Seminar special - martea de la ora 14 Sala 308

Curs 1

Ce este istoria culturala si ce este civilizatia? Afirmare a domeniului!

- se poate spune ca nu exista o definitie standard a culturii, dar in termeni generali

cultura inseamna modul uman de existenta, expresia fortei creatoare a omului, a
sistemului sau de valori. Din p.d.v teoretic cultura cuprinde si exprima o conceptie
despre lume a unei societati. D.p.d.v practic cultura exprima un stil de viata, stil
nascut din idei, aspiratii, idealuri, sentimente si concretizat in limbaj, morala, arta,
literatura, stiinta, religie, educatie si institutii.
Cultura ca mediu si mod de existenta este o realitate antropologica adica a fost
prezenta in intreaga istorie umana. Ca urmare, ea reprezinta domeniul care ne permite
cunoasterea si intelegerea modului in care de-a lungul timpului oamenii si-au stabilit
valorile, normele, modul si stilul de viata.
Termenul de cultura a fost preluat de limbile moderne, din limba latina, unde a
avut initial intelesul de cultivare a pamantului. Treptat ganditorii antici i-au asociat si
inteles sensul de cultivare a spiritului. Resursele istoriografice ne spun ca scriitorul
roman Cicero a folosit pt prima data termenul de cultura in sensul creativitatii umane,
materiale si spirituale. Din punctul sau de vedere, a cultivat spiritul, nu poate sa
insemne altceva decat o actiune nobila, plina de efort si perseverenta ce aminteste de
cultivarea si fertilizarea pamantului pt a-l face roditor. Gandirea greaca a folosit pt a
desemna creativitatea umana un alt termen Paidea. Acest termen se refera la educarea
spiritului uman, prin studiul filosofiei si stiintei. In consecinta, termenul de cultura s-a
folosit si pt a desemna diferite grade de cunoastere si instruire a oamenilor, a
identificat “oameni de cultura” adica cei care dovedeau calitati creatoare, morale si
intelectuale. In Evult Mediu, termenul de cultura a fost mai des folosit in sensul
agricol si se spune ca Tomas Maurice a folosit termenul de cultura in sensul de
activitate creatoare a spiritului. In secolul XVII s-a vorbit de cultura, in sensul de
activitate creatoare a spiritului. In secolul XVIII cultura a desemnat achizitie,
acumulare, progres spiritual, drumul spre culmi de cunoastere si formare in opozitie
cu natura.
Conceptul de cultura a inceput sa fie utilizat tot mai frecvent in secolul XIX
odata cu formarea noilor discipline sociale. Tot in acest secol, notiunea de cultura a
facut parte din limbajul curent al stiintelor socio umane. Stiintele sociale, au avut
mereu tendinta “sa specializeze” termenul de cultura, de aceea nu s-a ajuns niciodata
la un consens in definirea culturii.
In secoul XX, unele discipline socio -umane, precum sociologia si etnologia, au
stabilit criterii de subdiviziune a culturii, vorbind de nivele de cultura, nivele de
subcultura si nivele de contra cultura. Dupa criterii religioase, spirituale sau
“ideologice”, cultura era dupa caz, crestina, budista, materialista, comunista sau
democratica.
Pentru istorici, continutul termenului de cultura a fost asumat de la antropologul
britanic Eduard Burned Tylor, cel care in 1871 a dat definitia moderna a culturii.
Conform acesteia, cultura inglobeaza, toate manifestarile de viata a unui popor, limbaj,
morala, mitologi, ceremonii, simboluri, obiceiuri, cunostiinte, credinte, idei, atitudini,
stiluri de viata, imbracaminte, arme si institutii si forme de organizare sociala.
Conceptul de cultura a fost definit ca in secolul XX folosindu-se de perspectiva
interdisciplinara. Astfel cultura se refera la nivelele de cunoastere, la morala, educatie,
arte, datini si obiceiuri, idealuri si stiluri de viata.
Civilizatia constituie o alta importanta extensie a existentei umane. Termenul de
civilizatie a aparut prin derivarea lui din cuvintele latine: civis, civinis. Acestea faceau
referire la cetateanul, care traieste intr-un stat si care dispune de anumite calitati, cel
ajuta sa se conformeze, regulilor de conduta, in relatiile sociale si publice, astfel
civilizarea a insemnat educarea cetateanului pt comportarea lui adecvata in societate.
Termenul civilizat a devenit echivalent cu educat, responsabil, manierat, politicos in
relatiile interumane. Ca urmare pentru a fi civilizat cetateanul trebuia sa fie
culturalizat adica familiarizat cu valorile, normele, aspiratiile, idealurile si stilurile de
viata a societatii. Termeni de cultura si civilizatie au fost utilizati cu sensuri diferite in
diferitele spatii geografice, in Franta de exemplu, civilizatia “ civilization” a fost
considerata un termen cu sfera ampla care includea cultura ca o componenta spirituala.
In Germania sa acordat culturii o sfera mai larga care includea civilizatia ca o
componenta materiala, tehnica si economica. In spatiul anglo- saxon civilizatia a fost
utilizata cu un sens sinonim celui de cultura, intr-o perspectiva evolutionista, care
considera ca, civilizatia defineste doar acele culturi care au atins o treapta de
dezvoltare superioara celorlalte. Diferentele de continut ale termenilor “cultura” si
“civilizatie” nu a avut doar o miza teoretica stiintifica ci si mizeri ideologice: un
exemplu ar fi nationalismul. In sensul ideologic nationalist, cultura reflecta identitatea
unui popor. Identitatea unui popor, insemnand modul sau specific de a se exprima in
termeni culturali. Nationalismul cultural, ca expresie a mandriei identitate se exprima
prin literatura, arta, educatie si in toate faptele civilizatiei unei natiuni.

Curs III

Europenistii si traditionalistii

Primul razboi mondial a produs o grava criza a constiintei europene identificabila

in toate palierele culturii. Pana in acest moment construirea culturii si a civilizatiei
europene se intemeia pe ratiune si progres dar aceste idealuri au fost zdruncinate de
“barbaria marelui razboi”. din acest moment increderea in fundamentele civilizatiei
europene au fost rediscutate creandu-se mari dezbateri si polemici. Elitele romanesti
interbelice s-au dovedit sensibile la aceste dezbateri si polemici in materie de politica,
economie, valori si cultura. Pe de alta parte crearea Romaniei Mari a declansat ample
discutii despre calea pe care tara trebuia sa o urmeze spre occident asa cum sperau
europenistii, s-au din contra pe un drum propriu bazat pe specificul national cum
credeau traditionalistii.
Europenistii considerau Romania ca parte componenta a Europei si insistau ca ea
sa urmeze calea dezvoltarii economice si sociale dupa modelul occidentului urbanizat
si industrializat.
Traditionalistii subliniau caracterul agrar al Romaniei si cautau modele de
dezvoltare bazate pe mostenirea sociala, politica si culturala specifica Romaniei.
Europenistii s-au grupat la inceput in jurul revistei Ideea Europeana ( 1919), iar
scopul ei era de a informa publicul romanesc despre ideile si transformarile sociale
din Europa contemporana.
Un alt scop al acestei reviste era de a conecta activ tara la valurile de civilizatie si
cultura europeana pt a infaptui acest lucru s-au lansat in 1920 ciclul conferintei ideii
europene prin care se prezentau publicului romansc principalele revolutii politice si
sociale precum si date despre marile personalitati europene. In tabara europenistilor
s-au remarcat criticul literar: Eugen Lovinescu si economistul si sociologul Stefan
Zeletini. Ambii legau dezvoltarea moderna a tarii de momentul introducerii
capitalismului in principatele romane si considerau revolutia de la 1848 si constitutia
din 1866 ca pietre de hotar in viata tarii.
Europenistii propuneau occidentalizarea Romaniei privind-o ca o etapa istorica
necesara. influentele venind dinspre Europa mai curand decat cele interne si
reprezentau catalizatorul principal al dezvoltarii Romaniei Moderne. Diferentele de
opinii dinre Lovinescu si Zeletini au aparut in ceea ce priveste natura influentelor
pentru Zeletini care studiase in Germania modernizarea Romaniei era rezultatul
motivatiei economice. In viziunea sa, procesul de europenizare fusese rapid si era
convins ca Romania intrase definitiv in sfera economica vest- europeana dupa
razboiul Crimeei, eveniment care determinase o revolutie economica in Principate.
Zeletin nu era adeptul unei Romanii predominante agrare si a atribuit taranimii
“ Inapoiate si apatice” un rol minor in transformarea tarii. In acelasi timp se astepta ca
situatia taranimii sa se imbunatateasca pe masura dezvoltarii capitalismului. Zeletin
nu putea concepe pt Romania un alt curs decat cel a-l industrializarii si a unei adaptari
neintrerupte la procesele tehnologice occidentale. Cea mai cunoscuta a lui intitulata
“ Burghezia romana, originea si rolul ei istorie” - 1925 ofera o interpretare economica
a occidentalizarii Romaniei.
Pt Eugen Lovinescu care studiase in Franta modernizarea Romaniei era rezultatul
unei motivatii culturale adica schimbul de idei cu occidentul. In literatura romania,
Lovinescu a teoretizat modernismul in revista “ Zburatorul” - 1919 - 1922 - la
Bucuresti si apoi 1926 - 1927 precum si in cenaclul cu acelasi titlu care a activat intre
1919 - 1947.
Dintre colaboratorii acestei reviste putem aminti si pe poetul Ion Barbu.
 Modernismul denumea tendinta inovatoare aparuta in literatura sec XX care se
opunea traditionalismului. Lovinescu si-a dezvoltat conceptiile modernisme in
lucrarile: Istoria civilizatiei romane moderne 1924-1926 si in istoria culturii romane
contemporane 1926-1929. in aceste lucrari modernismul lovinescian pornea de la
ideea ca exista un spirit al veacului, un proces de modernizare a civilizatiilor de
integrare a acestora intr-un ritm de dezvoltare industriala, urbana si institutionala din
care Romania nu trebuia sa lipseasca. Lovinescu a denuntat drept “ romanticii si
reactionale” eforturile samanatoristilor si ale altor curente agreabile similare de a gasi
doar trecutul romanesc, elementele civilizatiei, cu cea mai cunoscuta lucrare “ Istoria
civilizatiei romane moderne” a analizat fazele intelectuale si culturale ale procesului
modernizarii romanesti. Pt Lovinescu sansa Romaniei era sincronismul cu occidentul
nu nationalismul ortodox care dupa parerea lui era prea ancorat in traditie si nu
incuraja emanciparea tarii. Lovinescu explica conceptul de sincronism al culturii “ ca
o lege a imitatiei, o cheie pt intelegerea relatiei dintre Romania agricola patriarhala si
Occidentul urbanizat institutionalizat.
In aceasta situatie imitatia inseamna ca sub raportul culturii si civilizatiei cel
inferior il imita pe cel superior, popoarele sub dezvoltate pe cele avansate si nu in
ultimul rand satul imita orasul. Majoritatea scriitorilor grupati in jurul revistei “ Viata
Romaneasca” aparuta la Iasi avandu-I ca directori pe C-tin Stere si Paul Bujor, erau
europenisti, dar dadeau mai multa atentie realitatii autohtone. Articolul program din
primul nr al revistei intitulat catre cititori sublinia ca participarea la viata culturala a
poporului romanesc trebuie sa fie in armonie cu cultura europeana.
Mentorul revistei iesene a fost Garabet Ibraileanu, critic literar si scriitor,
cunoscut publicului prin romanul “ Adela” si prin publicarea studiului “ Spiritul critic
in cultura romaneasca” - 1909. acesta este considerat unul dintre primii filosofi ai
culturii. Ideologia revistei viata romanesca fusese popolarismul, de aceea dupa 1918
colaboratorii revistei si-au pastrat conceptia lor poporanista de dinainte de razboi.
Poporanistii erau convinsi ca o industrie moderna de tip occidental avea putine
sanse de succes si ar fi continuat sa fie “ parazitara” intrucat in viziunea lor ar fi
necesare cel putin 2 secole pt a se putea acumula capital autohton necesar sustinerii
industrializarii. O pozitie fata de industrie s-a manisfestat si in viziunea lor despre
organizarea politica, ei pledau pt o “ democratie rurala” care acorda prioritate nevoilor
si necesitatilor taranimii. Viata romaneasca si-a reluat activitatea in martie 1920 fiind
deschisa scriitorilor din toata tara. Ii regasim in numerele din 1920 pe: Ioan Alexandru
Voinesti, Jean Barth, Demostene B, Otilia Cazimir, Horetensia Papadac Bengescu,
Mihail Sadoveanu, George Toparceanu, Lucian Blaga, G Cosbuc, Ion Minulescu si
I.L. Caragiale.
Figurile de fronte ale cercului “ viata romaneasca” au fost Garabet Ibraileanu si
Mihai Ralea, aceasta din urma a ocupat si functia de director al revistei incepand cu
1930. Cei 2 au preladat pt reforma electorala si pt cea agrara. Au considerat contactul
cu occidentul esential pt dezvoltarea civilizatiei romanesti si au respind exclusivismul
cultural al traditionalistilor. Ibraileanu va milita si pt respectarea specificului culturar
national, Mihai Ralea a criticat accentul exagerat asupra specificului romanesc
ortodoxist care dupa parerea sa nu putea decat sa anihileze orice posibilitate de
luminare si civilizatie.
Un alt europenist a fost criticul literar Pompiliu Constantinescu care a sustinut ca
in cultura “ critica risca sa se anenieze daca ramane in hotarele strict nationale si nu
priveste dincolo de ele si nu e vorba numai de a trage cu ochiul sa vada ce se mai
petrece prin vecini ci trebuie sa isi faca o adevarata educatie in spiritul veacului fixat
in ceea ce ne-am obisnuit a lumii europenism si universalism”.
Un alt reprezentant al europenistilor a fost Mihail Manoilescu, acesta poate fi
clasificat drept europenist, in ciuda respinderii acestuia a liberalismului. In privinta
dezvoltarii Romaniei, el nu avea nici o indoiala ca aceasta trebuia sa urmeze calea
occidentala de industrializare. Pentru el, industrializarea era solutia pt inapoierea
economica in general si pt problema agrara in particular. Pt Manoilescu, economist de
specialitate, industrializarea era mijlocul prin care se putea pune capat dependentei
Romaniei de tarile economic avansate ale Europei. Manoilescu a argumentat ca
industria si comertul se bucurau de o superioritate evidenta in fata agriculturii pe care
a cam considerat-o inferiora. In viziunea lui, rolul cheie in dezvoltarea industriala a
Romaniei este burghezia.
Traditionalismul
La polul opus europenistulor se aflau traditionalistii. Acestia cautau solutii pt
viitoarea dezvoltare a Romaniei intr-un trecut idealizat mai ales rural. Traditionalistii
nu au fost unanimi in legatura cu ceea ce reprezenta traditia romaneasca si s-au opus
“importurilor” politicie culturale si institutionale si opozionabile considerandu-le
neconforme cu fondul cultural autohton. Asemenea ideii traditionalisme, precum
autohtonismul, samanatorismul si poporanismul le regasim inca din sec XIX. In anii
imediat urmatori ai primului razboi mondial, insistenta asupra caracterului agrar unic
al Romaniei si cautarea valorilor romanesti autentice in lumea rurala, s-au intrepatruns
cu unele curente europene traditionaliste, care s-au opus rationalismului si
pozivitismului stiintific din a doua jumatate a sec XIX.
Prin intermediul unei originale fuziuni intre ideea de spiritualitate crestina
rasariteana ( ortodoxa) si traditia lumii rurale romanesti, traditionalistii au pus bazele
unei expresii caracteristice a identitatii romanesti a anilor 20 ortodoxismul.
Traditionalistii s-au regrupat in jurul revistei “ Gandirea” - Cluj, mai 1921, sub
directia lui Cezar Petrescu si Dumitru Cucu, desi aceasta era clujana, ea a grupat mai
multe forte din Romania. Dupa stramutarea ei la Buc si dupa trecerea sub conducerea
poetului Nichifor Crainic, “ Gandirea” a devenit un bastion de atitudine cultural.
Revista a strans in jurul ei un grup de filosofi si scriitori de talent: Ion Pilat, Nichifor
Crainic, Ghib Mihailescu, Adrian Maniu, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Tudor
Vianu, numiti si gandiristi, acestia erau preocupati sa pastreze valorile romanesti
specifice in literatura si arta.
Noutatea pe care au adus-o gandiristii pe plan intelectual a fost accentul pus pe
ortodoxie, element principal al spiritualitatii romanesti, incomparabil adesea cu
modelul occidental. Unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai gandiristilor a fost
Nae Ionescu reprezentativ pt aripa de dreapta a traditionalistilor.
 Nechifor Crainic a fost editorul revistei Gandirea 1926 si pana la disparitia ei
1944 - principalul teoretician al ortodoxismului. Acesta s-a pregatit initial pt preotie,
dar a fost atras de literatura si ziaristica. In momentul in care s-a alaturat revistei
Gandirea 1921 era deja autorul a 2 volume de poezii patriotice. Si-a pastrat un adanc
interes pt teologie, si a acordat religiei crestine un rol decisiv in dezvoltarea spirituala
si culturala national.
Ingrijorarea pe care o avea era legata de asa numita decadere morala si spirituala
a societatii romanesti incepand din sec XIX. Solutia pe care o oferea era revenirea la
valorile autentice ale spiritului romanesc ortodoxia. Crainic a elaborat propria sa
filosofie a culturii precum si teoriile estetice care au condus la fundamentarea
ortodoxismului intr-o serie de articole publicate in Gandirea intre 1922- 1929.
Tema centrala a acestor articole era lipsa spiritualitatii originale, in cultura
contemporana romaneasca. Artistii, scriitorii, intelectualii in general, afirma el, in loc
sa se inspire din bogata cultura romaneasca, se intorc spre modele straine in special
cele franceze ca sursa de inspiratie. In viziunea lui rezultatul nefericit, fusese izolarea
elitei culte de taranime pe care o considera izvorul spiritualitatii nationale. Pt Crainic
principala cauza a superficialitatii a culturii romanesti era aplecarea excesiva spre
imitatia culturii occidentale. Crainic si gandiristii au avut aparatori in filosoful Nae
Ionescu. Acesta este teoreticianul trainismului, o varianta romaneasca a
existentialismului. Ideile exprimate de Nae Ionescu in ziarul Cuvantul - 1926, s-au
topit intr-o coerenta a culturii care I-a adus un extraordinar de mare nr de adepti
printre care : Mircea Eliade si Emil Cioran. In viziunea lui Nae Ionescu ortodoxia si
spiritualitatea erau concepte care se putea substitui intre ele. In scrierile sale
voluminoase despre acest subiect abunda in proprii propozitii cum ar fi “ a fi roman
inseamna a fi ortodox” , “ suntem ortodoxi pentru ca suntem romani, suntem romani
pentru ca suntem ortodoxi”. Nae Ionescu argumenteaza ca influenta ortodoxiei s-a
facut simtita in intregul proces de formare a natiunii romane.
Asocierea intima a religiei cu etnicitatea explica natura marcant populara a
ortodoxiei romanesti. Tot in viziunea lui ortodoxia coborase la nivelul vietii de zi cu
zi contribuind la crearea unei religii romanesti specifice care s-a manifestat nu in
doctrine abstracte ci in creatii unice de folclor.
Pt Nae Ionescu ca si pt Blaga si Crainic spiritualitatea romaneasca autentica cu
lumea rulala reprezinta “ ortodoxismul taranesc”. dupa parerea sa ignorand diferentele
structurale fundamentale, intre rasaritul ortodox si apusul catolic intelectualii romani
s-au straduit sa transpuna cultura occidentala in realitatile romanesti actiune care a
creat “ o fatitate”. Ionescu respinge orasul considerandu-l “ prea abstract” si industria
moderna ca “ prea rationala”, prea putin potrivite pt un popor contemplativ,
neobisnuit cu disciplina capitalismului, cum era poporul roman. Un alt reprezentant al
conceptiei specificului romanesc, a fost poetul Ion Pilat, acesta a inteles
comportamentele esentei romanesti in cu totul alt sens decat Nichifor Crainic, acolo
unde gandiristii se refereau la stricta observare a elementului romanic al romanitatii,
Pilat avea convingerea unei componente tracice, mediteranene. Pilat credea in
identitatea romaneasca, ca identitate rustica de aceea el omagiaza satul, centrul
metafizic si etic al vietii romanesti mostenitorul unei culturi stravechi. Recunoscand
contributia pe care ortodoxia a avut-o in trecut in viata culturala si spirituala
romaneasca, s-au extins investigatii asupra psihologiei populare asa cum era ea
regasita in folclor si mitologie si in religiile orientale si in curentele filosofice si
sociale contemporane.
Lucian Blaga considera o alta abordare a specificului national decat prietenul sau
Nichifor Crainic. El era un mare admirator al culturii germane atribuindu-I un rol
major in dezvoltarea literaturii romane, incepand chiar cu 1800. Pt Blaga influenta
germana fusese catalizatoare incat stimulase activitatea autohtona, spre deosebire de
influenta culturala franceza care fusese “modelatoare”. Blaga s-a simtit atras de cercul
de la Gandirea, prin preocuparea comuna fata de marele probleme filosifice si fata de
cautarea izvoarelor specificului national romanesc. El impartasea un sentiment de
stagnare spirituala generala atat in Romania cat si in Europa. Chiar de la inceputul
carierei sale, a fost implicat in controversa istorica privitoare la originea poporului
roman. El s-a situat impotriva conceptiei latiniste dominante dand inapoi originile
etnice romanesti pana la indepartata lume tracica de dinainte de cucerirea dacilor de
catre romani. In studiul “ Revolta fondului nostru nelatin” - 1921 si drama “ Zamolxe”
Blaga desemnase decisiva componenta a tracilor respectiv geto- daca a sufletului
romanesc.
Lucian Blaga a elaborat un sistem filosofic original reusind sa dea forma unei
fiziuni metafizice despre sensul culturii. Filosoful a pornit de la ipoteza ca omul se
manifesta cat traieste in mister, iar aceasta se exprima in planul cultural. Sistemul sau
se concretizeaza intr-un ansamblu de 4 trilogii: trilogia cunoasterii, culturii, valorilor
si trilogia cosmologica ( nefiind finalizata).
Din trilogia culturii fac parte studiile: Orizont si stil - 1936, Spatiul mioritic -
1936, Geneza metaforei si sensul culturii - 1937, Arta si valoare - 1939, Despre
gandirea magica - 1941, Religie si spirit - 1942, iar trilogia cosmologica regasim
studiile: Diferentele divine, Aspectele antropologice si fiinta istorica.
In cautarea coordonatelor stilului cultural romanesc, Blaga si-a concentrat atentia
asupra lumii rurale unde considera el se gaseau elementele constitutive ale
spiritualitatii romanesti. Pt Blaga romanismul inseamna produsul unei asa numite
“matrici stilisticie” romanesti. In cazul poporului roman matricea stilistica
fundamentala a fost una spatiala. In lucrarea sa Spatiul mioritic, Blaga a realizat cea
mai importanta investigatie filosofica a traditionalismului romanesc. Prin Spatiul
miortic, Blaga se refera la plaiul baladelor populare romanesti in special la Miorita. In
scrierea sa Elodiul satului romanesc - 1937, Blaga s-a pronuntat cu “ vesnicia s-a
nascut la sat”. Blaga vede satul romanesc ca spatiul de desfasurare a modului de
existenta creator aflat in opozitie cu civilizatia care era intr-o perpetua schimbare. Pt
Blaga orasul era intruchiparea civilizatiei burgheze, o civilizatie mecanizata a carei
iminenta prabusire o prevedea.
In lucrarea Geneza metaforei si sensul culturii, pomenea antimonia dintre lumea
rurala si cea urbana si identifica “ o cultura minora si o cultura majora”. Metaforic,
Blaga defineste cultura minora ca si copilaria, iar cultura majora ca maturitatea
responsabila. Spre deosebire de Crainic si de alti traditionalisti Blaga cauta o legatura
cu trecutul pt a descoperi “fenomenele originale” ale existentei si spiritualitatii
romanesti. El foloseste termenul de ortodox mai curand in sens cultural decat in sens
religios. Blaga a respins ortodoxismul lui Crainic si a negat ideea ca o opera culturala
devine nationala, doar prin adaugiri de folclor si de peisaj national.
In perioada interbelica mai multi publicisti s-au apropiat de cercul gandirist
printre acestia ii gasim pe filologul Sixtil Puscariu, geograful Simion Mehedinti si
folcloristul Ovidiu Papadima.
Lingvist si profesor de literatura Sixtil Puscariu si-a facut cunoscuta conceptia
culturala in studiile Cultura si civilizatie si Ortodoxia si cultura romaneasca. In 1923 a
participat la infiintarea societatii etnografice romanesti la Cluj, si a sustinut infiintarea
arhivei de folclor. Pentru Puscariu la fel ca pt Crainic ideea de cultura a fost definita
prin atributul nationalului, un national in care spiritul oriental nu era cel mai rau lucru,
deoarece ne faceam sa ne insufletim pt un ideal, sa credem in bine si frumos, care ne
da calitati sufletesti, pe care alte popoare nu le au.

