Studiu de Caz - IASI

Drd.
Cosmina ALBULESCU Facultatea de Geografie și Geologie

Școala Doctorală de Geoștiințe Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Studiu de caz: Municipiul Iași
Introducere
Municipiul Iași este situat în partea de NE a României, iar în cadrul județului a cărei
reședință este, se află poziționat în partea de SE (Figura 1). Teritoriul urban s-a dezvoltat
în lunca și pe cele șapte terase ale Bahluiului, care se succed vertical de la 20 la 170m
altitudine relativă (Barbu și Ungureanu 1987). Prin urmare, substratul geologic este de tip
sedimentar și, în mare parte, de vârstă recentă. Fiind situat la aproximativ 265km față de
Zona Seismică Vrancea, Iașul se află sub incidența cutremurelor de adâncime
intermediară (70-200km) specifice acestei arii seismogene (Figura 1) (Knapp et al. 2005).
Municipiul este traversat și de afluenții Bahluiului, Nicolina și Șorogari (numit în
Evul Mediu Cacaina). Râurile Bahlui și Nicolina, alături de calea ferată, reprezintă și
astăzi adevărate linii de discontinuitate socio-spațială, care separă nucleul central-nordic
cu valențe culturale și estetice, de zona sudică a cartierelor muncitorești și platformelor
industriale (Stoleru 2008).
Iașul se remarcă drept unul dintre cele mai dinamice așezări urbane din țară, atât
din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere cultural. Fostă capitală a statului
feudal al Moldovei în perioada 1564-1859 și apoi a una dintre cele două capitale ale
Principatelor Unite (1859-1862), Iașul a fost pentru scurt timp și capitală a Regatului
României (1916-1918). Astăzi, Iașul își păstrează funcția de centru administrativ județean
și al Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, având totodată și cea mai bine populată arie
metropolitană, după București (Eurostat 2018).
Studiul de caz este structurat pornind de la aspectele generale privind poziția
geografică și factorii naturali relevanți în contextul producerii unui seism major,
continuând cu o serie de elemente de geografie umană, de asemenea relevante pentru
contextul propus. Aceste elemente se referă la: originea și dezvoltarea urbană, evoluția
teritorială, morfologia urbană, evoluția fondului construit, dotările tehnic-edilitare. De
asemenea, este prezentat istoricul seismelor de anvergură care au afectat Iașul în
decursul timpului, precum și aspecte legate de dimensiunile vulnerabilității ce au fost
utilizate în analiza multicriterială comparativă a municipiilor Iași, Vaslui, Galați și Focșani.
1
Drd. Cosmina ALBULESCU Facultatea de Geografie și Geologie
A doua parte a studiului de caz cuprinde o evaluare multicriterială a clădirilor expertizate

tehnic din municipiul Iași.
1. Poziție geografică
Municipiul Iași este localizat la 47°9′44" latitudine N și 27°35′20" longitudine E, în

partea de NE a Podișului Moldovei, mai exact la contactul Câmpiei Jijiei cu Podișul
Central Moldovenesc (Figura 1). Acesta este reședința județului cu aceeași denumire;
ocupând în cadrul său o poziție central-estică. Perimetrul urban este străbătut de râul
Bahlui și afluenții săi (Nicolina și Șorogari), aparținând, deci, bazinului hidrografic al
Prutului.
Figura 1. Localizarea municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași
2
Țesutul urban al Iașul se dezvoltă în lunca Bahluiului și pe relieful unor coline cu

aspect domol situate pe partea stângă a Văii Bahluiului și pe cel al dealurilor și platourilor
ce țin de Coasta Iașilor, localizate pe partea dreaptă a acestei văi. Cele șapte coline care
dau numele de “orașul colinelor” sunt: Breazu, Bucium-Păun, Cetățuia, Copou, Galata,
Repedea și Șorogari. Aspectul general este cel de amfiteatru natural, determinat pe de-
o parte de amplasarea celor mai mari altitudini spre limitele N (dealurile La Coșari, Rediu,
Șorogari, Aroneanu) și S (dealurile Miroslava, Galata, Cetățuia, Socola, Căprița,
Vlădiceni, Trelea, Păun) și, pe de altă parte, de reducerea altitudinilor spre Valea
Bahluiului, în mod treptat pe partea stângă și mai brusc pe dreapta (Barbu și Ungureanu
1987).
În jurul Iașului se dezvoltă a doua cea mai extinsă Zonă Metropolitană din România
(1.159 km2), cu o populație de 500.668 locuitori în 2018 (Eurostat 2018). Dintre aceștia,
375.269 aveau domiciliul în municipiul Iași (INSSE 2018). Aceasta este prima astfel de
grupare administrativ-teritorială din România, fiind înființată în aprilie 2004. Inițial, zona
cuprindea municipiul Iași și cele 13 comune adiacente (Aroneanu, Bârnova, Ciurea,
Holboca, Lețcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești, Ungheni, Valea
Lupului și Victoria), la care s-au adăugat alte 6 comune cu statut de membru active
(Comarna, Dobrovăț, Mogoșești, Movileni, Prisăcani și Țuțora) (Figura 1).
2. Factori naturali cu influență seismică
Dintre aspectele morfometrice ale teritoriului municipiului Iași se remarcă

altitudinea și valoarea pantelor, întrucât acești parametri influențează stabilitatea
construcțiilor în contextul producerii unui seism major. În cadrul municipiului Iași,
altitudinile variază de la 33,28m la 369,96m, valoarea medie fiind de 88,37m, cu o deviație
standard de 57,23. Harta hipsometrică a municipiului înfățișează anterior amintitul aspect
de amfiteatru natural larg; altitudinile cele mai ridicate întâlnindu-se în extremitățile N și
S ale teritoriului (Figura 2). Axul central al perimetrului urban, care corespunde Văii
Bahluiului, este caracterizat de altitudini reduse, de sub 50m, care cresc treptat spre NV
și SE, urmând înclinarea stratelor geologice.
3
Figura 2. Harta hipsometrică a teritoriului municipiului Iași
Energia medie a văilor de pe stânga Bahluiului măsoară 50-70m, în timp ce pe

dreapta ajunge la peste 100m, fiind adâncite în flancul N al Coastei Iașilor. Această
asimetrie relevă apartenența la unitatea Câmpiei Moldovei a părții N a teritoriului și la cea
a Podișului Central Moldovenesc a părții de S a acestuia. Se confirmă astfel caracterul
de contact geomorfologic al reliefului Iașului (Barbu și Ungureanu 1987).
Această distribuție hipsometrică influențează și distribuția valorii pantelor. Acestea
variază de la 0° în partea centrală a teritoriului, la 24,42° pe versanții abrupți din N și S
(Figura 3). Totuși, panta medie măsoară 4,21°, iar deviația standard este de 3,55. Zonele
cu valori ridicate ale pantelor, de peste 15°, corespund cartierelor Bucium, Galata, Copou,
Țicău, Ciric. Cartierele Păcurari, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Gară, Tudor
Vladimirescu, Nicolina 1 și 2, Tătărași Sud, Zona Industrială și Baza 3 prezintă pante
reduse, sub 5°. Valori intermediare ale pantelor se regăsesc în Centru, Tătărași Nord,
Moara de Vânt, S Copoului.
4
Figura 3. Harta pantelor teritoriului municipiului Iași
Barbu și Ungureanu (1987) divizează teritoriul Iașului în:

- areale cu pantă readusă (1°-3°), ce corespund podurilor de terasă și
interfluviilor (Str. Bucșinescu, Ciurchi);
- areale cu pantă medie (3°-5°-10°), reprezentate de versanții dinamici din punct
de vedere geomorfologic (versantul drept al pârâului Podgoria Copou, sectoare
ale pârâurilor Manta Roși și Vișan);
- areale cu pante mari (15°-20°-25°), reprezentate de versanții cu dinamică
activă (sectoare ale versanților Ciricului, versanții pârâului Pietrăria).
Perimetrul municipiului Iași se suprapune părții central-estice a Platformei
Moldovenești, unitate cu o îndelungată evoluție paleogeografică, consolidată încă din
Proterozoic și alcătuită din două etaje structurale (soclul și cuvertura) (Băcăoanu et al.
1980).
5
În cadrul platformei, la peste 1121 m adâncime, se întâlnesc elementele unui

sistem montan ce se aseamănă prin vârstă cu cele din E și N Europei. Formarea acestuia
a început prin cutările arhaice, definitivându-se în timpul cutărilor elsoniene din
Proterozoicul mijlociu. Alcătuit din șisturi cristaline cu intruziuni granitice, sistemul montan
din baza platformei s-a cratonizat în timp, căpătând stabilitate geologică. Denudarea sa
pe cale erozională și nivelarea au determinat transformarea sa într-o suprafață
sculpturală ce corespunde peneplenei soclului cristalin precambrian. Ulterior au avut loc
mișcări epirogenetice basculante, urmate de cicluri de sedimentare răspunzătoare pentru
formarea cuverturilor (Barbu și Ungureanu 1987).
Astfel, în zona municipiului Iași se disting patru cicluri de sedimentare: ciclul
vendian-ordovician, ciclul silurian, ciclul cretacic și ciclul badenian-basarabian. Pornind
din bază, deci de la cea mai veche formațiune, se evidențiază șisturile cristaline
reprezentate de gnaise cu intruziuni granitice și de granite-gnaisice care alcătuiesc soclul
Platformei Moldovenești. Peste acestea, s-au format în Ordovician cuverturi de șisturi și
gresii, ambele având caracter argilos. Suprapuse, se individualizează depozite de gresii
calcaroase și argiloase, cu intercalații de șisturi argiloase, precum și pietrișuri, cuarțite și
strate subțiri de tufit; toate având vârstă siluriană. În Cretacic se depun marne și depozite
greso-microconglomeritice, dar caracteristice sunt calcarele gresoase și cretoase.
Continuând spre suprafață, se remarcă alternanța de gresii calcaroase, argile și marne
de vârstă badeniană, apoi cea de marno-calcare ș nisipuri marnoase bugloviene, cea de
șisturi marnoase fin nisipoase volhiniene și formațiunile basarabiene de argile și marne
cu filme de nisipuri fine (Barbu și Ungureanu 1987). Un interes deosebit revine sitului
geologic Repedea, unde calcarele oolitice și gresiile cu Mactra podolica și nisipurile de
Bârnova-Dobrovăț constituie formațiuni geologice de referință (Cobălcescu 1862).
Relieful actual a rezultat în urma exondării de la finalul Sarmațianului mediu și
începutul Sarmațianului superior, când câmpia de acumulare marină a fost fragmentată
într-un relief cu altitudini mai reduse. Cele mai recente depozite geologice au grosimi de
10-30 m și corespund teraselor: nisipuri, pietrișuri, argile și luturi loessoide. Acestora li se
adaugă, pe același palier de vechime, aluviunile din lunca Bahluiului și de pe văile
afluenților, precum și argilele și luturile nisipoase din zona de racord a teraselor Bahluiului
sau din baza versanților. Tot de vârstă recentă sunt și argilele, nisipurile și blocurile de
6
calcare sau gresii, alături de luturile cu lentile de pietriș din cuverturile deluviale ale
versanților afectați de alunecări de teren și depozitele nisipo-argiloase și lutoase cu
intercalații de nisipuri și pietrișuri din conurile de dejecții (Barbu și Ungureanu 1987).
Fiecare dintre aceste formațiuni geologice de adâncime sau de suprafață prezintă o
anumită reacție la șocurile seismice, ceea ce imprimă un caracter complex sub raport
seismic al zonei municipiului Iași.
Se evidențiază și întinsele suprafețe nefavorabile sau cu favorabilitate medie
pentru construire, cu rol de segregare spațială și influență limitativă pentru extinderea
teritorială a Iașului. Este vorba despre terenurile caracterizate de exces de umiditate (din
lunca Bahluiului și Nicolinei), versanții cu pante mari ce determină frecvența ridicată a
proceselor geomorfologice (cartierele Țicău, Moara de Vânt-Brândușa, versantul drept al
Nicolinei, cel nordic al Dealului Galata, versanții Ciricului). În trecut, aceste cartiere erau
locuite de pătura săracă a populației ieșene, ulterior dezvoltându-se drept fie cartiere de
blocuri cu inserții de unități industriale, în S și SE orașului, fie drept cartiere de locuințe
individuale dezvoltate pe versanții abrupți (Stoleru 2008). Caracteristicile acestor terenuri
nefavorabile construirii au rolul de a potența vulnerabilitatea seismică – prin posibilitatea
producerii fenomenului de lichefiere în zonele limitrofe râurilor, cu exces de umiditate sau
prin favorizarea producerii alunecărilor de teren în cartierele rezidențiale dezvoltate pe
versanți.
De altfel, extinderea teritorială a municipiului nu mai este dependentă de nivelul
vulnerabilității induse de caracteristicile terenului, acesta constituindu-se drept un
element de diferențiere economică a rezidenților. Fenomenul este pus în evidență de
ridicarea unor cartiere rezidențiale de lux în zonele cu nivele medii și ridicate ale
vulnerabilității determinate de particularitățile terenului: cartierul Bucium, zona Iezăreni,
versantul nordic al Dealului Galata (Stoleru 2008).
3. Factorii urbigeni
Evoluția municipiului Iași reflectă destul de fidel succesiunea particularităților

