Laura Radu

Minime şi maxime
în matematica
elementar

Ploieşti
2013
MINIME ŞI MAXIME ÎN MATEMATICA ELEMENTARĂ
(EDITIE ONLINE, FORMAT PDF, 2013)
Autor: LAURA RADU

ISBN 978-973-0-14524-3
Site web: www.mateinfo.ro

Toate drepturile prezentei ediţii aparţin site-ului www.mateinfo.ro .

Lucrarea este oferită gratuit doar pe site-ul www.mateinfo.ro şi nicio parte a acestei
ediţii nu poate fi reprodusă fară acordul scris al www.mateinfo.ro sau al autorului
lucrării. Dacă observaţi această carte pe un alt site decât www.mateinfo.ro vă rugăm să
ne anuntaţi pe dobre.andrei@yahoo.com
(prof. Andrei Octavian Dobre) pentru a face demersurile legale.
 CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………...................2

Capitolul I. Minime şi maxime în algebr

1.1. Intervale de numere reale……………………………………………………............4

ro
1.2. Mulţimi mărginite în R…………………………………………………...................5
1.3. Şiruri mărginite…………………………………………………………...................7

o.
1.4. Inegalităţi remarcabile în matematica elementară……………………......................9
1.5. Valori extreme ale funcţiilor elementare ..................................................................11

nf
1.6. Probleme rezolvate ...................................................................................................19

Capitolul II. Minime şi maxime în analiza matematic

ei
2.1. Extreme locale şi globale ale funcţiilor derivabile....................................................31
at
2.2.Teoreme fundamentale ale analizei matematice .......................................................34
2.3. Rolul primei derivate în studiul funcţiilor................................................................43
.m

2.4. Rolul derivatei a doua în studiul funcţiilor...............................................................48

2.5. Probleme rezolvate...................................................................................................56
w

Capitolul III. Minime şi maxime geometrice

w

3.1. Aspecte teoretice şi practice......................................................................................59

3.2. Probleme care se rezolvă cu ajutorul unor inegalităţi remarcabile...........................61
w

3.3. Probleme de geometrie care se rezolvă cu ajutorul derivatelor................................66

Bibliografie................................................................................................................................71

1
 INTRODUCERE

„A rezolva o problemă înseamnă a găsi o ieşire dintr-o dificultate, înseamnă a găsi o cale
de a ocoli un obstacol, de a atinge un obiectiv care nu este direct accesibil. A găsi soluţia unei
probleme este o performanţă specifică inteligenţei, iar inteligenţa este apanajul districtiv al

ro
speciei umane.”
(G. Polya)

o.
Învăţarea matematicii exersează gândirea , antrenează capacitatea de organizare logică a

nf
ideilor , întăreşte atenţia şi măreşte puterea de concentrare în intensitate şi durată , antrenează
memoria logică , dezvoltă un ascuţit simţ critic constructiv şi gustul pentru obiectivitate şi
precizie .
ei
at
Studiul matematicii urmăreşte să contribuie la formarea şi dezvoltarea capacităţii elevilor
de a reflecta asupra lumii, de a formula şi rezolva probleme pe baza relaţionării cunoştinţelor din
.m

diferite domenii, precum şi la înzestrarea cu un set de competenţe menite să asigure o integrare

profesională optimă .
w

Se ştie că nu se poate înţelege, învăţa şi consolida matematica numai prin însuşirea unor
w

cunoştinţe teoretice, fără aplicaţii ale acestora. Teoria se fixează şi se aprofundează numai prin
rezolvarea unui număr cât mai mare de exerciţii şi probleme . Aprofundarea cunoştinţelor de
w

matematică presupune şi demonstraţii, folosirea teoremelor învăţate în soluţionarea unor

probleme cu caracter practic.

Problemele de maxim şi minim geometric oferă soluţii practice în multe împrejurări:

în construcţii, în legătură cu economiile de material şi de muncă, la reducerea costului lucrărilor,
la trasări de drumuri, căi ferate, etc.

2
 Lucrarea de faţă prezintă într-o manieră accesibilă, simplificată dar riguroasă din punct de
vedere ştiinţific, diferite metode şi procedee prin care pot fi soluţionate problemele de minim şi
maxim. Lucrarea poate fi privită ca un material util elevilor deoarece adună laolaltă metode
algebrice, de analiză şi de geometrie în găsirea unor soluţii optime, cu aplicaţii în diferite
domenii.
Trebuie remarcată forţa metodelor analizei matematice la rezolvarea unor probleme de
algebră şi geometrie, a căror rezolvare nu este întotdeauna posibilă dacă sunt aplicate doar
metodele algebrei şi geometriei elementare.

ro
Lucrarea este structurată pe trei capitole.
Capitolul I se referă la minime şi maxime în algebră şi cuprinde noţiuni despre intervale,

o.
mulţimi şi şiruri mărginite şi nemărginite, teoreme de mărginire ale acestora, inegalităţi

nf
remarcabile în algebră, valori extreme ale funcţiilor elementare şi câteva probleme rezolvate
referitoare la aceste noţiuni. Cu ajutorul inegalităţilor remarcabile prezentate, se pot determina
ei
anumite valori minime sau maxime a unor expresii care depind de două sau mai multe variabile
reale, sau se pot demonstra alte inegalităţi care la rândul lor prin particularizare ne oferă anumite
at
valori extreme necesare.
Capitolul II abordează noţiunile de valori extreme în analiza matematică şi cuprinde
.m

proprietăţi de bază ale derivatei, rolul derivatelor întâi şi a doua în studiul funcţiilor.
Capitolul III prezintă rezolvarea problemelor de minim şi maxim geometric cu ajutorul
unor inegalităţi sau cu ajutorul derivatei, deci probleme de geometrie care se rezolvă algebric şi
w

cu ajutorul analizei matematice.

w

Fiecare capitol se încheie cu un paragraf ce conţine o serie de probleme rezolvate ce

subliniază necesitatea studierii problemelor de minim şi maxim, probleme cu mare aplicabilitate
w

în viaţa de zi cu zi.

„Problemele de maxim şi minim idealizează

o înclinaţie a naturii şi a noastră înşine de a obţine
efecte optime cu eforturi, cheltuieli minime.”
(G. Polya)

3
 CAPITOLUL I
MINIME ŞI MAXIME ÎN ALGEBRĂ

Mulţimea numerelor reale, notată cu R, are ca reprezentare geometrică o dreaptă numită

axa numerelor reale. Deoarece între elementele lui R şi mulţimea punctelor de pe o dreaptă se
poate stabili o corespondenţă bijectivă, mulţimea numerelor reale este numită dreapta reală, iar

ro
numerele reale se mai numesc puncte.

o.
1.1. Intervale de numere reale

nf
Dacă a, b ∈ R , a < b , atunci următoarele submulţimi de numere se numesc intervale:
(a, b) = {x ∈ R / a < x < b} interval deschis;
ei
[a, b] = {x ∈ R / a ≤ x ≤ b} interval închis;
[a, b) = {x ∈ R / a ≤ x < b} interval închis la stânga şi deschis la dreapta;
at
(a, b] = {x ∈ R / a < x ≤ b} interval deschis la stânga şi închis la dreapta;
.m

(a,+∞) = {x ∈ R / x > a} interval deschis la stânga şi nemărginit la dreapta;

[a,+∞) = {x ∈ R / x ≥ a} interval închis la stânga şi nemărginit la dreapta;
(−∞, a ) = {x ∈ R / x < a} interval deschis la dreapta şi nemărginit la stânga;
w

(−∞, a ] = {x ∈ R / x ≤ a} interval închis la dreapta şi nemărginit la stânga;

w

(−∞,+∞) = R mulţimea numerelor reale;

(a, a) = [a, a) = (a, a] = Ø şi [a, a ] = {a} intervale degenerate.
w

Intervalele (a, b), [a, b], (a, b], [a, b) se numesc intervale mărginite; a şi b se numesc
extremităţile intervalului, a extremitatea stângă iar b extremitatea dreaptă. Intervalul [a, b] se
numeşte compact (închis şi mărginit). Dreapta reală şi semidreptele sunt intervale nemărginite.

4
 1.2. Mulţimi m rginite în R

Definiţie:
Mulţimea nevidă A ⊂ R se numeşte:
1) mărginită superior (majorată) dacă există b ∈ R astfel încât x ≤ b, ∀x ∈ A ; numărul
b se numeşte majorant al mulţimii A ; cel mai mic majorant M se numeşte marginea
superioară a mulţimii A şi se notează supA;
2) mărginită inferior (minorată) dacă există a ∈ R astfel încât a ≤ x, ∀x ∈ A ; numărul a

ro
se numeşte minorant al mulţimii A ; cel mai mare minorant m se numeşte marginea
inferioară a mulţimii A şi se notează infA;
3) mărginită dacă este majorată şi minorată, adică există a, b ∈ R astfel încât a ≤ x ≤ b ,

o.
∀x ∈ A .

Observaţii:
nf
ei
O mulţime este nemărginită dacă ea este nemărginită inferior sau este nemărginită
superior.
at
Dacă un majorant al mulţimii A aparţine mulţimii el se numeşte cel mai mare element şi
.m

se notează cu maxA.
Dacă un minorant al mulţimii A aparţine mulţimii el se numeşte cel mai mic element şi se
notează cu minA.
w

Dacă o mulţime are un majorant, atunci ea are o infinitate de majoranţi, având majoranţi
oricât de mari.
w

Dacă A nu admite majoranţi, prin definiţie sup A = +∞.

Dacă A nu admite minoranţi, prin definiţie inf A = - ∞.
w

Mulţimea R = R ∪ {−∞,+∞} se numeşte dreapta reală încheiată sau mulţimea extinsă a

numerelor reale.

Axioma lui Cantor (axioma marginii superioare)

Orice submulţime nevidă majorată a lui R admite un cel mai mic majorant.

5
 Exemple de mulţimi m rginite şi nem rginite:
1) Intervalul (−∞, 2) este o mulţime mărginită superior şi nemărginită inferior.
2) Mulţimea numerelor naturale este mărginită inferior (0 fiind minorant) şi nemărginită
superior. Mulţimea numerelor întregi Z, nu admite inf Z şi sup Z.
3) Orice mulţime finită este mărginită.
4) i) Dacă A = (0,2] atunci sup A = 2 .
ii) Mulţimea B = (0,+∞) nu este mărginită superior, deci nu există sup B .
iii) Dacă C = {1,2,3} , atunci sup C = max C = 3 .

ro
Observaţii:

o.
1) Marginea superioară, dacă există, este unică.
Următoarea caracterizare a marginii superioare este utilă în rezolvarea unor situaţii şi anume:
M = sup A dacă sunt îndeplinite simultan condiţiile:

nf
i) pentru orice x ∈ A , avem x ≤ M ( M este majorant);
ii) ∀ε > 0 , ∃x ∈ A astfel încât M − ε < x .
ei
at
M
A
.m

majoranţii lui A
sup A
w

2) Marginea inferioară, dacă există, este unică.

Ea poate fi caracterizată şi prin condiţiile:
m = inf A ⇔ i) ∀x ∈ A , x ≥ m (m este minorant);
w

ii) ∀ε > 0 , ∃x ∈ A astfel încât x < m + ε .

w

m
A

minoranţii lui A
inf A
3) Dacă există maxA (respectiv minA), atunci supA = maxA (respectiv inf A= minA).

6
 1.3. Şiruri m rginite

Definiţie:
Se numeşte şir de numere reale orice funcţie f : N → R, f (n) = xn .

Deci, un şir este o funcţie de forma n → x n , unde n ∈ N , x n ∈ R, care pune în corespondenţă

fiecărui număr n = 1,2,3,… un număr real xn.
Numărul n care însoţeşte termenul general xn se numeşte rangul acestuia.

ro
Exemple:
(an ) n ≥ 0 : a, a, a, ….... şir constant, are toţi termenii egali cu a;

o.
(bn ) n ≥ 0 : bn= n şirul numerelor naturale;

( f n ) n ≥ 0 , f 0 = f1 = 1 , f n +1 = f n + f n +1 , n ≥ 1 şirul Fibonacci.

nf
Definiţie:
ei
Un şir de numere ( xn ) n ≥1 este mărginit superior (majorat) dacă (∃)b ∈ R astfel încât
at
xn ≤ b , ∀n ∈ N * .
.m

Observaţii:

{ }
1) Numărul b din definiţie este un majorant pentru termenii şirului.
2) Şirul (x n ) n ≥1 este mărginit superior dacă şi numai dacă mulţimea M x = x n n ∈ N *
w

este mulţime majorată.

w

Definiţie:
Un şir de numere ( xn ) n ≥1 este mărginit inferior (minorat) dacă (∃)a ∈ R astfel încât
w

a ≤ xn , ∀n ∈ N * .

Observaţii:

{ }
1) Numărul a din definiţie este un minorant pentru termenii şirului.
2) Şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit inferior dacă şi numai dacă mulţimea M x = x n n ∈ N * este

mulţime minorată.

7
 Definiţie:
Un şir de numere ( xn ) n ≥1 este mărginit dacă există numerele reale a şi b astfel încât

a ≤ xn ≤ b , ∀n ∈ N * .

{ }
Observaţie:
Şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit dacă şi numai dacă mulţimea M x = x n n ∈ N * este mulţime

mărginită.

Teorem :

ro
Spunem că şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit dacă şi numai dacă (∃) M > 0 astfel încât xn ≤ M ,

∀n ∈ N * .

o.
Demonstraţie:
„ ⇒” Dacă şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit atunci există a, b ∈ R astfel încât a ≤ xn ≤ b ,

nf
∀n ∈ N * . Luăm M = max{a , b } > 0 şi atunci este clar că x n ≤ M, (∀)n ≥ 1 .
ei
at
a xn b

„ ⇐” (∃) M > 0 astfel încât xn ≤ M , ∀n ∈ N * . Rezultă că

.m

Presupunem că

− M ≤ xn ≤ M , ∀n ∈ N * şi deci şirul este mărginit.

w

Definiţie:
w

Un şir care nu este mărginit se numeşte şir nemărginit.

1) Un şir este nemărginit dacă nu se poate găsi un interval de forma [a, b] în care să se
Observaţii:
w

afle toţi termenii şirului. Deci, conform teoremei, un şir ( xn ) n ≥1 este nemărginit dacă (∀) M > 0 ,

(∃) xn astfel încât xn > M .

2) Dacă şirul ( xn ) n ≥1 nu este mărginit superior şi ( yn ) n ≥1 este un şir cu yn ≤ xn , ∀n

(sau n ≥ n 0 , n 0 dat) , atunci şirul ( yn ) n ≥1 este de asemenea nemărginit superior.

8
 Dacă şirul ( xn ) n ≥1 nu este mărginit inferior şi ( yn ) n ≥1 este un şir cu yn ≤ xn , ∀n (sau

n ≥ n0 , pentru n0 dat), atunci şirul ( yn ) n ≥1 este de asemenea nemărginit inferior.