Noua generatie si noua spiritualitate

In perioada de dupa Marea Unire, in cadrul universitatilor din Buc, Cluj, Iasi
indrumate de un corp profesional de elita, se ridicau grupuri de tineri talentati, care
s-au lansat in “ arena literara” pt a da noi valori literaturii filosofiei si stiintei. La
sfarsitul anilor 20 un nr de intelectuali, care si-au spus “ tanara generatie” au fost
dornici sa aseze cultura, pe un nou drum. Reprezentantii acestei tinere generatii nu
s-au alaturat cercului Gandirea, formand in schimb o asociatie lipsita de coeziune,
numita criterion. Asemenea lui Crainic si lui Ionescu, membrii ai asociatie Criterion
se simteau atrasi de lumea satului considerandu-l leagan al spiritualitatii romanesti, si
se pronuntau aprobator cu privire la rolul pe care ortodoxia il avusese in modelarea
experientei nationale.
La Buc aparuse o intreaga generatie din care faceau parte Mircea Eliade - istoric
al religiilor, Emil Cioran, Mircea Vulcanescu, Dan Bota si C-tin Noica. Aceasta
generatie v-a tine din tot dinadinsul, sa reaseze ordinea lumii negand orice ar fi putut
apartine unui trecut considerat invechit lansandu-si propriile idealuri spirituale,
sociale si politice.
Datorita lui Ionescu, Eliade prin intermediul ziarului Cuvantul a devenit cunoscut
intr-un cerc de intelectuali. Eliade a surprins cautarile spirituale ale generatiei sale,
intr-un eseu publicat in 1927, intitulat Itinerariul spiritual. El recunoaste ca ortodoxia,
putea oferi tinerii generatii o conceptie cuprinzatoare asupra coexistentei, pt ca
religiosul nu este mai putin important decat rationalul in cultura. Pentru Eliade cultura
era valorificarea experientelor sufletesti a energiei spirituale. Spiritualismul a generat
dezbateri, controverse, in jurul problemei spiritualitatii ca specificitate launtrica a
poporului roman. Pt aceasta generatie, spiritualul este factorul care genereaza cultura,
echivalent cu irationalul, cu tradarea spiritului rational, intr-un articol cu titlul Cum
incep revolutiile, 1935, Eliade scria “ cred ca una dintre dramele ursitei intelectualului
roman este sa asiste la popularizarea ideilor si idealurilor in care a crezut, pe care le-a
experimentat si le-a insusit cu truda”.
“ s-a vorbit de 10 ani incoace de nationalism, de etnicitate si creatie autentica
romaneasca, de stat taranesc, de stat organic, de mistica, de mit popular, de rasa, de
ortodoxie, de eroism ca sens al existentei si toate aceste formule care reprezentau un
anumit efort spiritual, anumite experiente sufletesti, au ajuns in piata publica.”
Termenul cheie care pune in relatii diferitele scrieri, pe aceasta tema, era acela de
revolutie, aceasta idee a inceputului absolut, a rupturii cu trecutul, a fost esential pt
spiritul revolutionar, care caracterizeaza generatia Eliade - Cioran.
Emil Cioran, a scris intens despre criza spirituala din Romania si despre
slabiciunile mentale si culturale ale poporului. In cartile sale Pe culmile disperarii -
1934 si Schimbarea la fata a Romaniei - 1936, tradeaza pesimismul cultural, datorata
unei ipostaze dramatice la care este supusa viata si cultura in istorie anume:
singuratatea, boala, angoasa, absurdul, infinitivul, haosul si nebunia. Emil Cioran era
convins ca orice popor trebuie sa tinda la realitatea unei culturi istorice si nu populare.
Analizeaza critic si sever specificul national al romanilor, incercand sa inteleaga ceea
ce el considera lipsa de dinamism al istoriei noastre. Diagnosticul pesimist al lui
Cioran a fost acela ca romanii sunt fatalisti, pasivi si incapabili sa creeze lucruri
monumentale. Speculatiile sale au mers spre ideea ca romanul are o slaba aderenta la
valori cu “ nu exista popor in lume care sa faca o virtute din faptul de a nu munci”.
“ In Romania, tipul omului inteligent si unanim simpatizat este chiulangiul” , in fata
esecurilor “ nici un roman nu se simte personal vinovat”. In privinta culturii si a
civilizatiei, Cioran credea ca ele trebuie sa fie dinamice, sa se integreze intr-o Europa
urbana si cosmopolita. Conceptia lui seamana cu cea a lui Eliade. In privinta
ortodoxiei Cioran a avut o conceptie originala, isi inchipuia un D-zeu plictisit de
faptul ca oamenii cer prea mult decat ofera.
Mircea Vulcanescu care recunoaste influenta formativa a ortodoxiei asupra vietii
spirituale romanesti, dar spre deosebire de Eliade si Cioran el cauta salvarea in
mijlocul satului. In gandirea lui, doar la sat supravietuia un stil organic al vietii
romanesti si doar la sat sufletul romanesc putea sa infrunte provocarea “ invaziei
masive a occidentului”.

A treia cale. Doctrina Romaniei agrare.

Intre cele 2 razboaie mondiale au existat importante dezbateri ideologice despre

destinul tarii. Printre acestea au fost taranistii, consecventi propovaduitori ai unei
Romanii in armonie cu caracterul ei anigalmente agrar. Dezbaterea taranistilor nu a
avut doar o miza social si economica ci si una culturala. Ei au fost influentati mai ales
de dezbaterile sociologice din perioada interbelica. Acestia au cautat o a 3 cale de
dezvoltare a Romaniei care ar trebui sa impace democratia politica cu structurile
agrariene romanesti. Cea mai originala contributie adusa de acesti ganditori a fost
elaborarea sistematica a doctrinei Romaniei agrariene care se situa intre individualism
si colectivism.
Elaborarea principiilor economice ale taranului se afla in opera lui Virgil
Madgearu care isi intemeia afirmatia despre superioritatea muncii gospodariei
taranesti in fata intreprinderii agricole mari prin demonstrarea profitabilitatii mai
ridicate ale celei dintai. In anii 20 Madgearu s-a pus in nou ferm expansiunii
capitalismului in Romania, intr-o cuvantare tinuta in camera deputatiilor in 1927
Madgearu a mers atat de departe incat a afirmat ca Romania nu va deveni niciodata un
stat industrial si a cerut ca o asemenea “iluzie” sa fie abandonata odata pt totdeauna.
Madgearu argumenta ca gospodaria taraneasca demonstrase din plin superioritatea
agriculturii mici necapitaliste, in timpul crizei mondiale din 1929-1933.
Alti taranisti aveau si ei puncte asemanatoare cu cele sustinute de Madgearu in
special cu privire la propietatea taraneasca. Ion Mihalache - fondator al PT, a incercat
sa puna in concordanta teoria taranista cu problemele curente ale vietii economice si
ale competitiei politice. Mihalache a procedat la o abordare mai radicala asupra
chestiunii pamantului. Sub noul regim agrar pe care il prevedea Mihalache numai
exista marea proprietate. Crizele interne, economice si politice si dezechilibrarea
relatiilor internationale din perioada interbelica au pus la incercare viziunea lui
Mihalache.
Soarta culturii nationale, a fost o preocupare a colaboratorilor unei importante
reviste Revista fundatiilor regale. Revista a fost publicata 1934 - 1947 sub egida
fundatiei regale patronata de regele Carol al II- lea. Modelul acestei reviste a fost
revista franceza Neuvelle .. francez, aceasta a fost infiintata la initiativa regelui Carol
al II - lea, cu “ cultura noastra nu trebuie sa fie numai de import, ci produsul acestui
neam sprijinit pe trecutul nostru si pe infinitele mijloace ale tarii prelucrare ca
mijloacere care trebuie sa ne puna la indemana mintile luminate de oriunde ar veni
ele”.
Revista Fundatiilor regale a aparut in 2 serii la Bucuresti. Prima intre 1934-1945
si a doua 1945- 1947. Primul redactor a fost Paul Zaripor ( ? ). Dupa 1934 conducerea
a fost preluata de catre Camil Petrescu si apoi de catre Dumitru Caracostea. A doua
serie a fost condusa de Roseti si printre colaboratori se enumara T. Arghezi, Ion
Barbu, Gala Galaction si Hortensia Papadac Bengescu.
Considerat o forma aparte de manifestare a modernismului cultural, a avut
propriile ei publicatii, constructivismul cultural romanesc s-a grupat in jurul revistei
Contemporanul, condusa de Ion Vinea. Constructivistii subliniau necesitatea unei
corespondente intre arta si spiritul contemporan si al tehnicii moderne.
La Contemporanul au colaborat: T.Arghezii, I. Barbu, Camil Petrescu, dar si
pictori si sculptori - C-tin Brancusi.