istoriei evenimențiale, fiind condiționată totodată, atât în fazele incipiente, cât și în cele
mai recente, de caracteristicile geografiei fizice a perimetrului urban. Condițiile naturale
7
urbigene din zona Iașului rezidă în suprafețele mari, netede ale teraselor Bahluiului, dintre
care cea inferioară de pe stânga râului se dovedește deosebit de propice locuirii și în
prezența izvoarelor în lungul contactului dintre podurile și frunțile teraselor succesive.
Acestea sunt completate de prezența dealurilor cu altitudini notabile din S văii Bahluiului;
forme ce prezentau apanajul oferirii de beneficii strategice comunităților umane
sedentarizate în respectivele areale (Barbu și Ungureanu 1987). Totuși, aceste suprafețe
favorabile construirii nu reprezintă decât o treime din teritoriul urban ieșean (Stoleru
2008).
Gama condițiilor urbigene menționate este potențată de poziția geografică a
municipiului la contactul dintre unități naturale cu resurse complementare (Podișul Central
Moldovenesc, Câmpia Colinară a Jijiei și Coasta Iașilor), dar și la intersecția unor căi de
comunicație naturale (Ciurea 1970, Barbu și Ungureanu 1987). Astfel, Iașul se remarcă,
încă de la începuturile constituirii sale, drept unul dintre cele mai importante orașe de
poziție. Tocmai această poziție centrală în cadrul statului feudal moldovenesc se
dovedește a fi dezavantajoasă câteva secole mai târziu, ca urmare a dezvoltării tardive
a căilor de comunicație (în special cele feroviare) cu trasee pe văile Bârladului și Prutului,
în favoarea extinderii acestora de-a lungul Culoarului Siretului. Totuși, în perioada
comunistă această poziție geografică devine din nou benefică, sub egida industrializării,
extinderii și modernizării căilor de transport; urmând ca în secolul XXI să fie un alt element
ce frânează dezvoltarea social-economică a Iașului, în special în contextul în care
Regiunea Moldovei nu dispune de autostrăzi și este insuficient dotată și din punctul de
vedere al infrastructurii specifice transporturilor aeriene.
4. Originea și dezvoltarea urbană
Municipiul Iași a fost atestat documentar la 6 octombrie 1408 în “privilegiul

Lvovului” (Arhiva Istorică a României I, nr. 16) ca așezare urbană de dimensiuni reduse,
conturată pe promontoriul terasei Bahluiului (Barbu și Ungureanu 1987). Dezvoltarea
orașului a fost stimulată de formarea statului feudal al Moldovei în a doua parte a secolului
XIV, când Iașului i se atribuie funcția administrativ-politică, care se adaugă funcțiilor
comercial-meșteșugărească și strategică, deținute până la acea dată. Iașul devine
8
capitala Moldovei în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanu (1564-
1568) (Neamțu 1968, Barbu și Ungureanu 1987), un criteriu important pentru această
alegere fiind acela al poziției geografice centrale. Depășind pe multiple paliere celelalte
orașe moldovenești, Iașul se remarcă și la nivel european prin statutul său de oraș cultural
și dinamic din punct de vedere comercial (Barbu și Ungureanu 1987).
Ulterior, viața culturală va căpăta un caracter pulsatoriu, vârfuri ale acesteia
corespunzând domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), când sunt construite cele mai de
seamă monumente istorice ieșene și au loc extinderea și modernizarea Curții domnești
(Dobjanschi și Simion 1979, Barbu și Ungureanu 1987). Alte repere importante ale vieții
culturale sunt: înființarea Academiei Mihăilene (1835) și a Universității (1860).
În schimb, meșteșugurile se mențin la un nivel superior constant în perioada în
care Iașul a deținut funcția de capitală a Moldovei. Principalele activități de acest fel vizau
valorificarea lemnului, prelucrarea pieilor și a altor materiale textile, prelucrarea materiilor
agricole în vederea obținerii produselor alimentare, prelucrarea pietrei, producerea de
cărămizi, săpun, lumânări etc (Barbu și Ungureanu 1987). Pe lângă meșteșugarii care se
ocupau cu aceste activități comune, în Iași se puteau întâlni și meșteșugari înalt calificați,
precum giuvaiergiii, ceasornicarii, sticlerii, spițarii (Olteanu și Șerban 1969, Barbu și
Ungureanu 1987).
Avântul economic indus de dezvoltarea activităților comerciale și meșteșugărești
a fost periodic frânat de numeroasele incendii ce au afectat semnificativ construcțiile
alcătuite din lemn ale urbei ieșene, precum și de cutremurele din secolele XVII-XIX (anii
1620, 1701, 1738, 1790, 1802, 1821, 1829, 1838, 1843), care au afectat în special
construcțiile din zidărie (Barbu și Ungureanu 1987).
Unirea din 1859 și formarea unor structuri unice de conducere a noului stat au dus
la pierderea funcției de capitală a Iașului în anul 1862. Este începutul unei perioade de
declin economic și politic, marcate de lipsa investițiilor din partea autorităților centrale și,
pe cale de consecință și în acord cu alți factori nefavorabili (distanța mare față de siturile
de exploatare a materiilor prime), de întârzierea industrializării (Barbu și Ungureanu
1987). Aceasta a luat amploare abia începând cu secolul XX, predominante fiind ramurile
industriale non-energofage, cum ar fi industria textilă și cea alimentară. De asemenea,
racordarea la rețeaua feroviară a fost realizată tardiv (1870) și urmând rute ocolitoare față
9
de alte centre urbane ale țării (prin Pașcani). Ulterior, conexiunea cu Bucureștiul a fost
realizată prin Bârlad, dar stabilirea legăturilor cu N Moldovei (orașele Hârlău, Dorohoi) va
continua să întârzie (Sava 1904, Barbu și Ungureanu 1987).
Funcția administrativ-politică va fi pentru scurt timp reluată de Iași prin retragerea
structurilor decizionale naționale în fosta capitală a Moldovei, în anii 1916-1918, ca
urmare a ocupării Bucureștiului de către puterile centrale. Faptul nu va avea o influență
deosebită asupra dezvoltării de ansamblu a municipiului, meritând menționat ca element
de interes istoric ce onorează orașul.
În 1948 are loc trecerea la dezvoltarea planificată, ce are drept imperativ investirea
unui capital semnificativ în scopul creșterii capacității de producție, fie prin extinderea și
modernizarea unităților industriale pre-existente, fie prin crearea unor noi astfel de
elemente. Ca fenomen urban asociat, se manifestă ridicarea de cartiere rezidențiale noi,
construite special pentru a găzdui forța de muncă din industriile emergente. Perioada
comunistă este de referință și pentru înființarea unor spitale (de neurochirurgie, de
recuperare, de ftiziologie, spitalul pediatric) și introducerea unor facilități menite să
îmbunătățească nivelul de trai (alimentarea locuințelor cu electricitate, gaze naturale, apă
curentă, realizarea rețelelor de canalizare).
În prezent, Iașul se remarcă drept un pol al economiei din Moldova și chiar din
țară, chiar dacă ramurile industriale reprezentative pentru deceniile trecute au cunoscut,
la fel ca în restul orașelor din România, un amplu regres. Acesta este compensat de
dezvoltarea semnificativă a serviciilor, dintre care cele comerciale, culturale și de turism
sunt cele mai performante, precum și a sectorului IT. Mediul social al Iașului este cu
deosebire prielnic activităților culturale, stimulate și de instituțiile de învățământ superior,
ce constituie un element al temeiniciei aspirațiilor înalte ce au caracterizat Iașul pe tot
parcursul dezvoltării sale.
5. Evoluția teritorială
Evoluția teritorială a municipiului Iași a fost influențată de numeroase elemente de

factură economică (dezvoltarea funcțională a așezării, segregarea funcțională din cadrul
orașului, fluctuațiile necesarului de forță de muncă), demografică (migrația rural-urban,
10
particularități ale mișcării naturale a populației), sociale (schimbarea condițiilor de trai, a

