GLOSAR DE TERMENI LINGVISTICI

1. afereză - fenomen fonetic care constă în dispariția unui sunet (sau a unui grup de sunete) de la
începutul unui cuvânt.
2. limbă aglutinantă - limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe
la rădăcina cuvântului; exemple: maghiara, turca, basca.
3. analogie - fenomen care constă în modificarea formei sau, uneori, a sensului unui cuvânt sub
influența altui cuvânt ori a altei forme al aceluiași cuvânt.
4. ambiguitate - lipsă de precizie, de claritate; prezența simultană a mai multor sensuri care
generează interpretări multiple ale unui cuvânt, ale unei expresii.
5. ablativ - caz al declinării în unele limbi indo-europene care exprimă despărțirea de un anumit loc,
punctul de plecare, corespunzând în linii mari acuzativului cu prepoziție din română.

6. acomodare - asimilație parțială între două sunete în contact direct.

7. anaptixă - modificare fonetică necondiționată constând în introducerea unei vocale între
două consoane în cadrul unui cuvânt.
8. argou - limbaj convențional utilizat de anumite categorii sociale, cu scopul de a nu fi înțelese de
neinițiați, mai ales de autorități și folosit mai ales de către anumite categorii (delincvenți,
vagabonzi, cerșetori etc.)
9. asimilație - fenomen fonetic care constă în modificarea unui sunet sub influența altuia.
10. arhaism - cuvânt, formă fonetică sau gramaticală a unui cuvânt ori construcție de limbă care nu
mai circulă în vorbirea curentă.
11. cod - sistem de semne sau de semnale convenționale care servește la transmiterea unui mesaj, a
unei comunicări.
12. conotație - restrângere sau extindere a sensului unui cuvânt în funcție de context.
13. desinență - Element morfologic, situat la tema unui cuvânt pentru a
exprima numărul, cazul, persoana etc.
14. diacronie - Evoluție în timp a fenomenelor lingvistice sau considerarea acestor fenomene în
evoluția lor istorică.
15. dialect - Ramificație teritorială a unei limbi, superioară subdialectului și graiului, dar subordonată
limbii naționale și care permite comunicarea între comunități vecine și ai cărui vorbitori au, în
general, conștiința apertenenței la un anumit tip dialectal.
16. diateză - categorie gramaticală verbală care exprimă raportul dintre subiect și acțiunea verbului.
17. fonem - cea mai mică unitate sonoră a limbii, care nu poate fi divizată în unități succesive mai
mici decât ea și care are rolul de a diferenția între ele cuvintele și formele gramaticale ale aceluiași
cuvânt.
18. fonetică - ramură a lingvisticii care studiază producerea, structura acustică, transmiterea, audiția și
evoluția sunetelor limbajului articulat.
19. fonologie - ramură a foneticii care se ocupă cu studiul sunetelor din punctul de vedere al valorii
funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante.
20. idiom - termen general care desemnează o unitate lingvistică (limbă, dialect, grai).
21. izoglosă - linie care arată pe o hartă limitele teritoriale ale unei particularități de limbă.
22. jargon - Limbaj specific unei anumite categorii sociale, cu o circulație restrânsă și care conține un
număr redus de cuvinte.
23. metateză - modificare fonetică care constă în schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-
un cuvânt.
24. metalingvistică - disciplină care se ocupă cu studiul limbajului specific utilizat de lingviști.
25. neologism-oice cuvânt nou creat prin mijloace proprii sau împrumutat din altă limbă.
26. neolingvistică - curent lingvistic ce acordă o importanță deosebită împrumuturilor și explicării
deosebirilor dintre limbi înrudite cu ajutorul ariilor lingvistice.
27. onomastică-disciplină care studiază originea, formarea și evoluția numelor proprii.
28. onomatopee - cuvânt care imită un sunet din natură.
29. ortografie - ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea
practică a acestor reguli.
30. oxitonic –accentul cade la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează
o sintagmă.
31. palatalizare - transformarea unui sunet într-un sunet palatal, prin mutarea locului de articulație în
regiunea palatului dur al gurii.
32. poligloție - abilitatea de a putea vorbi mai multe limbi.
33. ramificație socială - diferențiere a unei limbi din punct de vedere social și cultural, ca urmare a
utilizării acesteia de diverse categorii de oameni.
34. receptor - cel care primește mesajul, cel care ascultă.
35. românizare - conferire unui cuvânt sau unei expresii străine intrate în limba română o formă
potrivită cu structura și normele limbii.
36. semn - element lingvistic perceptibil prin simțuri, care reprezintă, exprimă ceva diferit de sine
însuși.
37. semnificant - aspectul fonic al semnului lingvistic prin care acesta se manifestă; secvență sonoră
proprie semnului lingvistic, care intră într-un raport de interdependență cu semnificația
(cu semnificatul) acestuia.
38. semnificat - înțeles sau semnificație a semnului lingvistic, care intră într-un raport de
interdependență cu semnificantul sau expresia sonoră a acestuia.
39. supraglotal - care se referă la sau care este articulat cu ajutorul organelor vorbirii situate
înaintea glotei.
40. sincronie- desemnează un anumit stadiu al limbii, starea ei la un moment dat,
41. terminologie - totalitatea termenilor de specialitate utilizați într-un domeniu științific.
42. tipologie lingvistică - mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri în raport
cu un tip determinat printr-o analiză unitară.
43. labializare - pronunțare a unui sunet însoțit de o mișcare de rotunjire a buzelor.
44. intonație - unitate suprasegmentală extensivă care constă în schimbarea înălțimii tonului pe
parcursul unui enunț.
45. proteză- denumește o schimbare fonetică ce constă în adăugarea unui sunet neetimologic la
începutul unui cuvânt, în general pentru a-i ușura articularea.
46. Sincopă- denumește o schimbare fonetică ce constă în căderea unui segment din interiorul
unui cuvânt. Poate fi vorba de un sunet sau de un grup de sunete
47. Epenteză-denumește o schimbare fonetică ce constă în introducerea
unui sunet nemotivat etimologic în interiorul unui cuvânt.
48. psiholingvistică - disciplină care studiază mecanismele mentale implicate în exersarea facultății
limbajului articulat: vorbire, ascultare, citire, scriere, precum și fenomene ca: achiziția limbajului,
tulburări de limbaj, relația dintre limbaj și memorie, expresia lingvistică a stărilor afective etc.
49. metadialect - una din formele concrete de manifestare ale metalimbii, caracterizat prin cuvinte și
expresii specifice.
50. împrumut - cuvânt sau îmbinare de cuvinte luate dintr-o limbă străină; împrumutul poate
fi direct, când este luat nemijlocit de către vorbitori prin contact cu alte popoare,
sau indirect ,când este luat sau tradus din lată limbă pe cale cultă.