Curs V
 In anul 1938 a fost infiintat tinutul Somesului, orasul Cluj fiind desemnat
resedinta de tinut. Acest tinut includea 7 judete N-V Transilvaniei: Bihor, Cluj,
Maramures, SM, Salaj, Turda, Somes. Acest tinut continea 56 de plase, 16 orase,
1575 de sate. In orasul CJ existau in jurul 1938, 2808 firme, si 2736 asociatii de
meseriasi. Tot pe acest teritoriu functionau 30 de banci, 22 se aflau in CJ. Printre
acestea se aflau Banca Albina, Ardeleana, Agrara, de agricultura si Casa de
Consemnatiuni, de Pastrare, Institutul de Credit Romanesc. Tot in CJ functionau 59
de intreprinderi si 89 de cooperative. Aeroportul asigura mai multe legaturi aeriene,
Cernauti - CJ- Arad, CJ- SM, Praga - Buc - CJ, Tg Mures- CJ.
1939 locuintele functionarilor in proportie de 28% erau dotate cu instalatii
moderne, in cazul resturilor de categorii proportiile fiind nesemnificative ( 2,5%,
0,44%)
1940 au functionat la CJ o serie de restaurante si hoteluri, printre acestea se
numara hotelul Cabrinos, America, Astoria, Napoleon, Transilvania, toate acestea
aflanduse pe str. Ferdinand de azi. In perioada interbelica orasul are bai publice,
pritnre acestea se nr baia Elisabeta, Nerva, Parc, taxa de intrare era de 40 de lei, iar
studentii beneficiau de propria baie a caminului Avram Iancu ( Dreptul de azi).
1940 Cj intra in componenta Ungariei in urma dictatului arbitrajului de la Viena in
august, iar Universitatea Regele Ferdinand I pleaca la Sibiu, respectiv Timisoara.
1 august 1941 a fost construita asociatia Prietenii Universitatii Regele Ferdinand I,
la initiativa lectorului Iuliu Hatieganu, in forma de persoana juridica privata fara scop
lucrativ. Aceasta asociatie conform statutelor avea o perioada nelimitata si nu putea
desfasura nici o activitate politica. Menirea acestei asociatii era menita de dezvoltarea
Cj - Sibiu. Printre proiectele propuse de aceasta asociatie de numara stabilirea
raporturilor culturale si spirituale, stranse si constante intre universitate si Titratii
( licentiatii si doctorii) formati din 1920 pana la momentul respectiv.
Un alt proiect era marimea utilajului stiintific ale institutiilor universitare.
Acordarea de premii si recompense pt incurajarea studiilor si cercetarilor stiintifice
precum si de a acorda burse si ajutoare asa numitele: imprumuturi de onoare.
Asociatia avea si menirea de a mentine contactul permanent intre fostii studenti si
membrii universitatii dupa dictatul de la Viena din 1940, Teatrul si opera romana din
CJ s-a mutat la TM, acestea revenind la CJ in 1945. in toamna anului 1944 CJ a fost
eliberat, iar guvernul Romaniei va infinta la CJ impreuna cu comisia fortelor armate
un tribunal al poporului pt a ancheta persoane suspecte a fi criminali de razboi,
conform articolului 14 din pactul de armistitiu cu Romania.
Tribunalul din CJ a decis 100 de condamnari la moarte, 163 de condamnari cu
inchisoarea pe viata si alte sentinte. In 1946 Cj va intensifica reconstructia de dupa
razboi, la 16 octombrie 1946 a avut loc inaugurarea si punerea in circulatie a podului
Grigorescu peste Somes.
In 1948 s-a insitutionalizat comunismul in noua republica populara romana.
“noua revolutie culturala si-a impus amprenta asupra vietii institutionale si
culturale ale Cj-ului. Primele modificari erau legate de numele de strazi, sau schimbat
15 denumiri, cele care aveau legatura cu fam regala. In 1949 dupa nationalizare o
serie de firme particulare au disparut. Un exemplu esta firma Compania de Autobuze
Rapid, fondurile acesteia fiind preluate de catre intreprinderea comunala de transport
in comun. In 1949 au fost nationalizate o parte a fondului de locuinte.
In primii ani ai comunismului in Cj, s-a organizat festivalul filmului sovietic,
toate salile cinematografelor fiind pline, sindicalistii si activistii de partid avand o
reducere de 50%. comunismul a transformat cinematograful dintr-o forma de
petrecere a timpului liber, intr-un instrument a propagandei. Noile titluri de filme se
intitulau Asa s-a cladit Otelul, Maestrii recoltelor bogate si Balada Siberiei. Numele
cinematografelor a fost schimbat in 1948 cu nume Rasunator socialiste:
Cinematograful 23 august, Ioja Bella, Victoria, Steaua Rosie si Republica.
Exceptie de la regula a fost cinematograful Rio ( muncitoresc), care s-a
specializat in difuzarea filmelor Western. Cinematografele in aer liber erau ca gradini
de vara si se amplasau pe langa cofetari si restaurante, principalele locuri de atractie
pt petrecerea timpului liber. In 1951 se va infiinta la Cj muzeul de arta, inca de la
infiintare muzeul a beneficiat de fonduri vechi, printre acestea se numara colectia de
curiozitati, piese de mobilier si arta plastica europeana, provenita de la muzeul
ardelean si din colectia Pinecoteca.
In 1952 incepe constructia cartierului Grigorescu care va gazdui 30 000 locuitori.
Acesta se numise inainte cartierul Donath, aparut in 1919. In 1955 transportul era
asigurat de 54 de autobuze.
La 1 septembrie 1955 s-a infiintat Filarmonica de stat in CJ, aceasta avea in
componenta 75 de muzicieni, alesi sub supraveghere. Dirijor a fost Antonim Ciolan,
iar primul concentrat a avut loc in 4 decembrie 1956.
In 1959 sunt introduse primele troleibuze la CJ, iar in 1960 a inceput constructia
blocurilor pe locul caselor distruse din razboi pe strada Horea.
1960 a fost inaugurat stadionul municipal si sala sporturilor, in finalul aceluias an
a fost data in folosinta si Casa de Cultura a Studentilor.
In 963 s-a finalizat cladirea cinematografului Republica, si se va reconstrui
cartierul Cetatuia.
In 1964 se vor schimba multor strazi, in special cele cu rezonanta sovietica.
In 1966 se da in folosinta cladirea arhivelor - statului.
In 1970 supravata Cj atinge 16 000 ha. Reteaua de transport urban cuprindea 6
linii de troleibuze, 18 de autobuze si 7 linii care asigurau legatura cu asezarile din
jurul orasului.
1971 incepe constructia cartierului Manastur, acesta avea 30 000 apartamente cu
100 000 locuitori.
1974 Cj avea 300 de strazi, din care 119 erau asfaltate.
 Sistemul de alimentare avea o lungime de 270 km, iar cel de canalizare 153 km.
In 16 octombrie 1974 prin decretul nr 194 al Consiliului de stat al republicii socialiste
romania, N Ceausescu a atribuit denumirea de Cluj Napoca. Cu aceeasi ocazie in scop
propagandistic Cj a primit ordinul Steaua Republicii Socialiste Romania Clasa I.
1975 a fost finalizata statuia lui Baba Novac, opera a lui Virgil Fulicea.
1976 se da in folosinta cladirea bibliotecii academiei romane.
- a fost finalizat monumentul lui Mihai Viteazul, in Piata Mihai Viteazul.
1979 s-a construit Magazinul Central.
In anii ‘70 activitatea teatrala, Filarmonica si Opera s-au dezvoltat la CJ, gratie
unor mari personalitati. Director la opera nationala din CJ a fost reputata soprana
Lucia Stanescu. Dintre artistii cu dinstinctii si recunoastere europeana, se numarau
tenorul Emil Gherla, Corneliu Funateanu, Eugen Funateanu, Jean Hvorv, C-tin
Zaharia, Ion Buzea, Ion Isov si Ioachim Pura.
Dintre marile personalitati care si-au desfasurat intreaga activitate in acest lacas
de cultura, gasim pe Lia Ubic, Dinu Badescu, David Ohanesian, Ion Dacian si Tomel
Spataru.
In 1980 in Cj exista un fond de locuinte format din 60 000 apartamente, 82%
fiind construite din 1950. din acest fond 35 504 se aflau in proprietatea statului si 24
883 se aflau in proprietate personala, construite din credite.
In 1987 au avut loc noi modificari ale denumirilor str din Cj si se va introduce si
tramvaiul.

Viata la Curtea Regala a Ro din 1914 - 1947.

Despre viata cotidiana la curtea regala a Ro cele mai importante surse sunt
insemnarile zilnice ale regelui Carol I, notele memorialistice ale Reginei Elisabeta,
insemnarile zilnice si “ povestea vietii” ale Reginei Maria si nu in ultimul rand
insemnarile zilnice ale lui Carol al II-lea. La acestea se adauga o serie de memorii si
amintiri a unor contemporani ai cuplului regal precum Alexandru Marghiloma, C-tin
Argentoianu, care isi va publica memoriile “ Memorii pt cei de maine. Amintiri in
vremea celor de ieri”.
Istoriografia de dupa 1939 a aratat un interes pt istoria regalitatii din Ro, printre
lucrari despre viata la curtea regala putem aminti Ioan Scurtu - Regele Ferdinand,
Cristian Sandache - Viata publica si intima a lui Carol al II-lea si Hanah Pakula -
ultima romantica - Viata reginei Maria a Romaniei, vol I si II.
Viata cotidiana la curtea regala a Ro 1914-1947 ne povesteste despre casatoriile
regale, protocolul regal si activitatile oficiale ale familiei, relatiile dintre parinti copii,
frati si rude si persoanele din imediata lor apropiere, veniturile si cheltuielile
veniturilor regale si aspectele legate de locuinte, imbracaminte, alimentatie si
petrecerea timpului liber, starea de sanatate si afectiunile si bolile de care sufereau
membrii fam regale.
Despre viata la curte a lui Carol I, aflam aspecte inedite din insemnarile zilnice
ale acestuia. El a notat viguros aproape tot despre viata sa personala, trairile intime,
mesele cotidiene si persoanele invitate, starea sanatatii sale si a persoanelor aproprate,
spectacolele de teatru si de concerte la care acesta a participat, calatoriile, si a notat
chiar si starea vremi.
In apropierea regelui se afla zilnic artisti, pictori, sculptori si scriitori, cantareti si
actori, si foarte putini dintre acestia erau dezinteresati de prezenta lor.
Cu Elisabeta au avut doar un copil, principesa Maria - 1871, care moare in 1874
de scarlatina.
Relatiile din cuplul regal au fost si mai reci dupa pierderea unicului copil si nici
venirea in tara a principelui Ferdinand nu v-a imbunatatii lucrurile. Carol I a fost
foarte atent cu anturajul principelui mostenitor, caruia nu ia permis sa aiba prieteni,
confesori, amici, impunandui sa fie sobru, retinut si disciplinat. Sotia regelui carol I,
Elisabeta, avea o alta fire, era mult mai deschisa si plina de viata. Elisabeta a fost
protectoarea artelor si fondatoare a multor institutii caritabile. Regina a fost o mare
iubitoare de arta si literatura fiind si o buna interpreta de muzica canto, pian si orga si
avea in acelasi timp si calitati de pictor. Regina se va remarca in talentul literar avand
pseudonimul de Carmen Silva, acest nume ia fost sugerat de Carol I, a scris 1000 de
poezi si poeme si 90 de nuvele, basme, povestiri, romane si lucrari cu caracter
memorialistic. Regina a avut si intiativa de a indentifica potentialul artei si a
mestesugurilor romanesti, de aceea va organiza la castelul regal de la Sinaia, asa
numitul centru de mestesuguri nationale. Ca si vestimentatie regina purta des portul
national romanesc, socotit pana la momentul respectiv ca strai al taranului, incurajand
doamnele din suita ei sa faca la fel.
Regina Elisabeta a incurajat o serie de tineri talentati sa studieze prin intermediul
unui program de burse si va incuraja pe mari scriitori precum Titu Maiorescu si Elena
Vacarescu, il va sprijini financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu si la indragit si pe
poetul Vasile Alecsandri, autorul imnului regal. Pe muzicianul George Enescu la
ajutat in drumul sau de mare compozitor, prin construirea langa palatul Peles a unei
sali de concerte special conceputa pt el. Tot regina ia daruit lui Enescu o vioara
Amathi. Ea a colaborat la scrierea a mai multor carti cu ajutorul doamnei de curte
Mite Kremitz.
La 27 septembrie 1914 regele Carol moare la 75 ani, iar in 1916 moare si
Elisabeta, acestia sufereau de afectiuni de gripa si congestie pulmonara. Trupurile
primilor 2 regi ai Romaniei se afla in Biserica de la Curtea de Arges, ctitorie a lui
Neagoe Basarab, restaurata de Carol I. principele Ferdinand si principesa Maria devin
la 10 octombrie 1914 rege si regina a Romaniei. Pe numele lui complet Ferdinand
Victor Albert Meinard Von Hohenzolernitze a fost al doilea fiu al printului Leopold
de Hohenzolernitze si a Antoniei de Portugalia. Fam sa facea parte din ramura
catolica a fam regale presace de Hohenzolern. Ferdinand a copilarit si si-a trait
adolescenta la resedinta fam din Sinmarighen, un oras din S- Germaniei situat pe
Malul Dunarii. Pana la 15 ani a fost educat in fam. cu ajutorul prof Grobles. iar din
punct de vedere religios - moral a fost moderat dupa mama sa. Dupa 5 ani de studii
gimnaziale in 1885 urmand traditia tatalui sau a intrat ca ofiter la garda prusaca pt a
trece mai tarziu la scoala de ofiteri din Kresel, unde a fost inaintat in gradul de
sublocotenent in cadrul regimentului I de garda al curtii regale a Prusiei.
Tanarul Ferdinand a urmat studii la universitatea lui Lapzig si scoala de stiinte
politice din Tudingherm. Isi va continua studiile la universitatea dn Bogn, drept,
istorie, economie si botanica si a inceput sa invete si limba romana. Incepand cu 1889
Ferdinand a devenit principe de coroana al regatului Romaniei in urma renuntarii al
tatalui si a fratelui sau la drepturile de succesiune a coroanei regale a Romaniei.
In 1884 Ferdinand a fost pt prima data sa vada Romania, principele era un barbat
inalt, cu o fata osoasa si nasul acvilin. Imediat dupa ce sosise in Ro, el s-a indragostit
de tanara Eleva Vacarescu, domnisoara de onoare a reginei Elisabeta. Elena facea
parte din vechea fam boiereasca a Vacarestilor.
Casa regala a stabilit insa foarte ferm si chiar prin lege ca Ferdinand trebuia sa se
insoare cu o printesa straina.
Primul ministru Lascar Catargiu ne lasa in memoriile sale citatul “ Maestate aista
nu se poate”, referindu-se la idila lui Ferdinand cu poeta. Cel care a intervenit in
aceasta situatie a fost regele Carol I, care o va “expedia” pe Elisabeta 2 ani de zile la
castelul natal din Neuvit, de pe Rin, iar pe Ferdinand il trimite acasa la castelul de la
Sigmaringen. Cat despre Elena Vacarescu aceasta a fost exilata, stabilindu-se in
Franta pt toata viata. Facand portretul lui Ferdinand , Elena Vacarescu relata “ era din
cale afara de tacut, nimeni nu ii putea cunoaste planurile, gandurile, dorintele. Firea
era asa de ascunsa, asa de nepatruns, incat multi il considerau lipsit de ganduri si
vointa”.
Nicolae Iorga spunea si el despre printul Ferdinand “ era un tanar inteligent,
inzestrat cu un rafinat simt al ironiei, dar timid pana la sfida cuvantului si la groaza
relatiilor cu oamenii care repede stiura sa abuzeze de calitatile si lipsurile lui, stia bine
latineste, vorbea elegant franceza si avea serioase cunostiinte in domeniul naturii.”

