriculturii și Domeniilor. „Când a depus jură-
mântul ca ministru, Ion Mihalache era un adevărat repre-
zentant al misticii ţărăniste. Din acea zi se înregistra un act
revoluţionar în formele cele mai legale.“ (Pamfil Şeicaru)
Opinia publică era uluită de spectacolul unei bănci gu-
vernamentale din care notă discordantă făcea cămașa ţă-
rănească a lui Mihalache. Devine ţinta ironiilor și a glume-
lor nesărate. Marghiloman, întrebat ce părere are despre
hartă oferită de
Mihalache, răspunde trufaș de la înălţimea poziţiei sale de
mare moșier: „Am înţeles că știe și să mănânce“!!! Nedrepte
vorbe pentru un erou de război! Dar ăsta era Marghiloman,
omul despre care prima soţie, Eliza Știrbey, afirmase că „la
el totul e fals, în afară de argintărie“.
Mandatul de ministru al Agriculturii al lui Mihalache
va purta nu doar pecetea scurtimii lui, dar și a caracterului
și spiritului legalist al fostului învăţător de la Topoloveni.
IUNIE 2022 | Historia 15
 | DOSAR |
Președintele Partidului Național-Țărănesc, Iuliu Maniu; fotografie de Iosif Berman
„Un accentuat simţ al răspunderii constituia un corset de
oţel temperamentalului revoluţionar. De o exemplară co-
rectitudine și cu respect al legalităţii, fatal, trebuia să fie
victima directorilor Ministerului de Agricultură, toţi, în
acea vreme, devotaţi Partidului Liberal.“ (Pamfil Șeicaru)
Fuziunea cu Partidul Naţional Român
La alegerile din martie 1922, Partidul Ţărănesc obţine
40 de mandate, devenind al doilea partid politic al ţă-
rii. Asta în condiţiile atotputerniciei PNL nu însemna
însă nimic. Era nevoie de un partid mai mare și mai pu-
ternic, o alternativă viabilă la PNL, chiar și pentru Regele
Ferdinand, aflat sub influenţa unică și copleșitoare a lui
Ionel Brătianu. Opţiunea evidentă era o fuziune cu Partidul
Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu.
„Privind dinspre Transilvania spre Bucureşti, Maniu con-
stata că, în ciuda unor principii mai mult sau mai puţin
identice, ceea ce deosebea formaţiunea lui de partidele is-
torice din Vechiul Regat era mentalitatea liderilor... PNR
avea conștiinţa că întruchipează Occidentul şi democra-
ţia, în raport cu partidele istorice, ce păreau o încarnare a
Orientului bizantin.“ (Apostol Stan)
Aliatul natural al PNR în Vechiul Regat nu putea fi de-
cât Partidul Ţărănesc, cel despre care Ion Mihalache, lide-
rul său, spunea că s-a născut în tranşeele Primului Război
Mondial. La urma urmei, Partidul Naţional Român nu se
născuse doar ca expresie politică a românilor subjugaţi
din Transilvania, ci şi ca un corolar organizatoric al unor
pături sociale bine definite (intelectualitatea ardeleană,
16 Historia | IUNIE 2022
­ urghezia şi ţărănimea relativ înstărită a Transilvaniei). În
b
aceste condiţii, era absolut natural ca reprezentanţii poli-
tici ai clasei rurale din Ardeal să fuzioneze cu partidul simi-
lar din Vechiul Regat. Negocierile în vederea fuziunii din-
tre PNR şi PŢ au fost îndelungate şi anevoioase, deşi în pe-
rioada 1919-1926 cele două partide s-au aflat aproape întot-
deauna pe aceleași poziţii (boicotarea serbărilor încoronă-
rii de la Alba Iulia, din 15 octombrie 1922, nerecunoașterea
Constituţiei din 1923, ambele văzute ca manifestări de par-
tid ale lui Ionel Brătianu şi ale PNL).
Principalul obstacol în calea deplinei înţelegeri era re-
prezentat de Constantin Stere, ideologul ţărănismului,
un lider foarte apreciat de către Ion Mihalache, dar căru-
ia i se reproșa în mod constant atitudinea avută în timpul
Primului Război Mondial, când rămăsese în Bucureşti
şi colaborase cu ocupantul german. Discuţiile erau gre-
le şi obositoare, mai ales cu un negociator de talia lui
Maniu. Argetoianu, care l-a cunoscut bine pe liderul ar-
delean, devoalează în memoriile sale tactica, întotdeau-
na câștigătoare, a lui Iuliu Maniu: „Niciodată n-am bănuit
de la început părerea lui într-o problemă oarecare, fiindcă
niciodată n-a formulat-o. Invariabil, ne dădea tuturor cu-
vântul, ne expuneam părerile. Şedinţa se prelungea după
miezul nopţii, unu, două, trei... Se mijeau zorile. Atunci
domnul Maniu, calm, de parcă ar fi fost o discuţie de zece
minute, încheia spunând: Mâine vom discuta în continua-
re. Luni de zile mai târziu, înţelesesem că până nu se ajun-
gea la ce voia el, fără chiar să-și formuleze părerea, seria
ședinţelor nu se sfârșea. Iar părerea lui o știam odată cu
 | DOSAR |

­ titudinea adoptată. Căci părerea domnului Maniu era toc-

a
mai formula acceptată“.
„Pertractările“ cu Partidul Ţărănesc vor dura ani între-
gi, „nuca tare“ a acestor negocieri reprezentând-o în con-
tinuare „cazul Stere“... Însă evoluţia situaţiei politice im-
punea cu necesitate urgentarea unirii celor două partide.
La 27 martie 1926, Ionel Brătianu depunea mandatul gu-
vernului său, după încheierea celor patru ani de guver-
nare constituţională. Cei mai îndreptăţiţi să solicite suc-
cesiunea la putere erau naţionalii şi ţărăniştii, dar Regele
Ferdinand, sub influenţa lui Brătianu, încredinţează for-
marea noii echipe guvernamentale lui Averescu, șeful
Partidului Poporului. Regele Ferdinand, bolnav deja şi aflat
sub dominaţia copleșitoare a tripletei Regina Maria-Ionel
Brătianu-Barbu Știrbey, refuză să aducă la putere o coali-
ţie compusă din naţionali şi ţărăniști, temându-se mai cu
seamă de radicalismul acestora din urmă, care încă aveau
printre conceptele lor doctrinare pe cel al „luptei de clasă“.
Din acest eşec, Maniu trage concluziile potrivite. Pentru
a forţa mâna „factorului constituţional“, partidul pe care îl
conducea trebuia să fie unul puternic, capabil să rivalizeze
cu cel liberal şi lipsit de excesele grupării de stânga din par-
tidul ţărănesc, condusă de Constantin Stere. Tratativele vi-
zând fuziunea au fost paradoxal ușurate de însuși Stere, care
dorea crearea unui partid naţional-ţărănesc puternic, capa- Ion Mihalache (stânga) și Grigore Iunian, fotografiați în fața
bil să se opună „oligarhiei liberale“. În același timp, Maniu Castelului Peleș
l-a asigurat pe Regele Ferdinand că „dacă Mihalache şi
Madgearu s-ar apuca de nebunii, el nu va lăsa să treacă nici într-o lume politică în care formula lui Balzac din Vautrin
24 de ore ca să prezinte demisia tuturor“. Discuţiile purtate («Viaţa e ca o bucătărie; miroase urât şi, ca să mănânci bine,
între Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au dus la perfectarea de- trebuie să te murdărești pe mâini», dar, din nefericire, la
taliilor referitoare la fuziunea care urma să fie consfinţită în noi, şi pe manșete) era lege, cei doi au rămas ca două pis-
cadrul unui Congres comun extraordinar, convocat pentru curi acoperite veşnic de albul imaculat al zăpezii.“ (Florin
data de 10 octombrie 1926. Apreciind că Partidul Naţional Constantiniu)
era organizaţia ţăranilor din Transilvania, Mihalache con- Prin întregul său program (o nouă legislaţie agrară, spri-
sidera că prin fuziunea celor două partide „am realizat ceea jinul acordat cooperaţiei, lupta contra analfabetismului,
ce prin propriile noastre forţe n-am putut să facem“. Mai di- reorganizarea Băncii Naţionale etc.), PNŢ se situa la stânga
rect, Vaida-Voevod concluziona: „Ceea ce Majestatea Sa a eșichierului politic românesc, lăsând dreapta să fie ocupa-
dorit: partide mari şi omogene, iată, s-a împlinit. Ţara dis- tă de PNL, care, natural, lua locul conservatorilor dispăruţi
pune de partidul liberal şi de partidul nostru“. la sfârşitul războiului. Aşa se şi explică furibundele atacuri
ale comuniștilor din perioada 1944-1947 împotriva PNŢ, vă-
Noua conducere a noului partid zut drept cel mai de temut adversar, concurentul cel mai
Conducerea noului partid era asigurată de către Iuliu redutabil la simpatia electoratului de stânga. Percepţia de
Maniu, flancat de doi vicepreşedinţi din fiecare formaţi- după 1990 că PNŢCD este un partid de dreapta se datorea-
une: Ion Mihalache şi Nicolae Lupu de la ţărăniști, Vaida- ză celor două teme majore: anticomunismul şi monarhis-
Voevod şi Pavel Brătăşanu de la naţionali. Virgil Madgearu, mul, pe care partidul lui Corneliu Coposu le-a lansat şi sus-
eminentul economist şi ideologul ţărănismului, îndeplinea ţinut în viaţa publică românească.
funcţia de secretar-general, iar Mihai Popovici, lider al fos- În 1927, în decurs de doar câteva luni, România pierde
tului PNR, pe cea de casier. Constantin Stere este ales prin doi dintre cei mai importanţi actori politici ai României
voinţa Congresului în Comitetul Central Executiv, compus Mari: Regele Ferdinand, care moare în iulie, și Ionel
din 24 de persoane. În realitate, dat find prestigiul şi auto- Brătianu, care dispare în noiembrie. Se instituie o Înaltă
ritatea de care se bucura, Iuliu Maniu a fost tot timpul exis- Regenţă care urma să domnească în numele minorului
tenţei PNŢ (1926-1947) adevăratul „spiritus rector“ al aces- Rege Mihai I. Regenţa era compusă din patriarhul Miron
tui partid, indiferent că îndeplinea sau nu formal funcţia Cristea, președintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gheorghe
de preşedinte. Înţelegerea dintre cei doi lideri ai fostelor Buzdugan, ambii apropiaţi de PNL, și principele Nicolae,
partide, acum fuzionate, Maniu și Mihalache, a fost perfec- fratele mai mic al veșnicului îndrăgostit Carol. După moar-
tă, în ciuda a numeroase controverse legate de oameni sau tea lui Ionel Brătianu, Regenţa încredinţează formarea gu-
de acte de guvernare, niciodată de principii. „Iuliu Maniu şi vernului lui Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel, mai harnic
Ion Mihalache au fost întruchipări ale ­cinstei desăvârșite şi, decât acesta, dar și mai lipsit de har politic.

IUNIE 2022 | Historia 17

 | DOSAR |
Liderul PNȚ, Iuliu Maniu, susține un discurs în Parlamentul României
Drumul către
guvernare
al PNŢ
Numirea de către Regenţă a lui Vintilă Brătianu în fruntea
guvernului a nemulţumit profund PNŢ, care a decis să în-
ceapă o campanie cetăţenească de răsturnare a guvernu-
lui şi forţare a Regenţei „de a încredinţa puterea domnu-
lui Maniu fără amânare“. PNŢ, şi datorită unei propagan-
de foarte abile, se identifica cu aspiraţiile mulţimilor care
se săturaseră de dominaţia liberală. În Ardeal, „chemariş-
tii“ (adepţii necondiţionaţi ai lui Maniu) reușiseră să se or-
ganizeze în formaţiuni paramilitare, aşa-numitele „roate
de flăcăi“. Mari adunări au avut loc, cea mai impresionan-
tă fiind cea de la Alba Iulia, pe 6 mai 1928, unde s-au strâns
peste 100.000 de oameni care au cerut plecarea imediată
a guvernului şi încredinţarea puterii în mâinile PNŢ şi ale
liderului său, Iuliu Maniu. „Adunarea de la Alba Iulia a fost
cea mai mare acţiune de acest fel în întreaga perioadă in-
terbelică, a demonstrat popularitatea Partidului Naţional-
Ţărănesc, precum şi capacitatea de mobilizare a lui Iuliu
Maniu, care a fost «creierul» acestei acţiuni fără precedent
în istoria României.“ (Ioan Scurtu)
Vintilă Brătianu, dându-și seama că situaţia e impo-
sibilă, demisionează pe 3 noiembrie, iar după o săptă-
mână, Regenţa este nevoită să încredinţeze puterea lui
18 Historia | IUNIE 2022
Iuliu Maniu. Prinţul Nicolae îşi va aminti mai târziu că ati-
tudinea lui Maniu era a unui om care „doreşte dominaţia
lui absolută, fără nicio condiţie şi fără nicio rezervă, ca un
biruitor care nu e dispus să discute şi să facă nicio tran-
zacţie cu nimeni“. Într-adevăr, la zece ani de la momentul
Unirii, Iuliu Maniu câștiga din nou, obţinând cea mai înal-
tă funcţie politică la care ar fi putut aspira un politician în
acea vreme. Cele mai libere alegeri din perioada interbelică
nu aveau decât să consfinţească imensa popularitate a lui
Iuliu Maniu şi a PNŢ. Scrutinul, desfășurat pe 12 decembrie
1928, a dat o imensă majoritate parlamentară ţărăniștilor,
de 77,76%, concretizate în 507 mandate, pe locul doi cla-
sându-se liberalii cu 6,55% din voturi şi 32 de mandate. De
remarcat că Maniu a oferit locuri pe listele partidului său
şi unor ziariști de marcă precum Pamfil Șeicaru, dar şi lui
Ion Vinea, mult mai bine cunoscut ca poet.
Ca prim-ministru, Iuliu Maniu a condus trei Cabinete
(10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930; 13 iunie 1930 - 19 octom-
brie 1930; 20 octombrie 1932 - 14 ianuarie 1933), guverna-
rea ţărănistă dintre 1928 şi 1933 mai fiind acoperită și de
două guverne Vaida-Voevod și două conduse de Gheorghe
G. Mironescu. În primele două Cabinete Maniu și pri-
mul guvern Mironescu, Ion Mihalache deţine portofoliul
Agriculturii și Domeniilor, iar în ultima guvernare Maniu
și prima a lui Vaida-Voevod, Ministerul de Interne.
O guvernare în plină criză economică
Din nefericire pentru PNŢ, guvernarea partidului s-a supra-
pus marii crize economice a anilor 1929-1933. Declanșată
 | DOSAR |

prin marele crah al Bursei din New de sorginte doctrinară ţărănistă era rapidă a relaţiilor de muncă, în speci-
York, criza a paralizat rapid întrea- logic să fie pusă în practică de minis- al în industria petrolieră și în cea mi-
ga viaţă economică a lumii, produc- trul Agriculturii, Ion Mihalache, fos- nieră, unde s-au produs concedieri în
ţia industrială a scăzut cu 37%, co- tul președinte al Partidului Ţărănesc. masă. Astfel, la Lupeni, în zilele de 5-6
merţul mondial, cu 67%, iar numă- Ca urmare, pe 20 august 1929, era pro- august 1929, s-a produs o grevă salari-
rul șomerilor a depășit cifra de 30 de mulgată Legea cooperaţiei, punct ală, potenţată de agitatori comuniști.
milioane. În România, efectele cri- central al programului PNŢ, urmat Vrând să-și impună revendicările, mi-
zei au fost deosebit de grave din ca- de chemarea lui Mihalache, adre- nerii au ocupat uzina electrică, peri-
uza caracterului preponderent agrar sată tuturor plugarilor, de a „se clitând astfel ventilaţia minelor, pre-
al economiei și a scăderii preţurilor la întovărăși“ în cooperative, în scopul cum și aprovizionarea cu apă a în-
produsele agricole pe piaţa mondia- practicării unei agriculturi rentabi- tregului bazin carbonifer. Apelurile
lă, ca urmare înregistrându-se o dra- le. Între 1929 şi 1931, Mihalache trece prefectului de a evacua uzina elec-
matică scădere a nivelului de trai al prin Parlament o serie de legi care re- trică au fost ignorate de muncitori,
populaţiei. flectă ideile sale de dreptate socială. ei atacând forţele de ordine. Acestea
Un factor agravant al crizei a fost Astfel, în 1929 sunt promulgate Legea au ripostat, consecinţa fiind moar-
dumpingul sovietic, Rusia lui Stalin pentru organizarea Creditului Rural tea a 20 de greviști și rănirea altor 58.
aruncând pe piaţa mondială cantităţi și Agricol, Legea circulaţiei bunuri- Răspunderea directă ministerială îi
uriașe de cereale, în special grâu, în lor, Legea pentru organizarea învă- aparţinea lui Vaida-Voevod, minis-
speranţa adâncirii crizei lumii capita- ţământului agricol, Legea pentru în- trul de Interne, dar Maniu a fost pro-
liste. Producătorii români de grâu au fiinţarea Academiei de Înalte Studii fund îndurerat de acest deznodământ
fost și ei deosebit de afectaţi, iar PNŢ Agronomice, Legea pentru adminis- tragic. El a decis imediat trimiterea
n-a găsit altă soluţie la această proble- trarea generală a pescăriilor, Legea unui comisar în Valea Jiului, care să
mă decât să trimită la Moscova, la su- pentru ameliorarea zonei inundabi- ia toate măsurile necesare amelioră-
gestia lui Virgil Madgearu, eminenţa le a Dunării etc. În 1930, în plină criză rii condiţiilor de muncă ale ­minerilor.
economică a partidului, pe un speci- economică, Mihalache găsește timp Episodul Lupeni va fi intens mediati-
alist agronom, Niculescu-Arva, care să promoveze Legea pentru delimita- zat în scop propagandistic de către re-
să studieze organizarea agriculturii rea pășunilor, Legea pentru înfiinţa- gimul comunist, cea mai notorie în-
sovietice. rea de silozuri și Legea pentru organi- săilare artistică fiind filmul din 1962,
Gestionarea crizei s-a dovedit zarea exportului de animale. „Lupeni 29“, în a cărui distribuţie o re-
anevoioasă și din cauza faptului că la Din nefericire, programul financi- găsim pe mediocra Lica Gheorghiu,
cârma celor două importante minis- ar al lui Maniu, care ar fi avut șanse de fiica preferată a lui Gheorghiu-Dej.
tere de resort, Finanţele și Economia, reușită, s-a confruntat cu prăbușirea O apreciere obiectivă a guvernă-
se aflau doi oameni extrem de con- preţurilor agricole și cu o deteriorare rii ţărăniste trebuie să cuprindă însă
tradictorii. Dacă Popovici era lip-
sit de îndrăzneală și de imaginaţie,
Madgearu, un remarcabil economist,
ar fi putut stăpâni criza. Problema
a fost că bugetul a fost alcătuit de
Madgearu, dar pus să-l aplice a fost
Mihai Popovici. Programul social-
economic schiţat de Maniu preconi-
za înfăptuirea conceptului de stat ţă-
rănesc, adică un cadru politic al unei
societăţi alcătuite în mare majoritate
din ţărani, proprietari de mici parce-
le de pământ cultivate cu mijloace fa-
miliale. Pentru a depăși însă limitele
unui asemenea gen de agricultură de
subzistenţă, Maniu propunea asoci-
aţionismul cooperatist. Era, practic,
o schimbare nu de accent, ci chiar de
paradigmă. Principala grijă a lui Iuliu
Maniu se deplasa de la marea indus-
trie și marea finanţă, cum fusese sub
liberali, spre milioanele de ţărani care
trebuiau să devină axul economiei
naţionale din perspectiva rentabili-
zării muncii lor. Această concepţie Guvernarea PNȚ s-a suprapus marii crize economice a anilor 1929-1933

IUNIE 2022 | Historia 19

 | DOSAR |

și o serie de fapte pozitive, cum ar fi stabilizarea monetară, unanimi în părerea că s-a terminat cariera mea politică și
atenţia acordată ţărănimii, o largă amnistie politică, pre- că soarta partidului nostru este pecetluită“.
ocupări pentru dotarea corespunzătoare a armatei, încer- Maniu aprecia calităţile lui Carol (inteligenţă, cultură,
carea de a ameliora criza economică prin colaborarea cu putere de muncă), dar, necunoscându-l precum părinţii săi
statele agrare, precum și o politică externă extrem de acti- sau Ionel Brătianu, nu bănuia de ce porniri josnice și ires-
vă, marcată de încheierea unor acorduri și tratate interna- ponsabile putea fi stăpânit prinţul. Oricum, Maniu, pre-
ţionale care să asigure integritatea statului naţional uni- caut din fire, dorea ca, în momentul previzibil al revenirii
tar făurit în 1919. Să nu uităm că în această perioadă, 1930- lui Carol în ţară, două chestiuni să fie tranșate clar: reface-
1931, ministrul de Externe al României, Nicolae Titulescu, rea căsătoriei cu principesa Elena (divorţul dintre Carol și
este ales în două rânduri președinte al Adunării Societăţii Elena pronunţându-se deja în iunie 1928), precum și pro-
Naţiunilor. misiunea lui Carol că va domni ca un rege constituţional,
O realizare de seamă a Guvernului Maniu este aceea nu ca un dictator.
că, pentru prima dată în istoria României, femeile au pri- Contactele dintre Carol și Maniu erau numeroase, mai
mit dreptul de a vota, prin Legea din 3 august 1929, pen- ales prin interpuși, însuși Maniu propunându-și pentru
tru început în alegerile locale, liderul ardelean încercând vara lui 1930 să întreprindă o călătorie în Franţa, unde
în 1932 să extindă acest drept și în ceea ce privește alege- urma să discute cu Carol detaliile revenirii prinţului pe
rile parlamentare, dar nereușind, din cauză că a fost for- tron. Dar Carol a precipitat evenimentele și, în ziua de 7
ţat să-și dea demisia. Iar noi, bucureștenii, datorăm unui iunie 1930, după câteva peripeţii de parcurs, a aterizat la
primar ţărănist, Dem I. Dobrescu (1929-1934), amplul pro- București, luând prin surprindere aproape întreaga clasă
gram de asanare și de punere în valoare a zonei lacurilor politică. Maniu și guvernul său nu aveau decât două opţi-
din nordul Capitalei. uni: ori, conform legilor în vigoare, să-l aresteze pe prinţ
pentru tulburarea ordinii constituţionale și să-l expulzeze
PNŢ și Carol al II-lea din ţară, ori să intre în tratative cu el.
Totuși, cea mai mare provocare politică internă PNŢ a pri-
mit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea sala-
riilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul
principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianu-
arie 1926.
Prinţul Carol se manifestase încă din anii 1918-1920 ca
un tânăr iresponsabil, care renunţase la tron pentru Ioana
(Zizi) Lambrino, recidivând, în decembrie 1924, când i-a
trimis Regelui Ferdinand două scrisori, una de la Veneţia,
cealaltă de la Milano, prin care renunţa din nou la toa-
te titlurile și prerogativele cuvenite unui moștenitor al
tronului. Simptomatic pentru lipsa de răspundere a lui
Carol este faptul că, în timp ce i se năștea copilul din re-
laţia cu Zizi Lambrino, el era deja implicat într-o nouă
aventură amoroasă cu actriţa Mirela Marcovici, patru luni
mai târziu căsătorindu-se cu principesa Elena a Greciei.
Toate aceste tribulaţii erotico-sentimentale „dezvăluiesc
că nefericitul rege Carol, sortit să aducă nenorocirea asu-
pra ţării noastre, avea frenezia inconștienţei, era lipsit to-
tal de sensibilitate morală și de simţul de răspundere“.
(Pamfil Șeicaru)
Pe de altă parte, Iuliu Maniu nu acceptase niciodată
cu inimă ușoară îndepărtarea lui Carol de la tron prin ac-
tul de la 4 ianuarie, văzând în această decizie o manevră a
lui Ionel Brătianu de a se eterniza la putere, profitând de o
Regenţă slabă, previzibil a se instala consecutiv decesului
Regelui Ferdinand. Maniu își va aminti mai târziu luările
de poziţie și atmosfera din Consiliul de Coroană din 31 de-
cembrie 1925, care ratificase decizia lui Ferdinand de a-l în-
depărta de la succesiune pe prinţul Carol: „Toţi cei care au
luat cuvântul s-au declarat, cu diferite comentarii, pentru
acceptarea și aprobarea hotărârii Regelui Ferdinand, în afa-
ră de domnii Iorga, Vaida și eu... Regele a fost foarte afec-
tat de atitudinea domnilor Vaida, Iorga și a mea, și toţi cei
prezenţi, după terminarea Consiliului de Coroană, au fost Regele Carol al II-lea al României

20 Historia | IUNIE 2022

 | DOSAR |

Maniu,
Carol
și Elena
Lupescu
Întâlnirea dintre Carol și Maniu a avut
loc în dimineaţa zilei de 7 iunie, în-
tre orele 2-3, și a fost destul de tensi-
onată, viitorul rege ­comportându-se
deja ca un suveran absolut și expli-
cându-i premierului României că el
își dorește un guvern de uniune naţi-
onală, nu unul de partid. Maniu, ne-
plăcut surprins, contraatacă și-i ofe-
ră prinţului un loc în Regenţă, pen-
tru a-și clarifica statutul matrimo-
nial, urmând ca ulterior să fie pro-
clamat rege. Carol pare să se împa-
ce cu această idee, dar, imediat după
plecarea lui Maniu, convoacă o serie
de fruntași politici, inclusiv ţărăniști
(Ion Mihalache, Grigore Iunian), căro-
ra le afirmă că el nu dorește decât să
fie proclamat imediat rege.
Era o schimbare de atitudine care
urmărea, de fapt, desolidarizarea li-
derilor ţărăniști de Maniu. În ședinţa
de guvern, Maniu a rămas conster-
nat și profund decepţionat de nese-
riozitatea lui Carol care, în convor-
birea cu el, acceptase postura de re-
gent, pentru ca în discuţiile cu ceilalţi Foto-reportaj publicat de revista „Realitatea Ilustrată”, în anul 1936, pentru a marca
lideri politici să solicite imperativ co- împlinirea a șase ani de la înscăunarea lui Carol al II-lea drept rege al României
roana. În guvern, majoritatea se pro-
nunţă pentru soluţia Carol rege, fapt În fond, în mare parte, istoria politi- de Elena, la Alba Iulia, în septembrie
ce îl mâhnește pe Maniu, care, aproa- că a anilor ’30 ai veacului trecut este po- 1930. Ceea ce omite să-i spună suvera-
pe plângând, declară că în 30 de ani vestea luptei dintre un om, Iuliu Maniu, nul e faptul că deja amanta sa reveni-
de activitate politică nu i s-a mai în- cel mai adesea neurmat de propriul său se în ţară, adusă de Mihail Manoilescu,
tâmplat să fie înfrânt. În realitate, pre- partid, cu tendinţele dictatoriale ale care o prezentase la frontieră ca fiind
siunile pentru proclamarea ca rege a unui monarh înconjurat de o camari- soţia sa, și că deja se instalase la caste-
lui Carol erau mari și veneau mai cu lă coruptă, în centrul căreia se afla me- lul Pelișor.
seamă din partea armatei, dar și din tresa lui Carol al II-lea, Elena Lupescu. Pe 13 iunie 1930, Maniu relua-
partea majorităţii parlamentarilor Pentru Maniu, lucrurile erau cla- se cârma guvernului, având practic
ţărăniști. Dezamăgit, Iuliu Maniu de- re: Carol trebuia să renunţe definitiv aceeași echipă cu care își începuse
clară clar că el nu își încalcă jurămân- la Elena Lupescu și să-şi refacă mari- guvernarea: Vaida-Voevod la Interne,
tul faţă de regele în funcţiune, mino- ajul cu principesa Elena. Între auste- Mihalache la Agricultură, Iunian
rul Mihai I, așa încât demisionează, ra și sobra prinţesă greacă și o femeie la Justiţie, Mironescu la Externe,
locul său fiind luat de către insignifi- de moravuri ușoare, opţiunea lui Iuliu Madgearu la Industrie și Popovici
antul G. Gh. Mironescu. Noul guvern Maniu nu era greu de ghicit. Regele îi la Finanţe. Aflând de sosirea Elenei
realizează a doua zi, pe 8 iunie 1930, promite liderului ţărănist că își va re- Lupescu în ţară, Maniu răbufnește
restauraţia monarhică, anulând în face căsătoria, ba chiar îl însărcinea- în faţa regelui: „M-aţi înșelat atât pe
Parlament actul din 4 ianuarie 1926 ză pe Maniu să se ocupe de pregăti- mine, cât și ţara“. Carol are chiar tu-
și proclamându-l rege pe Carol. rea serbărilor încoronării sale alături peul să i-o recomande pe metresa sa,

IUNIE 2022 | Historia 21


De la dreapta la stânga: Dimitrie Gusti, Iuliu Maniu, la o ceremonie;
fotografie de Iosif Berman
iar Maniu, neadmiţând acest gest, își
prezintă demisia. Între moralul, aproa-
pe rigidul Maniu și regele prins în mre-
jele unei femei fatale și posesive, con-
flictul era ireconciliabil. La 8 octom-
brie 1930, Maniu demisionează și în
faţa colegilor săi din comitetul execu-
tiv al PNŢ, nesolicitând însă partidului
să părăsească guvernarea. „El a apărut
astfel ca un om de extremă rigiditate
morală, în timp ce partidul s-a arătat
dispus la tranzacţii.“ (Apostol Stan)
Provocând demisia șefului de ne-
contestat al PNŢ, Carol nu a avut totuși
curajul să-și instaureze regimul de au-
toritate personală, deoarece încă se te-
mea de anvergura politică și morală a
lui Maniu. El a preferat să păstreze PNŢ
la putere prin intermediul unui guvern
22 Historia | IUNIE 2022
| DOSAR |
Mironescu (octombrie 1930 - aprilie
1931), mizând pe apariţia unor disensi-
uni între principalii lideri ţărăniști.
Maniu, nedorind nici să gireze,
dar nici să pună beţe în roate guver-
nului Mironescu, se retrage în liniștea
Bădăcinului, la el acasă, tactică pe care
o va întrebuinţa în multe alte rânduri
pentru a-și pregăti revenirea politi-
că. De aici și supranumele de „Sfinxul
de la Bădăcin“. Pleacă apoi într-o lun-
gă călătorie în Occident, un fel de au-
toexil impus, care să-l distanţeze și fi-
zic, nu doar moral, de ceea ce se întâm-
pla în România. Iar în România deve-
nea tot mai evident că toate capricii-
le regelui deveneau lege, iar interese-
le unor membri ai camarilei, precum
Puiu Dumitrescu, secretarul personal
al monarhului, sau bancherul Aristide
Blank, sfătuitorul economic al lui Carol,
prevalau în faţa programului oficial de
guvernare.
Situaţia devenea intolerabilă pen-
tru PNŢ, care formal guverna ţara, fără
ca președintele partidului să fie impli-
cat în actul guvernării. În unele judeţe
practic partidul se dezintegra sub năva-
la oportuniștilor și carieriștilor. În faţa
planurilor de domnie personală ale lui
Carol nu rămăsese decât Maniu, mai
ales după moartea președintelui PNL,
Vintilă Brătianu, în decembrie 1930, în-
locuit la șefia partidului de I.G. Duca.
„Maniu, considerat de Barbu Știrbei,
în februarie 1931, „«primul nostru om
de stat», se configura drept obstacolul
principal împotriva planurilor Regelui
de domnie personală.“ (Apostol Stan)
Conflictul dintre Maniu
și Carol al II-lea afectează PNŢ
La începutul anului 1931, din iniţiativa
lui Grigore Gafencu și Virgil Madgearu,
se înfiripă un curent de combatere a
oportunismului manifestat de guver-
nul Mironescu în raport cu regele și
de readucere a lui Maniu în ţară. Iuliu
Maniu avea acum aureola unui adevă-
rat exilat, sacrificat de către propriul
partid, iar în această mișcare de recu-
perare a lui Maniu erau angrenaţi atât
Vaida, cât și Mihalache, ultimul cerân-
du-i lui Maniu „să vie cât mai repede în
ţară“. Sfârşitul guvernului Mironescu
era aproape și deja regele se gândea la
o nouă formulă ministerială, cea mai
agreată fiind Titulescu prim-ministru
al unui guvern naţional-ţărănist. Însă
Maniu nu avea de gând să garanteze
parlamentar o astfel de formulă an-
ticonstituţională, așa încât lui Carol
al II-lea nu-i rămâne decât să apeleze la
un guvern de tehnicieni, așa-zis deasu-
pra partidelor, condus de către Nicolae
Iorga.
Sugestiva confesiune a Reginei
Maria, făcută prietenei sale Cella
Delavrancea, „Maniu l-a tratat pe Carol
ca pe un școlar“, nu i-a plăcut regelui
deloc. Cei doi s-au despărţit în termeni
prea puţin amabili, iar Maniu a plecat
cu convingerea că regele „îl urăște și
ar voi să scape de el“. Maniu își prezin-
tă demisia din funcţia de președinte al
PNŢ, motivând că lupta sa cu suveranul
nu trebuie să afecteze partidul.
 | DOSAR |

