Sunteți pe pagina 1din 2

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

1. Cauzele care înlătură răspunderea penală pot fi:

a) generale sau impunitate;


b) speciale sau de nepedepsire;
c) speciale, caz în care le regăsim atât în Partea generală, cât și în Partea specială a
Codului penal.
2. Amnistia:

a) este incidentă în cazul infracțiunilor continui, continuate și progresive, dacă


acestea s-au consumat până la data adoptării legii de amnistie;
b) înlătură caracterul penal al faptei;
c) înlătură consecința săvârșirii unei infracțiuni.
3. Amnistia:

a) poate avea caracter mixt, operând atât in rem, cât și in personam;


b) se referă la făptuitor, și nu la infracțiunile săvârșite;
c) poate fi postcondamnatorie sau improprie și postexecutorie sau proprie.
4. În cazul amnistiei după condamnare:

a) există efectul repunerii în situația anterioară;


b) nu se execută pedepsele complementare;
c) nu se execută măsurile de siguranță și măsurile educative.
5. În cazul amnistiei anterioară condamnării:

a) efectele ei nu pot fi refuzate de beneficiar;


b) beneficiarul poate cere continuarea procesului penal;
c) se înlătură atât răspunderea penală, cât și răspunderea civilă pentru infracțiunea
săvârșită.
6. Termenele de prescripție a răspunderii penale nu se determină în raport
de:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, dacă infracțiunea a


rămas în faza tentativei;
b) pedeapsă prevăzută de lege, cu luarea în considerare a circumstanțelor de
atenuare sau de agravare ce au influență asupra limitelor pedepsei prevăzute de
lege;
c) natura și gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile comise.
7. Termenul de prescripție a răspunderii penale începe să curgă:

a) din momentul încetării acțiunii ori inacțiunii (epuizării), în cazul infracțiunii


continue;
b) din momentul încetării acțiunii ori inacțiunii (epuizării), în cazul infracțiunii
continuate;
c) din momentul încetării acțiunii ori inacțiunii (epuizării), în cazul infracțiunii
progresive.
8. Plângerea prealabilă constituie:

a) o condiție de pedepsibilitate;
b) o încunoștințare despre săvârșirea unei infracțiuni;
c) o condiție de tragere la răspundere penală.
9. Retragerea plângerii prealabile conduce la înlăturarea răspunderii penale
dacă:

a) este totală și necondiționată, adică să privească și latura penală și cea civilă;


b) este totală și necondiționată, adică să privească doar latura penală;
c) a fost făcută printr-un înscris autentic.
10. Împăcarea părților este prevăzută de lege:

a) la toate infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea


prealabilă, fără excepție;
b) la toate infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă, cu excepții;
c) și produce efecte in personam sau in rem.

S-ar putea să vă placă și