In 1980 Ferdinand devine membru de onoare al Academiei Romane, 1914- 1927

a fost si presedinte de onoare al acestei institutii. Tot el s-a casatorit mai mult din
ratiune de stat la 29 decembrie 1982 cu principesa Maria Alexandra Victoria de
Saxacobout si Gotha, nepoata a reginei Victoria a Marii Britanii, fiica cea mare a
ducelui Albert de Edinburtgh si a marii ducese Maria Alexandrova Romanov, unica
fiica a lui Alexandru al II-lea al Rusiei. Maria si-a petrecut copilaria si adolescenta la
resedinta fam din Eastweel Part din comitatul Kant. La casatorie Maria avea doar 17
ani, nunta a avut loc la castelul Sigmaringen la care a participat si Carol I. la
ceremonie au participat Lascar Catargiu, Ion Cantacuzino, Alexandru Lahovari,
Generalul Florescu, Vladescu si batalionul pe care Ferdinand la condus.
Tanarul cuplu s-a bucurat de o primire calduroasa la trecerea frontierei si s-a
organizat o serie de ceremonii oficiale la Predeal. Ferdinand si Maria s-au instalat la
curte sub supravegherea regelui Carol I, care veghea ca acestia sa nu isi faca
prieteni,deoarece credea el, prietenii nu sunt cei mai buni sfatuitori. Viata lor a fost
tulburata in 1897, Ferdinand s-a imbolnavit de febra tifoida si a fost la un pas de
moarte. De acest eveniment va vorbi Maria in jurnalul ei cu “ nu voi uita niciodata
noaptea in care am fost chemata la patul sotului meu, zacea pe spate, trupul era atat de
slab incat parea a fi una cu cearceaful, sotul meu era acum in mainile lui D-zeu”.
Dupa un timp Ferdinand si-a revenit, dar chipul sau a capatat un aspect nefiresc
pe care si l-a pastrat pana la sfarsitul vietii. Pt tanara familie a fost rezervat palatul de
la Cotroceni - Buc, in acelasi timp incepuse constructia pt Palatul Pelisor la Sinaia.
Situatia coroanei materiala a fost una buna, Parlamentul Ro a majorat substantial lista
civila a principelui Ferdinand, ridicand-o la 300 000 lei aur. Aceasta va ajunge la 1
mil lei aur la 1914. Bugetul a fost un important, deoarece fam regala devenise
numeroasa. Ferdinand si Maria au avut 6 copii: 3 fete, 3 baieti. Cel mai mare dintre
baieti a devenit urmatorul rege al Ro - Carol al II-lea. Viata cotidiana a lui Ferdinand
s-a inscris in protocolul curtii regale. Ferdinand a adoptat un program la fel de riguros
ca cel a lui Carol I. Vara si iarna, Ferdinand se trezea la 7:30, urma baia zilnica, micul
dejun , apoi se prezentau copiii pt sarutul mainii, unde Ferdinand obisnuia sa stea de
vorba cateva minute cu ei. Activitatea incepea la 9 la Palatul Cotroceni, cand servea in
holul, etajului II, cafea cu lapte si ceai, paine prajita, unt si marmelada si fructe. La
ora 10 intendentul prezenta meniul zilei si programul de lucru. Dupa acestea urmau
audientele la Palatul Regal,iesirile si plimbarile lui Ferdinand erau rare si scurte.
Dejunul il lua la 13:30, numarul invitatilor ajungea la 24 persoane din diverse
categorii si profesii. El obisnuia sa trimita observatii scrise si biletele direct
bucatarului sef. Bucatarul servea masa principala dupa protocol, maiestrul curtii si
adjunctul de serviciu erau intotdeauna prezenti. Pe langa gustarile diverse ale fam
regale, regasim si meniuri din gastronomia fr.
Seratele de la Palatul Cotroceni au fost intotdeauna foarte elegante, tinuta
musafirilor era de bal, doamnele purtau rochii decoltate, iar domnii in frac.
O alta categorie a invitatilor erau tinerii ofiteri in uniforme stralucitoare. Principii
Ferdinand si Maria deschideau balul, acompanianti de muzica si dans, al formatiei
Ciolac.
Regele Carol I, ca si alimentatie manca putin in general, mesele erau de legume si
fructe. Cu ocazii speciale se servea mancare de vanat. Cina regala era fixata la orele
20 si avea loc in cercul restrans al fam. Dupa cina Ferdinand continua sa lucreze pana
la ora 1-2 a noptii sau uneori pana dimineata. Distractiile cuplului erau destul de
reduse, una dintre ele o reprezentau spectacolele de teatru. Ferdinand aprecia si
muzica populara si cea lautareasca.
In programul oaspetii fam regale, a intrat si uzitarea colibei Juniperus, casuta
formata in 3 camere, construita intre crengile unor brazi. Nu departe de Perisor,
principesa Maria comandase arhitectului Carel Liman, construirea unui “cuib” langa
aceasta printul Carol, viitorul Carol al II-lea isi construire o cabana de cercetasi.
La sf toamnei, perechea regala venea la Bucuresti, iar iarna regina Elisabeta
organiza activitatile cercului literar si muzical. Relatia privata a cuplului regal
Ferdinand - Maria, a fost una complexa si cu o revolutie sinuoasa in timp. Erau firi
diferite, aveau activitati si opinii diferite, acestia reunindu-se intr-o mare iubire pt
copii.
In cadrul fam regale, s-a manifestat constant un respect pt decenta si sinceritate.
In insemnarile sale regina Maria preciza “ preocuparea noastra cinstita, a avut
intotdeauna un singur obiect, Romania. Orice greseli om fi facut, pe noi ne-au animat
de fiecare data intentiile cele mai bune si sunt convinsa ca si poporul stie acest lucru”.
In 1914 mai exact la 27 iulie, Carol s-a stins la Palatul Peles, punandu-se imediat
pb succesiunii. La 28 septembrie-11 octombrie 1914 printul mostenitor Ferdinand se
prezinta in fata camerelor legiuitoare pt a depune juramantul in calitate de rege a
Romaniei. Intr-un scurt discurs, el va da asigurari “ Voi fi un bun roman”.
Urcarea pe tron a lui Ferdinand in plin razboi, la motivat sa dea dovada de
seriozitate, pt a putea face fata presiunilor interne si externe. Regina spunea in
memoriile sale “ Ferdinand este inainte de toate un excelent patriot”.
1916 consiliul de coroana a hotarat intrarea Ro in razboi de partea Antantei. La sf
consiliului regele Ferdinand a spus urmatoarele: “ intrunirea noastra este istorica si
plina de raspundere pt toti. In hotararea ce-o iau sunt calauzit numai de sentimentul
poporului roman. Am incredere in iubirea de neam a intregii tari”.
Faptul ca Ferdinand I, a ales sa lupte de partea aspiratilor poporului roman,
impotriva propriei familii regale la facut sa fie numit Ferdinand cel Loial, iar dupa
1918 Ferdinand Intemeietorul.
In schimb, imparatul Wilhem al II-lea al Germaniei, a fost luat prin surprindere
de decizia lui Ferdinand, imparatul in calitate de cap al fam Hohenzoller, I-a retrat lui
Ferdinand ordinul casei sale precum si toate gradele si toate decoratiile pe care I le
acordase. Din acel moment Ferdinand si urmasii sai s-au numit regi de Romania.
In conditiile dificile ale rezboiului, fam regala paraseste Palatul Cotroceni, regele
si printul mostenitor se stabilesc la marele cartier general. Regina Maria cu ceilalti 5
copii se vor instala la Buftea, castelul lui Barbu Stirbei. In momentul intrarii in razboi,
Romania dispunea de 5 corpuri de armata, fiecare dintre ele alcatuite din 2 devizii.
Regina Maria sa implicat atat la nivel diplomatic, cat si in sustinerea moralului pe
front.
Prin corespondenta a urmarit intarirea legaturilor dintre Ro si Marea Britanie,
regina insotita de rege au plecat in refugiu in Moldova, unde o perioada a activat ca
sora de caritate in spitalele militare. A fost numita de popor “ mama ranitilor”. vizita
zilnic spitalele militare si se ocupa personal de coordonarea acestora, invitand
organizatii precum: Crucea Rosie sa acorde ajutor ranitilor.
In timpul marelui razboi, suveranul va purta la cingatoare un cutit de vanatoare cu
maner de corn, in locul sabiei baionete reglementare. Uniforma era compusa dintr-o
pelerina lunga si mantaua unui ofiter obisnuit. La caciula avea insemnele cavaleriei si
era frumos ornata cu podoabe. La incoronarea din 15 octombrie 1922 la Alba Iulia,
regina Maria si-a dorit ca toate doamnele sa poarte o anumita nuanta: auriu - argintiu,
albastrul regal si mov “ nu doresc o incoronare moderna, cum ar putea avea si alta
regina, a mea sa fie in intregime medievala”. Coroana pentru incoronare a fost
realizata de casa de bijuterii Falisee din Paris, ca si stil avea influente arte - ouveau, ca
descendenta in linie masculina a suveranului britanic, Maria avea dreptul sa poarte
arme.
Steagul reginei Romaniei avea rosu - purpuriu, cu o bordura de triunghiuri
galbene si albastre. Pe mijlocul steagului este amplasata acvila cruciata de aur,
similara cu cea a stemei Ro Mari.
In perioada 1914- 1974, veniturile si cheltuielile curtii regale au evoluat in stransa
legatura cu situatia financiara a statului Roman. Caracteristic pt intreaga perioada, a
fost faptul ca veniturile erau asigurate in principal de lista civila a regelui si de
varsamintele domeniului coroanei. Pe primul loc in cheltuieli se afla intretinerea
membrilor fam regale. Acestor cheltuieli se adauga voiajele din tara si strainatate,
organizarea partidelor de vanatoare si achizitionarea de automobile. Printre acestea se
numera un vehicul Mercedez Benz, Linkoln, Roll Royce.
Toata viata regala se va desfasura la castele si palate detinute de fam, acestea sunt:
Cotroceni, Peles, Pelisor, Foisor, Copaceni, Croviste, Bran, Balciuc si Mamaia.
Fiecare locuinta regala a fost proiectata de un arhitect strain sau autohton, iar
cheltuielile erau asigurata din bugetul statului.
Vestimentatia a ocupat un loc important in preocuparile fam regale. Regina facea
comenzi la casele de moda celebre din strainatate, dar se folosea si de firme de haine
locale.
In perioada anilor ‘30 - ‘40 bucatarul casei regale a fost Iosif Strassman, bucatar
format in Franta. Acesta fusese si decorat cu ordinul legiunii de onoare. Iosif
Strassman a indragit gastronomia romaneasca si tocmai de aceea a incurajat un stil de
alimentatie autohton.
Celebra prajitura Caraiman, a fost creata de acesta in bucataria de la Peles, pt a
aduce un omagiu muntelui, de altfel si principele Carol care abdicase a devenit
cetateanul Carol Caraiman. Timpul liber al fam regale, se derula intre dejunuri,
dineuri si serate, dar si participarea la sporturi: tenis, calarie si ski.
Ferdinand si Maria aveau fiecare cate un hobby pe care l-au cultivat, printre
acestea se nr echitatia, pictura, fotografia, filateria ( colectiona timbre), studii botanice
si automobilismul.
Proiectile de filme erau una dintre atractiile fam regale. Regina Maria facea
adesea referire la filmele Western, care ii aminteau de calatoria din 1926 din S.U.A.
Una dintre pasiunile reginei Maria, a fost colectia de arta si sustinerea
personalitatilor artistice si literare prin burse si bani. Este autoarea unor interesante
scrieri memorialistice, precum si a unor povesti si versuri pt copii. In limba romana a
scris Poveste in umbra si lumina - Buc 1921, Regina cea rea - Buc 1916, Minola -
Povestea unei mici regine triste - Iasi 1918, Samanta intelepciunii - Cluj 1925,
Pasari albastre, fantastice pe albastru cer - Buc 1928 si Stela Maris - cea mai mica
biserica din lume - Buc 1930.
 Dupa moartea lui Ferdinand in 1927 acesta se pare ca survenise de cancer la
colon si venirea la puterea fiului sau Carol al II-lea, regina este indepartata din viata
politica, fiind obligata sa traiasca intr-un soi de exil in resedintele sale de la Balcic si
Bran.
In ultimii 2 ani din viata, s-a imbolnavit si a fost obligata sa se trateze la diferite
sanatorii din Europa. Va reveni in tara in vara anului 1938, iar la scurt moare. Aceasta
a cerut prin testament ca trupul sa ii fie inhumat in Biserica Episcopala de la Curtea de
Arges, in schimb inima sa ii fie pastrata intr-o racla la capela Stela Maris de la Balcic.
Dupa cedarea cadrilaterului din 1940, inima reginei a fost mutata la Bran.
Ferdinand si Maria avusesera 6 copii, dar de pe urma lor au trait si multa tristete.
Primul lor copil s-a nascut in 1883 la Peles, la 9 luni si 5 zile de la casatoria lor este
vorba de Principele Carol. Dintre membrii casei regale, Carol a fost primul nascut pe
teritoriul tarii si botezat in religie ortodoxa. Au urmat apoi principesa Elisabeta - 1894,
principesa Maria - 1900, princepele Nicolae - 1903, principesa Ileana - 1909 si
princepele Mircea nascut in ianuarie 1913 - a murit la varsta de 4 ani.
Copii au primit instructia cuvenita rangului pt Maria “ copii mei erau punctul
central al vietii.
In legatura cu educatia principelui Nicolae, Sabina Cantacuzino spune ca acesta a
crescut in mijlocul soferilor curtii, de aceea injura de mic si isi petrecea ziua in garaj,
astfel era aproape analfabet pana la varsta de 16 ani, cand regele Ferdinand a decis sa
il trimita la un colegiu din Anglia. Acolo insa a facut mai mult sport decat studii,
invatand doar eticheta eleganta. Relatiile dintre parinti si copii a fam regala a Ro nu a
fost linistite. O mare deceptie a fost Carol la II-lea prin renuntarea la coroana Ro,
astfel gasindu-se solutia succesoratului cu Mihai ( 4 ani).
Caracterizarea facuta de Ferdinand fiului sau a ramas celebra “ Carol este ca
svaiterul, excelent dar cu prea multe gauri.” O mare problema a fost creata de viata
sentimentala a lui Carol care da impresia ca pasiunile sale sunt mai importante decat
soarta tarii. Acesta se casatoreste in secret in 1918 cu Ioana Maria Valentina Zizi
Lambrino , acesta fiind obligat sa divorteze in 1920 lasandu-I un copil, Carmen
Mircea Lambrino care ulterior va crea multe complicatii. Pe 10 martie 1921 la Buc
Carol de Romania se casatoreste cu Elena de Grecia, iar pe 8 iunie 1922 principesa
Marioara se casatoreste cu Alexandru al Serbiei. Spre deosebire de casatoriile
celorlalti copii, Marioara a avut o casatorie fericita, pana in 1934 cand sotul acesteia
va fi asasinat.
Cuplul regal, Carol al II-lea - Elena, a fost marcat de probleme: Elena a fost fiica
regelui C-tin I al Greciei si a Sofiei de Prusia, aceasta a copilarit la Atena. Mariajul va
dura pana in 1928. Dupa 3 renuntari la calitatea de print mostenitor Carol al II-lea va
reveni in Romania si il detroneaza pe fiul sau Mihai I pt a se proclama rege pe 8 iunie
1930. Domnia sa a fost marcata de o instabilitate politica, schimbari de guverne, au
fost 11 priministrii in 8 ani de zile.
 La 10 februarie 1938, printr-o lovitura de stat, Carol al II-lea dizolva Parlamentul,
desfiinteaza toate partidele politice, instaurand o conducere autoritara considerata
dictatura personala.
Constitutia promulgata la 27 martie 1938 a marcat sf regimului politic pluralist
in Romania. Daca in plan politic domnia lui Carol al II-lea este considerata un esec, in
domeniul culturii cei 10 ani cat s-a aflat la conducerea Romaniei s-au caracterizat
printr-o efervescenta deosebita.
Carol al II-lea a pus bazele fundatiei culturale care ii va purta si numele, a
sprijinit intemeierea Filarmonicii si a altor institutii de prestigiu. A fost membru de
onoare a academiei Romane - 1921, iar intre anii 1930- 1940 acesta are functia de
protector si presedinte de onoare al Academiei Romane.
Regele Carol al II-lea a fost dintre cei mai mari colectionari de arta si colectionari
de timbre. Colectia sa a fost recunoscuta de plan momdial si continea timbre extrem
de valoroase, timbre precum : capul de bour - editie din 1858, cel mai valoros timbru
din lume. El a fost pasionat si de asa numita A saptea arta - cinematografia,
organizand proiectii seara de seara, dar el aprecia si filmele romanesti si incuraja
financiar regizorii merituosi si printre acestia se numara si Ion Sahidian, el va ocupa si
functia de atasat - operator al serviciului foto cinematografic al armatei, folosind
numele Tudor Posmantir.
Regele Mihai a avut un destin plin de probleme. Una dintre aceastea a fost
ascensiunea homonistilor dupa 1944. El a avut 2 domnii: 20 iulie 1927 - 8 iunie 1930
si 6 septembrie 1940 - 30 dec 1947.
La curtea Regelui Mihai I, viata cotidiana a fost influentata de situatia interna si
internationala. Acestea l-au determinat pe tanarul suveran sa adopte un stil de viata
sobru si mai putin fastuos. Masa la curtea regala a Romaniei se caracteriza prin
calitate si rafinament, dar cu mai putina abundenta.
La 10 iunie 1948 aflat in exil a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourgon Parma
cu care s-a casatorit in 10 iulie acelasi an. A avut 5 fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia
si Maria. Fam regala a trait in Elvetia. Dupa 1989 regele Mihai a fost oprit sa intre in
tara de Iliescu cu exceptia Pastelui din 1992 cand a atrat multimi entuziaste.
In 1997 ei primesc cetatenia romana, ulterior retrocedandu-se o parte din
propietatile fam. Cu ocazia implinirii a varstei de 90 de ani Mihai va tine un discurt la
25 octombrie 2011, in fata camerelor reunite a parlamentului roman.

Muza, muzica, teatru, cinema, televiziune.