Regele Carol al II-lea (în centru), Ion Mihalache

(dreapta, pantaloni albi) și alți politicieni și militari români,
la ieșirea de la o ceremonie religioasă

IUNIE 2022 | Historia 23


Demisia, deși respinsă de Comi­
tetul Central Executiv al PNŢ,
își p
­ roduce efectele, șefia partidului fi-
ind preluată, cu titlu interimar, de către
Ion Mihalache.
În noiembrie 1931, Maniu demisi-
onează și din funcţia de deputat, mo-
tivând că „cine nu poate ori nu vrea să
ia parte regulat la ședinţe și la activita-
tea parlamentară să lase locul altuia“.
În același timp își reitera intenţia de a
părăsi şefia partidului, trimiţând chiar
și un emisar la Londra care să-l con-
vingă pe Nicolae Titulescu să accepte
președinţia PNŢ. Abilul nostru diplo-
mat refuză, știind că nu poate să con-
ducă un partid care practic se identifi-
că cu Iuliu Maniu.
Confruntat cu gravele probleme
ale crizei economice, în special nepla-
ta salariilor cadrelor didactice, ale ofi-
ţerilor și funcţionarilor publici, Iorga
este nevoit să-și prezinte demisia. Carol
al II-lea eșuase în încercarea sa de a con-
duce printr-un guvern deasupra parti-
delor, așa încât este obligat să revină
la guvernarea politică, oferind forma-
rea guvernului lui Alexandru Vaida-
Voevod, unul dintre vicepreședinţii
PNŢ.
Era o încercare a regelui de a semă-
na discordie în rândul conducerii PNŢ,
disociindu-l pe Maniu de restul lideri-
lor. Alegerile parlamentare convocate
în iulie 1932 sunt câștigate la limită de
ţărăniști, iar la 30 iulie Maniu revine la
conducerea naţional-ţărăniștilor, nu
însă și la cea a guvernului, unde rămâne
„fratele“ Vaida. La 17 octombrie, Vaida
– în urma unor divergenţe cu Titulescu
– își prezintă demisia, iar Maniu accep-
tă pentru ultima dată mandatul de pre-
mier, cu condiţia „să aibă mână liberă“
în conducerea statului.
Ca prim-ministru, Maniu insistă
din nou pentru refacerea căsătoriei din-
tre Carol și principesa Elena, precum și
pentru îndepărtarea imediată și defini-
tivă a Elenei Lupescu din anturajul re-
gal. Nu va avea succes nici de această
dată, conflictul dintre el și rege acuti-
zându-se la maximum. Ruptura defi-
nitivă dintre Maniu și rege se produ-
ce în momentul în care Ion Mihalache,
ministrul de Interne, decide înlocuirea
din funcţie a generalului Dumitrescu,
șeful Jandarmeriei, și a lui Gabriel
Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei,
24 Historia | IUNIE 2022
| DOSAR |
membri de vază ai camarilei. Cei doi,
susţinuţi de rege, refuză să demisio-
neze, Gabriel Marinescu declarând cu
­tupeu: „Prin decret regal am fost numit,
doar prin decret regal pot fi înlocuit“.
Maniu se solidarizează cu Mihala­
che, considerând inacceptabil ca un gu-
vern să nu-și poată numi propriii func-
ţionari. Într-o nouă audienţă, pe 16 de-
cembrie 1932, Maniu îi pune pe tapet re-
gelui toate nemulţumirile sale vizând
amestecul camarilei în viaţa politică,
demers la care Carol al II-lea răspunde
evaziv („vom vedea“). În realitate, regele
se hotărâse să se debaraseze de Maniu
și chiar în seara aceleiași zile îl cheamă
pe Vaida la palat pentru a-l înlocui pe
Maniu.
Partidul părea fracturat în trei:
maniștii, vechii ţărăniști, grupaţi în ju-
rul lui Mihalache, și vaidiștii. Lipsit de
suport politic, Vaida-Voevod demisi-
onează pe 9 noiembrie 1933, făcân-
du-l pe Maniu să declare satisfăcut:
„Știam că dacă nu pune de la început
piciorul în capul hidrei care s-a încui-
bat în jurul Palatului, încercarea lui de
guvernare nu va reuși“. Recunoscând
că „tactica sa a dat greș“ și că „în politi-
că greșelile se plătesc“, Vaida demisio-
nează din funcţia de preşedinte al PNŢ,
invitându-l pe Maniu să-i ia locul. Dar
Maniu nu consideră că „îi bătuse cea-
sul“ revenirii, așa încât îl propune pe alegându-l în funcţia de președinte pe
Ion Mihalache ca preşedinte, propu- Alexandru Vaida-Voevod. Pentru pri-
nere acceptată în unanimitate. Maniu, ma dată, după 14 ani de președinţie a
„lup singuratic“, își va concentra aten- Partidului Naţional, apoi a Partidului
ţia asupra criticilor la adresa camarilei Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu deve-
regale și a regelui însuși. nea „simplu soldat“ al PNŢ, continu-
Mai mult decât atât, Maniu a de- ând însă lupta cu regele, camarila și
monstrat prin actul demisiei din 12 ia- Elena Lupescu. Pe 21 noiembrie 1933,
nuarie 1933 din fruntea guvernului că Vaida-Voevod demisionează din func-
pentru el puterea politică nu era un ţia de președinte PNŢ și este ales, în lo-
scop în sine, ci posibilitatea de a trans- cul lui, Ion Mihalache.
pune în practică anumite principii de În următorii ani, până în noiem-
guvernare. „Fără îndoială, gestul său – brie 1937, partidul, sub conducerea lui
singular în peisajul politic interbelic – Mihalache, se va concentra în prin-
era exemplar.“ (Ioan Scurtu) cipal asupra clarificării sale ideologi-
ce, militând pentru instaurarea unui
PNŢ sub conducerea stat ţărănesc. La congresul PNŢ din
lui Mihalache 22-23 aprilie 1935 este adoptată for-
În acest context, Iuliu Maniu a hotă- mula statului ţărănesc, atât de dragă
rât să nu mai gireze politica guverna- lui Mihalache și teoretizată de intelec-
mentală, însărcinându-l pe Mihalache tuali de mare prestigiu precum Virgil
cu președinţia partidului, el plecând în Madgearu, Mihai Ralea, Constantin
străinătate. Demisia formală se va pro- Rădulescu-Motru, viitor președinte al
duce pe 2 aprilie 1933, o lună mai târ- Academiei Române, Gheorghe Zane,
ziu, Comitetul Central Executiv al PNŢ Mihail Ghelmegeanu etc.

Ion Mihalache (centru) susține un discurs electoral
Dar dacă Maniu, loial, îl seconda pe
Mihalache în demersul său vizând crea-
rea statului ţărănesc afirmând răspicat:
„Să promovăm ţăranul român. Ideea de
naţionalism și ţărănism sunt sinonime
la noi“, nu același lucru se poate spune
despre Mihalache, care nu agrea intran-
sigenţa lui Maniu vizavi de rege, consi-
derând că subminează șansele PNŢ de
a fi adus la putere. Dar Maniu era Maniu
și nu înţelegea să facă vreo concesie de
la principiile sale: „Dar, fraţilor, eu sunt
ardelean. Eu m-am obișnuit a vorbi pe
faţă, cum am vorbit cu Tisza, și nu mă uit
dacă se supără careva sau nu, când spun
adevărul, dacă el este în interesul ţării și
al aceluia cui îl spun. Am spus domnu-
lui Mihalache: eşti președinte, fă ceea
ce vrei. Dar eu voi spune, și înaintea lui
Dumnezeu, și înaintea oamenilor, ade-
vărul întreg și curat. Anume că doamna
Lupescu nu trebuie să fie în ţară“.
În noiembrie 1937 se împlinea
termenul legal de guvernare a PNL
| DOSAR |
și a cabinetului Tătărescu, și cei mai
în ­măsură să solicite puterea erau
ţărăniștii. Dar regele nu era convins că
Mihalache ieșise total de sub influen-
ţa lui Maniu, pe care îl considera „ade-
văratul șef al Transilvaniei“. Maniu,
pentru a nu sabota încercarea lui
Mihalache de a accede la guvernare, își
încetează temporar atacurile împotri-
va lui Carol al II-lea și pleacă în străină-
tate, convins, de altfel, că urmașul lui
Tătărescu va fi... Tătărescu.
Pe 12 noiembrie, regele îi oferă gu-
vernarea lui Mihalache, cu condiţia
să-l includă în guvern și pe Vaida ca
ministru de Interne. Această condi-
ţie însemna practic să dinamitezi din
start propunerea, fiindcă era inaccep-
tabil pentru Mihalache și PNŢ să gu-
verneze alături de Vaida-Voevod, omul
care făcuse jocul lui Carol în guverna-
rea ţărănistă și care, în 1935, părăsi-
se PNŢ-ul formându-și propria orga-
nizaţie politică, „Frontul Românesc“.
Mihalache refuză oferta regală, ratând
astfel unica lui șansă de a deveni prim-
ministru în perioada interbelică, dar
dovedind un înalt simţ moral, oferind
în același timp politicienilor o lecţie
de democraţie, prin care demonstra
că „puterea nu este totul“.
Revenirea lui Maniu
la conducerea PNŢ
În Comitetul Executiv din 22 noiem-
brie 1937, Mihalache, recunoscându-și
eșecul, îi propune lui Iuliu Maniu șefia
partidului, deoarece el devenise „sim-
bolul luptei constituţionale“. Ultimele
cuvinte ale lui Mihalache ca preşedin-
te al PNŢ i-au fost adresate lui Maniu:
„Ia comanda și dă porunca!“. Preluând
îndemnul lui Mihalache, Maniu ac-
ceptă să-şi reia funcţia de preşedinte
al partidului: „Am ascultat întotdeau-
na comanda dumitale și când nu-mi
plăcea, trebuie să ascult și această ulti-
mă comandă“. Lui Iuliu Maniu i se de-
leagă întreaga putere de decizie, aceas-
tă hotărâre rămânând în vigoare până
la desfiinţarea PNŢ, în 1947. De acum,
lupta dintre Carol al II-lea și Maniu va
fi pe viaţă și pe moarte, fără compro-
misuri, până la distrugerea unuia din-
tre cei doi protagoniști.
La sfârşitul aceluiași an 1937, Carol
al II-lea reușește să dea o lovitură im-
portantă PNŢ-ului atrăgând de partea
sa gruparea centristă din partid, în frun-
te cu Armand Călinescu, Mihai Ralea,
Virgil Potarca, Mihai Ghelmegeanu
etc., care vor primi funcţii în guvernul
Goga, dar și în guvernele dictaturii re-
gale dintre 1938-1940.
Maniu îi exclude din partid pe „de-
zertori“, admiţând în schimb cererea
lui Nicolae Titulescu de a se înscrie ca
simplu membru în partidul pe care îl
conducea. În perspectiva noilor alegeri
care se profilau la orizontul lunii mar-
tie 1938, Maniu nu mai reînnoiește pac-
tul cu legionarii, distanţându-se de de-
claraţiile lui Codreanu, care afirma că
el dorește alianţa cu Berlin și cu Roma
la 24 de ore de la biruinţa Gărzii de Fier:
„Este direct criminal acel român care,
direct sau indirect, vrea să ducă politica
externă în orbita politicii germane“. În
schimb, Maniu se apropie de PNL, în-
cheind o înţelegere cu Dinu Brătianu,
prin care crea practic un bloc al parti-
delor democratice.
IUNIE 2022 | Historia 25
 | DOSAR |
Întâlnire între Regele Carol al II-lea (dreapta) și dictatorul nazist Adolf Hitler, 24 noiembrie 1938
„Majestate,
faceţi
o neiertată
greşeală,
ale cărei
consecinţe sunt
incalculabile...“
Confruntat cu adversitatea gardiștilor, dar și cu cea a par-
tidelor tradiţionale, Carol al II-lea demite pe 21 februarie
guvernul Goga și decide să instaureze un regim de autori-
tate monarhică. Maniu, primit în audienţă, îl avertizează:
„Majestate, faceţi o neiertată greşeală, ale cărei consecinţe
sunt incalculabile... Asumând această răspundere personal,
Majestatea Voastră vă expuneţi inutil și riscaţi chiar tronul“.
Era însă prea târziu, regele se decisese deja: la 27 februarie
1938 intră în vigoare o nouă Constituţie, în care puterea re-
ală în stat aparţinea suveranului, iar pe 30 martie, partidele
politice erau desfiinţate. România intra pentru 51 de ani în
zodia neagră a dictaturilor.
Tragic se vor adeveri cuvintele lui Maniu adresate lui
Carol în următorii doi ani și jumătate: desfiinţarea sistemu-
lui democratic, introducerea terorismului de stat ca meto-
dă de guvernare și, mai cu seamă, destrămarea României
Mari, în vara anului 1940, prin pierderea a peste o treime
26 Historia | IUNIE 2022
din ­teritoriul naţional. Toate acestea, pe fundalul internaţi-
onal al ascensiunii Germaniei și al avansului luat de Hitler
în sud-estul continentului european.
Maniu, secondat de Mihalache, consecvent principiilor
sale de-o viaţă, continuă lupta pentru democraţie, veștejind
fiecare act al noii puteri și eliminând din partid pe oricine
încerca cel mai mic compromis cu Regele Carol al II-lea.
Prefera să lucreze cu un grup din ce în ce mai restrâns de oa-
meni, în special cu Ion Mihalache, Mihai Popovici, Nicolae
Lupu și Ghiţă Popp. Considerând încă valabilă Constituţia
din 1923, Maniu declara că „nu ne simţim dizolvaţi, ci ne
simţim obligaţi a continua activitatea noastră“. Nu fără ris-
curi, am spune, având în vedere că Regele Carol al II-lea pre-
gătea inclusiv eliminarea fizică a lui Maniu.
În memoriile lui Armand Călinescu, ministrul de Interne
și „omul forte“ al regimului lui Carol al II-lea, găsim o însem-
nare sibilinică din 28 noiembrie 1938:
„Gavrilă (Gabriel Marinescu, prefectul Poliţiei Capitalei
– n.a.) la mine: Codreanu și Maniu.
Eu: numai Codreanu, Maniu nu“.
„Interpretarea dată lapidarei însemnări este aceea că re-
gele a vrut asasinarea atât a lui Codreanu, cât și a lui Maniu.“
(Cristian Troncotă)
Înfruntarea finală dintre Maniu și Carol al II-lea va fi însă
în noaptea de 30/31 august 1940, când, în cadrul Consiliului
de Coroană ce urma să decidă acceptarea sau nu a Dictatului
de la Viena, prin care se răpea României Ardealul de Nord,
bătrânul lider transilvănean, cu ochii în lacrimi, face ama-
re reproșuri regelui: „Protestez în numele Ardealului și
al Banatului, în contra oricăror încercări de a înstrăina
Transilvania, Banatul, Maramureșul sau Crișana de la cor-
pul statului nostru... eu nu învinovăţesc pe nimeni, nu ju-
dec sau nu trag la îndoială bunăvoinţa nimănui, dar în viaţa

Mareșalul Ion Antonescu
statelor se fac greşeli, care trebuie să-şi
aibă răspunderea lor... în cazul concret
poporul nu este vinovat, căci acei oa-
meni care au avut soarta ţării în mână
n-au fost reprezentanţii Ardealului;
aceşti domni au avut soarta ţării în
mână în urma unei lovituri de stat“.
Ion Mihalache se înrolează
din nou voluntar
Vorbele lui Maniu au căzut ca o sen-
tinţă pentru Carol al II-lea care, o săp-
tămână mai târziu, confruntat cu ne-
mulţumirea populară, abdica în fa-
voarea fiului său, Mihai I, lăsând
însă întreaga putere reală generalu-
lui Ion Antonescu, autoproclamat
„Conducător al Statului“. Iuliu Maniu
obţinea astfel o nouă, dar amară vic-
torie politică.
Având în vedere situaţia dramati-
că a ţării, Iuliu Maniu nu își putea săr-
bători victoria, ci trebuia să găsească
soluţii urgente de apărare a români-
lor aflaţi acum în afara graniţelor ţă-
rii. Deși pregătise o mare manifestaţie
populară pe 15 septembrie 1940 îm-
potriva Dictatului de la Viena, Maniu,
la solicitarea lui Antonescu, o contra-
mandează. În schimb, trimite un am-
plu memoriu lui Hitler și lui Mussolini,
artizanii raptului Ardealului de Nord,
în care le atrăgea atenţia celor doi dic-
tatori că „protestează vehement con-
tra sentinţei arbitrare care atribuia
Ungariei o majoritate de români, pen-
tru a îngloba ţării lor o minoritate de
maghiari“ și că „sentinţa de la Viena
nesocotea principiul naţionaliţătilor
| DOSAR |
și cele mai elementare concepţii de
dreptate“.
Maniu refuză să gireze politic
guvernul lui Ion Antonescu, dar, în
mod excepţional, admite ca un mem-
bru PNŢ, eminentul jurist Dimitrie
Gerota, să facă parte din Cabinet. În
urma asasinării de către legionari a
lui Virgil Madgearu, secretar general al
Partidului Naţional-Ţărănesc, Gerota
își va înainta demisia. În acelaşi con-
text al asasinatelor de la Jilava și al uci-
derii lui Nicolae Iorga, Maniu nu se va
sfii să afirme: „Deşi înverşunat adver-
sar politic, Iorga a fost o podoabă a şti-
inţei naţionale și universale“.
În momentul în care, pe 22 iunie
1941, Ion Antonescu dă celebrul său or-
din: „Ostași, vă ordon, treceţi Prutul!“,
Ion Antonescu, regina-mamă Elena și Regele Mihai
Ion Mihalache se înrolează voluntar,
la fel ca și în Primul Război Mondial,
deși acum avea vârsta de 59 de ani și
ar fi putut sta acasă. Nu va lupta însă
decât până la Nistru, deoarece consi-
dera că doar până acolo se întinde pă-
mântul României Mari, iar trecerea râ-
ului era o greșeală politică și militară a
generalului Antonescu.
Maniu salută cu entuziasm elibe-
rarea Basarabiei și Bucovinei de Nord
în vara anului 1941, dar se pronunţă
hotărât împotriva continuării războ-
iului dincolo de Nistru, motivând că
„nu putem lupta împotriva Rusiei, azi
aliata Angliei, probabil învingătoare la
sfârșitul războiului“. În timp ce Maniu
avea o nestrămutată încredere în vic-
toria democraţiilor occidentale (SUA
și Marea Britanie), mareșalul conside-
ra ca inacceptabilă o altă variantă de-
cât victoria Germaniei. „Din acest an-
tagonism structural dintre cele două
formule politice au decurs toate con-
fruntările – rămase, din fericire, la ni-
vel epistolar – dintre singuraticul întru
putere mareșal și cei doi lideri (Maniu
și Brătianu – n.a.) ai unor partide tradi-
ţionale.“ (Florin Constantiniu)
Din nefericire, în colţul nostru de
lume, nu anglo-americanii vor face
jocurile, ci sovieticii. Iar Maniu trebu-
ie să se adapteze noii situaţii geopo-
litice intrând în tratative cu Partidul
Comunist din România, presupus a
avea un cuvânt greu de spus după răz-
boi, având în vedere previzibila ocupa-
re a României de către Armata Roşie.
IUNIE 2022 | Historia 27
 | DOSAR |

Gheorghe Gheorghiu-Dej cheamă „oamenii muncii la lupta pentru punerea în practică a programului de guvernare al F.N.D.”
(13 februarie 1945)

Ţărăniștii,
o ţintă pentru
comuniști
La 20 iunie 1944, Maniu semnează acordul de înfiinţare a
Blocului Naţional-Democrat, alături de Partidul Naţional-
Liberal, Partidul Social-Democrat și Partidul Comunist.
Deşi ar fi preferat ca Antonescu să semneze armistiţiul cu
Aliaţii, el nedorind să gireze un act care prevedea pierde-
rea Basarabiei și Bucovinei de Nord, Maniu acceptă totuşi
faptul împlinit al arestării mareșalului și participă în cali-
tate de ministru de stat la formarea guvernului Sănătescu
(23 august - 2 decembrie 1944). După 23 august, PCR şi-a
luat imediat ca ţintă politică Partidul Naţional-Ţărănesc şi
în special pe liderul acestuia, Iuliu Maniu. Comuniştii ro-
mâni, ca şi stăpânii lor sovietici, au intuit corect că pentru
aservirea ţării către satrapul roşu de la Kremlin principala
piedică o reprezintă partidul condus de Maniu.
Pentru comuniştii români, la fel ca şi pentru bolşevicii
ruşi în anii de după 1917, nu partidele de dreapta erau prin-
cipalele adversare, ci cele de stânga, care le puteau periclita
poziţia de lideri ai acestui curent politic, în mare ascensi-
une după prăbuşirea fascismului şi încheierea celui de-Al
Doilea Război Mondial. Încă din 24 septembrie 1944, deşi
De la dreapta la stânga: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teoharie
Georgescu și Lucrețiu Pătrăşcanu, în tribuna oficială, cu ocazia
„demonstrației oamenilor muncii” cu prilejul zilei de 1 Mai 1946,
Piaţa Victoriei, București.
formal erau aliaţi în cadrul Blocului Naţional-Democrat,
liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej lansează în ca-
drul unui miting desfăşurat la Bucureşti „o critică amica-
lă“ Partidului Naţional-Ţărănesc, amintind de represiuni-
le de la Lupeni din 1929 şi de la Griviţa din februarie 1933.
Principala întrebare care-l preocupa pe Maniu era în ce
măsură puterile anglo-saxone vor acorda ajutor României
împotriva tendinţelor de comunizare a ţării, dar la aceas-
tă întrebare nu a primit niciodată un răspuns direct şi sin-
cer. Pe 1 decembrie 1944, Maniu îi transmitea p ­ remierului

28 Historia | IUNIE 2022

 | DOSAR |
Ion Mihalache (dreapta), în boxa acuzaților în procesul înscenat de comuniști
englez Winston Churchill un mesaj prin intermediul
­reprezentantului Marii Britanii în România, Le Rougetel, în
care cerea: „Dacă guvernul englez vrea ca România să intre
în sfera de influenţă sovietică, el ar fi extrem de recunoscă-
tor domnului Churchill dacă i-ar da răspuns precis la aceas-
tă chestiune“. Pentru că „dacă acest lucru nu intră în inten-
ţia guvernului englez, atunci el este gata să lupte împotriva
comunizării ţării, până la moarte“. În discuţiile cu Burton
Berry, reprezentantul politic al SUA în România, Maniu îşi
devoala intenţiile: „Dacă America doreşte ca România să de-
vină o parte a Uniunii Sovietice, vă rog să-mi daţi un sfat în
consecinţă, căci pot aranja lucrurile în avantajul României,
mai bine decât pot să o facă comuniștii“.
Din păcate, Maniu nu a primit ca încurajări decât vor-
be goale, ceea ce l-a facut pe Sir Archibald Clark-Kerr, am-
basadorul britanic la Moscova, venit în vizită la Bucureşti,
în decembrie 1945, să recunoască că i-a fost extrem de greu
să mintă un om de valoarea lui Maniu. În realitate, lucru-
rile vor fi tranşate după voinţa lui Stalin, care-i spusese li-
derului comunist iugoslav Milovan Djilas, în aprilie 1945:
„Acest război nu este ca acelea din trecut. Oricine ocupă
un teritoriu impune şi propriul sistem social“. Or, evident,
România fiind ocupată de armata sovietică, nu putea să
urmeze – în logica deseori atât de necruţătoare a istoriei –
decât comunizarea ţării noastre.
În aceste condiţii, lupta lui Iuliu Maniu pentru păs-
trarea democraţiei ne apare astăzi perfect inutilă, dar cu
atât mai eroică, fiindcă ea a salvat în ultimă instanţă dem-
nitatea neamului românesc. Om onest, Maniu nu îşi pu-
tea închipui că marile puteri anglo-saxone pot fi atât de
perfide încât să abandoneze România în ghearele ursului
s­ ovietic, renunţând ele însele la frumoasele principii în-
scrise în Carta Atlanticului. Nici impunerea prin forţă a gu-
vernului Petru Groza (6 martie 1945), nici eșecul „grevei re-
gale“ (decembrie 1945) nu l-au făcut pe bătrânul lider arde-
lean să-și piardă credinţa în sprijinul anglo-americanilor.
Un episod deosebit s-a petrecut în octombrie 1945, în tim-
pul „grevei regale“. Întâmplarea se bazează pe mărturia lui
Nestor Badea, important fruntaș ţărănist, văr prin alianţă cu
Ion Mihalache, care în perioada 1939-1947 locuia la domiciliul
familiei Badea când venea în București împreună cu soţia. În
prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abor-
dează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru
în locul lui Petru Groza. Întrebat de Mihalache de ce nu se
adresează președintelui partidului, Iuliu Maniu, Pătrășcanu îi
răspunde că Maniu e intratabil și nici în rândurile PCR nu era
bine văzut. Liderul comunist îi mai spune că Gheorghiu-Dej e
la curent cu iniţiativa lui și ar fi spus: „Dacă Mihalache trece cu
ţăranii lui și eu cu muncitorii mei, nu ne mai stă nimeni împo-
trivă“. A doua precizare cerută de Mihalache se referea la auto-
rul propunerii ce i se făcea. Răspunsul lui Pătrășcanu a sunat
ciudat, dar destul de logic în contextul luptei pentru putere ce
se ducea în partidul comunist: „Dacă cădem de acord, vorbesc
în numele partidului, dacă nu, atunci e o iniţiativă de-a mea,
personală“. În sfârșit, Mihalache își întreabă interlocutorul
dacă poate garanta că ţăranii nu vor fi înscriși cu forţa în „col-
hoz“ și dacă comuniștii pot promite că vor obţine Basarabia
și Bucovina de la ruși. Încă ministru al Justiţiei, Pătrășcanu îi
răspunde ambiguu la prima întrebare, dar categoric la a doua,
afirmând că soarta Basarabiei și Bucovinei e pecetluită, an-
glo-americanii fiind de acord că ele trebuie să revină Uniunii
Sovietice. Nemulţumit de răspunsurile lui Pătrășcanu,
IUNIE 2022 | Historia 29
 | DOSAR |
Liderul Partidului Național-Țărănesc, Iuliu Maniu, în timpul procesului pus la cale de regimul comunist
Mihalache îi transmite că înainte de a da un răspuns favorabil
sau nu trebuie să se consulte cu Maniu, dar că el personal nu
va conduce și nici nu va gira vreun guvern care să consimtă
la pierderea Basarabiei și Bucovinei. „În replică, Pătrășcanu
a subliniat că răspunsul definitiv trebuie să-i fie dat atunci,
pe loc, da sau nu. La care Mihalache a răspuns scurt: Nu!“
(Alexandru Badea)
Era pentru a doua oară în cariera sa politică când Ion
Mihalache refuza să devină prim-ministru, cu orice preţ,
refuza să-şi încalce loialitatea faţă de Iuliu Maniu și faţă
de propriile sale convingeri și principii. Faptul că Lucreţiu
Pătrășcanu n-a fost întrebat nimic despre acest episod
ce-l putea incrimina, în decursul anchetei la care a fost
supus de către organele Securităţii în perioada 1948-1954,
ne poate conduce la concluzia că iniţiativa abordării lui
Mihalache i-a aparţinut chiar lui Dej. „Celor ispitiţi să crea-
dă acum că poate ar fi fost mai bine dacă, atunci, oamenii
politici democraţi ar fi fost mai puţin intransigenţi în res-
pectarea propriilor principii, valori și convingeri și ar fi ac-
ceptat o colaborare cu comuniștii, celor înclinaţi să crea-
dă în eventuala motivaţie de interes naţional făcută de
Pătrășcanu, trebuie să li se reamintească faptul că, dinco-
lo de vorbe, nu putea fi vorba de o colaborare, ci numai de o
subordonare, și că după tot ce știm astăzi despre natura co-
munismului, putem afirma că oricare ar fi fost linia adopta-
tă de acești oameni politici, evoluţia stărilor de lucruri, cu
neînsemnate nuanţe, ar fi fost aceeași, iar poporul nu i-ar
fi urmat de bună voie pe acest drum.“ (Alexandru Badea)
Neabătut în crezul său, Maniu se decide să trimită în
Occident un grup de fruntași ţărăniști conduşi de vechiul
30 Historia | IUNIE 2022
său prieten şi colaborator politic Ion Mihalache, în ideea
că vor putea forma în exil un guvern care să reprezinte cu
cinste adevăratele interese ale României. Fiindcă era evi-
dent că plecarea legală era imposibilă, nu rămânea decât
soluţia fugii sau, în termenii juridici de atunci, a „trece-
rii frauduloase a frontierei“. Din nefericire, între cei care
trebuiau să organizeze plecarea liderilor ţărănişti s-au in-
filtrat agenţi ai Serviciului Special de Informaţii, condus
de către Emil Bodnăraş, şi aflat în subordinea Președinţiei
Consiliului de Miniștri.
Liderii ţărăniști, exterminaţi de comuniști
Astfel s-a ajuns, în dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, la ceea
ce s-a numit „înscenarea de la Tămădău“, după numele lo-
calităţii aflate la 46 de kilometri de București, unde exista
un aeroport auxiliar de pe care trebuia să decoleze avionul
IAR-39, ce urma să-i scoată din ţară pe Ion Mihalache, Ilie
Lazăr, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, unii fiind înso-
ţiţi de soţii. Fruntașii ţărănişti au fost arestaţi chiar în mo-
mentul în care urmau să se îmbarce în avion şi au fost duşi
la Bucureşti. În aceeaşi zi de 14 iulie 1947, lui Iuliu Maniu i se
fixa domiciliul obligatoriu la sanatoriul doctorului Jovin din
Bulevardul Dacia, unde se afla internat. Apoi a fost ridicat şi
de aici şi depus la închisoarea Malmaison din Calea Plevnei.
Deşi pentru trecerea frauduloasă a frontierei, Codul pe-
nal din acea vreme prevedea o pedeapsă de maximum șase
luni, liderii comuniști au decis că este cazul să termine defi-
nitiv cu Partidul Naţional-Ţărănesc şi cu Iuliu Maniu. Tonul
îl dă cel mai mizer scrib al „Scânteii“, Silviu Brucan, apos-
tolul democraţiei româneşti de după 1989, care îşi î­ nmoaie

condeiul în otrava urii de clasă pen-
tru a produce următoarele aberaţii:
„Liderii naţional-ţărănişti apar acum
deschis în faţa opiniei publice că nu au
şi n-au avut nimic comun cu poporul
român, căruia i-au întors spatele, lu-
ând calea străinătăţii pentru a se pune
acolo direct în subordinea cercurilor
imperialiste internaţionale şi a con-
tinua uneltirile lor mârşave împotri-
va păcii“. Se organizează mitinguri de
protest şi adunări „spontane“, în care
indignaţii oameni ai muncii cer desfi-
inţarea PNŢ şi condamnarea la moar-
te a lui Iuliu Maniu. Pe 18 iulie este ri-
dicată imunitatea parlamentară a de-
putaţilor ţărănişti, inclusiv a lui Iuliu
Maniu, iar pe 29 iulie, prin Jurnalul
Consiliului de Miniştri, este desfiinţat
Partidul Naţional-Ţărănesc.
| DOSAR |
Oficiosul comunist „Scânteia”
publică pe prima pagină
„sentințele” în baza cărora au
fost condamnați la „temniță
grea pe viață” Iuliu Maniu și Ion
Mihalache
Pe 24 octombrie este numit com-
pletul de judecată în frunte cu colo-
nelul Alexandru Petrescu, un magis-
trat șantajabil prin faptul că fusese im-
plicat în procesele intentate împotri-
va comuniștilor din timpul războiu-
lui şi trecut pe lista criminalilor de răz-
boi, de pe care fusese scos de Lucreţiu
Pătrăşcanu, ministrul comunist al
Justiţiei. O zi mai târziu începea proce-
sul propriu-zis, cu acuzaţii aduşi în ze-
ghe de ocnaşi, mai puţin Maniu, care
refuzase să apară altfel îmbrăcat decât
cu cămăşile, gulerele, cravatele şi ha-
inele sale. Acuzaţiile constau în „cri-
mă de complot, înaltă trădare, tenta-
tivă de surpare a ordinii constituţiona-
le, răzvrătire, insurecţie armată etc.“. Ca
un veritabil lider, Iuliu Maniu şi-a asu-
mat răspunderea pentru toţi cei care îl
­ scultaseră, declarând că este singurul
a
responsabil de deciziile luate de condu-
cerea partidului. Demn, de asemenea,
s-au purtat Ion Mihalache şi Ilie Lazăr,
care s-au solidarizat cu Maniu. Nu ace-
laşi lucru se poate spune despre Vasile
Serdici şi Nicolae Penescu, care, con-
fruntaţi cu perspectiva pușcăriei, au ce-
dat, dând declaraţii folositoare acuzării.
Oricum, soarta tuturor era hotă-
râtă de mult, sentinţa din 11 noiem-
brie 1947 nefiind o surpriză pentru ni-
meni. Iuliu Maniu era condamnat la
„temniţă grea pe viaţă“, degradare civi-
că pe 10 ani şi plata cheltuielilor de ju-
decată în cuantum de 50.000 de lei,
iar Mihalache, la muncă silnică pe via-
ţă. Astfel, la 74 de ani, Iuliu Maniu ajun-
gea în celularul închisorii din Galaţi,
alături de Ion Mihalache, Ilie Lazăr şi
Nicolae Carandino. Ulterior, Mihalache
va fi transferat în penitenciarul de tristă
amintire de la Râmnicu Sărat, unde va fi
supus unui regim de exterminare fizică.
Ion Diaconescu își va aminti 40 de ani
mai târziu: „În vara anului 1957, când în
peregrinările noastre prin pușcăriile pa-
triei am ajuns cu alţi prieteni din PNŢ la
Râmnicu Sărat, l-am auzit bătând tare
în ușă și strigând pentru a fi auzit de noi:
«Aici Ion Mihalache. Sunt terorizat că nu
vreau să dau declaraţiile mincinoase ce
mi se cer. Sunt bolnav și mi se refuză me-
dicamentele». Restul nu s-a mai înţeles.
Între timp, temnicerii au năvălit în celu-
la lui și l-au redus la tăcere prin lovituri
sălbatice“.
Potrivit mărturiei lui Corneliu
Coposu, primul președinte al PNŢCD
de după Revoluţia din 1989, Mihalache
a fost vizitat în închisoare de Patriarhul
Justinian Marina, care i-a cerut să se
desolidarizeze de Iuliu Maniu. Dârz,
Mihalache a refuzat categoric. Moare
pe 5 februarie 1963 pe un pat mizer de
pușcărie. Nu există un mormânt al lui
Ion Mihalache, dar, dacă ar exista, cel
mai potrivit epitaf ar fi reprezentat de
cuvintele lui Ion Diaconescu, președinte
al PNŢCD (1995-2001) și nepot al lui Ion
Mihalache: „Modest, dar curajos, domi-
nat de bun-simţ, cinstit cu sine însuși și
cu semenii săi, harnic ca o albină, tot-
deauna și-a consumat întreaga energie
pentru binele celor năpăstuiţi. Având
permanent faruri călăuzitoare credinţa
creștină și iubirea de patrie, era firesc să
nu rătăcească drumul“.
IUNIE 2022 | Historia 31
 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