Exemple:

1) Şirul ( xn ) n ≥1 , x n =
1
este mărginit deoarece este descrescător, cu termeni pozitivi.
n2

2) Şirul ( xn ) n ≥1 cu xn = + sin n , n ∈ N , este mărginit, deoarece este suma a două

n
n +1
şiruri mărginite.

ro
3) Şirul ( xn ) n ≥1 cu xn = 1 + (−1) n , n ∈ N , este mărginit deoarece mulţimea valorilor

o.
şirului este mărginită, aceasta fiind formată numai din elementele 2 şi 0 după cum n este par sau
impar.

nf
ei
1.4. Inegalit ţi remarcabile în matematica elementar
at
.m

Inegalităţile prezentate în continuare sunt foarte des utilizate în aplicaţii la nivelul liceal.
Cu ajutorul lor se pot determina valorile extreme ale unor expresii care depind de anumite
w

variabile, se pot demonstra alte inegalităţi pornind de la acestea.

w

Inegalitatea lui Hölder

∑ ⎜ ∑ i ⎟ ⎜ ∑| bi | ⎟ , (∀) ai, bi ∈ R, i =1, n , p,q > 1, p + q = 1

⎛ n p⎞ ⎛ n q⎞
≤
w

n 1/p 1/q
1 1
⎝ i=1 ⎠ ⎝ i=1 ⎠
| a b
i i | | a |
i=1

Inegalitatea lui Cauchy-Buniakowski-Schwarz

∑ ⎟ ≤ ⎜ ∑ ai ⎟ ⎜ ∑ bi ⎟ , (∀) ai, bi ∈ R, i = 1, n
⎛ n ⎞ ⎛ n 2 ⎞⎛ n 2 ⎞
⎜
2

⎝ i =1 ⎠ ⎝ i =1 ⎠ ⎝ i =1 ⎠
ai bi

9
Inegalitatea lui Minkowski

⎜ ∑ | ai + bi | ⎟ ≤ ⎜ ∑ | ai | p ⎟ + ⎜ ∑ | bi | p ⎟
⎛ n p⎞ ⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞
, (∀) ai, bi ∈ R, i = 1, n , p ≥ 1
1/ p 1/ p 1/ p

⎝ i =1 ⎠ ⎝ i =1 ⎠ ⎝ i =1 ⎠

Inegalitatea lui Jensen

Fie I ⊂ R, interval şi f: I → R, convexă. Atunci (∀) ai ∈ I, λi > 0, i = 1, n avem:

⎜ ∑ λi xi ∑ λ f (x )
⎛ n ⎞
⎟
n

f ⎜ i =1n ⎟≤ i =1

⎜ ∑ λi ∑λ
i i

⎜ ⎟
.

ro
⎟
n

⎝ i =1 ⎠ i =1
i

o.
Inegalitatea mediilor
min(a1 , a 2 ,....., a n ) ≤ m h ≤ m g ≤ m a ≤ m p ≤ max(a1 , a 2 ,....., a n )

sau

nf a1 + a 2 + ..... + a n
ei
min(a1 , a 2 ,....., a n ) ≤ ≤ n a1 a 2 .....a n ≤ ≤
n
+ + ..... +
1 1 1 n
at
a1 a 2 an
a12 + a 22 + ..... + a n2
≤ ≤ max(a1 , a 2 ,....., a n )
.m

n
w

Inegalitatea lui Cebâşev

∑ a b ∑a ∑b
n n n

≥ ⋅ , (∀) ai, bi ∈ R, i = 1, n , a1 ≤ a2 ≤ . . . ≤ an, b1 ≤ b2 ≤ . . . ≤ bn

w

i =1 i =1 i =1
i i i i

n n n
w

Inegalitatea lui Bernoulli

(1 + x) r ≥ 1 + rx , (∀) x, r ∈ R, x ≥ −1 , r ≥ 0

10
 1.5. Valori extreme ale funcţiilor elementare

Definiţie:
Fie o funcţie reală f : E → R , E ⊂ R .
a) Funcţia f se numeşte mărginită superior dacă mulţimea valorilor ei este majorată,
adică dacă există un număr real M, astfel încât f ( x) ≤ M pentru orice x ∈ E .
b) Funcţia f se numeşte mărginită inferior dacă mulţimea valorilor ei este minorată,
adică dacă există un număr real m, astfel încât f ( x) ≥ m pentru orice x ∈ E .

ro
c) Funcţia f se numeşte mărginită dacă este mărginită inferior şi superior, adică dacă
există m şi M numere reale, astfel încât m ≤ f ( x) ≤ M pentru orice x ∈ E .

o.
Se poate afirma că funcţia f este mărginită dacă există M > 0 astfel încât f ( x) ≤ M ,

nf
∀x ∈ E . Din punct de vedere grafic, funcţia f este mărginită dacă şi numai dacă graficul
acesteia este cuprins între două drepte paralele cu axa Ox, y = a şi y = b (Fig. 1).
ei
at
y
y=b
.m

b
M
w

f(E)
w
w

O E x

m
a y=a

Fig. 1.1

11
Funcţia de gradul I

Funcţia f : R → R , f ( x) = ax + b , a, b ∈ R , a ≠ 0 se numeşte funcţie de gradul I.

Graficul funcţiei de gradul întâi este o dreaptă (Fig. 2).
Ecuaţia dreptei este y = ax + b , a ≠ 0 .

a>0 y a<0 y

ro
Gf Gf

o.
nf
O x O x
ei
Fig. 1.2
at
Funcţia de gradul întâi este mărginită dacă domeniul de definiţie este o mulţime
.m

mărginită, iar în caz contrar funcţia este nemărginită.

w

y y y
w
w

O x O x O x

a) funcţie b) funcţie c) funcţie

mărginită mărginită mărginită
inferior superior

Fig. 1.3

12
Funcţia de gradul al II-lea

Funcţia f : R → R , f ( x) = ax 2 + bx + c , a ≠ 0 se numeşte funcţie de gradul al II-lea sau

funcţie pătratică.
Prin prelucrare, funcţia de gradul al II-lea se poate aduce la forma

⎛ b ⎞ −Δ ⎛ b Δ⎞
f ( x ) = a⎜ x + ⎟ + , numită forma canonică. Se observă că punctul V ⎜ − ;− ⎟ este un
2

⎝ 2a ⎠ 4a ⎝ 2a 4a ⎠
punct special al graficului. Graficul funcţiei este o parabolă (Fig. 4).

ro
y y
V

o.
nf
O x
ei O x
at
V
Fig. 1.4
.m

În raport cu semnul lui a, avem două cazuri în studiul funcţiei:

Δ
- dacă a > 0 , funcţia f admite o valoare minimă f min = −
w

, care se obţine în punctul de

4a

minim x = −
w

b
, deci funcţia este mărginită inferior;
2a
w

−∞ − +∞
b
x
2a
Δ
f(x) +∞ − +∞
4a

13
 Δ
- dacă a < 0 , funcţia f admite o valoare maximă f max = − , care se obţine în punctul de
4a

maxim x = −
b
, deci funcţia este mărginită superior.
2a

−∞ − +∞
b
x
2a
Δ
f(x) −∞ − −∞
4a

ro
Dacă funcţia este definită pe un interval mărginit, atunci funcţia este mărginită.

o.
nf
Funcţia putere cu exponent natural ei
Funcţia f : R → R , f ( x) = x n , n ∈ N * se numeşte funcţie putere de gradul n.
Pentru n = 1 şi n = 2 se obţin funcţiile de gradul întâi şi respectiv de gradul al doilea. Acestea
at
sunt cazuri particulare a funcţiei putere.
.m

Dacă exponentul n este par atunci funcţia este mărginită inferior de punctul x = 0 şi
w

nemărginită superior.
w

−∞ +∞
w

x 0

f(x) +∞ 0 +∞
O x

Fig. 1.5

14
 Dacă exponentul n este impar atunci funcţia nu este mărginită.

x −∞ 0 +∞

f(x) −∞ 0 +∞

O x

ro
o.
Fig. 1.6

nf
Funcţia radical de ordin n
ei
Funcţia f : [0,+∞) → [0,+∞) , f ( x) = 2 n x se numeşte funcţie radical de ordin par.
at
.m

Această funcţie este mărginită inferior de 0, dar este nemărginită superior.

y

+∞
w

x 0

+∞
w

f(x) 0
O x
w

Fig. 1.7

Funcţia radical de ordin impar f : R → R , f ( x) = 2 n +1 x , n ∈ N * nu este mărginită nici

inferior şi nici superior.

15
 y

x −∞ 0 +∞

−∞ +∞
f(x)
0
O x

Fig. 1.8

ro
Dacă funcţia radical este definită pe un interval mărginit atunci funcţia este mărginită.

o.
nf
Funcţia exponenţială

Funcţia f : R → (0,+∞) , f ( x) = a x , a > 0 , a ≠ 1 , se numeşte funcţie exponenţială de

ei
bază a.
at
Funcţia exponenţială definită pe R este mărginită inferior de 0 şi nemărginită superior, dar
.m

dacă este definită pe un interval mărginit, atunci ea este mărginită.

y y
w
w
w

O x O x

Fig. 1.9

16
Funcţia logaritmică

O funcţie de forma f : (0,+∞) → R , f ( x) = log a x , a > 0 , a ≠ 1 , se numeşte funcţie

logaritmică de bază a.
Funcţia logaritmică este nemărginită pe R, dar este mărginită pe orice interval închis şi
mărginit.
y y

ro
o.
O x O x

nf
ei
Fig. 1.10
at
.m

Funcţii trigonometrice

¾ Funcţia f : R → [−1,1] , f ( x) = sin x este mărginită pe orice interval.

w

y
w

1
w

O x

-1

Fig. 1.11
⎛π ⎞ ⎛ 3π ⎞
max f ( x) = 1 = f ⎜ + 2kπ ⎟ , min f ( x) = −1 = f ⎜ + 2kπ ⎟ , k ∈ Z
⎝2 ⎠ ⎝ 2 ⎠

17
¾ Funcţia f : R → [−1,1] , f ( x) = cos x este mărginită pe orice interval.
y
1

O x

-1

Fig. 1.12

ro
max f ( x) = 1 = f (2kπ ) , min f ( x) = −1 = f (π + 2kπ ) , k ∈ Z

o.
⎧ π ⎫
¾ Funcţia f : R − ⎨(2k + 1) ; k ∈ Z ⎬ → R , f ( x) = tgx nu este mărginită pe domeniul
⎩ 2 ⎭

nf
ei
de definiţie, nu admite valori extreme.
at
y
.m
w

−π O π 2π x
w
w

Fig. 1.13

¾ Funcţia f : R − {kπ ; k ∈ Z } → R , f ( x) = ctgx , ca şi funcţia tangentă, nu este

mărginită pe domeniul de definiţie.

18
 y

3π π π 3π
− 2π − − O 2π x
2 2 2 2

ro
o.
Fig. 1.14

nf
ei
at
1.6. Probleme rezolvate
.m

Problema 1.
⎧n +1 ⎫
Se dă mulţimea A = ⎨ | n ∈ N * ⎬ . Să se determine, dacă există, min A, max A,
⎩ n ⎭
inf
w

A, sup A.
w

Soluţie:
n +1
Se observă că 1 < ≤ 2 , ∀n ∈ N * , rezultă că A este mărginită.
w

n
Este evident că 2 ∈ A, deci max A=sup A=2. Vom arăta că inf A=1 urmărind proprietatea
de caracterizare a marginii inferioare:
n +1
i) > 1, ∀n ∈ N * ⇒ 1 este minorant;
n

ii) ∀ε > 0, ∃n0 ∈ N astfel încât 1 + < 1 + ε ⇔ n0 > .

ε
1 1
n0

19
 ⎡1⎤
Vom lua n0 = 1 + ⎢ ⎥ ⇒ 1 este cel mai mare minorant, deci inf A=1. Dar 1 ∉ A , rezultă
⎣ε ⎦
că min A nu există.

Problema 2.

⎛1⎞
Să se studieze mărginirea şirului ( xn ) n ≥1 cu x0 = 0 şi xn − xn −1 = ⎜ ⎟ , n ≥ 1 , unde a este
n

⎝a⎠
un număr real supraunitar fixat.

ro
Soluţie:

o.
Din relaţia de recurenţă se determină forma termenului general plecând de la egalităţile:

⎛1⎞
xn − xn −1 =⎜ ⎟
n

⎝a⎠

xn −1 − xn − 2
⎛1⎞
=⎜ ⎟
⎝a⎠
n −1

nf
ei
....................................
at
⎛1⎞
x2 − x1 = ⎜ ⎟
2

⎝a⎠
.m

Adunând membru cu membru aceste relaţii se obţine:

⎛1⎞ ⎛1⎞ ⎛1⎞

xn − x1 = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ............. + ⎜ ⎟ ⇔
2 3 n

⎝a⎠ ⎝a⎠ ⎝a⎠

w

⎛1⎞
⎜ ⎟ −1
n
w

⎛1⎞ ⎛1⎞ ⎛1⎞ ⎛1⎞ 1 ⎝a⎠

0 ≤ xn = ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ⎜ ⎟ + ............. + ⎜ ⎟ = ⋅ =
2 3 n

⎝a⎠ ⎝a⎠ ⎝a⎠ ⎝a⎠ a 1

−1
w

a
1 ⎡ ⎛1⎞ ⎤
= ⎢ ⎜ ⎟ ⎥<
− , ∀n ≥ 1 ⇔
n
1
a − 1 ⎣⎢ ⎝ a ⎠ ⎦⎥ a − 1
1

0 ≤ xn < , ∀n ≥ 1 ,
1
a −1
de unde rezultă că şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit.

20
Problema 3.

Să se arate că şirul ( xn ) n ≥1 definit prin xn = + + ........... +

1 1 1
1⋅ 2 ⋅ 3 2 ⋅ 3 ⋅ 4 n(n + 1)(n + 2)
,

n ≥ 1 , este mărginit.

Soluţie:
Este evident că xn > 0 , ∀n ≥ 1 . Se observă că:

1⎛ 1 1 ⎞ 1⎛ 1 1 ⎞ 1⎛ 1 ⎞
xn = ⎜ − ⎟+ ⎜ − ⎟ + ............. + ⎜⎜ − ⎟⇔
2 ⎝ n(n + 1) (n + 1)(n + 2) ⎟⎠
1
2 ⎝ 1⋅ 2 2 ⋅ 3 ⎠ 2 ⎝ 2 ⋅ 3 3 ⋅ 4 ⎠

ro
1⎛ 1 ⎞
xn = ⎜⎜ − + − + .............. + − ⎟ ⇔
n(n + 1) ( n + 1)(n + 2) ⎟⎠
1 1 1 1 1
2 ⎝ 1⋅ 2 2 ⋅ 3 2 ⋅ 3 3 ⋅ 4

o.
1⎛1 ⎞ n 2 + 3n 1 n 2 + 3n
xn = ⎜⎜ − ⎟⎟ ⇔ xn = ⋅ ⇔ xn = ⋅ 2
1 1
2 ⎝ 2 (n + 1)(n + 2) ⎠ 4 (n + 1)(n + 2) 4 n + 3n + 2

nf
.

n 2 + 3n 1 n 2 + 3n
< ∀n ≥ ⋅ 2 < , de unde se deduce că xn < .
1 1
ei
n + 3n + 2 4 n + 3n + 2 4
Dar 2
1 , 1 , deci
4

Am obţinut că 0 < xn < , ∀n ≥ 1 şi rezultă că şirul ( xn ) n ≥1 este mărginit.

at
1
4
.m

Problema 4.
Să se studieze mărginirea şirului de numere reale ( xn ) n ≥1 , unde
w

xn = + + ........ + , n ≥ 1, p ∈ N* , p ≥ 2 .
1 1 1
n +1 n +2 n +n
p p p p p p
w

Soluţie:

> 0 , ∀k = 1, n , n ≥ 1 , p ∈ N * , p ≥ 2 . Atunci şi xn > 0 în

w

1
n +k
Se observă că p p

aceleaşi condiţii.
Arătăm că şirul este mărginit superior. Pentru aceasta, putem scrie:

xn = + + ........ + ≤
1 1 1
n +1 n +2 n +n
p p p p p p

≤ + + ........ + = =
1 1 1 n
n +1 n +1 n +1 np +1
p p p p p p p

21
 = = < 1.
n 1

n ⋅ 1+ p 1+ p
p
1 p
1
n n
Deci xn < 1 . Am arătat că şirul este mărginit inferior de 0 şi mărginit superior de 1.
Deducem că şirul este mărginit.

