Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZARE: ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

ANUL III, SEMESTRUL I

Disciplină: Dreptul Consumatorilor

Temă: Protecția consumatorilor împotriva faptelor de concurență neloială ale

comercianților

Student: Cioban Cristina Hortensia

Anul III, Drept, AP

SIBIU, 2023
“Actele normative privind protecţia consumatorilor nu trebuie să includă bariere
în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi serviciilor”. 1
“Principiile de bază ale protecţiei consumatorilor sunt:
a) contradictorialitatea - presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe
poziţii divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are
legătură cu posibila încălcare a dispoziţiilor privind protecţia
consumatorilor;
b) celeritatea procedurii de cercetare - presupune obligaţia autorităţii
competente în domeniul protecţiei consumatorilor de a proceda, fără
întârziere, la cercetarea sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor
persoanelor implicate şi a regulilor prevăzute de lege;
c) proporţionalitatea - conform căreia trebuie respectat un raport corect între
gravitatea sau consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii
acesteia şi măsura sancţionatorie aplicată;
d) legalitatea măsurilor propuse/dispuse - presupune că autorităţile competente
nu pot propune/dispune decât măsurile prevăzute de lege;
e) confidenţialitatea - obligaţia personalului din cadrul autorităţilor competente
de a păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natură,
prin a căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice,
care sunt sau pot fi menţionate în aceste informaţii;
f) recunoaşterea reciprocă - orice produs legal fabricat sau comercializat într-
un stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia ori fabricat în mod legal
într-un alt stat aparţinând Spaţiului Economic European este admis pe
teritoriul României, dacă oferă un grad echivalent de protecţie cu cel impus
de normele române”.2
“Prevederile cuprinse în prezentul Cod sunt obligatorii pentru toţi consumatorii
şi operatorii economici care efectuează acte şi fapte de comerţ, în condiţiile legii”. 3

Potrivit Legii nr. 11/1991 efectele unei practici de concurenţă neloială se


determină cu luarea în considerare, dar fără a se limita la acestea, a: gradului de
pericol social împrejurărilor în care a fost săvârşită respectiva practică importanţei
sectorului economic în care aceasta s-a produs, apreciat în contextul ansamblului
economiei naţionale.
În cazul infracţiunilor privind practici de concurenţă neloială prevăzute de Legea
nr. 11/1991, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei
1
Art. 3 din LEGEA nr.296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului
2
Art. 4 din LEGEA nr.296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului
3
Art. 6 din LEGEA nr.296 din 28 iunie 2004 privind Codul consumului

2
vătămate, la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a altei
organizaţii profesionale.
Consumatorii europeni sunt protejaţi împotriva practicilor comerciale neloiale,
indiferent dacă acestea sunt înşelătoare sau agresive prin dispozițiile Directivei
2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind
practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de
consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor
97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi
a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului
(Directiva privind practicile comerciale neloiale).
“Potrivit dispozițiilor OUG nr. 174 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea si
completarea unor acte normative privind protectia consumatorilor, în cazul
serviciilor de intermediere imobiliară, consumatorul va fi informat în scris, corect,
complet şi precis, încă din faza precontractuală, cu privire la:
a) preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a face obiectul
intermedierii imobiliare, conform informaţiilor existente în baza de date a
agenţiei imobiliare;
b) deficienţe şi alte inconveniente cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care
în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală,
poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a
unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii,
posibile dezavantaje ale vecinătăţilor;
c) nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;
d) situaţia juridică a imobilului;
e) nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator,
pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii
contractului.”4
“Privind contractele de credit pentru consumatori, creditorul şi, după caz,
intermediarul de credit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor şi a
condiţiilor de creditare oferite de către creditor, precum şi, după caz, a preferinţelor
exprimate şi a informaţiilor furnizate de către consumator, informaţiile necesare
care să îi permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru a putea lua o
decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit.” 5
“Prezenta directivă protejează în mod direct interesele economice ale
consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale ale întreprinderilor faţă de
4
OUG nr. 174 din 19 noiembrie 2008
5
OUG nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*)

3
consumatori. Astfel, directiva protejează în mod indirect şi întreprinderile legitime
împotriva concurenţilor care nu respectă regulile stabilite de aceasta, oferind astfel
garanţia unei concurenţe loiale în domeniile pe care le coordonează. Se înţelege de
la sine că există alte practici comerciale care, deşi nu sunt dăunătoare pentru
consumatori, pot afecta concurenţii şi clienţii întreprinderilor. Comisia ar trebui să
examineze cu atenţie nevoia de acţiune comunitară în domeniul concurenţei
neloiale dincolo de sfera de aplicare a prezentei directive şi, dacă este necesar, să
facă o propunere legislativă pentru a reglementa celelalte forme de concurenţă
neloială.”6
Astfel, directiva protejează în mod indirect și întreprinderile legitime împotriva
concurenților care nu respectă regulile stabilite de aceasta, oferind astfel garanția
unei concurențe loiale în domeniile pe care le coordonează.
“Este recomandabil ca practicile comerciale neloiale în toate situațiile să fie
identificate pentru a asigura o securitate juridică mai mare. În consecință, anexa I
cuprinde lista completă a tuturor practicilor de acest fel. Acestea sunt singurele
practici comerciale care pot fi considerate neloiale fără o evaluare de la caz la caz
în conformitate cu dispozițiile articolelor 5-9. Lista poate fi modificată numai prin
revizuirea directivei.”7
Practicile comerciale neloiale pe care comercianții le săvârșesc față de
consumatori, pot fi clasificate în:
 practici comerciale înșelătoare;
 practici comerciale agresive;
 practici comerciale abuzive.
“(1) Consiliul Concurenţei, în calitate de autoritate administrativă autonomă în
domeniul concurenţei, asigură protecţia întreprinderilor împotriva practicilor de
concurenţă neloială în limita competenţelor încredinţate prin prezenta lege.
(2) Protecţia comercianţilor împotriva publicităţii înşelătoare şi comparative se
asigură potrivit prevederilor Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi
publicitatea comparativă, republicată.
(3) Protejarea intereselor economice ale consumatorilor se asigură potrivit
prevederilor Legii nr. 363/2007, cu modificările ulterioare.