In perioada de dupa 1918 opera de culturalizare a poporului a vizat toate straturile

sociale, prin democratizare a culturii s-a inteles o extindere a educatiei culturale, in
scopul sporirii capacitatii creatoare a natiunii. O natiune cultivata inseamna o natiune
puternica capabila sa prospere pe toate planurile vietii sociale.
 Printre mijloacele de a culturaliza poporul, statul a sustinut infintarea si
consolidarea unor institutii ca teatrele filarmonicile operele si cinematografele. In
aceasta privinta cea mai privilegiata a fost capitala, Iasiul si Clujul.
Un moment important in expansiunea culturii a fost introducerea radiofoniei. In
ziarul Adevarul din 4 iulie 1929 in articolul semnat de Jean Barth, si intitulat
Radiofonia la sate se arata ca prin instalarea postului de emisie de la Baneasa,
radiofonia romana depasea o noua etapa, crescand puterea de raspandire a culturii in
cadrul maselor populare. Pe calea undelor cetatenii de la orase si sate auzeau o serie
de stiri culturale, realizari artistice si tendinte ale modei.

Moda interbelica - vestimentatia

Dupa 1918 efectele modei dar si stilul occidental de viata, si-au pus amprenta in
straturile sociale emancipate, in perioada interbelica vestimentatia varia de la o zona
geografica la alta dar si in functie de situatia materiala, mentalitatea individului si
mentalitatea colectivitatii si activitatile care se desfasurau.
Hainele constituiau un etalon al bogatiei si al modernitatii. Viata moderna cu
ritmul ei total tot mai alert a impus simplificarea modei precum si in anumite cazuri:
diversificarea acesteia, in functie de activitati si ocazii. Moda poate fi clasificata ca si
moda de serviciu, de plimbare, activitati casnie.
Barbatii din “ lumea buna” au renuntat la costumul rigid si s-a introdus ca si
accesoriu ceasul de buzunar, bastonul cu cap de fildes, dand impresia de seriozitate.
La festivitatile deosebite barbatii se imbracau in smoching. In lumea extravagantei,
tineri actori, scriitori se purtau camasi colorate, haine cu carouri, pantofii rosii sau
galbeni si palaria alba - a’la Maurice Chevalier.
Cei care purtau barba, aveau intotdeauna pieptene de argint sau din os.
Preferintele barbatilor se indreptau spre haine mai comode, evident in functie de
anotimp. Ei nu ieseau in oras cu capul descoperit, tot asa indiferent de anotimp.
Magazinele de palarii aveau o foarte buna vanzare, vara purtandu-se palariile din pai.
Moda feminina era complicata si adeseori capricioasa. Doamnele mai in varsta au
ramas la o vestimentatie antebelica, rochii lungi pana la pamant, inzorzonate cu tot
felul de dantele, funde sau alte accesorii. Femeile tinere erau in pas cu moda
occidentala, nonconformistele au inceput sa poarte pantofi in culori vii si sandale,
fuste pana la genunchi si cu frizuri barbatesti ( a la garcon). La moda era silueta de tip
scandura, cu aspect anorexic, parul tuns scurt, fara manusi, dar cu tigarete, semn al
emanciparii femeilor. La moda sunt si corsetele.
In Buc si in principalele orase din tara, existau magazinele de moda unde se
confectionau imbracaminte la comanda. Palariile au devenit foarte mici fara multe
accesorii. Vopsitul parului cu culorii vii avea sa se bucure de un mare succes.
In aceasta perioada, blana era regina tinutelor de gala, din recuzita nu lipseau nici
perlele, brosele, evantaiul, umbrela si poseta.
 Damele isi ascundeau albetea tenului sub umbrele japoneze, sau cu palarii de paie
foarte foarte largi. Parfumul se bucura de foarte mult succes, acesta era diferit in
functie de varsta.
Aceste tendinte vor crea si reactii negative, astfel revista functionarilor publici,
scria in iulie 1927 ca apareau ca ciupercile “ papusile vopsite si impopotonate cu
rochii stravezi care nu mai tainuiesc nimic, decoltate pana la mijloc si scurte pana
deasupra genunchiului, purtand sosete pt a ispiti si a atrage mai mult fara cea mai
mica jena cu obrajul grimat si buzele si unghiile inrosite, cu parul tuns. Ele fac parte
din nenorocire, din toate clasele sociale.”
Indignarea criticilor era mai mare atunci cand moda noua era aratata in biserica,
“cu conice cu boale scurte, cu picioarele varate in sandale, cu bratele si umerii goi, cu
agrafe de toate culorile si cu buzele vopsite violet”
Unele categorii de salariati precum: militarii, lucratori ai cailor ferate si preotii,
aveau uniforme oferite de stat sau cumparate la preturi mai mici de la magazinele
obisnuite.
Cei care locuiau in zonele periferice ale oraselor, cumparau hainele din targurile
de vechituri. In lumea targurilor si a mahalalei, interesul pt moda era redus. Cu
prilejul unor festivitati gen: nunta, botez, oamenii “ se imbracau curat”. In zilele de
lucru femeile purtau rochii din materiale simple si baticul.
Barbatii aveau costum, cravata, camasa alba si ghete care le purtau si la sarbatori.
In functie de activitate, se purtau si salopetele. Pijamalele erau o raritate, barbatii
dormeau in special in izmene.
La tara, imbracamintea era confectionata in gospodarie din in sau canepa.
Costumele nationale din lada de zestre erau purtate mai ales de batranii satului.
Generatiile tinere se inspirau din moda de la oras.
In zonele de munte, insa, s-a pastrat portul popular. Moda a devenit o tendinta
puternica, fiind deseori asociata cu emanciparea.

Timpul liber si loisir.

Posibilitatile de petrecere a timpului liber erau la oras mult mai variate. Pe langa
cele obisnuite: mersul la biserica si vizitele in familie se adaugau plimbarea prin parc,
urmarirea meciurilor de fotbal, cursele de cai si nou introdusele curse de automobile.
In mediul rural, carturarii satului, precum si unii tarani, mai ales cei implicati in
politica, citeau ziarele pe care le cumparau de la oras, odata pe saptamana, iar unii
dintre ei ascultau emisiunile de radio.
Intr-un sat existau 2 sau 3 aparate de radio. In Transilvania era destul de raspandit
turismul montan, in special in randul sasilor, care isi construisera organizatii de profil.
Marea majoritate a timpului liber era petrecut in restaurante, unde se lua masa, se
asculta muzica, si se discutau probleme la ordinea zilei.
In toate orasele, existau restaurantele de lux, frecventate de personalitati ale vietii
politice si economice. Cafenelele existau in toate orasele, unde se intalnea elita
intelectuala.
In anul 1939 existau 316 000 aparate de radio, se obisnuia ascultarea in comun a
concertelor si pieselor de teatru, astfel ca 2 milioane de romani beneficiau de
transmisiunile societatii romane de radio difuziune.
In zonele urbane periferice ,carciuna reprezenta un loc de intalnire si petrecerea
timpului liber. Aici cantau renumiti lautari si distractia tinea de vineri pana duminica.
Tot la carciuma mergeau si taranii, femeile in schimb aveau obisnuinta sa se
adune in fata portii pe marginea santului.
Un film regizat de Paul Calinescu in 1936, ne prezinta cateva aspecte inedite ale
loisir-ului interbelic, mai ales in capitala. Intr-un Buc de campie, coplesitor de cald in
timpul verii, locuitorii cautau racoare la stranduri si pe marginea lacului Snagov, la
ceea ce se numea “ iarba verde”.
Plimbarea pe lac si servirea unei beri in timp ce canta un taraf de lautari tigani,
era forma obisnuita de petrecerea duminicii si a zilelor de sarbatoare. Plimbarea la
sosea, cu trasura in centrele oraselor vechi, era una dintre atractiile orasenilor.
Academia era pt lumea buna un prilej de etalare a tinutelor elegante, si uneori a
bunelor maniere.
O alta activitate era servirea cafelei, in Buc se iesea la Capsea si la Caffe du Latte.
Cafenelele literare au ocupat spatiul cultural inca dinaintea primului razboi mondial.
Scriitorii si artistii se adunau in cafenele pt a discuta propriile creatii. Matematicianul
si poetul Ion Barbu, mergea zilnic la cafeneaua Capsea, pt a lucra la tratatul de
matematica. Acesta lasa in condica de sugestii un citat “ nu vin la cafea nici sa fac
afaceri, nici sa stau de vorba, vin sa imi fac munca mea de matematician. Filtrul care
se serveste uneori e contrafacut, desigur apa dulceaga si neagra ce se ascunde sub
acest nume nu face 200 de lei, declar ca aceasta neregula aplicata mie, pt care
cafeneaua e un cabinet de lucru inseamna pur si simplu sabotaj.”
Tudor Arghezii scria de Capsea “ un parlament universal”, cafeneaua era un
teritoriu in care trebuie sa demonstrezi ca esti destul de inteligent ca sa rezisti.
Aceasta cafenea avea mai multe compartimente, in care se aflau artistii incepatori,
consacrati si ziaristi agitati care fumau trabucuri ieftine. Deseori marii artisti si
scriitori din lipsuri financiare cereau bani.
Unul dintre personajele cartii Intoarcerea din Rai a lui Mircea Eliade, exprima
starea de spirit al Creatorului sarac lipit “ nu e nici o rusine sa ceri, doar esti artist,
creator, altii se invartesc de milioane, e dreptul tau, dreptul de creatie. Altii au burse
in strainatate si sunt incapabili. Altii se invartesc prin ministere si sunt niste lichele.
Tu esti artist, ai dreptul sa ceri.”
 O alta categorie mereu in cautare de bani erau actorii cu un prilej Puiu Iancovescu
s-a dus la Iuliu Maniu presedintele consiliului de ministrii la acea data, pt a-I solicita
un ajutor “ cred ca te-as jigni daca ti-as oferi un ajutor de 50 de mii de lei, domnule
Iancovescu. Eu nu vreau sa va jignesc, domnule Iancovescu, la care a primit raspunsul:
Jigniti-ma domnule cu 50 000 lei, am sa primesc aceasta jignire”
In ciuda acestor situatii, actorii erau indragiti. In capitala, dar si in alte orase si
targuri, se inmultesc numarul de teatre, cinematografe, gradini de vara care
reprezentau puncte de atractie pt publicul interbelic.

2 mai - curs 9

Cultura planificata!

- cultura socialista a fost supusa aceluiasi reguli ca orice activitate economica, in

asa numita cultura planificata, se trasau sarcini care trebuiau indeplinite, creatiile
culturale nu se puteau sustrage “liniei” = obiectivele trasate de partid, ele fiind
suportul propagandistic pt sustinerea superioritatii culturii socialiste in raport cu cea
burgheza sau imperialista, introducerea metodei planificarii metodei culturale,
presupunea tematica legata de marile mase. Neindeplinirea planului era sanctionat pe
linie de partid de unde si efortul de a nu ramane scriitor sau artist restantier. De aceea
poetul Eugen Jebeleanu vorbea de planificarea socialista a scriitorului, cu “ inainte
scriitorul avea proiecte, acum dupa exemplul dat de clasa muncitoare, in frunte cu
partidul ei, partidul nostru, are un plan, planul meu de lucru, 4 carti, dar in treceri
socialiste vor incepe si in literatura, voi cauta sa imi depasesc planul si sa ma depasesc.
Activitatea pe teren in miezul viu al lucrarilor, in uzine, in mine, pe santier la sate, va
fi desigur una din preocuparile principale, ale societatii scriitorilor din repele.” Si
Camil Petrescu isi conturase o planificare cu” planuiesc pt la toamna, o comedie
inspirata din actualitate, pentru care am si inceput sa imi alcatuiesc fisele necesare si
artistii aveau datoria sa isi faca planul - pictorul Lucian Bratu, care scria “ in anul
acesta ma voi stradui prin eforturi, sa fac sa creasca mestesugul meu in asa fel ca din
punct de vedere al culorii si desenului, sa pot face fata grelelor probleme, ale
compozitiilor de mari dimensiuni.”
Sculptorul Gh. Vida sustinea “ mai am de asemenea in plan cel putin 4 lucrari
care vor avea ca subiect munca taranilor constienti”
Literatura, mai ales poezia a fost un eficient instrument de propaganda, care
vorbea de oamenii muncii folosind expresii ca “ oamenii de bine oteliti in munca,
oameni ai patriei socialismului victorios, oameni cu viitorul luminos, vointa
nezdruncianta a poporului, lupta de clasa, lupta pentru pace si eliminarea dusmanului
poporului”. Poezia de clasa a avut multi reprezentanti, aceia care si-au insusit
indemnul lui Lenin, “ a scrie despre ceva daunator fara ura, inseamna a scrie
plictisitor”. Un exemplu este Eugen Frunza care scrie in poezia Act de acuzare “ urati,
urati, caci nu-I nimic mai sfant ca ura straja vietii pe pamant, prefaceti ura in paslez de
fier, taiati, taiati ucigatorul brat”. Poetul Victor Tulbure scria in poezia Ostasului
sovietic purur slava, pentru dusmani mi-e ura-n cinsa-n lava.
Miron Radu Paraschivescu care va scrie in poezia lui N-am terminat cu “ cine nu
e cu noi, e impotriva noastra si de crapati de ciuda n-am sa ma sinucid”.
Ion Brad care scria in poezia Calatorie pe strazile Clujului in anul 2000 cu
“ tovarase te prind de mana, pe drumul universitatii noi privesti si nu te saturi, dar sa
stii e Clujul nostru in anul 2000, dar ca sa vezi asa, loveste acum, orice dusman care
ne sta in drum”. In literatura realismului socialist sunt reprezentate ca si personaje
malefice: burghezii, cheagurii, ciocoii, imperialistii anglo americani, atatatorii la
razboi si la cheii lor, capitalistii si la vremea respectiva si tradatorii din speta lui Vitto.
Si pt dusmanul poporului epitetele erau dure: pui de serpi, lepre, strigoi, lesuri, buhaiti
si gandaci pe ogoarele gospodariilor agricole. Poetul Victor Tulbure ne infatiseaza cu
o monstra de dusmani supraponderali anume: cheagurul, prin expresia “ burduhanul
de pantec rasfrant”. Anto Eftimine Bakosfki caracterizeaza cheagurii ca serpi cu
inveninate muscaturi. Impotriva oricarui dusman al poporului, poeta Nina Casian,
indemna cu “ tovarasi fiti straja la porti”. Poetul sau prozatorul trebuia sa exprime
familiaritatea cu clasa muncitoare si taranimea muncitoare, trebuia sa se exprima cu
expresii de genul: tovarase taran, mai tovarasi, mai vere, mai frati, tovarasi de soare,
vecine de gand sau nene.
Mihai Benduc a activat ca psiholog specialist in psihologia animalelor la
universitatea din Cluj, acesta va incepe o cariera literara in 1946 cand va publica
volumul intitulat “ un om, asteapta rasaritul”. Simtind in ce directie batea vantul,
acesta va obtine un post de consilier cultural la Moscova, va reveni in tara si se va
stabili la Bucuresti. A publicat in spiritul realismului socialist poeziile, marul de langa
drum, partidul ma invata, trainicie si altele.
Criticii literari noi aparuti, indrumati de Leonte … vor publica numai studii, in
spiritul doctrinei realist socialiste: Ovidiu Crohamniceanu - roman, Silvian Iosifescu
cu - Pe drumul infloririi gospodariei colective agricole, Mihai Gafita - Romanul luptei
tractoristilor, Nestor Ignat - O carte despre frumusetea vietii noastre.
1950 - s-a infiintat scoala de literatura si critica literara Mihai Eminescu cu scopul
de a forma o noua generatie de scriitori in repere. Intr-un articol publicat in revista
Viata romaneasca 1951, poetul Mihai Beniuc, in calitate de presedinte, al uniunii
scriitorilor din Ro, oferea definitia poetului realist socialist “ acesta trebuia sa fie un
filosof cunoscator al celor mai inalte idei ale timpului, timpul care a fost deschis de
Marx, Lenin si Stalin, un activist in slujba constituirii socialismului.”
De altfel, Mihai Beniuc si altii au fost un exemplu de scriitor al carui tematici se
inscria pe linia realismului socialist in literatura.
Ex: Maria Baniush - piesa de teatru Ziua cea mare - 1950, unde autoarea isi arata
bucuria pt viata fericita a taranilor dintr-un sat colectivizat.
1951 - poetul Mihai Beniuc il va elogia pe Gh. Gheorghiu Dej, dedicandui o
poezie intitulata Cantec pt tovarasul Gh. Gheorghiu.
 1956 va avea lor Congresul uniunii scriitorilor din Ro unde se va prezenta
bilantul literaturii realist stiintifice. La fel ca la congresele partidului comunist analiza
congresului a facut critici abundente la adresa creatilor literare de dinainte de 1944.
Prozatorul Petru Dumitru: Drumul fara pulbere si Pasarea furtunii a subliniat ca
literatura nu apreciaza suficient de mult realizarile socialiste, tot el s-a numarat printre
cei care se aratau entuziasti la ideea realizarii Canalului Dunare - Marea Neagra, idee
inspirata chiar de Stalin.
In perioada anilor ‘50 se vor inmulti atelierele literare, aceste erau omniprezente,
organizate la orase pe langa fabrici si unitati de invatamant, iar la sate pe langa
caminele culturale. Multe dintre acestea purtau numele unor ilustre modele poetice,
asa numitele calauze ale realismului socialist, un exemplu fiind Alexandru Toma.
In 1950 existau aproximativ 44 de cenacluri literare, cu peste 1500 de membrii,
dand de lucru activistilor si metodistilor de partid care trebuiau sa asculte si sa
certifice valoarea creatilor proletare. Un exemplu: Poezia unui muncitor de la fabrica
de hartie din Busteni, care suna astfel “ Mai cei din Sectorul 2, ce se intampla cu voi,
hartie pt ziare, calitate nu mai mare”. In provincie, orice creatie era anuntata in presa
vremii: poezia strungarului Ion Dumitrescu, de la Schela Targoviste care scria in
poezie “ Le creste naduful si gandul cel rau, cum creste urzica, pe langa parau”.
Poezie reprezentativa: Muncitorului Stefan Gheorghiu, - Cantec pt norma si a
tovarasului Dumitru Drumaru - “ Aud cum creste cucuruzul”.
Poetilor muncitori li se adauga poetii tarani, asa numitii creatori de poezie noua,
reprezentantii lor fiind tinerii plugari. Daca in cenaclurile literare, literatura ajunsese
ca o munca facuta “ cot la cot” in sezaturile de poezie, lectura devenise auditie umar
la umar, multe intreprinderi s-au inscris pentru a audia noua poezie, printre acestea se
numara Fabrica de chibrituri, Rotula, Monetaria nationala si toate caminele culturale
de la sate. Un anume Costin Stefanescu a scris un manifest catre lucratorii atelierelor
literare, spunandu-le “ alerg cu poemul in mana, sa-l citesc in atelierul mucenicului, sa
stie ca el e viitorul si munca intaiul sa fie”.
Muncitorii priveau cum veneau poetii in fabrici ca sa cunoasca procesul de
productie, materialele si uneltele, toate acestea fiind inspiratia noilor creatii. Intr-un
text de propadanta din 1951, Ben Corlaciu scria publicatia Convorbire cu muncitorul
de la fabrica de becuri, prin aceasta incearca sa demostreze ca muncitorul era un avid,
al creatilor literare, “ tovarase poet, asculta aici, de cand partidul ne-a cunoscut de
mici si iata-ne si liberi si voinici, strabatem cincinamul mult visat, vegheaza Stalin di
Kremlin ne-nvata, eu becuri, tu poeme, tu versuri mai departe munca-dune, fii iscusit,
cum suntem noi”.
In acelasi sens si cu acelasi ton, poeta VERONICA PORUMBACU sustinea
sensibilitatea ascultatorilor din fabrici si uzine, fata de carte si respectiv scriitori “ era
un grup cu obrajii arzatori, din Resita la noi la scriitori, vorbeau de carti, vorbeau de
minereu si cum neapropriam de Jubineu un turnator crescut intre furnale, aduse vorba
despre Caragiale, la Resita nu doar la Certenar, e scrisul lui aproape de otelar, vin
maldare de carti in librarii, dar noi vrem tot mai multe, suntem mii.”
 Realismul socialist va fi utilizat si in artele plastice, dar cu toate acestea au aparut
si scoli constituite in jurului unor artisti influenti precum, Alexandru Ciucurencu -
care nu isi cautau sursele de inspiratie in gospodariile agricole, proletari sau fabrici, ci
pledau pt recuperarea mostenirii artei populare. De altfel pictorul Alexandru
Ciucurencu a fost si criticat constant de catre autoritati deoarece punea in prim plan in
lucrarile sale culoarea si lumina in dauna redarii realiste a figurii omului nou.
Anii ‘50 reprezinta epoca proletorista avand in vedere teza lui Lenin dupa care
odata cu instaurarea regimului comunist, noua cultura proletara, trebuia sa elimine
cultura de factura burgheza considerata reactionara, pt a asigura omogenitatea
spirituala, a noii societati, sub aceasta deviza toti marii scriitori romani au fost
eliminati din programele de invatamant. Cei mai semnificativi au fost calificati drept
reactionari si chiar si unele discipline stiintifice: cibernetica, sociologia si geopolitica,
au fost eliminate considerate stiinte burgheze intr-ucat s-au dezvoltat in afara
marxismului.
Scriitorii romani moderni nu au mai fost publicati, dupa o severa triere si cu
amputari a unor capitole, Eminescul a fost redus la poezia de protest social, imparat si
proletar si scrisoarea a III-a fiind fragmentat expusa.
1950 cu ocazia cetenarului nasterii poetului national, propaganda de partid a facut
tot ce ia stat in putinta, pentru a-l prezenta pe Eminescu ca un poet romantic,
precursor al luptelor proletariatului impotriva capitalismului lipsit de suflet.
George Cosbuc a fost popularizat prin creatia Noi vrem pamant, care a fost
interpretata ca o lirica a luptei de clasa. Tot in acesti ani, gasim si un val al
persecutiilor, impotriva bisericilor si institutiilor religioase, un nr mare de preoti si de
inalti prelati, au fost inchisi si publicatiile lor au devenit interzise. Regimul comunist
au reusit prin suprimarea opozitiei, sa se impuna ca si doctrina dominanta.
Intelectualii de referinta au fost marginalizati sau intemnitati, invatamantul, edituriile
si publicatiile au intrat sub un control riguros, iar intreaga cultura a fost subordonata
ideologic, directivelor comuniste, multi intelectuali afectati de aceasta represiune
aveau sa se refugieze in occident, continuandu-si publicatiile in limba romana sau in
diferite limbi straine. Printre acestia ii punem enumera pe: Eliade, Emil Cioran, Eugen
Ionescu, Aron Cotrus, Stefan Baciu, Vintila Horea, George Uscarescu, Monica
Lovinescu si altii.
Dupa estimarile istoricilor, in Ro in perioara 1944-1964 au fost intemnitati din
motive ideologice aproape 2 milioane de oameni. Dintre ei, datorita regimului de
exterminare din inchisori, au murit intre 200 de mii si 500 de mii de oameni. Cifrele
oscileaza in functie de modul de calcul, sunt luate in consideratie si deportarile din
Basarabia in Siberia. Aceasta a fost manifestarea de cea mai mare amploare impotriva
culturii si civilizatiei romanesti.