Problema 5.
Arătaţi că următorul şir recurent
x1 ∈ [1,2] , xn +1 = xn2 − 2 xn + 2 , n ≥ 1 ,

ro
este mărginit.

o.
Soluţie:
Calculăm x2 = x12 − 2 x1 + 2 ⇒ x2 = ( x1 − 1) 2 + 1 . Se observă că x2 ≥ 1 şi ştiind că
x1 ∈ [1,2] , avem :
nf
ei
x1 − 1 ∈ [0,1] ⇒ ( x1 − 1) 2 ∈ [0.1] ⇒ ( x1 − 1) 2 + 1 ∈ [1,2] ⇒ x2 ∈ [1,2] .
Demonstrăm prin inducţie matematică faptul că orice termen al şirului aparţine
at
intervalului [1,2]. Am demonstrat că x2 ∈ [1,2] , adică propoziţia este adevărată pentru
n = 1 . Presupunând că xk ∈ [1,2] , trebuie să arătăm că xk +1 ∈ [1,2] . Avem:
.m

xk +1 = xk2 − 2 xk + 2 ⇒ xk +1 = ( xk − 1) 2 + 1 ,

cum xk ∈ [1,2] ⇒ xk − 1∈ [0,1] ⇒ ( x1 − 1) 2 + 1 ∈ [1,2] ⇒ xk +1 ∈ [1,2] .

w

Deci xn +1 ∈ [1,2] ⇔ xn ∈ [1,2] , ∀n ≥ 1 , de unde rezultă că şirul este mărginit.

w
w

Problema 6.
Să se demonstreze că pentru orice numere reale strict pozitive a, b, c este adevărată
inegalitatea:

+ + ≤1 .
a b c
2a + b 2b + c 2c + a
Soluţie:
Prelucrăm relaţia din enunţ astfel:

22
 2a + b − b 2b + c − c 2c + a − a
+ + ≤2 ⇔ + + ≤2 ⇔
2a 2b 2c
2a + b 2b + c 2c + a 2a + b 2b + c 2c + a

3− − − ≤2 ⇔
b c a
2a + b 2b + c 2c + a

+ + ≥ 1,
b c a
2a + b 2b + c 2c + a
(1)

relaţie ce trebuie demonstrată.

Amplificăm prima fracţie cu b, a doua cu c şi a treia cu a:

+ + ≥1,
b2 c2 a2
2ab + b 2 2bc + c 2 2ac + a 2

ro
[(2ab + b ]
relaţie ce trebuie demonstrată.
) + (2bc + c 2 ) + (2ac + a 2 ) , care

o.
2
Înmulţim membrul stâng cu expresia
reprezintă un număr strict pozitiv şi aplicăm inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwarz :

[ ]
⎛ b2
⎜⎜
⎝ 2ab + b
2
+
c2
+
a2
2bc + c 2 2ac + a 2
⎞
⎠
nf
⎟⎟ (2ab + b 2 ) + (2bc + c 2 ) + (2ac + a 2 ) ≥
ei
≥ (a + b + c) 2 ⇔

⎛ b2 ⎞ (a + b + c) 2
at
⎜⎜ + + ⎟⎟ ≥ 2 =
c2 a2
⎝ 2ab + b 2bc + c 2 2ac + a 2 ⎠ a + b + c + 2ab + 2bc + 2ac
2 2 2
.m

(a + b + c) 2
= =1 ⇒
(a + b + c) 2
w

+ + ≥1,
b2 c2 a2
2ab + b 2 2bc + c 2 2ac + a 2
w

rezultă că relaţia (1) este adevărată, ceea ce implică faptul că relaţia de la care am plecat
este adevărată, şi anume:
w

+ + ≤ 1.
a b c
2a + b 2b + c 2c + a

Problema 7.
Arătaţi că dacă a, b, c > 0 , avem inegalitatea:
b+c c+a a+b
+ + ≥ .
3
2a + b + c a + 2b + c a + b + 2c 2

23
Soluţie:
Notăm b + c = x > 0 , c + a = y > 0 , a + b = z > 0 şi rezultă:

+ + ≥ .
x y z 3
y+z x+z x+ y 2
Amplificăm prima fracţie cu x, a doua fracţie cu y şi a treia fracţie cu z:

+ + ≥ .
x2 y2 z2 3
xy + xz xy + yz xz + yz 2
(1)

Folosind inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwarz putem scrie:

⎛ x2 z2 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟[( xy + xz ) + ( xy + yz ) + ( xz + yz )] ≥ ( x + y + z ) 2 ⇔

ro
+ +
y2
⎝ xy + xz xy + yz xz + yz ⎠
( x + y + z) 2

o.
+ + ≥ ⇔
x2 y2 z2
xy + xz xy + yz xz + yz 2( xy + yz + xz )

x 2 + y 2 + z 2 + 2 xy + 2 yz + 2 xz
+ + ≥

nf
x2 y2 z2
xy + xz xy + yz xz + yz 2( xy + yz + xz )
ei . (2)

Dar ,

x 2 + y 2 ≥ 2 xy ⎫
⎪
at
y 2 + z 2 ≥ 2 yz ⎬ ⇒ x 2 + y 2 + z 2 ≥ xy + yz + xz ,
z 2 + x 2 ≥ 2 zx ⎪⎭
.m

atunci din relaţia (2) obţinem:

xy + yz + xz + 2 xy + 2 yz + 2 xz
+ + ≥ =
x2 y2 z2
w

xy + xz xy + yz xz + yz 2( xy + yz + xz )

3( xy + yz + xz ) 3
= = ⇒
w

2( xy + yz + xz ) 2
w

+ + ≥ ⇔ + + ≥ ,
x2 y2 z2 3 x y z 3
xy + xz xy + yz xz + yz 2 y+z x+z x+ y 2
şi revenind la notaţiile iniţiale, avem:
b+c c+a a+b
+ + ≥ ,
3
2a + b + c a + 2b + c a + b + 2c 2
ceea ce trebuia demonstrat.

24
Problema 8.
Arătaţi că oricare ar fi numerele reale strict pozitive x, y, z are loc relaţia:

+ + ≥
x3 y y3z z3x 3
xz 3 + y 2 z 2 yx 3 + z 2 x 2 zy 3 + x 2 y 2 2
.

Soluţie:
Amplificăm prima fracţie cu xy, a doua cu yz şi a treia cu zx în vederea aplicării
inegalităţii Cauchy-Buniakowski-Schwarz:

+ 3 2 + 3 2 ≥ .
x4 y2 y4z2 z4 x2 3
x yz + xy z x y z + x yz xy z + x y z 2

ro
2 3 3 2 2 3 3 2

Aplicăm inegalitatea lui Cauchy-Buniakowski-Schwarz :

⎛ ⎞
⎜⎜ 2 3 + + ⎟⋅

o.
3 2 ⎟
x4 y2 y4z2 z4x2
⎝ x yz + xy z x y z + x yz xy z + x y z ⎠
3 2 3 2 2 3 3 2

⋅ [( x 2 yz 3 + xy 3 z 2 ) + ( x 3 y 2 z + x 2 yz 3 ) + ( xy 3 z 2 + x 3 y 2 z )] ≥

≥ ( x 2 y + y 2 z + z 2 x) 2
nf
⇒
ei
+ + ≥
x4 y2 y4z2 z4 x2
x 2 yz 3 + xy 3 z 2 x 3 y 2 z + x 2 yz 3 xy 3 z 2 + x 3 y 2 z
at
( x 2 y + y 2 z + z 2 x) 2
≥ ⇒
xyz ( xz 2 + y 2 z + x 2 y + xz 2 + y 2 z + x 2 y )
.m

( x 2 y + y 2 z + z 2 x) 2
+ + ≥ ⇒
x4 y2 y4z2 z4 x2
x 2 yz 3 + xy 3 z 2 x 3 y 2 z + x 2 yz 3 xy 3 z 2 + x 3 y 2 z 2 xyz ( xz 2 + y 2 z + x 2 y )
w

+ + ≥
x4 y2 y4z2 z4 x2
x 2 yz 3 + xy 3 z 2 x 3 y 2 z + x 2 yz 3 xy 3 z 2 + x 3 y 2 z
w

x 2 y + y 2 z + z 2 x 33 x y z
≥ ≥ = ,
3 3 3
3
w

2 xyz 2 xyz 2

rezultat obţinut în urma aplicării inegalităţii mediilor: m a ≥ m g .

+ + ≥ ⇔
x4 y2 y4z2 z4 x2 3
x yz + xy z x y z + x yz xy z + x y z 2
Deci 2 3 3 2 3 2 2 3 3 2 3 2

+ + ≥ .
x3 y y3 z z3x 3
xz + y z
3 2 2
yx + z x
3 2 2
zy + x y
3 2 2
2

25
Problema 9.
Să se demonstreze inegalitatea:
2 ⋅ 2 2 −1 2 ⋅ 4 2 −1 2 ⋅ 6 2 −1 2 ⋅ ( 2n ) 2 − 1
⋅ ⋅ ⋅ .......... ⋅ ≥ 2 n ⋅ 2n + 1 , n ∈ N * .
1⋅ 2 3⋅ 4 5⋅6 (2n − 1) ⋅ 2n
Soluţie:
Fiecare factor al produsului se poate scrie astfel:
2 ⋅ 2 2 − 1 2 2 + 2 2 − 1 2 2 + 1⋅ 3 2 3
= = = +
1⋅ 2 1⋅ 2 1⋅ 2 1 2
2 ⋅ 4 2 −1 4 2 + 4 2 −1 4 2 + 3⋅ 5 4 5
= = = +

ro
3⋅ 4 3⋅ 4 3⋅ 4 3 4
2 ⋅ 6 2 −1 6 2 + 6 2 −1 6 2 + 5 ⋅ 7 6 7
= = = +

o.
5⋅6 5⋅6 5⋅6 5 6

nf
........................................................................................
2 ⋅ (2n) 2 − 1 (2n) 2 + (2n) 2 − 1 (2n) 2 + (2n − 1)(2n + 1) 2n + 1
= = = +
2n
(2n − 1) ⋅ 2n (2n − 1) ⋅ 2n (2n − 1) ⋅ 2n 2n − 1
.
2n
ei
Atunci avem:
2 ⋅ 2 2 −1 2 ⋅ 4 2 −1 2 ⋅ 6 2 −1 2 ⋅ ( 2n) 2 − 1
at
⋅ ⋅ ⋅ .......... ⋅ =
1⋅ 2 3⋅ 4 5⋅6 (2n − 1) ⋅ 2n

⎛2 3⎞ ⎛4 5⎞ ⎛6 7⎞ ⎛ 2n 2n + 1 ⎞
.m

= ⎜ + ⎟ ⋅ ⎜ + ⎟ ⋅ ⎜ + ⎟ ⋅ ............. ⋅ ⎜ + ⎟.
⎝1 2⎠ ⎝3 4⎠ ⎝5 6⎠ ⎝ 2n − 1 2n ⎠
Aplicând inegalitatea mediilor m a ≥ m g pentru fiecare paranteză, obţinem:
w

⎛2 3⎞ ⎛4 5⎞ ⎛6 7⎞ ⎛ 2n 2n + 1 ⎞
⎜ + ⎟ ⋅ ⎜ + ⎟ ⋅ ⎜ + ⎟ ⋅ ............. ⋅ ⎜ + ⎟≥
⎝1 2⎠ ⎝3 4⎠ ⎝5 6⎠ ⎝ 2n − 1 2n ⎠
w

2n + 1
≥2 ⋅2 ⋅2 ⋅ ............. ⋅ 2 =
3 5 7
2n − 1
w

1 3 5

= 2 n 2n + 1 .
Deci
2 ⋅ 2 2 −1 2 ⋅ 4 2 −1 2 ⋅ 6 2 −1 2 ⋅ ( 2n) 2 − 1
⋅ ⋅ ⋅ .......... ⋅ ≥ 2 n ⋅ 2n + 1 , n ∈ N * ,
1⋅ 2 3⋅ 4 5⋅6 (2n − 1) ⋅ 2n
ceea ce trebuia demonstrat.

26
Problema 10.
⎧ ⎛1 1⎞ ⎫
Fie mulţimile A = ⎨min⎜⎜ + ⎟⎟ x + y = 4, x, y ∈ R + ⎬ şi
⎩ ⎝x y⎠ ⎭

{
B = x∈Z a = 16 x 4 + 32 x 3 + 16 x 2 + 49 , a min im . }
Calculaţi aria patrulaterului determinat de elementele mulţimii ( A ∪ {2}) × B .

Soluţie:
Determinăm elementele mulţimii A. Aplicăm inegalitatea mediilor pentru m a şi m h :

ro
⎛1 1⎞
+ ≥ = = 1 şi obţinem că min⎜⎜ + ⎟⎟ = 1 .
1 1 4 4
x y x+ y 4 ⎝x y⎠

o.
Numărul a se poate scrie sub forma:

a = 16 x 2 ( x 2 + 2 x + 1) + 49 ⇒

a = 16 x 2 ( x + 1) 2 + 49 .
nf
ei
Numărul a este minim dacă produsul 16 x 2 ( x + 1) 2 este minim. Valoarea minimă a
acestuia este 0. Rezultă că x = −1 sau x = 0 .
at
Elementele mulţimilor A şi B sunt: A = {1} , B = {−1,0} .
Atunci ( A ∪ {2}) × B = {1,2} × {−1,0} = {(1,−1); (1,0); (2,−1); (2,0)} .
.m

y
w
w

O x
w

Patrulaterul determinat de cele patru puncte este un pătrat cu latura egală cu unitatea,
l = 1 u , iar aria acestuia este egală cu 1 u 2 .

27
Problema 11.

Să se determine funcţia f : R → R , f ( x) = ax 2 + bx + c , dacă f (1) = şi pentru x = 2

3
2
se obţine valoarea extremă egală cu 1.
Soluţie:
A determina funcţia f înseamnă a-i preciza coeficienţii a,b,c.