mentalităților privind locuințele și comunitatea de apartenență, creșterea apetenței pentru
confort). Pe lângă acestea, un rol important revine și factorilor naturali, dintre care merită
menționați cu precădere cei referitori la relief și hidrografie. Factorii naturali pot avea atât
rol de constrângere, cât și de facilitare a dezvoltării teritoriale, observându-se că zonele
propice locuirii corespund nucleului urban și că anumite cartiere mai noi sunt amplasate
pe situri care au necesitat intervenții antropice în vederea îndeplinirii dezideratului locuirii
acestora.
Procesul extinderii teritoriale a Iașului are caracter complex, pornind de la o
evoluție aglutinantă, continuând cu una tentaculară, ce a fost înlocuită în socialism de
dezvoltarea sistematizată. La acestea se adaugă și complicațiile induse de înglobarea
așezărilor rurale adiacente, cu trăsături specifice dintre care unele persistă până în zilele
noastre (zona fostului sat Bucium) (Barbu și Ungureanu. 1987).
În perioada de început se remarcă nucleul urban conturat în secolele XIV-XV,
desfășurat lateral în raport cu Curtea domnească, situată în apropierea Palatului Culturii
de astăzi, pe o terasă a Bahluiului. Spațiul urban inițial nu era înconjurat de fortificații, ca
urmare ca suzeranității otomane asupra teritoriului Moldovei. Nucleul avea dimensiuni
reduse, fiind dispus sub forma unui V larg deschis, cu două brațe convergente spre
Curtea domnească: unul dintre brațe având orientare NNV, iar celălalt spre NE. Întâlnirea
brațelor era reprezentată de trecătoarea Podul Roșu, suprapusă conului aluvial al râului
Nicolina. În secolul XV, nucleul nu se extinde, ci cunoaște o dezvoltare în vatră, excepția
fiind reprezentată de extinderea către NV, până în zona Pieței Unirii de astăzi (Barbu și
Ungureanu 1987).
Odată cu atribuirea funcției de capitală din secolul XVI, dinamismul teritorial al
Iașului sporește, în asociere cu creșterea efervescenței sale economice și politice. Are
loc formarea mahalalelor în exteriorul nucleului: mahalaua Feredeelor de-a lungul părții
SV a terasei inferioare a Bahluiului, mahalaua Calicimii în V. Principalele direcții de
dezvoltare teritorială urmează însă trasee spre N și NE, unde se conturează cartierul
Muntenimilor, dominat de case rare răspândite printre viile și livezile de pe Dealul Copou.
Tot în N se formează o nouă arteră meșteșugărească, aceea a Târgului Nou, numită și
Târgul de Sus, actual bulevard al Independenței. Unindu-se cu arterele V-ului nucleului
11
urban (Ulița Mare și Târgul de Jos), Târgul de Sus contribuie la formarea triunghiului ce
va constitui scheletul de dezvoltare al orașului de mai târziu. De asemenea, în secolul
XVII sunt ridicate mănăstiri importante în proximitatea spațiului urban ieșean al vremii:
mănăstirea lui Balica (actuala Mănăstire Frumoasa), mănăstirea Galata din Vale
(dărâmată în urma alunecărilor de teren), mănăstirea Galata din Deal (existentă și în
prezent), mănăstirea Socola, mănăstirea Cetățuia. Se formează și un al doilea nucleu
urban clar delimitat (Târgul lui Barnovschi-Vodă, denumit ulterior Târgușorul Nicolina), în
spațiul dintre moșiile mănăstirilor Galata și Balica (Barbu și Ungureanu 1987).
În secolul următor (XVIII), dezvoltarea teritorială a Iașului devine mai accelerată și
capătă caracter tentacular, principalele trei tentacule fiind extinse spre VNV (în lungul
drumului spre Roman și Hârlău), spre S (în lungul drumului către Galați și urmând valea
Nicolinei) și spre E (spre satul Tătărași, dezvoltat din secolul XVII, pe dealul ce se
desfășoară paralel cu cel al Copoului). Dezvoltarea urbană din zona interstițiilor formate
între aceste trei tentacule este însă frânată de factori naturali, precum alunecările de teren
frecvente și inundațiile sau de factori sociali, referitori la repartizarea proprietăților (Barbu
și Ungureanu 1987). În partea de N a Iașului se formează Muntenimile, ale căror denumiri
reflectă statutul social al locuitorilor: Muntenimea de Sus (premergătoare cartierului
Copou), Muntenimea de Mijloc și Muntenimea de Jos (din cartierul Țicău de mai târziu)
(Băileanu 1968). Pe de altă parte, orașul nu avansează spre SV, hotarele sale respectând
linia de contact dintre terasa inferioară și șesul Bahluiului (Barbu și Ungureanu 1987).
Pierderea funcției de capitală marchează evoluția Iașiului din secolul XIX, alături
de tardivitatea industrializării și a sistematizării, imprimând acesteia o încetinire. Tendința
tentaculară, având un evident caracter spontan, devine și mai pronunțată; tentaculele
extinzându-se în lungul axelor de transport majore, adică spre NNV, VNV, SE și E.
Avansarea spre NNV a orașului se realizează în lungul drumului spre Botoșani, iar cea
spre SE este motivată de formarea unui nou drum spre Vaslui și Galați, peste Dealul
Repedea. Spre finalul secolului are loc și înglobarea satului Bucium, atestat în 1503 și
situat la S față de așezarea urbană din acele timpuri (Bogdan 1913). Extinderea orașului
se realizează și prin înglobarea altor așezări pre-existente, cum ar fi târgușoarele de
suburbie din N, V și S (Târgușorul Copou, Târgușorul Păcurari, respectiv Târgușorul
Socola) și a unor vaduri comerciale poziționate periferic (Zalhana, Podul lui Ipsilante). Un
12
alt element de referință este construirea gării (1870) pe șesul Bahluiului, într-o poziție
optimă în raport cu nucleul orașului. Aceasta a favorizat dezvoltarea unor întreprinderi
industriale și a unui nou vad comercial în SV ariei urbane (Barbu și Ungureanu 1987).
În prima jumătate a secolului XX, dezvoltarea teritorială a Iașului este frânată de
întârzierea industrializării și de reducerea amplorii migrațiilor rural-urban, chiar ariile
rurale fiind afectate de o reducere simțitoare a natalității. Parcelările din perioada 1921-
1924 au determinat o dezvoltare geometrizată, dar nu neapărat în conformitate cu
topografia. Au apărut cartiere rezidențiale în zone afectate de inundații (lunca Bahluiului)
sau pe versanți cu frecvente alunecări de teren, profitându-se de prețul redus al acestor
terenuri necorespunzătoare locuirii: parcelările Țuțora Nord, Țuțora Sud, respectiv cele
din Șoseaua Națională, Trei Calici, Calea Gălății, Crucea Roșie. Au existat și elemente
de dezvoltare spontană, regăsite în Târgușorul Nicolina, N Țicăului, Frumoasa.
Perioada comunistă este o perioadă în care au loc modificări semnificative la
nivelul teritoriului Iașului, datorate creșterii masive a populației pe fondul industrializării.
Efectele acestora devin vizibile în peisajul urban ieșean în special după 1955, când apar
zonele industriale compacte din proximitatea așezării urbane; poziție ce respectă cerința
imperativă de evitare a poluării zonelor rezidențiale. Fenomenul industrializării nu se
manifestă în mod excesiv, precum în cazul municipiului Galați, dar creșterea demografică
asociată conduce la creșterea densității urbane și a gradului de compactitate a orașului.
Cea mai extinsă zonă industrială este situată în SE orașului, între cursul Bahluiului și
triajul Socola; zone industriale mai restrânse existând în VNV Iașului (Întreprinderea de
Antibiotice) și în S, pe valea Nicolinei (Combinatul de Utilaj Greu). Construcțiile noi au
fost amplasate în spațiile libere specifice interstițiilor, formate ca urmare a dezvoltării
tentaculare anterioare, acestea fiind valorificate optim și conectate la zona centrală și la
zonele industriale prin dezvoltarea și modernizarea elementelor de transport intern.
Exemple elocvente sunt cartierele Grădinari-Metalurgiei, Dimitrie Cantemir, Mircea cel
Bătrân, partea SE a cartierului Primăverii, o bună parte din cartierele Dacia și Alexandru
cel Bun. Și în această perioadă are loc înglobarea unor sate precum Păcureț și Galata,
conturate de altfel ca prelungiri ale ariei urbane (Barbu și Ungureanu 1987).
În ultimii ani se remarcă avansarea municipiului Iași spre N, V și SE, prin
construirea unor cartiere noi de vile (Aleea M. Sadoveanu) și complexe de locuit de lux,
13
cu blocuri înalte care beneficiază de dotări superioare: complexele Carol I, Green Park
etc.
De asemenea, pentru această perioadă recentă este definitorie formarea Ariei
Metropolitane Iași (2004), care cuprinde municipiul Iași și 12 comune limitrofe (Aroneanu,
Bârnova, Ciurea, Holboca, Lețcani, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești,
Valea Lupului, Victoria, Ungheni), alături de 6 comune cu statut de membru activ
(Comarna, Dobrovăț, Mogoșești, Movileni, Prisăcani și Țuțora) (Figura 1). Aceasta își
propune abordarea integrată a dezvoltării urbane, prin valorificarea optimă, la comun, a
resurselor, creșterea accesibilității, oferirea de servicii și asigurarea dotărilor pentru
populație, creșterea performanței administrative și economice. Zona Metropolitană Iași
se întinde pe 1.159 km2 și cuprinde o populație de locuitori 500.668 locuitori (Eurostat
2018, Site Zona Metropolitană Iași).
6. Morfologia urbană
Morfologia urbană, numită și fizionomie urbană, rezidă în caracteristicile exterioare

ale unui oraș, deci în acele elemente independente de funcțiile așezării urbane. De
importanță notabilă sunt textura orașului (trama stradală) și profilul orașului, adică
dimensiunile sale cu dezvoltare orizontală, respectiv verticală.
Textura urbană este rezultatul convergenței factorilor naturali și antropici, primii
având variabilitate temporală mai redusă, iar cei din urmă fiind supuși unor schimbări
economice și culturale însemnate, ca urmare a trecerii timpului. Astfel, trama stradală a
unei așezări este condiționată de poziția geografică a acesteia, de topografie, dezvoltarea
istorică, evoluția zonării funcționale, migrația populației etc. Aceasta prezintă o importanță
practică, cu atât mai evidentă în contextul intervențiilor de urgență post-cutremur, motiv
pentru care se cuvine analiza rețelei de străzi și identificarea unor elemente care să
faciliteze demersurile de reducere a impactului seismului.
În ceea ce privește profilul orașului, acesta poate fi privit drept rezultat al evoluției
teritoriale și a dinamicii zonării funcționale, precum și al diverselor caracteristici culturale
ce se succed într-un anumit spațiu. Profilul de înălțime al clădirilor dintr-un spațiu urban
poate fi determinant pentru modelarea vulnerabilității fizice a respectivei așezări umane,
14
luând în considerare faptul că unele clădiri mai înalte sunt afectate mai puternic de
anumite unde seismice. De asemenea, un rol important revine materialelor de construcție
și vechimii clădirilor respective, care pot avea caracter hotărâtor pentru rezistența
clădirilor cu număr variat de etaje în timpul manifestării unui cutremur. De altfel, clădirile
reprezintă materia constitutivă a țesutului urban, prezentând totodată o varietate de
funcții, motive pentru care se cuvine acordarea unei atenții speciale modului în care
materialele de construcții din care sunt alcătuite, numărul lor de etaje, vechimea lor
modelează vulnerabilitatea seismică. Clădirile îndeplinesc o varietate de funcții, dar
pentru estimarea vulnerabilității seismice în cadrul tezei, sunt vizate clădirile rezidențiale.
Textura urbană
Sub aspect morfologic, municipiul Iași se remarcă prin gradul său ridicat de
complexitate, asociat eterogenității rețelelor stradale specifice diverselor cartiere.
Tramele acestora se sudează incomplet, astfel încât circulația este îngreunată. S-a
încercat corectarea acestor neajunsuri prin sistematizarea rețelei stradale fie prin
trasarea mai adecvată a străzilor în cartierele urbane mai noi, fie prin modificarea tramei
din zona veche a orașului. Un exemplu în acest sens este reprezentat de realizarea
străzilor de tip străpungere, cum ar fi Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, care în prezent
constituie, parțial, o stradă pietonală (Barbu și Ungureanu 1987).
În linii mari, se observă o convergență a străzilor în arealul fostei Curți domnești,
astăzi pusă în valoare de prezența Palatului Culturii și a lăcașelor de cult din proximitate,
dar și orientarea transversală a arterelor față de râul Bahlui, începând cu Podul Roșu,
cea mai veche traversare acestuia. Nucleul istoric al orașului corespunde terasei
inferioare a Bahluiului și prezintă străzi ale căror trasee urmăresc limitele terasei. Aceeași
adaptare la relief a traseelor străzilor poate fi observată și în SV Copoului sau în cartierul
Țicău, unde străzile urmează desfășurarea curbelor de nivel. Contra indicat în raport cu
bunele practici menționate, există și numeroase străzi cu desfășurare pe liniile de pantă
maximă ale versanților.
Și factorii istorici au influențat profund evoluția texturii urbane a Iașului, în acest
sens fiind de interes elemente specifice nucleului urban din perioada medievală, cum ar
15
fi lipsa porților și slaba dezvoltare a fortificațiilor. De asemenea, există și cazuri în care

