REFERAT

LA CIVILIZAȚII ȘI SOCIETĂȚI EUROPENE

TEMA: ”CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE ÎN OPERA LUI MIRCEA

MALIȚA”
 CULTURĂ ȘI CIVILIZAȚIE ÎN OPERA LUI MIRCEA MALIȚA

Mircea Malița s-a născut la 20 februarie 1927 în Oradea.

După studiile liceale începute la Oradea și terminate la Beiuș (1946), își ia
licența în matematici la Univ. din București (1950).
Absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, cu
profesori de marcă precum: Grigore Moisil, Simion Stoilow, Miron Nicolescu,
Dan Barbilian, Octav Onicescu, Gheorghe Ţiţeica, Mircea Maliţa a fost un spirit
cartezian, dedicat, prin vocaţie şi natura gândirii, cunoaşterii ştiinţifice. Din sfera
matematicii, ispitit și de modul filosofic al interpretării şi înţelegerii lumii, a
trecut în universul vecin al ideilor și conceptelor și a urmat, simultan, Facultatea
de Filosofie a aceleiaşi universităţi. A devenit doctor în matematici în 1972 cu
teza: Modele matematice pentru negocieri.
Cu o pregătire temeinică în două domenii fundamentale – matematici şi
filosofie –, Mircea Maliţa s-a dezvoltat profesional pe două planuri: academic şi
diplomatic. A fost cadru didactic la Facultatea de Matematică a Universităţii din
Bucureşti (profesor universitar din 1972), în Catedra de Analiză Matematică,
titular al cursurilor: Modele matematice în ştiinţe sociale şi Logică şi inteligenţă
artificială. Pe plan diplomatic, a îndeplinit o serie de funcţii importante: consilier
în prima misiune permanentă a României la ONU, ministru adjunct în Ministerul
de Externe pentru ONU şi relaţii multilaterale, membru al comisiilor pentru
pregătirea conferinţelor mondiale ale ONU pentru educaţie, ştiinţă, tehnologie şi
dezvoltare, ambasador al României în Elveţia (Berna), la ONU (Berna) şi în SUA.
Un episod important din activitatea lui Mircea Maliţa l-a reprezentat mandatul de
ministru al educaţiei, în perioada 1970-1972, în cursul căruia a deschis
învăţământul românesc spre Occident, după era dogmatismului politic şi a izolării
ideologice din deceniile anterioare, contribuind în mod decisiv la desprinderea lui
de modelul sovietic. A fost un ministru luminat, inovator, care a iniţiat o adevărată
reformă în domeniu, prin reorientarea învățământului nostru către lumea liberă,
către valorile universale ale educaţiei, ştiinţei, culturii şi cunoaşterii şi prin
introducerea în programe a limbilor străine de circulaţie (engleza, franceza,
germana etc.) şi a unei discipline noi: informatica. Vârf de lance al unui domeniu
aflat încă la început, care, în numai câteva decenii, avea să schimbe lumea și
civilizația din temelii. Ales membru corespondent al Academiei Republicii
Socialiste România, în 1974, a devenit membru titular în 1991. A fost membru
fondator al Clubului de la Roma şi al Centrului European de Cultură din
Bucureşti, preşedinte al Diviziei de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei din

2
cadrul Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al
Academiei Române, preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării
Negre (Academia Română), membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe,
membru al Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială, al Federaţiei
Mondiale a Studiului Viitorului şi al Academiei Internaţionale „Leonardo da
Vinci”.
Director al Bibliotecii Acad. (1950-l955), prof. univ., acad., ministru al
învățământului (1970-l973), activează în diplomație.
Opera scrisă a lui Mircea Maliţa cuprinde lucrări, realizate ca unic autor
sau în colaborare, în domeniul matematicii: Triade (1973)Programarea pătratică
(1968), Matematica organizării (1971), Programarea neliniară (1972), Modele
matematice ale sistemului educaţional(1972), în aria ştiinţelor politice: Pagini din
trecutul diplomaţiei româneşti (1966), Diplomaţia. Şcoli şi instituţii (1970),
Diplomatie roumaine (1970), Teoria şi practica negocierilor (1972), Jocuri pe
scena lumii (2007), Tablouri din războiul rece (2007), Între război şi pace (2007),
Cold War Diplomacy: A Romanian Diplomat’s Memoirs (2014) și în domeniul
studiilor privitoare la evoluţia civilizaţiei, parcurse de un puternic curent
anticipativ. În această arie tematică, spiritul interdisciplinar, prospectiv şi vizionar
al lui Maliţa, deschis spre evoluţiile tehnologice, spre progresul civilizaţiei şi al
cunoaşterii, s-a manifestat plenar într-o serie de eseuri ştiinţifice şi filosofice, care
au marcat profund mediile intelectuale şi publicul românesc ale anilor ’70 şi ’80,
prin deschiderea creată către viitorul imediat, către provocările şi transformările
iminente implicate de acesta în teritoriul existenţei la nivelul omului şi al
umanităţii: Cronica anului 2000 (1969), Sfinxul (1969), Aurul cenuşiu (3 volume,
1971-1973), Pietre vii (1973), Zidul şi iedera (1977), Idei în mers(1975, 1981),
Zece mii de culturi, o singură civilizaţie – Spre geomodernitatea secolului
XXI(1998). Memorabil a fost şi rămâne Discursul de recepţie ţinut de Mircea
Maliţa în Aula Academiei Române, la 30 octombrie 2009, intitulat: „Opuşi
inseparabili în gândirea românească”, o perspectivă filosofică asupra culturii
noastre care, după modelul clasic „coincidentia oppositorum”, relifează rolul
constructiv şi edificator al logicii dialectice, al unităţii contrariilor, al „colaborării
opuşilor” şi al coexistenţei forţelor spiritului într-o sinergie fecundă, care
conturează o paradigmă de acţiune şi dezvoltare la nivelul gândirii româneşti. O
lucrare exemplară, de dată mai recentă, a academicianului Maliţa, este
Cuminţenia pământului. Strategii de supravieţuire în istoria poporului român
(2012), interpretare dramatică şi realistă a istoriei româneşti, privită ca o luptă