Din f (1) = rezultă ecuaţia a + b + c = . Punctul de extrem pentru funcţia de gradul

3 3
2 2

doi este x = − şi obţinem ecuaţia − = 2 ⇔ b = −4 a .

b b

ro
2a 2a
Δ
Ştim că valoarea extremă a funcţiei de gradul al doilea este egală cu − .

o.
4a
Δ
Rezultă că − = 1 ⇔ b 2 − 4ac = −4a .

nf
4a
Deci avem de rezolvat sistemul :
⎧
⎪a + b + c = 2
3
ei
⎪
⎨b = −4a
at
⎪b 2 − 4ac = −4a
⎪
⎩
.m

Aplicând metoda substituţiei, se obţine soluţia a = , b = −2 , c = 3 . Deci funcţia căutată

1
2
w

este f ( x) = x − 2x + 3 .
1 2
2
w

Problema 12.
w

Fie familia de funcţii de gradul al doilea f m : R → R , f m ( x) = (m + 1) x 2 − 2(m + 2) x + m + 2 ,

m ≠ −1 . Să se determine m astfel încât:

a) f să aibă o valoare minimă negativă;
b) f să aibă o valoare minimă pozitivă;
c) f să aibă o valoare maximă negativă;
d) f să aibă o valoare maximă pozitivă.

28
Soluţie:
a) Funcţia pătratică f are valoare minimă dacă m + 1 > 0 , adică m > −1 , iar valoarea

minimă se obţine pentru xmin = −

b
, când
2a
Δ 4(m + 2) 2 − 4(m + 1)(m + 2) m+2
f min = − =− =−
4(m + 1) m +1
.
4a
m+2
Deci se impune condiţia − < 0 şi obţinem m ∈ (−∞,−2) ∪ (−1,+∞) .
m +1
Aşadar f are minim negativ dacă are loc sistemul de condiţii:

ro
⎧m + 1 > 0
⎪ ⎧m > −1
⎨ Δ ⇔ ⎨
⎪⎩− 4a < 0 ⎩m ∈ (−∞,−2) ∪ (−1,+∞)
.

o.
Prin intersecţia mulţimilor soluţiilor celor două inecuaţii se obţine că m ∈ (−1,+∞) .

nf
b) Funcţia f are valoare minimă pozitivă dacă are loc sistemul:
⎧m + 1 > 0
⎪
ei
⎨ m+2
⎪⎩− m + 1 > 0
.
at
Rezolvând sistemul rezultă m ∈ Ø, adică nu există m din R pentru care f să aibă valoare
.m

minimă pozitivă.
c) Sistemul de condiţii este
⎧m + 1 < 0
⎪ ⎧m < −1
⎨ m+2 ⇔ ⎨
w

⎪⎩− m + 1 < 0 ⎩m ∈ (−∞,−2) ∪ (−1,+∞)

.

Soluţia sistemului este m ∈ (−∞,−2) .

w
w

d) Se impune sistemul de condiţii

⎧m + 1 < 0
⎪ ⎧m < −1
⎨ m+2 ⇔ ⎨
⎪⎩− m + 1 > 0 ⎩m ∈ (−2,−1)

şi găsim m ∈ (−2,−1) .

29
Problema 13.
⎡ 8⎤
Fie x, y, z ∈ R astfel încât x + y + z = 4 şi xy + yz + xz = 4 . Să se arate că x, y, z ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 3⎦
Soluţie:
Se scrie sistemul de condiţii sub forma:
⎧x + y = 4 − z ⎧x + y = 4 − z
⎨ ⇔ ⎨
⎩ xy = 4 − z ( x + y ) ⎩ xy = 4 − 4 z + z
2
.

Formăm ecuaţia de gradul doi în t cu rădăcinile x şi y şi avem :

t 2 − (4 − z )t + 4 − 4 z + z 2 = 0 .

ro
Cum ecuaţia are rădăcinile reale, trebuie să punem condiţia Δ t ≥ 0 , care conduce la

⎡ 8⎤ ⎡ 8⎤

o.
z ∈ ⎢0, ⎥ . Dar sistemul este simetric în x, y, z şi deci la fel se ajunge la x, y ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 3⎦ ⎣ 3⎦

nf
⎡ 8⎤
În concluzie x, y, z ∈ ⎢0, ⎥ .
⎣ 3⎦
ei
at
.m
w
w
w

30
 CAPITOLUL II
MINIME ŞI MAXIME ÎN ANALIZA MATEMATICĂ

2.1. Extreme locale şi globale ale funcţiilor derivabile

ro
Fie funcţia f : E → R , E interval sau reuniune de intervale.

o.
Definiţie:
Un punct a ∈ E se numeşte punct de maxim local al funcţiei f dacă există o vecinătate

f ( x ) ≤ f (a ),

nf
V a lui a , în care funcţia are valori mai mici decât în a , adică
∀x ∈ V ∩ E .
Dacă a este un punct de maxim local al lui f , atunci numărul f (a ) se numeşte maxim
ei
al lui f , iar punctul (a, f (a )) de pe grafic se numeşte punct de maxim local al graficului.
at
În fig. 2.1 a), b) este ilustrat faptul că x = a este punct de maxim local al funcţiei f .
.m

y y
f(a) f(a)
w
w

f(x) f(x)
w

O x a x O x a x

a) b)
Fig. 2.1

31
 Observaţie:

inegalitatea f (x ) ≤ f (a ) are loc pe o anume vecinătate V a punctului a .

Utilizarea adjectivului “local” pentru un punct de maxim este motivată de faptul că

Definiţie:
Un punct b ∈ E se numeşte punct de minim local pentru funcţia f dacă există o

f (b ) ≤ f ( x ),
vecinătate V a lui b , în care funcţia are valori mai mari decât în b , adică
∀x ∈ V ∩ E .
Dacă b este un punct de minim local al lui f , atunci numărul f (b ) se numeşte minim al

ro
lui f , iar punctul (b, f (b )) de pe grafic se numeşte punct de minim local al graficului.

o.
În fig. 2.2. a),b) este ilustrat faptul că x = b este punct de minim local al lui f .

y y

nf
ei
f(x) f(x)
at
.m

f(b) f(b)
w

O x b x O x b x
w

a) b)
w

Fig. 2.2

Definiţie:
Un punct de minim local sau maxim local pentru o funcţie f se numeşte punct de extrem
local al funcţiei. Valorile funcţiei în punctele sale de extrem, maximele şi minimele funcţiei, se
numesc extremele locale ale funcţiei. Punctele de maxim şi de minim local ale graficului se
numesc puncte de extrem local ale graficului.

32
 Definiţie:
Un punct x 0 ∈ E se numeşte punct de maxim absolut al funcţiei f dacă

f ( x ) ≤ f ( x 0 ), ∀x ∈ E .

Observaţii:
1) Punctul x 0 ∈ E este punct de maxim absolut pentru f dacă valorile funcţiei pe

domeniul de definiţie sunt cel mult egale cu valoarea funcţiei în x 0 .

2) Orice punct de maxim absolut este şi punct de maxim local dar, în general, nu şi
reciproc.

ro
3) O funcţie poate avea mai multe puncte de maxim absolut ( x 0 şi x1 în fig. 2.3).

o.
y

nf
ei
at
O a x0 x1 b x
.m

Fig. 2.3
w

Definiţie: Un punct x 0 ∈ E se numeşte punct de minim absolut al funcţiei f dacă

f ( x ) ≥ f (x0 ), ∀x ∈ E .
w
w

Observaţii:
1) Un punct este minim absolut pentru f dacă valorile funcţiei pe domeniul de definiţie
sunt cel puţin egale cu valoarea funcţiei în x 0 .
2) Orice punct de minim absolut este şi punct de minim local, dar, în general, nu şi
reciproc.
3) O funcţie poate avea mai multe puncte de minim absolut ( x 0 , x1 , x 2 în fig. 2.4).

33
 y

ro
O a x0 x1 x2 b x

o.
Fig. 2.4

nf
Definiţie: Un punct de maxim absolut sau de minim absolut se numeşte punct de extrem
absolut.
ei
Observaţie: O valoare maximă locală poate fi mai mică decât o valoare minimă locală.
at
.m

2.2. Teoreme fundamentale ale analizei matematice

w

Teorema lui Fermat

w

Utilitatea derivatelor apare în mod evident în următorul rezultat:

w

Teorema lui Fermat

Fie f : E → R, E interval iar x 0 un punct de extrem din interiorul intervalului. Dacă

funcţia f este derivabilă în x 0 , atunci f ' ( x 0 ) = 0 .

Demonstraţie: Presupunem că x 0 este un punct de maxim local ( în caz contrar înlocuim

f cu − f ). Prin urmare există o vecinătate V ∈ V x0 şi deci un număr ε > 0 astfel

încât (x 0 − ε , x 0 + ε ) ⊂ V ∩ E pentru care f ( x ) ≤ f ( x 0 ) , ∀x ∈ ( x 0 − ε , x 0 + ε ) .

34
 f (x ) − f (x 0 )
Fie x ∈ ( x 0 − ε , x 0 ) . Atunci ≥ 0 (deoarece f (x ) ≤ f ( x 0 ) , x < x 0 ).
x − x0

Cum f este derivabilă în x 0 , există

f ( x) − f ( x 0 )
= f ' ( x 0 ) şi în plus, f ' ( x 0 ) ≥ 0 .
x − x0
lim (1)
x → x0
x < x0

f (x ) − f (x 0 )
Luăm acum x ∈ ( x 0 , x 0 + ε ) pentru care ≤0.
x − x0
Raţionând ca mai sus deducem că
f ( x) − f ( x 0 )
= f ' (x 0 ) ≤ 0 .

ro
x − x0
lim (2)
x → x0
x > x0

Din (1) şi (2) rezultă f ' ( x 0 ) = 0 , ceea ce trebuia demonstrat.

o.
nf
Din f ' ( x 0 ) = 0 , rezultă că tangenta la grafic în punctul ( x 0 , f ( x 0 )) este paralelă cu axa
Interpretare geometric : ei
Ox (fig. 2.5).
at
Teorema lui Fermat spune că: graficul unei funcţii derivabile are tangentă paralelă cu axa
Ox în punctele sale de extrem (de maxim sau de minim) care nu coincid cu extremităţile
.m

graficului.
w

y
w
w

O x0 x1 x2 x3 x

Fig. 2.5

35
 Observaţii:
1) Teorema lui Fermat are un caracter local.
2) Dacă punctul x0 ∈ E = [a; b] n-ar fi din interiorul intervalului, atunci concluzia

teoremei lui Fermat nu mai este adevărată pentru că f ( x) nu ar fi fost definită pentru x < a ,
respectiv pentru x > b .
3) Reciproca teoremei lui Fermat, în general, nu este adevărată, adică derivata unei funcţii

f : R → R , f ( x ) = x 3 pentru care f ' ( x ) = 3x 2 şi deci f ' (0 ) = 0 , dar x 0 = 0 nu este punct de

se poate anula într-un punct, fără ca acesta să fie punct de extrem. De exemplu funcţia

ro
4) Un punct x 0 ∈ E poate fi punct de extrem pentru f fără să existe f ' ( x 0 ) . Aşa este
extrem pentru f .

funcţia f : R → R , f ( x ) = x , pentru care x 0 = 0 este punct de minim, dar ştim că f nu este este

o.
derivabilă în x 0 = 0 .

nf
5) Dacă f : E → R este o funcţie derivabilă pe un interval deschis E , atunci zerourile
ei
derivatei f ' sunt numite puncte critice ale lui f pe E .
at
Teorema lui Fermat afirmă că punctele de extrem local ale unei funcţii derivabile f sunt
.m

f ' (x ) = 0 .
printre punctele critice, adică punctele de extrem local ale lui f sunt printre soluţiile ecuaţiei
w

Exemplu:
Dacă a, b > 0 , a x + b x ≥ 2 , ∀x ∈ R , atunci ab = 1 .
w

Soluţie:
w

Se consideră funcţia f : R → R , f ( x) = a x + b x , pentru care f (0) = 2 . Cum din ipoteză

f ( x) ≥ f (0) , ∀x ∈ R se deduce că x 0 = 0 este un punct de minim pentru f şi 0 ∈ R . Conform

teoremei lui Fermat rezultă f ′(0) = 0 . Dar f ′( x) = a x ln a + b x ln b . Aşadar ln a + ln b = 0 sau

ln(ab) = 0 , adică ab = 1 .

36
 Teorema lui Rolle

Fie o funcţie f : [a, b] → R , a, b ∈ R , a < b .

1) f este continuă pe intervalul închis [a, b] ;

Dacă:

2) f este derivabilă pe intervalul deschis (a, b ) ;

3) f are valori egale la capetele intervalului , f (a ) = f (b ) ,
atunci există cel puţin un punct c din intervalul deschis (a, b ) , c ∈ (a, b ) , în care derivata se
anulează, f ' (c ) = 0 .

ro
o.
1) Funcţia f este constantă pe [a, b] . În acest caz f ' (x ) = 0 , ∀x ∈ (a, b ) şi deci orice
Demonstraţie: Se analizează cazurile:

punct c ∈ (a, b ) răspunde concluziei teoremei.

nf
2) Funcţia f nu este constantă. Cum f este continuă pe un compact [a, b] , atunci
ei
(Weierstrass) f este mărginită şi îşi atinge marginile pe compact, adică (∃)x m , x M ∈ [a, b] astfel
at
încât f ( x m ) = m , f (x M ) = M , unde M = sup f ( x ) , m = inf f ( x ) sunt marginea superioară şi

respectiv inferioară a lui f . Deoarece f nu este constantă rezultă m < M . Dacă punctul de
.m

minim x m se află în interiorul intervalului [a, b], atunci conform teoremei lui Fermat,

f ' ( x m ) = 0 . Deci luând c = x m teorema este demonstrată.

w

Dacă x m ∈ {a, b} , deci xm coincide cu unul din capetele intervalului [a, b], atunci

f (a ) = f (b ) = f (x m ) = m < M = f ( x M ) . În acest caz este clar că x M , punctul de maxim al lui f ,

w

[a, b].
w

f ' (x M ) = 0 . Deci c = xM şi teorema este complet demonstrată.

se află în interiorul intervalului Din nou aplicând teorema lui Fermat se deduce

Corolar: Fie f : [a.b] → R , continuă pe [a, b] , derivabilă pe (a, b ) şi f (a ) = f (b ) = 0

( a, b sunt rădăcini pentru f ). Atunci există cel puţin un punct c ∈ (a, b ) astfel încât f ' (c ) = 0 .
Deci între două rădăcini ale funcţiei f se află cel puţin o rădăcină a derivatei f ' .

37
 Teorema lui Rolle are o interpretare geometrică simplă. Din f ' (c ) = 0 rezultă că tangenta
Interpretarea geometric :

la graficul funcţiei f în punctul (c, f (c )) este paralelă cu axa Ox (fig. 2.6). Deci dacă cerinţele

(c, f (c )) în care tangenta este paralelă cu axa Ox .

teoremei lui Rolle sunt îndeplinite, atunci pe graficul funcţiei f există (cel puţin) un punct

ro
o.
f(a)=f(b)

nf
O a c
ei b x

Fig. 2.6
at
Presupunem că x este timpul şi f ( x ) este coordonata unui punct, care se mişcă pe o
Interpretarea fizic :
.m

dreaptă, la momentul x . La momentul x = a punctul are coordonata f (a ) , apoi se mişcă într-un

anumit mod cu viteza f ' ( x ) şi se întoarce la punctul de plecare cu coordonata f (a ) , la momentul
w

x=b ( f (a ) = f (b )) . Este clar că pentru a se întoarce la punctul f (a ) , el trebuie să oprească la un

anumit moment, adică la un anumit moment x = c viteza este zero f ' (c ) = 0 .
w
w

Observaţii:
1) Teorema lui Rolle este o teoremă de existenţă.
2) Toate cele trei cerinţe din teorema lui Rolle sunt esenţiale pentru ca teorema să fie
adevărată. Dacă una din cele trei ipoteze nu se verifică, atunci concluzia teoremei nu mai are loc.

dacă acea funcţie nu satisface un din condiţiile teoremei lui Rolle. De exemplu f : [− 2,2] → R ,
3) Nu trebuie să se tragă concluzia că derivata unei funcţii nu se anulează în nici un punct

f (x ) = x 2 − 1 .

