MOCANU ADRIAN

Grupa: 1MR521

Lab 3+Lab 4

Obţinerea prototipurilor fizice continuă să fie necesară astăzi ca o etapă premergătoare

formalizării obiectului final, în scopul evaluării performanţelor, a metodelor de proiectare şi a
compatibilităţii cu procesele de obţinere prevăzute.
Noul top de inginerie se bazează pe integrarea designului (CAD), a analizei funcţionale şi
constructive (CAE), a simulării şi analizei proceselor industriale (CAPE) şi a fabricării şi SDV-isticii
(CAM) într-un mediu unitar, permis de transmiterea coerentă şi simultană a informaţiei între
domeniile mai sus amintite (PDM). Problematica cea mai complexă a ingineriei concurente este
înglobată în ingineria de proces, deoarece aceasta implică în principal folosirea metodei elementelor
finite, dar solicită şi procesări CAD şi CAE alături de o vastă experienţă în domeniul proceselor
industriale.
Dacă în trecut definirea unui nou produs însemna un proces iterativ, în care construcţia,
testarea, validarea prototipurilor reprezenta procesul cel mai costisitor şi mai mare consumator de
timp, folosirea prototipurilor virtuale nu numai că îşi aduce aportul la reducerea drastică a duratei
proceselor, dar permite şi abordarea unor aspecte calitative, dintre care amintim:
• încercarea unor noi materiale;
• micşorarea dimensiunilor pentru SDV-istica necesară fabricării;
• integrarea procesului de fabricaţie cu sistemele CAD/CAE, în cadrul unitar al conceptului
ingineriei concurente;
• oferirea unui mediu de lucru unic pentru toate categoriile de utilizatori (tehnicieni, ingineri,
specialişti de clasă), cu posibilitatea transferului de date între aceştia.
Majoritatea produselor de metal şi plastic nu sunt prelucrate de loc prin aşchiere, ci sunt
turnate şi ambutisate cu miile. Înainte de a trece la realizarea extrem de costisitoare a formelor şi
matriţelor necesare, companiile recurg la prototipuri obţinute manual din răşină, lemn, plastic sau
alte materiale. Acestea sunt apoi prezentate echipelor de proiectanţi, specialiştilor în marketing şi
chiar unor grupuri restrânse de clienţi, pentru a se constata punctele slabe şi a se obţine comentarii.
Anumite prototipuri trebuie să fie suficient de rezistente pentru a fi testate ca părţi componente ale
unui ansamblu funcţional, cum ar fi un motor de exemplu.
Filtrele răsucite pentru controlul poluării întreprinderilor industriale au fost realizate din
ceramică direct dintr-un desen CAD de către o maşină care utilizează jeturi similar cu cele ale unei
imprimante de calculator. În locul cernelei, această maşină poate depozita în straturi un liant lichid
de pulbere ceramică pentru crearea unei varietăţi de forme.
Cea mai mare parte a activităţii RP este simplă, fiind o cale mai rapidă de realizare a
prototipurilor care economisesc companiilor sume importante. Pentru toată lumea, realizarea rapidă
a prototipurilor este o noutate importantă prin ea însăşi. Însă RP conţine de asemenea o mică dar
captivantă nouă tehnologie, numită rapid manufacturing, care pare a fi destinată unei dezvoltări
impetuoase.
Maşinile pe care se obţin prototipuri folosesc o gamă largă de metode pentru a transforma
modelelor CAD în obiecte solide. Deşi numeroase, toate aceste tehnici au elemente comune. Un
calculator transformă un model CAD în felii ale unui obiect 3D care pot fi făcute din straturi de
plastic, răşină, hârtie sau pulberi ceramice sau metalice. La majoritatea tipurilor de maşini RP, un
laser formează straturile de material care compun prototipul. Unitatea RP nu trebuie să se afle
dedesubtul halei în care se află proiectanţii, ci chiar alături de aceştia. O companie poate primi
repede comentarii privind modificările unui produs de la o sucursală de la celălalt capăt al
pământului prin transmiterea electronică a modelelor CAD către maşini RP amplasate la mare
distanţă.