Petrovaradin 1716
„Uvertura“ Războiului Austro-Turc
din 1715-1718
D E A N D R E I P O G ĂC I A Ș | F OTO : W I K I M E D I A C O M M O N S , S H U T T E R STO C K

32 Historia | IUNIE 2022

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

Bătălia de la Războiul turco-veneţiano-austriac dintre anii

Petrovaradin, în viziunea 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-
pictorului Georg Philipp Turc din 1715-1718 sau „Războiul lui Eugeniu de
Rugendas Savoia“, este primul din seria războaielor ruso-
austro-turce din secolul XVIII, războaie care au
avut un profund impact asupra Ţărilor Române și
a întregii Europe de Est. Fapt mai puţin cunoscut,
o bună parte a ostilităţilor s-a desfășurat între
otomani și veneţieni, dar evenimentele militare
hotărâtoare au avut loc la Petrovaradin,
Timișoara, în Ţările Române și Transilvania,
bătălia finală fiind dată la Belgrad în 1717.

IUNIE 2022 | Historia 33

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |
L
a 8 decembrie 1714, Imperiul Otoman decla-
ra război Veneţiei și ataca Moreea, posesiu-
nea acesteia din Grecia, motivând că veneţi-
enii acordaseră ajutor muntenegrenilor și se
angajaseră în hărţuieli navale împotriva na-
velor otomane.
Serenissima nu se afla în situaţia de a se apăra singură în
faţa asaltului otoman și avea probleme în a-și găsi aliaţi, din
motive politice și logistice. În Războiul pentru Succesiune
la Tronul Spaniei (1701-1714), Veneţia fusese împotriva
Austriei, statul creștin cel mai apropiat de actualul teatru
de război. Populaţia din Moreea era sătulă de fiscalitatea
și abuzurile veneţiene, cât și de propaganda catolică exer-
citată foarte insistent. Fortificaţiile din peninsulă se aflau
­într-o stare foarte proastă, muniţiile și proviziile lipseau, iar
cei 7.000 de soldaţi în slujba dogelui nu reprezentau o opo-
ziţie serioasă pentru otomani. Fortificaţiile veneţiene au că-
zut una după alta, iar flota nu a intervenit deloc.
Pacea de la Karlowitz, otomanii și austriecii
Otomanii au trimis o solie la Viena, asigurându-i pe austri-
eci că Poarta nu are de gând să ameninţe Austria, ci doar
Veneţia, care ar fi încălcat prevederile păcii de la Karlowitz
din 1699. Cabinetul vienez nu avea însă nici o intenţie
de a-i lăsa pe otomani să avanseze în Peninsula
Balcanică după bunul plac, dar nu putea in-
terveni imediat, deoarece războiul său îm-
potriva Spaniei nu se încheiase; finanţele
erau secătuite din cauza celor două răz-
boaie: Războiul pentru Succesiune la
Tronul Spaniei și Războiul Curuţilor
(1703-1711); trupele erau extenuate;
frontul era prea departe spre sud
faţă de posibilităţile logistice ale
austriecilor; trenul de bagaje era
practic inexistent.
Încercările de a găsi aliaţi au
eșuat, Spania – inamicul Austriei!
– fiind singura care și-a arătat dispo-
nibilitatea de a interveni. Posibilitatea
intervenţiei regatului iberic neliniștea Feldmareșalul
Viena mai mult decât o invazie otomană. Siegbert Heister
Din Constantinopol, rezidentul imperial
von Fleischmann a anunţat că otomanii vor de
fapt un război împotriva Austriei și recucerirea teritorii-
lor pierdute la pacea de la Karlowitz din 1699.
Observând avansul rapid al armatelor sale, Marele Vizir
Damad Ali a refuzat pacea propusă de olandezi și a cerut
trupelor să cucerească cât mai multe fortificaţii pe malul
Adriaticii, direcţia ofensivei devenind astfel destul de clară.
Austriecii au reacţionat astfel prompt. În fruntea
Hofkriegsrat-ului (Marele Consiliu de Război) se afla
Eugeniu de Savoia, comandant de succes cu experienţă mi-
litară foarte bogată, care a optat pentru cucerirea Banatului,
singura posesiune otomană de la nord de Dunăre și la vest
de Carpaţi, un adevărat ghimpe în coasta imperială și o bază
foarte bună de atac a otomanilor împotriva Transilvaniei și
a Ungariei. Nicio acţiune militară de amploare nu putea fi
34 Historia | IUNIE 2022
dusă la sud de fluviu cu garnizoanele otomane intacte în
Timișoara, Mehadia, Orșova etc.
La 2 aprilie, totuși, Eugeniu a trimis o scrisoare către
Fleischmann la Constantinopol, prin care îi cerea acestu-
ia să înmâneze un ultimatum Marelui Vizir. Prin acest act,
Austria îi amintea oficialului otoman că ea este garanta pă-
cii de la Karlowitz, drept care otomanii erau somaţi să redea
de îndată Veneţiei Moreea și celelalte cuceriri, și să-i plăteas-
că despăgubiri. În Divan, Marele Vizir a dat citire ultimatu-
mului și a cerut celorlalţi înalţi oficiali otomani să considere
actul respectiv ca fiind de fapt declaraţia de război a Vienei
împotriva Porţii.
Unii viziri s-au pronunţat pentru o „expectativă armată“,
adică doar măsuri defensive. Marele Vizir a fost de acord și a
ordonat armatei să se adune la Belgrad și să fie pregătită să
acţioneze în orice clipă spre Ungaria; tătarilor li s-a ordonat
să vină la Hotin, de unde puteau ameninţa Transilvania și
ţine sub observaţie Rusia.
Din nou, puterile maritime Olanda și Anglia și-au oferit
bunele oficii, dar, de această dată, Eugeniu de Savoia a fost
cel care a refuzat.
Fleischmann a transmis Vienei că armata otomană atin-
gea în jur de 80.000 de oameni, dintre care circa 60.000 in-
fanterie și 15.000 cavalerie. Tătarii erau estimaţi între
10.000 și 40.000 călăreţi.
În același timp, armata otomană care
se apropia de Corfu era estimată la 30-
40.000 soldaţi, iar flota la 75 de nave de
război.
Pregătirile austriecilor
pentru război
Eugeniu de Savoia avea motive să
fie încrezător în succesul unei ac-
ţiuni militare imperiale. În primul
rând, era încrezător în geniul său
militar; corpul ofiţeresc era disci-
plinat și experimentat în cumpli-
tele războaie din ultimii 20 de ani și
mai bine; trupele erau de asemenea
disciplinate, extenuate dar experimen-
tate, și cu moralul ridicat. Eugeniu dispu-
nea în 1714 de 137.600 de oameni sub arme
(45 regimente de infanterie și 42 regimente de
cavalerie) și circa 30.000 de trupe de graniţă, în speci-
al croaţi și sârbi, plus 19 regimente de infanterie și 25 de re-
gimente de cavalerie în Ungaria și Transilvania.
Luând în considerare efectivele otomane inamice, co-
mandantul austriac a cerut suplimentarea trupelor cu încă
aproape 80.000, pentru a ajunge la 70 de batalioane de in-
fanterie și 185 de escadroane de cavalerie. Pe lângă cele 44
de batalioane din Ungaria, mai trebuiau recrutate 8 din po-
sesiunile ereditare, 3 din Napoli, câte 6 din Lombardia și
Ţările de Jos, 4 din Imperiu, iar restul de la alte state care
s-ar fi oferit să ajute Viena. 113 escadroane erau în Ungaria,
mai trebuiau recrutate restul de 72.
Având în vedere finanţele secătuite ale Vienei după atâţia
ani de războaie practic neîntrerupte, austriecii au fost ­nevoiţi
 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

Eugeniu de Savoia,
portretizat de pictorul Jacob van Schuppen

IUNIE 2022 | Historia 35

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

să se împrumute de la Banca Olandei, Banca Municipală

Vieneză și alte instituţii de credit, alte fonduri venind de la
Papă și de la dietele statelor ereditare. Se spera totodată vo-
tarea celebrei Türkensteuer (taxă specială ocazională pentru
lupta împotriva otomanilor, adunată din Imperiul German)
la Dieta de la Regensburg.
În ciuda eforturilor depuse, în primăvara anului 1716 regi-
mentele nu erau complete. Mai trebuiau recrutaţi cavaleriști
și, mai ales, făcut rost de cai! Artileria fusese concentrată la
Buda și aștepta acolo barjele dunărene care să le transporte
către front.
Drumurile între Petrovaradin și Szeged și între Szeged și
Arad au fost reparate, dar existau probleme mari în constru-
irea flotilei și a trenului de bagaje/căruţe de transport. Din 12
nave, câte ar fi fost necesare pentru transportul tunurilor, doar
3 erau gata în vara lui 1716, și acestea puteau să transporte doar
30-40 de tunuri. Mai existau 30 de șăici, dar acestea aveau ca-
pacitate limitată de transport al pieselor grele, fiind apte mai
mult pentru transportul mărfurilor și al trupelor.
Pentru aprovizionare au fost contractate două companii
private vieneze, care însă nu s-au achitat la timp și în mod sa-
tisfăcător de îndatorire. Doar trei spitale de campanie și doar
patru farmacii de campanie fuseseră construite, deloc de ajuns.
Situaţia materială nu era deloc liniștitoare pentru Eugeniu
de Savoia și armata sa.
Comanda cavaleriei a fost dată feldmareșalului con-
te Pálffy János, iar comanda infanteriei feldmareșalului
Siegbert Heister, în vârstă de 70 de ani. Heister și Eugeniu nu
se suportau reciproc deloc. În Transilvania, comanda o avea
generalul Steinville.
Armata lui Eugeniu a trebuit să fie împărţită, o bună parte
rămânând în fortificaţiile din Ungaria, din cauză că austriecii
nu aveau încredere în unguri. Doar 53.400 de infanteriști se
aflau efectiv în tabăra austriacă. Cavaleria, oficial, avea 33.000
de oameni, iar artileria număra 88 de tunuri de asediu și 100 Fortificația de la Petrovaradin
tunuri de câmp.
Ca punct de întâlnire a armatei a fost fixată tabăra de la
Futak, lângă Petrovaradin. Trupele nu au fost adunate ime-
diat, ci au fost dispersate între Buda și Petrovaradin în tabe-
re temporare, pentru a-i induce în eroare pe otomani. Pálffy,
lăsat de Eugeniu la comanda armatei o scurtă perioadă, avea
ordine clare să nu angajeze lupta cu otomanii. Odată ajuns în
tabără, Eugeniu a trecut în revistă armata, regiment după re-
giment, și s-a declarat mulţumit de starea generală a trupei.
La sfârșitul lunii iulie trebuiau să sosească 9 batalioane de
infanterie de la Osijek, 4 regimente de cavalerie și 8 batalioane
de infanterie de la Szeged, plus artileria de la Buda.
Obiectivul maximal al lui Eugeniu era cucerirea
Banatului, a Bosniei, Serbiei și Valahiei, pentru a asigura li-
nia Dunării și a se infiltra în Balcani.
Pe la mijlocul lunii iulie, primele unităţi otomane s-au ivit
de cealaltă parte a graniţei...

Strategia otomanilor
Hussein, aga ienicerilor, a propus să se mărșăluiască spre
Timișoara, de unde putea fi atacată Transilvania, dar și
spatele armatei austriece. Hanul tătar a fost de acord, în
Transilvania putea aduna pradă bogată... Feldmareșalului Pálffy János

36 Historia | IUNIE 2022

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |
Beylerbeyul Sari Ahmed s-a opus însă, argumentând că
mlaștinile Banatului nu ar avea un efect bun asupra trupei.
În schimb, trebuia atacat Petrovaradinul, care nu ar fi bine
apărat. Marele Vizir a fost de acord.
În 26-27 iulie, otomanii au trecut Sava, iar cavaleria a
început să prade teritoriile din jur. Trecerea Savei în teri-
toriul austriac a fost prima mare greșeală tactică otomană.
Planurile de luptă ale combatanţilor
și primele ciocniri
Eugeniu a fost informat că otomanii au început atacul și a
mutat comandamentul armatei de la Futak la Petrovaradin,
unde au primit ordin să se grăbească și trupele care coborau
pe malul drept al Dunării. Trupele care coborau pe Tisa au
primit ordin să apere bine râul împotriva oricărei încercări
otomane de a-l trece.
În acest moment însă, Eugeniu nu știa că în faţa sa se află
întreaga armată otomană. La 28 iulie a ajuns în sfârșit și arti-
leria sa, iar peste trei zile a ajuns și scrisoarea imperială ofi-
cială care îl autoriza să înceapă ostilităţile.
La 1 august, zona din jurul Petrovaradinului a în-
ceput să fie traversată de cavaleria ușoară otomană.
În avangarda armatei se afla Kurd Pașa cu 20.000 de
Prințul Karl Alexander von Württemberg
­ ameni, armata de Rumelia se afla pe flancul drept, iar cea
o
de Anatolia pe flancul stâng. 5.000 de tătari au atacat Raca,
pe râul Sava, și s-au retras.
Trupele austriece proaspăt venite au fost așezate în
șanţurile fortificaţiei și o trupă de cavalerie, sub comanda
lui Pálffy, a fost trimisă în recunoaștere. Obiectivul aceste-
ia era o ridicătură de pământ aflată la cinci kilometri est de
Karlowitz, de unde ar fi putut să urmărească mișcările ina-
micului. Înainte de a ajunge la Karlowitz, trupa lui Pálffy a
fost atacată de turci, lupta durând câteva ore. Pálffy a fost ne-
voit să se întoarcă, fiind atacat din spate de cavaleria otoma-
nă, care i-a produs pierderi mari. Eugeniu a trimis o unitate
de infanterie în ajutor, artileria trăgând și ea asupra urmă-
ritorilor. Otomanii s-au retras, cauzând austriecilor 400 de
morţi, dispăruţi și prizonieri, plus 295 de răniţi. Soarta pri-
zonierilor era incertă, dar existau șanse să fie lăsaţi în via-
ţă, având în vedere că, la începutul campaniei, Marele Vizir
anunţase că nu se vor da bani și premii pentru capetele in-
amicilor capturaţi.
Singurele câștiguri austriece din această acţiune au fost
capturarea a cinci steaguri otomane și informaţia sigură că
turcii se îndreaptă spre Petrovaradin.
În jurul fortificaţiei bastionare de la Petrovaradin exis-
tau două rânduri de șanţuri - Șanţurile Romane sau Caprara,
datând din 1694, întinzându-se de la Dunăre la un deal.
Terenul din faţa șanţurilor era mlăștinos, ceea ce făceau
atât atacul, cât și retragerea, problematice.
Șanţurile au fost lărgite și 60 de batalioane au fost ampla-
sate acolo. Alte 8 batalioane de infanterie și 24 escadroane de
cavalerie au fost așezate pe malul stâng al râului, de unde se
putea observa tabăra otomană, aflată la doar trei kilometri
depărtare. Deja devenise clar că întreaga armată otomană,
comandată de însuși Marele Vizir, se află la Petrovaradin.
IUNIE 2022 | Historia 37
 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

Spahii otomani,
sfârșit de secol XVII

38 Historia | IUNIE 2022

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

În Consiliul de Război din cortul Marelui Vizir s-a dis-

cutat tactica ce trebuia adoptată în continuare. Beylerbeyul
Anatoliei, Türk Ahmed, a cerut ca austriecii să fie atacaţi
imediat, a doua zi. Sari Ahmed a contraargumentat că arti-
leria grea încă nu ajunsese, iar atacul trebuia dat numai după
ce aceasta ajungea în tabără. Trebuiau doar să se apere dacă
ar fi fost atacaţi. Eventual, ar fi putut încerca un asediu, dar
nu să atace frontal, pentru că trupele austriece din șanţuri și
artileria din Petrovaradin le-ar fi cauzat pierderi foarte mari.
Adoptarea defensivei după trecerea Savei a fost a doua
greșeală tactică a otomanilor. Flota otomană nu ajunse-
se încă, așa că s-a trecut la construirea unei tabere întări-
te. S-au construit șanţuri și valuri, iar căruţele au fost lega-
te în jurul taberei. În dimineaţa zilei de 3 august, încolonaţi
în formaţie de luptă, otomanii au mărșăluit în afara taberei,
­așteptându-se probabil la un atac austriac.
A fost trimis un sol comandantului din fortăreaţă,
Freiherr Löffelholz von Kolberg, somându-l să se predea.
Răspunsul a fost, evident, negativ.
După întoarcerea solului, Marele Vizir a dat ordin să se
înceapă lucrul la șanţurile de asediu împotriva șanţurilor
Caprara. Deja a doua zi, otomanii ajunseseră cu lucrările la
50 de metri de austrieci. Se pare că luptele începuseră, fi-
indcă listele austriece indicau 756 de morţi până la începe- Eugeniu de Savoia (1712). Tablou de Godfrey Knelle
rea bătăliei efective.
Otomanii aveau doar 30-40 de tunuri ușoare asupra lor,
cu care au început însă să tragă spre austrieci. La 4 august, Ordinea de bătaie austriacă a fost stabilită după cum ur-
otomanii erau pe poziţii de luptă, iar ienicerii își exersau mează: pe flancul stâng, primul atac trebuia dat de 21 de re-
salvele din șanţurile proaspăt construite. Pe flancul drept gimente de cavalerie, comandate de mareșalul Pálffy în per-
austriac, otomanii mai aveau puţin și ajungeau la șanţurile soană. Acesta trebuia să încerce o flancare, în timp ce ata-
Caprara, iar tătarii roiau ameninţători prin faţa fortificaţiilor. cul frontal urma a fi dat de o unitate special aleasă, formată
Artileria grea otomană a ajuns în tabără abia la aceas- din 6-7 batalioane și comandată de prinţul Karl Alexander
tă dată, dar nu a fost pusă pe poziţii. A doua zi deja a fost von Württemberg.
prea târziu. Odată ce flancul stâng ar fi creat loc, centrul și flancul
Eugeniu a ţinut un consiliu de război. Au existat trei drept ar fi urmat să atace în centru, cu 23 de batalioane în
opinii: prima linie, 14 batalioane în a doua linie, 11 batalioane în
1. Întreaga armată să treacă pe malul stâng al Dunării, rezervă.
iar otomanii să fie lăsaţi să asedieze Petrovaradinul, pe care Pe flancul drept au fost așezate 4 regimente de cavale-
nu aveau șanse să-l cucerească. Fortificaţia avea bastioane rie, comandate de generalul Freiherr von Ebergényi. Zona
solide, provizii destule și se afla pe un deal cu pante abrup- era problematică pentru luptă, șanţurile fiind foarte apropi-
te. La sfârșitul lunii septembrie, otomanii ar fi fost oricum ate și cu mlaștină între ele, rolul acestor regimente fiind mai
siliţi de vreme să se retragă. mult de a susţine infanteria din centru.
2. Să se adopte o poziţie defensivă și să se aștepte atacul În șanţuri a fost lăsată o rezervă de 16 batalioane de in-
otoman în șanţuri. fanterie și 4 regimente de cavalerie. Înaintarea urma a se face
3. Atac asupra otomanilor – această ultimă opinie, a lui încet și în rânduri dese, fără a permite breșe.
Eugeniu de Savoia, a fost, bineînţeles, adoptată. În seara de dinainte de luptă au apărut câteva nave oto-
mane, care s-au retras imediat.
Strategia lui Eugeniu de Savoia Odată cu căderea nopţii, trupele de pe malul stâng tre-
Planul lui Eugeniu era să aducă armata de pe malul stâng buiau să înceapă trecerea râului. Pe la ora 22 însă, o furtună
în fortificaţie într-o singură noapte, apoi urma să se iasă din puternică a rupt legăturile de la mal ale mai multor nave și a
șanţuri și trecut la atac. Terenul nu era însă bun pentru ca- distrus podurile. Sub comanda lui Löffelholz, austriecii s-au
valerie, fiind mlăștinos, alunecos, neregulat și plin de tufe. apucat să le repare, dar nu au reușit să termine decât cu pu-
O altă mare problemă era distanţa mică dintre cele două ţin înainte de răsăritul soarelui. Atacul a trebuit amânat, de
armate, infanteria neputând să se așeze în linie în timp util. la ora patru jumătate la șapte.
O încleștare om la om le-ar fi fost fatală austriecilor, otoma- Damad Ali, de cealaltă parte, nu a preluat personal co-
nii fiind luptători individuali mult mai buni. Trebuia ata- manda armatei, nefiind militar. A lăsat libertatea coman-
cat pe unităţi mici, care să împingă dușmanul în spate, ast- danţilor de unităţi să se descurce în câmp. Marele Vizir stă-
fel ca liniile de infanterie să se poată forma afară din șanţuri. tea lângă Flamura Sfântă și era doar un simplu spectator.

IUNIE 2022 | Historia 39

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |

Bătălia de la Lupta de la Petrovaradin.

Tablou de Jan von Huchtenburg

Peterwardein/
Petrovaradin
Atacul austriac a fost întâmpinat cu salve frenetice de că-
tre artileria ușoară otomană și armata turcă a început să se
adune pe poziţii. Primul asalt austriac i-a luat pe toţi prin
surprindere. Trupa comandată de prinţul Karl Alexander
von Württemberg (lângă care călărea și Eugeniu), a lovit
puternic în ieniceri, care s-au împărţit în două și au înce-
put să se retragă dezordonat.
Unitatea de ieniceri care a început retragerea spre stân-
ga s-a pomenit că ameninţă direct flancul austriac, astfel
că Eugeniu a fost nevoit să întoarcă flancul drept al unităţii
prinţului Alexander înapoi, pentru a acoperi breșa.
Cu centrul aceleiași unităţi a continuat avansul spre ba-
teria otomană, care a fost repede cucerită, aproape fără lup-
tă, 10 mici tunuri de câmp fiind capturate.
În tot acest timp, centrul austriac se afla în mare peri-
col de a fi înfrânt. Prima linie a flancului stâng din centrul
austriac, comandată de contele Regal, comandantul Budei,
eșuase în atacul asupra liniilor otomane. Infanteriștii avan-
saseră puţin, dar, odată intraţi în reţeaua foarte densă de
șanţuri otomane, linia nu mai putuse fi menţinută, îmbul-
zeala creată incomodându-i în luptă.
Profitând de ocazia neașteptată, ienicerii au atacat pu-
ternic și i-au ţintuit pe austrieci în primele șanţuri, aceștia
nemaiputând mișca, dar rezistând fără a se retrage.
Flancul drept al Centrului, comandat de contele Max
von Starhemberg, a atacat și el, imediat după ce Regal
declanșase atacul. Otomanii îi așteptau însă pregătiţi pe aus-
trieci în această zonă și lupta a început imediat. Distanţa era
atât de mică între liniile inamice, încât atunci când prima li-
nie austriacă se lupta deja în șanţurile otomane, ultima linie
nu ieșise încă din șanţurile Caprara. Și în acest caz, odată in-
traţi în șanţuri, austriecii au pierdut controlul asupra bătăli-
ei, trupele s-au îngrămădit, coeziunea s-a pierdut, orice în-
cercare de a transmite ordine și de a reface linia a eșuat. Cu
toate încercările lui Starhemberg, austriecii au început să
dea înapoi în mare confuzie, sub presiunea unui atac oto- ­ tacat fiind fără încetare din toate părţile, era Alexander
a
man foarte violent, trupele luând-o efectiv la fugă. von Württemberg.
Batalioanele din linia a doua, care încă nu intraseră în Flancul drept austriac nu se mișcase deloc în ajutorul
luptă, au fost luate de valul celor ce fugeau înapoi și împin- trupelor de pe Centru, fiindcă pur și simplu nu avea loc
se spre propriile șanţuri, austriecii pierzând mulţi oameni să iasă de pe poziţii, infanteria Centrului fiind în faţa ca-
și 16 steaguri imperiale. valeriei. Ebergényi a trimis din proprie iniţiativă 500 de
Asaltul otoman a fost atât de puternic și panica aus- ­cuirasieri în ajutor, pentru a mai domoli iureșul ienicerilor.
triecilor atât de mare, încât ienicerii au pătruns în ambele Pe flancul stâng, Pálffy, nestingherit, începuse avansul
rânduri ale Șanţurilor Caprara, moment în care a început în formaţie, printre mlaștini și tufe, cam în același timp cu
contraatacul trupelor lăsate acolo în mod special de către Alexander von Württemberg. Din cauza terenului, dar și
Eugeniu. Măcelul s-a dezlănţuit fără milă de ambele părţi. a focului artileriei otomane, avansul s-a făcut încet, astfel
Regal, lăsat complet descoperit de dezastrul trupelor încât cavaleria otomană i-a tăiat calea. Primul atac al spa-
lui Starhemberg, a fost nevoit să ordone retragerea. S-a hiilor a fost respins și avansul s-a reluat. Hărţuielile între
creat o debandadă completă și breșa nu a putut să fie în- cele două trupe au început și încet-încet, spahiii au încon-
chisă. Singurul rămas pe poziţie, pe care o apăra cu greu, jurat trupa austriacă.