38
 Teorema lui Lagrange

Această teoremă este o generalizare simplă a teoremei lui Rolle în care funcţia f nu mai
ia obligatoriu valori egale la capetele a şi b ale intervalului considerat.
Mai precis are loc următoarea:

Fie o funcţie f : [a, b] → R , a, b ∈ R , a < b .

Teorema lui Lagrange

Dacă: 1) f este continuă pe intervalul închis [a, b] ;

ro
2) f este derivabilă pe intervalul deschis (a, b ) ,
atunci există cel puţin un punct c din intervalul deschis (a, b ) , c ∈ (a, b ) pentru care

o.
f (b ) − f (a ) = (b − a ) f ' (c ) .

nf
ei
Se consideră funcţia g : [a, b] → R , g ( x ) = f ( x ) − kx , unde k ∈ R . Evident funcţia g este
Demonstraţie: Egalitatea care apare în teoremă se numeşte formula lui Lagrange.

continuă pe [a, b] (diferenţă de funcţii continue), este derivabilă pe (a, b ) (diferenţă de funcţii
at
derivabile) şi g ' (x ) = f ' ( x ) − k .
.m

Se determină numărul real k din cerinţa g (a ) = g (b ) şi obţinem:

f (a ) − ka = f (b ) − kb ⇔ kb − ka = f (b) − f (a) ⇒
f (b ) − f (a )
w

⇒ k=
b−a
.
w

Atunci funcţia g va avea forma:

g (x ) = f (x ) −
f (b) − f (a)
w

b−a
x.

Acum funcţiei g i se poate aplica teorema lui Rolle. Deci există c ∈ (a, b ) astfel încât g ' (c ) = 0 ,
f (b ) − f (a )
adică f ' (c ) = , relaţie echivalentă cu f (b ) − f (a ) = (b − a ) f ' (c ) , ceea ce trebuia
b−a
demonstrat.

39
 f (b ) − f (a )
= f ′(c) ,
b−a
Interpretarea geometric : Formula lui Lagrange scrisă sub forma

exprimă faptul că există pe graficul funcţiei f cel puţin un punct (c, f (c )) , diferit de extremităţi,
în care panta tangentei ( f ' (c )) să fie egală cu panta coardei determinată de punctele A(a, f (a )) ,
B (b, f (b )) , ceea ce înseamnă că această tangentă este paralelă cu coarda AB (fig. 2.7).

y B

ro
A

o.
nf
O a c b x
ei
Fig. 2.7
at
Presupunem că x este timpul şi f ( x ) este coordonata unui punct, care se mişcă pe o
Interpretarea fizic :
.m

f (b ) − f (a )
dreaptă, la momentul x .

b−a
w

Expresia reprezintă viteza medie a mişcării punctului în intervalul de timp de

la a la b . Formula lui Lagrange arată că există un moment x = c în care viteza instantanee este
egală cu viteza medie în intervalul de timp [a, b] .
w
w

Corolar : Fie o funcţie definită într-o vecinătate V a punctului x0 , derivabilă pe V \ {x0 }

şi continuă în x0 . Dacă există limita λ = lim f ′( x) , atunci f ′( x0 ) există şi f ′( x0 ) = λ . Dacă

x → x0

limita λ este finită, atunci f este derivabilă în x0 .

40
 Teorema lui Cauchy

Fie f , g : [a, b] → R , a < b două funcţii cu proprietăţile:

1) f , g sunt continue pe intervalul închis [a, b] ;
2) f , g sunt derivabile pe intervalul deschis (a, b ) ;
3) g ' ( x ) ≠ 0 , ∀x ∈ (a, b ) ,
atunci g (a ) ≠ g (b ) şi există cel puţin un punct c ∈ (a, b ) astfel încât să avem:
f (b ) − f (a ) f ' (c )
=
g (b ) − g (a ) g ' (c )

ro
(formula lui Cauchy).

Demonstraţie: Probăm că g (a ) ≠ g (b ) . Dacă prin absurd g (a ) = g (b ) , atunci g verifică

o.
[a, b] condiţiile teoremei lui Rolle şi deci există c'∈ (a, b ) astfel încât g ' (c') = 0 , în
contradicţie cu ipoteza 3). Rămâne deci g (a ) ≠ g (b ) .

nf
pe

Cauchy se consideră funcţia h : [a, b] → R ,

ei
h( x ) = f ( x ) − kg ( x ) , ∀x ∈ [a, b] , unde k este o constantă reală, care se determină din cerinţa
Pentru demonstrarea formulei lui

h(a ) = h(b ) şi de unde se obţine

at
f (a ) − kg (a ) = f (b ) − kg (b ) ,
.m

f (b ) − f (a )
iar de aici k =
g (b ) − g (a )
.

Acum funcţia h verifică ipotezele teoremei lui Rolle. Aşadar există c ∈ (a, b ) pentru care
w

h' (c ) = 0 . Deoarece h' ( x ) = f ' (x ) − kg ' ( x ) şi h' (c ) = f ' (c ) − kg ' (c ) , rezultă că f ' (c ) − kg ' (c ) = 0
w

f ' (c )
sau k =
g ' (c )
w

şi egalând cele două valori ale lui k se obţine formula lui Cauchy.

Formula lui Lagrange este caz particular al formulei lui Cauchy pentru g ( x ) = x când
Observaţie :

g ' (x ) = 1 .

41
 Teorema lui Darboux

Darboux pe E , adică ∀a, b ∈ E , a < b şi ∀λ ∈ ( f ' (a ), f ' (b )) sau ∀λ ∈ ( f ' (b ), f ' (a )) , există
Dacă f este o funcţie derivabilă pe un interval E , atunci derivata f ' are proprietatea lui

x λ ∈ (a, b ) astfel încât f ' ( x λ ) = λ .

Demonstraţie : Fie funcţia g : E → R , g (x ) = f ( x ) − λx , care evident, este derivabilă pe

E şi g ' (a ) = f ' (a ) − λ < 0 , g ' (b ) = f ' (b ) − λ > 0 . Vom arăta că există δ > 0 astfel încât
g (x ) − g (a )

ro
g ( x ) < g (a ) , ∀x ∈ (a, a + δ ) . Într-adevăr, deoarece g ' (a ) = lim
x−a
, funcţia
x→a

⎧ g ( x ) − g (a )

o.
, x≠a
h( x ) = ⎨ x − a
⎪
⎪⎩ g ' (a ) , x = a

este continuă în x = a .
nf
Cum h(a ) = g ' (a ) < 0 se deduce că există δ > 0 astfel încât h( x ) < 0 , ∀x ∈ (a, a + δ ) ,
ei
g ( x ) − g (a )
< 0 , ∀x ∈ (a, a + δ ) şi cum x − a > 0 rezultă că g ( x ) < g (a ) , ∀x ∈ (a, a + δ ) .
at
x−a
adică

Deci funcţia g nu-şi atinge minimul în x = a . Se demonstrează analog că g nu-şi atinge

.m

Cum g este continuă pe compactul [a, b] , conform teoremei lui Weierstrass avem că
maximul în b .

există un punct x λ ∈ (a, b ) în care funcţia g îşi atinge minimul. Conform teoremei lui Fermat
w

g ' ( x λ ) = 0 , adică f ' ( x λ ) = λ .

w
w

Consecinţă utilă pentru studiul semnului derivatei.

Corolar:
1) Fie f : E → R o funcţie derivabilă. Dacă f ' ia valori de semne contrare în două puncte
a, b din E , atunci derivata f ' se anulează cel puţin într-un punct cuprins între a şi b .
2) Dacă derivata f ' a funcţieie f nu se anulează pe un interval I ⊆ E , atunci derivata
f ' păstrează acelaşi semn pe I .

42
 Se poate aborda următoarea problemă: Dată fiind o funcţie f : E → R , E interval, există
o funcţie F : E → R cu proprietăţile:
1). F derivabilă pe E şi
2). F ' (x ) = f ( x ) , ∀x ∈ E ?
Deci dacă este cunsocută o funcţie f ca derivată a funcţiei F (F ′) , cum arată F ? În orice
caz pentru a putea vorbi de F , f = F ' trebuie să aibă proprietatea lui Darboux.
O astfel de funcţie F în cazul în care există se numeşte primitivă a funcţiei f pe
intervalul E . Procedeul de obţinere a funcţiilor F se studiază în cadrul calculului integral.

ro
o.
2.3. Rolul primei derivate în studiul funcţiilor

nf
ei
Consecinţe ale teoremei lui Lagrange
at
Consecinţa 1. Funcţii cu derivata nul
Dacă o funcţie are derivata nulă pe un interval, atunci ea este constantă pe acest interval.
.m

Demonstraţie: Fie f : E → R , o funcţie derivabilă în punctele din interiorul lui E şi

continuă pe E , E interval şi a ∈ E un element fixat. Dacă x ∈ E este arbitrar, atunci conform
teoremei lui Lagrange aplicată funcţiei f pe intervalul [a, x ] sau [x, a ] , există un punct c ∈ (a, x )
w

sau c ∈ ( x, a ) astfel încât f ( x ) − f (a ) = ( x − a ) f ' (c ) .

Cum f ' (c ) = 0 , avem f ( x ) = f (a ) , ∀x ∈ E , ceea ce arată că f este constantă pe E .
w
w

Observaţii:
1) Afirmaţia reciprocă a consecinţei 1 este clară. Dacă o funcţie este constantă pe un
interval, atunci derivata acesteia este nulă pe interval.
2) Consecinţa 1 dă un procedeu de lucru prin care se arată că o funcţie definită pe un
interval este constantă. Calculăm derivata acesteia şi dacă f ' = 0 , atunci există o constantă k ∈ R
astfel încât f ( x ) = k . Pentru determinarea constantei se alege o valoare particulară x 0 din

43
intervalul pentru care f ( x 0 ) are o formă cât mai simplă. Alteori dacă intervalul are forma (a, b ) ,

atunci pentru determinarea constantei se apelează la calculul lim f ( x ) sau lim f (x ) .

x→a x →b
x>a x <b

Consecinţa 2. Funcţii cu derivate egale

Dacă două funcţii au derivatele egale pe un interval, atunci ele diferă printr-o constantă pe
acel interval.
Demonstraţie:
Fie f , g : E → R , derivabile pe interiorul lui E şi continue pe E , E fiind interval cu

ro
f ' (x ) = g ' (x ) , ∀x ∈ E .

Această condiţie scrisă sub forma ( f − g ) ( x ) = 0 , ∀x ∈ E arată că se poate aplica consecinţa 1.

′

o.
Deci există o constantă k ∈ R astfel încât f ( x ) − g ( x ) = k , ∀x ∈ E , altfel spus, cele două funcţii
diferă printr-o constantă pe intervalul E .

nf
ei
Observaţii:
at
⎧ 1, x ∈ (− 1,1)
1) Cerinţa ca E să fie interval este esenţială. Următorul exemplu ilustrează acest fapt:

Fie f , g : (− 1,1) ∪ (3,4 ) → R , f ( x ) = ⎨ , g ( x ) = 1, ∀x ∈ E . f ' (x ) = g ' (x ) ,

⎩ − 1, x ∈ (3,4)
Evident
.m

⎧ 0, x ∈ (− 1,1)
∀x ∈ E , fără ca diferenţa f ( x ) − g ( x ) = ⎨ f − g este
⎩ − 2, x ∈ (3,4 )
să fie o constantă. Dar

constantă pe fiecare interval (− 1,1) , (3,4 ) egală cu 0 şi respectiv − 2 . Deci f − g diferă prin
w
w

câte o constantă pe fiecare interval.

2) Formulele de la trigonometrie pot fi demonstrate utilizând această consecinţă. Spre
exemplu să arătăm că sin 2 x = 2 sin x cos x , ∀x ∈ R .
w

f ,g :R → R, f ( x ) = sin 2 x , g ( x ) = 2 sin x cos x pentru care

[ ]
Se consideră funcţiile

f ' ( x ) = 2 cos 2 x şi g ' ( x ) = 2 cos 2 x − sin 2 x = 2 cos 2 x . Deci f ' (x ) = g ' (x ) , ∀x ∈ R .

k∈R f (x ) − g ( x ) = k , ∀x ∈ R . Luăm x=0

f (0 ) − g (0 ) = 0 . Deci k = 0 şi formula este stabilită.
Aşadar există astfel încât când

44
 Un alt rezultat important pentru o funcţie derivabilă pe un interval este furnizat de semnul
derivatei. Acesta va fi utilizat pentru determinarea intervalelor de monotonie. Mai precis are loc
următoarea consecinţă:

Consecinţa 3. Intervale de monotonie

Fie f : E → R , E interval, o funcţie derivabilă.
1) Dacă f ' ( x ) ≥ 0 , ∀x ∈ E , atunci f este crescătoare pe E .
2) Dacă f ' ( x ) ≤ 0 , ∀x ∈ E , atunci f este descrescătoare pe E ,

ro
1’) Dacă f ' (x ) > 0 , ∀x ∈ E , atunci f este strict crescătoare pe E .
sau

2’) Dacă f ' (x ) < 0 , ∀x ∈ E , atunci f este strict descrescătoare pe E .

o.
nf
Fie x1 , x 2 ∈ E , x1 < x 2 şi f ' (x ) ≥ 0 , ∀x ∈ E . Se aplică teorema lui Lagrange pe intervalul
Demonstraţie:

[x1 , x 2 ] .
ei
Prin urmare există c ∈ ( x1 , x 2 ) astfel încât
at
f ( x 2 ) − f ( x1 ) = ( x 2 − x1 ) f ' (c ) ≥ 0 ,
ceea ce arată că f ( x1 ) ≤ f ( x 2 ) , ceea ce demonstrează că f este crescătoare pe E .
.m

Acum este clar că dacă f ' > 0 , atunci am fi obţinut f ( x1 ) < f ( x 2 ) , ceea ce conduce la f
w

Analog dacă f ' ( x ) ≤ 0 , ∀x ∈ E se obţine că f ( x 2 ) − f ( x1 ) = ( x 2 − x1 ) f ' (c ) ≤ 0 , adică

strict crescătoare pe E , adică 1’).
w

f ( x1 ) ≥ f ( x 2 ) .
Deci pentru x1 < x 2 , x1 , x 2 ∈ E rezultă f ( x1 ) ≥ f ( x 2 ) , ceea ce înseamnă că f este
w

Dacă f ' ( x ) < 0 , ∀x ∈ E , atunci găsim f ( x1 ) > f ( x 2 ) şi prin urmare f este strict
descrescătoare pe E .

descrescătoare.