3
continuă pentru existenţă, ca un act de rezistenţă şi demnitate în faţa tuturor
forţelor ostile cu care românii s-au confruntat de-a lungul secolelor.
Contribuția lui Mircea Malița în domeniile în care a activat ca diplomat,
om politic, profesor și autor este una fundamentală. Trebuie subliniat, încă o dată,
că activitatea lui pe scena diplomației și a politicii s-a desfășurat într-o perioadă
de tranziție ideologică și politică de la modelul sovietic către unul construit pe
interesele naționale, deschis spre valorile europene și occidentale. În această
perioadă, România s-a orientat spre Occident, a dezvoltat relații diplomatice,
economice și culturale cu țări din Vest și cu SUA, ieșind astfel tot mai mult din
sfera de influență a Moscovei. Prin formația și viziunea sa intelectuală, prin
activitatea intensă pe care desfășurat-o în câmpul diplomației și în cel al politicii,
în special ca ministru al învățământului, Malița a fost un pion important al
procesului de desprindere a țării de URSS, de deschidere a ei către statele
occidentale și de reconectare a educației românești, puternic ideologizată şi
politizată, epurată de valorile autentice şi de reperele identitare, la valorile
naționale, europene și universale. Ca gânditor, Malița a fost preocupat de condiția
umanității și de progresul civilizației, de cauzele, logica internă și perspectivele
proceselor de evoluție, de transformările generate de acestea și efectele lor asupra
omului. Din acest punct de vedere a fost un filosof al condiției umane și al
civilizației în era tehnicismului, care a înțeles profund sensul progresului și chiar
a anticipat în mod remarcabil schimbările și inovațiile aduse de acesta. Astăzi se
vorbește mult despre „schimbări de paradigmă” în aproape orice domeniu, și când
e cazul, și când nu e. Conectat la fluxul ideilor occidentale, martor al evoluțiilor
vertiginoase de pe scena lumii, în toate ariile existenței, generate în special de
progresul științei și de cuceririle tehnologice, Malița a anunțat, printre primii în
spațiul nostru, o schimbare radicală de paradigmă în existența umană și la nivelul
global al civilizației, analizând în profunzime elementele acesteia, vorbind despre
implicațiile ei asupra vieții individului și societății, intuind o serie de transformări
posibile în viitorul apropiat, către orizontul anului 2000, un fel de placă turnantă
a civilizației, care au devenit, poate chiar mai devreme, realități. Și în Aurul
cenușiu, și în Zidul și iedera, cărțile lui iconice, Malița a avut dreptate, ca un
profet al timpului său, cu ochii spre viitor, pe care, într-un act de clarviziune
științifică, culturală şi filosofică, a știut să-l vadă, să-l înțeleagă și să-l anunțe
contemporanilor.
Mircea Maliţa a reunit în personalitatea sa ipostaze fundamentale ale
intelectualului de elită: profesor, om de ştiinţă, savant, cărturar umanist, fiind, în

