Cernobîl

Centrala nucleară „Vladimir Ilici Lenin” a exploatat patru reactoare nucleare de tip RBMK–
1000 (reactoare cu uraniu îmbogățit răcite cu apă ușoară și moderate cu grafit), iar
construcția centralei a fost începută pe 15 septembrie 1972. Reactorul 1 a fost inaugurat pe
20 septembrie 1977, urmând astfel reactoarele 2 (1978), 3 (1981) și 4 (1983). Alte 2 reactoare
erau în construcție la momentul exploziei din 1986. Construcția acestora a fost sistată și
ulterior abandonată la scurt timp după dezastru.

Explozia din 26 aprilie 1986 a distrus reactorul 4 și a cauzat evacuarea orașelor Prîpeat și Cernobîl, și
a câtorva sate din apropiere, aflate într-o regiune puternic contaminată radioactiv. Activitatea
centralei a fost oprită temporar, însă cele 3 reactoare rămase și-au reluat activitatea mai târziu.
Reactorul 2 a fost închis în 1991, în urma unui incendiu, urmând închiderea reactorului 1 în 1996,
și în cele din urmă, reactorul 3 fiind închis în 2000.

Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranțaindustriei sovietice de energie nucleară,

încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului sovietic să devină mai puțin
secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus - au fost
supuse decontaminării continue și substanțiale. E dificil de estimat un număr precis al victimelor
produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat
numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor
citarea „radiație” din certificatele de deces. O eventuală tentativă de decelare a contribuției
radiației emise din cauza accidentului la mortalitatea prin cancer în populația fostei Uniuni
Sovietice e complicată de faptul că nu se cunoaște cu precizie nici măcar incidența naturală a
multor tipuri de cancer, arhivistica medicală în U.R.S.S. fiind, în mod