factorii istorici se asociază celor naturali în conturarea tramei, cum ar fi extinderea
tentaculară a arterelor ce asigură circulația către localitățile limitrofe, ale căror relații cu
polul urban al Iașului a variat în timp sub raport economic. Aceste tentacule se extind de-
a lungul interfluviilor, având tendința de a evita versanții mai abrupți și valea largă a
Bahluiului. Arterele de circulație de mare importanță pentru transportul spre localitățile
din jurul Iașului sunt strada Păcurari, Calea 23 August/Bulevardul Carol, Strada Sărărie,
Șoseaua Socola, Șoseaua Nicolina, Bulevardul Virgil Săhleanu, Bulevardul Tudor
Vladimirescu, Bulevardul Nicolae Iorga etc (Barbu și Ungureanu 1987).
Textura urbană a municipiului de interes poate fi divizată în trei tipuri, fiecare
corespunzând unei anumite perioade de dezvoltare teritorială: textura neregulată (a
orașului vechi), textura rectangulară (din secolul XIX) și textura suplă (cu dezvoltare în
timpuri recente).
Textura neregulată este caracteristică dezvoltării urbane spontane și se supune
constrângerilor impuse de relieful colinar, cu văile mai largi ale Bahluiului și Nicolinei sau
mai înguste, ale afluenților de stânga. Regăsindu-se cu deosebire în nucleului orașului,
se poate spune că acest timp de textură reprezintă o adaptare extremă și defectuoasă la
limitările impuse de relief. Per ansamblu, se remarcă dispunerea radiară a străzilor din
partea veche a orașului, fără a exista însă cercuri concentrice de legătură. Trama stradală
prezintă străzi și străduțe cu traseu sinuos sau fără ieșire, astfel încât porțiunile labirintice
rezultate se constituie drept elemente emblematice pentru o astfel de textură. Astfel,
densitatea ridicată a străzilor este asociată cu un grad redus de compactitate a țesutului
urban (Barbu și Ungureanu 1987).
Complexitatea indusă de dezvoltarea spontană este dublată de înglobarea unor
sate în spațiul urban ieșean, exemple fiind Bucium, Galata, Munteni, dar și a unor
târgușoare periferice – Copou, Nicolina; fiecare dintre acestea având o tramă stradală
pre-existentă. Printre consecințele manifestate la nivel practic ale acestui tip de textură
urbană se numără îngreunarea transporturilor interne și de tranzit, motiv pentru care se
impune realizarea unor lucrări de sistematizare (Barbu și Ungureanu 1987).
Rezultatul unor astfel de lucrări este textura rectangulară, căreia îi sunt
caracteristice străzile egale ca lățime, fără piețe. Aplicarea planurilor de sistematizare a
16
avut apogeul în perioada interbelică, drept urmare a numeroaselor împroprietăriri. S-au

ridicat de altfel și cartiere rezidențiale noi, prin trasarea unor contururi geometrice:
cartierele Crucea Roșie, Bogdan (în prezent parte a cartierului Păcurari), Șapte Oameni.
Printre dezavantajele tramei stradale rectangulare se numără monotonia, lipsa ierarhizării
străzilor, facilitarea canalizării curenților de aer în lungul arterelor de circulație, precum și
neadaptarea corespunzătoare la particularitățile reliefului – cazul trasării străzilor în lungul
pantelor maxime de pe versanți din cartierul Bogdan (Barbu și Ungureanu 1987).
Textura suplă apare ca urmare a dorinței de a îmbina avantajele celorlaltor două
tipuri de textură urbană menționate, concomitent cu eliminarea dezavantajelor acestora.
Scopul propus se poate realiza prin trasarea unor contururi geometrice care să respecte
particularitățile reliefului, astfel încât să fie create adevărate celule urbane (numite și
unități de vecinătate) și să existe o delimitare clară a străzilor principale de cele
secundare. Abordarea a urmărit inițial prerogativele open planning-ului, rezultând extinse
spații vacante ce au fost reamenajate ulterior (bulevardul Socola). Un exemplu care arată
că nici acest tip de textură nu este lipsit de dezavantaje este cartierul Păcurari, unde
trasarea unor geometrii adaptate topografiei nu a reușit totuși să asigure un trafic fluid, în
special în anumite perioade ale zilei (Barbu și Ungureanu 1987).
Piețele urbane constituie un alt element de importanță din alcătuirea texturii
orașului. La Iași, acestea au apărut târziu, odată cu implementarea primelor planuri de
sistematizare urbană. Inițial, piețele îndeplineau funcții comerciale și erau cunoscute sub
denumirea de “medean” – Medeanul Sf. Spiridon (în apropierea Bisericii Sf. Spiridon de
azi), medeanul Sfânta Vineri (amplasat în zona Halei Centrale), Medeanul Belicului
(transformat astăzi în spațiu verde) (Barbu și Ungureanu 1987).
În general, piețele sunt situate în interiorul nucleului urban sau la contactul dintre
acesta și cartierele adiacente și au formă neregulată. Se întâlnesc și piețe cu formă
regulată, rotunde, precum Piața Grigore Ghica Vodă din Copou. Cea mai reprezentativă
piață pentru urbea Iașului, Piața Unirii, datează din 1897, dar a căpătat configurația
actuală prin demolări succesive ale clădirilor avariate în război. Acest fapt explică, de
altfel, și forma sa neregulată. Alte piețe urbane importante din municipiul de referință sunt
Piața Palatului, Piața Mihai Eminescu, Piața Voievozilor (Barbu și Ungureanu 1987).
17
Dimensiunea verticală a Iașului
Municipiul Iași prezintă un profil de înălțime neuniform, conturat în timp în tandem

cu particularitățile evoluției istorice și teritoriale a orașului. Asemenea tuturor așezărilor
urbane, până în secolul XIX, profilul Iașului era dominat de case-parter construite din
materiale puțin rezistente, deci cu o vulnerabilitate seismică fizică ridicată; fiind specific
un mod de viață asemănător celui rural.
Trecerea de la profilul scund la unul marcat de prezența mai semnificativă a
caselor cu un etaj, construite din materiale mai rezistente și locuite de populația mai
înstărită survine după războiul din 1768-1747 (Topographisch-historische Beschreibung
1810 citat de Barbu și Ungureanu 1987). După Unirea din 1859 apar clădirile cu mai multe
etaje, iar debutul secolului XX este marcat prezența blocurilor de locuințe cu 4 etaje, care
vor deveni din ce în ce mai numeroase în perioada comunismului. Între anii 1966 și 1980,
se observă o scădere vertiginoasă a ponderii locuințelor cu 1-2 etaje, de la 71,7% la
început, la 47,2% în 1973 și 27,8% în 1980. Contrar, ponderile clădirilor cu 3-5 etaje și
cu mai mult de 5 etaje cresc continuu, de la 24,1%, respectiv 4,2% în 1966, la 39,6%,
respectiv 13,2% în 1973, până la 51,5%, respectiv 21,3% în 1980 (Tabelul 1) (Barbu și
Ungureanu 1987).
Tabel 1. Evoluția profilului de înălțime a clădirilor din Iași în a doua jumătate a secolului
XX (după Barbu și Ungureanu 1987)
Ponderea locuințelor în clădiri cu 1966 1970 1973 1975 1977 1980
1-2 etaje 71,7% 56,5% 47,2% 39,3% 37,5% 27,6%
3-5 etaje 24,1% 35,9% 39,6% 42,8% 43,3% 51,5%
peste 5 etaje 4,2% 7,6% 13,2% 17,9% 19,2% 21,3%
După 1975, profilul Iașului devine înalt, construindu-se un număr mare de blocuri
înalte, ce vor funcționa drept locuințe pentru muncitorii unităților industriale – blocurile din
cartierele Dacia, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, Splai Bahlui, Tătărași. Au loc și
lucrări de reconstrucție a centrului vechi, ridicându-se blocuri de 7 etaje și în zona Pieței
18
Unirii, bulevardul Ștefan cel Mare (Barbu și Ungureanu 1987) – cu toate că zona centrală
este încă dominată de case-parter (cartierul Uzinei).
Acest profil înalt se menține și în prezent, fiind potențat de construirea unor blocuri
cu 5-7 etaje cu dotări superioare în N (Aleea Mihail Sadoveanu și cartierul Carol I), V
(cartierul Păcurari, cu prelungire spre localitatea limitrofă Valea Lupului), SE (cartierul
Aviației, Green Park).
7. Evoluția fondului construit
Favorabilitatea terenurilor pentru construcții
Particularitățile terenurilor influențează evoluția fondului construit, atât prin rolul lor
limitativ sau facilitator pentru ridicarea construcțiilor, cât și prin capacitatea de a accelera
degradarea construcțiilor. În teorie, prețul terenurilor ar trebui să reflecte favorabilitatea
lor pentru construcții, însă acest lucru nu este mereu reflectat în cazul municipiului Iași.
Zonele cele mai favorabile construirii sunt reprezentate de podurile de terase
fluviale și interfluvii, caracterizate de pante reduse, prin urmare, de stabilitate
geomorfologică, uscate și ferite de fenomenele de băltire sau revărsare. În Iași, acestea
sunt specifice zonelor care se extind după 1990, sub forma unor fâșii discontinue cu
orientare NNV-SSE: zona dintre Păcurari și Valea Lupului, platoul Galata, platoul
Repedea. Construcțiile specifice sunt vilele ridicate în regim particular (Stoleru 2008).
În schimb, extinderea recentă a construcțiilor are loc și pe terenurile nefavorabile
construirii din intravilan: zona Plopii fără soț din cartierul Bucium, zona Păcureț, versantul
SV al Copoului, Moara de Vânt. Deși terenurile respective nu sunt propice construirii,
prețurile lor se mențin ridicate, ca urmare a dotărilor moderne ale imobilelor, poluării
fonice reduse și esteticii peisagistice.
La polul opus se situează terenurile cu risc ridicat pentru construcții reprezentate
de versanții din cartierul Țicău și zona Agronomiei, unde nivelul apei freatice se află
aproape de suprafață, impunând probleme de stabilitate a construcțiilor. În aceeași
situație se află terenurile mai puțin râvnite din cartierele muncitorești dezvoltate în lunca
Bahluiului: Alexandru cel Bun, Gară, Mircea cel Bătrân, Dacia, Canta, Nicolina, Frumoasa
(Stoleru 2008). Localizarea nivelului piezometric la adâncimi reduse este deosebit de
19
importantă în contextul manifestării unui cutremur de anvergură, întrucât undele seismice