45
 Observaţii:
1) Pentru a marca monotonia unei funcţii utilizând semnul derivatei se utilizează tabele ca
cele ce urmează

x E x E
f ′(x) + + + + + + + + + + f ′(x) - - - - - - - - - - - - -

f (x) f (x)

ro
unde în linia corespunzătoare lui f am indicat printr-o săgeată orientată în sus faptul că f este

o.
(strict) crescătoare pe E sau o săgeată orientată în jos pentru a marca faptul că f este (strict)
descrescătoare pe E .
2) Pentru a determina intervalele de monotonie ale unei funcţii derivabile f : E → R , E
nu neapărat interval din R se procedează astfel:

nf
ei
b) se rezolvă (în R ) ecuaţia f ' ( x ) = 0 , x ∈ E ;
a) se calculează derivata f ' a funcţiei f ;
at
c) se determină intervalele în care f ' păstrează acelaşi semn ;
.m

d) se ţine seama de consecinţa 3 şi se stabilesc intervalele de monotonie.

Următorul rezultat este important pentru că permite să decidem dacă o funcţie este
w

derivabilă într-un punct. Condiţia suficientă ca acest lucru să se întâmple este dată de :
w

Consecinţa 4. Derivata unei funcţii într-un punct

Fie f : E → R , E interval şi x 0 ∈ E . Dacă:
w

1) f este continuă în x 0 ;

2) f este derivabilă pe E − {x 0 };

3) există lim f ' (x ) = l ∈ R ,

x → x0

atunci f are derivată în x 0 şi f ' ( x 0 ) = l .

Dacă l ∈ R , atunci f este derivabilă în x 0 şi f ' (x 0 ) = l .

46
 Demonstraţie: Se aplică teorema lui Lagrange funcţiei f pe un interval [x, x 0 ] , x < x 0 şi

f (x ) − f (x 0 )
= f ' (c x ) , cu x < c x < x 0 .
x − x0
avem

f (x ) − f (x 0 )
f s ' ( x 0 ) = lim = lim f ' (c x ) = l , c x → x0
x − x0
De aici deoarece dacă
x → x0 x → x0
x < x0 x< x

x → x 0 , x < x 0 . Analog f ' d ( x 0 ) există şi este egală cu l . Deci f are derivată în x 0 şi

0

f ' (x 0 ) = l .

ro
Observaţii:
1) Această consecinţă pentru studiul derivabilităţii unei funcţii într-un punct, permite să

o.
calculăm derivatele laterale într-un punct.

nf
2) Consecinţa 4 a teoremei lui Lagrange dă o condiţie suficientă pentru existenţa derivatei
unei funcţii într-un punct. Condiţia nu este şi necesară, după cum se poate vedea prin exemplul
următor.
ei
⎧ 2
⎪ x sin , x ≠ 0
Fie f : R → R , f ( x ) = ⎨ , derivabilă în origine şi f ' (0 ) = 0 , dar nu există
1

⎪⎩
at
0, x=0
x

lim f ' ( x ) , unde f ' ( x ) = 2 x sin − cos , întrucât se ştie că nu există lim cos .
.m

1 1 1
x →0 x x x →0 x

⎧0, x ∈ [0,1)
3) Dacă una din condiţiile consecinţei nu-i verificată, concluzia nu este numaidecât

adevărată. Spre exemplu funcţia f : [0,1] → R , f ( x ) = ⎨ este derivabilă pe [0,1) şi

w

⎩1, x = 1
lim f ' ( x ) = 0 şi totuşi f nu este derivabilă în x = 1 , nefiind continuă în acest punct.
w

x →1
x <1
w

Dar nu este exclusă posibilitatea ca o funcţie discontinuă într-un punct să aibă totuşi derivată în
⎧
⎪arctg , x ≠ 0
acest punct. De exemplu f : R → R , f ( x ) = ⎨ este discontinuă în x = 0 şi totuşi
1

⎪⎩ 0, x = 0
x

f ' (0 ) = ∞ , derivată calculată folosind definiţia.

4) În condiţiile consecinţei 4, dacă f este derivabilă în x 0 , va rezulta că f ' este continuă

în x 0 .

47
 2.4. Rolul derivatei a doua în studiul funcţiilor

Convexitate şi concavitate

În paragraful 2.3. am văzut că semnul primei derivate dă informaţii asupra monotoniei

funcţiei, iar zerourile primei derivate sunt eventuale puncte de extrem. Aceste informaţii şi altele
se utilizează în trasarea graficului unei funcţii, numai că , în destule cazuri, sunt necesare şi
informaţii suplimentare, care să le întregească pe cele furnizate de prima derivată.

ro
De exemplu o funcţie derivabilă poate fi strict crescătoare în două moduri, după cum
tangenta la grafic se află sub grafic (fig. 2.8.a)) sau deasupra graficului (fig. 2.8.b)). Analog, o

o.
funcţie derivabilă poate fi strict descrescătoare în două moduri după poziţia tangentei la grafic în
raport cu acesta: sub grafic (fig. 2.9.a)) sau deasupra graficului (fig. 2.9.b)).

y
nf y
ei
at
.m

O x O x
a) b)
w

Fig. 2.8
w

y y
w

O x O x
a) b)
Fig. 2.9

48
 Definiţie:
1) O funcţie f : E → R , E ⊆ R interval, se numeşte convexă pe intervalul E dacă
∀x1 , x 2 ∈ E , ∀t ∈ [0,1] are loc inegalitatea:
f ((1 − t )x1 + tx 2 ) ≤ (1 − t ) f ( x1 ) + tf ( x 2 ) .
2) O funcţie f : E → R , E ⊆ R interval, se numeşte concavă pe intervalul E dacă
∀x1 , x 2 ∈ E , ∀t ∈ [0,1] are loc inegalitatea:
f ((1 − t )x1 + tx 2 ) ≥ (1 − t ) f ( x1 ) + tf ( x 2 ) .

ro
Observaţii:
1) Dacă în definiţia precedentă inegalităţile sunt stricte atunci spunem că funcţia f este

o.
strict convexă şi respectiv strict concavă.
2) Este clar că funcţia f este concavă pe E dacă (− f ) este conexă pe E .

nf
ei
Se consideră punctele A( x1 , f ( x1 )) , B( x 2 , f ( x 2 )) , x1 ≠ x 2 aparţinând graficului funcţiei
Interpretare geometric

f şi punctul x t = (1 − t )x1 + tx 2 , t ∈ [0,1] , care aparţine segmentului de capete x1 , x 2

at
(se verifică imediat dubla inegalitate x1 ≤ x t ≤ x 2 ) (fig. 2.10).
.m

y
B
w
w

C
A
w

O x1 xt x2 x
Fig. 2.10

f ( x 2 ) − f ( x1 )
Coarda AB are ecuaţia y = f ( x 2 ) + (x − x 2 ) şi ordonata punctului C de
x 2 − x1

abscisă x t de pe această coardă va fi:

49
 f (x 2 ) − f ( x1 )
y c = f (x 2 ) + (xt − x 2 ) = (1 − t ) f (x1 ) + tf (x 2 ) .
x 2 − x1

Dacă f este convexă, atunci f ( x t ) ≤ y c .

Punctul D aparţinând graficului are coordonatele ( x t , f (x t )) . Semnificaţia inegalităţii

f ( x t ) ≤ y c , cazul funcţiei convexe , este aceea că graficul funcţiei f este situat sub orice coardă

semnificaţia inegalităţii f ( x t ) ≥ y c , cazul funcţiei concave, este că graficul funcţiei f este

dacă unim două puncte situate pe graficul funcţiei, cu abscisele aparţinând lui E . Analog,

situat deasupra coardei determinate de orice două puncte situate pe graficul funcţiei, cu abscisele

ro
inegalitatea f ( x t ) ≤ y c este echivalentă cu faptul că în fiecare punct (x, f (x )) , x ∈ [x1 , x 2 ]
aparţinând lui E . Dacă în fiecare punct graficul funcţiei admite o tangentă unică, atunci

o.
Pentru inegalitatea f ( x t ) ≥ y c interpretarea este analoagă.
tangenta la graficul lui f este situată sub graficul lui f .

nf
ei
Condiţie suficientă de convexitate (concavitate)
at

Fie f : [a, b] → R , a < b o funcţie de două ori derivabilă pe [a, b] .

.m

Teorem :

1) Dacă f " ( x ) ≥ 0 , ∀x ∈ (a, b ) , atunci funcţia f este convexă pe intervalul [a, b] .

2) Dacă f " ( x ) ≤ 0 , ∀x ∈ (a, b ) , atunci funcţia f este concavă pe intervalul [a, b] .
w
w

1) Fie a ≤ x1 < x 2 ≤ b . Pentru fiecare punct x ∈ ( x1 , x 2 ) se aplică teorema lui Lagrange

Demonstraţie:
w

pe intervalele [x1 , x ] , [x, x 2 ] şi deci există c1 ∈ (x1 , x ) , c 2 ∈ ( x, x 2 ) astfel încât

f ( x ) − f ( x1 ) f (x 2 ) − f (x )
funcţiei f

= f ' (c1 ) , = f ' (c 2 ) .

x − x1 x2 − x

Cum c1 < c 2 rezultă f ' (c1 ) ≤ f ' (c 2 ) (din enunţ f ′′ ≥ 0 arată că f ′ este crescătoare) adică
f ( x ) − f ( x1 ) f ( x 2 ) − f ( x )
≤
x − x1 x2 − x
.

50
 Din x ∈ ( x1 , x 2 ) , arbitrar, aceasta este echivalentă cu scrierea: x = (1 − t )x1 + tx 2 ,
∀t ∈ (0,1) . Înlocuind pe x în inegalitatea de mai sus rezultă f ( x ) ≤ (1 − t ) f ( x1 ) + tf ( x 2 ) , ceea ce
arată că f este convexă pe [a, b] .
2) Se demonstrează în mod analog.

Observaţie:

Dacă f : [a, b] → R este de două ori derivabilă pe [a, b] şi este convexă (concavă),
Este valabilă şi afirmaţia reciprocă a teoremei şi anume:

atunci f ′′ ≥ 0 (≤ 0 ) .

ro
o.
Interpretarea geometric
Derivata a doua f ′′ , fiind derivata primei derivate, din f ′′ ≥ 0 se deduce că f ′ este o

nf
funcţie crescătoare, ceea ce înseamnă că pentru un grafic convex, panta tangentei la grafic creşte
ei
când punctul de tangenţă se deplasează spre dreapta (fig. 2.11).
O interpretare analogă se poate da dacă f ′′ ≤ 0 .
at
y
.m
w
w
w

O x

Fig. 2.11

51
 Intervale de convexitate (concavitate)

Teorema anterioară afirmă că semnul celei de-a doua derivate ne permite să găsim
intervalele de convexitate şi concavitate pentru o funcţie.
Pentru determinarea intervalelor de convexitate (concavitate) se parcurg următoarele etape:

2) Se rezolvă ecuaţia f " ( x ) = 0 ;

1) Se calculează f " ;

3) Cu ajutorul rădăcinilor derivatei a doua se determină intervalele pe care derivata a doua

ro
păstrează acelaşi semn;
4) Dacă f " > 0 pe un interval, atunci f este convexă pe acel interval , iar dacă

o.
f "< 0 pe un interval, atunci f este concavă pe acel interval.

Faptul că pe un interval [x1 , x 2 ] , f este convexă sau concavă se marchează într-un tabel de

nf
forma:
ei
at
x x1 x2

f ′′(x) + + + + + + + + + + + + + + + + +
.m

f (x)
w

a) f convexă
w
w

x x1 x2
f ′′(x) - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

f (x)

b) f concavă

52
 Condiţie suficientă pentru un punct de inflexiune

Teorem :
Fie f : E → R şi x 0 un punct din intervalul E . Dacă f este de două ori derivabilă într-o

vecinătate V a lui x 0 şi dacă există două numere α , β ∈ V astfel încât:

1) α < x 0 < β ;

2) f ′′( x 0 ) = 0 ;

3) ( f ′′ < 0 pe (α , x 0 ) şi f ′′ > 0 pe (x 0 , β ) ) sau ( f ′′ > 0 pe (α , x 0 ) şi f ′′ < 0

ro
pe (x 0 , β ) ),

o.
atunci x 0 este punct de inflexiune pentru f .

Punctul M ( x 0 , f (x 0 )) se numeşte punct de inflexiune al graficului.

nf
1) Condiţia f ′′( x 0 ) = 0 nu implică automat x 0 punct de inflexiune. Într-adevăr fie
Observaţii:
ei
f : R → R , f ( x ) = x 4 pentru care f ′( x) = 4 x 3 şi f ′′(x ) = 12x 2 . Ecuaţia f ′′( x 0 ) = 0 are soluţia
at
x 0 = 0 , care însă nu este punct de inflexiune pentru f deoarece f ′′( x ) > 0 , atât pentru x < 0 cât
.m

şi pentru x > 0 .
2) Condiţia ca f să fie continuă în x 0 este importantă.
w

⎧ −2, x < 0
⎧⎪− x 2 + 1 , x ≤ 0
Fie f : R → R , f ( x ) = ⎨ are f ′′(x ) = ⎨ 1
⎪
⎪⎩ − x , x > 0 ⎪4 x >
,
w

⎩
, x 0

ceea ce înseamnă că pe intervalul (− ∞;0 ) , f ′′ < 0 , adică f este concavă, iar pe (0; ∞ ) , f ′′ > 0 ,
w

adică f este convexă. Dar x 0 = 0 nu este punct de inflexiune, funcţia nefiind continuă în acest
punct.
3) De asemenea dacă f nu are derivată (finită sau infinită) în x 0 , atunci x 0 nu este punct

de inflexiune pentru f .

53
 ⎧2 x , x<0
⎧⎪ x 2 , x≤0
f (x ) = ⎨ f ′( x ) = ⎨ 1
⎪
f :R→ R,
⎪⎩ x , x>0 x>0
şi
⎪2 x ,
Fie , atunci
⎩

⎧ 2, x<0
f ′′(x ) = ⎨ . Se constată că f este continuă în x 0 = 0 şi f s' (0) = 0 , f d' (0) = ∞ .
⎪
⎪− , x>0
1
⎩ 4 x
3

Deci f nu are derivată în x 0 = 0 . Acest punct este punct unghiular pentru f , deşi f ′′ > 0 dacă
x < 0 şi f ′′ < 0 pentru x > 0 .

ro
4) Pentru ca x 0 să fie punct de inflexiune pentru funcţia f (îndeplinind condiţiile
teoremei) trebuie să avem una din situaţiile de mai jos:

o.
nf
x x0

f ′′(x) + + + + + + + + 0 - - - - - - - - - -
ei
f (x) f ( x0 )
at
a)
.m

x x0

f ′′(x)
w

- - - - - - - - - - 0 + + + + + + + +
f ( x0 )
w

f (x)
w

b)

De exemplu, fie funcţia f :R → R, f ( x) = x 3 − x + 2 . Avem f ′( x) = 3 x 2 − 1 şi

f ′′( x) = 6 x . Ecuaţia f ′′( x) = 0 are soluţia x = 0 . Cum f ′′( x) < 0 dacă x < 0 şi f ′′( x) > 0 dacă
x > 0 rezultă că x = 0 este punct de inflexiune pentru f , iar punctul (0,2) este punct de
inflexiune pentru graficul funcţiei.