40 Historia | IUNIE 2022

 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |
Pálffy a reusit să-și ţină trupa în ordine și a atacat în es-
cadroane mici, continuu, făcând breșe în cavaleria otoma-
nă, care în cele din urmă s-a retras. Pálffy a ocupat o înăl-
ţime – fosta poziţie iniţială a ienicerilor –, și-a reorganizat
trupa și a trimis câteva unităţi în ajutorul lui Alexander. Un
alt succes a fost atacul spre stânga, prin care a reușit să cu-
cerească cele aproximativ 15 tunuri din bateria care îl ţinu-
se sub foc de la începutul atacului.
Eugeniu ajunsese între timp la Centru și observase
situaţia cruntă de aici, pe care putea însă să o exploate-
ze. Pătrunderea ienicerilor în șanţuri le dăduse acestora
posibilitatea să producă pierderi austriecilor, dar nu fu-
seseră secondaţi de alte trupe otomane, rămânând ast-
fel izolaţi în liniile imperiale. Eugeniu a ordonat imediat
lui Nádasdy și lui Ebergényi sa atace, ienicerii find acum
o pradă ușoară – obosiţi, nu mai aveau șanse împotriva
șarjei cavaleriei.
Abia acum, atacaţi fiind, ienicerii și-au dat seama de si-
tuaţia gravă în care se aflau, și panica a izbucnit. Cele două
flancuri ale Centrului se repliaseră și ele între timp și îi pre-
sau din ambele părţi în șanţuri. Cavaleria lui Alexander i-a
atacat și ea, iar artileria din fortăreaţă i-a nimerit din plin.
Retragerea ienicerilor
Masacrul fiind în plină desfășurare, ienicerii au rupt rân-
durile și au început retragerea, luptând însă cu disperare.
Unii s-au ascuns printre șanţuri, tufe și morţi și au fugit
după căderea nopţii.
Pálffy, în plină șarjă, mai spulberase o unitate de cavale-
rie otomană și își croise drum până la tabăra Marelui Vizir
IUNIE 2022 | Historia 41
 | I S T O R I E M I L I TA R Ă |
Cavalerie tătară. Tablou de Józef Ryszkiewicz
cu viteză atât de mare, încât nimeni nu apucase să se retra-
gă din tabără sau să ordone o defensivă coerentă. Soldaţii
otomani au început să fugă panicaţi, fără ca Damad Ali să-i
poată convinge să se întoarcă la luptă. Într-un ultim gest
eroic, Marele Vizir, se pare, s-a aruncat în luptă, fiind ucis.
În tot acest timp, câteva ore cât durase bătălia, tăta-
rii de pe flancul stâng otoman nu mișcaseră un metru.
Doar la sfârșitul bătăliei, când întreaga armată otomană
fugea mâncând pământul, tătarii s-au retras în ordine de
pe câmp.
Victoria odată obţinută, Eugeniu a ordonat replierea tu-
turor trupelor și nu a dat voie să fie urmăriţi otomanii în re-
tragere. Toată lumea a rămas pe câmpul de bătălie, armata
aflându-se într-o stare jalnică după o bătălie care o consu-
mase fizic și nervos dincolo de capacităţile sale.
Pierderile austriece au fost mari, aproape 5.000 de mor-
ţi și răniţi, dintre care 3.374 în rândul infanteriei, 1.077 în
cavalerie și 29 de artileriști. Pe lângă aceștia, imperialii mai
pierduseră 4 generali și 4 colonei (morţi), iar în tabăra oto-
mană au fost găsite cadavrele generalului luat prizonier
la Karlowitz și a gărzii sale (executaţi la căderea taberei).
Nu se cunosc pierderile otomane, acestea probabil să
fi fost înspre 10.000 de oameni. Printre morţi se numărau
însă Marele Vizir, aga ienicerilor, Türk Ahmed, și mai mul-
te pașale.
Austriecii au capturat o pradă enormă în tabăra oto-
manilor. Au fost luate 130-150 de tunuri, 20-30 de mortie-
re, 152 de steaguri și doar circa 20 de prizonieri, restul c­ elor
42 Historia | IUNIE 2022
aflaţi în calea trupelor imperiale fiind căsăpiţi în timpul
asaltului general.
Interesant este raportul trimis de Eugeniu de Savoia
împăratului Karl VI, la Viena. Mareșalul îi transmite aces-
tuia vestea despre victorie, dar menţionează că nu își dă
seama exact cât de mare este aceasta, câţi soldaţi mai are
armata otomană, dacă aceștia se vor întoarce și dacă oto-
manii mai au cavaleria funcţională și, mai ales, efective-
le acesteia.
De partea otomană, consilierul militar al Marelui Vizir,
Kajah Ibrahim, a fost găsit vinovat (a se citi ţap ispășitor)
pentru înfrângere și a fost executat. Hanul Crimeii a fost
doar înlăturat din post, fiind acuzat că nu s-a prezentat la
Petrovaradin cu întreaga sa armată...
Beylerbeyul Sari Ahmed a preluat imediat după bătălie
comanda supremă a armatei și a fost făcut vizir sub noul
Mare Vizir. Urât de soldaţi, a fost tăiat în bucăţi de aceștia
în timpul unei parade militare în Belgrad.
Epilog
Primul capitol al confruntării austro-otomane fusese clar
câștigat de către austrieci, dar războiul mai avea mult până
a se finaliza. Cu moralul trupelor sale ridicat, Eugeniu pu-
tea însă să treacă la ofensivă în teritoriul otoman, prima lui
ţintă fiind Timișoara, în timp ce alte trupe atacau Muntenia
și Moldova. Otomanii puteau însă să își refacă rapid arma-
tele și plănuiau să reziste. Războiul va mai dura încă doi
ani.
EXCLUSIV
ONLINE

poate fi achiziţionată din

Scanează
QR Code-ul!
 Tabără otomană, cu steaguri şi r­ ecognoscibila
semilună, instalată în proximitatea
Bucureştiului: gravură de secol XVIII

44 Historia | IUNIE 2022

 Muzică şi putere politică
Meterhaneaua
la Curtea Ţărilor
Române D E E D UA R D R U S U | F OTO : G E T T Y I M A G E S , S H U T T E R STO C K ,
W W W. D A C O R O M A N I C A . R O ‒ A L B U M U L B U C A R E ST. N OT E S H I STO R I Q U E S E T E STA M P E S , A R H I VA A U TO R U LU I , W I K I M E D I A C O M M O N S

Contactul dintre Ţările Române și Imperiul Otoman a generat de-a lungul timpului
numeroase legături şi influenţe: sultanii ajung – se ştie – să-i numească în scaun pe domnii
Ţărilor Române. Se cunosc însă mai puţin etapele acestui proces de numire şi învestire
în scaunul domnesc, care se încheia cu emiterea însemnelor puterii politice (insigna) pe
care le primea noul domn de la sultan. Între aceste însemne se afla și formaţia de muzică
militară otomană: meterhaneaua.
Semn distinctiv al dependenţei faţă de Poartă, meterhaneaua a reprezentat cea mai
importantă formaţie muzicală întâlnită la Curţile domnești ale Moldovei și Ţării
Românești, cu rol simbolic şi ceremonial bine reglementat. Fiecare manifestare publică
a domnilor se făcea şi prin etalarea muzicii primite de la sultan, metarhaneaua fiind
prezentă în absolut toate spaţiile şi ocaziile, mai puţin în interiorul bisericilor.
Urmează, veţi vedea, o istorie fascinantă a meterhanelei, a legăturilor strânse dintre
muzică şi putere politică.

Formaţie de muzică militară otomană

(meterhanea), la paradă (sec. XVII)

IUNIE 2022 | Historia 45

 Top-Kapı, dar niciodată în harem, și putea fi audiată de un
număr foarte mare de persoane, datorită sonorităţilor pu-
ternice și a numărului mare de membri, uneori chiar de
ordinul sutelor. Principalele îndatoriri ale mehterilor pre-
vedeau ca aceștia să cânte continuu în timpul luptei, înce-
tarea muzicii însemnând pierderea luptei. De asemenea,
ei trebuiau să cânte în fiecare seară (la chindie) sultanu-
lui un repertoriu ce cuprindea și rugăciuni și să interpre-
teze dimineaţa şi seara, în grădina palatului imperial sau
în alte orașe ale Imperiului, înainte de rugăciuni, un reper-
toriu bine stabilit.

În izvoarele româneşti: tabulhanea

Meterhanea în concert, în zilele noastre, în oraşul turcesc Bursa
Geneza meterhanelei
Încă dinaintea constituirii Imperiului Otoman, structuri-
le politice islamice din Orientul Mijlociu utilizau – alături
de alte elemente – o formaţie muzicală alcătuită din dife-
rite tipuri de tobe, numită „tabl-khana“, ca muzică milita-
ră și ca însemn al autorităţii conducătorului lor (califul).
Odată cu declinul califatului, conducătorii micilor tri-
buri arabe au solicitat dreptul de a beneficia în continua-
re de „tabl-khana“ și de a se legitima prin aceasta. Iar acest
fapt conduce la cristalizarea unei tradiţii conform căreia
acordarea puterii politice de către calif conducătorului de
trib să se facă prin oferirea unei „insigne“, compusă din for-
maţia muzicală amintită, un steag și o diplomă de învestire.
Această practică a fost adoptată și de către otomani în
decretarea funcţiilor în ierarhia imperială, fiecare demni-
tar otoman primind, la numire, o „insignă“, în conformi-
tate cu tradiţia islamică amintită.
Termenul „tabulhanea“, regăsit în izvoarele literare
românești mai ales până în secolul al XVIII-lea, este sino-
nim celui de „meterhanea“.
Cu toate acestea, în istoriografia română planează încă
destul de multe confuzii între acești termeni, a
­ jungându-se
până la a se considera că este vorba de două formaţii mu-
zicale distincte. Confuzia e uşor de lămurit: la popoare-
le arabe, formaţia de muzică marţială era alcătuită iniţi-
al doar din tobe (tabl=tobă), termenul „tabl-khana“ tradu-
cându-se prin „Casa tobelor“. „Tabl-khana“ sau „tabulha-
na“ reprezintă prima denumire a acestei formaţii muzica-
le. După adoptarea și dezvoltarea ei în Imperiul Otoman,
termenul „mehterhane“ sau „meterhanea“ se cristalizea-
ză și îl înlocuiește progresiv pe primul.

„Casa mehterilor“
În Imperiul Otoman, această formaţie muzicală se dezvol-
tă atât din punct de vedere artistic, cât și politic, devenind
o instituţie, aflată sub autoritatea strictă a statului. Membrii
ei au fost incluși în rândul slujitorilor de rang înalt, denu-
miţi „mehteri“, datorită strânsei legături dintre aceștia și
autoritatea politică supremă – sultanul.
Categoria „mehterilor“ cuprindea pe cei care aveau în
grijă corturile sultanului, pe cei care se ocupau de diver-
se servicii interne și pe cei care cântau muzica militară și
purtau steagurile în luptă. Din termenul „mehter“, tradus
prin „foarte mare“, căruia i s-a adăugat cuvântul „hane“,
ce se traduce prin „casă“, s-a ajuns la „mehterhane“, adică
la „Casa mehterilor“, care reprezintă instituţia acestei ca-
tegorii de slujitori.
Muzica militară a otomanilor – sau meterhaneaua – a
evoluat de la o componenţă simplă, din câteva feluri de
tobe, la o structură amplă, cu numeroase instrumente, cre-
ată pentru a corespunde exigenţelor de pe câmpul de lup-
tă sau celor ceremoniale.
Meterhaneaua cânta în prezenţa sultanului, atât Meterhanea în deplasare, miniatură de secol XVIII din lucrarea
în curtea interioară, cât și în cea exterioară a palatului Surname-i Vehbi

46 Historia | IUNIE 2022

Muzică militară otomană în grădina Palatului Dolmabahce din Istanbul, în 2016; în centru, toba kös
Puterea
trebuie
să se audă
După modelul triburilor sau al sangeacurilor arabe din
Anatolia de Est, care deţineau aceste formaţii muzicale
ca legitimare a puterii lor, otomanii au preluat și ei practi-
ca: toba și steagul au devenit insigna numită „tabl u alem“.
Însuși Osman I, cel care a pus bazele viitorului Imperiul
Otoman, a fost învestit de către sultanul selgiucid Alâeddîn
cu însemnele pe care le primea un guvernator de provin-
cie: tui (semn al puterii, alcătuit dintr-un anumit număr de
cozi de cal, în funcţie de rangul deţinătorului), steag, muzi-
că militară și cal. Titlul de „bey“ pe care îl primește Osman
vine în urma unor succese militare împotriva bizantinilor,
iar primirea simbolurilor tradiţionale ale autorităţii scoate
în evidenţă originea islamică și legitimitatea autorităţii lui.
Steagul și toba reprezentau cele mai importante elemente
ale insignei moștenite de la selgiucizi, iar dreptul de a de-
ţine muzică militară devine un simbol al puterii guverna-
torilor provinciali.
Murad I şi Mehmet al II-lea
Organizarea muzicii mehterilor a fost dezvoltată odată cu
formarea Corpului Ienicerilor, în timpul sultanului Murad I.
Această formaţie muzicală a devenit o instituţie militară care
însoţea ienicerii pe câmpul de luptă, cânta în timpul marșurilor
și participa efectiv la luptă prin muzica ei.
Rolul și activitatea meterhanelei a crescut de-a lun-
gul timpului, iar funcţia de „mehter“ a depășit limitele
Corpului de Ieniceri. Aceste ansambluri au început să func-
ţioneze în mai multe organizaţii militare, fiecare corp mili-
tar având o meterhenea proprie. În afara celei aflate sub or-
dinea sultanului, au mai fost înfiinţate astfel de formaţii și
pentru marii demnitari ai Imperiului: dimensiunea aces-
tora era reglementată în funcţie de numărul tuiurilor celui
în subordinea căruia se aflau, dar și de locul unde activau.
Sultanul Mehmet al II-lea este cel care instituie o a
doua legislaţie a meterhanelei, acordând noi posibilităţi
de manifestare acesteia, prin adoptarea ceremonialului
de la Curtea bizantină. Tot acum este reglementat și rolul
important jucat de meterhanea pe câmpul de luptă, fiind
atent gestionat și dezvoltat, sub directa supraveghere și pa-
tronare a Palatului: muzica militară trebuia să însufleţeas-
că soldaţii înainte de bătălie, dar și în timpul acesteia, când
erau obosiţi, descurajaţi sau înspăimântaţi.
IUNIE 2022 | Historia 47
Ceremonie în faţa mausoleului din Konya, Turcia

Meterhaneaua,
S-a construit şi un sediu al meterhanelei, care îi con-
feră acesteia o bază pentru dezvoltare, unde membrii
erau educaţi în spiritul muzicii militare și apoi trimiși,
unii dintre ei, în provincii pentru a activa (și educa) aco-
lo. Succesul înregistrat de otomani în pregătirea psiho-
parte a
logică a trupelor cu ajutorul muzicii militare a condus la
preluarea modelului și de către unele armate europene. însemnelor
Sfârşitul meterhanelei puterii politice
a domnilor
În secolul al XIX-lea, după o lungă perioadă de glo-
rie, înșirată pe un răstimp de mai multe secole, sulta-
nul Mahmud al II-lea desfiinţează Corpul Ienicerilor
în anul 1826, iar muzica militară tradiţională este și ea
îndepărtată din preajma armatei, făcând loc muzicii
Ţărilor
militare de factură europeană, conduse de Giuseppe
Donizetti. Române
48 Historia | IUNIE 2022
 Alaiul de vânătoare al sultanului Mehmed al IV‑lea; deși
imaginea nu este completă, se poate observa şi o parte
a meterhanelei (dreapta). Pictură păstrată la Nordiska
Museet din Stockholm, Suedia.

Diferit de toate aspectele și întrebuinţările meterhanelei
în ceremonialul aulic al sultanilor otomani și al elitei po-
litice a Imperiului, meterhaneaua are însă o însemnătate
mult mai mare, dacă o considerăm parte a însemnelor pu-
terii politice. Se scrie şi se vorbeşte mult despre acea „in-
signă“ – alcătuită în principal din elemente de vestimen-
taţie precum caftanul și cuca, din tuiuri și diferite steaguri,
cal de ceremonie și altele – însă muzica face şi ea parte din
ansamblu.
Puţinele referiri la partea muzicală a simbolurilor pu-
terii vin, probabil, din asocierea meterhanelei cu latura ex-
clusiv ceremonială (muzica înfrumuseţează ceremonia în-
mânării „insignei“), neluându-se în calcul posibilitatea ca
însăși muzica să fie un semn al puterii politice. Se pierde
astfel din vedere faptul că, în tradiţia triburilor islamice,
muzica diferitelor tobe, în primă fază, precum și cea a in-
strumentelor de suflat ulterior, reprezenta puterea politi-
că a conducătorilor triburilor arabe și însăși persoana au-
torităţii supreme.
Această tradiţie se perpetuează de-a lungul existenţei
Imperiului și este aplicată atunci când sunt învestiţi pașii
în diverse funcţii – dar este transmisă și domnilor români,
date fiind legăturile de ordin politic ale Ţărilor Române cu
Imperiul Otoman. Iar legat de aceasta, sunt foarte impor-
tant de stabilit modalitatea și contextul în care domnii ro-
mâni ajung să fie învestiţi după modelul guvernatorilor
Imperiului Otoman, Ţările Române nefiind totuși parte
efectivă a Imperiului, ci entităţi cu statut special. În acest
sens, trebuie căutat răspuns în cadrul relaţiilor politice din-
tre Poartă și cele două Principate.

IUNIE 2022 | Historia 49

 Süleyman Magnificul
mărşăluind cu armata sa în
vara lui 1554; în partea de
sus a miniaturii, stânga, se
observă câţiva componenţi
ai meterhanelei suflând în
50 Historia | IUNIE 2022
zurnale, dar şi un davul.
Procedurile otomane s­ ecolului al XVI-lea, emiterea „insignei“ a intrat în catego-
Practica juridică islamică prin care se confe- ria „obiceiuri osmănești“. De aceea, pentru uzanţele proto-
ră unor teritorii externe Imperiului statutul de colare folosite la învestirea domnilor, a fost invocat „obice-
„ʼahd“ (documentul se numeşte „ahd-name“) iul“. Așadar, „insigna“ era acordată conform „obiceiului“, iar
își are rădăcinile în epoca clasică a Islamului și elementele ei nu erau toate menţionate mereu, cele nemenţi-
reprezintă un model juridic aplicat de otomani onate fiind trecute la categoria „celelalte lucruri trebuincioa-
nemusulmanilor, așa cum s-a întâmplat și cu se“. Aşa se arată, de pildă, în documentul prin care se anun-
Ţările Române, cu unele ajustări. ţă înlocuirea lui Mihai Viteazul cu Simion Movilă pe tronul
Acest statut prevedea păstrarea neschim- Ţării Românești: Simion Movilă primea de la Mehmet al III-
bată a entităţii statale, neamestecul în politi- lea „potrivit vechiului obicei, steag și üsküf [pălărie înaltă] și
ca internă, păstrarea integrităţii graniţelor, în celelalte l­ ucruri trebuincioase“.
schimbul plăţii unui tribut și a ajutorului mi-
litar la nevoie. Se finaliza prin trimiterea sim-
bolurilor puterii politice către dinastia statului Ieniceri,
cu care se încheia acordul, așa cum se întâm- costumaţie
plă și cu Moldova, Ţara Românească și une- de paradă;
ori cu Transilvania, incluzându-le pe acestea reprezentare de
în „Casa Islamului“, adică în categoria statelor secol XVI
aflate sub stăpânire islamică.
Treptat, în funcţie de evoluţia situaţiei po-
litice internaţionale și de ruperea echilibrului
de forţe din zona noastră, în secolul al XVI-lea
s-a ajuns la modificarea percepţiei otomane
referitoare la statutul domnilor români: înce-
pând de acum, învestirea lor în scaunul ţării
se făcea asemenea dregătorilor otomani, prin
emiterea de diplome imperiale, iar comunica-
rea cu ei se realiza prin petiţii și porunci.

„Obiceiurile osmănești“
În baza statutului de „ahd-name“, domnii ro-
mâni primeau însemnele puterii, iar ţările
lor intrau astfel în cadrul Imperiului ca ţări
cu statut special, adică aveau autonomie.
Süleyman Magnificul este primul din-
tre sultani care se referă, în faţa altor
suverani, la domnii români ca fiind
bey-ii unor provincii, din categoria
„ţărilor bine păzite“, având același
statut ca oricare dintre raialele tri-
butare. În acest context, atenţia
noastră se concentrează pe aspec-
tele care ţin de muzică, parte compo-
nentă a „insignei“, și pe identificarea lor
în acest spaţiu.
La Curtea otomană, ceremonia-
lul și protocolul erau menţinute în
acord cu standardele tradiţionale
de un număr de oficiali. Unul din-
tre aceștia, miralem-aga, avea în
grijă însemnele puterii otomane: ale-
mul (steagul), muzica militară și tuiuri-
le, având misiunea de a distribui aces-
te însemne către noii beylerbey sau gu-
vernatorii provinciali mai mici.
În cazul Ţărilor Române, dar
și al celorlalte principate tributare
Porţii, mai ales după a doua jumătate a

IUNIE 2022 | Historia 51

Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. Pictură de Stoica Dumitrescu, aflată în colecţia Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Domni români
deţinători de
meterhanea
În baza legăturilor sus-amintite, primul domn care primește
o astfel de „insignă“, conform celor relatate de Ianache
Văcărescu, este Mihail, fiul lui Mircea cel Bătrân. Autorul
afirmă că în anul 1418 Mihail a închinat ţara turcilor, iar în
urma acestui fapt sultanul Mehmet I i-a dăruit domnului ca-
baniţă (manta bogat împodobită), cucă (căciulă înaltă, orna-
tă cu pene), două tuiuri, meterhanea împărătească, cal de ce-
remonie, dar și alte lucruri care ţin de acest ritual.
În anul 1462, pe tronul Ţării Românești, după Vlad
Ţepeș, urmează fratele său, Radu cel Frumos, care este in-
stalat direct de sultan, în urma campaniei militare în Ţara
Românească. Potrivit obiceiului otoman, i s-au dat noului
domn cabaniţă și cucă, tobă, steag, cal și slujitori.
Pentru Moldova, primul exemplu vine chiar din tim-
pul lui Ștefan cel Mare. O cronică otomană descrie, referi-
tor la faptele lui Baiazid al II-lea de după cucerirea c­ etăţilor
52 Historia | IUNIE 2022
Chilia și Cetatea Albă, din anul 1484, că sultanul a numit
un voievod al Moldovei și l-a împuternicit cu „insignă“ ce
avea în componenţă diferite tobe (davul și nagara), adică
meterhanea.
Cel mai probabil, acordarea acestor simboluri politi-
ce are legătură cu pacea moldo-otomană din anul 1486. În
urma victoriilor împotriva otomanilor din anii 1485 și 1486,
Ștefan cel Mare a încheiat pace cu aceștia, asigurându-și
astfel liniștea, iar în urma acestui fapt domnul moldovean
primește însemnele puterii, printre care și muzica otomană.
Un alt domn care a primit însemnele puterii de la
Poartă, între elementele cărora se afla și muzica, a fost Vlad
cel Tânăr, iar documentul care atestă acest fapt este unul
extrem de important pentru cele discutate aici, întrucât
se observă foarte clar importanţa elementului „muzică“
în acest cadru. Astfel, în contextul luptelor pentru putere
în Ţara Românească, Vlad cel Tânăr este capturat de tru-
pe otomane: „[...] iar apoi, punându-i să meargă, a venit și
a tăiat capul voievodului Vlad, cel amintit, sub steagul pe
care i-l dăduse măria sa padișahul, tatăl domniei voastre,
și a spart toba împăratului“.
Se observă aici foarte clar elementele puterii politice
otomane de care a fost deposedat domnul muntean: Vlad
a fost decapitat chiar sub steagul de domnie și i s-a spart
toba împărătească, adică toba de la sultan, element prin
care domnul se distingea ca mandatar al puterii sultana-
le. În document nu se amintește nimic despre tuiuri, caf-
tane și altele asemenea, ci doar de steag și de tobă, semn
că aceastea erau principalele elemente care sugerau pute-
rea politică.
O altă mărturie referitoare la prezenţa muzicii în cadrul
simbolurilor puterii acordate de către Imperiul Otoman
unui domn român provine de la Mustafa Ali: acesta re-
latează despre schimbarea lui Petru Rareș de pe tronul
Moldovei cu Ștefan Lăcustă, în contextul expediţiei sulta-
nului Süleyman Magnificul în Moldova, în anul 1538. În ca-
drul ceremonialului de învestire, Ștefan Lăcustă a fost îm-
brăcat cu blană roșie și cu bonetă de aur și i s-a dăruit din
partea sultanului un steag și tobe şi, potrivit „obiceiului
generoșilor împăraţi“, ceremonia a fost dublată de sunetul
tobelor, conferind astfel un aspect măreţ evenimentului.
Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia con-
stituie la rândul ei un episod din care putem desprinde fap-
tul că domnul muntean deţinea o meterhanea.
Muzica turcească acompaniindu-l pe domn era alcătu-
ită din „opt trâmbiţași după ritul turcesc [care] intonau o
melodie acompaniată de tot atâtea timpane de aramă lo-
vite de oameni anume puși [așezaţi], producând un fel de
armonie barbară și discordantă. După aceasta, flaute și flu-
iere cântând melodios împodobeau intrarea puternicului
năvălitor în Transilvania“. Este foarte posibil ca, și în acest
caz, muzica turcească a domnului valah, meterhaneaua, să
se fi aflat în posesia lui datorită obţinerii tronului cu ajutor
otoman, după cum știm, și să reprezinte autoritatea sulta-
nului în acest teritoriu.
Înainte de domniile fanariote – şi în timpul lor
Sunt şi alţi domni români care au primit de la sultan muzi-
că militară drept însemn al puterii politice, precum: Matei
Basarab, Gheorghe Ghica, Ștefăniţă Lupu, Eustratie Dabija.
În perioada domniilor fanariote prezenţa meterhane-
lei în cadrul „insignei“ este de necontestat. Mărturii cla-
re se pot găsi în relatările (despre primirea domniei la
Constantinopol) făcute de Dimitrie Cantemir, Dionisie
Fotino sau De la Croix.
Amănunt care se cuvine evidenţiat: Tahsin Gemil ara-
tă că nu era obligatoriu să fie emise toate elementele „in-
signei“, două sau trei fiind suficiente. Același lucru reiese
și din relatarea lui Halil Inalcık, conform căreia actul scris
era singurul element obligatoriu pentru ca învestirea să fie
valabilă, iar ritualul prin care se acorda acest act era „dese-
ori însoţit de acordarea simbolurilor imperiale“. Altfel spus,
simbolurile imperiale nu trebuiau absolut obligatoriu acor-
date sau emise în totalitate. Motivul clar pentru care nu se
emiteau toate acestea încă nu ne este cunoscut, după cum
nu știm nici dacă muzica făcea parte dintre ­elementele care
puteau fi omise, așa cum nu știm nici gradul de însemnă-
tate al muzicii într-o astfel de „insignă“, pusă în legătură
cu persoana celui care o primea. Cert este faptul că până
la domniile fanariote nu avem consemnat decât pentru o
parte a domnilor faptul că primeau și muzică militară în
cadrul „insignei“, dar, odată cu perioada fanariotă, fieca-
re domn primea și o meterhanea, întocmai ca orice bey al
Imperiului Otoman.
Muzica, pradă de război
Unele cronici otomane vorbesc în repetate rânduri despre
capturarea muzicii militare a învinșilor pe câmpul de lup-
tă, împreună cu alte simboluri, precum steagurile, accen-
tul căzând în primul rând pe muzică și steaguri și apoi pe
prizonieri și celelalte prăzi.
Oferim aici un singur exemplu, ce se referă la contex-
tul luptelor lui Mihai Viteazul cu otomanii din anul 1600.
Aceştia ajunseseră la București și Târgoviște, iar Mihai le
trimite împotrivă pe Calotă, banul Craiovei, care este în-
vins. În urma acestui fapt, „oastea islamică“ i-a luat ca-
pul defunctului Calotă, împreună cu „ţimbalele și tobele
și steagurile cu vârfuri aurite“ și au mers la Divanul împă-
rătesc. Importanţa uciderii banului Calotă și a capturării
simbolurilor puterii sunt evidenţate și de o scrisoare a vizi-
rului Hafîz-Ahmed pașa către regele Poloniei, Sigismund
al III-lea Wassa. Vizirul îl anunţa despre acordarea dom-
niei Ţării Românești lui Simion Movilă, în urma înfrânge-
rii lui Mihai Viteazul: „[Eiub pașa] tăindu-i capul [banului
Calotă], trecuse prin sabie pe cei mai mulţi dintre rebelii
aflaţi lângă el și, luându-le tobele și steagurile lor nenoro-
cite, arătase foarte mari bravuri“. Accentul cade – vedem –
întâi pe tobe (care aparţineau muzicii militare valahe, con-
stituită din tobe și trompete, după model occidental, nu
meterhanelei), și apoi pe steaguri și pe celelalte elemente.
Meterhanea în acţiune ‒ fragment dintr-o miniatură de epocă
IUNIE 2022 | Historia 53
Meterhanea la Bucureşti, în mai 2013

Simbolism
La Curtea Moldovei și a Ţării Românești, meterha-
neaua avea în primul rând un puternic simbolism
politic, prin care aceste ţări se încadrau în structuri-
le Imperiului Otoman, și reprezenta un semn distinc-
tiv al dependenţei faţă de Poartă. Dar această muzică
avea și un rol ceremonial foarte bine dezvoltat și regle-
mentat. Fiecare manifestare publică a domnilor se fă-
cea și prin etalarea muzicii primite de la sultan, aceas- C O D E- U L
QR Ș
ta fiind prezentă în absolut toate ocaziile și locurile po-
ZĂ

IA
SCANEA

SCU
sibile, mai puţin în interiorul bisericilor.

LTĂ !
Simbolismul acestei formaţii era mai important de-
cât actul artistic în sine, prin aceasta putându-se expli-
ca numeroasele mărturii conform cărora sunetele pro-
duse de meterhanea erau foarte zgomotoase și greu su-
portabile, chiar și de către otomani. Componenţă,
instrumente,
Trebuie adăugat și faptul că, în Ţările Române, me-
terhaneaua nu a fost utilizată niciodată ca muzică mi-

litară, neparticipând efectiv pe câmpul de luptă, așa
cum se întâmpla în Imperiul Otoman, ci a servit dom-
nilor români ca muzică ceremonială și ca însemn al pu-
terii politice. Muzica în Evul Mediu era o prerogativă
a suveranităţii și, de aceea, doar conducătorii de state
aveau dreptul să o utilizeze după propriul plac, în ori-
ce circumstanţă, cu scopul evidenţierii superiorităţii
și măreţiei în faţa supușilor.
Dispariţia meterhanelei în Ţările Române
Datorită dorinţei de emancipare și eliberare naţiona-
lă, în anul 1838, domnul Alexandru Ghica decide înlo-
cuirea meterhanelei cu o „muzică a ștabului și orhes-
tra palatului“, muzică de factură europeană, în con-
cordanţă cu aspiraţiile politice și culturale ale români-
lor acelor vremuri. Ultimul conducător de meterhanea
în Moldova s-a numit Hasan, iar în Ţara Românească,
Ahmed-efendi, ambii fiind aduși din Constantinopol.
repertoriu,
vestimentaţie
Alcătuire
Meterhaneaua era divizată în șase clase, fiecare clasă având
propriul șef de partidă, întreaga formaţie fiind condusă de
„mehter-bașa“, secondat de „mehterul al II-lea“. Iată: cântăre-
ţii la toba numită davul erau conduși de „daulgi bașe“ (conform
denumirii cu care aceștia apar în documentele românești), cân-
tăreţii la toba nagara erau conduși de „nagarage-bașe“, cei care
cântau la zurna erau conduși de „zornaza bașe“, „borozanu
bașe“ îi conducea pe trompetiști și „zălgi bașe“, pe cei care cân-
tau la zil (talger). Acestora li se adaugă, în secolul al ­XVIII-lea,
categoria cântăreţilor vocali (çevgân), care interpretau versete
coranice și melodii populare.