determină fenomenul de lichefiere. Astfel, cartierele dezvoltate pe terenuri nefavorabile
construirii se individualizează drept adevărate hot spots în cazul producerii unui cutremur
major.
Particularitățile fondului construit
Municipiul Iași se remarcă printre așezările umane de mari dimensiuni din regiunea
Moldovei și din țară prin varietatea și specificul clădirilor sale, îmbinând elemente de
patrimoniu deosebite, de mare valoare și bine conservate, cu relicve aflate în diferite
stadii de degradare, precum și blocuri de locuințe emblematice pentru perioada
comunistă și blocuri moderne, cu dotări de lux ce sunt organizate sub forma unor
adevărate cartiere.
Inițial, clădirile din Iași se constituiau drept elemente reprezentative pentru tradiția
etno-istorică moldovenească, însă ulterior au suferit transformări orientate spre
uniformizare, în primă fază de factură socialistă și apoi ca urmare a influențelor
occidentale și a ridicării pretențiilor privind confortul domestic. Eliberarea de aceste
constrângeri legate de specificul locului poate fi privită atât ca un pas înainte pe calea
dezvoltării economice și îmbunătățirii condițiilor de trai, cât și ca un element dăunător
conservării tradițiilor și “sufletului” locurilor.
Un element definitoriu al clădirilor, pe baza căruia se poate realiza o descriere cu
valențe istorice a acestora, este reprezentat de materialele de construcție. Evoluția Iașului
poate fi urmărită deci și la nivelul alcătuirii clădirilor sale, anumitor perioade istorice fiindu-
le caracteristice case construite din materiale specifice.
Fondul inițial de clădiri cuprindea case alcătuite din lemn, fapt ce reflecta
accesibilitatea și bogăția resurselor lemnoase din pădurile din proximitatea așezării
urbane. Casele erau construite fie din grinzi de lemn, fie din nuiele, cu acoperișuri de
draniță, ceea ce le conferea o bună flexibilitate și capacitate de retenție a căldurii, dar și
vulnerabilitate accentuată la incendii. Casele de lemn au dominat peisajul urban al Iașului
până în secolul XIX-XX, când defrișările din împrejurimi au redus fondul de materiale de
acest fel. Tranziția spre casele in cărămidă a fost marcată de clădirile cu schelet de lemn
20
și umpluturi de zidărie, construite în număr destul de redus, cu precădere în zona Curții

domnești, Bucium și Galata (Barbu și Ungureanu 1987).
Dominanța lemnului ca material de construcție a frânat înmulțirea clădirilor din
cărămidă nearsă (chirpici) și vălătuci în Iașul Evului Mediu. Acestea erau adesea
insalubre, locuite de pătura săracă a populației, putând fi întâlnite în cartierele Țicău,
Galata și Bogdan. Numărul caselor din chirpici a crescut după 1921 pe fondul accentuării
sărăciei și reducerii disponibilului de resurse de lemn, acestea fiind ridicate la periferia
orașului, pe parcelele nou delimitate. După al Doilea Război Mondial ponderea lor a
scăzut, de la 46% la 20% în 1970, sub 10% în 1987 (Șandru et al. 1956, Barbu și
Ungureanu 1987).
Un alt tip de clădire este cel alcătuit din cărămidă și piatră cu acoperișuri din olane
sau țiglă, specific fortificațiilor și edificiilor valoroase (clădirile Curții domnești, bisericile și
mănăstirile). Astfel de clădiri devin mai numeroase după 1774, ca urmare a apariției
cărămidăriilor și a fabricilor de cărămidă, devenind reprezentative pentru casele deținute
de pătura socială superioară, apoi pentru clădirile comerciale din centru. În secolele XIX-
XX, cărămizile sunt utilizate cu precădere pentru construirea unor clădiri publice precum
spitalele, școlile, muzeele, dar și a clădirilor industriale. Spre jumătatea secolului XX, o
bună parte din fondul construit al orașului era reprezentat din clădiri de zidărie (Șandru
et al. 1956), iar astăzi acestea sunt întâlnite preponderent în centrul vechi (Barbu și
Ungureanu 1987).
Construcțiile moderne sunt alcătuite din schelete de beton și zidărie de cărămidă
sau prefabricate, dominând peisajul urban ieșean ca urmare a creșterii numărului lor în
timpul comunismului, prin ridicarea cartierelor muncitorești (cartierele Alexandru Cel Bun,
Mircea cel Bătrân, Dacia etc). Acoperișurile acestor construcții erau realizate din tablă
zincată înainte de 1960, din beton armat protejat cu carton gudronat la blocurile tipic
socialiste și din țigle tratate chimic sau alte materiale moderne la blocurile noi din
cartierele de lux ale Iașului. Ritmul de construire a clădirilor moderne a crescut, de la
etapele lente din 1948-1960, când s-au ridicat plombe sau grupări restrânse de blocuri
masive și monotone de 4 etaje (Păcurari), la etapele de creștere alertă specifice blocurilor
ridicate pe terenurile libere de la periferie (1960-1975) și blocurilor din zona centrală –
bulevardele Ștefan cel Mare și Independenței, străzile Costache Negri, Anastasie Panu
21
(după 1976). Spre exemplu, în perioada 1960-1985 au fost construite peste 85.000 de
locuințe cu dotări satisfăcătoare pentru acea perioadă (alimentare cu apă, energie
electrică, încălzire centrală, canalizare, băi proprii etc.) (Barbu și Ungureanu 1987).
După 1990 se remarcă fenomenul creșterii numărului de locuitori și locuințe din
ariile periurbane. Majoritatea locuințelor sunt construite în regim propriu, caracteristice
fiind vilele cu unul sau două etaje întâlnite în cartierul Bucium și Aleea Mihail Sadoveanu.
Aceste noi construcții generează probleme de racord la rețelele tehnico-edilitare urbane,
fapt ce nu împiedică intrarea lor pe piața imobiliară la nivelul celor mai ridicate prețuri. De
asemenea, ridicarea noilor imobile de locuit se realizează și pe terenuri nefavorabile
construirii, cum ar fi versanții activi din Țicău, Galata, Brândușa, fapt nereflectat de
prețurile de vânzare (Stoleru 2008).
O altă tendință specifică perioadei moderne este cea de creștere a numărului și
suprafețelor zonelor de locuire precară, precum și al clădirilor degradate (în cartierele din
lunca Bahluiului, Dacia) (Stoleru 2008). Altfel, are loc o accentuare a decalajelor social-
economice existente la nivelul Iașului, pe de-o parte individualizându-se zonele
armonioase din punct de vedere estetic, adesea funcționând drept mini-orașe în cadrul
orașului, cu un grad de confort sporit (cartierul Carol) și arealele aflate la limita
insalubrității, ocupate de segmentele sărace, defavorizate și vulnerabile ale populației
ieșene, care locuiesc în clădiri vechi, degradate și deficitare sub raportul echipării tehnico-
edilitare și asigurării confortului.
În prezent, se ridică blocuri de locuințe cu schelete din beton și pereți exteriori
alcătuiți din beton sau prefabricate, precum și vile cu un etaj sau două. Vizate sunt zonele
periferice N, V și S. Clădirile rezidențiale prezintă dotări de lux și se află la mare căutare,
apartamentele fiind cumpărate încă înainte de finalizarea construirii blocului. Faptul indică
o efervescență remarcabilă a pieței imobiliare din municipiul Iași, susținută de progresele
economice și de creșterea gradului de atractivitate a orașului.
8. Dotările tehnico-edilitare ale Iașului
Nivelul de dotări tehnico-edilitare ale unui oraș reprezintă rezultatul dinamicii

temporale a factorilor naturali cu rol restrictiv și al factorilor de decizie și finanțare, care
22
își exercită atribuțiile în respectiva unitate administrativ-teritorială. Stoleru (2008) clasifică

zonele rezidențiale după criteriul dotărilor tehnico-edilitare în trei categorii principale:
zonele cu specific muncitoresc, zonele de locuințe individuale cu nivel ridicat al dotărilor
tehnico-edilitare și zonele de locuințe individuale deficitare, complet sau parțial, în dotări
edilitare.
Zonele muncitorești se diferențiază nu prin specificul dotărilor – acestea fiind
echipate de la bun început cu setul complet de facilități tehnico-edilitare în acord cu
vremurile respective, ci prin vechimea locuințelor. Blocurile construite în perioade de
avânt a industrializării ieșene (1960-1970) se întâlnesc în cartierele Cantemir, Tătărași,
Primăverii și prezintă adesea risc seismic. Calitatea acestora este semnificativ mai
redusă decât a imobilelor rezidențiale ridicate după 1980 în Nicolina, C.U.G., Frumoasa
și Păcurari.
Zonele de locuințe individuale, cu nivel ridicat al dotărilor tehnico-edilitare sunt
reprezentate de cartierele de vile din Copou (dotare de la început în mod corespunzător)
și cartierele de vile ridicate după 1990 în regim propriu, în care racordarea la rețelele
tehnico-edilitare se realizează treptat, în funcție de posibilitățile populației rezidente.
Antagonic, zonele de locuințe individuale deficitare, complet sau parțial, în dotări
tehnico-edilitare se suprapun terenurilor nefavorabile construirii, având un aspect semi-
rural. Cartierele specifice sunt Țicău, versantul Galata, Moara de Vânt-Brândușa. Situația
cea mai gravă, a locuințelor lipsite de dotări, este vizibilă în ariile periferice (Dacia, N
Țicăului) și insular în partea centrală a Iașului, în cadrul străzilor de rezidență a populației
de etnie rromă (Str. Funcționarilor, Str. Pădurii, zona Târgu Cucu) (Stoleru 2008).
9. Istoricul seismelor
Prin poziția sa, municipiul Iași se află sub incidența cutremurelor “moldavice”, cu
originea în Zona Seismică Vrancea. Izvoarele istorice din secolele XV-XX înregistrează
astfel de fenomene geologice, care au avut impact asupra așezării urbane de interes în
anii 1471, 1516, 1620, 1738, 1802, 1868, 1894, 1908 (Barbu și Ungureanu 1987). Dintre
acestea, cel mai puternic a fost cutremurul din 26 octombrie 1802, supranumit “cutremurul
cel mare”, cu o magnitudine de 7,9-8,2 pe scara Richter și o intensitate estimată la VIII-
23
IX pe scara Mercalli. Cutremurul a afectat puternic toată țara și chiar Republica Moldova
și Bulgaria, la București producându-se chiar prăbușirea unei părți din Turnul Colțea și
pierzându-și viața 4 persoane.
În secolul trecut s-au produs cutremure de mare magnitudine în anii 1940 (10
noiembrie), 1977 (4 martie) și 1986 (noaptea de 30-31 august). Acestea au avut
manifestări și intensități diferite, influențate de substratul geologic, de specificul clădirilor
afectate și de particularitățile comunităților umane expuse.
Cutremurul din 1940 se remarcă drept al doilea cel mai puternic seism înregistrat
în România, după cel din 1802. Magnitudinea sa a fost estimată la 7,4 MG-R, valoare
echivalentă cu 7,6-7,7 MW, iar adâncimea focarului a fost apreciată la 150km. Numărul
total de victime omenești s-a ridicat la 593 morți și 1.271 răniți (Georgescu și Pomonis
(2012). La Iași, s-au înregistrat 8 decese (Sima 1982 citat de Georgescu și Pomonis
2012) și 5 cazuri de rănire (Georgescu și Pomonis 2012).
Cutremurul din 4 martie 1977 a avut o magnitudine de 7,4 MW (Georgescu și
Pomonis 2012) și a rămas în mentalul colectiv drept unul dintre cele mai tragice
evenimente de acest fel din România. Consecințele negative ale seismului amintite de
presa vremii sunt, în mare parte, laconice și incomplete, ca urmare a tendinței de
mușamalizare a valorii adevăratelor pagube de către autoritățile regimului comunist. În
legătură cu municipiul Iași, presa menționează următoarele: “deteriorate: hale industriale,
Palatul Culturii, săli de teatru, cinema, cămine studențești, locuințe” (Buhoiu et al. 1977).
Au fost avariate rețelele de telecomunicații, precum și utilajele platformelor industrial
ieșene, semnalându-se și lichefierea depozitelor nisipoase (Cornea și Radu 1979).
Cornea și Radu (1979) precizează că zonele cu efecte macroseismice maxime se
situau la SV de epicentru (București, Zimnicea, Craiova) și la NE de acesta (Iași, Huși).
Această distribuție a intensităților este caracteristică și cutremurului din noiembrie 1940,
cu diferența că efectele seismului din 1977 au fost mai severe spre SV decât spre NE, ca
urmare a caracterului multi-șoc și al liniilor de fractură cu efect de amplificator seismic din
Câmpia Română (Cornea și Radu 1979). Alte mărturii incluse în cartea tip cronică a
cutremurului din 1977 menționează că “La Iași, nu exista clădire neatinsă: Platul
Administrativ, prezenta crăpături mari; facultatea de medicină a devenit inutilizabilă;
dezastrul cel mai mare a fost la Râpa Galbenă” (Buhoiu et al. 1977).
24
Pagubele semnificative înregistrate la nivelul Iașului sunt semnalate și de către