Curs 10 - desnationalizarea culturala in perioada anilor ‘50.

1948-1958
 Statul comunist dupa 1948 este considerat a fi un stat “ revolutionar” care a
urmarit modelarea ideologica marxist leninista a poporului roman, ia manipulat
mantalitatea in mod sistematic si agresiv, prin mijloace noi instituite, adica institutii,
organizatii, presa si nu in ultimul rand, cultura. Miza culturala a fost una importanta pt
ca intregul orizont cultural, pana in 1947 a fost intemeiat pe valori nationale
traditionale ( istorie, familie, patrie si crestinism), in primul deceniu al revolutiei
culturale, s-au urmarit inlocuirea acestor valori cu noile valori ( istoria proletara, lupta
de clasa, colectivismul socialist, internationalismul proletar si marxism - leninism).
1948-1958 s-a accentuat sovietizarea culturala a Ro impunandu-se nu numai
valori si creatii sovietice ci si cenzori si consileri sovietici.
La inceputul anilor 50 un pictor sovietic, pe nume Grigorenco, era consilier la
comitetul actelor si culturii controland si hotarand in diverse probleme, initiativa de a
oferi ca si model cultura sovietica si liderul ei Stalin. In sedinta biroului politic al CC
al PMR, 30 august ‘63, Dej a amintit celor prezenti despre controlul pe care il
exercitasera in Romania la inceputul comunismului, dar si de faptul ca nu mai era
dispus sa incurajeze sovietizarea culturala. Inca din anii 50 regimul comunist va
construi o cultura, in care prioritatea era imaginea partidului muncitoresc roman,
statul socialist, omul nou, progresul, fericirea colectiva, pacea si bunastarea.
Cu toate rigorile si instrumentele regimului jidovist, consformismul ideologic nu
a fost unul total, dovada au stat criticile permanente aduse anilor 50. Ideologic -
comunisti au recunoscut autoritatile,nu au fost sufiecient de vigilente si compatile, de
aceea in cultura, “ s-au strecurat lipsuri si greseli”. Reteaua informativa a fost
principalul instrument al securitatii asupra culturii. Supravegherea mediului cultural
jurnalistic, literar si artistic, a presupus introducerea in retea a unor noi membrii de
partid. Au fost vizate proiectele dictoriale, manuscrisele din redactii, recenzarea In
note informative ale poetilor, filosofilor, etc si retragerea de manuscrise si tiraje din
circulatie. O serie de oameni de cultura, si-au oferit cu buna stiinta serviciile pt a
semnala prin memorii, scrisori si note informative, creatiile neconforme cu linia de
partid, scopul acestor activitati fiind obtinerea unor produse culturale, perfect
integrate ideologic. Intre 48-58 vechea intelectualitate politica si culturala a fost
decimata sau obligata sa se angajeze in noul front cultural socialist. Asupra acestuia
s-a instalat suspiciunea si cenzura ideologica, ceea ce a facut ca numarul celor
angajati in frontul cultural sa nu fie impresionant. Noua intelectualitate va fi recrutata
dupa noi criterii printre acestea se numara fidelitatea de marxism leninist, vigilenta
revolutionara, asa numita origine sanatoasa si o noua instruire scolara.
Dupa 10 ani de revolutie culturala, bilantul a fost astfel: o imensa scadere
cantitativa a creatiilor culturale datorate urarilor, cenzurii si autocenzurii.
Conformismul ideologic in cultura, a fost mai degraba o perdea de fum, decat o
adevarata piatra de temelie, a vietii culturale romanesti. Partidul s-a asigurat in primul
rand de propagarea ideologiei si in al doilea rand de mobilizarea oamenilor muncii la
indeplinirea de obiective stricte, stabilite de conferinte de larg si congrese. Daca la
inceputul anilor ‘50, transmiterea mesajului propagandistic, era o sarcina a agitatorilor,
in anii 60 nici nu se mai vorbeste de acestia. Propagandistul a devenit o persoana
specializata si foarte pragmatica. Un exemplu este o nota a sectorului de presa si radio
catre sectia de propaganda din 1960, unde se mentiona ca trebuie imbunatatita
organizarea intrecerilor socialiste care vizau si domeniile culturii nu erau indeajuns ca
propagandistul sa promoveze idei si sa faca cunoscute hotararile partidului, el trebuie
sa contribuie efectiv, la procesul de aplicare in practica, a politicilor. Aceasta
dimensiune practica propagandistului intra sub incidenta tezei comuniste de legare a
propagandei de partid, de viata de zi cu zi a oamenilor muncii, de problemele lor.
Politica culturala 1948-193-60 a dus la desnationalizarea culturala care va avea
consecinta multa vreme. Dupa retragerea trupelor sovietice - iulie 58, s-a produs o
destalinizare sulturala, aceasta s-a tradus printr-o apropriere de asa numitele valori
socialiste autohtone, acest autohtonism socialist a fost deseori denumit si nationalist ,
dar a fost un nationalism de factura comunista, a nu fi confundat cu nationalismul
traditional.
Nationalismul socialist de la inceputul anilor 60 a fost de fapt o diversiune
populista, intr-ucat in viziunea partidului muncitoresc roman, doar clasa muncitoare
era considerata natiune. Ideea socialista de natiune, nu cuprinde intreg corpul unitar al
poporului, largi categorii, cuprinse in stigmata “ dusmanii poporului”, au fost complet
excluse din natiune.
1959 - sub indrumarea lui Leonte MAruntu si Florian Danalache, critica contra
intelectualului suspecti de ostilitate fata de linia culturala a partidului, au fost supusi
unor sedinta de “demascare”. pentru intelectualii mai varstinici au fost realizate
procese publice, in cadrul acestora intelectualii erau expusi in fata unor sali de
muncitori, ( membrii ai securitatii), find acuzati ca s-au manifestat dusmanos fata de
regim. Dupa ce procesele se desfasurau la Buc si in principalele orase din tara erau
reproduse inregistrarile audio in fata unor sali prin care se aflau alti intelectuali.
Aceasta manifestare este o forma de asa numita reeducare a constiintei. Membrii
fostei elite, au incercat sa se apere mentinand legaturi intre ei, vizitandu-se si
discutand teme actuale. Insa in opinia partidului comunist, orice adunare nu avea
decat intentii complotiste si contra revolutionare. Astfel in 1950 Petru Manoliu si
prietenii lui sunt arestati sub acuzatia de complot si atentat la viata lui G.G. Dej. La
aceste acuzatii s-au adaugat si auditia posturilor de radio Vocea Americii, BBC, Radio
Paris. Au fost acuzati de nationalism si idealism o serie de intelectuali de varf ai tarii,
artisti consacrati precum: sculptorul Petrascu, compozitorul Mihail Andriuc, criticul
de arta Jeac Costin si altii. Toti acestia au fost acuzati de ascultarea postului de radio
Europa Libera si de cometarea ostila a politicii PMR.
Danilache - 12 martie 1959 a condus sedinta de demascare a profesorului
Dionisie Pipidi, arheolog, epigrafist si istoric roman, membru al academiei romane si
ginerele lui Nicolae Iorga. Leonte Rauntru va organiza demascari publice ale fostei
elite, fosti magistrati, avocati, mosieri si intelectuali romani. Un grup de solisti ai
operei din Buc, Serban Tasian, Valentina Cretoiu, Dinu Badescu si altii, au fost
condamnati printr-un asemenea proces public, la 7 luni de inchisoare cu acuzatia
huliganism politic.
Telul urmarit era ca prin aceste spectacole publice, de condamnare a
intelectualilor, sa fie intimidata si controlata toata cultura, toata spiritualitatea
romaneasca. In acest context sumbru, s-a desfasurat din 24.II.1960 procesul Noica-
Pilat soldat cu verdicte draconice. In boxa acuzatilor s-au aflat persoane care se
vedeau pt prima data in viata. In ciudat acuzatiilor procurorului, inculpatii aveau
foarte putine elemente in comun, unii dintre ei fusesera si anti legionari, precum
Alexandru Paleologul sau Dinu Pilat, altii dimpotriva membrii marcanti ai legiunii ca
Marieta Sadova sau Ctin Noica, unii doar membrii simpli ca Sandu Lazarescu sau
Vlad Aurelian.
In doc oficiale, lotul a capatat numele de procesul intelectualilor mistico- legionar,
fara ca autoritatile sa sesizeze si paradoxul prezentei celor 2 evrei inclusi in lot.
Acestia fiind Nicolae Stainhard si Beatrice Strenischer.
Primul arestat al grupului a fost C-tin Noica - 11 dec 1958 dupa ce traise un
deceniu in domiciliul obligatoriu Campulung. Intre timp vor fi supusi interogatoriilor
Iacob Noica 15 dec 1958, Anca Ionescu in 10 ianuarie 1959, Dinu Pilat 25-26 martie,
Sandu LAzarescu 28 august si Alexandru Paleologul, Nicolae Radian si Emanoil
Bridascu arestati in 8 sept.
2 dintre anchetati: Mihai Radulescu si Barbu Staiteanu nu vor supravietui pana la
proces. Pe langa cei 25 de arestati, numeroase alte personalitati, vor gravita in jurul
acestei anchete, unii vor ispasii pedepse sub acuzatii similare, iar altii vor evita
inchisoarea miraculos si arbitrar: Mihail Sora, Zigu Ordea si Serban Cioculescu.
Ca si toata perioada anilor 50 procesul Noica - Pilat a fost unul fabricat intentia
era de a reduce la tacere elita culturii, cea care inca nu fusese distrusa la 1 martie 1960,
cei doi intelectuali desemnati sefi de lot, au fost condamnati la 25 de ani de inchisoare
cu munca zilnica. Alexandru Paleologul a fost condamnat la 14 ani de inchisoare cu
munca zilnica iar Nicolae Stainhard = 12 ani inchisoare cu munca zilnica.
Cele mai mici pedepse au fost de 6 ani. O instutitie care s-a manifestat pe intreaga
perioada a anilor 50 a fost presa si tipariturile. Angajatii acestei directii au eliminat
texte ale clasicilor romani, printre acestia Vasile Alecsandri, Costache Negruzii,
Stefan Octavian Iosif si altii. Tot aceasta institutie a pus sub observatie orice referire
la traditia nationala si culturala, cenzura jideista va taxa intre 58 - 60 comentariile
considerate necorespunzatoare la adresa conducerii si a partidului, redactarea unor
“ scrieri cu continut interpretabil sau a unor lucrari, interpretarea mistico - religioasa,
ascultarea si facerea publicarea stirilor transmise posturilor de radio straine inclusiv
din tarile socialiste. Existenta unor rude sau prieteni in straintate, transmiterea unor
manuscrise in strainatate, schimbul de publicatii sau de informatii cu colegii de
breasla in strainatate, redactarea unor texte cu caracter protestatar si organizarea
oricarei forme de dizidenta. Dintr-o analiza a DGPT din 1959 rezulta ca erau socotite
indezirabile demigrarea realitatilor noastre economico- sociale , orice manifestare de
nationalism, tendintele obiectiviste, incercarile de propagare a misticismului - religie
si “diferitele greseli politice”. intre 1959 - 1960 a continuat programul de bruiaj a
posturilor de radio occidentale, multe dintre ele emiteau si limba romana si in
acelasi timp s-au expediat catre bibliotecile din tara noile instructiuni privind formele
publice de carte. Acestea urmau sa se organizeze in fonduri uzuale, fonduri
documentare si fonduri speciale. Aceste fonduri speciale, formulare neutra era
destinata sa inlocuiasca vechea biblioteca interzisa, adica materialele cu caracter
dusmanos, ostil popoarelor pacii, anticomunism si antidemocratic.
 Directia generala a presei si a tipariturilor a functionat in Ro 28 de ani, cand o
parte au fost transferati la consiliul culturii si socialiste unde isi vor continua
activitatea pana in 69. atributiile de cenzura culturala au avut si uniunea scriitorilor si
securitatea, iar in varful acestor ierarhii se afla sectia de propaganda si agitatie a
partidului comunist.