54 Historia | IUNIE 2022

 C O D E- U L
QR Ș

ZĂ

IA
SCANEA

SCU
LTĂ !
Meterhanea în
formulă completă;
în centru, toba kös.
Sanliurfa, Turcia,
2021
C O D E- U L
ZĂ QR Ș

IA
SCANEA

SCU
LTĂ !
C O D E- U L
QR Ș

ZĂ

IA
SCANEA

SCU
LTĂ !
C O D E- U L
QR Ș
ZĂ

IA
SCANEA

SCU
LTĂ !
METERHANEA
ÎN FORMULĂ DE
CONCERT

1 Mehterul al doilea;
în spatele său (1a),
grupul cântăreților
la zurna
2 Mehter-bașa
2a Grupul
cântăreților vocali
3 Grupul
cântăreților la davul
4 Grupul
cântăreților la zil
5 Grupul
cântăreților la
nagara
6 Grupul
cântăreților la
trompeta boru

IUNIE 2022 | Historia 55

Instrumente
Davul -ul re-
prezintă un
instrument
de percuţie cu
membrană (o
specie a tobei
mari) ce poate
avea dimensi-
uni cuprinse între 40 și 100 cen-
timetri. Deși acest instrument se
poate întâlni sub forme ușor mo-
dificate, în funcţie de nevoile și de
specificul fiecărui popor în parte,
în cele mai multe cazuri davul-ul
și toba mare sunt termeni care
se referă la același instrument
muzical.
În Turcia davul-ul reprezintă
instrumentul de percuţie carac-
teristic muzicii populare, regă-
sindu-se în fiecare regiune a ţării.
Denumirea sa este derivată din
cuvântul arab „tabl“, termen ge-
neral pentru a desemna familia
tobelor, ce reprezenta instrumen-
tul principal în formaţiile muzica-
le militare islamice numite „ṭabl-
khāna“. Despre davul, De la Croix
afirmă că: „tobele ienicerilor [...]
faţă de ale noastre sunt de două
56 Historia | IUNIE 2022
ori mai lungi și aproape de două
ori mai late; ei le bat la cele două
capete; cu mâna dreaptă lovesc cu
beţișorul obișnuit și cu stânga, cu
o joardă, iar braţul lor este spriji-
nit pe tobă pe care o ţin mult mai
sus decât se obișnuiește“.
„Naḳḳāra“,
„naqqāra“ sau
„nagara“ repre-
zintă varian-
te de denumi-
re a aceluiași in-
t r u m e nt mu zi -
cal: o tobă de ori-
gine arabo-per-
sană; timpan an-
tic cu bazinul emi-
sferic sau conic,
de mici dimensi-
uni, construit din lemn sau din
bronz. Toba nagara este conside-
rată a fi strămoșul timpanului fo-
losit actual în orchestrele de mu-
zică simfonică.
Identificarea acestui instru-
ment muzical în sursele docu-
mentare ridică mai multe proble-
me, deoarece el poartă mai mul-
te denumiri, în funcţie de limbă.
În Europa, termenul a fost prelu-
at cu formele „naker“, „nacaire“,
iar ­cuvântul persan „ṭinbal“, care
se referă la același instrument, de-
vine „timbale“, „tymbala“. În lim-
ba română, mai ales în izvoarele
traduse din alte limbi, sunt regă-
siţi termenii „ţimbal“ și „ţambal“
și, de aceea, de fiecare dată când
acești termeni sunt întâlniţi în
contexte care au legătură cu me-
terhaneaua, trebuie să avem în ve-
dere toba nagara sau timpanul, și
nu alte instrumente muzicale ne-
specifice acestei formaţii.
Kös, conform denumirii turcești
a instrumentului, este cea mai
importantă tobă a meterhanelei
și centrul formaţiei de altfel: ea re-
prezintă însăși persoana sultanu-
lui otoman,
în cadrul
meterha­
nelei pro-
prii dar
și în cea a
marelui vi-
zir sau a al-
tui demni-
tar, pe timp
de răz-
boi, atunci
când sul-
tanul nu
­ articipă personal la respectiva
p ­ ostru, zil-ul e reprezentat de
campanie militară.
În Europa, toba kös a fost in-
trodusă înainte de apariţia oto-
manilor, de către arabi, întâi în
Peninsula Iberică, în secolul al
VIII-lea, iar în restul Europei a
ajuns în perioada Cruciadelor,
prin contactul occidentalilor cu
arabii. La fel ca în cazul nagarale-
lor, toba kös se folosește în pere-
che și reprezintă, practic, o naga-
ra supradimensionată.
Zil -ul este un
instrument
de percuţie în-
tâlnit sub mai
multe denu-
miri: talgere, ci-
nele sau chim-
vale. Originile
sale sunt foarte
vechi, regăsindu-se în nenumăra-
te rânduri în scrierile Vechiului
Testament, mai ales în Cartea
Psalmilor. Chimvalul sau zil-ul
avea dimensiuni variate, cele mai
mici erau folosite în ceremoniile
Mevlevi, iar cele mai mari erau fo-
losite în ansambluri, fiind foarte
asemănătoare instrumentelor fo-
losite în actualitate.
În descrierile călătorilor stră-
ini care au trecut pe teritoriul
n mehterilor, trompetele folosite
două talgere cu mânere pe partea
exterioară, care produc prin lovi-
rea lor un sunet vibrant, ce poate
fi auzit de la depărtare.
Zurnaua este un in-
strument de suflat,
confecţionat din
lemn, care se poate
întâlni în Balcani,
India și Arabia. În
Turcia, este unul
dintre cele mai po-
pulare instrumente muzicale şi
este asociat cu davul-ul. În une-
le relatări ale călătorilor străini
pe teritoriu autohton, zurnalele
sunt descrise ca fiind asemănă-
toare unui oboi, dar cât jumătate
dintr-unul, cu capătul foarte gros.
Trompeta reprezin-
tă un instrument de
suflat din categoria
alămurilor. Originea
probabilă este cea
egipteană, ea evolu-
ând treptat în mul-
te forme și sonori-
tăţi. Scopul întrebu-
inţării trompetei a fost acela de a
da un caracter solemn ceremoni-
ilor militare și de a încuraja sol-
daţii în timpul luptei. În muzica
erau naturale și purtau denumi-
rea de „boru“. Trompeta naturală
în cea mai simplă formă a sa este
reprezentată de un tub sonor des-
chis la ambele capete, lipsit de ori-
ficii sau clape, fiind adusă în cul-
tura turcă de la popoarele arabe,
unde se numea „nafir/nefir“.
Pavilionul
chinez , cu-
noscut și
sub denumi-
rea de „cha-
peau chi-
nois“ (fr.),
„jingling
Jo h n n i e“
(eng.) și
„çevgân“ (trc.), reprezintă un in-
strument de percuţie constru-
it dintr-o baghetă cilindrică din
lemn, care are în vârf o decoraţiu-
ne de forma pălăriilor chinezești,
de ea fiind atârnate mai multe
feluri de clopoţei. Acest instru-
ment era folosit de către „mehter-
bașa“ pentru a dirija formaţia.
Instrumente similare (dar mai
bogat ornamentate) aveau și in-
terpreţii vocali din cadrul meter-
hanelei, pe care le întrebuinţau în
anumite momente, a ­ gitându-le
ritmic.
IUNIE 2022 | Historia 57
Repertoriul de pace şi de război
Muzica meterhanelei era variată, în funcţie de circumstanţele în care
aceasta trebuia cântată. Repertoriul de război conţine cântece tip, va-
riate ca tehnică de compoziţie și interpretare, în funcţie de norme-
le muzicii orientale, compuse după un anumit tact. Tot în contex-
tul războiului meterhaneaua avea în repertoriu și o rugăciune, nu-
mită „cenk-i gülbank“. O rugăciune era interpretată și pentru sultan
în ocazii speciale, aceasta conţinând cuvinte de slavă și laudă striga-
te de către mehteri.
Repertoriul de pace consta în melodii cu caracter popular sau melo-
dii de dans, în scopul distrării oamenilor de pe cuprinsul Imperiului. Prin
adoptarea unei tematici diverse, această formaţie muzicală s-a bucurat
de o largă popularitate în rândul tuturor straturilor sociale. Muzica meh-
terilor reprezintă un melanj între stilul clasic de muzică și cel ­popular,
presupunând și o amestecare de forme și instrumente, care devin spe-
cifice acesteia.

Seara, la chindie
Meterhaneaua impresiona însă şi prin numărul mare de membri, costu-
maţi predominant în veșminte de culoare roșie, dar și prin mișcările co-
regrafice, prin care își îndeplinea una dintre principalele atribuţiuni, și
anume cântatul seara, la apusul soarelui (chindie), conform obiceiului
otoman. Aceste coregrafii sau parade militare se numeau „nöbet“ și con-
stau în efectuarea unor pași specifici, asemănători pașilor dansului răz-
boinic, numit „zeybek“, și în intonarea muzicii militare în faţa sultanului
și a marilor demnitari. Atunci când mehterii cântau într-un loc fix, fără
a se deplasa, erau plasaţi într-un cerc deschis, asemenea unei semilune.
În spaţiul românesc, nöbet-ul este pus de cele mai multe ori în legă-
tură cu momentul zilei în care se cânta, adică la apusul soarelui, când
meterhaneaua executa cunoscuta ei paradă: „au strâns mehterii și pu-
nea de bătea chindia în toate zilele în curte“. Funeraliile lui Süleyman Magnificul

Meterhanea în concert la Londra, în 1957

Exportul
meterhanelei
Acest tip de muzică a atras mereu atenţia Europei, iar su-
veranii trimiteau pe maeștrii lor în Imperiu pentru a ob-
serva metodele de lucru şi de exprimare ale meterhanelei.
În secolul al XVIII-lea, meterhaneaua a influenţat muzica
militară din Europa și a contribuit la dezvoltarea grupuri-
lor muzicale militare, dar europenii, neînţelegând tainele
muzicii otomane, nu au reușit să ajungă la rezultate care
să se potrivească cu caracterul meterhanelei.
Franz Joseph Sulzer, contemporan cu faptele evoca-
te, nota: „Trebuie să te ferești să consideri autentică acea
muzică de ieniceri, care a fost introdusă de curând, în cele
mai multe regimente ale armatei romano-imperiale aus-
triece și pentru care apar zilnic piese noi din peniţe ger-
mane. Deosebirea între ele este imensă. Muzica noastră
germano-turcă de război nici măcar nu se poate mândri
cu aceleași instrumente, cu atât mai puţin cu aceeași ma-
nieră, străduindu-se în zadar s-o imite cu măsuri europe-
ne și urechi germane“.

58 Historia | IUNIE 2022

Vestimentaţia
Precum am amintit, vestimentaţia
era în general de culoare roșie, culoa-
re cu dublă semnificaţie în Islam: atât
ciclul vieţii, cu dragostea şi dorinţa,
cât şi războiul şi violenţa.
Concret, mehter-bașul și fiecare
„șef de partidă“ purtau un biniș (ha-
ină lungă de ceremonie cu mâneci
largi) de culoare roșie, turbane roșii
înfășurate cu un tifon de culoare albă,
în picioare aveau jambiere din pâslă
roșie și erau încălţaţi cu cizme lungi
din piele de culoare galbenă. Ceilalţi
membri purtau turbane de culoare
verde, înfășurate cu tifon alb, haine
lungi din pâslă de culoare purpurie,
bleumarin sau neagră, jambiere din
pânză roșie și cizme de culoare roșie.

Ceremonial
Importanţa meterhanelei din punct
de vedere ceremonial este de necon-
testat. Practic, în Ţările Române nu
exista manifestare publică și chiar
privată în care domnul să nu fie în- avea voie să deţină muzică militară, diversele deplasări și alte asemenea si-
soţit și de această formaţie muzica- manifestându-și acest atribut al pute- tuaţii reprezintă principala modalitate
lă, în scopul legitimării sale politice și rii sale politice în faţa supușilor. de manifestare artistică a meterhane-
ca dovadă a dependenţei de Imperiul Alaiurile alcătuite pentru diferite lei; membrii ei ocupau un loc prestabi-
Otoman al cărui mandatar era. De ocazii, precum primirea domniei, pri- lit și erau înfăţișaţi în toată splendoa-
asemenea, domnul era singurul care mirea solilor și a o
­ aspeţilor i­ mportanţi, rea, fiind vizibili tuturor.

Apare stilul „alla turca“

Această muzică a început să fie asociată cu muzica otomană ca întreg și a in-
fluenţat muzica europeană, facilitând introducerea în orchestrele europene a
unui stil de percuţie numit „mehter“, ajungându-se chiar ca unii mari compo-
zitori, precum Mozart și Beethoven, să preia în creaţiile lor motive muzicale din
repertoriul meterhanelei.
Una dintre primele ocazii în care o meterhanea a cântat la o Curte europea-
nă s-a petrecut în anul 1672, la încoronarea regelui Carol al XII-lea al Suediei.
Altădată, în anul 1719, o astfel de formaţie a cântat în Viena, la Consulatul
turcesc.
Primul conducător european care a adoptat o muzi- C O D E- U L
QR Ș
că militară după modelul meterhanelei a fost Augustus
ZĂ

IA
SCANEA

SCU

al II-lea, rege al Poloniei, care a primit în dar de la sultan

LTĂ !

o astfel de formaţie muzicală. Lui i-au urmat Anna, îm-

părăteasa Rusiei, și Frederic cel Mare, ultimul introdu-
când în toate regimentele sale o astfel de muzică.
Influenţa crescândă a muzicii meterhanelei asupra muzicii militare euro-
pene a generat formarea așa-zisului stil „alla turca“, inspirat din această muzi-
că și utilizat de marii compozitori europeni. Unul dintre locurile în care acest
nou stil s-a manifestat foarte mult a fost scena Operei, cadru propice pentru
dezvoltarea unei lumi imaginative, menite să ducă publicul cât mai aproape
de specificul autentic al ideilor sugerate. Prezenţa tot mai puternică a influen-
ţei otomane, în general, a dus la crearea „figurii turcului“, care avea rol de a in-
troduce publicul într-o lume exotică, iar în operă acest aspect a fost transpus

IUNIE 2022 | Historia 59

 Recrutare pe ritmuri muzicale;
C O D E- U L
războiul sârbo-turc (1876-1878) QR Ș

ZĂ

IA
SCANEA

SCU
C O D E- U L

LTĂ !
QR Ș
Ieniceri în timpul unui atac, însufleţiţi Compozitori influenţaţi
ZĂ

IA

de muzica meterhanelei (se observă de muzica otomană

SCANEA

SCU

toba kös, dar şi pavilionul chinez) Au existat mai mulţi compozitori care, în creaţia lor, s-au
LTĂ !

inspirat din muzica otomană și au folosit acel „alla turca“,

prin „alla turca“, care a devenit element important de por-
tretizare a muzicii turcești.
Până în secolul al XVIII-lea, stilul „alla turca“ era suge-
rat în creaţiile europene prin instrumente muzicale speci-
fice muzicii occidentale, dar, începând cu acest secol, s-au
introdus instrumente specifice muzicii militare otomane
numite „bateria turcească“, precum: tamburina, chimva-
le, trianglu și tobe de felurite marimi, pentru diferite rit-
muri și armonii, care nu aveau o sonoritate occidentală.
Prin acest melanj de familiar și exotic s-a implementat un
nou limbaj muzical, în condordanţă cu atracţia publicului
către culturile non-europene.
foarte la modă în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea
și în cel următor. Îi amintim pe Franck, cu Cara Mustafa;
Lully, cu Burghezul gentilom; Rameau, cu Indiile galan-
te; Gluck, cu Întâlnirea neașteptată; Michael Haydn, cu
Suita turcească; Joseph Haydn, cu Simfonia „Military“;
Mozart, cu Rondo alla Turca (Sonata nr. 11 pentru pian) și
Răpirea din Serai; Beethoven, cu Alla marcia din finalul
Simfoniei nr. 9.
Măsura în care elementele muzicale otomane au pătruns
în creaţiile unor compozitori europeni ţine și de gradul, mai
mare sau mai mic, de contact al acestora cu muzica otoma-
nă și, bineînţeles, de modalitatea în care acesta s-a produs.
S-a pus întrebarea dacă compozitorii în cauză au ascultat

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
Babaoğlu Balkiș, Lale, Defining the Turk: Construction
of Meaning in Operatic Orientalism, în „International Review
of the Aesthetics and Sociology of Music“, 41 (2010), 2.
Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, traduce-
re după originalul latin de Gh. Guţu, Bucureşti, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, București, 1973.
Cantemir, Dimitrie, Istoria Imperiului Otomanu.
Crescerea și scaderea lui, partea I, tradusă de Dr. Ios. Hodosiu,
București, 1876.
Caproșu, I., Sămi de vistierie. I. Sama Vistieriei Moldovei
din 1776, în „Revista de Istorie Socială“, vol. I, 1996.
Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976; vol. VII, Editura
Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1980; vol. IX, Editura
Academiei Române, București, 1997.
Cronici turcești privind Ţările Române, extrase, vol. I.
Sec. XV – mijlocul sec. XVII; extrase, vol. II. Sec. XVII–în-
ceputul sec. XVIII; extrase, vol. III. Sfârșitul sec. XVI – în-
ceputul sec. XIX, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1966, 1974, 1980.
dʼOhsson, Ignatius Mouradgea, Tableau Général de
L’empire Ottoman, tome septième, Paris, 1824.
Farmer, H. G., Ṭabl-Khāna, în The Encyclopaedia
of Islam, new edition, P. J. Berman, Th. Bianquis, C. E.
Bosworth, E. Van Donzel, W. P. Heinrichs (edit.), volume X,
T-U, Brill, Leiden, 2000.
Feldman, W., Mehter, în The Encyclopaedia of Islam,
new edition, C. E. Bosworth, E. Van Donzel, B. Lewis, CH.
Pellat, W. P. Heinrichs (edit.), volume VI, MAHK-MID, Brill,
Leiden, 1991.
Fotino, Dionisie, Istoria generală a Daciei sau a
Transilvaniei, Ţării Muntenești și a Moldovei, traducere
George Sion, Editura Valahia, București, 2008.
Fr. J. Sulzer în Dacia cisalpină și transalpină, traduce-
rea și îngrijirea ediţiei de Gemma Zinveliu, Editura Muzicală
a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România,
Bucureşti, 1995.
Gemil, Tahsin, Românii și Otomanii în secolele XIV-
XVI, Editura Academiei Române, 1991.
Giurescu, Dinu C., Anatefterul. Condica de porunci a
vistieriei lui Constantin Brâncoveanu, în „Studii și material
de istorie medie“, vol. V, 1962.
Gorovei, Ștefan S., La paix moldo-ottomane de 1486
(quelques observation en marge des textes), în „Revue
Roumanie Dʼhistoire“, tome XXI, nos. 3-4, Juliet-Décembre,
1982.

60 Historia | IUNIE 2022

 Reprezentaţie a operei mozartiene Răpirea din serai, în prezenţa compozitorului,
la Berlin, în 1789

într-adevăr o meterhanea C O D E- U L „alla turca“ nu se poate da un

QR Ș
sau cât de fidel au trans- răspus clar – cel mai probail
ZĂ

IA
SCANEA

SCU

pus ei această influenţă ei nu au auzit pe viu o astfel

LTĂ !

în creaţiile lor. Se presu- de muzică.

M UZ I CA Ș I P U TERE A P OLITICĂ
Î N M O LD OVA Ș I ŢAR A ROMÂ NEASCĂ,
S EC O LE LE AL X V-LEA – A L XV III-LEA
AU TO R: E DUA RD RUSU
C U VÂNT Î N AI NTE D E ȘTE FA N S. GOROV E I
ED ITU R A U N IVE R S ITĂŢII „A LE X A NDRU I OA N
C UZA“ DIN IAȘI, IAȘI, 2021, 585 PAGINI
pune, de pildă, că Mozart
a audiat muzica meterha-
nelei prin intermediul schimburilor
diplomatice dintre cele două Imperii
sau chiar prin confruntările milita-
re dese dintre acestea, ale căror eco-
uri s-au propagat în întreaga societa-
te. Despre Beethoven și majoritatea
celorlalţi compozitori care au folosit
În tot cazul, inserarea
treptată a unor elemente
specifice culturii muzicale otomane în
limbajul muzical european, începând
cu secolul al XVIII-lea, a condus la îm-
bogăţirea muzicii europene cu sonori-
tăţi și instrumente muzicale noi, care
au contribuit la dezvoltarea generală
a muzicii culte.

Hammer, Joseph, Histoire de l’Empire Ottoman, depu-
is son origine jusqu’à nos jours, tome quatrième, traduit de
l’Allemand J. J. Hellert, Paris, 1836.
Inalcık, Halil, Imperiul Otoman. Epoca clasică 1300-
1600, ediţie și studiu introductiv de Mihai Maxim, traduce-
re, notă, completarea glosarului și a indicelui de Dan Prodan,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996.
Istoria Ţării Românești 1290-1690. Letopiseţul
Cantacuzinesc, ediţie critică C. Grecescu și D. Simonescu,
Editura Academiei Republicii Populare Române, București,
1960.
Maxim, Mihai, Ţările Române și Înalta Poartă, Editura
Enciclopedică, București, 1993.
Mehmed, Mustafa A., Documente turcești privind isto-
ria României, vol. I 1455-1774, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, București, 1976.
Mehmet, Mustafa A., Două documente turcești despre
Neagoe Basarab, în „Studii. Revistă de Istorie“, tom 21, nr.
5, 1968.
Meyer, Eve R., Turquerie and Eighteenth-Century
Music, în „Eighteenth-Century Studies“, Vol. 7, No. 4,
Summer, 1974.
Nicolescu, Corina, Les insignes du pouvoir.
Contribution à lʼhistoire du cérémonial de cour roumain, în
„Revue des édudes sud-est européennes“, tome XV, 1977,
no. 2, Avril-Juin.
Nicolle, David; Hook, Christina, The Janissaries,
Osprey Publishing, 1995.
Panaite, Viorel, Război, pace și comerţ în Islam. Ţările
Române și dreptul otoman al popoarelor, ediţia a II-a revizu-
ită și adăugită, Editura Polirom, Iași, 2013.
Szabó, János B.; Erdȍsi, Péter, Ceremonies Marking the
Transfer of Power in the Principality of Transylvania in East
European Context, în „Majestas“, nr. 11, 2003.
Uricariul, Axinte, Cronica paralelă a Ţării Românești
și a Moldovei, vol. II, ediţie critică și studiu introductiv de
Gabriel Ștrempel, Editura Minerva, București, 1994.
Văcărescu, Ianache, Istoria Othomanicească, ediţie
critică, studiu introductiv, note și glosar de Gabriel Ștrempel,
Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2001.
Veinstein, Gilles, Imperiul în secolul de aur (secolul
al XVI-lea), în Robert Mantran, (coord.), Istoria Imperiului
Otoman, traducere Cristina Bîrsan, Editura All, Bucureşti,
2001.
Yekta Bey, Raouf, Turquie. La musique turque, în
Albert Lavignac, Encyclopédie de la musique et dictionna-
ire du conservatoire, première partie, Histoire de la musique
[5]…, Paris, 1922.

IUNIE 2022 | Historia 61

 | I S T O R I A U N U I TA B LO U |

62 Historia | IUNIE 2022

 | I S T O R I A U N U I TA B LO U |
„Virtute-onoare-frumuseţe“
Tristeţea
ca emblemă
a portretului DE COSMIN UNGUREANU
C
ândva în anii 1474-1480,
Leonardo da Vinci ono-
ra prima comandă a unui
portret il. 1 . În următoarele
patru decenii, avea să mai
picteze alte cinci, culminând cu faimoa-
sa „Gioconda“, la desăvârșirea căreia a
întârziat mai bine de un deceniu. Ce a
reușit să distileze în acea capodoperă –
picturalitatea derivată știinţific, articu-
larea problematizantă dintre personaj
și fundal, un sofisticat eșafodaj de filo-
zofie naturală – se afla deja, în stadiu in-
cipient, în portretul pictat în anii 1470.
Acest prim portret imortalizează
chipul unei tinere de circa douăzeci de
ani, într-o formulă compoziţională sim-
plă: bust fără mâini, în semi-profil ori-
entat spre stân-
il. 1 Leonardo da ga, cu capul
Vinci, Ginevra ușor întors în
de’Benci, partea opusă,
1474-1480, ulei pe aproape frontal.
lemn, 38,1 x 37 cm, Practica artisti-
National Gallery of că florentină fi-
Art, Washington xase deja de mai
multe decenii
această tipologie, atât în forma pictată
– unde predomina portretul în profil –
cât și în cea sculpturală, ilustrată de ne-
numărate medalii de bronz sau busturi
din marmură, tăiate abrupt, sub sâni.
Tânăra, privind absent într-o direc-
ţie incertă, cu o paloare marmoreeană
așternută pe chipul imobil, are o mină
melancolică, accentuată de fâșia neagră
petrecută pe după gât. Îmbrăcată simplu,
lipsită de orice giuvaer, pare o efigie a mo-
destiei. Singurul ei „ornament“ – exterior
însă, de natură vegetală – este arbustul de
ienupăr care o încadrează evidenţiind-o.
De regulă, asemenea portrete erau
înscenate într-un interior redat su-
mar, sau proiectate pe un fundal neu-
tru. Cel mai probabil inspirat de expe-
rienţa neerlandeză a portretului în pei-
saj, Leonardo inventează un cadru natu-
ral evocator, nu lipsit de anumite efecte
atmosferice. Se presupune că acest fun-
dal ar reflecta langoarea și tristeţea per-
sonajului, transformându-se astfel într-
un peisaj „moralizat“, extensie exteri-
oară a interiorităţii personajului. Dacă
această ipoteză, deși posibilă, este rela-
tiv vagă, tufișul de ienupăr redat minu-
ţios, cu o pondere considerabilă în an-
samblul imaginii, se leagă inextricabil
de identitatea tinerei. Peste ani, pictând
chipul Giocondei, Leonardo va ampli-
fica fundalul natural, transformându-
l într-un peisaj straniu, alienant, aproa-
pe antedeluvian.
Ginevra de’Benci
Tânăra portretizată de Leonardo da
Vinci este Ginevra de’Benci, faimoasă în
întreaga cetate a Florenţei pentru cultu-
ra ei literară, spiritul elevat și măiestria
muzicală. Frumuseţea i-a fost elogiată în
poemele unor cărturari însemnaţi, pre-
cum Cristoforo Landino sau Alessandro
Braccesi, şi însuși Lorenzo de’ Medici –
il Magnifico, patronul artiștilor și filozo-
filor din Florenţa – îi va dedica două so-
nete1. În 1474, la vârsta de șaptesprezece
ani, Ginevra s-a căsătorit cu Luigi di
Bernardo Niccolini, văduv trecut de
treizeci de ani, viitor gonfaloniere al
Florenţei2. Este posibil ca tocmai cu oca-
zia logodnei să-i fi fost comandat acest
portret, poate prin mijlocirea fratelui ei
Giovanni, prieten al artistului.
IUNIE 2022 | Historia 63
 | I S T O R I A U N U I TA B LO U |

Totuși, în ciuda aparenţelor, ta-

bloul pictat de Leonardo nu se în-
scrie în categoria, specific toscană,
a busturilor tăiate. Forma lui aproa-
pe pătrată se explică prin lipsa unei
porţiuni de circa 17 cm în zona inferi-
oară, îndepărtată la un moment dat
din pricina deteriorării iremediabile.
Cel mai probabil, acea porţiune inclu-
dea mâinile, compuse într-o expresi-
vă împreunare.
O atare reconstituire este susţi-
nută de un desen din colecţia rega-
lă de la Windsor, datat 1474, dar mai
ales de un alt portret din epocă, atri-
buit lui Lorenzo di Credi, artist cu
câţiva ani mai tânăr decât Leonardo,
format în atelierul maestrului lor co-
mun, Andrea del Verrocchio. Este evi-
dent că tabloul lui Lorenzo di Credi,
de dimensiuni similare, reia aceeași
formulă compoziţională, inclusiv ar-
bustul de ienupăr și – aproape cert –
mâinile împreunate il.2 .
De altfel, conexiunea dintre cele
două portrete este întărită de inscrip-
ţia „Ginevra de Am[erigo] Benci“, tre-
cută pe verso probabil în secolul al
XVI-lea, care face ca această ipoteză
de identificare, deși neconfirmată, să
rămână plauzibilă3. Prin urmare, mar-
când o turnură semnificativă în evo-
luţia portretului modern, Leonardo
da Vinci rezolvă cu abilitate proble-
ma inserării braţelor, unindu-le într-
o „barieră“ castă, menită să „închidă“
figura, în acord cu „moralitatea“ adec-
vată unei portretizări feminine. Acest
artificiu, desăvârșit ulterior în portre-
tul Giocondei, este cu deosebire rele-
vant în raport cu reţeaua afectivă în
care se plasează, în epocă, Ginevra
de’ Benci.

Avers şi revers: il. 2 Lorenzo di Gredi, Portretul unei tinere (Ginevra de’Benci?), 1475-1480, tempera și

cum se desluşeşte tabloul
La scurt timp după căsătorie, faima,
frumuseţea și harul acestei tinere i-au
atras atenţia lui Bernardo Bembo,
umanist, cărturar și om politic vene-
ţian, numit ambasador al Republicii
Serenissime la Florenţa în anii 1475-
1476 și 1478-1480. Deja în cursul pri-
mei sale misiuni diplomatice, deși re-
căsătorit, trecut de patruzeci de ani și
însoţit la Florenţa de fiul său Pietro
(faimosul poet, cărturar și cleric de
mai târziu), Bernardo Bembo adoptă
ulei pe lemn, 58,7 x 40 cm, The Metropolitan Museum of Art, New York
cutuma cavalerească – locală – a iubi-
rii caste, idealizate și estetizate, pen-
tru Ginevra de’ Benci4. Substratul din
care se înfiripă și se nutrește acest
„amore platonico“ este poezia lui
Francesco Petrarca, imitată se pare
de tânăra soţie a lui Luigi di Bernardo
Niccolini. Pe lângă poemele pe care
i le dedică, convorbirile și foarte pro-
babila corespondenţă, ambasadorul
­ eneţian mai lasă un semn al pasiunii
v
sale spirituale, chiar în relaţie cu por-
tretul executat de Leonardo.
Un aspect cu totul particular al
acestui tablou este dat de decoraţia
de pe verso il. 3 , reminiscenţă a înde-
părtatei surse de inspiraţie a portre-
tului modern – moneda antică, imi-
tată de altfel în medalii similare re-
alizate la Florenţa în chiar acei ani.

64 Historia | IUNIE 2022


il. 3 Leonardo da Vinci, Ginevra de’Benci, verso
Imaginea pictată pe verso funcţionea-
ză asemenea unei embleme cu devi-
ză personală: pe un fond ce simulea-
ză porfirul, renumit pentru duritate și
rezistenţă, o ramură de laur, alta de ie-
nupăr și o frunză de palmier sunt îm-
preunate de o banderolă pe care se
poate citi, scrisă cu litere antice, for-
mula VIRTVTEM FORMA DECORAT
(Frumuseţea împodobește virtutea).
Frumuseţii replicate fidel pe avers îi
corespunde, așadar, stilizarea virtuţii
de pe revers. Dacă ramura de ienupăr
– suprapusă perfect peste axa vertica-
lă a chipului și amplificată prin arbus-
tul ce înconjoară chipul – corespunde
numelui (ginepro / Ginevra), ramura
de laur conotează vocaţia poeziei, iar
frunza de palmier era recunoscută ca
un atribut al martirajului și, prin ex-
tensie, ca semn al castităţii și iubirii
spirituale.
Aceste două atribute vegetale,
compuse într-o formă foarte asemă-
nătoare și însoţite de deviza VIRTUS
ET HONOR, alcătuiau chiar emble-
ma lui Bernardo Bembo. Între alte-
le, ea apare, într-un mod nu ­lipsit de
| I S T O R I A U N U I TA B LO U |
relevanţă, pe copia autografă după
comentariul lui Marsilio Ficino la
Banchetul, singurul dialog al lui
Platon despre iubire (Commentarium
in Platonis Convivium de Amore), în
care diplomatul notează că Amerigo
Benci, tatăl Ginevrei, i-ar fi dăruit lui
Ficino, în 1462, un manuscris grec ex-
trem de rar, cu un text de Platon5.
„Sublimată“ în propria onomasti-
că vegetală, Ginevra-ienupăr este ast-
fel încadrată și „conţinută“ de emble-
ma vegetală a lui Bernardo Bembo, iar
această unificare – inclusiv prin con-
topirea atributelor „virtute-onoare-
frumuseţe“ în deviza lor comună –
echivalează cu o metaforă vizuală a
iubirii lor cast-intelectuale. S-a ob-
servat, de altfel, că întreaga compo-
ziţie de pe verso încadrează chipul, iar
joncţiunea ramurii de laur și a frun-
zei de palmier coincide cu vârful tri-
unghiului frunţii. Tabloul nu poate fi
înţeles, așadar, decât în dubla lui rea-
litate, dată de cele două moduri com-
plementare de reprezentare – „rea-
list“ și simbolic – și în trama de con-
cordanţe între avers și revers6.
Dar de despărţire?
În cazul în care Leonardo a pictat
acest portret în 1474, cu ocazia lo-
godnei și la solicitarea viitorului soţ,
este de presupus că reversul a fost
decorat ulterior, la solicitarea lui
Bernardo Bembo, înainte de încheie-
rea celei dintâi misiuni diplomatice la
Florenţa, în 1476. Neștiind că va reve-
ni după doi ani, ar fi vrut, poate, să-i
lase o amintire iubitei sale Ginevra.
O altă ipoteză, în sfârșit, datează
tabloul în anii 1478-1480, în circum-
stanţele unei boli care i-ar explica
astfel paloarea melancolică, în sine
neobișnuită pentru un portret ma-
trimonial7. Întrucât acest interval co-
incide cu cea de-a doua – și ultima –
misiune diplomatică a lui Bernardo
Bembo, pare plauzibil ca portretul să
fi fost comandat de el și pictat de la
bun început pe ambele feţe.
Oricare va fi fost situaţia reală, ta-
bloul a rămas la Florenţa, întrucât nu
este menţionat în inventarul postum
al bunurilor lui Bernardo Bembo. La
comanda lui, însă, ar fi fost pictat ca
dar de despărţire. Și tocmai de aceea,
complementară imaginii emblemati-
ce de pe verso, tristeţea Ginevrei este
redată ca „program“ al portretului, ca
o emblemă difuză, subtilă, aproape
tainică8.
Peste ani, Leonardo va recurge la
aceeași strategie de emblematizare a
portretului, de data aceasta în cheia
bucuriei, înzestrând-o pe Gioconda
cu emblema propriului ei zâmbet.
NOTE:
1. Lorenzo de’ Medici, Opere, a cura di A. Simioni, vol.
II, Laterza & Figli, Bari, 1914, pp. 117-118.
2. Carlo Camesecchi, „Il ritratto leonardesco di Ginevra
Benci”, in Rivista d’ Arte, anno VI, nr. V-VI, Leo S.
Olschki Editore, Florența, 1909, pp. 282-283.
3. Everett Fahy, „Lorenzo di Credi, Portrait of a Young
Woman”, in K. Christiansen & S. Weppelmann (eds.),
The Renaissance Portrait from Donatello to Bellini,
The Metropolitan Museum of Art, New York, 2011, pp.
162-163.
4. David Allan Brown, Virtue and Beauty. Leonardo’s
Ginevra de’ Benci and Renaissance Portraits of Women,
National Gallery of Art, Washington, 2001, p. 142.
5. Jennifer Fletcher, „Bernardo Bembo and Leonardo’s
Portrait of Ginevra de’ Benci”, in The Burlington
Magazine, vol. 131, nr. 1041, 1989, p. 811.
6. Frank Zöllner, „From the Face to the Aura:
Leonardo da Vinci’s Sfumato and the History of Female
Portraiture”, in M. Körte et alii (eds.), Inventing Faces:
Rhetorics of Portraiture between Renaissance and
Modernism, Deutscher Kunst Verlag, 2013, p. 69.
7. David Bull, „Portraits by Leonardo: Ginevra
de’Benci and the Lady with an Ermine”, in Artibus et
Historiae, vol. 13, nr. 25, 1992, p. 67.
8. Daniel Arasse, Léonard de Vinci. Le rythme du mon-
de, Éditions Hazan, Paris, 2003, p. 409.
IUNIE 2022 | Historia 65
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

SALUTUL LUPTĂTORILOR
Etiopienii tradiţionaliști (și nu
numai) se salută prin strângerea
mâinilor, urmată de atingerea
umerilor, cunoscută drept „salutul
luptătorilor“. Este o rămășiţă a
obiceiului încetăţenit în rândurile
luptătorilor DERG (guvernul militar
provizoriu al Etiopiei socialiste,
care a condus țara din 1974 până
în 1987).