Prima maşină pentru prototipuri a fost introdusă de 3D Systems în 1987 şi, pornind de la
desene CAD, putea fabrica piese mici din plastic transparent în ore sau zile. Maşina construieşte
modelul în straturi, de jos în sus. Raza unui laser aleargă deasupra unui vas plin cu răşină, trasând mai
întâi conturul unui strat pe suprafaţa răşinii. Precum un artist care umbreşte o schiţă în creion, raza
parcurge întreaga suprafaţă a stratului conturat pentru a îl întări. Apoi platforma cu modelul fixat se
scufundă şi revine astfel încât stratul să se afle doar puţin sub nivelul răşinii lichide. Din nou laserul
trece la lucru solidificând un alt strat deasupra celui anterior şi aşa mai departe. La final, obiectul
translucid se ridică din cuvă, umed ca o sirenă apărută din valuri.
Între timp, Emanuel Sachs, profesor în domeniul ingineriei mecanice, care conducea un grup
de inventatori de la MIT, era intrigat de inabilitatea industriei RP de a face prototipuri, matriţe şi
piese finite din materiale ceramice şi metal. Maşinile RP disponibile atunci puteau face un prototip
din metal numai pe o cale ocolită. Mai întâi un model din plastic trebuia să fie “îmbrăcat” într-un
material termorezistent cum ar fi ceramica. Apoi modelul era “sacrificat” la turnare, la fel cum vechii
egipteni topeau un model de ceară în interiorul unei forme pentru a face loc bronzului turnat. Acest
procedeu permitea ca un model să poată fi întrebuinţat pentru obţinerea unui prototip din metal sau
plastic. Sachs şi-a propus să înlăture aceste etape şi să facă piese rezistente direct de la proiectele
CAD. El şi cei 30 colaboratori din atelierul de la MIT au devenit lideri într-o altă ramură a RP, bazată
pe aceeaşi tehnică ce permite imprimantelor de calculator să producă documente prin ţâşnirea
cernelei în jeturi. În locul cernelei, maşinile RP brevetate de MIT utilizează injectarea unui liant
potrivit peste straturi de pulberi de oţel, materiale ceramice sau chiar gome presărate de tambure.
ACHIZIŢIA DE DATE ŞI CONTROLUL PROCESELOR
Metoda clasică de obţinere şi prelucrare a datelor Pentru efectuarea măsurătorilor se
utilizează un lanţ de elemente care permit transformarea mărimilor fizice de interes într-un şir de
valori numerice sau într-o reprezentare grafică. Lanţul începe cu senzorii şi traductoarele care
realizează convertirea mărimii fizice cercetate într-o altă mărime mai uşor abordabilă, de obicei o
mărime electrică, denumită semnal. Semnalul va fi eventual amplificat şi filtrat pentru ca apoi să
poată fi introdus într-un înregistrator magnetic (magnetofon pentru cercetare). Semnalul înregistrat
pe magnetofon poate fi prelucrat în laborator, printr-o nouă amplificare şi introducerea într-un
înregistrator analogic x-y cu hârtie.
Pentru a putea fi utilizată şi din punct de vedere cantitativ, mărimea reprezentată grafic
trebuie să fie calibrată, adică să se cunoască poziţia pe acel grafic care corespunde valorii zero şi
amplificarea, adică numărul de unităţi ale mărimii fizice reale care corespunde pentru o unitate de
lungime de pe grafic.
Reprezentarea se poate face în mai multe feluri:
• în funcţie de timp (evoluţia temporală), caz în care trebuie să se dispună şi de scara de
reprezentare a timpului;
• în funcţie de frecvenţă (spectrul), caz în care trebuie să se dispună şi de scara frecvenţelor;
• în funcţie de o altă mărime (caracteristică plană);
 • în funcţie de două mărimi (caracteristică spaţială).