Munca ideologica in randurilor intelectualitatii.

La inceputul anilor 60 au avut loc 2 evenimente, 1 - congresul al treilea, 2 -

plenarea comitetului central 30 noiembrie 1961.
Aceste 2 congrese vor promova asa numita industrinalizare rapida si construirea
noii culturi. In cadrul celui de-al treilea congres PMR se va reconfirma hotararea de a
se indruma intreaga activitate ideologica stiintifica culturala si literara artistica, pentru
ca aceasta sa slujeasca intereselor cauzei constructiei socialismului. Aceasta dubla
strategie economica si culturala, nu a insemnat o atasare prioritara fata de interesele
nationale, ci fata de interesele partidului. Aceasta noua politica jideista va alimenta
sperantele unei parti a intelectualitatii romanesti care se bucurau de emancipare fata
de sovietici.

Examen - aspectele culturale - caderea regimului comunist - 1 subiect

9.V - curs

Aspectele legate de noua evolutie culturala - epoca Ceausescu

Conducerea de la Bucuresti a speculat starea de tensiuni prejudiciata de

inlaturarea lui Nichita Hrabciov din fruntea URSS - 14 oct 1964, si inlocuirea lui cu
Leonid Bresnev. Ca si G.G. Dej in 1962 liderii partidului din 1965 s-au indreptat spre
o politica de castigare a sprijinului populatiei si spre o largire a spatiului de manevra
diplomatica. Eliberarea detinutilor politici din 1964 la speriat pe N.Ceausescu acesta
temandu-se de reprosuri si chiar razbunari. La Katafa cu G.G Dej se va aseza strategic
pentru a fi remarcat alaturi de alti lideri importanti: Chivu Stoica, C-tin Draghici si
Emil Bodnaras. La data de 22 martie 1965 cand Dej nu fusese inca inhumat
Ceausescu a devenit prim secretar al PCR. Dupa ceremonia grandioasa de
inmormantare a lui Dej, Ceausescu ii va abandona imediat memoria.
1965 - viata lui Ceausescu se va schimba radical. Acesta fiind simplul membru al
comitetului central s-a trezit in fruntea partidului. Prima decizie luata a fost inlocuirea
locuintei si cumpararea unei noi masini oficiale. Acesta nu era populat printre colegi,
caracterizandu-l drept intrigrant. Se zvonea printre liderii partidului de cruzimea de
care a dat dovada in timpul colectivizarii. Au existat si marturii potrivit carora
Ceausescu impuscase cativa tarani, in timpul colectivizarii. Ca fost ministru al
agriculturii, Ceausescu va participa cu fanatism la colectivizare, acesta vazand in
acest proces “dreptate si modernizare pt taranime”. Din 1965 Ceausescu ia avut ca si
concurenti pe apostolii Stoica si Maurer, de aceea solutia sa a fost eliminarea acestor
rivali, printr-o metoda stalinista, intriga si relatiune. Discursurile sale insinuau, dar nu
desemnau direct pe potentialii deviatori de la dogma partidului si a exersat asa numita
critica si autocritica.
Ceausescu a fost unul dintre initiatorii folosirii limbajului de lemn, folosind
expresi, clisee “ marile victorii socialiste”. Aceasta limba de lemn era accesibila unei
mari parti a societatii, dar era degradata cultural, intelectual si spiritual. In 1967
Ceausescu absolvent a 4 clase primare a fost desemnat presedintele al consiliului de
stat cumuland astfel functiile supreme in stat si in partid.
In acelasi timp sunt indepartati de la putere toti contracandidatii lui. Dupa
moartea lui Dej si reluarea puterii de catre Ceausescu, intelectualii au crezut intr-o
oportunitate, este vorba de denuntarea in plenarea partidului a abuzurilor comise in
regimul Dejist si in consecinta de deschiderea spre dezvaluirea adevarului cu privire
la anii ‘50.
Aceste aspiratii au corespuns cu ambitia lui Ceausescu, de a se desprinde din
trecut si pt a renunta la autoritatea simbolica a lui Dej.
Numarul neobisnuit de mare si in crestere a simpatizantilor lui Ceausescu, nu a
trecut neobservat de el insusi, o vreme acesta a cautat sa ii contrarieze si sa incurajeze
comportamentul optimist. In realitate mocneau complexe mari fata de oamenii de
cultura, fata de intelectuali, in general. Aceleasi nesimpatii le incuraja si consoarta
acestuia Elena Ceausescu.
Scena balconului din 21 aug 1968 cand Ceausescu a protestat invazia
Cehoslovaciei de catre trupele tratatului de la Varsovia, ii va mari credibilitate si va
da impresia unei atitudini antisovietice.
In realitate, Ceausescu nu se dezicea de Marxist- leninist, il dorea aplicat creator,
adica originalul.
Aceasta condamnare a invaziei, aparea ca si o garantie ca schimbarile vor
continua, multi intelectuali chiar si unii fosti prizonieri politici se vor inscrie in
partidul comunist. Unii dintre ei, credeau sincer ca in acest fel servesc idealurile
primaverii de la Praga, altii fiind naivi, se amageau ca vor puteau reforma partidul din
interior. Pe scurt tezele national- comunismului lui Ceausescu, cu vadite accente
antisovietice, au fost confundate cu o garantie a democratizarii regimului. Presa
comunista din acea perioada, a alimentat aceste iluzii prin descrierea lui Ceausescu ca
o personalitate bine-intentionata si responsabila.
Nu exista insa nici o publicatie cu opinii contrare caci toate creatiile culturale,
inclusiv presa, era atent supravegheate. Justificarea era “uneltirii impotriva ordinii
sociale”. codul penal va avea un articol special art. Nr 209, schimbat in 1948 - 1955 -
1968, care prevedea pedepse aspre.
 Pcr din 6-12 aug 1969, Ceausescu a oferit gazetarilor “ primele indicatii pretioase:
presa, radioul si televiziunea, si-au castigat pretuirea celor mai largi mase. Este
necesar sa se alinieze in paginile presei, in mod critic, lipsurile si neajunsurile ce se
manifesta in diferitele sectoare ale activitatii noastre, sa se dezvaluie cauzele acestuia
aratandu-se caile pt inalturarea lor. Dezbaterile din presa sa se desfasoare in spirit
constructiv de principialitate comunista urmarindu-se continua imbunatatire a
muncii.”
Prin promovarea imaginii lui Ceausescu ca lider curajos, carismatic, inovator si
dinamic, care se va opune lui Brejnev, Occidentul il transforma pe Ceausescu intr-un
fel de lider providential. Lumea libera dar si romanii au fost asaltati cu o tema lansata
de serviciile de propaganda, mai ales dupa anul 1971, acea a conducatorului suprem,
carmaci si erou din Carpati. Volumele de omagii, antologiile festive, alcatuite de catre
echipele de specialisti ale editurilor, ca urmare a asa ziselor rugaminti, telefoane
insistente, oferte de publicare si spre sf amenintari si santaj, au oferit un spectacol
comun in anii ‘70-’80. Scriitorul Dumitru Popescu, personaj angajat in aparatul
propagandei, a fost cel care a orchestrat nasterea cultului personalitatii lui Ceausescu.
De la un moment dat, Dumitru Popescu supranumit de scriitori “ Popescu D-zeu” a
inceput sa arate cum trebuie scrisa literatura, asadar chiar in rastimpul radios dintre
anii 1965-1971 perceput ca o liberalizare culturala, scriitori se aflau defapt tot in
serviciul unei propagande, care isi schimbase obiectivul tactic. Scriitori prin creatia
lor “ plina de avant”, erau desemnati sa dovedeasca tuturor perspectivele marete ale
socialismului. Tema eroului conducator, a gloriei partidului si a cuceririlor
socialismului au inceput sa faca parte din literatura si aveau la momentul respectiv
cele mai mari sanse de aprecieri. Primele semne ale unei schimbari in atitudinea
partidului a aparut in 1967 cand au fost topite 60 000 exemplare din antologia poeziei
moderne elaborata de N.Manolescu, pe motivul introducerii in circuit a unor asa
numiti poeti de dreapta neagregati de partid. Printre acestia se numara Radu Ghir si
Nechifor Crainic, a doua categorie fiind a celor ce traiau in strainatate: Stefan Baciu si
Horia Stamatu.
Directorul editurii pentru literatura, Ion Banuta, fost ilegalist intemnitat inainte de
1944 va fi sanctionat si transferat la o alta revista, Mihai Sora raspunzator de
Biblioteca Pentru Toti va fi si el destituit de redactoru Ion Axan, va fi mutat si el pe
un post lingvistic dialect. Vigilenta a sporit si din pricina decentralizarii presei prin
aparitia cotidianelor judetene, eveniment care a solicitat sporirea nr de cenzori. Se
practica mai ales cenzura preventiva si cenzorii erau specializati pe domenii:
televiziune, radio, filme si teatre.
In 1970 a fost interzis filmul lui Lucian Pintilie, reconstituirea pt ca punea intr-o
lumina defavorabila anumite organe de stat. Piesa lui Iosif Naghiu, “ Gluga pe ochi” a
fost scoasa dupa 60 de reprezentatii de la Teatrul Buleandra, pt replica a doi actori din
piesa cu “ Hristos a inviat!”. Procesul de concentrare a puterii si a multor criterii a
mecanismelor de control se suprapuneau.
Iulie 1971 Ceausescu a anuntat noi masuri pt “ imbunatatirea activitatii politico -
ideologice”, ramase in regimul comunist sub numele “ tezele din iulie” - denumire ce
aducea aminte de tezele leniniste din aprilie.
 Tezele Ceausiste reprezentau un nou ghid pt toate productiile culturale din
Romania. D.p.d.v ideologic acestea au fost mai degraba dogmatice decat novatoare,
notiuni de mult abandonate in restul lagarului comunist precum realismul socialist,
au fost readuse in actualitate de catre Ceausescu care punea astfel capat tuturor
iluziilor de liberarizare a vietii culturale. Subliniind rolul conducator pe care trebuia
sa il joace partidul in toate domeniile, secretarul general a lansat un atac neasteptat
impotriva celor care incercau sa mentina cultura pe drumul curentelor artistice si
tendinte occidenale. Intelectualii romani trebuiau sa se inspire exclusiv din surse
autohtone, mai precis din realitatile Romaniei socialiste. Consecinta implicita a fost
cultura romana condamnata la completa izolare fata de orice influenta de dincolo de
cortina de fier.
Tezele din iulie au constituit restabilizarii culturii romane. Odata cu noua
revolutie culturala din iulie ‘71 a fost infiintat consiliul culturii si educatiei socialiste
CCES. Aceasta institutie avea misiunea de a dirija si orienta orice activitate cultural
educativa a tarii.
CCES a fost un organism dublu subordonat partidului si statului, respectiv
comitetului central si consiliului de ministrii. Din 1977 iau fost conferite atributii mult
mai importante devenind organismul care controla “ activitatea tuturor institutiilor
cultural educative de la orase si sate si a uniunilor si a sociatilor pe creator”.
Conform decretului pt organizarea si functionarea consiliului culturii si educatiei
socialiste de a 11 oct 1977 acest organism urma sa controleze toate publicatiile din
Romania.
Dupa aparenta desfiintare oficiala a cenzurii din ‘77 respectiv incetarea activitatii
comitetului pt presa si tiparituri, CCES a fost restructurat pt a prelua vechile atributii
ale cenzurii. Tot in ‘77 CCES a fost notat si cu o importanta structura permanenta
anume Cantarea Romaniei, discursul lui Nicolae Ceausescu la primul congres a
culturii si educatiei socialiste din 2-4 iunie ‘76 a initiat si festivalul Cantarea
Romaniei. In anul anterior, ‘76 fusese experimentata prima editie e festivalului si sa
luat decizia ca acesta sa se permanetizeze. Cantarea Romaniei era definita ca un
festival al educatiei si culturii socialiste, ampla in manifestare educativa, politico-
ideologica, culturala artistica de creatie si interpretare, menita sa imbogateasca si sa
diversifice viata spirituala a tarii sa sporeasca aportul geniului creator al poporului
roman la Patrimoniul Cultural National si Universal.
Orice creatie artistica dar si tehnica, orice manifestare culturala, spectacol de
amatori sau folcloric, trebuia sa obtina aprobarea activistilor responsabili cu Cantarea
Romaniei prezenti in fiecare dintre intreprindere si in fiecare sat. Principiul care
reglementa actvitatea acestor paznici ai culturii socialiste, era acelasi cu cel anuntat in
tezele din iulie 1971 care vor fi reactualizate cu ocazia Conferintei de la Mangalia din
aug 1983, consacrate pb muncii si pb de organizare politico educative.
Pasaje din discurcul lui Ceausescu din ‘83:
- nu putea exista creatie artistica sau culturala lipsita de mesaj revolutionar.
 - fiecare opera, fiecare din eveniment cultural, ansamblul activitatilor editoriale,
invatamantul liberar sau artistic, este subordonat imperativ organelor de propaganda.
Orice manifestare culturala trebuia sa isi aduca aportul crearii omului nou. Daca
unii scriitori sau artisti consacrati se mai puteau sustrage constrangerilor Cantarii
Romaniei debutantii aveau putine sanse de a-si vedea publicate textele, fara sa se
conformeze directivelor puterii si sa-si aduca tributul cultului personalitatii lui
Ceausescu.
Consiliul culturii si educatiei socialiste a fost controlul comisiei ideologice a
comitetului central, ale carei atributii au fost precizare in noul regulament privind
organizarea si functionarea comisiilor de probleme, a sectiilor CC si Colegiului
central de partid. Acest nou regulament va fi aprobat in plenarea CC din 26-27 oct
1977, rolul acestei comisii era sa alinieze si sa controleze modul in care CCES isi
indeplinea sarcinile stabilite prin hotararile partidului. Atributiile erau urmatoarele:
supravegherea planurilor editoriale, inclusiv ale traducerilor, supravegherea productiei
interne de filme si de import de filme, supravegherea repertoriului teatrale si muzicale,
supravegherea aniversarilor si comemorarilor, supravegherea programului
restaurantelor, supravegherea evenimetnelor istoricilor, controlarea presei, radio
televiziunii si organizarea festivalului Cantarea Romaniei.
Astfel prin intermediul comisiei ideologice, care are in atributiuni obligatia de a
prezenta periodic rapoarte, privind toate aceste aspecte, se exercita cu un control ultra
centralizat al culturii, ierarhia facand astfel ca Ceausescu sa aiba ultimul cuvant.
Cultura este redusa la dimensiunea ideologica educativa, directionata cu “ in scopul
formarii si dezvoltarii constiintei socialiste a maselor la indrumarea unitara a tuturor
asezamintelor de cultura”. Viziunea oficiala singura acceptata a istoriei Romaniei a
fost codificata in introducerea programului partidului adoptat in cadrul congresului al
11-lea al PCR in ‘74.

Iluzia liberarizarii culturale 1965 -1971

In 1965 Dej se stinge, moare de cancer.