6
Art. 8 din Directiva nr. 29/2005
7
Art. 17 din DIRECTIVA 2005/29/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 11 mai 2005

4
(4) Protejarea intereselor colective ale publicului în domeniul serviciilor media
audiovizuale se realizează potrivit prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Protecţia drepturilor de proprietate industrială în domeniul mărcilor şi
indicaţiilor geografice se asigură potrivit Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi
indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare.” 8
Agenţia imobiliară nu poate solicita din partea consumatorului plata
comisionului în oricare dintre următoarele situaţii:
 când între consumator şi agenţia imobiliară nu este încheiat un contract de
intermediere;
 când contractul de vânzare-cumpărare/închiriere nu s-a încheiat;
 când contractul nu are stipulată clauza de exclusivitate, iar tranzacţia s-a
realizat fără participarea agenţiei imobiliare.
Consumatorul are la dispoziţie un termen de 14 zile calendaristice în care se
poate retrage din contractul de credit fără a invoca motive. Acest termen nu se
aplică în cazul contractului de credit legat, acordat exclusiv pentru achiziţionarea
de bunuri sau servicii, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 63- 65 13 , precum şi
în cazul contractului de leasing.
“ (1)Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va pune în aplicare
dispozitiile prezentei ordonanțe de urgență în situația în care faptele incriminate de
aceasta vizează în mod direct consumatorul, persoana fizică, în condițiile
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată,
cu modificările și completările ulterioare. În cazul săvârșirii faptelor care constituie
încălcări ale dispozițiilor art. 1 alin. (3) față de alte întreprinderi, competența de
instrumentare și aplicare a sancțiunilor contravenționale corespunzătoare aparține
Consiliului Concurenței, în condițiile Legii nr. 11/1991 privind combaterea
concurenței neloiale, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cele
două autorități vor colabora îndeaproape și vor face schimb de informații cu privire
la posibilele încălcări identificate.”9
“Constituie infracţiune de concurenta neloială şi se pedepseşte cu închisoare de
la o luna la doi ani sau cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei:

8
Art. 21. - Legea nr. 11/1991
9
Art. 2 din art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată

5
a) întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnari speciale sau a unor
ambalaje de natura a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt
comerciant;
b) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vînzare
sau vînzarea unor mărfuri purtind menţiuni false privind brevetele de
invenţii, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la
numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a induce în eroare pe
ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.”10
“(1) În scopul definirii şi implementării politicilor publice în domeniul
combaterii concurenţei neloiale, se constituie Consiliul interinstituţional în
domeniul combaterii concurenţei neloiale, ca organism nepermanent, în
următoarea componenţă:
a) Ministerul Finanţelor Publice;
b) autoritatea naţională de concurenţă;
c) autoritatea responsabilă de protecţia drepturilor în domeniul audiovizualului;
d) autoritatea naţională pentru protecţia consumatorilor;
e) autoritatea responsabilă de protecţia proprietăţii industriale;
f) autoritatea responsabilă de protecţia drepturilor de autor şi a drepturilor
conexe.
(2) Consiliul interinstituţional în domeniul combaterii concurenţei neloiale va fi
coordonat de Ministerul Finanţelor Publice.
(3) Consiliul Concurenţei va asigura secretariatul lucrărilor Consiliului
interinstituţional în domeniul combaterii concurenţei neloiale, prevăzut la alin.
(1).”11
“(1) Anual, Consiliul interinstituţional în domeniul combaterii concurenţei
neloiale va emite un raport asupra implementării legislaţiei în domeniul combaterii
concurenţei neloiale, care va fi înaintat Guvernului prin grija Ministerului
Finanţelor Publice.
(2) Raportul va cuprinde o analiză cu privire la principalele aspecte în materia
combaterii concurenţei neloiale şi propuneri privind politicile publice în
domeniu.”12

10
Articolul 5 din LEGE Nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale
11
Art. 81. – Ordonanţa 12/2014
12
Art. 82. - Ordonanţa 12/2014

6
Bibliografie

 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/99630
 https://lege5.ro/Gratuit/gqydembrgi/art-i-ordonanta-12-2014?dp=gy4denzugi2to
 https://www.consumerlawready.eu/sites/default/files/2019-04/
CLR_Module_4_RO_Unfair_Commercial_Practices.pdf
 https://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/unfair-treatment/unfair-
commercial-practices/index_ro.htm
 https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2022/05/OUG-8.pdf
 https://www.anat.ro/wp-content/uploads/2013/09/Directiva-nr.-29-din-
2005.html
 https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/1440
 https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=87538
 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32005L0029
 Suport de curs

S-ar putea să vă placă și