Sunteți pe pagina 1din 4

Ce pregăteşte cea mai mare agenţie de turism din ţară pentru clienţii români după criză.

Nu au
renunţat la planurile de extindere
Autor: Miruna DiaconuPostat la 25 iunie 20212943 afişări

Christian Pandel, fondator Christian Tour şi Memento Group: „2020 a fost cel mai greu
an din toată existenţa mea ca antreprenor. Eu construiesc cu multă atenţie un plan, mulţi ani
am construit la Christian Tour lucrurile astfel încât să nu aibă risc de expunere. Anul 2020 a
fost foarte greu pentru că nu l-am putut prevedea. când a început pandemia aveam cel mai bun
an al nostru.”
În ciuda celui mai dificil an, cel mai mare grup din turismul local nu a renunţat la
planurile de extindere, iar pentru anul acesta Cristian Pandel spune că are în plan
dezvoltarea unei divizii de turism de incoming, dorind să ajungă lider pe această piaţă.
Pe lângă diviziile de turism, Memento Group are în plan ca în următorii doi ani să ajungă
la 80 de magazine sub brandul Yuga, divizia de retail din cadrul grupului.
Anul 2021 ar putea fi mai dificil decât anul trecut, însă provocările anul acesta sunt
diferite, este de părere Cristian Pandel, fondatorul Christian Tour şi Memento Group. Agenţia
de turism Christian Tour, liderul pieţei după volumul de vânzări înregistrate în ultimii ani, este
de 25 de ani pe piaţă, însă de departe cel mai dificil an din existenţa sa a fost 2020. Puţine dintre
companiile cu capital privat românesc reuşesc să treacă de 10 ani, însă Christian Tour nu doar
că a reuşit să facă acest lucru, dar a şi ajuns lider de piaţă. Reţeta succesului, spune Cristian
Pandel, este ca în momente dificile, de criză, să vezi oportunităţile şi să te dezvolţi, când alţii
aleg să facă un pas înapoi.
„2020 a fost cel mai greu an din toată existenţa mea ca antreprenor. Eu construiesc cu
multă atenţie un plan, mulţi ani am construit la Christian Tour lucrurile astfel încât să nu aibă
risc de expunere. Anul 2020 a fost foarte greu pentru că nu l-am putut prevedea. Când a început
pandemia aveam cel mai bun an al nostru, din 2017 când m-am întors în poziţia de manager la
Christian Tour, am făcut o reformă structurală, iar în 2019 ne-am dublat volumul de vânzări.
Dacă în 2017 am închis cu 63 milioane de euro volum de vânzări, în 2019 acesta a crescut la
120 de milioane de euro. Toţi aşteptam o criză, însă una economică”, spune Cristian Pandel.
Până la izbucnirea pandemiei, antreprenorul a construit Memento Group, astfel încât să
aibă aproape toate serviciile integrate. În perioada 2017-2019, grupul Memento a intrat pe
pieţele din Turcia, Spania, Egipt, Grecia cu propriile sale agenţii de turism, astfel încât să nu
mai existe intermediari, iar preţurile pachetelor pe care le cumpărau turiştii români să se reducă.
La sfârşitul anului 2019, toată flota de autocare a fost reînnoită, iar în prezent în cadrul grupului
există 50 de autocare de capacitate mare şi 25 de capacitate mică.
„Noi am redus intermediarii ca să avem preţuri mai bune, oamenii consideră că agenţiile
de turism pun un comision în cazul rezervărilor la hoteluri, însă nu este aşa. Preţurile noastre
la hotel sunt cu 25-30% mai mici decât cele de la recepţie, recepţia se duce către online şi oferă
un comision platformelor. Noi creăm pachete, luăm preţul cel mai bun, asigurăm un volum cu
hotelul, faptul că avem şi serviciile la sol, transferul şi autocarul, avem compania aeriană, ajută
la scăderea tarifelor şi devenim din ce în ce mai competitivi”, explică antreprenorul.
Anul 2020 avea toate premisele să fie cel mai bun an din istoria agenţiei de turism,
având în vedere că 2019 a fost anul cu venituri record. În 2019, 600.000 de turişti au ales să
meargă în vacanţe cu Christian Tour, iar primele trei luni ale anului trecut agenţia de turism a
vândut pachete de 67 milioane euro şi 187.000 de turişti îşi rezervaseră vacanţele prin
intermediul Christian Tour. Mai mult, în cadrul grupului a fost înfiinţată şi o companie aeriană
Animawings la începutul anului trecut, unde operatorul aerian Aegean Airlines deţine un
pachet de acţiuni de 25%, ceea ce permitea companiei aeriene de pe piaţa locală să aibă acces
la o flotă de 58 de avioane.
„Noi am simţim pandemia încă din luna februarie, la târgul de turism. Pe 13 martie a
venit lockdownul, ne-am trezit că trebuie să ne trimitem 600 de angajaţi acasă, am fost nevoiţi
să ne închidem 57 de agenţii şi să răspundem celor 187.000 de turişti. Atunci a început stresul,
am muncit mai mult ca niciodată, oamenii în acea perioadă au intrat în panică, toată lumea
considera că nu există viitor şi voiau banii înapoi. Ce am făcut noi cu banii? Ca să avem cele
mai bune tarife, am plătit în avans furnizorii. Noi eram bine capitalizaţi, toate dividendele
noastre le-am pus pe capitaluri proprii şi capitalurile ne-au ajutat să facem plăţile. Oamenii ne
sfătuiau să cerem banii înapoi de la furnizori, pe de altă parte hotelierii au investit pentru
pregătirea noului sezon. A început o muncă de Sisif, am încercat să calmăm turiştii, să
