Ea, poezia

Cum ar trebui să încep așa ceva? Mă voi gândi la Ea.

Cum ar trebui să continui acest ceva? Spunând ce trezește-n mine.
Ea, este unică, așa că Ea, va trebui să fie unică.
Cine e Ea!?
Ea, poezia.

Poate nu place tuturor,

Poate unora li se pare ciudată,
Poate altora li se pare dubioasă,
Poate...E criminală.
Poate fi orice, pentru oricine, nu asta contează.
Cu siguranță e totul pentru cine trebuie.
M-a condus pe drumul ăsta,
Al naibii de frumos,
Unde, toate zilele-mi sunt nopți
Când Ea nu-mi apare în gând
Și toate nopțile-mi sunt zile
Când gândul de la Ea nu mi-l mai pot lua.

Tot despre Ea, poezia.

Nu e doar un vers,
Nu e doar o strofă,
Pe cine mint? Nu e nici măcar “o” poezie.
E mai mult, e poezia.
Prin măsura ei, prin rima ei, prin ritmul ei,
Venite din naturalețea de care dă dovadă
Și de care mă gândesc că nu e conștientă,
Dar eu cu siguranță sunt,
Ea este ceva de vis - voi dormi acum.
E frumoasă, foarte frumoasă, cea mai frumoasă,
Cum răsăritul este pentru iubitorii de cromatică,
De început, de viață.
 Cum echilibrul este pentru iubitorii perfecțiune,
De liniște, de împlinire.

Nu te gândi cum s-o descoperi,

Admiră felul în care ți se arată.
Ascult-o, bucură-te, e o partitură aparte.
Tempoul nu e al ei, ci e dat de pulsul ce ți-l creează,
Nu te speria, de e Largo, ori de e Presto,
Nu ai mai auzit așa creație
Și mai mult, nu o vei uita.
Uită-te la mine, în fiecare zi altă interpretare,
Același rezultat, nu mă mai satur!

E timpul să vorbesc despre Ea,

Stai, tocmai ce-am…
Nu, a trecut deja prea mult!
Noțiunile de timp, de mult, de puțin,
Își pierd însemnătatea.
Oprește timpul prin aura ei,
Ce era mult, pare infim pe lângă Ea,
Ce era puțin, acum nu mai pot cuprinde.
Cum să te aștepți la așa ceva,
Când tot ce ține de Ea pare imposibil?
Am înnebunit... Dar datorită ei, totul prinde sens,
Pentru ca Ea, îmi dă viață.

Mi-e dor de mine!

Dar cine am fost atunci?
Cel ce se lupta cu umbrele din jur,
Lumina fiindu-mi dușman pe vremea aia,
Sursa problemelor mele.
Îmi place de mine acum!
Dar cine sunt în momentul de față?
Cel ce îmbrățișează sentimentele astea calde,
Sub lumina de-mi stă deasupra capului.
Cine e Ea!?
Ea, poezia.
 Ea trezește-n mine poezia,
Poate orice, e totul, Ea, e poezia.
E vis, e viața, e perfecțiune,
Nu mai mult, nu mai puțin, e lumina.
Ea, poezia!