Achiziţia de date şi comanda proceselor
Preluarea datelor experimentale de către calculatoare se numeşte achiziţie de date (data
acquisition). Dacă la aceasta se adaugă posibilitatea inversă, de a transmite semnale şi comenzi către
elemente de acţionare, se facilitează controlul proceselor: pe baza informaţiilor achiziţionate, un
sistem de calcul poate lua deciziile cele mai potrivite şi transmite comenzile necesare efectuării
corecţiilor.
Dispozitivele electronice care realizează comunicarea sistemului electronic de calcul cu
traductoarele şi elementele de acţionare sunt denumite interfeţe multifuncţionale. Aceste plăci
electronice specializate permit în general următoarele acţiuni:
• conversia digital-analogică (DAC – digital-analog conversion), adică generarea unei tensiuni
electrice care se modifică proporţional cu numere furnizate de calculator, între două valori extreme
şi cu o fineţe suficientă (de exemplu, un convertor de 10 biţi poate scoate la numărul 0 tensiunea –5
V; la 512, 0 V; la 1024, 5 V); cu aceste semnale pot fi comandate elemente de acţionare şi
automatizare de proces;
• conversia analog-numerică (ADC – analog-digital conversion): transformarea informaţiei
provenite de la traductoare în valori numerice care pot fi utilizate de către calculatoarele electronice;
plăcile de achiziţie permit această convertire, iar programe specializate dau posibilitatea
reprezentării grafice a mărimilor, realizarea de calcule de diferite tipuri, permit aşanumita procesare
a semnalelor atât în domeniul timp, cât şi în domeniul frecvenţă (corelaţie, analiză spectrală, filtrare
numerică, transformări Fourier, integrări, derivări, calculul unor mărimi derivate);
• generarea unor semnale de ieşire logice, care au doar două niveluri de tensiune (de obicei 0
V şi 5 V), dependente de valoarea 0 sau 1 a unor numere binare asociate; pot fi date astfel comenzi
de genul da-nu (deschis-închis, pornit-oprit, aprins-stins, cuplat-decuplat);
• preluarea unor semnale de intrare logice, prin care se poate afla starea unor comutatoare
sau elemente de acţionare cu două stări stabile;
• temporizare şi numărare de impulsuri pot fi măsurate extrem de precis durate de timp, cu
erori de ordinul microsecundelor sau mai mici, pot fi numărate impulsuri, ţinându-se seama eventual
de existenţa unor evenimente externe care să le confirme, pot fi divizate frecvenţe; aceste circuite,
numite numărătoare-temporizatoare (CTC - clock timer counter), pot avea mai multe modalităţi de
lucru: ƒ temporizare (aşteptare): se lucrează cu impulsuri care provin după intervale de timp egale,
generate de circuite pilotate cu cristale de cuarţ; deoarece frecvenţa este constantă se produce
măsurarea timpului; după un număr de impulsuri se generează un semnal care poate determina o
acţiune; ƒ numărare: se lucrează cu impulsuri care provin din exteriorul sistemului de control, de
obicei la intervale de timp inegale; se numără câte impulsuri apar într-o unitate de timp; după un
număr de impulsuri se generează un semnal care poate determina o acţiune; ƒ divizarea unei
frecvenţe: deoarece la ieşirea circuitului se produce un impuls după ce la intrare a ajuns un număr
programat de impulsuri.
ÎNCERCAREA ASISTATĂ DE CALCULATOR
Nu se poate concepe o cercetare în domeniul autovehiculelor fără să conţină şi aspecte
experimentale. Teoria devine utilă numai în măsura în care este confirmată de practică, dar şi invers
există legătura, şi anume observaţiile experimentale pot conduce la noi căi de abordare a
problemelor teoretice. În prezent, conceptul de testare asistată de calculator (CAT - Computer Aided
Testing) reprezintă o verigă importantă în punerea la punct a unor produse noi sau modernizate.
Domenii de aplicare a ingineriei inverse
 Principalele abordări din industrie ale ingineriei inverse se referă la:
• realizarea de proiecte CAD-CAM pe baza unui obiect fizic;
• compararea unui obiect fabricat cu un model numeric de referinţă;
• duplicarea unui obiect similar;
• preluarea imaginii unui obiect;
• caracterizarea geometrică a unei forme.
Digitizarea formelor
Digitizarea obiectelor (sau a părţilor de obiecte) se aplică în mod esenţial în ingineria inversă,
în control (compararea unui nor de puncte cu un model de referinţă), în reproducerea (recopierea)
de obiecte sau în arhivarea lor în vederea unei difuzări mai largi (opere de artă sau giuvaiere, de
exemplu).
-modelarea CAD-CAM a unui obiect fizic;
-compararea unui model CAD-CAM cu produsul realizat;
-duplicarea operelor artistice sau stilistice;
-fabricarea utilajelor;
-realizarea rapidă a prototipurilor;
-încercarea şi reajustarea fizică a modelului;
Principii de măsură şi clasificarea digitizoarelor
Clasificarea prezentată se bazează pe şapte tehnici principale de măsurare:
• palparea mecanică; captorii mecanici cu contact sunt utilizaţi în special pentru controlul
specificaţiilor dimensionale şi geometrice pe maşinile de măsură tridimensionale; utilizarea lor în
digitizare provoacă adesea creşterea pronunţată a timpilor de achiziţie; se pot cita constructorii
RENISHAW, ZEISS, SIP; majoritatea constructorilor propun şi captori optici sau laser adaptabili pe
capete de măsură standard;
• timpul de propagare a undei magnetice sau ultrasonice; digitizoarele bazate pe acest
principiu sunt puţine deoarece principala aplicaţie este digitizarea de scene; restricţia de a rămâne
perpendicular pe suprafaţa obiectului face ca aceşti captori să combine principiul lor de bază cu
triangularizarea laser;
• triangularizarea activă plecând de la un punct laser; această tehnologie porneşte de la
proiecţia unui punct laser pe un obiect; captorii sunt larg utilizaţi atât pentru controlul industrial cât
şi în digitizarea pieselor; ei îmbină rapiditatea de achiziţie şi prelucrare cu o precizie de cele mai
multe ori superioară captorilor mecanici şi cu o prelucrare completă a părţilor ascunse;
• punerea la punct; sistemele bazate pe acest principiu permit ca, plecând de la cunoaşterea
caracteristicilor camerei de luat vederi, să se deducă distanţa poziţiei lentilelor optice; deşi iniţial au
fost prevăzute pentru măsurarea de lungimi în 2D, ele permit şi efectuarea de măsurători ale
grosimii; captorii sunt limitaţi cinematic, mobilitatea piesei trebuind să fie adăugată celei a maşinii
pentru fiecare utilizare particulară;
• triangularizarea activă cu plan laser; în cazul metodei, un plan laser este proiectat asupra
piesei, imaginea de profunzime fiind calculată prin triangularizare; digitizarea este în general rapidă şi
cu o precizie mai mică decât a captorilor de tip “punct laser”; achiziţia este simplificată, căci ea nu
necesită decât o mişcare relativă între piesă şi captor;
• triangularizarea activă cu structură laser; tehnica este puţin comercializată, dar face
obiectul a numeroase cercetări; rămân încă de înregistrat progrese semnificative în domeniul
prelucrării informaţiilor culese; se poate cita sistemul Bertin pentru metrologie 3D;
• utilizarea franjelor lui Moire; principiul combină viteza de achiziţie cu compactitatea
captorului, dar necesită un volum mare de calcule şi dovedeşte lipsă de robusteţe la discontinuităţile
obiectelor.
Modelarea numerică în ingineria inversă
Plecând de la punctele furnizate de captori şi de lanţurile de măsură, în general, cel mai
adesea este necesară construcţia de suprafeţe, sau altfel spus achiziţia formelor.
Când s-a vorbit de alegerea unui model de reprezentare, s-au amintit principalele tehnici ce
stau la baza acestuia: interpolare şi aproximare. O altă problemă care se pune este de a şti când
trebuie interpolat sau când trebuie aproximat. Alegerea este legată, într-o primă fază, de calitatea
captorilor utilizaţi. Atunci când precizia de achiziţie a datelor este mare în raport cu cea necesară şi
când volumul de informaţii este redus, poate fi aleasă interpolarea.
În acelaşi timp, trebuie adăugate adesea anumite restricţii asupra soluţiei de obţinut
(pozitivitate, convexitate, minim de oscilaţii). Când punctele de achiziţie sunt importante,
interpolarea dă adesea rezultate nesatisfăcătoare: gradul ridicat al interpolatorului conduce la
formarea de “riduri”. Aproximarea (regresia) este în acest caz o soluţie mai bună, dar ea trebuie
efectuată sub anumite restricţii, pentru a evita cazul în care aproximatorul ignoră anumite zone care
s-ar putea dovedi a fi mai importante; în acest caz se vorbeşte despre “interproximare”.
Zonele definite de subansamblurile de puncte trebuie să fie aproximate cu un model suficient
de suplu pentru a permite racordarea patrulaterelor. Aceasta operaţie se poate efectua în două
maniere diferite:
• găsirea unui aproximant al suprafeţei de puncte sub restricţii de racordare (adesea de tip
C2 ); aceasta operaţie are avantajul de a permite găsirea unei soluţii prin optimizarea parametrilor de
definiţie a suprafeţei: grad, număr de poli, vectori nodali, poziţii ale polilor, ponderi ale polilor; însă
dezavantajul este că ea necesită definirea tuturor patrulaterelor în acelaşi timp, ceea ce face ca
problema să devină complexă, iar prelucrarea greoaie;
• aproximarea pe porţiuni (decuparea în suprafeţe mai mici) şi abia apoi intervenţia asupra
parametrilor de definiţie ai suprafeţei pentru găsirea unei soluţii; avantajul acestei metode rezultă în
faptul că prelucrarea se efectuează la nivel local, dar ea suferă de dificultatea de a găsi în continuare
un joc de parametri care să asigure trecerea prin punctele de achiziţie cu o precizie dată şi racordarea
la nivel de tangentă şi curbură.
PROTOTIPURI VIRTUALE
Activităţile presupuse de lansarea unui nou produs se influenţează reciproc şi alcătuiesc
cicluri, cu bucle mai mult sau mai puţin ample. În plus, dacă în fabricare se constată deficienţe sau
posibilităţi de reducere a costurilor, se reiau anumite etape anterioare. De asemenea, informaţiile
primite de la clienţi şi de la punctele de service (mai ales reclamaţiile) pot determina noi parcurgeri
ale etapelor de proiectare – calcul – realizare şi încercare a prototipului – fabricare cu scopul obţinerii
unei calităţi superioare. Dacă parcurgerea se realizează secvenţial (etapă după etapă), aşa cum este
cazul ingineriei clasice, costul şi timpul necesare pot fi prea mari. De aceea, suprapunerea unor etape
şi scurtarea acestora sunt căile cele mai eficiente de obţinere a unui nou produs. Această modalitate
modernă de proiectare şi realizare a unui produs, posibilă doar datorită calculatoarelor, se numeşte
inginerie simultană sau concurentă. Prin aplicarea acestui concept şi a tuturor facilităţilor legate de
proiectarea pe calculator s-a ajuns la scurtări impresionante ale timpului de proiectare, testare,
realizare a modelului funcţional şi lansare în fabricaţie. În prezent această perioadă este cuprinsă
între 24…36 luni pentru produsele de serie şi poate atinge 2…8 săptămâni la maşinile de formula I.
Procesele de concepţie rapidă a prototipurilor au pătruns din ce în ce mai mult în lumea
industrială şi reprezintă o nouă provocare în termeni de competitivitate, viteză şi calitate. Integrarea
CADCAM-CAT permite trecerea de la un model fizic la un model virtual. Ea este elementul central al
ingineriei inverse şi al proiectării rapide de prototipuri. Acest nou domeniu al ingineriei asistate,
numit virtual (digital) prototyping în literatura de limbă engleză sau vigitalisation în cea franceză,
permite aşadar obţinerea de prototipuri virtuale sau digitale. Aceste elemente ale prezentului, a
căror existenţă a devenit posibilă doar datorită sistemelor CAD, sunt părţi ale unei noi realităţi:
realitatea virtuală (VR – Virtual Reality).
Realitatea virtuală în design Majoritatea stiliştilor auto îşi vizualizează ideile în mod curent
prin intermediul schiţelor desenate pe hârtie. Acesta este un mod rapid, intuitiv şi expresiv de
generare, prezentare şi evaluare a ideilor. Desenul dă posibilitatea stilistului de a face o primă
impresie sumară şi de a finisa apoi imagini de detaliu. El îşi poate conduce stilul său personal prin
utilizarea diferitelor unelte de desenare, toate cu propriile lor caracteristici.
MOVE ON combină etapele schiţării şi modelării într-un proces de styling 3D hibrid, care
îmbină modelul de calculator cu modelarea clasică. Această nouă abordare acoperă şase aspecte care
determină metodele de lucru tradiţionale, bazate pe stilist, produs, proces şi întrebuinţare.
• Mâna ca unealtă. Tehnica de lucru a programului este adaptată abilităţilor perceptive şi
motorii ale stilistului. El poate imediat schiţa şi modela în 3D. Stilistul foloseşte gesturi ale ambelor
mâini pentru a produce urme 3D care se succed şi manipulează suprafeţele create direct cu mâinile.
Schiţele apar ca mişcări împietrite, la fel ca desenele pe hârtie. Fiecare mână are funcţia sa specifică.
Stilistului i se permite să acţioneze prin gesturi în modul său natural. Mâinile devin propriile unelte şi
au mai multe posibilităţi în VR decât în cazul clasic.
• O abordare globală pentru stilizare. Stilistul îşi poate adapta metodele de lucru şi calitatea
expresivă a vizualizării pe măsură ce avansează în lucru. Procesul de proiectare şi de definire a unui
stil este global, artistul încercând să creeze soluţia propusă ca un întreg şi să prelucreze detaliile mai
târziu.
• Amprenta stilistului. Tehnica utilizată permite exprimarea stilului personal al artistului,
reflectată în vizualizare, metoda de lucru folosită şi sistemul motor. Folosirea stilului personal este
esenţială pentru stilist întrucât reprezintă semnătura sa, o armă în competiţia industrială şi o punere
în libertate a preferinţelor estetice.
• Libertatea de a proiecta. Stilistul trebuie să dispună de suficientă libertate a formelor
pentru a proiecta autovehicule.
• Uşurinţa prezentării. Pe lângă utilizarea aplicaţiei pentru transpunerea ideilor, stilistul şi le
poate prezenta echipei manageriale pentru evaluare.
• Styling intuitiv. Interfaţa acestei aplicaţii admite o stilizare a autovehiculelor directă şi
intuitivă. Astfel interfaţa este adecvată procesului intuitiv de stilizare tradiţională. În MOVE ON
stilistul foloseşte gesturi de descriere şi manipulare a formelor, minimizând perioada de învăţare.
Stilistul se află într-un studio de design virtual şi poate vedea în jurul său care îi sunt opţiunile.
Studii de design, montaj, amplasare şi ergonomicitate
Una dintre problemele proiectării industriale a fost comunicarea dintre discipline şi grupuri
care lucrează separat dar se reunesc în procesul de proiectare. Cel mai simplist exemplu al acestei
probleme interdisciplinare ar putea fi explicat cam aşa: stiliştii creează o nouă formă de caroserie şi
spun inginerilor proiectanţi: "Acum construiţi asta." Inginerii spun: "Imposibil. Nu putem proiecta un
automobil în acest stil." Cele două discipline se întâlnesc, rezolvă problemele şi se pun de acord, apoi
înmânează un proiect inginerilor de fabricaţie, care spun, "Nu putem construi asta, este mult prea
costisitor."
Sistemul CAVE utilizează un calculator de mare putere Silicon Graphics Onyx, specializat în
aplicaţii VR, care generează trei fluxuri grafice, fiecare dintre ele conducând la câte un sistem de
proiecţie. Acestea afişează simultan imagini pe ecrane de mari dimensiuni dispuse pe peretele din
stânga, pe peretele din faţă şi pe podea. Un alt sistem Onyx de birou este folosit uneori pentru a
proiecta pe peretele din dreapta un al patrulea flux de imagini. Pe baza modelelor CAD ale
componentelor, CAVE poate crea un automobil virtual pe care o persoană îl poate “experimenta
tridimensional” ca şi când s-ar deplasa în jurul sau în interiorul său. Acest lucru este posibil datorită
căştii speciale purtate pe cap, în funcţie de poziţia căreia CAVE modifică imaginile proiectate pe
ecrane. Persoana se poate aşeza în interiorul automobilului proiectat şi îşi poate schimba poziţia
pentru a conduce vehiculul sau a acţiona accesoriile acestuia.
Întreprinderi virtuale
Odată ce automobilul şi piesele sale au fost proiectate, un sistem de calcul de mare putere
este utilizat pentru a ajuta la proiectarea liniei de producţie. Se recurge la realitatea virtuală pentru a
“păşi în interiorul” mediului de lucru şi pentru a modela pe calculator aspectele umane ale procesului
de asamblare.
Simularea accidentelor rutiere
În industria automobilului, PAM/Crash este un produs software de referinţă. Având la bază
metoda elementelor finite, el permite simularea ciocnirii cu diferite tipuri de obstacole, ţinând cont
de aspectele tranzitorii ale fenomenelor, precum si de neliniarităţile importante ce caracterizează un
astfel de proces. Scopul simulării îl reprezintă determinarea comportării viitorului automobil în
condiţiile limită ale unui accident, dar mai ales optimizarea construcţiei automobilului şi a reglajelor
elementelor de protecţie (pretensionarea centurilor de siguranţă, determinarea timpilor de umflare a
airbag-urilor), astfel încât repercusiunile unui astfel de eveniment nefericit să fie minime şi să
afecteze cât mai puţin siguranţa pasagerilor.
Unul dintre cele mai importante deziderate ale oricărui producător şi unul din elementele
care permit impresionarea clientelei, anume garantarea siguranţei pasagerilor presupune o serie
foarte costisitoare de teste distructive obligatorii, desfăşurate în condiţii reglementate, dar
discutabile în ceea ce priveşte reprezentativitatea lor. Înlocuirea acestora în mare măsură cu teste
virtuale, realizabile cu un produs precum PAM/Safe, poate reduce foarte mult costul şi timpul
necesare experimentărilor.
Alte programe, precum PC Crash sau EDSMAC (Engineering Dynamics Simulation Model of
Automobile Collision) permit simularea sau reconstituirea accidentelor, insistând mai puţin pe
efectele distructive cât mai ales pe dinamica lor.
Institutul de Cercetare pentru Vehicule Rutiere TNO a utilizat metode avansate ca să dezvolte
o bază de date detaliată pentru manechinul Eurosid-1 impus de normele europene cu privire la
încercările de coliziune a autovehiculelor (crash test). Încununarea acestor eforturi a constituit-o
realizarea programului MADYMO (Man Dynamic Model).