reprogramăm din vacanţe, noi credeam că după Sărbătorile Pascale vom putea circula, ne-am
dat seama, după ce am reprogramat oamenii de 2-3 ori că munca era în zadar. Am hotărât să
dăm vouchere, iar când va fi posibil vor zbura, apoi au început diligenţele cu furnizorii ca la
fiecare rezervare să îi convingem să accepte vocuherele”, povesteşte Cristian Pandel, care
precizează că voucherele date turiştilor au fost prelungite până în 2022.
Cea mai mare provocare a anului trecut pentru agenţia de turism a fost menţinerea
numărului de angajaţi, din 600 de salariaţi înainte de pandemie, Christian Tour mai are în
prezent doar 200, iar din acest punct de vedere 2021 este poate mai greu decât 2020. Industria
turismului se confrunta şi înainte de criza pandemică cu o problemă a forţei de muncă, însă
anul 2020 a accentuat şi mai tare această situaţie. Cristian Pandel spune că pierde circa 76%
din cereri tocmai din cauza lipsei de personal. Oamenii care au ales să plece din Christian Tour
au mers către alte domenii de activitate. Angajaţii din turism nu doar că au un volum de muncă
mai mare, însă zilnic se confruntă şi cu diferiţi oameni care îşi doresc să călătorească şi nu
întotdeauna sunt înţelegători cu privire la situaţia în care se află agenţiile de turism. Cristian
Pandel a lansat anul trecut şi primul magazin cu produse naturiste sub brandul Yuga, parte din
grupul Memento. Antreprenorul descrie noul concept ca fiind o farmacie a viitorului, unde
omul va putea călători în toată lumea doar cu ajutorul gustului. Astfel, în magazinele Yuga,
Cristian Pandel are în plan să aducă produse tradiţionale din diverse ţări care nu există pe piaţa
din România. Deşi primul magazin Yuga a fost deschis în luna decembrie a anului trecut, în
prezent există patru astfel de unităţi. Pentru următorii doi ani, Cristian Pandel îşi doreşte să
ajungă la 80 de magazine sunt brandul Yuga, iar dezvoltarea se va face în principal cu ajutorul
francizelor.
De asemenea, la începutul acestui an antreprenorul Cristian Pandel împreună cu Lucian
Aldescu, fondatorul firmei de curierat Pegasus şi fost CEO la DPD România, au lansat un nou
jucător pe piaţa de curierat, Memex, dedicat livrărilor de colete mici. Noua firmă de coletărie
rapidă va prelua pachete de maximum 5 kg şi se adresează atât clienţilor business, cât şi celor
direcţi. Chiar dacă pandemia a închis complet 20 de puncte de lucru ale agenţiei de turism,
rămânând doar 37, trei sunt în proces de redeschidere în zone mai bune faţă de cele închise. Un
avantaj al pandemiei pentru agenţia de turism a fost faptul că multe puncte de lucru ale celor
din industrie s-au închis, iar Christian Tour a putut să meargă cu agenţii în locuri în care înainte
nu aveau acces. O altă oportunitate dată de criză a fost faptul că la sfârşitul anului trecut
Christian Tour a început să opereze zboruri charter către destinaţii exotice.
În pofida unui an dificil, Cristian Pandel are în plan dezvoltarea pe partea de turism de
incoming, cât şi pe zona de corporate.
„Avem un proiect de incoming, compania aeriană cu flota de autocare şi diviziile de
afară, alături de o echipă care se pregăteşte pentru acest lucru, vrem să fim cel mai mare
turoperator care să aducă bani în ţară. Discutăm cu aeroporturile locale, căutam proiecte care
să promoveze anumite zone ale ţării, va fi o divizie a Christian Tour, va începe timid în această
toamnă, dar în 2022 va fi anul când se va deschide toată piaţa, ne dorim ca în 2022-2023 să fim
lideri pe piaţa de incoming. Avem în plan şi dezvoltarea unei divizii destinate clienţilor
corporate, vedem o oportunitate”, adaugă Cristian Pandel.
Antreprenorul este de părere că nivelul din 2019 va fi atins abia în 2022, iar cifra de
afaceri de anul acesta va înregistra o scădere de 35% faţă de anul anterior pandemiei, când au
înregistrat venituri de 42 de milioane de lei.
Articol preluat din Revista Business magazin / 25 iunie 2021.
https://www.businessmagazin.ro/analize/turism/ce-pregateste-cea-mai-mare-agentie-
de-turism-din-tara-pentru-20145395

Lucru în echipe:
Căutați pe internet informații privind compania Christian Tour. Acestea privesc mediul
din România și firma Christian Tour și vor fi structurate pe categorii, astfel:
I. Mediul extern
I.1. Mediul economic în care acționează (evoluția indicatorilor economici în ultimii 2
ani și previziuni, concurenții principali)
I.2. Mediul social (indicatori socio-demografici) și previziuni
1.3. Mediul tehnologic (echimbări în tehnologii)
1.4. Mediul politic
II. Mediul intern
II.1. Resursele financiare ale firmei (date din bilanțul ultimilor 2 ani, articole de ziar
etc)
II.2. Resursele umane (date din bilanț și din alte surse – articole, anchete etc)
II.3. Resurse umane (date din bilanț și din alte surse)
II.4. Alte tipuri de resurse care pot constitui avantaje competitive sau slăbiciuni
(anchete, articole de ziar etc)

Care credeți că au fost factorii care au influențat activitatea în trecut? Care credeți
că sunt principalii factori care influențează activitatea companiei în prezent și în viitor?

S-ar putea să vă placă și