4
mod esențial, un spirit dedicat cunoaşterii holistice, inter- şi transdisciplinare, de
tip renascentist, un vizionar şi un profet al civilizaţiei.
Călător pasionat și avertizat, stabilind conexiuni între culturi și civilizații
deosebite, meditând asupra cibernetizării vieții noastre moderne și rămânând în
continuare, credincios Cărții, din care extrage, asimilându-le, numeroase sugestii,
Mircea Malița se dovedește un veritabil apologet al inteligenței și gândirii
creatoare. "Eseul vorbit" înscrie un moment în evoluția formei, invitând, prin
caracterul său dramatic, adeseori conflictual, la o tensionată și fertilă participare.
Utilizarea dialogului maieutic după modelul, mai apropiat în timp, al
"regiei călinesciene" apare ca o soluție normală. Aliajul dar și "confruntarea aspră
între carte și viață, între imaginea mentală și cea trăită" caracterizează această
meditație continuă, prezentată de o poetica sui-generis. "Totul mă trimite spre
lectură, dar în același timp o depășește" (Florența lui Machiavelli), ne spune
autorul atent mai mult la traseul sinuos al ideilor decât la acela propriu-zis
geografic, consumat în spațiul european sau afro-asiatic. Postulatul "cultura, ori
este asociativă, ori nu există" este concretizat permanent, ordonat fiind pe doi
indici, al comunicării și al timpului ce se insinuează obsesiv în "glosele",
"discursurile" sau memorialul de călătorie.
Cea de-a patra dimensiune, aceea a timpului, va fi astfel refăcută într-un
excurs de istoria artei (Castelul lui Adrian), interogată la modul pur filosofic
(Sfinxul) ori dedusă, rezultată dintr-o analiză a mentalității medievale (Catedrala
din Chartres). Omul de știință însă nu se dezminte, plusul de precizie firească ce
face farmecul frazei sale îi aparține, indiferent de unghiul din care se contemplă
cutare fenomen cultural. O contemplare activă din moment ce, convins că "în
stiință ca și în arta omul produce modele ale realității" (Aurul cenușiu), autorul
surprinde izomorfismul legilor unor fenomene distincte: "unde sunteți, Norbert
Wiener si McLuhan, ciberneticieni și inovatori, să recunoașteți în Cavalerul trac,
scobit într-o piatră dobrogeana, în Cavalerul de Madara sau într-un mit folcloric
din Balcani, intuiția timpurie a unui adevăr uitat și apoi redescoperit în termenii
celei mai noi științe? în viziunea mitică și globală, fixată în semne și desene, e
zăvorită o teoremă a civilizației moderne" (Cavalerul trac). Dialogul artelor cu
știința și, mai larg, raportul complex dintre natură și cultură devin constantele,
tematic vorbind, ale "eseului vorbit". Rolul civilizațiilor este apreciat după
funcționalitatea comunicării pe care o instituie de fiecare dată altfel.
Examenul lor nuanțat solicită din plin intervenția sociologului, istoricului
mentalității sau pe aceea a politologului, fiecare dintre ei oferind momentului o
anumită culoare, iar fenomenului relief. "Pentru a avea o știință creatoare a

5
naturii" - citim într-un eseu definitoriu - "Florența a trebuit sa arunce peste bord
scolastica. A făcut-o prin cetățeanul ei Galileo Galilei. Ca să aibă o știință politică
aplicabilă, a trebuit să demistifice istoria și teoriile providențialiste. A făcut-o prin
cetățeanul ei Niccolo Machiavelli" (Florența lui Machiavelli). Istoria statului din
Peninsula, ce a rezistat tocmai prin politologic adică prin "știința contracarării și
substituirii forței" (deosebită de strategie, adică de "știința folosirii și a
administrării forței"), devine astfel exemplară, Florența prefăcându-se într-un
veritabil model, așa cum - la alte dimensiuni temporale -"Sfinta Sofia este un
simbol al diplomației bizantine în acțiune" (înțelepciunea Bizanțului). Bazilica
semnifica, în această ordine, "un element al strategiei imperiale, centralismul
absolut". Lecturile laborioase (un Diehl, Panofsky sau Cantemir) servesc
transcrierii, în chipul de mai sus, a unui moment de artă sau a unei întregi perioade
consemnată de memoria hârtiei sau a pietrei. Gândul, mobil, înflorește adesea in
concluzie aforistica, in exemple de spontaneitate supravegheata, ce fac deliciul
intelectual al "clasicului" in materie. Paul Zarifopol. Astfel, fenomen de
compensație după consumarea Cruciadelor, catedralele "reprezentau un alt
Ierusalim ce urma să fie cucerit în chiar inima orașelor" (Catedrala din Chartres).
Analogia, izomorfismul, asociațiile de idei, precum și eleganța desfășurării
lor în pagină unifică Reperele asiatice cu Europa de mijloc. America Latina cu
Reperele mediteraneene etc. Sensibil la "mesajul cald si durabil al ideilor",
condeiul lui Mircea Malița este de fapt sensibil la perenitatea unei dimensiuni,
aceea a umanismului. Întâlnirea cu Erasmus sau cu Boscovici, Savantul din
Ragusa, rememorarea existentei lui Grotius (La mormîntul lui Grotius) se înscriu
pe firul unei preocupări continue ce eliberează, în analizele consacrate unor
personalități de astăzi, acidul reflecției critice. Ignorarea, de către Toynbee sau
Marcuse, a importantei tehnologiei la scara epocilor trecute si la aceea modernă
viciază grav însuși sistemul lor de gândire. Elogiul făcut lui Moisil umanistul
indica opțiunea hotărâtă pentru o alta forma de umanism, adecvat imperativelor
actualului veac. Un secol unde, nu întâmplător, "nimic nu este mai absurd ca
gratuitatea culturii", întrucât ea "umple ceea ce experiența nu acoperă, făurind
acceptări comune ale cuvintelor ca ele sa poate circula" (Societate = cultura). Este
ceea ce autorul Aurului cenușiu demonstrează in eseurile care, luate global,
alcătuiesc o lucida confesiune a omului modem - sinteza între cuvântul anamnetic
și cifra integratoare.
În opera ”Zece mii de culturi, o singură civilizație”, din punctul de vedere
al lui Mircea Malița, culturile sunt definite ca fiind exclusiviste, diverse și variate.