54
 Condiţie suficientă pentru un punct de extrem

Studiind semnul derivatei întâi de o parte şi de alta a unui punct de extrem, se poate
preciza dacă acesta este punct de maxim sau minim. Aceeaşi cocnluzie se poate trage din studiul
semnului derivatei a doua într-un punct de extrem.

Teorem :
Fie f : (a, b) → R o funcţie de două ori derivabilă şi x 0 un punct de extrem pentru f .

1) Dacă f ′′( x 0 ) > 0 , atunci x 0 este punct de minim local pentru f .

ro
2) Dacă f ′′( x 0 ) < 0 , atunci x 0 este punct de maxim local pentru f .

o.
nf
Demonstraţie:
1) Din f ′′( x 0 ) > 0 , există δ > 0 astfel încât pe ( x 0 − δ , x 0 + δ ) , f ′ este crescătoare.

Dar din ipoteză f ′( x 0 ) = 0 . Atunci ∀x ∈ ( x 0 − δ , x 0 ) avem f ′( x) ≤ f ′( x 0 ) = 0 , adică pe

ei
intervalul ( x 0 − δ , x 0 ) funcţia f este descrescătoare. Analog dacă x ∈ ( x 0 , x 0 + δ ) , atunci

0 = f ′( x 0 ) ≤ f ′( x) şi prin urmare f este crescătoare pe intervalul ( x 0 , x 0 + δ ) . De aici se

at
.m

deduce că x 0 este un punct de minim pentru f .

2) Analog cu demonstraţia 1).
w

Observaţie: Dacă f ′′( x 0 ) < 0 , tangenta la grafic în punctul ( x 0 , f ( x 0 )) se află

deasupra graficului, iar dacă f ′′( x 0 ) > 0 această tangentă este sub grafic.
w
w

55
 2.5. Probleme rezolvate

Problema 1.
Dacă a, b, c > 0 , a x + b x + c x ≥ 3 , ∀x ∈ R , atunci abc = 1 .

Se consideră funcţia f : R → R , f ( x ) = a x + b x + c x , pentru care f (0 ) = 3 . Cum

Soluţie:

din ipoteză f ( x ) ≥ 3 = f (0) , (∀) x ∈ R , se deduce conform definiţiei unui punct de minim

ro
, că x0 = 0 este punct de minim pentru f şi 0 ∈ R . Conform teoremei lui Fermat, derivata

în acest punct este nulă, adică f ′(0 ) = 0 .

o.
Dar f ′( x ) = a x ln a + b x ln b + c x ln c , aşadar ln a + ln b + ln c = 0 sau ln (abc ) = 0 de unde
rezultă că abc = 1 .

nf
Problema 2. (Generalizarea problemei 1. )
ei
Dacă ai > 0 , i = 1, n , ∑a ≥ ∑ ai , (∀) x ∈ R , atunci ∏a = 1.
n n n
x ai
at
i =1 i =1 i =1
i i

f : R → R , f ( x ) = a1x + a2x + … + anx .

Soluţie.
.m

Se consideră funcţia Este clar că

f (1) = a1 + a2 + a3 + … + an , atunci relaţia dată devine: f ( x ) ≥ f (1) , (∀) x ∈ R , ceea ce

w

arată că punctul x = 1 este punct de minim pentru funcţia f .

Conform teoremei lui Fermat, rezultă că f ′(1) = 0 , unde:
w

f ′( x ) = a1x ln a1 + a2x ln a2 + … + anx ln an

w

şi atunci
f ′(1) = a1 ln a1 + a2 ln a2 + … + an ln an = ln a1a1 + ln a2a 2 + … + ln ana n ⇒

f ′(1) = ln ⎜⎜ ∏ aiai ⎟⎟ ⇒ ln ⎜⎜ ∏ aiai ⎟⎟ = 0 ⇒ ∏a

⎛ n ⎞ ⎛ n ⎞
= 1,
n

⎝ i =1 ⎠ ⎝ i =1 ⎠
ai

i =1
i

ceea ce trebuia demonstrat.

56
 Să se arate că există un număr real a , a > 0 cu proprietatea : a x ≥ x + 1 , (∀) x ∈ R .
Problema 3.

Fie funcţia f : R → R definită prin f ( x ) = a x − ( x + 1) .

Soluţie:

Din ipoteză avem f ( x ) ≥ 0 , (∀) x ∈ R . Cum f (0 ) = 0 rezultă f ( x ) ≥ f (0) adică 0 este

punct de minim al funcţiei f .

Aplicând teorema lui Fermat rezultă că f ′(0 ) = 0 , dar f ′(x ) = a x ln a − 1 , deci

f ′(0 ) = ln a − 1 = 0 ⇒ a = e .

ro
În acest caz f ( x ) = e x − ( x + 1) , derivata este f ′( x ) = e x − 1 şi are rădăcina x = 0 .

o.
Tabelul de variaţie al funcţiei este:

f ′( x )

nf
x -∞ 0 +∞

f (x )
- - - - - - - - - 0 + + + + +
0
ei
Deci x = 0 este punct de minim pentru funcţia dată, adică f ( x ) ≥ f (0) , ∀ x ∈ R , ceea ce
at
înseamnă că e x ≥ x + 1 , ∀ x ∈ R , de unde rezultă că a = e verifică condiţiile problemei.
.m

Problema 4.
w

Aflaţi a ∈ R astfel încât ≤ arctgx + x 2 , ∀x ∈ R.

ax 1
1+ x 2
2
w

Soluţie:

Fie funcţia f : R → R , f ( x) = arctgx + x −

1 2 ax
w

1 + x2
.

Evident că f ( x ) ≥ 0 şi f (0) = 0 de unde rezultă că 0 este punct de minim pentru funcţia

2

f şi conform teoremei lui Fermat f ′(0 ) = 0 .

, de unde rezultă că f ′(0 ) = 1 − a şi cum

1 − x2
Dar f ′( x) = + x−a⋅
1
1 + x2 (1 + x 2 ) 2

f ′(0 ) = 0 obţinem a = 1 .

57
 ≤ arctgx + x 2 , ∀x ∈ R.
x 1
1+ x
Demonstrăm acum că 2
2

Fie f : R → R , f ( x) = arctgx + x −
1 2 x
1 + x2
şi studiem semnul acestei funcţii.
2
Avem:
1 − x2 ⎡ 2x ⎤
f ′( x) = + − = x ⎢1 + 2 2⎥
1
1+ x (1 + x ) ⎣ (1 + x ) ⎦
2
x 2 2
.

Aflăm rădăcinile derivatei întâi:

1 + 2x2 + x4 + 2x
(1 + x )
f ′( x) = 0 ⇒ x ⋅ = 0 ⇒ x = 0 sau x 4 + 2 x 2 + 2 x + 1 = 0 .

ro
2 2

Se observă că ecuaţia x 4 + 2 x 2 + 2 x + 1 = 0 ⇔ x 4 + x 2 + ( x + 1) 2 = 0 nu admite soluţii

o.
reale şi derivata întâi a funcţiei f admite o singură rădăcină x = 0 .
inând cont că numitorul derivatei este un număr strict pozitiv oricare ar fi x∈R, atunci
tabelul de variaţie al funcţiei este:

nf
ei
x -∞ 0 +∞
at
x - - - - - - - - - 0 + + + + + + + + +

x4 + 2x 2 + 2x + 1
.m

+ + + + + + + + + + + + + + + + ++ + + + +

f ′(x) --------------0++++++++++++
w

f (0)
f (x)
w

Din tabel se extrage concluzia că f este descrescătoare pe (− ∞,0) şi crescătoare pe

w

(0,+∞) de unde rezultă că 0 este un punct de minim.

Atunci f ( x ) ≥ f (0) , ∀ x ∈ R , adică ≤ arctgx + x 2 , ∀x ∈ R.
x 1
1+ x 2
2

58
 CAPITOLUL III
MINIME ŞI MAXIME GEOMETRICE

3.1. Aspecte teoretice şi practice

Problemele de minim şi maxim geometric oferă soluţii practice în multe împrejurări: la

ro
construcţii, în legătură cu economiile de material şi de muncă, la reducerea costului lucrărilor, la
trasări de drumuri, căi ferate, etc.

o.
Vreme îndelungată, pentru a evalua o suprafaţă cultivată, se măsura numai perimetrul,
deoarece se credea că unui perimetru mai mare îi corespunde o arie mai mare. Geometrii au arătat

nf
de mult că această părere este cu totul greşită. Astfel:
„Un dreptunghi cu lungimea de 20 m şi lăţimea de 4 m are perimetrul de 48 m şi aria de
ei
80 m , un pătrat cu latura de 12 m are perimetrul tot de 48 m, însă aria lui este de 144 m2.
2

Asemenea constatări au condus la studierea problemelor de aflare a figurilor care au aria

at
cea mai mare dintre acelea care au acelaşi perimetru, şi invers, studierea problemelor de aflare a
figurilor care au perimetrul cel mai mic dintre acelea care au aceeaşi arie.
.m

Din cele spuse mai sus se desprinde următoarea idee: unor probleme de maxim sau de
minim le corespund alte probleme, respectiv de minim sau de maxim, acestea fiind reciproce ale
w

celor dintâi.
De exemplu:
∗ propoziţia:
w

„Pătratul este dreptunghiul care, cu un perimetru dat, are aria cea mai mare”,
w

are reciproca:
„Dintre dreptunghiurile echivalente, pătratul are perimetrul minim.”;
∗ problemei directe de determinare a unui minim:
„Dintre toate triunghiurile echivalente, care are perimetrul minim?”
îi corespunde reciproca de determinare a unui maxim:
„Dintre toate triunghiurile având acelaşi perimetru, care are aria maximă?”.

59
 Reciprocele se pot trata independent de propoziţiile directe, însă ele pot fi şi deduse din
acestea.
Rezolvarea problemelor de minim sau maxim se face prin transformarea acestora în
probleme mai simple care să înlesnească găsirea soluţiei, sau care să conducă la o proprietate sau
teoremă cunoscută, cum ar fi:
∗ Într-un triunghi unghiului mai mare i se opune latura mai mare şi invers, laturii
mai mari i se opune unghiul mai mare.
∗ Distanţa cea mai scurtă dintre două puncte oarecare luate pe două drepte paralele,

ro
este lungimea perpendicularei dintre cele două drepte.
∗ Dintre două coarde ale unui cerc, cea mai lungă este cea mai apropiată de centrul

o.
cercului.
Pentru rezolvarea problemelor de minim sau maxim, sunt utile şi teoreme cum ar fi:
∗ Produsul a două variabile a căror sumă este constantă este maxim când factorii

nf
sunt egali, sau dacă ei nu pot fi egali, atunci când diferenţa lor este minimă.
∗ Suma a doi termeni al căror produs este constant, este minimă, când termenii sunt
ei
egali, sau dacă ei nu pot deveni egali, atunci când diferenţa lor este minimă.
∗ Dacă suma pătratelor a două cantităţi variabile este constantă, produsul celor două
at
variabile este maxim când factorii sunt egali.
.m

∗ Dacă produsul a două cantităţi variabile este constant, suma pătratelor factorilor
este minimă când factorii sunt egali.
w
w
w

60
 3.2. Probleme care se rezolv cu ajutorul
unor inegalit ţi remarcabile

Problema 1.
Dacă suma lungimilor celor şase muchii ale unui tetraedru tridreptunghic ABCD, cu

m(∢BAC)=m(∢CAD)=m(∢DAB)= 900 este S, să se determine volumul său maxim.

Soluţie:

ro
D
Notăm AB = x, AC = y, AD = z.
AΔABC ⋅ AD xyz
Avem VABCD = =

o.
.
3 6

Deoarece BC = x 2 + y 2 , DC = y 2 + z 2 ,
z

BD = z 2 + x 2 , este adevărată egalitatea

S = x + y + z + x2 + y2 + y2 + z 2 + z 2 + x2 . nf
ei
A y
C
x
Din inegalitatea mediilor mp ≥ ma ≥ mg deducem că:
at
x+ y+z 3
≥ xyz ⇒ x + y + z ≥ 3 ⋅ 3 xyz B
.m

x2 + y2
≥ xy ⇒ x 2 + y 2 ≥ 2 xy
2
w

y2 + z2
≥ yz ⇒ y 2 + z 2 ≥ 2 yz
w

z2 + x2
≥ zx ⇒ z 2 + x 2 ≥ 2 zx
w

2
şi obţinem:
S ≥ 3 ⋅ 3 xyz + 2 xy + 2 yz + 2 zx .

Aplicăm din nou inegalitatea mediilor pentru 2 xy , 2 yz , 2 zx şi avem:

2 xy + 2 yz + 2 zx 3
≥ 2 xy 2 yz 2 zx ⇒ 2 xy + 2 yz + 2 zx ≥ 3 2 ⋅ 3 xyz .
3

61
 Deci :
S ≥ 3 ⋅ 3 xyz + 3 2 ⋅ 3 xyz ⇒ S ≥ 3(1 + 2 ) ⋅ 3 xyz

şi prin ridicare la cub avem S 3 ≥ 27 ⋅ (7 + 5 2 ) xyz , de unde rezultă că:

xyz ≤
S3
27 ⋅ (7 + 5 2 )
.

inând cont de formula volumului, obţinem:

V = ≤
xyz S3
162 ⋅ (7 + 5 2 )
.
6

ro
Toate inegalităţile de mai sus devin egalităţi când x = y = z şi în acest caz volumul îşi
atinge valoarea maximă:

o.
5 2 −7 3
Vmax = = ⋅S .
S3
162 ⋅ (7 + 5 2 )

nf
162

2 −1
Dacă luăm x = y = z avem S = 3x + 3 2 x = 3 ⋅ (1 + 2 ) x şi deci x = y = z = ⋅S .
ei 3
at
Problema 2.
.m

Se consideră triunghiul ABC în care se duc înălţimile AD, BE si CF . Acestea

intersectează cercul circumscris triunghiului in M, N si P. Să se arate că este adevarată
w

inegalitatea :
σ [ MNP] ⎛ AD BE CF ⎞
⎜ + + ⎟≥9 .
σ [ DEF ] ⎝ AM BN CP ⎠
w
w

Demonstraţie:

Avem că ∢A2 ≡ ∢ B2 deoarece subîntind acelaşi arc MC , dar ∢A2 ≡ ∢ B3 având

acelaşi complement C. Rezultă că ∢B2 ≡ ∢ B3 , de unde deducem că Δ BDM ≡ Δ BDH

şi de aici , MD=DH . Analog NE=EH şi PF=FH . Deci segmentele DE, EF şi FD sunt linii
mijlocii în triunghiurile HMN, HNP şi respectiv HPM , ele sunt paralele cu bazele şi
egale cu jumatatea bazelor.

62
 A

1 2 N

E
P
F

ro
H
1 3

o.
B 2 D C

nf
M

Rezultă imediat că triunghiurile DEF şi MNP sunt asemenea şi au raportul de asemanare

ei
σ [ MNP] ⎛ 2 ⎞
= ⎜ ⎟ = 4.
2

σ [ DEF ] ⎝ 1 ⎠
1
egal cu . Rezultă că raportul ariilor este
at
2
Avem:
.m

+ + = + +
AD BE CF AD BE CF
AM BN CP AD + DM BE + EN CF + FP
.

