Versuri George Coșbuc - Nunta Zamfirei Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
E lung pământul, ba e lat, La tot rădvanul patru cai, Dar ca Săgeată de bogat Ba patru sori. Nici astăzi domn pe lume nu-i, Din fundul lumii, mai din sus, Şi-avea o fată, - fata lui - Şi din Zorit, şi din Apus, Icoană-ntr-un altar s-o pui Din cât loc poţi gândind să baţi La închinat. Venit-au roiuri de-mpăraţi Şi dac-a fost peţită des, Cu stemă-n frunte şi-mbrăcaţi E lucru tare cu-nţeles, Cum astăzi nu-s. Dar dintr-al prinţilor şirag, Sosit era bătrânul Grui Câţi au trecut al casei prag, Cu Sanda şi Rusanda lui, De bună seamă cel mai drag Şi Ţinteş, cel cu trainic rost, A fost ales. Cu Lia lui sosit a fost, El, cel mai drag! El a venit Şi Bardeş cel cu adăpost Dintr-un afund de Răsărit, Prin munţi sâlhui. Un prinţ frumos şi tinerel, Şi alţii, Doamne! Drag alint Şi fata s-a-ndrăgit de el. De trupuri prinse-n mărgărint! Că doară tocmai Viorel Ce fete dragi! Dar ce comori I-a fost menit. Pe rochii lungi ţesute-n flori! Şi s-a pornit apoi cuvânt! Iar hainele de pe feciori Şi patru margini de pământ Sclipeau de-argint. Ce strimte-au fost în largul lor, Voinicii cai spumau în salt; Când a pornit s-alerge-n zbor Şi-n creasta coifului înalt Acest cuvânt mai călător Prin vulturi vântul viu vuia, Decât un vânt! Vrun prinţ mai tânăr când trecea Ca ieri, cuvântul din vecini C-un braţ în şold şi pe prăsea S-a dus ca astăzi prin străini, Cu celălalt. Lăsând pe toţi, din cât afund Iar mai spre-amiazi, din depărtări O mie de crăimi ascund, Văzutu-s-a crescând în zări Toţi craii multului rotund Rădvan cu mire, cu nănaşi, De veste plini. Cu socri mari şi cu nuntaşi, Şi-atunci din tron s-a ridicat Şi nouăzeci de fecioraşi Un împărat după-mpărat Veneau călări. Şi regii-n purpur s-au încins, Şi ca la mândre nunţi de crai Şi doamnele grăbit au prins Ieşit-a-n cale-ales alai Să se gătească dinadins, De sfetnici mulţi şi mult popor Ca niciodat'. Cu muzici multe-n fruntea lor; Iar când a fost de s-a-mplinit Şi drumul tot era covor Ajunul zilei de nuntit, De flori de mai. Din munţi şi văi, de peste mări, Iar când alaiul s-a oprit Din larg cuprins de multe zări, Şi Paltin-crai a stărostit Nuntaşi din nouăzeci de ţări A prins să sune sunet viu S-au răscolit. De treasc şi trâmbiţi şi de chiu - De cum a dat în fapt de zori Dar ce scriu eu? Oricum să scriu Veneau cu fete şi feciori E nemplinit! Că l-a ajuns şi-acest noroc, Şi-atunci de peste larg pridvor, Să vadă el atâta joc Din dalb iatac de foişor P-acest pământ! Ieşi Zamfira-n mers isteţ, Frumoasă ca un gând răzleţ, De-ai fi văzut cum au jucat Cu trupul nalt, cu părul creţ, Copilele de împărat, Cu pas uşor. Frumoase toate şi întrulpi, Cu ochi şireţi ca cei de vulpi, Un trandafir în văi părea; Cu rochii scurte până-n pulpi, Mlădiul trup i-l încingea Cu păr buclat. Un brâu de-argint, dar toată-n tot Frumoasă cât eu nici nu pot Şi principi falnici şi-ndrăzneţi, O mai frumoasă să-mi socot De-al căror buzdugan isteţ Cu mintea mea. Perit-au zmei din iaduri scoşi! De-ai fi văzut jucând voioşi Şi ea mergând spre Viorel, Şi feţi-voinici, şi feţi-frumoşi, De mână când a prins-o el, Şi logofeţi. Roşind s-a zăpăcit de drag, - Vătavul a dat semn din steag Ba Peneş-împărat, văzând Şi atunci porniră toţi şireag Pe Barbă-Cot, piticul, stând Încetinel. Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! Şi-ntre popor Şi-n vremea cât s-au cununat Sărea piticu-ntr-un picior S-a-ntins poporul adunat De nu-şi da rând! Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Sunt grei bătrânii de pornit, Cu zdrângăneii la opinci Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit! Ca-n port de sat. Şi s-au pornit bărboşii regi Cu sfetnicii-nvechiţi în legi Trei paşi la stânga linişor Şi patruzeci de zile-ntregi Şi alţi trei paşi la dreapta lor; Au tot nuntit. Se prind de mâini şi se desprind, S-adună cerc şi iar se-ntind, Şi vesel Mugur-împărat Şi bat pământul tropotind Ca cel dintâi s-a ridicat În tact uşor. Şi, cu păharul plin în mâini, Precum e felul din bătrâni Iar la ospăţ! Un râu de vin! La orice chef între români, Mai un hotar tot a fost plin El a-nchinat. De mese, şi tot oaspeţi rari, Tot crai şi tot crăiese mari, Şi-a zis: - "Cât mac e prin livezi, Alăturea cu ghinărari Atâţia ani la miri urez! De neam străin. Şi-un prinţ la anul! blând şi mic, Să crească mare şi voinic, - A fost atâta chiu şi cânt Iar noi să mai jucăm un pic Cum nu s-a pomenit cuvânt! Şi la botez! Şi soarele mirat sta-n loc,