66 Historia | IUNIE 2022

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

Etiopia
Oaza creștină
și tărâmul contrastelor
D E PAU L Z A H A R I A | F O T O : G E T T Y I M AG E S , S H U T T E R S T O C K , P R O F I M E D I A , W I K I M E D I A C O M M O N S

Cunoscută cu multe decenii în urmă drept Abisinia, este cea mai veche ţară
independentă din Africa și a doua ţară a lumii care a adoptat creștinismul drept
religie de stat, în 320-330 e.n. Acest spaţiu al realităţilor dramatice, foarte sărac
în ziua de azi – unde se vorbesc mai mult de 82 de limbi, pe parcursul unui an de 13
luni – trimitea misiuni în Europa secolului al XV-lea, pe vremea când Bartolomeo
Diaz încă nu ajunsese la Capul Bunei Speranţe.
Aici s-au născut mișcarea Ras Tafari și „Leul din Iudeea“, aici s-a descoperit
cafeaua și tot aici, într-o biserică păzită de un singur călugăr, s-ar afla biblicul
Chivot al Legământului.

IUNIE 2022 | Historia 67


Numele, de la origini până astăzi
Caz nicidecum unic în lume, încă mai
există o dezbatere cu privire la sorgin-
tea a ceea ce reprezintă numele Etiopia.
Acesta ar veni, conform unor opinii, de la
Ityop’iya, atribuit de fondatorii ţării, adi-
că stirpea ce a dat naștere primului re-
gat pe actualul sol etiopian, Aksum. Alte
surse dau ca origine cuvântul grecesc
Aethiopia, provenit din aitho și ops care,
în Antichitate, se referea la ţara aflată la
sud de Egipt și care s-ar traduce prin „faţă
68 Historia | IUNIE 2022
| P O R T R E T D E ŢA R Ă |
DESCOPERIREA CAFELEI
Se pare că i-o datorăm unui
crescător de capre, pe nume
Kaldi. Pe înaltele platouri din
regiunea Kaffa, păstorul a observat
că animalelor sale le plăceau
fructele unui anumit arbust,
care le confereau multă energie
și le împiedicau să doarmă. A
experimentat și el, la o mănăstire
locală, o băutură produsă din acele
fructe, care izbutea să-l ţină treaz
în timpul slujbei de seară.
Azi, Etiopia este al cincilea
producător de cafea din lume și,
evident, primul din Africa.
arsă“, așa cum grecii antici îi denumeau pe
oamenii de culoare neagră pe care îi întâl-
niseră cu ocazia voiajelor în estul Africii.
Cert este că acest cuvânt a fost folosit de 45
de ori în Biblie, în Coran și, nu în cele din
urmă, în Odiseea lui Homer.
Republica Federală Democratică a
Etiopiei (denumire statuată de Constituţia
promulgată în 1995) e situată în zona
Cornului Africii, având – conform ultime-
lor estimări, din iulie 2021 – o populaţie de
110.871.031 de locuitori. Clar, ­cuantumul

nu poate fi exact sută la sută, putân-
du-se aduce în discuţie tradiţionalul
plus-minus. Oricum, incontestabi-
lă e realitatea conform căreia, dintre
cele 54 de ţări africane recunoscute de
ONU (însumând 1,2 miliarde de sufle-
te), Etiopia este a doua din punctul de
vedere al populaţiei (după Nigeria) și
una dintre cele mai sărace din regi-
une, cu un venit/cap de locuitor de
850 $/an. Așadar, o zecime din popu-
laţia africană trăiește în Etiopia, ţară
| P O R T R E T D E ŢA R Ă |
care – cu o suprafaţă de 1.127.127 de ki-
lometri pătraţi – se plasează pe locul
10 al continentului care însumează
aproximativ 30 de milioane de kilo-
metri pătraţi.
Aruncând o fugară privire asu-
pra reliefului, peste 70% dintre mun-
ţii Africii se află în Etiopia, ţară pre-
ponderent agrară, dacă ţinem cont
de faptul că doar 22,2% din popula-
ţie locuiește în zone urbane. Cifre
dramatice spun că la fiecare 1.000
ANUL CU 13 LUNI
Dacă am judeca exclusiv prin prisma
calendarului, etiopienii se află cu
șapte-opt ani în urma noastră, adică
a calendarului gregorian, căci anul
nașterii lui Iisus este calculat diferit.
În momentul când Biserica Catolică
a amendat acest calcul în anul 500,
Biserica Ortodoxă Etiopiană nu a
făcut același lucru, astfel încât, în
Etiopia, Anul Nou cade când la noi
este 11 septembrie sau, respectiv, 12
septembrie în anii bisecţi. În Etiopia, 12
luni au câte 30 de zile, iar a 13-a lună
(ultima a anului) are cinci sau șase zile,
depinzând dacă anul este sau nu bisect.
Și timpul are un alt sistem de măsurare,
existând două sloturi a câte 12 ore,
începând cu ora 6.00 a dimineţii. Altfel
spus, dacă ești în vizită la Addis Abeba
și cineva îţi dă întâlnire la o cafea la 10
dimineaţa, să nu te mire că respectiva
persoană va ajunge la 16.00, conform
orei tale.
de l­ ocuitori există doar 0,1 medici și
0,3 paturi de spital.
Foametea, refugiaţii
Rata natalităţii se situează peste me-
die, fiind una dintre cele mai înalte
din Africa, tot așa cum nici rata mor-
talităţii nu este una scăzută. Populaţia
e una tânără, mai mult de două cin-
cimi având vârste de până la 15 ani.
Realizarea unui recensământ cu acu-
rateţe maximă este imposibilă, din
moment ce, aidoma majorităţii ţări-
lor africane, și Etiopia se confruntă cu
problema refugiaţilor. Ea adăpostește
oameni care au fugit din ţările înve-
cinate, cu precădere din Somalia,
Eritreea sau Sudan, siliţi de războaie
(adeseori interetnice) sau de foamete.
Există și un revers, căci și Etiopia fur-
nizează refugiaţi pe considerente poli-
tice, majoritatea plecând în Kenya sau
SUA, fără a-i mai aminti pe nenumă-
raţii tineri cu studii care caută o viaţă
mai bună în SUA sau în vestul Europei.
IUNIE 2022 | Historia 69
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

ORFANII
Din cei peste 145 de milioane de
copii orfani din întreaga lume, cei
mai mulţi trăiesc în Etiopia. 13%
dintre copiii etiopieni sunt orfani
de unul sau chiar de ambii părinţi,
dintre care mulţi au murit de HIV.

NUMELE DE FAMILIE?
În mod tradiţional, părinţii și copiii
nu au același nume de familie.
Majoritatea copiilor au ca nume de
familie prenumele tatălui lor.

PRIMUL AFRICAN CARE A CONDUS UN AUTOMOBIL…

… a fost împăratul Menelik al II-lea (1889-1913), cel care a introdus modernitatea în
mai multe domenii, promovând și mai multe reforme notabile, cum ar fi construirea de
poduri și de drumuri moderne, sistemul poștal, construirea de linii telegrafice. Sedus de
mașinile din Europa, el a comandat un automobil de 18 CP, care i-a fost adus din Europa
în Djibouti și, de acolo, peste munţi, acasă.

ETIOPIENII ȘI… CALORIILE PRIMA FEMEIE PILOT

Consumul mediu de 1.850 de
calorii pe zi transformă Etiopia
într-una dintre cele mai sănătoase
ţări din lume, ţinând cont și de
consumul mediu zilnic de doar 21
de grame de grăsime.
Primele femei pilot din Africa au
fost etiopience: Muluemebet Emiru
(1936) și Weizero Asegedech
Assefa (1965) – prima angajată a
unei companii aeriene, Ethiopian
Airlines.

70 Historia | IUNIE 2022

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

SITURILE UNESCO
Cele mai multe situri din Africa
protejate de UNESCO se găsesc
în Etiopia. Sunt în număr de 9,
începând cu așezăminte monahale
construite în stâncă și terminând
cu Parcul Naţional Simien.

CĂSĂTORII ILEGALE
Deși împotriva legii, 49% dintre
fete se mărită la vârste de sub 18
ani, iar una din 5 etiopience face
acest pas până la împlinirea vârstei
de 15 ani.

ALERGĂTORUL DESCULŢ
Primul medaliat olimpic cu aur de pe întreg continentul african a fost un
etiopian. Maratonistul Abebe Bikila s-a impus la Roma, în 1960, alergând
desculţ, dar și patru ani mai târziu, la Tokyo, de astă dată încălţat. Și când
te gândești că, la Roma, el și-a făcut loc în echipă doar profitând de necazul
unui coleg, care și-a rupt piciorul cu puţin timp înaintea debutului Olimpiadei.
Cum încălţările îi provocau bășici, Abebe a decis să alerge desculţ…

IUNIE 2022 | Historia 71

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |
Veche ilustrație a primului război Italo-Etiopian (1895-1896):
calea ferată Massawa-Saati, lângă stația Otumlo din Eritreea
Războaiele
Etiopia a avut/are războaiele ei, cum ar fi conflictul de la
graniţa cu Eritreea (1998-2000), când peste 300.000 de
etiopieni au fugit din zona respectivă. (Pacea definitivă a
fost semnată de-abia în 2018, fără să modifice configuraţia
geo-politică a zonei.) În plus, foametea a aruncat alţi peste
300.000 de etiopieni de la est în vestul ţării.
Cel mai recent este conflictul început pe 4 noiembrie
2020, în timpul căruia aproximativ două milioane de locu-
itori ai regiunii Tigray au avut de suferit de pe urma ciocni-
rilor dintre forţele guvernamentale și cele regionale. În ulti-
mele luni, conflagraţia a căpătat accente dramatice, rebelii
din Tigray preluând controlul asupra mai multor orașe din
statul Amhara (la 300 km de Addis Abeba). Prin urmare,
premierul etiopian, Abiy Ahmed, a lansat un apel către ce-
tăţenii ţării de a pune mâna pe arme ca să blocheze ofensi-
va rebelilor. Deznodământul este imposibil de prezis, dar,
pe fondul îngrijorării internaţionale, declaraţia lui Ahmed
(„Ţara este împinsă spre sfârșitul ei.“) capătă conotaţii re-
almente înfricoșătoare.
72 Historia | IUNIE 2022
CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI
Etiopienii pretind că biblicul
Chivot al Legământului (unde
au fost depozitate tăbliţele de
piatră pe care sunt înscrise cele
10 porunci ale lui Moise) s-ar afla
într-o biserică din Aksum. Tradiţia
evreiască spune că acest chivot
s-a pierdut în momentul când, în
586 î.e.n., babilonienii au distrus
templul lui Solomon. Însă creștinii
etiopieni pretind că obiectul sacru
a fost adus în Etiopia pentru a fi
păstrat și salvat, iar biserica din
Aksum ar fi păzită de un singur
călugăr, fără ca străinilor să le fie
permis accesul.
Ocupaţia italiană a adus unele avantaje
57 de aeroporturi sunt înregistrate în Etiopia, dar numai 17
au piste amenajate, cei 659 km de cale ferată reprezentând
segmentul etiopian al celor 756 km feroviari care fac legă-
tura între Addis Abeba și Djibouti.
Cu ocazia vremelnicei ocupaţii italiene (1935-1941),
o serie de drumuri au fost construite și date în folosinţă,
ritm care a rămas destul de susţinut după Al Doilea Război
Mondial. A stagnat apoi în timpul conflictelor din anii
’80-’90, dar a revenit la viaţă graţie unui ambiţios program
guvernamental din 1997, menit să impulsioneze construi-
rea de noi drumuri și repararea celor existente.
Pe 16 noiembrie 1962, Etiopia avea să anexeze înveci-
nata Eritreea, după ce, cu două zile mai devreme, Camera
Deputaţilor a Etiopiei votase dizolvarea Federaţiei Etiopia-
Eritreea, decisă de ONU în 1952. Însă, în 1994, s-a consem-
nat secesiunea Eritreei, ceea ce s-a tradus inclusiv prin fap-
tul că Etiopia a pierdut accesul la mare, în speţă la Marea
Roșie. Rămânând ţară eminamente continentală, Etiopia
s-a văzut nevoită să se reorienteze și să acorde o atenţie
deosebită dezvoltării sistemului feroviar, cu precădere co-
nexiunii dintre Addis Abeba și Djibouti, construită iniţi-
al (între 1897-1917) de o companie franceză și m­ anageriată
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

în ­comun de guvernele celor două ţări. Odată cu trecerea

anilor, starea tehnică a căii ferate a devenit din ce în ce mai
proastă, iar unele segmente nici nu mai erau utilizabile.
Lucrurile au fost puse la punct, cât de cât, începând din
2015.
De ce e important drumul spre Djibouti? Pentru sim-
plul motiv că, fiind situat pe malul Golfului Aden, oferă
– fie și indirect – conexiunea cu marea, răpită de secesi-
unea Eritreei.

82 de limbi și 200 de dialecte

În Etiopia se vorbesc mai mult de 82 de limbi, nu mai pu-
ţin de cinci fiind oficiale la nivel naţional sau regional, din
cele 82 derivând peste 200 de dialecte. Oromo (limba ofi-
cială de lucru în statul Oromiya) 33,8%, Amharic (limba
­naţională oficială) 29,3%, Somali (limba oficială de lucru
în statul Sumale) 6,2%, Tigrinya (limba oficială de lucru în
statul Tigray) 5,9%, Sidamo 4%, Wolaytta 2,2%, Gurage 2%,
Afar (limba oficială de lucru în statul Afar) 1,7%, Hadiyya „FLOAREA CEA NOUĂ“ SAU „FLOAREA ALBĂ“?
1,7%, Gamo 1,5%, Gedeo 1,3%, Opuuo 1,2%, Kafa 1,1% sunt Cu 5,006 milioane de locuitori, Addis Abeba („floarea cea
principalele limbi băștinașe, cărora li se adaugă cea mai nouă“ sau „floarea albă“ în limba Amharic) este capitala
răspândită limbă străină (engleza), limbă de bază în cazul africană aflată la cea mai mare altitudine, mai precis la 2.355
studiilor universitare. metri deasupra nivelului mării, ea fiind înfiinţată în 1886 de
Dacă mai inserăm și faptul că în ţară sălășluiesc 14 gru- împăratul Menelik al II-lea.
puri etnice care reprezintă minimum 0,5% din populaţia Din momentul constituirii Organizaţiei Unităţii Africane
statului (cele mai numeroase fiind Oromo – 34% și Amhara (1963), Addis Abeba i-a fost permanent sediu. Singurul
– 27%) și alte peste 75, infime, am putea afirma că tabloul element care s-a schimbat a fost numele, OUA devenind, în
demografic, fie el și sumar, este complet. 2002, Uniunea Africană.

Piață din Aksum, în nordul Etiopiei,

fotografiată în decembrie 2017

IUNIE 2022 | Historia 73

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

Regele Solomon o primește pe regina din

Sheba. Detaliu din „Porțile Paradisului”, porțile
baptisteriului din Florența. Panourile din bronz
au fost realizate în secolul al XV-lea de Lorenzo
Ghiberti.

Cea mai ţul cu fildeș în actualul Sudan, dar și alte rute comerciale. Una
dintre limbile regatului era Ge’ez, scrisă î­ ntr-un alfabet modi-

veche ţară ficat de sorginte sud-arabă, existând documentate schimburi

culturale între Aksum și Peninsula Arabă.

independentă
din Africa
Etiopia este cea mai veche ţară independentă din Africa și una
dintre cele mai vechi din lume, având o existenţă ce datează de
minimum 2.000 de ani, odată cu înfiinţarea regatului Aksum.
Acesta își avea baza pe platoul Tigray, de unde ­controla comer-
Cele mai vechi rămășiţe umane găsite în zonă datează de
acum 3,4-2,9 milioane de ani, în partea inferioară a văii râu-
lui Awash, și aparţin unui Australopithecus afarensis, vechi
strămoș al omului modern.
Cât despre nașterea mitică a Etiopiei, ea ar fi avut loc
pe vremea regelui biblic Solomon și a reginei din Sheba
(Makeda), care au pus baza îngemănării culturii semiti-
ce cu limba amharic. Fiul celor doi, Menelik I (însemnând
„fiul celui înţelept“), a inaugurat o dinastie de împăraţi

74 Historia | IUNIE 2022

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |
ALFABETUL
Etiopia e singura ţară africană cu
un alfabet unic, unul dintre cele
mai vechi din lume, alcătuit din 33
de consoane și șapte vocale.
­ tiopieni, ­dinastia solomonică, care a dăinuit până în 1974,
e ciale, a pătruns creștinismul est-mediteranean în Etiopia în
când o lovitură militară l-a înlăturat pe ultimul împărat, Haile
Selassie I. Dar să nu anticipăm.
Oază creștină într-un ocean musulman
Revenind la datele seci de la început, documentele atestă că,
în Etiopia, fiinţează următoarele religii: ortodoxă etiopiană
43,8%, musulmană 31,3%, protestantă 22,8%, catolică 0,7%,
tradiţionale 0,6%, altele 0,8%. Efectuând un calcul rapid, ob-
servăm că religiile creștine însumează 67,3%.
Incredibil, nu-i așa?, să vorbim despre o oază a
creștinismului în miezul unui ocean african preponderent
musulman! Cum a fost posibil ca Etiopia să fie singura ţară
africană în care creștinismul este religie de stat, încă din
Ignaziu de Loyola (1491 - 1556),
fondatorul Ordinului Iezuit, cel care a
trimis misionari portughezi în Etiopia.
Litografie de la 1831.
320-330 e.n.? Cum se explică faptul că, după Armenia (301
e.n.), Etiopia e a doua ţară a lumii care a adoptat creștinismul
drept religie de stat? O scurtă paranteză: în Imperiul Roman,
acest eveniment a fost consemnat de-abia în 380.
Într-o carte de călătorii grecească, Periplus Maris
Erythraei, scrisă de un autor anonim în secolul I, Adulis
(aflat pe actualul teritoriu al Eritreei) este descris ca fiind un
„port deschis“, devenit așezare a comercianţilor greci și ro-
mani. Prin astfel de comunităţi, stabilite în scopuri comer-
timpul împăratului Ezanas (303-350). Până la mijlocul seco-
lului al V-lea, călugări misionari au întreprins un proces de
evanghelizare în sânul populaţiei vorbitoare de Cushitic din
regiunea Agau (Agaw, Agew) în estul și sudul ţării. Numai că
Biserica etiopiană, cunoscută sub numele Tewahedo, a de-
cis să urmeze Biserica creștină de rit copt din orașul egip-
tean Alexandria, respingând creștinismul propus, în 451, de
Conciliul de la Calcedon. Copţii considerau că Iisus are o sin-
gură natură, provenită din unirea a două naturi, spre deose-
bire de catolici și ortodocși, care-l privesc pe Hristos ca fiind
o Persoană cu două naturi. Și astfel s-a provocat ruptura de
Roma și Constantinopol, legăturile fiind reluate abia în a doua
jumătate a secolului XX.
IUNIE 2022 | Historia 75
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |
Nici vorbă să-i omitem și pe misionarii por-
tughezi, trimiși de celebrul Ignaziu de Loyola
(fondatorul Ordinului Iezuit) pentru a converti
Etiopia la Biserica Catolică. Cel mai de succes misio-
nar în acest sens a fost Pedro Páez, ale cărui autoritate și
calităţi l-au convins pe împăratul Susenyos (1607-1632) să ac-
cepte natura duală a lui Iisus și să-l notifice pe Papă ca ata-
re. Curtea a acceptat noua orientare religioasă, dar rezisten-
ţa nobililor provinciali, a bisericii și a majorităţii populaţiei a
fost violentă, Susenyos fiind nevoit să abdice în favoarea fiu-
lui său Fasilides (1632-1667).
Influenţa Bisericii Ortodoxe etiopiene asupra culturii na-
ţionale este, ţinând cont de cele de mai sus, una extrem de
puternică. Paștele (în amharic: Yetinsa-e Be-al sau Fassika),
Crăciunul (Yelidet Be-al sau Genna) sau găsirea adevăratei
Cruci (Meskel) au devenit sărbători naţionale dominante.
Tot așa cum marile sărbători musulmane includ Īd al-Fitr
(sfârșitul Ramadanului) și Īd al-Adhā (încheierea pelerina-
jului la Mecca).
O ţară a islamului?
Nicidecum surprinzător, Etiopia a fost prima ţară care a adop-
tat și islamul ca religie, într-un moment când acesta era ne-
cunoscut în mai toată lumea. În plus, a și favorizat expansiu-
nea acestei credinţe, prezentă pe actualul teritoriu încă de pe
vremea Profetului Mahomed (571-632). Se spune că el însuși,
familia și adepţii săi ar fi găsit adăpost aici, într-un moment
când musulmanii sufereau persecuţii și omoruri din partea
arabilor păgâni.
Acest exod din calea criminalilor semeni s-ar fi produs în
regatul Aksum, aflat în nordul ţării, unde creștinismul exis-
ta deja de trei secole și unde Mahomed și ai săi ar fi venit de la
Mecca. Cel care le-a oferit adăpost a fost regele creștin Negus
(614-631). „Dacă veţi merge în Abisinia, veţi găsi un rege care
nu tolerează injustiţia“, le-ar fi spus Mohamed adepţilor săi
în momentul apariţiei primelor persecuţii. Într-adevăr, ajun-
gând în Aksum, care îngloba mare parte a actualei Etiopia
și Eritreea, refugiaţii au fost primiţi cu ospitalitate, monar-
hul creștin Armah (al cărui titlu regal în Ge’ez era Negus sau
Negashi) fiind cel care le-a permis să-și practice nestingheriţi
Negus al Abisiniei refuză cererea delegației de la Mecca de a preda refugiații musulmani.
Miniatură din Istoria Lumii a lui Rashi ad-Din, de la 1314.
76 Historia | IUNIE 2022
și în pace religia. S-a convertit Negus la islam? Sunt voci pro
și contra chiar și printre musulmani. Nu puţini sunt cei care
clamează că Etiopia a făcut dintotdeauna parte din „ţara lui
Islam“, moscheea Al-Nejashi (Al-Negashi), din nordul ţării, în
zona Tigray, fiind prima construită în afara Arabiei.
Sistemele educaţionale
Firesc este, pe cale de consecinţă, și faptul că Etiopia are
două sisteme educaţionale. Pe de o parte există cel tradiţio-
nal, cu rădăcini atât în creștinism, cât și în Islam. Educaţia
creștină la nivel primar
este desăvârșită cu pre-
ponderenţă de cler în
apropierea lăcașelor de
cult creștine. Educaţia su-
perioară, supusă dogmei
creștine, este apanajul mă-
năstirilor și celorlalte cen-
tre bisericești, cu precăde-
re în nord și nord-vest, ab-
solvirea acestora oferind
poziţii în preoţime și în ier-
arhia bisericească.
Pe de altă parte, edu-
caţia modernă se datorează împăraţilor Menelik al II-lea
(1889-1913) (foto) și Haile Selassie I (1930-1974), care, fie și li-
mitat, au pus la punct sistemul educaţiei primare și secun-
dare, cărora li se adaugă colegiile artelor liberale, tehnologia,
sănătatea publică, construcţiile, sistemul judiciar, afacerile,
agricultura și teologia.
Misiuni europene în secolul al XV-lea
Nenumăraţi au fost diplomaţii și emisarii est-africani aflaţi în
misiuni europene în secolul al XV-lea. La acea vreme, Africa
nu era un continent care aștepta să fie descoperit și cucerit
de europeni. Primul „reprezentant“ al continentului nostru
ajuns la Capul Bunei Speranţe a fost portughezul Bartolomeo
Diaz, în 1488, în timp ce succesori de-ai săi au ajuns și mai spre
nord, până în India.
Logic, în atare condiţii, și vom vedea mai jos de ce, ­exoticii

Călugăr copt, fizionomie de etiopian din
vestul țării, fizionomie de libian și călugăr
etiopian, într-o litografie italiană de la
1838
emisari erau primiţi și trataţi cu res-
pect, ei etalând și un comportament
plin de încredere în sine. La vremea
­respectivă, Etiopia era un teritoriu po-
pulat cu precădere de creștini, existând
biserici și mănăstiri de o mare frumu-
seţe. Musulmanii și evreii se aflau în
minoritate, dar convieţuiau în pace cu
creștinii.
Împăratul creștin Dawit I (1382-
1413) a cucerit unele principate vecine,
a construit biserici mari și, destule, au-
rite, dar a și trimis trei solii în Peninsula
Italică, una la Veneţia și două la Roma.
Misiunea lor era aceea de a procura re-
licve și artefacte, care să-i consolideze
statutul de suprem rege creștin, atât pe
plan local, cât și pe cel regional. Cele
mai importante relicve ale apostolilor
biblici și ale primilor martiri creștini se
aflau, din Antichitate, în spaţiul medi-
teranean, iar — după A Patra Cruciadă,
din 1204 — numeroase altele fuse-
seră transportate din Bizanţ în ves-
tul Europei. În Etiopia erau proslăvite
rămășiţele sfinţilor regionali, dar, spre
deosebire de tradiţia bisericii romane,
corpurile acestora nu se împărţeau în
bucăţi presărate în diferite locuri, ci se
păstrau în integralitatea lor. În plus, în
Evul Mediu, s-au răspândit zvonuri
despre existenţa unor relicve mai spe-
ciale. Conform unuia dintre ele, părţi
ale sfintei cruci pe care fusese răstignit
Iisus s-ar fi împărţit între regii europeni,
pentru a întări forţa ţărilor lor.
Credincioși și pragmatici în egală
măsură, suveranii etiopieni își doreau
partea leului. În plus, Dawit I și urmașii
săi se arătau interesaţi de serviciile
meșteșugarilor și artiștilor europeni,
căci suveranii etiopieni se considerau
a fi urmașii regelui biblic Solomon, cel
| P O R T R E T D E ŢA R Ă |
care, pentru a-și construi templul, ape- Când europenilor le-a devenit clar
lase la serviciile meșterilor din întrea- că etiopienii nu vor lua parte la nicio
ga lume. Să fi fost vorba de know-how cruciadă, atitudinea s-a schimbat radi-
sau, mai ales, de sporirea prestigiului? cal. Un izvor din 1480 notează că emisa-
Cert e că ei erau interesaţi și de potire rii erau „foarte urâţi“, fără, însă, a men-
liturgice, icoane, covoare, adică de tot ţiona culoarea pielii. Mai mult, în 1450,
ce avea simbolistică creștină, Europa fi- regele Aragonului, Alfonso al V-lea, a
ind privită ca un fel de magazin exotic comunicat Curţii etiopiene că îi va fur-
de suveniruri. niza meșteri numai dacă africanii vor
ataca Egiptul și vor
Papa a vrut să-i subordoneze bloca Nilul. Cerinţa
Izvoarele europene notează a fost ignorată, iar
despre călătorii etio- următoarea misiu-
pieni că „aveau pie- ne etiopiană a ocolit
lea de culoare nea- Spania, fiind trimisă
gră și purtau barbă“, în Portugalia.
fără însă a da o cono- Totuși, în 1517,
taţie negativă, căci ei când Imperiul
erau emisarii celui Otoman a ocupat
mai puternic împărat Egiptul și s-a extins
creștin al vremii, re- până la Marea Roșie,
COROANĂ PENTRU
gele Aragonului gân- PROPRIETARII DE VITE e t i o p i e n i i ­ș i - a u
dindu-se chiar la ali- În tradiţia Oromo, a fi proprietar de schimbat opinia și
anţe matrimoniale cu vite conferă un statut social aparte. atitudinea și au în-
acesta. Pe de altă par- Dacă un asemenea păstor deţine cheiat o alianţă mi-
mai mult de 1.000 de capete, el
te, Papa era convins litară cu Portugalia,
este îndreptăţit să-și așeze pe cap
că biserica etiopia- o coroană. solicitându-i arme
nă i se va subordona, de foc. După alţi 10
numai că Suveranul ani, Etiopia a deve-
Pontif s-a izbit de refuzul categoric și nit agresor, atacând sultanatul înve-
consecvent al prelaţilor etiopieni. Un cinat, Adal, pe considerentul că aces-
singur exemplu: în 1441, un călugăr ta ar fi trebuit să-i plătească tribut.
etiopian i-a spus clar Papei Eugen al Numai că și Adal s-a revanșat pe mă-
IV-lea că biserica etiopiană era puter- sură, devastând teritoriul etiopian, ce
nică și liberă, așa că nici vorbă de sub- avea să fie ocupat în 1531. Bisericile au
ordonare. Etiopienii nu aveau niciun fost distruse și, de-abia la începutul
interes să ia parte la cruciade, căci de anilor 1540, tot portughezii au fost cei
ce să intre în conflict cu mamelucii, cu care au sprijinit reinstaurarea regelui
care aveau o relaţie atât de bună? creștin.
Războiul dintre Etiopia și Adal și conflictul portughezo-otoman (1538-1557).
Desen anonim de la începutul secolului XX.
IUNIE 2022 | Historia 77
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

CUM AU AJUNS ETIOPIENII ÎN EUROPA?

