Ochiul este acoperit cu o membrană

protectoare, numită sclerotică. Partea

din față a scleroticei – corneea – este

transparentă. În spatele corneei se află

irisul colorat cu un orificiu, numit pupilă. Irisul poate avea diferite culori, fapt

care determină culoarea ochilor. Între

cornee și iris se află umoarea apoasă.

Cristalinul este un corp transparent, ce se aseamănă cu o lentilă convergentă. Cristalinul este

menținut de mușchi , care îl fixează de sclerotică.

După cristalin se află umoarea sticloasă . Ea este transparentă și umple tot

ochiul.

Fundul ochiului e acoperit cu o membrană , numită retină.

Retina este formată din fire foarte subțiri, care reprezintă niște ramificații ale terminațiilor nervului
vizual, sensibile la lumină.

Razele de lumină, nimerind în ochi,

se refractă în cornee, cristalin și umoarea sticloasă, care alcătuiesc sistemul

optic al ochiului. Datorită refracției luminii pe retină se formează o imagine reală, micșorată și
răsturnată a obiectelor

pe care le privim, excitînd terminațiile

nervului vizual. Excitațiile se

transmit prin fibrele nervoase în creier,

obținîndu-se astfel o impresie vizuală.

Pe retină se formează o imagine clară

pentru diferite poziții ale obiectului, adică obiectul poate fi în depărtare sau în apropiere . Aceasta se

datoreaza variației curburii cristalinului sub acțiunea mușchilor: ea este mică

atunci cînd privim obiecte îndepărtate, și crește atunci cînd privim obiecte

apropiate.

Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a
corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.

Hipermetrofia (sau hipermetropismul) este o afecțiune a ochiului, caracterizată prin formarea

imaginii în spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată.