Penal General

201. Tratamentul penal al recidivei, în cazul persoanei fizice, se face după următoarele
distincţii:
a) când cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune înainte de a începe executarea pedepsei ce
formează primul termen, se stabileşte o pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită din nou, care se adaugă la
pedeapsa ce formează primul termen al recidivei;
b) pedeapsa închisorii, ca urmare a cumulului aritmetic, va putea depăşi maximul general al închisorii,
care poate fi mai mare decât totalul pedepselor care intră în compunerea termenilor recidivei;
c) dacă după o condamnare definitivă şi mai înainte de a începe executarea pedepsei, condamnatul
săvârşeşte mai multe infracţiuni, ţinându-se seama că fiecare nouă infracţiune este săvârşită în stare de
recidivă, se va da eficienţă mai întâi regulilor de aplicare a pedepsei în caz de concurs de infracţiuni şi
apoi pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată.

202. Când, după o condamnare definitivă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu
sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pentru ca pedeapsa să fie
aplicată potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, noua infracţiune trebuie săvârşită:
a) înainte de începerea executării pedepsei;
b) în timpul executării pedepsei;
c) după executarea pedepsei.

203. În cazul săvârşirii noii infracţiuni în timpul executării pedepsei anterioare:

a) calcularea restului de pedeapsă ce era de executat se face de la data comiterii noii infracţiuni;
b) calcularea restului de pedeapsă ce era de executat se face de la data hotărârii de condamnare pentru
noua infracţiune;
c) partea din pedeapsa ce se execută după data săvârşirii noii infracţiuni până la data hotărârii
definitive de condamnare, se va deduce din pedeapsa rezultantă.

204. Dacă noua infracţiune s-a săvârşit în stare de evadare, pedepsele ce se vor contopi vor fi:
a) restul rămas neexecutat din pedeapsa ce se execută când făptuitorul a evadat, la care se adaugă
pedeapsa pentru evadare;
b) restul rămas neexecutat din pedeapsa ce se execută, pedeapsa stabilită pentru evadare şi pedeapsa
stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de evadare, stabilindu-se pentru cele trei pedepse o
rezultantă;
c) cele stabilite pentru infracţiunea de evadare şi pentru infracţiunea săvârşită după evadare, iar
pedeapsa rezultantă se adaugă la restul rămas de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla
condamnatul la momentul evadării.

205. În cazul recidivei postcondamnatorii:

a) dacă au fost stabilite şi pedepse complementare pentru infracţiunile ce formează pluralitatea,
acestea se vor aplica toate, indiferent când sunt de aceeaşi natură ori de natură diferită;
b) măsurile de siguranţă se vor cumula dacă sunt de natură diferită sau de aceeaşi natură, dar cu un
conţinut diferit;
c) aplicarea pedepselor principale se face potrivit sistemului cumulului aritmetic, chiar dacă s-ar
depăşi maximul general al pedepsei.

206. În cazul recidivei postexecutorii:

a) aplicarea pedepsei are loc în două etape, întâi stabilirea pedepsei între limitele speciale şi apoi
adăugarea unui spor;
b) aplicarea pedepsei nu are loc în două etape;
c) pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă postexecutorie, limitele speciale ale pedepsei
prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
 207. Dacă se săvârşesc mai multe infracţiuni în stare de recidivă postexecutorie, la stabilirea
pedepsei:
a) se ţine întâi cont de dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, după care, la rezultantă, se
aplică regulile referitoare la starea de recidivă postexecutorie, potrivit art. 43 alin. (5) C. pen.;
b) se ţine seama de starea de recidivă pentru fiecare infracţiune comisă în aceasta stare, după care se
aplică dispoziţiile privitoare la concursul pe infracţiuni;
c) trebuie să se ţină seama că, în cazul amenzii, nu se poate depăşi maximul special la care se poate
aplica un spor de cel mult jumătate din maximul special.

208. În cazul pedepselor complementare stabilite pentru infracţiuni săvârşite în stare de

recidivă postexecutorie:
a) acestea se vor aplica şi executa toate, prin adiţionare, în toate cazurile;
b) se va aplica cea mai grea, în toate cazurile;
c) se adiţionează cele de natură diferită ori de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit.

209. În cazul măsurilor de siguranţă stabilite pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă
postexecutorie:
a) acestea se vor aplica şi executa toate, prin adiţionare, în toate cazurile;
b) se va aplica cea mai grea, în toate cazurile;
c) se aplică cea cu durata cea mai mare dintre cele de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar de
durate diferite.

210. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse accesorii pe lângă pedepsele principale în cazul
existenţei concursului de infracţiuni, recidiva sau pluralitatea intermediară, pedepsele accesorii se
aplică astfel:
a) în toate cazurile, pedeapsa accesorie se execută până la executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei principale rezultante;
b) când s-au stabilit mai multe pedepse accesorii de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu
un conţinut diferit, acestea se execută alături de pedeapsa principală rezultantă;
c) când s-au stabilit mai multe pedepse accesorii de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu
un conţinut diferit, se execută doar pedeapsa accesorie cea mai grea.

211. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare se descoperă că făptuitorul,

la data comiterii infracţiunii noi, ce a atras condamnarea, se afla în stare de recidivă:
a) se impune recalcularea pedepsei pentru starea de recidivă, în toate cazurile;
b) dispoziţiile privind recalcularea pedepsei nu sunt aplicabile în cazul comutării pedepsei cu
detenţiunea pe viaţă în pedeapsa închisorii;
c) recalcularea pedepsei se face în conformitate cu art. 43 alin. (6) C. pen. raportat la art. 43 alin.
(1)-(5) C. pen.

212. Recalcularea pedepsei pentru recidivă este condiţionată de descoperirea acesteia după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare:
a) care trebuie să aibă loc numai înainte de executarea în întregime a pedepsei;
b) care trebuie să aibă loc numai înainte de stingerea executării pedepsei prin graţiere totală sau a
restului de pedeapsă;
c) care trebuie să aibă loc, după caz, înainte de prescrierea executării unei astfel de pedepse definitive.

213. Nu pot constitui condiţii ale recidivei postcondamnatorii, în cazul persoanei juridice:
a) infracţiunea care a atras starea de recidivă poate fi comisă cu intenţie ori cu praeterintenţie;
b) infracţiunea care a atras condamnarea definitivă poate fi comisă numai cu intenţie;
c) noua infracţiune trebuie să fie comisă numai cu intenţie.
 214. Dacă se reţine starea de recidivă, nu se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă:
a) în nicio situație, dacă pentru niciuna dintre infracţiunile săvârşite nu este prevăzută pedeapsa
detenţiunii pe viaţă;
b) în nicio situație, dacă pentru niciuna dintre infracţiunile săvârşite nu este prevăzută pedeapsa
detenţiunii pe viaţă, cu excepţia doar a cazului când, prin însumarea pedepselor, se depăşeşte cu mai mult
de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii;
c) dacă pentru niciuna dintre infracţiunile săvârşite nu este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă,
cu excepţia cazului când, prin însumarea pedepselor, se depăşeşte cu mai mult de 10 ani maximul general
al pedepsei închisorii şi pentru cel puţin una din infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este
închisoarea de 20 de ani sau mai mare.

215. La recidiva postcondamnatorie, în cazul persoanei juridice:

a) pedeapsa definitivă aplicată trebuie să fi fost executată ori să nu fi fost executată în întregime până
la săvârşirea noii infracţiuni;
b) noua infracţiune trebuie să fie săvârşită mai înainte ca pentru pedeapsa închisorii, pentru
infracţiunea anterioară, să fi intervenit reabilitarea;
c) când noua infracţiune nu este intenţionată, nu sunt îndeplinite condiţiile recidivei
postcondamnatorii, ci ale unei pluralităţi intermediare nereglementate prin dispoziţiile
art. 44 C. pen.

216. Dacă, după executarea pedepsei amenzii ori stingerea executării acesteia prin graţiere,
persoana juridică săvârşeşte din nou mai multe infracţiuni cu intenţie:
a) cu fiecare nouă infracţiune va lua naştere o stare de recidivă postcondamnatorie, dacă nu s-a
împlinit termenul de reabilitare;
b) pedepsele aplicate şi agravate ca urmare a reţinerii stării de recidivă vor fi majorate, conform art.
146 alin. (2) C. pen.;
c) aplicarea pedepsei presupune stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune, cu reţinerea stării de
recidivă postcondamnatorie.

217. În cazul condamnărilor succesive pentru infracţiuni concurente, dacă până la data
contopirii pedepselor principale s-a executat o parte dintr-o pedeapsă complementară:
a) restul rămas neexecutat se contopeşte cu cele aplicate şi neexecutate;
b) partea executată se poate scade din totalul pedepselor complementare;
c) partea executată se poate scade din durata pedepsei complementare aplicate pe lângă pedeapsa
rezultată.

218. Se vor realiza condiţiile pluralităţii intermediare dacă:

a) condamnarea definitivă este pronunţată pentru o infracţiune săvârşită din culpă sau cu
praeterintenţie;
b) pedeapsa prevăzută de lege pentru noua infracţiune săvârşită este închisoarea de un an sau mai
mare;
c) noua infracţiune este săvârşită din culpă.

219. Prin pluralitate naturală de infractori se înţelege:

a) ca toţi făptuitorii să fie infractori, adică să răspundă penal;
b) ca mai multe persoane să coopereze la săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie sau fără vinovăţie;
c) că e suficient ca la săvârşirea unei infracţiuni doar unul dintre făptuitori să acţioneze cu vinovăţie.

220. În legătură cu pluralitatea de infractori, sunt valabile următoarele afirmaţii:

a) în doctrina penală sunt cunoscute formele pluralităţii ocazionale, pluralităţii naturale şi pluralităţii
constituite;
b) pluralitatea constituită este reglementată în Partea generală a Codului penal şi pusă în aplicare în
Partea specială;
 c) pluralitatea constituită se mai numeşte şi participaţie penală.

221. Pot fi condiţii ale participaţiei penale:

a) să se fi comis o infracţiune consumată;
b) să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală rămasă în faza de tentativă pedepsibilă;
c) legătura subiectivă între participanţi.

222. Participarea unei persoane la săvârşirea unei infracţiuni:

a) poate fi calificată şi instigare şi coautorat, dacă contribuţiile sale pot fi calificate atât instigare, cât
şi coautorat;
b) prin două activităţi deosebite, una specifică instigării, iar cealaltă complicităţii, poate constitui
concurs de infracţiuni;
c) prin două activităţi deosebite, una specifică instigării, iar cealaltă complicităţii, se pedepseşte numai
în forma instigării care absoarbe complicitatea.

223. Nu pot fi comise în coautorat infracţiunile:

a) ce se comit in persona propria;
b) ce presupun inacţiunea;
c) ce presupun un subiect calificat.

224. În cazul instigării:

a) instigatorul mai este numit şi autorul moral al infracţiunii;
b) instigatul este autorul material al infracţiunii;
c) activitatea de determinare trebuie să se situeze în timp anterior sau concomitent cu luarea hotărârii
de a săvârşi fapta de către autor.

225. Coinstigarea presupune:

a) cooperarea mai multor persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
b) cooperarea mai multor persoane la determinarea unei alte persoane să săvârşească o infracţiune;
c) că poate fi făcută concomitent sau succesiv.

226. Sunt condiţii de existenţă ale complicităţii:

a) comiterea de către autor a unei infracţiuni;
b) comiterea de către autor a unei tentative pedepsibile;
c) săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenţie directă sau indirectă.

227. Complicitatea nu se poate realiza:

a) prin inacţiune;
b) când autorul săvârşeşte fapta din culpă sau fără vinovăţie;
c) când autorul a săvârşit o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

228. În cazul participaţiei improprii:

a) numai coautorul,instigatorul sau complicele acţionează obligatoriu cu intenţie;
b) numai autorul sau complicele acţionează obligatoriu cu intenţie;
c) numai autorul sau instigatorul acţionează obligatoriu cu intenţie.

229. Participaţia improprie poate exista:

a) doar sub forma coautoratului şi complicităţii;
b) doar sub forma instigării şi complicităţii;
c) sub forma coautoratului, a instigării şi a complicităţii.
 230. Nu pot constitui modalităţi ale participaţiei improprii:
a) atunci când contribuţia participantului este fără vinovăţie la fapta săvârşită de autor cu intenţie;
b) atunci când contribuţia participantului este din culpă la fapta săvârşită de autor din culpă;
c) atunci când contribuţia participantului este cu intenţie la fapta săvârşită de autor din culpă.

231. Dacă fapta săvârşită de autor nu este incriminată când este săvârşită din culpă:
a) doar autorul se pedepseşte;
b) instigatorul şi complicele nu se pedepsesc, chiar dacă şi-au adus contribuţia la o infracţiune
intenţionată;
c) participaţia improprie nu este înlăturată.

232. Determinarea, înlesnirea, ajutarea în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea
penală, cu intenţie, de către persoane care săvârşesc fapta unele cu intenţie, altele din culpă, iar
altele fără vinovăţie:
a) realizează numai forma participaţiei proprii, indiferent de forma de vinovăţie;
b) nu poate realiza forma participaţiei improprii când autorul a acţionat fără vinovăţie;
c) poate realiza forma participaţiei improprii când autorul a acţionat din culpă.

233. Referitor la tratamentul penal al participaţiei, Codul penal român:

a) a consacrat sistemul parificării pedepselor, în sensul aplicării aceleiaşi pedepse pentru toţi
participanţii, indiferent de felul contribuţiei;
b) a consacrat sistemul diversificării sancţiunilor pentru participanţi, indiferent de felul contribuţiei;
c) a consacrat sistemul parificării pedepselor, în sensul aplicării lor între aceleaşi limite (minim
special şi maxim special).

234. Ţinând seama că, la săvârşirea unei infracţiuni, contribuţiile participanţilor, sub raport
obiectiv, pot fi distincte, parificarea pedepselor pentru participanţi presupune că:
a) pedeapsa aplicată complicelui nu poate fi mai aspră decât cea aplicată autorului;
b) pedeapsa aplicată instigatorului se stabileşte între limitele de pedeapsă aplicabile autorului;
c) în cazul coautoratului, să se aplice aceeaşi pedeapsă pentru toţi autorii.

235. Circumstanţele personale:

a) pot fi în legătură cu atitudinea psihică a făptuitorului şi sunt subiective;
b) pot privi particularităţile personalităţii făptuitorului şi sunt de individualizare;
c) subiective se pot răsfrânge faţă de toţi participanţii, în măsura în care le-au cunoscut sau le-au
prevăzut.

236. Circumstanţele reale sunt legate de împrejurări:

a) anterioare săvârşirii faptei;
b) anterioare sau concomitente săvârşirii faptei;
c) anterioare, concomitente sau posterioare săvârşirii faptei.

237. Coautoratul:
a) nu presupune existenţa şi a altor participanţi;
b) presupune că, sub raport subiectiv, unii pot acţiona cu intenţie, iar alţii din culpă la săvârşirea
aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală, dacă participaţia este proprie;
c) presupune că aportul coautorilor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală poate fi concomitent
sau succesiv.

238. Pentru ca împiedicarea săvârşirii faptei de către participant să constituie cauza de

impunitate, se cer îndeplinite următoarele condiţii:
a) intervenţia participantului care a dus la neconsumarea infracţiunii trebuie să aibă loc mai înainte
de descoperirea faptei;
b) să nu fi început executarea faptei de către autor;
 c) înainte de începerea executării, participantul să fi intervenit eficient, împiedicând săvârşirea
infracţiunii.

239. Dacă împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de:

a) complice, el va beneficia de impunitate, dar autorul şi instigatorul vor răspunde penal pentru
tentativa nerealizată;
b) instigator, el va beneficia de impunitate, iar ceilalţi participanţi vor răspunde penal pentru tentativa
realizată;
c) instigator, el va beneficia de impunitate cu privire la contribuţia ca participant, dar va răspunde cu
pedeapsă proprie.

240. Răspunderea penală:

a) reprezintă un raport juridic penal de constrângere;
b) nu se poate întemeia decât pe săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
c) nu se poate întemeia decât pe săvârşirea unei infracţiuni.

241. Cauzele care înlătură răspunderea penală pot fi:

a) generale sau de impunitate;
b) speciale sau de nepedepsire;
c) speciale, caz în care le regăsim atât în Partea generală, cât şi în Partea specială a Codului penal.

242. Amnistia:
a) este incidentă în cazul infracţiunilor continui, continuate şi progresive, dacă acestea s-au consumat
până la data adoptării legii de amnistie;
b) înlătură caracterul penal al faptei;
c) înlătură consecinţa săvârşirii unei infracţiuni.

243. Amnistia:
a) poate avea caracter mixt, operând atât in rem, cât şi in personam;
b) se referă la făptuitor, şi nu la infracţiunile săvârşite;
c) poate fi postcondamnatorie sau improprie şi postexecutorie sau proprie.

244. În cazul amnistiei după condamnare:

a) există efectul repunerii în situaţia anterioară;
b) nu se execută pedepsele complementare;
c) nu se execută măsurile de siguranţă şi măsurile educative.

245. În cazul amnistiei anterioară condamnării:

a) efectele ei nu pot fi refuzate de beneficiar;
b) beneficiarul poate cere continuarea procesului penal;
c) se înlătură atât răspunderea penală, cât şi răspunderea civilă pentru infracţiunea săvârşită.

246. Termenele de prescripţie a răspunderii penale nu se determină în raport de:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, dacă infracţiunea a rămas în faza
tentativei;
b) pedeapsă prevăzută de lege, cu luarea în considerare a circumstanţelor de atenuare sau de agravare
ce au influenţă asupra limitelor pedepsei prevăzute de lege;
c) natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile comise.

247. În cazul condamnării la pedeapsa închisorii executabilă, mai mare de 5 ani aplicată
pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității, pedeapsa închisorii se înlocuiește, potrivit
disp. art.21 din Legea nr.187/2012, cu:

a)măsura internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, dacă
pedeapsa este până la 15 ani;
b) măsura internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani, dacă pedeapsa este mai mare de
15 ani, însă care nu depășește 20 de ani;

c) măsura internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 5 ani, dacă pedeapsa este pînă la 20 de
ani.

248. Termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă:

a) de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în conţinutul acesteia, în cazul infracţiunii continue;
b) de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în conţinutul acesteia, în cazul infracţiunii
continuate;
c) de la data ultimei acţiuni sau inacţiuni ce intră în conţinutul acesteia, în cazul infracţiunii
progresive.

249. După săvârșirea unei infracțiuni rămasă în faza de tentativă și judecarea definitivă a
cauzei potrivit Codului anterior, aplicarea legii penale mai favorabile potrivit art.6 alin.1 Cod
penal are în vedere:

a) maximul prevăzut de lege pentru forma tentată, adică maximul special al pedepsei prevăzute de
lege pentru infracțiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispozițiilor privind tratamentul
sancționator al tentativei;

b)maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea consumată, în toate cazurile;

c)compararea pedepsei aplicate cu maximul special din legea nouă prevăzut pentru infracțiunea
săvârșită.

250. Termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă:

a) separat, distinct, pentru fiecare infracţiune, în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs ideal;
b) separat, distinct, pentru fiecare infracţiune, în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs real;
c) pentru toţi participanţii, de la data comiterii de către autor a acţiunii sau inacţiunii, indiferent de
momentul în care participanţii şi-au adus contribuţia.