În condiţiile în care Capul Bunei Speranţe a
fost înconjurat de portughezi mai târziu, se ridică
legitima dilemă despre modul în care au ajuns
etiopienii în Europa. Și atunci, teritoriul se situa pe o
importantă rută comercială, care lega India și China de Marea
Mediterană. Asta înseamnă că solii etiopieni nu aveau altceva de
făcut decât să-i urmeze pe negustori, existând deja o infrastructură Carte
rutieră în acest sens. Ei se deplasau în sus spre Marea Roșie, pictată
navigau câteva zile de-a lungul coastei, debarcau, străbăteau și scrisă
deșertul până la Nil, iar apoi spre Mediterană. manual în
Firească și întrebarea-revers: de ce nu au izbutit și europenii să limba antică
ajungă în Etiopia? Pentru simplul motiv că, în Egipt, domneau Geez, de
mamelucii musulmani, care nu permiteau sub niciun chip trecerea secol
creștinilor latini, din cauze experienţelor neplăcute din timpul XIII-XIV.
cruciadelor. În plus, nicidecum de neglijat, mamelucii își protejau În ziua de
comerţul și interesele comerciale cu Asia. Că au existat și solitari azi, Geez se
care au reușit să penetreze fortăreaţa mamelucă, da, dar niciodată folosește
nu a fost și cazul marilor grupuri. doar la
În 1402, de exemplu, la Veneţia, este documentată prezenţa unui liturghii,
singur diplomat etiopian, dar e greu de crezut că a ajuns acolo în Biserica
singur, atâta vreme cât a dus cadou patru leoparzi. Dogele Michele Ortodoxă
Steno și Papa Bonifaciu al IX-lea i-au întâmpinat personal, în timp Etiopiană.
ce, în Aragon, etiopienii au fost așezaţi exact în spatele regelui

Singura
ţară
africană
care
n-a fost
colonizată
Italienii au fost primii care au încer-
cat să invadeze Etiopia (Abisinia, cum
era cunoscută la acea vreme) în 1895,
numai că înfrângerea suferită de ei a
fost umilitoare, după ce izbutiseră să Formațiuni geologice
colonizeze învecinata Eritreea, rezul- colorate create de Dallol,
tat al demersului unei companii ma- unul dintre numeroșii
ritime italiene care cumpărase portul vulcani din depresiunea
Assab, de la Marea Roșie. Danakil
Confuzia ce a succedat morţii îm-
păratului etiopian Yohannes al IV-lea,
în 1889, a permis italienilor să ocupe
platoul montan de-a lungul coastei
Eritreei, iar câţiva ani mai târziu, când
au încercat să intre adânc în Etiopia,
au fost înfrânţi la Adwa – pe 1 martie
1896, în puţine ore – de trupele împă-
ratului Menelik al II-lea.

78 Historia | IUNIE 2022


SUB NIVELUL MĂRII, DAR
EXTREM DE FIERBINTE
Etiopia e ţara care adăpostește
cel mai jos loc de pe continent,
depresiunea Danakil, care se află
la confluenţa a trei plăci tectonice
ale Cornului Africii, la 125 de metri
sub nivelul mării. Având o lungime
de 200 km și o lăţime de 50 km,
acest mic deșert este cămin pentru
un sfert din vulcanii africani. Cum
temperatura medie anuală este de
34,4 grade Celsius, depresiunea în
cauză este cel mai fierbinte loc de
pe pământ, primind, tot anual, între
doar 100 și 200 mm de ploaie. Cu
toate acestea, nenumărate fosile
umane au fost descoperite aici
de-a lungul anilor.
| P O R T R E T D E ŢA R Ă |
Ferdinand I, ca oaspeţi de onoare ai unui cortegiu festiv.
Aceste onoruri se datorau și unei neînţelegeri. În Europa latină se
credea că, undeva în Est, exista un regat extraordinar de mare, de
bogat și de puternic, condus de un rege prelat pe nume Ioan. Pentru
a-l câștiga de partea cruciadelor împotriva musulmanilor, etiopienii
erau copleșiţi de onoruri și de cadouri, iar ei nu făceau, desigur,
nimic pentru a corecta eroarea.
Dar cum se înţelegeau părţile? În 1404, emisarii au fost însoţiţi
de un tânăr care vorbea 17 limbi, putând să și traducă din/în toate
acestea. În rest, limba de comunicare era araba, răspândită în
bazinul mediteranean.
În alte ocazii călătorii erau călugări creștini etiopieni, însoţiţi de
neguţători persani și musulmani. La Conciliul ecumenic de la
Konstanz (1414-1418), însă, cei trei călugări etiopieni nu vorbeau
nici latina, nici o altă limbă în care să se poată face înţeleși, așa că
au fost nevoiţi să plece cu mâinile goale. Oricum, prima misiune
diplomatică a fost una de succes, etiopienii obţinând o parte a
sfintei cruci, craniul unui copil (ucis, se pare, de regele Irod) și cinci
meșteri italieni. Dawit I a fost, firește, foarte mândru la revenirea
acestei primei misiuni în 1403. O cronică etiopiană descrie cum
slujba religioasă l-a determinat pe suveran să bată vesel din
palme și din picioare; apoi, sărbătoarea laică în onoarea preoţilor
și soldaţilor săi a durat mai multe zile, cu tradiţionala sacrificare a
nenumărate vite și oi.
Italia a fost forţată să recunoască independenţa Etiopiei,
apoi a ocupat-o timp de cinci ani (1936-1941), dar nu a ­cucerit-o
niciodată. Când, pe 2 octombrie 1935, Italia lui Mussolini a in-
vadat Etiopia, Haile Selassie și-a asumat conducerea rezisten-
ţei. Însă, pe 2 mai 1936, a fost forţat să plece în exil, după șapte
luni de război în care italienii au apelat și la aviaţie, și la gaze
toxice. Selassie, ca un adevărat „leu din Iudeea“, s-a adresat
Ligii Naţiunilor printr-un memorabil discurs la Geneva, pe
30 iunie 1936.
Timp de cinci ani (1936-1941), Etiopia a fost alipită Eritreei
și Italiei Somaleze, formând Africa de Est Italiană. În ciuda
înverșunatei rezistenţe a băștinașilor, italienii și-au văzut de
treabă, efectuând în acest răstimp intense lucrări de infra-
structură, îndeosebi la nivel rutier, în agricultură și indus-
trie. Dar, în momentul în care Italia s-a alăturat războiului eu-
ropean (iunie 1940), Marea Britanie l-a recunoscut pe Haile
Selassie drept aliat cu drepturi depline, împăratul deplasân-
du-se la Khartoum, capitala Sudanului, pentru a conduce ar-
mata de rezistenţă instruită de britanici. Pe 20 ianuarie 1941,
aceasta a intrat în Gojam, iar pe 5 mai, triumfătoare, în Addis
Abeba, alungând vremelnicul ocupant.
Împăratul Haile Selassie I a capitalizat victoria împo-
triva lui Mussolini, fiind motorul înfiinţării Organizaţiei
Unităţii Africane în 1963. Cu acea ocazie a declarat cu voce
tare: „Libertatea noastră nu are niciun sens atâta vreme cât
nu toţi africanii vor fi liberi“. Era epoca în care marea majo-
ritate a continentului era stăpânită de puterile coloniale eu-
ropene. Astfel se explică demersul unor ţări africane (Ghana,
Benin, Camerun, Guineea, Guineea-Bissau sau Mali fiind cele
mai cunoscute exemple) de a adopta, desigur în diferite vari-
ante, culorile drapelului naţional etiopian (verde, roșu și gal-
ben) pentru simplul motiv că această ţară a fost singura de pe
IUNIE 2022 | Historia 79
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |
Bărbat Rasta din Chencha, oraș din sudul Etiopiei
continent capabilă să se opună unei puteri europene. De fapt,
tot în Etiopia a apărut și ideea de pan-africanism, mișcare la
nivel mondial menită să încurajeze și să întărească legături-
le și solidaritatea dintre toate grupurile etnice africane de pe
continent și din diaspora.
Astfel a luat fiinţă Organizaţia Unităţii Africane, și tot ast-
fel pot fi explicate, cel mai probabil, și toate cele întâmplate,
bunăoară, în Jamaica, pornind de la Rasta Fari și nu numai.
De ce nu, luăm act de catalizatorul multor mișcări de eman-
cipare a populaţiei de culoare, existente pe atâtea meridia-
ne ale globului.
Mișcarea rastafariană
Această mișcare, numită și Ras (care înseamnă „șef“ sau
„prinţ“) Tafari (numele avut de împăratul Haile Selassie I îna-
intea încoronării din 1930, cel dobândit atunci însemnând
MIRACOLUL DE LA KINGSTON
La 21 aprilie 1966, Selassie a ajuns în Jamaica. Pe aeroportul
din Kingston, în ciuda ploii torenţiale, a fost întâmpinat ca un
Mesia de peste 100.000 de oameni care fumau marijuana (una
dintre caracteristicile mișcării), cântau și dansau, băteau tobele.
Când, la ora 13.35, avionul cu elice a coborât spre aeroport,
soarele a ieșit din nori. Un miracol, nu-i așa? Etiopia, singura
ţară africană niciodată colonizată, era privită cu mândrie și
identificată cu stirpea lui Israel, deportată în Babilon, care voia
să se întoarcă în ţară.
Nu același era și statutul jamaicanilor de culoare, care fuseseră
rupţi din și de ţările lor de provenienţă africane? Marcus Garvey
(1887-1940), activist politic, jurnalist și orator jamaican
naţionalist de culoare, promotor al pan-africanismului, spusese
înaintea plecării în exilul din SUA, în 1916: „Priviţi spre Africa,
unde va fi încoronat un rege negru, el va fi eliberatorul“. Ei
bine, în 1930 avea să fie încoronat Haile Selassie, cel care se
va supranumi „Regele regilor“ sau „Leul din Iudeea“. A fost
momentul care i-a determinat pe jamaicani să-l considere
Mesia. Și nici nu a contat că vizita sa în Jamaica nu avea nimic în
comun cu rastafaris (fie și în condiţiile unor întâlniri protocolare
cu reprezentanţii acestora), ci a fost doar o escală spre
Trinidad&Tobago. Cum-necum, de atunci, 21 aprilie reprezintă
una dintre cele mai importante sărbători jamaicane.
80 Historia | IUNIE 2022
„puterea trinităţii“), este una religioasă și politică, având drept
punct de plecare spiritual Etiopia, chiar dacă ea a apărut în
anii 1930 în Jamaica. Rastas jamaicani sunt descendenţi ai
sclavilor africani convertiţi la creștinism de misionarii care
s-au folosit de textul biblic al Versiunii Regelui Iacob (n.red.
această traducere a Bibliei rămâne cea mai publicată carte
în limba engleză).
Rastafarianismul combină creștinismul protestant, mis-
ticismul și o conștiinţă de sine politică pan-africană. Rastas
sunt convinși că versiunea evocată este o variantă coruptă a
adevăratului cuvânt al lui Dumnezeu (Jah) și că stăpânii en-
glezi ar fi promovat o incorectă citire și interpretare a Bibliei
numai și numai pentru a avea un control mai bun asupra scla-
vilor. În atare condiţii, rastafarienii cred că pot ajunge să cu-
noască adevăratele sensuri ale scripturilor biblice printr-o
conștientizare a sinelui ca Jah. Citind Biblia în mod selectiv,
mulţi Rastas bărbaţi menţin valori patriarhale, fiind acuzaţi
de insideri și de outsideri că sunt sexiști.
Rastas își privesc trecutul, prezentul și viitorul într-un
mod unic, derivat din cele scrise în Vechiul Testament, cu
precădere în „Exodul“. În acest sens, ei insistă mai degrabă
asupra faptului că descendenţii africanilor din Americi și din
întreaga lume sunt, de fapt, exilaţi în Babilon, fiind supuși
de către Jah unui test prin intermediul sclaviei și al injusti-
ţiei economice și rasiale. Privind spre „Cartea Apocalipsei“
din Noul Testament, Rastas își așteaptă eliberarea din cap-
tivitate și revenirea în Sion, simbolicul nume al Africii izvo-
rât din tradiţia biblică. Etiopia, sit al unei veritabile puteri di-
nastice, este supremul cămin al tuturor africanilor și casa lui
Jah, repatrierea fiind, pe cale de consecinţă, unul dintre ma-
jorele ţeluri ale mișcării.
Majoritatea Rastas consideră că Iisus a fost negru și că
Haile Selassie I este trimisul lui Iisus, coborât pe pământ pen-
tru a-i salva pe toţi oamenii de culoare. Selassie însuși, creștin
ortodox, nu a îmbrăţișat niciodată credinţa rastafariană, in-
sistând că nu era nemuritor, dar, chiar și-așa, rastafarienii se
referă la el ca la „Leul din Iudeea“, crezând că Selassie se tră-
gea din biblicul rege Solomon.
Leul din Iudeea
Cine a fost cel privit ca un veritabil Mesia, adică Haile Selassie I?
Numele său original și originar a fost Tafari Makonnen
(23 iulie 1892 – 27 august 1975), stră-strănepotul lui
Haile Selassie I salută delegația liderilor Rastafari la recepția din
21 aprilie 1966, din Kingston, Jamaica
 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |

Sahle Selassie, rege al regiunii etiopiene

Shewa (rege din 1813 până la moarte), și Modernizarea sistemului
fiu al lui Ras Makonnen, nobil și guverna- Vechiul sistem feudal a cunoscut o puterni-
tor al regiunii Harar, totodată unul dintre că modernizare în timpul domniei sale ce s-a
principalii consilieri ai vărului său, împă- întins pe durata a 44 de ani și a avut câteva
ratul Menilek al II-lea (împărat din 1889 și puncte notabile: un Parlament cu reprezen-
rege al Shewa între 1866 și 1889). tanţi atât numiţi, cât și aleși, un sistem judici-
Educat acasă de misionari francezi, ar modern cu coduri civile și penale, o ierarhie
Tafari l-a impresionat de la o vârstă tână- a Curţilor și un Cabinet executiv cu miniștri,
ră pe împărat, abilităţile sale intelectua- conduși de un prim-ministru, dar răspunză-
le favorizându-i promovări rapide și suc- LIGA NAŢIUNILOR tori doar în faţa împăratului.
Pe 28 septembrie 1923, Etiopia
cesive. A ajuns guvernator al regiunilor Guvernul etiopian a continuat să repre-
(numită, la acea dată, Abisinia)
Sidamo și, apoi, Harar, implementând devenea prima ţară africană zinte o largă expresie a autorităţii persona-
principiul înlăturării sistemului de gu- membră al Ligii Naţiunilor. le a lui Selassie, care, în 1955, a promulgat o
vernământ feudal al nobililor locali prin nouă Constituţie, ce-i conferea puteri sporite.
creșterea autorităţii guvernului central. Opoziţie deschisă împotriva sa a apărut în de-
Reprezentând forţe progresiste, s-a însurat în 1911 cu Wayzaro cembrie 1960, când o ramură disidentă a armatei a dobândit
Menen, o stră-strănepoată a împăratului. Când acesta din controlul asupra capitalei Addis Abeba, doar o confruntare
urmă a decedat, în 1913, nepotul său, Lij Yasu, a preluat pute- dură cu elementele loialiste salvându-l pe Selassie. Pe 12 sep-
rea, numai că el nu prezenta încredere pentru populaţia pre- tembrie 1974, foametea și explozia ratei șomajului, precum și
ponderent creștină, fiind prea strâns legat de islam. Lipsa sa imobilitatea guvernului, au generat reacţia unei importante
de popularitate i-a permis lui Makonnen să conducă rezisten- părţi a armatei, care l-a detronat. A fost instalat un guvern mi-
ţa creștină, detronându-l pe Lij Yasu în 1916. litar provizoriu, de orientare marxistă, DERG. Selassie a fost
Fata lui Menilek al II-lea, Woizeru, a devenit împărătea- plasat în arest la domiciliu, adică în propriul palat, unde a trăit
să în 1917, dar numai de formă, căci regentul Makonnen, tot- până în ultima clipă a vieţii. Nu se poate ști cu siguranţă dacă,
odată și moștenitorul tronului, era cel care conducea de fapt, după un an, a murit din cauze naturale sau a fost „ajutat“ să
urmându-i pe tron în 1930. moară prin strangulare.

Regina
Elisabeta a II-a
a Marii Britanii
îl primește în
vizită la Londra
pe Haile
Selassie I,
în octombrie
1954

IUNIE 2022 | Historia 81

 | P O R T R E T D E ŢA R Ă |
Mengistu Haile Mariam face semnul victoriei alături de
Fidel Castro (centru) și de Raul Castro, în timpul unei vizite
oficiale în Cuba, în aprilie 1975
Etiopia... sovietică
În 1974, DERG a promis schimbări revoluţionare, proclamân-
du-se Consiliul Provizoriu Militar și Administrativ (PMAC),
devenit ulterior Partidul Muncitorilor din Etiopia (WPE).
S-a instituit un sistem de guvernare tipic sovietic, cu un
președinte al statului și o Cameră a Deputaţilor, aceasta răs-
punzând în faţa unui Consiliu Revoluţionar, având în frun-
te un Birou Politic.
A fost epoca de cruzime instaurată de unul dintre ma-
rii prieteni ai lui Nicolae Ceaușescu, locotenent-colonelul
Mengistu Haile Mariam (născut la 21 mai 1937), șeful DERG
și artizan al loviturii de stat. Firesc, am zice, prima lui preo-
cupare a fost să-și elimine rivalii din interiorul juntei milita-
re, devenind șef al statului (de fapt, un veritabil dictator mar-
xist-leninist) din 1977 până în 1991.
Sub conducerea sa a fost declanșată așa-numita teroare
roșie etiopiană (1977-1978), care a însemnat represiunea bru-
tală a tuturor mișcărilor de opoziţie civile, regimul său fiind
Tineri etiopieni
cântă pe și în jurul
statuii răsturnate a
lui Lenin din Addis
Abeba, la două zile
după plecarea în
exil a lui Mengistu
82 Historia | IUNIE 2022
găsit vinovat de moartea a 1,2-2 milioane de civili etiopieni.
La 10 septembrie 1987, Mariam a devenit președinte civil al
ţării, redenumită Republica Democratică Populară a Etiopiei.
În mai 1991, Frontul Democratic și Revoluţionar al
Poporului Etiopian (EPRDF), evident de opoziţie, a intrat
în Addis Abeba, a elaborat o Constituţie provizorie, numită
Carta Naţională, și a înfiinţat o adunare de 87 de persoane,
numită Consiliu de Stat, formând și un Cabinet al Guvernului
de Tranziţie al Etiopiei (TGE), care a sprijinit secesiunea
Eritreei. Ulterior, TGE a fost înlocuit de Republica Federală
Democratică a Etiopiei, înfiinţată prin Constituţia din 1994,
aceasta din urmă nefiind promulgată decât după alegerile fe-
derale din 1995.
Noua Constituţie specifică faptul că „suveranitatea rezidă
în naţiunile, naţionalităţile și popoarele Etiopiei“. Etiopia este
o republică, având în frunte un prim-ministru în calitate de șef
al guvernului și un președinte ca șef al statului. Legislativul în-
seamnă un sistem bicameral, având Camera Reprezentanţilor
Poporului (camera inferioară) și Camera Federală (cea superi-
oară), membrii acestora beneficiind de mandate de cinci ani.
Partidul conducător în Camera Reprezentanţilor Poporului
desemnează prim-ministrul, nominalizând totodată și candi-
datul la președinţie, care devine subiect al votului celor două
Camere și primește un mandat de șase ani.
Dar ce s-a întâmplat cu „prietenul“ Mengistu? După
succesul Frontului Democratic Revoluţionar al Poporului
European din mai 1991, Mariam s-a refugiat în Zimbabwe,
sub protecţia altui prieten-dictator, Robert Mugabe. Pe 26
mai 2008, fost condamnat definitiv la moarte (în contuma-
cie) pentru genocid. În ziua de azi, Mengistu trăiește la Harare,
capitala republicii Zimbabwe, are pașaport diplomatic al aces-
tei ţări (chiar dacă Mugabe a decedat acum aproape trei ani),
oferă din când în când interviuri și își scrie memoriile.
 | ISTORII COMESTIBILE |

Celebra Julia Child a debutat

la TV cu show-ul „The French
Chef”, în 1963

Anthony Bourdain a devenit

faimos după difuzarea la nivel
global a emisiunii de food &
travel „No Reservations”

Show-urile culinare din Germania

anilor 1960 prezentau nu doar
rețete, ci și valorile nutriționale ale
ingredientelor

100 de ani
de show-uri
culinare DE ALEXANDRU ZAHARIA

F OTO : G E T T Y I M A G E S , P R O F I M E D I A , A R H I VA A D E VĂ R U L ,
P R O T V, A R H I VA R A D U A N TO N R O M A N

84 Historia | IUNIE 2022

 | ISTORII COMESTIBILE |

„The Martha Stewart

Show” a avut premiera în
septembrie 2005. Cunoscuta
antreprenoare și expert de
lifestyle prezentase înainte
„Martha Stewart Living”,
o emisiune despre gătit,
decorațiuni interioare, grădinărit
și călătorii.

Episod din seria americană

„Top Chef Family Style”

Jamie Oliver a prezentat

numeroase show-uri culinare.
Primul dintre ele a fost „The
Naked Chef”, lansat în 1999.

Din bucătăria unui show culinar

american, din anii 1950 În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show
culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită
o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al
gospodinelor de peste Ocean. Puţină lume știa că Betty
nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minţilor
creatoare ale postului american de radio WCCO. Betty
Crocker a cedat ștafeta faimei lui James Beard, care la
rândul său a fost întrecut în popularitate de carismatica
Julia Child, totul de-a lungul a câtorva decenii. Astăzi,
emisiuni culinare bine realizate pot fi produse independent
și urmărite pe Internet. Una dintre cele mai populare de
pe platforma YouTube este „JunsKitchen“, gazdă fiind
bucătarul japonez Jun, care gătește pentru și alături de...
pisicile sale.

IUNIE 2022 | Historia 85

 | ISTORII COMESTIBILE |

R
elaţia omului cu hrana,
această necesitate fizio-
logică transformată în
stâlp de bază al hedo-
nismului, a luat nenu-
mărate forme de-a lungul timpului, de-
venind sinonimă cu istoria umanităţii
înseși. Omul modern nu mai percepe o
farfurie cu mâncare ca pe un „capăt de
funie“ de care atârnă ziua de mâine, ci
se raportează la hrana cea de toate zilele Portretul imaginar al lui Betty Crocker a evoluat de-a lungul anilor
ca la un adevărat exponat într-o galerie
de artă, pe care-l devorează folosindu-și Betty, a doua cea mai faimoasă Cum s-a născut el? La sfârșitul lu-
toate cele cinci simţuri. În tot acest tea- femeie în America nii octombrie 1921, publicaţia „The
tru gurmand, omul joacă un rol secun- În Statele Unite ale Americii, debu- Saturday Evening Post“ a tipărit un
dar, relaţia lui cu hrana (pusă pe piedes- ta în 1924 primul show culinar trans- anunţ original prin care cititorilor
talul emancipării sale) devenind, pe zi mis pe unde radio, „The Betty Crocker li se cerea să finalizeze un ­puzzle și
ce trece, tot mai complicată. Cooking School of the Air“, unul din- să-l trimită prin poștă companiei
Indiferent că este vorba des- tre cele mai longevive programe din Washburn-Crosby din Minneapolis,
pre restaurante cu prestigiu sau de istoria radiodifuziunii. În 1945, con- Minnesota. La schimb, aceștia pri-
­fast-food-uri locale, mirosul, felul în form revistei „Fortune“, Betty Crocker meau o pungă de făină sub forma
care arată plating-ul, coloristica și tex- era a doua cea mai faimoasă femeie unei pernuţe. Împreună cu 30.000 de
tura mâncării sunt tot atâtea „tertipuri“ americană, după Eleanor Roosevelt puzzle-uri finalizate au venit și câteva
la care apelează bucătarii de pretutin- (prima doamnă a Americii între sute de scrisori cu întrebări legate de
deni pentru a da peste cap orice rezis- 1933-1945). gătit. Departamentul de Publicitate al
tenţă, orice împotrivire a celui care-ar Și mai interesant este faptul că companiei a convins consiliul de ad-
putea spune, odată ieșit în oraș, „nu Betty Crocker, un model de gospodi- ministraţie să creeze un personaj, pe
mi-e foame, eu am mâncat deja acasă“. nă pentru mulţi americani, era doar… care femeile care răspundeau la scri-
Creierului îi trebuie atât de puţin o invenţie. Personajul, care în 2022 a sori să-l poată folosi în răspunsurile
pentru a ne convinge că e musai să în- împlinit 102 ani de la prima apari- lor. Numele de familie Crocker a fost
cercăm un preparat sau altul, o reţe- ţie publică, este una dintre acele ce- ales în onoarea unui director pensio-
tă sau alta, că trebuie să mâncăm din lebrităţi despre care toţi au o părere, nar, William G. Crocker. Prenumele a
nou, deși corpul nostru are încă sufi- pe care toată lumea le cunoaște, dar fost Betty, ușor de pronunţat, foarte
ciente rezerve de energie. Uneori, o nimeni nu s-a întâlnit cu ele în „via- popular pentru acea perioadă și ușor
simplă fotografie a unei șaorme „cu ţa reală“. de reţinut.
de toate“, mirosul de grătar rătăcit
prin cartier sau menţionarea unui fel
de mâncare într-o convorbire telefo-
nică aparent inofensivă pot dezlănţui
chef-ul din noi, cu riscul de a transfor-
ma bucătăria într-o ruină post-gătit,
pentru care vom fi peste măsură de
extenuaţi în demersul de-a o aduce
la starea iniţială.
Poate cele mai bune exemple ale
deturnării preocupărilor cotidiene
către minunăţiile gastronomice ca-
re-ar putea ieși dintr-o pereche de
mâini diletante sunt show-urile cu-
linare televizate. Gordon Ramsey,
Jamie Oliver, Martha Stewart, Nigella
Lawson, Anthony Bourdain, Petrișor
Tănase, Radu Anton Roman sunt
doar câţiva dintre cei care s-au stră-
duit să ne convingă că putem găti și
acasă preparatele pentru care suntem
dispuși să dăm bani buni la restauran- Marjorie Child Husted sau femeia în carne și oase din spatele show-ului de radio
tele cu stele Michelin. „The Betty Crocker Cooking School of the Air“

86 Historia | IUNIE 2022


Un show de radio popular
timp de 25 de ani
La 2 octombrie 1924, la radioul WCCO
din Minneapolis, Betty a căpătat
„voce“ și identitate. Ulterior, show-ul
a fost preluat de alte 13 staţii regiona-
le. Fiecare post avea propria voce pen-
tru Betty Crocker, care citea în faţa
unui microfon scenariile scrise de
personalul din redacţie. În 1927, „The
Betty Crocker Cooking School of the
Air“ a devenit un program foarte iubit
de către ascultătorii NBC, continuând
timp de 24 de ani, cu audienţe record
pentru acele vremuri.
Prima gazdă și scenaristă a emi-
siunii a fost Marjorie Child Husted.
Sfaturile date de Betty au devenit atât
de populare încât NBC a preluat pro-
gramul și l-a difuzat la nivel naţional.
În timpul Marii Crizei Economice din
anii 1929-1933, ea le-a sfătuit pe gos-
podinele fără posibilităţi financia-
re cum să gătească mese gustoase cu
un buget restrâns.
| ISTORII COMESTIBILE |
Curiozităţi despre personajul
fictiv „Betty Crocker“
Cu sute de cărţi de bucate publi-
cate, Betty Crocker este, fără îndoială,
unul dintre cele mai populare nume
din lumea gastronomiei. A fost numită
„Prima Doamnă a Mâncării“ din
America, în ciuda faptului că nu era o
persoană... reală.
Pictoriţa Neysa McMein a creat
primul ei portret în 1936 – un com-
pozit care îmbina trăsăturile femeilor
din departamentul de servicii la domi-
ciliu al companiei Washburn-Crosby.
De-a lungul anilor, portretul lui Betty a
fost recreat de mai multe ori, pentru a-i
păstra un aspect contemporan.
Primul produs Betty Crocker a
fost supa. Brandul a lansat mai întâi
supe ambalate, în 1941. Abia în 1947,
Betty Crocker a scos pe piaţă primul
său amestec de prăjituri cu aromă de
ghimbir.
Numele lui Betty era cunoscut de
nouă din zece gospodine din SUA.
La sfârșitul anilor 1940, Betty a
început să apară la televizor. Între 1949
și 1964, personajul a fost jucat de
actriţa Adelaide Hawley.
În 1950 a fost tipărită prima carte
de bucate Betty Crocker’s Picture Cook
Book, pe scurt Big Red, devenită rapid
un best-seller. S-a vândut în peste 2,5
milioane de exemplare în primul an.
Betty lansează trei până la patru cărţi
de bucate în fiecare an (cel mai recent
volum este Betty Crocker Best 100).
IUNIE 2022 | Historia 87
 | ISTORII COMESTIBILE |
Julia Child demonstrând
cum se umplu cârnații. Deși
promotoare a bucătăriei
franțuzești, ea era mândră de
ingredientele locale care se
găseau pe vremea aceea în
supermarketurile din Boston,
orașul în care locuia.
Primele
show-uri
culinare
televizate
O emisiune de gătit este un gen de program televizat care
prezintă pregătirea mâncărurilor, deseori în bucătăria unui
restaurant, într-un studio sau în locuinţa prezentatorului.
În mod obișnuit, gazda emisiunii, adesea un bucătar cele-
bru, pregătește unul sau mai multe feluri de mâncare pe
parcursul unui episod.
Una dintre primele emisiuni de gătit a fost „Cook’s
Night Out“, difuzată pe BBC la 21 ianuarie 1937. Gazda a fost
Marcel Boulestin, celebru pentru cărţile sale inspirate din
bucătăria franceză. Trei ani mai târziu, în Statele Unite ale
Americii, postul NBC W2XBS transmitea „Sunday Evening
Supper“. În perioada 1946-1947 a apărut primul serial de
televiziune în direct, „I Love to Eat“. În 1963 a fost lansat
„The French Chef“, una dintre primele emisiuni de gătit
din Statele Unite, găzduită de Julia Child.
88 Historia | IUNIE 2022
În 1953 apărea „Mikaku no Shiori“, o pionieră a emi-
siunilor de gătit din Ţara Soarelui Răsare, prezentatorul
Hatsuko Kuroda devenind celebru pentru salata sa de
pui. Tot în același an se transmitea primul show culinar
din Germania de Vest, „Cina este servită“. Iar, în Franţa,
regizorul de televiziune Jean d’Arcy, inspirat de o emisiu-
ne germană, lansa „Reţetele domnului X“.
James Beard, „faţa și burta
gastronomiei americane“
Spectacolul revoluţionar „I love to eat“ (Îmi place să mă-
nânc) a debutat la NBC la 30 august 1946, gazdă fiind ex-
pertul în gastronomie James Andrews Beard. La început,
un episod dura 15 minute; un an mai târziu, timpul alocat
a fost de 30 de minute, pe măsură ce erau difuzate reţete
din ce în ce mai complexe. Din păcate, din acest spectacol
live s-a păstrată doar o singură înregistrare. Beard a adus
pe micul ecran dragostea pentru gătitul rafinat, asezonat
cu umorul său, având în prim-plan bucătăria americană
bazată pe ingrediente proaspete.
Descris drept „faţa și burta gastronomiei americane“,
James Beard, mereu vesel și cu un pahar de vin în mână, a
împărtășit gospodinelor nu doar reţete, ci și bârfe sau sfa-
turi pentru americanii care se luptau cu singurătatea.
 | ISTORII COMESTIBILE |

JAMES BEARD, PREZENTATOR

DE SHOW-URI CULINARE TV:
„DACĂ AR TREBUI VREODATĂ SĂ PRACTIC
CANIBALISMUL, S-AR PUTEA SĂ MĂ
DESCURC DACĂ AR FI DESTUL TARHON
PRIN PREAJMĂ.“