Crucea Roșie într-un comunicat către Liga Societăților de Cruce Roșie (Buhoiu et al.
1977). Sursele oficiale enunțau că Iașul s-a aflat în categoria orașelor în care efectele
cutremurului au fost mai puțin grave. În comunicatul Consiliului de miniștri emis în data
de 12 noiembrie 1977 se menționează: “[…] cutremurul a avut un caracter mai grav în
patru centre: București, Valea Prahovei, Galați și Focșani; a doua zonă, cu efecte mai
puțin grave, a fost constituită din: Turnu-Măgurele, Cîmpulung, Tîrgoviște, Mizil, Rîmnicul
Sărat, Tecuci, Bîrlad, Iași, Brăila […]” (Buhoiu et al. 1977).
În termeni de intensitate, se menționează gradul 7 pentru o suprafață de
100.000km2, extinsă de la Craiova și Zimnicea până spre Iași și dincolo de Prut (Cornea
și Radu 1979). Ulterior, intensitatea macroseismică a fost stabilită la 8 grade pe scara
MSK64 (Kronrod et al. 2013), gradul de percepție specific fiind “distrugător”. Aceasta
însemnă că există posibilitatea prăbușirii totale sau parțiale a unor clădiri și răsturnării
mobile din locuințe, precum și posibilitatea producerii alunecărilor de teren pe versanții
abrupți sau de apariție a crăpăturilor în teren.
În mod oficial, cutremurul din 1977 nu s-a soldat cu victime în municipiul Iași, dar
Georgescu și Pomonis (2012) menționează printre consecințele seismului decesul a
patru persoane și rănirea a 270-440 de oameni.
Ca în toate localitățile afectate, încercările de revenire la normal au mobilizat numeroși
voluntari, inclusiv elevi și studenți. Presa vremii ține să amintească ritmul rapid de
redresare: ziarul Pravda publică un articol despre normalizarea vieții, în care se subliniază
faptul că “Lucrările pentru salvarea oamenilor și restabilirea activității întreprinderilor se
desfășoară zi și noapte. În aceste zile și-au reluat lucrul uzinele și fabricile din județele
Bacău, Brăila, Iași, Ilfov, Covasna și Vaslui” (Buhoiu et al. 1977).
10. Dimensiunile vulnerabilității seismice specifice municipiului Iași
Vulnerabilitatea geotehnică
Municipiul Iași este situat la aproximativ 265km față de Zona Seismică Vrancea,
fiind astfel cel mai îndepărtat dintre cele patru așezări urbane selectate. Poziția sa
25
geografică determină valori reduse (0,25g) ale accelerației terenului pentru proiectare (a g)
cu IMR de 225 de ani și 20% probabilitate de depășire în 50 de ani (P100-1-2013). Totuși,
această valoare depășește pragul de 0,20g setat pentru a desemna zonele cu risc
seismic semnificativ. Pe de altă parte, valoarea perioadei de control (T C) a spectrului de
răspuns de 0,7 s plasează Iașul în categoria zonelor mai stabile sub raport seismic față
de cele din partea de S a Podișului Moldovei, Câmpia Română și Podișul Dobrogei.
Factor litologic – Secțiunea urmează a fi dezvoltată, necesitând opinia științifică a unui

expert în domeniu, precum și documentare suplimentară.
Factor pedologic - Secțiunea urmează a fi dezvoltată, necesitând opinia științifică a unui

expert în domeniu, precum și documentare suplimentară.
Vulnerabilitatea fizică
În Iași există 20.882 de clădiri rezidențiale, ce totalizează o suprafață locuibilă

desfășurată de 5.364.496 m2. Procentul pentru care datele privind anumiți indicatori
structurali ai clădirilor sunt indisponibile variază, de la 37,58% pentru datele referitoare la
vechimea construcțiilor, la 37,51% pentru datele privind materialele de construcție din
care sunt alcătuiți pereții exteriori (pentru un total de 20.919 clădiri în care se află locuințe)
și 25,58% pentru datele privind profilul de înălțime al clădirilor rezidențiale.
Cea mai mare parte a fondului construit cu funcție rezidențială din municipiul Iași
datează din perioada anilor 1961-1970 (15,84%). O pondere însemnată revine și clădirilor
noi, ridicate în intervalul 2006-2011 (14,96%) (Tabelul 2). De referință este anul 1977,
când seismul de 7,4 MW a distrus o parte din clădirile din oraș, determinând ulterior
elaborarea unor normative de construcție care să prevină astfel de pagube materiale și
umane pe viitor. Totuși, luând în calcul datele de la nivelul RPL (2011), doar 41,95% din
fondul construit în scop rezidențial al Iașului a fost ridicat respectând regulile de
construcție menite să ofere clădirilor rezistență la impactul undelor seismice. Astfel,
48,51% dintre clădirile rezidențiale pentru care există date privind vechimea datează de
dinainte de 1980, constituind clădiri mai degradate, cu o rezistență la cutremure mai
26
redusă și o probabilitate mai mare de avariere sau chiar prăbușire în cazul producerii unui
seism cu magnitudine mare.
Tabel 2. Numărul de clădiri rezidențiale din municipiul Iași, după clasa de vechime și
perioada de construcție (după RPL 2011)
Clase de vechime Nr. clădiri Detaliere Nr. clădiri
Înainte de 1919 932

Înainte de 1961 4259 1919 - 1945 1637
1946 - 1960 1690
1961 - 1970 2065
1961 - 1980 3307
1971 - 1980 1242
1981 - 1990 916 1981 - 1990 916
1991 - 2000 1352
1991 - 2005 2601
2001 - 2005 1249
2006 - 2011 1951 2006 - 2011 1951
Clădirile rezidențiale din municipiul Iași sunt construite preponderent din materiale
rezistente la șocurile seismice, dominante fiind blocurile de locuințe ridicate odată cu
emergența unităților industriale. Mai mult de jumătate dintre clădiri au pereții alcătuiți din
zidărie de cărămidă, fie aceasta combinată cu grinzi metalice și beton armat (41,16%),
fie cu lemn (14,3%). Îngrijorător este procentul de 21,45% ce revine construcțiilor de
paiantă și chirpici; materiale specifice locuințelor individuale din zonele dezavantajate
economic (Tabelul 3). Acestea sunt predispuse la avariere sau colaps în cazul
manifestării unui cutremur de magnitudine mare sau chiar de nivel mediu spre ridicat,
fiind materiale slab coezive, cu potențial crescut de fisurare.
Tabel 3. Numărul de clădiri rezidențiale din municipiul Iași, după materialul de construcție
al pereților exteriori (după RPL 2011)
Clădiri rezidențiale
Material de construcție al pereților exteriori
Număr %
Beton armat 9 0,06
Unități prefabricate 1638 12,53
Zidărie cărămidă, beton armat (grinzi metalice) 5380 41,16
Zidărie cărămidă, lemn 1870 14,30
Lemn, bârne, scânduri 731 5,59
Paiantă, chirpici 2804 21,45
Alte materiale (P.F.L., O.S.B., sticlă) 32 0,24
27
Materiale mixte 607 4,64
Conform datelor RPL (2011), casele individuale domină peisajul urban al

construcțiilor rezidențiale din Iași, fapt pus în evidență de procentul mare de locuințe
parter (64,17%) sau al clădirilor cu un etaj (19,71%) (Tabelul 4). Locuințele parter se
regăsesc în cartierele vechi ale Iașului, cum ar fi cartierul Copou, Moara de Vânt, Tătărași,
Uzinei sau în cele care corespund fostelor sate aglutinate în etapele tardive de extindere
teritorială (Bucium). Clădirile cu un etaj au fost ridicate recent, fiind de multe ori vile ce
aparțin populației înstărite din cartierele Păcurari și Bucium.
Categoria de blocuri de apartamente cel mai bine reprezentată în teritoriu este cea
a blocurilor cu patru etaje (8,23%). Astfel de blocuri sunt întâlnite în Păcurari, Tătărași,
Copou. Pe de altă parte, blocurile înalte, cu peste 6 etaje totalizează doar 3,1% din totalul
clădirilor rezidențiale din Iași și se află în cartierele muncitorești ce au proliferat în
perioada comunismului (Alexandru Cel Bun, Dacia, Canta, Mircea Cel Bătrân).
Tabel 4. Numărul de clădiri rezidențiale din municipiul Iași, după profilul de înălțime (după
RPL 2011)
Clădiri rezidențiale
Profil de înălțime
Număr %
Parter 9972 64,17
1 etaj 3064 19,71
2 etaje 465 2,99
3 etaje 190 1,22
4 etaje 1280 8,23
5 etaje 81 0,52
6 etaje 15 0,09
7 etaje 31 0,19
8 etaje 208 1,33
9 etaje și peste 233 1,49
Vulnerabilitatea social-economică
Vulnerabilitatea social-economică a municipiului Iași este potențată de mărimea

sa demografică (387103), de numărul consistent al populației feminine (51,87%) și de
rata de dependență demografică ridicată (43,97%). Această dimensiune a vulnerabilității
este însă echilibrată de alți indicatori specifici, cum ar fi ponderea mare a populației cu
28
studii superioare (30,65%), rata redusă a șomajului (0,3%) și valoarea PIB/locuitor la nivel
de județ (8,51 euro) (Tabelul 5).
Municipiul Iași este cel mai bine populat dintre cele patru așezări urbane de
referință, precum și cel mai performant și mai competitiv din punct de vedere economic,
cultural, educațional. Orașul are statut de centru de polarizare de prim rang, făcând parte
din clasa orașelor cu profil economic industrial-terțiar (Istrate 2008). Aceasta se reflectă
în rata redusă a șomajului (0,3%). În ceea ce privește valoarea PIB/locuitor la nivel de
județ, Iașul se situează în partea mediană a clasamentului național, având o abatere de
–25,5% față de media națională.
Tabel 5. Indicatorii vulnerabilității social-economice specifici municipiului Iași