Aplicând inegalitatea mediilor , ma ≥ mh obţinem:

w

+ + ≥ 3⋅ =
AD BE CF 3
AD + DM BE + EN CF + FP 1+ +1+ +1+
w

DM EN FP
AD BE CF

= = = =
w

HD ⋅ BC HE ⋅ AC HF ⋅ AB σ [ ABC ] 4
9 9 9 9
3+ + + 3+ + + 3+
σ [ ABC ]
HD HE HF
AD BE CF AD ⋅ BC BE ⋅ AC CF ⋅ AB

⇒ + + ≥ .
AD BE CF 9
AM BN CP 4
σ [ MNP] ⎛ AD BE CF ⎞ σ [ MNP] ⎛ AD BE CF ⎞
⎜ + + ⎟ ≥ 4⋅ = 9 ⇔ ⎜ + + ⎟ ≥ 9,
σ [ DEF ] ⎝ AM BN CP ⎠ σ [ DEF ] ⎝ AM BN CP ⎠
9
Deci
4
ceea ce trebuia demonstrat .

63
Problema 3.
În interiorul unui triunghi oarecare ABC se consideră un punct M care se proiectează pe
dreptele BC, CA, AB respectiv în P, Q, R. Să se precizeze poziţia punctului M pentru care suma

+ +
BC CA AB
să fie minimă. A
MP MQ MR
Soluţie:
Notând BC = a , AC = b , AB = c , Q
avem a + b + c = 2 p . (1) R M
Fie MP = x , MQ = y , MR = z .

ro
Atunci:

+ + = + + .

o.
BC CA AB a b c
B P C
MP MQ MR x y z

nf
Din S = S ΔABC = S ΔBMC + S ΔCMA + S ΔAMb = + + ⇒
ax by cz
2 2 2
ax + by + cz = 2S .
ei (2)
Folosind inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwartz putem scrie:
⎛a b c⎞
at
(ax + by + cz )⎜⎜ + + ⎟⎟ ≥ (a + b + c) 2 ⇒
⎝x y z⎠
.m

a b c (a + b + c) 2 (1) + ( 2 )
+ + ≥ ⇒ + + ≥
a b c 4 p2
x y z ax + by + cz
.
x y z 2S
w

Având în vedere că S = pr ⇒ + + ≥
a b c 2p
.
x y z r
w

⎛ a b c ⎞ 2p
Prin urmare, min⎜⎜ + + ⎟⎟ = = = , adică x = y = z = r
ax by cz
⎝x y z⎠
când
r a b c
w

x y z
deoarece dacă înlocuim x = y = z în (2) rezultă
(a + b + c) ⋅ x
= S ⇒ p⋅x = S ⇒ x = = r .
S
2 p
În concluzie, M este centrul cercului înscris în triunghiul ABC.

64
Problema 4.
Fie OABC este un tetraedru pentru care OA ⊥ OB ⊥ OC ⊥ OA cu muchiile OA, OB,
OC având lungimile a, b, c iar OH este înălţimea tetraedrului, H ∈ (ABC ) . Fie M un punct situat
la mijlocul lui OH şi d1 , d2 , d3 distanţele de la M la feţele laterale (OAB), (OBC), (OAC).
Arătaţi că:

a) d1ab + d 2bc + d 3 ac =
abc O
;
2

b) d1d 2 d 3 ≤ ⎛⎜ 1 ⎟⎞ ;
3

abc ⎝6⎠

ro
c) d + d + d ≥ OH .
2 M
2 2 2
1 2 3 C B
4

o.
H
Soluţie: N
a) Scriem VOABC = V MOAB + V MOBC + V MOAC + V MABC ⇒ A

nf
S ΔOAB ⋅ d 1 S ΔOBC ⋅ d 2 S ΔOAC ⋅ d 3 S ΔABC ⋅ MH
VOABC = + + + ⇒
3 3 3 3
ei
abd 1 bcd 2 acd 3 S ΔABC ⋅ OH
VOABC = + + +
3⋅ 2
,
6 6 6
at
S ΔABC ⋅ OH
dar = VOABC , rezultă:
.m

VOABC − = + + ⇒
VOABC abd 1 bcd 2 acd 3
2 6 6 6

= + + ⇒ = + + ⇒
w

VOABC abd 1 bcd 2 acd 3 abc abd 1 bcd 2 acd 3

2 6 6 6 12 6 6 6

d 1 ab + d 2 bc + d 3 ac =
w

abc
.
2
b) Aplicând inegalitatea mediilor m a ≥ m g , avem:
w

d 1 ab + d 2 bc + d 3 ac ≥ 3 3 d 1 d 2 d 3 (abc ) ⇒
a)
2

⎟ ≥ 27d 1 d 2 d 3 (abc ) ⇒
⎛ abc ⎞ d1 d 2 d 3 ⎛ 1 ⎞
⎜ ≤ ⇒ ≤⎜ ⎟ .
3 3
d1d 2 d 3 1
⎝ 2 ⎠ ⎝6⎠
2

abc 216 abc

(d 1 ab + d 2 bc + d 3 ac )2 ≤ (d 12 + d 22 + d 32 )(a 2 b 2 + b 2 c 2 + a 2 c 2 ) ⇒
c) Folosind inegalitatea Cauchy-Buniakowski-Schwartz obţinem:

65
 (d 1 ab + d 2 bc + d 3 ac) 2
d 12 + d 22 + d 32 ≥ =
a)
(abc) 2
a 2b 2 + b 2c 2 + a 2c 2 4(a 2 b 2 + b 2 c 2 + a 2 c 2 )
.

În ΔCON , dreptunghic în O, avem :

OA ⋅ OB
OC ⋅ c⋅
ab
OH = AB = AB ⇒
OA ⋅ OB
OC + c +
2 2
2 2 a 2b 2
AB 2 AB 2

OH 2 = ⇒ OH 2 =
(abc) 2 (abc) 2
c 2 (a 2 + b 2 ) + a 2 b 2 a 2c 2 + b 2c 2 + a 2b 2
.

ro
Deci d + d + d ≥
2 2 OH 22
1 2 3.
4

o.
3.3. Probleme de geometrie
nf
ei
care se rezolv cu ajutorul derivatelor
at
Pentru a determina valoarea maximă sau minimă a unei mărimi, se exprimă valoarea
acesteia (dacă e posibil) printr-o funcţie şi apoi se studiază variaţia funcţiei obţinute cu ajutorul
.m

derivatei.
Pentru a transpune rezolvarea problemei de maxim sau minim în limbajul matematic cu
w

ajutorul unei funcţii de o singura variabilă se foloseşte următorul algoritm:

1. Se alege un parametru convenabil, se notează de regulă cu x şi se exprimă mărimile din
w

problemă în funcţie de x;
2. Pentru mărimea ce trebuie să atingă valoarea maximă sau minimă, se determină o funcţie
w

de variabilă x;
3. Se stabileşte intervalul pe care funcţia trebuie să atingă valoarea maximă sau minimă;
4. Cu ajutorul derivatei se determină punctele de maxim sau minim pe intervalul stabilit;
5. Se determină mărimea necunoscută din problemă şi dacă se cere şi valoarea maximă sau
minimă.

66
 Observaţii:
Dacă intervalul este deschis, x ∈ (a,b) şi pe acest interval funcţia are un număr finit
de puncte de maxim sau minim, atunci valoarea cea mai mare sau cea mai mică a funcţiei va fi
atinsă într-un punct de maxim sau de minim.
Nu întotdeauna este convenabil să se noteze cu x mărimea necunoscută a problemei.
Se notează cu x acea mărime pentru care funcţia obţinută este uşor de cercetat cu ajutorul
derivatei.

ro
Problema 1.

Să se afle laturile dreptunghiului cu aria maximă, înscris în elipsa 2 + 2 = 1 .

o.
x2 y2
a b

nf
Soluţie:
B
M(x,y)
ei
y
x
at
A’ A
O
.m

B’
w

Fie M un punct al elipsei şi construim dreptunghiul care are un vârf în punctul M. Notăm
w

abscisa lui M cu x şi calculăm ordonata astfel:

+ 2 = 1 ⇔ b 2 x 2 + a 2 y 2 = a 2b 2 ⇔ y = a2 − x2 ,
x2 y2 b
w

2
a b a

a2 − x2 ) .
b
deci M are coordonatele ( x,
a
Aria dreptunghiului este:

S = L ⋅l ⇒ S ( x) = 2 x ⋅ 2 y = 4 x ⋅ a2 − x2 ⇒
b
a

S ( x) = 4 x a2 − x2 .
b
a

67
 Derivata functiei S este :

4b ⎛⎜ 2 ⎞
⎟ ⇒ S ′( x) = 4b ⋅ a − 2 x .
S ′( x) = − −
a ⎜⎝ ⎟
x2 2 2

a2 − x2 ⎠ a2 − x2
2
a x
a

⎛ a 2 a 2⎞
Rădăcinile derivatei sunt x = ± a . Cum S(x) este pozitivă pentru x ∈ ⎜⎜ − ⎟
⎟
2
⎝ ⎠
,
2 2 2

⎛a 2 ⎞
şi negativă pentru x ∈ ⎜⎜ ,+∞ ⎟⎟ , atunci x =
a 2
⎝ ⎠
este un punct de maxim local. Deci
2 2

ro
l = a 2 şi L = b 2 , iar S max = 2ab .

o.
Problema 2.

nf
Să se determine dreptunghiul de arie maximă înscris într-un cerc de rază R.
Soluţie:
Se notează cu x şi y dimensiunile
ei
dreptunghiului ABCD înscris în cercul
at
D C
de centru O şi rază R ale cărui
diagonale sunt diametre şi deci se
.m

O
y
intersectează în O.
Aria dreptunghiului este S = xy . x
w

Se exprimă y în funcţie de x şi în A B

acest fel aria S devine o funcţie de o

w

singură variabilă.
În triunghiul dreptunghic ABC, aplicăm teorema lui Pitagora, x 2 + y 2 = 4R 2 , iar de aici,
w

ţinând cont că y > 0 , obţinem y = 4 R 2 − x 2 . Aşadar aria va fi S ( x) = x 4 R 2 − x 2 ,

x ∈ (0, 2 R) . Trebuie să determinăm pe x pentru care aria S să fie maximă. Derivata

2(2 R 2 − x 2 )
funcţiei S este S ′( x) = , iar ecuaţia S ′( x) = 0 are soluţia x = R 2 ( x > 0) .
4R 2 − x 2

Deoarece S ′( x) > 0 pentru x < R 2 şi S ′( x) < 0 pentru x > R 2 , deducem că

x = R 2 este punct de maxim pentru S, iar max S ( x) = 2 R 2 . De aici obţinem că

x∈( 0 , 2 R )

68
 y = R 2 . Aşadar dreptunghiul de arie maximă înscris în cercul de rază R este pătratul de

latură R 2 .

Problema 3.
Să se determine înălţimea unui con înscris într-o sferă de rază R, astfel încât volumul
conului să fie maxim.
Soluţie:
Notăm AO1 = x . Conform teoremei
V

ro
lui Pitagora în ΔAOO1 rezultă că

OO1 = R 2 − x 2 iar

o.
Hcon= VO1 = R 2 − x 2 + R .

nf
O
Atunci volumul conului va fi:

Vcon = Ab ⋅ H con ⇒
1
ei
3

= π x 2 ( R 2 − x 2 + R)
O1
1
at
Vcon
3 A B
.m

Am obţinut funcţia:

V ( x) = π x 2 ( R 2 − x 2 + R) unde x∈(0,R).
1
3

( )
w

Cercetăm funcţia V(x) cu ajutorul derivatei:

′ 1 ⎛ ⎞
V ′( x ) = π x 2 R 2 − x 2 + x 2 R = π ⎜⎜ 2 x R 2 − x 2 + x 2 ⋅
− 2x
+ 2 xR ⎟⎟ =
1
2 R2 − x2
w

3 ⎝ ⎠
( )
3
1 ⎛ 2x R − x − x ⎞ 1 2 xR − 2 x − x + 2 xR R − x
= π ⎜⎜ + 2 xR ⎟⎟ = π ⋅ =
2 2 3 2 3 3 2 2
w

3 ⎝ R −x
2 2
⎠ 3 R −x
2 2

1 2 xR 2 − 3 x 3 + 2 xR R 2 − x 2 1 2 R 2 − 3x 2 + 2 R R 2 − x 2
= π⋅ = π ⋅x⋅
R2 − x2 R2 − x2
.
3 3

⎧⎪2 R 2 − 3x 2 + 2 R R 2 − x 2 = 0
Rezolvăm ecuaţia V ′( x) = 0 ⇔ ⎨
⎪⎩ x2 ≠ R2
;

2 R R 2 − x 2 = 3x 2 − 2 R 2 ⇔ ( ) (
4 R 2 R 2 − x 2 = 3x 2 − 2 R 2 )
2
⇔

69
 4 R 4 − 4 R 2 x 2 = 9 x 4 − 12 x 2 R 2 + 4 R 4 ⇔ 9x 4 − 8x 2 R 2 = 0 ⇔

⎧x = 0 ⎧x = 0
(
x 9 x − 8R ) ⎪ ⎪
= 0 ⇔ ⎨ 2 8R 2 ⇔ ⎨
⎪x = ⎪x = ±
2 2 2
2R 2
⎩ 9 ⎩ 3

Dar ţinând cont de condiţia că x ∈ (0, R) , rezultă că x =

2R 2
care este punct de
3

maxim. Atunci H = R 2 − +R= +R= + R = R.

8R 2 R2 R 4
9 9 3 3

ro
Deci , volumul conului înscris în sfera de rază R este maxim dacă înălţimea conului este

H=
4
R.

o.
3

nf
ei
at
.m
w
w
w

70
 Bibliografie

1. L. Aramă, T. Morozan, Probleme de calcul diferenţial şi integral, Ed. Tehnică, Bucureşti,

1978;

2. M. Burtea , G. Burtea , Matematică - manual pentru clasa a IX-a, Editura Carminis, Piteşti
2004;

ro
3. J. Crînganu , Analiză matematică, Ed. Fundaţiei Universitare „Dunărea de Jos”, Galaţi 2006;

o.
4. I. C. Drăghicescu , V. Masgras , Probleme de geometrie , Ed. Tehnică , Bucureşti 1987;

nf
5. M. Ganga , Elemente de analiză matematică - manual pentru clasa a XI-a, Editura Mathpress,
Ploieşti 2004;
ei
at
6. M. Ganga , Matematică - manual pentru clasa a X-a, Editura Mathpress, Ploieşti 2005;
.m

7. L. Nicolescu , V. Boskoff , Probleme practice de geometrie, Editura Tehnică, Bucureşti 1990;

w

8. L. Olăraşu, Probleme de extrem în matematică, Editura Pim, Iaşi 2009;

w

9. I. Petrică , E. Constantinescu , D. Petre , C. Ştefan , Exerciţii şi probleme de analiză

matematică, clasa a XI-a, Editura Petrion, Bucureşti 2002;
w

10. I. F. Suvorov , Curs de matematici superioare, Editura Tehnică, Bucureşti 1955.

71