­ mericane, care găteau preponderent feluri simple (carne

a
la cuptor cu legume sau paste) ori apelau la semiprepara-
te și la mâncare congelată.
Julia Child s-a născut în 1912, în Pasadena, California,
într-o familie bogată. Deși, la început, nu s-a priceput deloc
la bucătărie și chiar era stângace în folosirea ustensilelor,
Julia s-a încăpăţânat să demonstreze că poate să devină o
expertă. A participat la cursuri de gătit în capitala Franţei,
pentru ca, mai apoi, să scoată o carte care i-a adus faima:
Mastering the Art of French Cooking.
A urmat show-ul TV „The French Chef“, care i-a adus
nu numai notorietate, ci și respect și apreciere în rândul
gospodinelor care reușeau astfel să pună pe
masă mâncăruri din ce în ce mai sofisticate, în
locul preparatelor congelate fade.
Julia Child a iubit foar-
te mult untul și a dus la
rang de artă pregăti-
DE VĂZUT LA TV rea banalei... omlete.
Pe HBO Max puteţi vedea
serialul „Julia“ (2022), care o evocă
Julia Child și pasiunea pe minunata precursoare a show-urilor culinare
pentru unt și omletă moderne. Julia Child este interpretată de actriţa
Popularitatea lui Beard a fost întrecută britanică Sarah Lancashire, care debordează
de faima câștigată într-un timp scurt de de vitalitate. În 2009, ea a fost portretizată
fermecătoarea Julia Child, care a și fost în „Julie & Julia“ de inegalabila Meryl Streep,
răsplătită de-a lungul vremii cu mult râv- care a primit numeroase premii și
nitele premii Peabody (faimoase distincţii distincţii pentru acest rol.
acordate pentru emisiuni radiofonice și TV)
și Emmy.
Autoarea bestsellerului culinar Mastering the Art of
French Cooking, vândut în peste 2,5 milioane de exempla-
re, a rămas în istorie drept personalitatea care a schimbat
modul în care americanii percepeau mâncarea, transmi-
ţându-le pasiunea ei pentru gastronomie. Julia i-a învă-
ţat să savureze și să pregătească mâncărurile franţuzești
așa cum învăţase ea însăși în anii în care a locuit la Paris,
împreună cu soţul ei, diplomat de profesie. Ea a demon-
strat cum se pregătesc reţete complexe precum Coq au
vin, Boeuf Bourguignon, Petit Fours, Crêpes Suzette sau
sufleu de ciocolată. Impactul a fost uriaș pentru familiile

JULIA CHILD: „AVEAM 32 DE ANI CÂND AM

ÎNCEPUT SĂ GĂTESC. PÂNĂ ATUNCI, DOAR
AM MÂNCAT. OAMENII CĂRORA LE PLACE
SĂ MĂNÂNCE SUNT ÎNTOTDEAUNA CEI MAI
BUNI OAMENI.“

IUNIE 2022 | Historia 89

 | ISTORII COMESTIBILE |

Bătăliile culinare de la „Iron Chef“

Unul dintre cele mai populare show-uri culinare ale anilor `90
a fost „Iron Chef“ (foto), producţie niponă a Fuji Television,
Succesul trece
care a avut premiera la 10 octombrie 1993. Conceput ca o „bă- în online
tălie“ stilizată între bucătari, cei invitaţi provocându-l pe unul
dintre rezidenţii emisiunii într-o luptă gastronomică crono-
metrată, show-ul era construit în jurul unui ingredient spe- „Binging with Babish“, prezentată de Andrew Rea, este
cific. Serialul s-a încheiat pe 24 septembrie 1999 (după 309 o emisiune disponibilă online, cu peste 9,67 milioane de
episoade), deși au mai fost produse ocazional programe spe- abonaţi, care recreează mâncăruri fictive. Cele mai v­ izionate
ciale până în 2002. Gazda emisiunii a fost extravagantul videoclipuri ale sale îl prezintă făcând un Krabby Patty din
Takeshi Kaga, cunoscut în lumea televiziunii drept „aristo- desenul animat „SpongeBob SquarePants“, The Grey Stuff
cratul președinte Kaga“. din „Frumoasa și Bestia“ și Sosul Szechuan din „Rick și
Iniţial, concurenţii se întreceau între ei în „bătălii“ preli- Morty“.
minare pentru a câștiga dreptul de a
înfrunta un Iron Chef (un bucătar de
oţel), într-o competiţie de „JunsKitchen“, cu
90 de minute. În cazul peste 5,31 milioane
în care un concurent de abonaţi pe
câștiga YouTube, este una
EMISIUNILE de două dintre cele mai
CELE MAI POPULARE ori împo- urmărite emisiuni
Show-urile care au adunat în faţa triva Iron Chefs, online datorită
televizoarelor milioane de telespectatori concurentului i-ar unicităţii sale.
din toate colţurile lumii sunt: fi fost acordat ti- Japonezul Jun (foto)
„Anthony Bourdain – No Reservations“, tlul de Honorary gătește reţete din
„Bizarre Foods with Andrew Zimmern“, Iron Chef. bucătăria japoneză
„The French Chef – Julia Child“, Însă formatul și americană pentru
„Nigella“, „The Martha Stewart Show“, s-a dovedit nepo- (și alături de) pisicile sale.
„Jamie’s 30-Minute Meals“, pular. În timp, run-
„Restaurant Gordon Ramsay“. da preliminară a fost „Tasty“ are peste 20,9 milioane de abonaţi pe
abandonată, iar competi- ­YouTube, cărora le sunt „servite“ reţete inedite și rapide.
ţia principală a fost redusă la 60 de
minute. Ingredientele prezentate erau exotice și scumpe, „Jamie Oliver“, cu peste 5,67 milioane de abonaţi, te
iar multe dintre acestea reflectau originea japoneză a spec- învaţă cum să faci „omleta perfectă, cartofii prăjiţi perfecţi și
tacolului – anghilă de râu, tofu, tăieţei udon. Într-un epi- friptura perfectă“.
sod dedicat sparanghelului, unul dintre concurenţi s-a lă-
udat că a folosit homar în valoare de peste 1.000 de dolari „Maangchi“ este un show găzduit de bucătarul
(pe care apoi l-a aruncat), doar pentru a-și aromatiza... spa- coreean Emily Kim, cu peste 5,97 de milioane de abonaţi.
ranghelul. „Iron Chef“ a devenit un hit surpriză în Statele Cele mai populare videoclipuri oferă tutoriale despre cum
Unite, când a fost preluat de Food Network în 1999 și du- să prepari Kimchi, pui prăjit crocant coreean sau tort de orez
blat în engleză, amintind de filmele chinezești cu arte mar- picant.
ţiale difuzate în sălile de cinema ale anilor `70.

90 Historia | IUNIE 2022

 | ISTORII COMESTIBILE |

Primul juriu al „MasterChef”:

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu
și Cătălin Scărlătescu.
Emisiunea a debutat la Pro TV
în 2012.

Show-urile
culinare
din România
Primul prezentator de emisiuni culinare din România
a fost chef Petrișor Tănase ( foto), cu ale sale emisiuni
„Vacanţa à la Petrișor“, „Bărbaţi la cratiţă“, „Bucătăria mi-
norităţilor“, „Poftă bună“. Petrișor a fost numit cel mai bun
cofetar român în 1986 și 1988. A publicat, de asemenea, o
carte de bucate cu nu mai puţin de 2.149 reţete.
Despre carismaticul Radu Anton Roman s-a spus că a
reinventat bucătăria românească și a redescoperit tradiţi-
ile locale. El a publicat în 1998 volumul de antropologie cu-
linară Bucate, vinuri și obiceiuri românești, care a cunos-
cut un succes progresiv, care a culminat după ce autorul a
devenit și realizator TV. Până în prezent, Bucate, vinuri și
obiceiuri românești a apărut în cinci ediţii în limba româ-
nă și a fost tradus în limbile engleză și franceză.
Între 2001 și 2005, Radu Anton Roman a realizat pen-
tru ProTV emisiunea cu profil culinar „Bucătăria lui Radu“,
care a intrat cu bucurie în casele românilor și i-a fermecat
cu reţete delicioase.

RADU ANTON ROMAN, SCRIITOR ȘI

REALIZATOR TV: „E O MARE PIERDERE
PENTRU UN COLECŢIONAR ADEVĂRAT SĂ
NU TREACĂ ÎN CATALOGUL SĂU NEPREŢUIT
UN BLID DE SĂRMĂLUŢE CU SMÂNTÂNĂ, O
TOCHITURĂ DE PURCEL CU SMÂNTÂNĂ, NIȘTE
PLĂCINTE DE BRÂNZĂ CU SMÂNTÂNĂ ȘI UN
BORȘ DE HRIBI... CU SMÂNTÂNĂ!“

IUNIE 2022 | Historia 91

 | ISTORII COMESTIBILE |

Bucătari talentaţi care au apărut la TV

De-a lungul vremii, show-urile culinare au avut un mare
succes și în România, datorită formatelor de calitate și bu-
cătarilor talentaţi care ne-au învăţat reţete inedite. Unul
dintre aceștia este Samuel Le Torriellec, bucătar fran-
cez stabilit în România, care a lucrat la Paris într-un re-
staurant cu trei stele Michelin. A fost jurat în emisiunea
„MasterChef“.
Unul dintre chefii implicaţi în cele mai multe proiec-
te de televiziune este Nicolai Tand, plecat de la vârsta de
20 de ani de acasă, din Maramureș. Ajuns la Paris, a în-
ceput ca simplu spălător de vase la un restaurant pe care
avea să-l conducă după ceva timp. Tand a lucrat în resta-
urante din Franţa, Anglia, Italia, unde a gătit pentru ve-
dete internaţionale precum Madonna, Jean Paul Gautier,
Karl Lagerfeld, Jennifer Aniston, Alain Delon, Jude Law și
Christina Aguilera.
Chef Joseph Hadad (foto) a început bucătăria la vârsta
de 15 ani, în Israel, și a ajuns în România în 1996. A fost unul
dintre juraţii show-ului culinar „Top Chef“.
Un alt chef cunoscut și iubit este Adi Hădean, și el mem-
bru al juriului „MasterChef“. Totodată, Hădean este unul
dintre cei mai apreciaţi bloggeri culinari din România: de la
lansare, blogul său a avut peste 27 de milioane de vizitatori.

Secrete din culisele emisiunilor culinare

Se aruncă multă mâncare, Concurenţii de la „MasterChef“ au Procesul complet de jurizare la

preparatele fiind adesea pregătite de
câteva ori. În plus, personalul dintr-o a
doua bucătărie (care nu este în platoul
de filmare) face mai multe versiuni ale
aceluiași fel de mâncare, care să fie gata
pregătit pentru cadrele finale.
Filmarea unui singur episod de 60
de minute poate dura 14 ore.
acces la cursuri de gătit și la o bibliotecă de
cărţi de bucate pe tot parcursul filmărilor.
Mulţi bucătari nu își gătesc propriile
reţete. Nici celor mai buni dintre aceștia
nu le iese mâncarea de prima dată: ba o
ard, ba o gătesc prea puţin.
emisiunile de gătit poate dura chiar și 90
de minute.
Deși multă mâncare se strică din
cauză că este lăsată prea mult timp pe
masă, echipa oricărui show se asigură că
salvează... caviarul

Bucătarii au stiliști care fac în așa

fel încât produsul final să arate perfect.
Cu toţii suntem dezamăgiţi când urmăm
o reţetă și rezultatul nu seamănă deloc
cu ce se vede la televizor. Bucătarii-
prezentatori se bazează pe un arsenal de
personal – inclusiv art directori, stiliști de
recuzită, stiliști de mâncare și asistenţi –
pentru ca totul să iasă ca la carte (cea de
bucate, firește!).

O parte din dramele emisiunilor

culinare sunt regizate.

Nimeni nu mănâncă de fapt

mâncarea pe care o vedeţi la televizor.

92 Historia | IUNIE 2022

ABONEAZĂ-TE ȘI DESCOPERĂ
în perioada 15 iunie-14 iulie

OFERTĂ
SPECIALĂ!

SCANEAZĂ CODUL QR
Abonează-te la
Historia* sau
Historia + Historia SPECIAL
pe minimum 12 luni şi poți câștiga una dintre
cele 40 de cărți oferite de editura Corint

Boko Haram
Cea mai sângeroasă grupare teroristă a lumii
de Mike Smith

10% EXTRA REDUCERE Pentru a beneficia de extra reducerea de 10% din prețul de abonament, trimiteți fie copia carnetului
PENTRU STUDENȚI de student vizat pe anul universitar în curs, fie copia talonului de pensie pe ultima lună,
ȘI PENSIONARI la abonamente@adevarulholding.ro.

P R E Ț U R I L A A B O N A M E N T E C U PÂ N Ă L A 31% M A I M I C I FAȚĂ D E P R E Ț U L L A C H I O Ș C

ONLINE: la http://abonamente.adevarul.ro
3 luni 6 luni 12 luni
Prin VIRAMENT BANCAR sau MANDAT POȘTAL în contul (apariţie lunară) (35 lei) (69 lei) (126 lei)
SC ADEVĂRUL HOLDING SRL, cod fiscal RO18990288, deschis
la BRD Sucursala DECEBAL, București, Bulevardul Unirii, nr. 64,
bl. K4, scara 3 și 4, sector 3. 6 luni 12 luni
Cont RO70BRDE441SV58305914410

La FIRMELE DE ABONAMENTE și la TOATE OFICIILE POȘTALE (apariţietrimestrială) (19 lei) (38 lei)
*Pentru acordarea premiilor este necesar să vă abonați la Historia
sau Historia + Historia Special pe minimum 12 luni și să trimiteți copia dovezii de plată
împreună cu talonul de abonament completat la SC ADEVĂRUL HOLDING SRL ,
București, Șos. Fabrica de Glucoză, nr. 21, sector 2, cod poștal 020331, sau email 3 luni 6 luni 12 luni
abonamente@adevarulholding.ro.
**Premiile vor fi acordate prin tragere la sorți din numărul total al abonaților din luna
curentă. Detalii în regulament și pe site-ul historia.ro. (46 lei) (86 lei) (161 lei)

INTRĂ PE HISTORIA.RO PENTRU A FI LA CURENT CU OFERTELE NOASTRE DE ABONARE.

Am achitat suma de .................... lei cu mandat poștal/ordin de plată nr. ...................... din data .............................
în contul S.C. ADEVĂRUL HOLDING S.R.L., cod fiscal RO18990288, deschis la BRD Sucursala DECEBAL,
București, Bulevardul Unirii, nr. 64, bl. K4, scara 3 și 4, sector 3. Cont RO70BRDE441SV58305914410.

Radiografia
tensiunilor ascunse
LA CINEMA
În preajma Crăciunului, Matthias se
întoarce de la muncă din Germania în
satul său natal transilvan. E preocupat
de copilul care crește fără el, Rudi, de
femeia pe care o iubește în taină, Csilla,
și de tatăl rămas singur, Otto. Încearcă
să se implice mai mult în educaţia
băiatului rămas prea îndelung doar în
grija mamei și să-l dezbare de spaimele
nedeslușite ce l-au cuprins. Când la
mica fabrică de care se îngrijește Csilla
sunt angajaţi câţiva muncitori noi,
pacea celor din comună se tulbură, iar
frustrările, conflictele și pulsiunile ies la
suprafaţă. Regizat de Cristian Mungiu,
R.M.N. este o poveste despre resorturile
profunde ale comportamentului uman
în faţa realităţilor care îl surprind, despre
relaţia cu celălalt și despre felul în care
ne raportăm cu toţii astăzi la un viitor
neliniștitor.
Biografia
lui Fassbinder
LA CINEMA
Este anul 1967. Rainer Werner Fassbinder
năvăleşte pe scena unui mic teatru
progresist din München şi acaparează
întreaga producţie. Nimeni n-ar fi crezut
atunci că rebelul de doar 22 de ani avea
să devină unul dintre cei mai importanţi
regizori germani. În ciuda unor eşecuri
timpurii, multe dintre filmele sale se vor
lansa la cele mai cunoscute festivaluri
din lume, polarizând publicul, critica şi
comunitatea de cineaşti. Perspectiva
radicală şi autoexplorarea, ca şi obsesia
sa pentru dragoste, l-au transformat într-
unul dintre cei mai fascinanţi regizori.
Filmul Enfant Terrible îi arată povestea.
94 Historia | IUNIE 2022
agenda
F I L M | D E A D I N A S C O RŢ E S C U
O călătorie animată
cu final fericit
LA CINEMA
Merge și-așa este o satiră despre film,
muzică și viaţă. Giani este un băiat
de etnie romă care visează să ajungă
un mare chitarist, inspirat de modelul
său, Django Reinhardt, celebrul artist
care a dezvoltat Jazz Manouche. În
Europa sfâșiată de Al Doilea Război
Mondial, el călătorește din București
până la Paris pe jos, iar pe drum are faţa constrângerilor din viaţa reală.
șansa să asculte melodii tradiţionale Călătoria este marcată de diverse
ale diverselor naţii europene, pe care scene și replici inspirate din filme
le distilează într-un stil propriu. celebre (de la Casablanca la Star
Filmul pendulează între povestea lui Wars), dar și din jocuri pe calculator
Giani și drama echipei de creaţie în („Assasin’s Creed“).
Elvis Presley
LA CINEMA | DIN 24 IUNIE
Viaţa lui Elvis (Austin Butler) este
văzută prin prisma relaţiei sale
complicate cu managerul său
enigmatic, colonelul Tom Parker (Tom
Hanks). Povestit din perspectiva lui
Parker, filmul Elvis se adâncește în
dinamica relaţiei complexe dintre cei
doi, care se întinde pe o perioadă de
peste 20 de ani, de la ascensiunea lui
Presley până la vedeta fără precedent (Olivia DeJonge).
care a schimbat cursul istoriei, pe Butler, cunoscut anterior pentru rolul
fundalul peisajului cultural în evoluţie. lui Tex Watson din Once Upon a Time
În centrul acestei călătorii se află unul In Hollywood al lui Quentin Tarantino,
dintre oamenii importanţi și influenţi cântă el însuși melodiile din prima
din viaţa artistului, Priscilla Presley jumătate a erei de faimă a lui Elvis.

Pe urmele familiei
Golescu
PA L AT U L S U Ţ U, B U C U R E Ș T I | PÂ N Ă P E 24 I U L I E
Expoziţia „Golescu – Memoria unei
vechi familii boierești“ ne propune o
incursiune în viaţa unui vechi neam,
Golescu, dar și a altor viţe boierești
înrudite: Bengescu, Davila, Racoviţă,
Kretzulescu, Rosetti, Grant. Locurile
unde au trăit păstrează crâmpeie
din destinele lor, chipurile lor fiind
imortalizate de-a lungul unui secol, în
costume valahe, sau exotic orientale
și europene.
Călătoria în care îi descoperim pe
acești boieri munteni are ca punct de
pornire Bucureștiul secolului al ­
XIX-lea, ajungând apoi în sanctuarul
plin de verdeaţă și liniște al unui
conac boieresc, cel de la Golești. Este
un drum în efervescentul secol al
XIX-lea, un secol caracterizat
de agitaţie politică și de pasiune
pentru ideea naţională, dar și
un secol strălucitor al eleganţei,
al entuziasmului, al regulilor de
conduită galantă și al încrederii în
viitor. Familia Golescu, cu ramura
sa bucureşteană, a jucat un rol de
seamă în viaţa socială, economică,
politică şi culturală a primei jumătăţi
de secol.
agenda
E X P O | D E A D I N A S C O RŢ E S C U
Pornim această incursiune din
faţa Spitalului Filantropia, de
începuturile căruia se leagă numele
unuia dintre fondatorii săi, Marele
Ban Radu Golescu, om învăţat și
vizionar, unul din cei mai generoși
filantropi ai Munteniei. Pășim apoi
pe Calea Victoriei (vechiul Pod al
Mogoșoaiei), unde își aveau casele
doi dintre fii săi, Dinicu și Iordache
Golescu, amândoi cărturari, amândoi
credincioși ideii că educaţia poate să
producă schimbarea profundă de care
umanitatea avea nevoie.
Peisaje de secol XIX
PA L AT U L S U Ţ U, B U C U R E Ș T I
PÂ N Ă P E 4 S E P T E M B R I E
Călătorii și exploratorii europeni au fost
însoţiţi de artiști care au imortalizat
locurile pe care le vizitau, cu specificul
și cu oamenii lor. Desenele erau
apoi transpuse în gravură, o tehnică
permiţând multiplicarea produsului
artistic, și folosite pentru a ilustra
albumele de călătorie.
Expoziţia ,,Ţările Române: peisaje
în gravura europeană de secol XIX“
înfăţișează orașe și monumente
naturale unice (Detunata Goală, Pasul
Bran, Pasul Roșu, Cheile Turzii etc.),
surprinse de câţiva artiști care au
însoţit călători străini în Principate:
Ludwig Rohbock, Denis Auguste Marie
Raffet, Luigi Mayer, Michel Bouquet,
Salvator Cherubini, Ferdinand Julius
Wilhelm Laufberger și William Henry
Bartlett.
Prin ochii
lui Ștefan Câlţia
M U Z E U L D E A R TĂ – PA L AT U L C U LT U R I I
I A Ș I | PÂ N Ă P E 10 I U L I E
Lucrările din expoziţia „Ștefan Câlţia.
Obiectele restaurării“ acoperă o
perioadă de peste
45 de ani de creaţie
a renumitului pictor
contemporan, dar și
obiecte colecţionate de
acesta, printre care un
fragment de troiţă cu
reprezentarea lui Iisus
Hristos, de la sfârșitul
secolului al XVII-lea.
Câlţia practică o pictură minuţioasă,
caracterizată de compoziţii ce aduc
în prim-plan personaje de un straniu
delicat și tulburător, peisaje cu ierburi și
câmpuri, precum și naturi statice ce duc
cu gândul deopotrivă la școala flamandă
și la estetica ţărănească transilvană.
IUNIE 2022 | Historia 95
 agenda
C A R T E | D E C I P R I A N STO L E R U

Anne Frank,
un simbol
JURNALUL ANNEI FRANK
Drama
siriană
AU TO A R E : A N N E F R A N K

E D I T U R A H U M A N I TA S

N U M Ă R D E PA G I N I : 4 1 6

H U M A N I TA S . R O SIRIA.
ŢA R A C A R E N E-A F O S T C A S Ă
Din 1947, când s-a publicat AU TO A R E : A L I A M A L E K
pentru prima oară în Ţările
EDITURA CORINT
de Jos, Jurnalul Annei Frank
a fost tradus în peste 70 de N U M Ă R D E PA G I N I : 4 6 4

limbi. S-a vândut în întreaga E D I T U R A C O R I N T. R O

lume în peste 30 de milioane
de exemplare. La celebritatea
Jurnalului au contribuit
neîndoielnic adaptările sale
teatrale și cinematografice,
faptul că a devenit materie de studiu în multe
școli din lume, că a fost obiectul unor analize
subtile, dar și ţinta unor vehemente atacuri.
Anne Frank a lăsat cea mai frapantă mărturie
umană din timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Mai mult, a dat un chip, o voce, un
nume milioanelor de victime inocente – fără
chip, fără voce, fără nume – ale barbariei
naziste. Anne Frank nu e o simplă autoare;
împreună cu jurnalul ei, a devenit un simbol.
Expansiunea Rusiei
CRIMEEA ȘI NOUL IMPERIU RUS
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, Siria era o ţară a speranţelor. Astăzi,
Siria lui Bashar al-Assad este un stat eșuat, condus de un regim politic aflat
în război cu propriii cetăţeni. Armata siriană distruge orașele unul câte unul cu
tiruri de artilerie, bombe și rachete, ucigând fără discriminare oameni revoltaţi,
înarmaţi și gata să moară, dar și oameni pașnici, care își doresc o viaţă liniștită,
mulţi dintre ei fiind copii și bătrâni. Cum s-a ajuns aici? Ne răspunde Alia Malek,
jurnalist, avocat și activist în sfera drepturilor civile. Născută în 1978 în Statele
Unite într-o familie de imigranţi sirieni creștini, ea a revenit în ţara rudelor sale de
mai multe ori pentru a-și descoperi rădăcinile. În urma acestor vizite a rezultat
o carte complexă care, plecând de la prezentarea portretelor unor membri ai
familiei, pe parcursul a patru generaţii, ne răspunde la marile întrebări care au
generat tragedia din zilele noastre: Cine sunt sirienii? Cum au convieţuit, de-a
lungul timpului, cu vecinii lor? Ce le reproșează sirienii occidentalilor care, în
epoca celor două războaie mondiale, le-au parcelat ţara? De ce Republica Arabă
Unită, formată în 1958 din Egipt și Siria, s-a destrămat în numai trei ani? Ce
impact au avut formarea Israelului sau războaiele cu statul evreu din 1967 și
1973? De ce familia al-Assad controlează atât de eficient ţara? Și, mai ales, cum
s-a schimbat – în rău! – Siria după ce s-a declanșat Primăvara Arabă?

Comunismul și
AUTOARE: AGNIA GRIGAS
executaţi ori au murit fără proces.
destinele distruse
EDITURA CORINT
NUMĂR DE PAGINI: 536
Editate pentru a deveni un discurs la
persoana întâi, aproape un monolog
EDITURACORINT.RO DRAGĂ SISILUŢ, NOI PE LUMEA ASTA
NU O SĂ NE MAI VEDEM identitar, interviurile surprind lumi
Cum vrea Rusia să retraseze AU TO R I : A N C A ȘT E F Ș I R AU L ȘT E F diferite în limbaje diferite și încearcă
graniţele în perioada EDITURA CORINT să ilustreze cât mai multe situaţii
postsovietică? Analizând N U M Ă R D E PA G I N I : 3 2 0
și elemente ale calendarului perse-
manifestările recente ale cuţiei în timpul regimului comunist,
E D I T U R A C O R I N T. R O
expansionismului rusesc, de la rezistenţa din munţii Făgăraș,
Agnia Grigas, specialistă Cartea relevă atât o moștenire spi- executarea fără proces, în ascunză-
în domeniul riscului rituală, un destin împărtășit, cât torile din munţii Apuseni, a mem-
politic, ilustrează ideea că, și tehnicile și practicile regimu- brilor grupurilor care se opuneau cu
de-a lungul a peste două lui comunist, aplicate asiduu împo- arma noului regim, munca forţată în
decenii, Moscova a dus triva celor identificaţi drept dușmanii coloniile de muncă din România și
în mod consecvent o politică de folosire a regimului, fiind rezulta- internările administrative,
compatrioţilor ruși din ţările învecinate în tul unui proces lung de fără proces (în perioada
scopul împlinirii ambiţiilor sale teritoriale. documentare și reali- 1948–1965), deportă-
Urmărind modul în care a fost pusă în practică zare a unor interviuri de rile în Bărăgan până la
această politică în Ucraina și Georgia, autoarea istorie orală cu membri suferinţa familiilor pre-
prezintă unul dintre aspectele relevante ale ai familiilor unor deţi- oţilor greco-catolici și
politicii externe a lui Putin, evidenţiind riscurile nuţi politici sau unor ortodocși ori a celor care
la care sunt expuse ţări precum Moldova, opozanţi ai regimului au fost închiși la Pitești și
Kazahstan sau statele baltice. comunist care au fost Periprava.

96 Historia | IUNIE 2022

 agenda
T V | D E A D I N A S C O RŢ E S C U

Înregistrări inedite Milioanele

dispărute
H I S T O RY C H A N N E L | J O I A , D E L A O R A 22: 00
V I A S AT H I S T O RY

DU M INICĂ, 19 IU NIE, DE LA OR A 22:10

Al Doilea Război Mondial a fost marcat
de bătălii epice, care au decis soarta
naţiunilor și au schimbat cursul
istoriei. De la atacurile de tip Blitzkrieg
ale Germaniei asupra Poloniei până
la Bătălia Berlinului, care a dus la
sfârșitul violent al războiului, seria
aduce la viaţă aceste conflicte
fundamentale prin imagini de luptă
colorizate pentru prima dată.
Cele 6 episoade ale documentarului
Al Doilea Război Mondial: Bătălii
în culori (cu premiera pe 2 iunie)
ne vor plasa în centrul acţiunii prin
intermediul unor înregistrări inedite cu
scene de pe linia frontului, completate
de memorii personale și de mărturii
din ambele părţi ale liniilor de luptă.
Povestea lui Grace Kelly, frumoasa
actriţă care a devenit vedetă de cinema
și apoi un simbol al modei în anii 1950,
este celebră. Ea a șocat apoi întreaga
lume când a plecat de la Hollywood
ca să se mărite cu Prinţul Rainier de
Monaco. O parte mai
puţin cunoscută a
poveștii se referă la
averea dispărută.
Când și-a găsit
tragicul sfârșit, Grace
părea să deţină doar
10.000 de dolari și o
căscioară dărăpănată,
în Irlanda. În
documentarul Milioanele dispărute ale
lui Grace Kelly, investigatorul financiar
Gemma Godfrey pornește în căutarea
milioanelor pierdute ale vedetei.

Crizele regale
V I A S AT H I S T O RY

JOIA, DE LA OR A 22:00

La începutul secolului XX, existau mai

Jucării care au făcut
istorie
H I S T O RY C H A N N E L
P RE MIE RA SÂMBĂTĂ, 18 IU NIE, DE LA OR A
21:00
Pe fundalul unor evenimente majore din
istoria americană, cum ar fi Războiul Civil și
Marea Depresiune, Jucăriile care au schimbat
lumea aduce în prim-plan noile produse și
jucăriile nostalgice ca forţe motrice în spatele
unor schimbări culturale și economice de
necunoscut.
Îmbinând reconstituiri dramatice și imagini
de arhivă cu interviuri cu experţi și biografi,
seria aduce la viaţă poveștile surprinzătoare
ale celor care au creat unele dintre cele mai
iubite și durabile jucării americane, printre
care Silly Putty, Monopoly, Barbie, G.I. Joe.
bine de 50 de familii regale. Acum,
numărul lor a scăzut la mai puţin de
jumătate. Seria Crize și concesii regale
explorează o arhivă rară, din ultima
sută de ani, pentru a aduce la viaţă
povești despre ascensiunea, decăderea
și supravieţuirea familiilor regale din
întreaga lume. După Primul Război
Mondial, atât Germania, cât și Rusia
și-au detronat monarhiile. În disperare
de cauză, câteva capete încoronate au
îmbrăţișat fascismul pentru a-și păstra
privilegiile. După Al Doilea Război Mondial,
monarhiile au încercat să-și ascundă
trădările din vreme de război,
dar marile schimbări sociale
din anii 1960 și
1970 au obligat
familiile regale
să-și modifice
identitatea,
pentru a
nu risca
să piardă
tronul.

IUNIE 2022 | Historia 97

 

Războaiele Balcanice și România

Numărul de vară al revistei „Historia Special“ vă propune o călătorie amănunţită
în atmosfera, contextul, desfăşurarea celor două Războaie Balcanice.

De la stânga la dreapta: generalul Constantin Coandă, Regele Carol I,

generalul Alexandru Averescu și generalul Constantin Hârjeu analizează
planurile militare pentru intrarea României în cel de-al Doilea Război Balcanic

Se spune că orice conflict militar extins are par-
te de un preambul, iar preludiul Primului Război
Mondial a fost constituit de cele două conflicte balca-
nice din anii 1912 și 1913. Statele naţionale din Balcani,
Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria, reunite în Liga
Balcanică, au simţit slăbiciunea tot mai accentuată a
Imperiului Otoman, aşa că nu puteau rata șansa de a-și
mări teritoriul în detrimentul „bolnavului Europei“.
Dacă Primul Război Balcanic s-a încheiat cu
F OTO : G E T T Y I M A G E S
î­ nfrângerea Imperiului Otoman, cel de-al Doilea
Război Balcanic a fost o încleștare de forţe între ţări-
le care au constituit Liga Balcanică. Mai târziu, în con-
flict a intervenit și România.
La o privire superficială a celor două conflicte pare
că episoadele belice au fost simple răfuieli regionale,
nimic mai mult. Pătrunzând însă în profunzimea con-
flictelor și analizând forţele ce au susţinut din umbră
beligeranţii, lucrurile se complică dramatic.

CE MARI PUTERI AU SPRIJINIT COMBATANŢII? CUM AU ACŢIONAT STATELE CE CONSTITUIAU ANTANTA?

DAR PUTERILE CENTRALE? DE CE A INTERVENIT ROMÂNIA ÎN CONFLICT?
CARE AU FOST CONSECINŢELE CELOR DOUĂ RĂZBOAIE BALCANICE?
RĂSPUNSURILE LA TOATE ACESTE ÎNTREBĂRI, ȘI LA MULTE ALTELE, ÎN REVISTA „HISTORIA SPECIAL“
CE VA FI DISPONIBILĂ DIN 29 IUNIE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.

98 Historia | IUNIE 2022

 noul produs digital

poate fi achiziţionat din

scanează
QR CODE-ul!
 130
de pagini de călătorii

EXCLUSIV
ONLINE

poate fi achiziţionată din

Scanează
QR Code-ul!