6
 De asemenea, ele reprezintă viziunea despre lume și a definirii individului
și umanității.
Opusul culturii o reprezintă civilizația, fiind bazată pe cunoștințe, tehnici
și proceduri de aplicație universală.
Cultura și civilizația sunt doi termeni cu funcțiuni diferite. În timp ce
cultura ne definește si ne arată sensul vieții, civilizația reprezintă nivelul de
dezvoltare materială și spirituală a societății.
Între cultură și civilizație pot exista diferențe majore, dar totodată ele se
completează reciproc prin rezonanță, o metaforă folosită de autor pentru vibrațiile
lor fructuos interactive.
Cultura vestică a favorizat civilizația prin filosofia Luminilor, aceasta
furnizând acea atitudine favorabilă răspândirii civilizației industriale.
În procesele de modernizare, obiectivul reformatorilor a fost identificarea
unor trăsături ale culturii proprii și acelor tradiții care formează condiții favorabile
unei noi civilizații, venind din exterior.
Culturile intervin masiv cu atitudini, credințe, sentimente, pasiuni în creația
științei sau tehnologiei.
Conform autorului, lipsa de distincție între credință și cunoaștere, între
cultură și știință și în general între culturi și civilizație afectează mersul științei.
Autorul susține că niciodată manifestarea culturilor nu s-a făcut într-o
asemenea exuberanță și înflorire ca în zilele noastre. Este notabilă receptivitatea
reciprocă a culturilor. Motive și stiluri sunt ușor asimilate și transformate în noi
surse de inspirație.
Înflorirea culturilor a beneficiat de marile procese ale secolului nostru,
decolonizarea masivă și crearea a peste 100 de noi state. Unul dintre primele
efecte ale eliberării și câștigării independenței a fost construirea identității
culturale, regăsirea tradițiilor și afirmarea geniului propriu.
Ascensiunea religiilor constituie un flux cultural major. Un secol care
începe sub protecția secularizării sfârșește în a fi foarte religios. Putem distinge
pe de o parte religia ca fiind un vehicul al politicii, iar pe de altă parte ca nevoia
individului pentru a-și defini identitatea și de a se confrunta cu existența.
Religia a ocupat un rol important și totodată central în cadrul culturilor timp
de milenii.
Fără proiectul civilizator al unificării ei, Europa ar rămâne un mozaic de
limbi și culturi diverse. Splendoarea culturilor stă în varietatea lor. Singură,
varietatea nu este un temei de unitate. Rădăcina unei culturi europene trebuie
căutată în gradul ridicat de interacțiune. Toate culturile europene au trecut prin

7
valorile comune ale unor curente ca iluminismul, clasicismul, romantismul,
modernismul, le-au trăit intens și le-au exprimat în stilul propriu.
Interacțiunea, confluența și rezonanța reciprocă a culturilor sunt astfel
factori de reținut pentru procesul integrării regionale, cât și pentru procesul
globalizării. Ei trebuie adăugați la simpla varietate ce nu poate fi singură temelia
unității.

Bibliografie:
https://tribunainvatamantului.ro/mircea-malita-un-vizionar-al-stiintei-
culturii-si-civilizatiei/
https://www.referatele.com/referate/romana/Mircea-Malita
https://graduo.ro/proiecte/filologie/recenzie-zece-mii-de-culturi-o-
singura-civilizatie