Indicatori ai vulnerabilității social-economice Valoare U.M. Sursa datelor
Numărul populației (după domiciliu) 387103 locuitori INSSE (2020)
Populația feminină 51.87 % INSSE (2020)
Rata de dependență demografică 43.97 % INSSE (2020)
Populația cu studii superioare 30.65 % RPL (2011)
Rata șomajului 0.3 % INSSE (2019)
PIB/locuitor la nivel de județ 8.51 euro CNSP (2019)
Dintre factorii care potențează vulnerabilitatea social-economică a Iașului se

individualizează rata ridicată de dependență demografică (43,97%), determinată de
convergența a doi factori principali: fluctuațiile ratei natalității și creșterea ponderii
vârstnicilor în totalul populației. Fluctuațiile natalității rezultă ca urmare a schimbării
mentalității privind familia, creșterea și educarea copiilor, specifice perioadei post-
comuniste; evoluția specifică municipiului Iași putând fi urmărită în Figura 4.
29
14
13
12
11
10
9
8
7
‰
6
5
4
3
2
1
0
1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012 2014 2016 2018
Figura 4. Evoluția ratei natalității municipiului Iași în perioada 1992-2018 (INSSE 2021)
Stoleru (2008) elaborează o clasificare ierarhică ascendentă a modelelor de

evoluție a structurii demografice a Iașului. Cu referire la grupa vârstnică se
individualizează:
- Tipul 2, caracterizat de scăderea ponderii tinerilor sub 25 de ani și a adulților de
40-54 de ani, secondată de creșterea grupelor de vârstă succesoare (de 25-39 de
ani și 55-64 de ani). Este asociat cartierelor muncitorești semicentrale (Alexandru
cel Bun) și cartierelor periferice (Agronomie, platoul Galata, zona de case a
Tătărașilor)
- Tipul 4, foarte îmbătrânit și cu tendințe de maturizare, cantonat în partea de N a
Iașului (cartierele Copou, Țicău) și zonele de case din Podul de Fier, Tătărași.
Moștenirea culturală deosebită a Iașului are corespondent statistic în procentul
populației care a absolvit programe de studii superioare de scurtă sau lungă
durată; valoare ce se ridica la o treime din populație în anul 2011. De altfel,
poziționarea instituțiilor de învățământ superior în partea de NV (cartierul Copou)
și SE a orașului (cartierul Tudor Vladimirescu) condiționează fluxurile de transport
între respectivele zone, precum și nivelul de educație al populației din respectivele
cartiere și zonele adiacente. O altă concentrare de populație absolventă de studii
superioare se regăsește în cartierele periferice nou ridicate, cu dotări de lux; fapt
motivat de resursele financiare care le permit achiziționarea sau închirierea unor
30
astfel de locuințe și un anumit stil de viață, pe măsura condițiilor din zonele

rezidențiale respective.
Pe de altă parte, populația fără studii sau cea absolventă de studii gimnaziale și
liceale este concentrată în cartierele muncitorești din apropierea zonelor industriale din S
și SE Iașului. Chiar localizarea în această parte a orașului a liceelor cu profil și tehnologic
este adaptată nivelului de instruire a respectivelor populații rezidente.
Vulnerabilitatea sistemică
Iașul ocupă primul loc în rândul celor patru municipii selectate atât privind numărul
de medici raportat la 1000 de locuitori (8,82), cât și numărul de paturi de spital raportat la
1000 de locuitori (14,52). Numărul ridicat de spitale și institute medicale de variate
specializări, precum și dotarea superioară a infrastructurii medicale, împreună cu tradiția
de desfășurare a educației medicale în cadrul Universității de Medicină și Farmacie
“Grigore T. Popa” explică valorile superioare ale indicatorilor respectivi.
Indicatorii referitori la distanțele față de unitățile medicale, de pompieri și stațiile de
alimentare cu diverși combustibili relevă vulnerabilitatea sistemică ridicată a municipiului
Iași (Tabelul 6). Aceasta este pusă în evidență de ponderile ridicate ale suprafețelor
urbane locuite situate la distanțe mari față de unitățile medicale și de pompieri, precum și
de ponderile crescute ale suprafețelor urbane locuite situate în proximitatea stațiilor de
benzină, motorină sau GPL. La rândul lor, ponderile respective sunt determinate de
configurația tentaculară a teritoriului Iașului și de poziționarea obiectivelor de interes
pentru care sunt delimitate ariile de deservire. Unitățile medicale prezintă poziții relativ
centrale și distribuție în clustere, în timp ce unitățile de pompieri sunt poziționate
aproximativ simetric, în NV și SE teritoriului. Pe de altă parte, benzinăriile sunt grupate
sub forma unor clustere ce se suprapun zonelor urbane cu densități mari ale locuințelor
și populațiilor.
Tabel 6. Indicatorii vulnerabilității social-economice specifici municipiului Iași

Valoa
Indicatori ai vulnerabilității social-economice re U.M. Sursa datelor
Numărul de medici raportat la 1000 de locuitori 8.82 Raport INSSE (2018)
31
Numărul de paturi de spital raportat la 1000 de locuitori 14.52 Raport INSSE (2019)
Media ponderată a intervalelor de distanțe față de
Medie
unitățile medicale și a scorurilor de vulnerabilitate 4.23 Prelucrare GIS
ponderată
asociate
Medie
unitățile de pompieri și a scorurilor de vulnerabilitate 4.72 Prelucrare GIS
ponderată
asociate
Medie
stațiile de alimentare combustibil și a scorurilor de 7.3 Prelucrare GIS
ponderată
vulnerabilitate asociate
Distanța față de unitățile medicale
Unitățile medicale incluse în analiza vulnerabilității sistemice a Iașului sunt situate

cu precădere în cartierul Copou, care se individualizează drept o zonă funcțională cu
profil complex, deținând inclusiv funcția sanitară (Tabelul 7, Figura 5). O altă grupare de
unități medicale (notate 8-11 în Figura 5) se află în partea central-estică a orașului, iar
spitalul de Recuperare (notat cu 12) este localizat în partea de SV a teritoriului.
Tabel 7. Unitățile medicale din municipiul Iași incluse în analiza vulnerabilității sistemice
ID
Unități medicale Adrese
hartă
1. Spitalul Clinic “Dr. C.I. Parhon” Bd. Carol I, Nr. 50, Iași
Str. Gr. Henri Mathias Berthelot,
2. Institutul Regional de Oncologie
Nr. 2-4, Iași
Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Iacob Str. Gr. Henri Mathias Berthelot,
3.
Czihac” Nr. 7-9, Iași
4. Spitalul Clinic C.F.R. Str. Garabet Ibrăileanu, Nr. 1, Iași
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf.
5. Str. Octav Botez, Nr. 2, Iași
Parascheva”
6. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Str. Dr. I. Cihac, Nr. 30, Iași
Spitalul Clinic Județean de Urgențe “Sf.
7. Bd. Independenței, nr. 1, Iași
Spiridon”
Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae
8. Str. Ateneului, Nr. 2, Iași
Oblu”
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf.
9. Str. Vasile Lupu, Nr. 62, Iași
Maria”
Aleea Prof. Vasile Petrescu,
10. Spitalul Clinic de Pneumologie
Campus Tudor Vladimirescu, Iași
11. Serviciul Județean de Ambulanță Iași Bd. Primăverii, Nr. 74, Iași
12. Spitalul Clinic de Recuperare Str. Pantelimon Halipa, Nr. 14, Iași
32
Cartierele care beneficiază de acces rapid la unitățile medicale, adică situate în

intervalul de distanță 0-1000m (8,26% din teritoriu), sunt Copou, Țicău, Centru, Tătărași,
Moara de Vânt și Alexandru cel Bun. Dispunerea unităților medicale determină extinderea
semnificativă (16,24% din teritoriu) a ariei urbane corespunzătoare intervalului de distanță
de 1000,01-2000m; acesta înglobând cartierele Centru, Uzinei, partea E a cartierului
Alexandru cel Bun, N și V Copoului, Moara de Vânt, Zona Industrială, Baza 3, Bularga,
Nicolina 1.
Aproape jumătate din suprafața urbană locuită a municipiului Iași (51,39%) se află
la peste 4000m distanță față de unitățile medicale, intervalului de peste 5000m distanță
revenindu-i 41,57% din teritoriu (Tabelul 8). Zonele tentaculare extinse spre V, E, SV și
SE prezintă cea mai mare extindere a intervalelor de distanțe mari, în timp ce cartierele
Galata, Nicolina 2, Frumoasa, Aviației, Păcurari, NV cartierului Alexandru cel Bun se
încadrează intervalului de 2000,01-3000m față de unitățile medicale.
Tabel 8. Suprafețele urbane specifice intervalelor de distanță față de unitățile medicale și

unitățile de pompieri din municipiul Iași
Suprafață urbană
Intervale de distanță (m) Unități medicale Unități de pompieri
2
km % km2 %
0 - 1000 6,75 8,26 1,99 2,56
1000,01 - 2000 13,27 16,24 5,48 7,04
2000,01- 3000 10,30 12,62 10,28 13,21
3000,01 - 4000 9,37 11,47 13,60 17,47
4000,01 - 5000 8,02 9,82 9,36 12,03
> 5000 33,96 41,57 37,10 47,66
33
Figura 5. Ariile de deservire ale unităților medicale din municipiul Iași
Distanța față de unitățile de pompieri
Iașul este deservit de două detașamente de pompieri ale căror sedii sunt plasate
în partea de NV și de SE (Tabelul 9), ceea ce înseamnă că ponderile ariilor urbane situate
la 0-1000m și la 1000,01-2000m față de acestea sunt foarte reduse, de 2,56%, respectiv
7,04% din total. Cartierele care corespund intervalelor de distanță menționată sunt Copou
și Țicău pentru Detașamentul de Pompieri 1 din cadrul ISU Județean Iași și Zona
Industrială pentru Detașamentul de Pompieri 2 (Figura 6).
Tabel 9. Unitățile de pompieri din municipiul Iași, utilizate pentru calcularea ariilor de
deservire pe diferite intervale de distanță
ID Harta Unități de pompieri Adrese
Detașament Pompieri 1
1. Str. Lascăr Catargi, Nr. 59, Iași
(ISU Județean Iași "Mihail Grigore Sturdza")
2. Detașament Pompieri 2 Bd. Virgil Săhleanu, Nr.36, Iași
34
La fel ca în cazul distribuției teritoriale a intervalelor de distanțe mari față de

unitățile medicale, extremitățile teritoriului municipal se evidențiază drept arii urbane la
care unitățile de pompieri au acces limitat. De altfel, ponderea intervalului de distanță de
peste 5000m față de detașamentele de pompieri atinge valoarea de 47,66% din teritoriu.
Este vorba de cartierele Bucium, Galata, partea de V a Păcurariului și a cartierului Galata,
S cartierului Nicolina 1, Nicolina 2, Ciric (Tabelul 8, Figura 6).
Intervalul de distanță de 2000,01-3000m față de unitățile de pompieri ocupă partea
central-sudică a Iașului (Zona Industrială, Baza 3, Bularga), cartierele de la N, S și V față
de Copou (E cartierului Păcurari, Alexandru cel Bun, Moara de Vânt, Centru), iar intervalul
de 3000,01-4000m se extinde în continuarea acestuia în Tătărași Nord și Sud, V
Păcurariului, Cantemir, Mircea cel Bătrân, Aviației (Figura 6).
Figura 6. Ariile de deservire ale unităților medicale din municipiul Iași
35
Distanța față de stațiile de alimentare cu benzină, motorină sau GPL
Distanța față de stațiile de alimentare cu benzină, motorină sau GPL indică nivele
ridicate de vulnerabilitate sistemică, întrucât o mare parte a suprafeței urbane locuite se
află la distanțe reduse față de respectivele obiective: 22,40% din suprafața locuită
corespunde intervalului în care suflul exploziei se resimte cel mai violent (0-500m), iar
23,26% corespunde intervalului de 500,01-1000m (Tabelul 10). Cea mai mare parte a
suprafeței urbane locuite se află la distanțe de 1000,01-2000m (28,44%). În schimb, doar
4,36% din teritoriu se află la distanțe sigure (de peste 4000m), față de stațiile de
alimentare cu diverși combustibili.
Tabel 10. Intervalele de distanță până la cea mai apropiată stație de alimentare cu
benzină, motorină sau GPL și suprafețele urbane locuite aferente
Suprafață
Intervale de distanță (m)
km2 %
0 - 500 18,30 22,40
500,01 - 1000 19,00 23,26
1000,01 - 2000 23,23 28,44
2000,01 - 3000 11,92 14,59
3000,01 - 4000 5,65 6,92
> 4000 3,56 4,36
Situația este tipică așezărilor urbane întinse, în care benzinăriile sunt inserate la
contactul dintre cartiere, în zonele de intersecție ale arterelor de transport importante: Bd.
C.A. Rosetti, Bd. Tudor Vladimirescu, Bd. Chimiei, Bd. Virgil Săhleanu, Șoseaua Socola,
Bd. Nicolae Iorga, Șoseaua Nicolina, Străpungerea Silvestru. Stațiile de alimentare sunt
distribuite sub forma unor clustere, iar ariile de maxim pericol de explozie și/sau incendiu
din imediata vecinătate a acestora se suprapun. Aceasta ar trebui să conducă la
reducerea mediei ponderate a intervalelor de distanță și a suprafețelor urbane locuite
aferente acestora, dar localizarea benzinăriilor în cartierele caracterizate de densități mari
ale populației și clădirilor diminuează efectul indus de respectiva suprapunere.
Se observă că intervalele de maxim pericol, de 0-500m față de stațiile de
alimentare se suprapun porțiunii centrale a teritoriului, delimitată de Străpungerea
Silvestru în V, Bd. Nicolae Iorga și Bd. Primăverii în S, Bd. Tudor Vladimirescu în E și Bd.
36
Independenței în N. Cartierele incluse sunt Mircea cel Bătrân, Centru, Cantemir, Nicolina
1, Tudor Vladimirescu, Țesătura, Baza 3, Bularga, partea de V și partea de E a Zonei
Industriale, Tătărași Sud, Aviației (Figura 7).
Alte grupări de benzinării care generează în jurul lor arii de maxim pericol sunt cele
din zona Păcurari-Canta-Dacia, partea de N a Buciumului și triada de benzinării din zona
Copou-Țicău. Între aceste clustere se extinde arealul specific intervalului de 500,01-
1000m, în cartierele Gară, Centru, Alexandru cel Bun, Galata, Nicolina 2, Frumoasa,
Tătărași Nord, Moara de Vânt și în anumite secțiuni din Copou, Țicău, Zona Industrială.
În continuare, intervalele de distanțe mai mari, implicit mai sigure, se extind radiar în
cadrul tentaculelor urbane din NV, V, SV, SE, E și NE (Figura 7).
Figura 7. Ariile urbane specifice intervalelor de distanță față de stațiile de alimentare cu

benzină, motorină sau GPL, din municipiile de referință
37
Percepția riscului seismic de către populația municipiului Iași

Secțiunea urmează a fi completată după prelucrarea rezultatelor chestionarului.
11. Vulnerabilitatea seismică a clădirilor expertizate tehnic din municipiul Iași

Secțiunea urmează a fi completată.
Bibliografie
1. Anonim. (1810). Topographisch-historische Beschreibung der beydem Fürsten-thümer
Moldau ude Walachei, Wien.
2. Anonim (1865-1867). Arhiva Istorică a României I, nr. 16.
3. Barbu, Al., & Ungureanu Al. (eds). 1987. Geografia municipiului Iași, Editura Universității
“Alexandru Ioan Cuza” din Iași, pp.312
4. Băcăuanu, V., Barbu, N. L., Pantazică, M., Ungureanu, A., & Chiriac, D. (1980). Podişul
Moldovei. Natură, om, economie, Şt. şi Encicloped., Bucureşti, pp. 344
5. Băileanu, G. (1968). Orașul Iași în statistici și relatări ale călătorilor străini din secolul al XVIII-
lea. Revista de Statistică 2.
6. Bogdan, I. (1913). Documentele lui Ștefan cel Mare, I-II. Editura Socec, București.
7. Buhoiu, A. (coordonator) (1977). 4 martie 1977 Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui
cutremur. Seria Reporter XX, Editura Junimea, Iași, pp. 260.
8. Ciurea, D. (1970). Noi considerații privind orașele și tîrgurile din Moldova în secolele XIV-XIX.
Anuarul Institutului de Arheologie II. Iași.
9. Cobălcescu, G. (1862). Calcariul de la Răpidea. Rev. Română pentru Șciințe, Littere și Arte,
II.
10. Cornea, I & Radu, C. (editori) (1979). Cercetări seismologice asupra cutremurului din 4 martie
1977. Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară. Insitutul Central de Fizică. Centrul de Fizica
Pământului și Seisologie, București, pp. 773
11. Dobjanschi, A. & Simion, V. (1979). Arta în epoca lui Vasile Lupu. Editura Meridiane,
București.
12. Georgescu, E. S., & Pomonis, A. (2012, September). Building damage vs. territorial casualty
patterns during the Vrancea (Romania) earthquakes of 1940 and 1977. In 15th world
conference on earthquake engineering (pp. 24-28).
13. Istrate, M. (2008). Relațiile urban-rural în Moldova în perioada contemporană. Teză de
doctorat. Editura Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, pp. 350.
14. Kronrod T., Radulian M., Panza G., Popa M., Paskaleva I., Radovanovich S., Gribovszki K.,
Sandu I., & Pekevski L. (2013). Integrated transnational macroseismic data set for the
strongest earthquakes of Vrancea (Romania). Tectonophysics 590:1-23.
15. Neamțu, V. (1968). Stabilirea capitalei Moldovei la Iași. Analele Științifice ale Universității III,
Iași.
16. Olteanu, Ș. & Șerban, C. (1969). Meșteșugurile din Țara Românească și Moldova în Evul
Mediu. Editura Academiei, București.
38
17. Sava, E. (1904). Istoricul căilor ferate române și dezvoltarea progresivă a economiei generale
a României sub influența industriei transporturilor, București.
18. Sima, H. (1982). Era Libertății, Statul Național-Legionar I, Madrid, pp. 176-178.
19. Stoleru, O.M. (2008). Evoluția uman-geografică și urbanistică a orașului Iași în perioada
postbelica. Editura Terra noastră, Iași, pp. 265.
20. Șandru, I., Martiniuc, C., Păunel, S. & Chiriacescu, S. (1956). O variantă a schiței program de
sistematizare a orașului Iași. Analele Științifice ale Universității II(1), Iași.
21. Eurostat 2018 - https://ec.europa.eu/eurostat/, Accesat la 07.10.2020
22. Site Zona Metropolitana Iași (2021) - http://www.zmi.ro/membri_activi.html, accesat la
07.11.2020, Accesat la 07.10.2020.
39

Studiu de Caz - IASI

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Studiu de Caz - IASI

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drd.

Cosmina ALBULESCU Facultatea de Geografie și Geologie

Studiu de caz: Municipiul Iași

A doua parte a studiului de caz cuprinde o evaluare multicriterială a clădirilor expertizate

Municipiul Iași este localizat la 47°9′44" latitudine N și 27°35′20" longitudine E, în

Figura 1. Localizarea municipiului Iași și a Zonei Metropolitane Iași

Țesutul urban al Iașul se dezvoltă în lunca Bahluiului și pe relieful unor coline cu

2. Factori naturali cu influență seismică

Dintre aspectele morfometrice ale teritoriului municipiului Iași se remarcă

Figura 2. Harta hipsometrică a teritoriului municipiului Iași

Energia medie a văilor de pe stânga Bahluiului măsoară 50-70m, în timp ce pe

Figura 3. Harta pantelor teritoriului municipiului Iași

Barbu și Ungureanu (1987) divizează teritoriul Iașului în:

În cadrul platformei, la peste 1121 m adâncime, se întâlnesc elementele unui

Evoluția municipiului Iași reflectă destul de fidel succesiunea particularităților

4. Originea și dezvoltarea urbană

Municipiul Iași a fost atestat documentar la 6 octombrie 1408 în “privilegiul

Evoluția teritorială a municipiului Iași a fost influențată de numeroase elemente de

particularități ale mișcării naturale a populației), sociale (schimbarea condițiilor de trai, a

Morfologia urbană, numită și fizionomie urbană, rezidă în caracteristicile exterioare

fi lipsa porților și slaba dezvoltare a fortificațiilor. De asemenea, există și cazuri în care

avut apogeul în perioada interbelică, drept urmare a numeroaselor împroprietăriri. S-au

Dimensiunea verticală a Iașului

Municipiul Iași prezintă un profil de înălțime neuniform, conturat în timp în tandem

1-2 etaje 71,7% 56,5% 47,2% 39,3% 37,5% 27,6%

3-5 etaje 24,1% 35,9% 39,6% 42,8% 43,3% 51,5%

peste 5 etaje 4,2% 7,6% 13,2% 17,9% 19,2% 21,3%

7. Evoluția fondului construit

Favorabilitatea terenurilor pentru construcții

importantă în contextul manifestării unui cutremur de anvergură, întrucât undele seismice

Particularitățile fondului construit

și umpluturi de zidărie, construite în număr destul de redus, cu precădere în zona Curții

8. Dotările tehnico-edilitare ale Iașului

Nivelul de dotări tehnico-edilitare ale unui oraș reprezintă rezultatul dinamicii

își exercită atribuțiile în respectiva unitate administrativ-teritorială. Stoleru (2008) clasifică

Pagubele semnificative înregistrate la nivelul Iașului sunt semnalate și de către

10. Dimensiunile vulnerabilității seismice specifice municipiului Iași

Factor litologic – Secțiunea urmează a fi dezvoltată, necesitând opinia științifică a unui

Factor pedologic - Secțiunea urmează a fi dezvoltată, necesitând opinia științifică a unui

În Iași există 20.882 de clădiri rezidențiale, ce totalizează o suprafață locuibilă

Clase de vechime Nr. clădiri Detaliere Nr. clădiri

Înainte de 1919 932

Materiale mixte 607 4,64

Conform datelor RPL (2011), casele individuale domină peisajul urban al

Vulnerabilitatea social-economică a municipiului Iași este potențată de mărimea

Tabel 5. Indicatorii vulnerabilității social-economice specifici municipiului Iași

Dintre factorii care potențează vulnerabilitatea social-economică a Iașului se

Stoleru (2008) elaborează o clasificare ierarhică ascendentă a modelelor de

astfel de locuințe și un anumit stil de viață, pe măsura condițiilor din zonele

Tabel 6. Indicatorii vulnerabilității social-economice specifici municipiului Iași

Distanța față de unitățile medicale

Unitățile medicale incluse în analiza vulnerabilității sistemice a Iașului sunt situate

Cartierele care beneficiază de acces rapid la unitățile medicale, adică situate în

Tabel 8. Suprafețele urbane specifice intervalelor de distanță față de unitățile medicale și

Figura 5. Ariile de deservire ale unităților medicale din municipiul Iași

Distanța față de unitățile de pompieri

La fel ca în cazul distribuției teritoriale a intervalelor de distanțe mari față de

Figura 6. Ariile de deservire ale unităților medicale din municipiul Iași

Distanța față de stațiile de alimentare cu benzină, motorină sau GPL

Figura 7. Ariile urbane specifice intervalelor de distanță față de stațiile de alimentare cu

Percepția riscului seismic de către populația municipiului Iași

11. Vulnerabilitatea seismică a clădirilor expertizate tehnic din municipiul Iași

S-ar putea să vă placă și