Este sansa pe care Ceausescu o astepta de demult, cu toate ca acesta nu era
desemnat sa ii succeada lui Dej. Ceausescu a fost 10 ani seful cadrelor din partid, avea
o puternica influenta si si-a eliminat pe rand adversarii. In ultimii 5 ani ai regimului
lui Dej, s-a initiat desprinderea de Moscova pe plan ideologic si cultural, propaganda
oficiala, incetand sa mai promoveze suprematia intereselor sovietice. Asfel de la
realismul socialist al revolutiei culturale, s-a trecut la nationalismul cultural socialist.
Ca si dej, Ceausescu a trecut de la patriotismul sovietic la cel romanesc recurgand la o
destalinizare aparenta. Promovarea la inceputul anilor ‘60 a unor barouri nationale
prin retiparirea partiala a unor autori interzisi anterior, a marcat o schimbare care
parea benefica. Una dintre caracteristicile lui Ceausescu era ca suferea de mari
complexe. Incultura il facea un personaj prudent, apela la comportament de linguseala
langa cei puternici in cautarea unui protector. Asemenea tuturor celorlalti lideri din
partidul comunist, Ceausescu era aparatric, lipsit de compasiune si generozitate
suspicios, tacut pentru a nu-si dezvalui planurile si in anumite situatii, chiar egoist.
Politica acestuia = neostalinist, in toate domeniile sociale.
1964 dinamismul socialist va deveni arma sa, reusind sa impresioneze pe cei
sensibili la imaginea romanului bland, haituit de istorie. Discursul despre istoria
nationala plina de asupriri si nedreptati, provocate evident de catre stapanitorii straini
a impresionat pe patimitii regimului stalinist, profesori, preoti, invatatori, militari,
noile promotii de activisti si securisti care s-au lasat prada unei forme de santaj
sentimental, despre popor si patrie.
Chiar si unor oameni de cultura asa numitul patriotism ceausist, le-au provocat
satisfactie si le-au incurajat o speranta, un fel de speranta a “ slugii nepastuite” bagate
in seama, dar Ceausescu s-a temut de diminuarea idelogicului optand pt un control
viguros, autoritar, incompatibil cu exigentele democratiei moderne si cu
angajamentele externe mai ales dupa acordul de la Helsinki.
Ceausescu nu avea nevoie de spiritul critic de tip democratic. Noul secretar
general, se sprijinea pe noua generatie de cadre doritori de perspectivele deschise unei
cariere rapide in economie si chiar in cultura.
1958 = 50 ani Ceausescu, serbat relativ discret in Scanteia, acesta apare pe prima
pagina, cu titlul tovarasul N.Ceausescu a indeplinit varsta de 50 de ani. In acest articol
este prezentata o scrisoare de felicitare cu “ catre scumpul tovaras din partea
comitetului central din partea PCR.” miza cuceririi puterii a fost pt Ceausescu
asigurarea unei imagini favorabile in interiorul tarii si in strainatate.
Marea promisiunea a lagarului socialist pentru ca aratase deschidere in relatiile cu
vestul. In special cu RDG, Israleul si Statele Unite. O alta forma de deschidere
nationala a fost permisiunea partidului in organizarea unui festival international
Cerbul de Aur, desfasurat pt prima data in luna martie 1968. Cerbul de Aur a fost
conceput ca un spectacol concurs ca urmare a promovarii talentelor din Republica
Socialista Romania peste hotare. Televiziunea romana s-a ocupat de organizare, ea
fiind cea care a facut si selectia concurentilor. Prezentatorii primei editii au fost actorii:
Iulie Darie si Stela Popescu.
In prima zi a fost un recital de catre cantaretul C-tin Draghici cu muzica usoara,
in luna februarie a anului ‘63 in cadrul unei dezbateri organizate la consiliul muzicii
din comitetul de stat pt cultura si arta s-a hotarat organizarea unui concurs si unui
festival de muzica usoara. Pe data de 7 martie TVR a scos revista oficiala a primei
editii publicata in 5 limbi straine. Aceasta continea interviuri si biografia
concurentilor. Castigatorul primei editii a Cerbului de Aur a fost Jeaque Costin si
Margareta Parslaru a fost printre cei care obtinusera mentiuni.
La incheierea festivalului pe 10 martie, oficialitatile romane au oferit o cina la
restaurantul Aor Palas, redenumit Carpati.
21 aug ‘68 odata cu faimosul discurc impotriva Cehoslovaciei, Ceausescu a
derutat opinia internationala dand impresia unei brese in lagarul socialist. Vizita
oficiala a lui Jeaque de Golle 19 mai 1968 a imbracat forma unei manifestari culturale,
unul mai politice. Evenimentul a fost pregatit din timp fiind antrenati nu numai de
oameni ai partidului ci si oameni de cultura. Desi regimul de la Buc nu obisnuia sa
organizeze manifestatii in cinstea unui lider occidental intampinarea generalului De
Gaulle a fost prima exceptie in acest sens.
Ca si alti lideri occidentali, presedintele Frantei a cazut in capcana discursului
despre “ democratizare si dezvoltare a Romaniei” intr-un viitor nou.
Imediat dupa vizita lui De Gaulle, a urmat promovarea in Occident a imaginii lui
Ceausescu ca lider curajos, inovator, dinamic, care se opunea lui Leonid Bresnev.
Discursul lui Ceausescu din 21 aug ‘68 a fost catalogat de Bresnev ca fiind
“ galagie nesanatoasa”, liderul partidului comunist al uniunii sovietice il invinuia pe
Ceausescu de a fi numit interventia “ in pripa si profund gresita”, ceea ce el definise
ca fiind actiunea internationalista a tarilor socialiste. Mesajul avertiza ca nu putea
trece peste denaturarea pozitiei principale a Uniunii Sovietice si a altor tari socialiste.
Pierzandu-si legitimitatea in fata Moscovei, Ceausescu a incercat sa isi intareasca
legitimitatea din interiorul tarii.
Cultul personalitatii sale a fost manifestarea pragmatica a dorintei mereu sporite
de legitimare. Ca si Stalin, in anii ‘30, Ceausescu a folosit crimatul de insecuritate
internationala pt a-si legitima imagini de lider puternic care astepta sprijinul maselor
interne si internationale. Presedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Mixton,
este liderul occidental care ii va oferi indirect aceasta legitimare. Una din formele de
legitimare a fost festinismul si programul bogat de vizite de lucru peste hotare.
Pana in 1970 festinismul cultivist legat de sarbatorile 1 mai si 23 august erau
grandioase cu defilari pe bulevard si balade, la care participau mii de oameni.
Discursurile ideologice intrecerile sportive, pancardele cu lozinci, steagurile tricolore
si rosii ale PCR cu secera si ciocanul, tablourile uriase cu tovarasul si tovarasa, toate
acestea faceau parte din arsenalul ce pregatea cultul personalitatii conducatorului.
Dupa ‘68 pt ziua oamenilor muncii multi muncitori erau dizlocati de la serviciu pt
a participa la pregatirea marelui eveniment. Printre steagurile, stemele, lozincile si
saluturile demonstrantilor chipul lui Ceausescu nu era singular, ci acompaniat de
portretele lui Marxs si Lenin si chiar ale membrilor comitetului executiv. Sursa puterii
lui Ceausescu era monolitul de partid, dictatul colectiv al birocratiei de partid,
reflectate in postulatele secretarului general, pentru a-si consolida hegemonia
Ceausescu a accelerat rotatia cadrelor avand o atitudine destabilizatoare pentru baronii
birocratiei partidului stat. Liderul roman urmand modelul lui Stalin, nu a ingaduit
aparitia unor centre alternative de autoritate, iar cei care au ignorat aceasta realitate
aveau sa plateasca scump. Nici macar forma nu se mai vorbea de conducere colectiva,
vizita lui Ceausescu in cateva tari din Asia, mai ales in China si Coreea de Nord, 1-24
iunie 1971 la marcat pe Ceausescu a carui politica interna a imbracat dupa modelul
asiatic o haina dictatoriala.

Curs 11
 Neostalinismul cultural. Limba de lemn si tezele din iulie ‘71 de la cultura la
cultul lui Ceausescu

Epoca Ceausescu s-a caracterizat prin 2 etape dinstincte:

1) 1965-1971 - cand Ceausescu ca secretar general al PC a preluat treptat intreaga
putere
2) 1971- 1989 - cand Ceausescu a impus o politica dictatoriala in toate domeniile,
inclusiv in cultura bazata pe cultul personalitatii
Pana in 1971 Ceausescu a reusit sa faca un joc dublu si sa elimine o parte din
aparatul de partid. A dat impresia unui personaj reformator deschis spre un socialism
romanesc constructiv, emancipat de autoritatea sovietica. In realitate strategia lui avea
2 prioritati. Prima era sa detina monopolul puterii in partidul comunist, iar a doua era
sa instaureze un neo stalinist in toate domeniile sociale.
Ceausescu din cauza lipsei de popularitate in partid suferea de diferite complexe.
Limba de lemn in discursul ideologic, dar in privinta culturii avea un mare deficit.
Limba de lemn sau jargoul comunist ii permitea camuflarea ideilor si planurilor
de aceea nu avea nici o toleranta fata de emanciparea culturala. Ascensiunea politica a
lui Ceausescu se bazase in 1971 pe oportunism, manipulare si politica. Acestuia nu ii
displacea sa fie invidiat si se arata fanatic in masura propriei sale pozitii.
Comportamentul lui era compatibil cu cinismul stalinist, dar a jucat intre ‘65 si
‘71 rolul de patriot si de justitiar cu cei ce patimisera sub comunismul anilor ‘50.
Aceasta atitudine de fatada a dus in eroare victimele regimului stalinist care vedeau in
Ceausescu speranta iesirii tarii din cenzura ideologica si izolarea internationala.
Ceausescu in schimb nu dorea stavirea puterii supreme, nu dorea liberalizare ci
control riguros centralizat. El nu avea voie de spiritul critic de tip occidental ci de
conformism ideologic.
Dupa parerea unor istorici cultul personalitatii a lui Ceausescu a debutat inca din
perioada ‘65 - ‘70. Argumentul este publicatia implinirii a celor 50 ani in organul de
presa Scanteia. In martie 1968 se organizeaza Cerbul de Aur si festivalul de la
Mamaia.

Structura consiliului culturii si educatiei socialiste.

Structura organizatorica a CCES a fost directia:
- literar teritoriala
- teatrelor
- cultural educativa de masa
 - muzicii
- muzeelor
- artelor plastice
- publicatiilor culturale si cultural artistice
- pentru pb activitatii culturale si educative
-invatamant si personal
- relatii culturale externe
- cultural organizatorica
- economica
Acest consiliu era ajutat de urmatoarele comisii:
- pentru pb culturale educative de masa
- cinematografiei
- pentru repertoriile institutiilor artistice
- monumentelor istorice si de arta
Membrii culturii si educatiei socialiste erau activistii de partid, oamenii de cultura
si reprezentantii ai organizatiilor de masa si obstesti. S-au organizat si comitetele
judetene, municipale si orasenesti pe aceleasi principii de cultura si educatie socialista.
Acestea au functionat pe langa comitelele executive. In 1971 CCES dispunea de toate
asezamintele de cultura, cluburi, case de cultura, caminele culturale si bibliotecile,
Centrul national al cinematografiei, Centrala cartii - Centrala editoriala si Centrala
industriei poligrafice. Dupa reorganizarea din ‘ 77 CCES a absorvit prin lege Muzeul
de Arta, Muzeul Satului, Muzeul de Arta Populara, Muzeul de Istorie a
RepubliciiSocialisteRomania, precum si directia patrimoniului cultural national.
Practic sub control CCES se aflau repertoriile teatrale, orientarea ideoligica si
artistica a filmelor, planurile editoriale si productia de carte, activitatea tuturor artelor
culturale, pentru ca mijloacele sa fie eficiente pentru a promova filosofia matrianism
dialectica a istoriei PCR.
CCES a avut din 1971 pana in 1989 3 presedinti:
- Dumitru Popescu - D-zeu din 15 sept ‘71 - 8 noiembrie ‘76
- Miu Dobrescu - 9 noiembrie ‘76 - 28 august ‘79
- Suzana Gadea - 28 august ‘79 - 22 dec 1989
Centralizarea excesiva a culturii si educatiei socialiste a insemnat defapt
accentuarea cenzurii si incurajarea autocenzurii culturale si educative.
Cenzura a actionat pana si asupra fondului plastic apreciat de publicul romanesc,
autoritatile au pornit o campanie de verificare a felicitarilor care se vindeau in
magazine. In documentele intocmite de activisti la acea vreme, putem citi urmatoarele:
“ in urma semnalarii de organele locale de partid, s-au luat masuri ca prin conducerile
centrelor de librarii si difuzarea cartii si organizatiei de comert local fondul plastic
judetean si a cooperativei de artizanat felicitarile, ilustratiile, reproducerile fotografice,
lucrarile de arta aplicata cu caracter mistico religios sa fie retrase din circulatie.”
Era vorba de felicitarile realizate pentru Craciun si Paste. Practic dupa ‘71 nu mai
exista creatii artistice sau culturale lipsite de mesaj revolutionar. Fiecare opera,
eveniment cultural, ansamblul activitatilor editoriale, au fost subordonate integral
imperativelor propagandei ceausiste. La intrarea in tara erau confiscate toate cartile,
ce puteau starni fie si cea mai mica suspiciune. Toate aceste masuri au fost combinate
si cu limitarea circulatiei persoanelor peste Cortina de Fier si chiar conditionarea
plecarilor de colaborare cu regimul.
Ceusismul cultural a insemnat nu numai deturnarea menirii culturale, ci si
lichidarea unora dintre ele. In 1975 a fost desfiintat Institutul de Matematica iar in
1982 a fost desfiintat Institutul de Pedagogie. Lui Ceausescu nu ii placeau anumite
domenii stiintifice precum: psihologia, pedagogia si sociologia, care concurau dupa
parerea lui cu ideologia.
Academia Romana a intrat in anii ‘70-’80 intr-un cot de umbra din care nu a mai
iesit decat in ‘90.
Din 1974 nu s-au mai primit noi membrii ai Academiei, doar Elena Ceausescu a
fost aleasa membru al Academiei in ‘74 in acelasi an cu Stefan Voitec. Studiile Elenei
Ceausescu se rezumau la cateva clase primare, dar intre anii 1967 - 1968 a devenit
inginer chimist, apoi doctor in chimie si in ‘74 academician.
Nicolae Ceausescu a primit un doctorat de onoare din partea Universitatii din
Nisa. Numele Elenei Ceausescu a fost insotit de titulatura “ Academician Doctor
Inginer Elena Ceausescu”. din ‘72 Elena Ceausescu a ajuns numarul 2 ca importanta
in partid. Aceasta ia revenit responsabilitatea politicii de cadre, stiinta, tehnologia si
cultura. Primei doamne I s-au conferit si titluri de Doctor Honoris Causa a unor
universitati de renume din lume. Ratiunea primirii acestor dinstinctii erau diplomatice
si de protocol. Numita “savanta de renume mondial”, Elena Ceausescu a publicat carti
de specialitate, era specialitata in polimen ( plastic), in toate “ limbile pamantului”. Ea
a fost explusa post-mortem in prima sedinta a Academiei in 1990, tot atunci au fost
reabilitati toti Academicienii exclusi incepand cu anul 1948.
In anii’70 Ceausescu devine prin vot unanim primul Presedinte al Romaniei si-a
concentrat toate puterile in mainile sale, pretinzand ca poporul ar fi fost “ strans- unit
in jurul sau”.
Ceremonia de “ inscaunare” a lui Ceausescu ca presedinte a avut loc in cadrul
sedintei marii adunari nationale, din 28 martie 1974. Cel mai batran membru Stefan
Bonte I-a inmanat lui Ceausescu insemnele puterii, esarfa tricolora si un sceptru.
Titulatura completa sub care era prezentat includea toate functiile sale politice si
statale “ Nicolae Ceausescu Secretar General al PCR, Presedinele Republicii
Socialiste Romania, Comandantul Suprem al Fortelor Armate”. Cultul lui Ceausescu a
devenit singura misiune a propagandei culturale comuniste. Ceausescu a devenit
indrumatorul intregii politici economice si culturale, iar cuvantarile sale de la
congrese, plenare si bun sfatuiri au inceput sa fie publicate. Pe parcursul regimului
sau au fost publicate 33 de volume. Desi cultul personalitatii fusese denigrat chiar si
in Uniunea Sovietica, el corespundea ambitiilor mega romanice ale lui Ceausescu.
Termenul de cult al personalitatii fusese “ inventat de conducatorul Nichita
Hrusciov la scurta vreme dupa moartea lui Stalin” pentru a critica regimul acestuia.
Referitor la acest cult Hrusciov sublinia in 1956 urmatoarele “ Este de nepermis si
strain de spiritul marxism leninismului sa aduci slavi unei persoane, sa o transformi
intr-un supra om cu puteri supra naturale, asemenea unui zeu. Un astfel de om,
chipurile stie tot, vede tot, gandeste pentru toata lumea, poate face orice si nu poate
gresi. Trebuie sa o luam serios in consideratie si sa analizam corect aceasta chestiune
ca sa putem preveni posibilitatea repetarii in orice forma a ceea ce sa intamplat in
timpul vietii lui Stalin.”
Doritor de popularitate pe care sa nu o imparta cu nimeni, acesta a incurajat cultul
personalitatii sale. Arhitectii ai cultului se asigurau de confirmarea prin toate
mijloacele a geniului lui Ceausescu. Un exemplu este prin aplauze la diferitele ocazii,
regasind aplauze puternice, prelungite, vii, vii aplauze, indelungate, hotarate etc.
Artistii, pictorii sau sculptorii au fost indemnati de catre activistii regimului sa
realizeze portrete si statui, opere literare care sa exprime maretia si intelepciunea
marelui conducator. Si nu au fost deloc putini oamenii de cultura dispusi sa contribuie
la “ industria elogiului” sau chiar a slugarniciei fata de Ceausescu. Toate lozincile si
citatele din opera sa stiintifica au devenit omni prezente in creatiile stiintifice si
culturale. Cartile cuprinzand discursurile si scrierile lui Ceausescu au umplut librariile
si rafturile bibliotecilor, iar portretul lui exista in toate salile de clasa din invatamant si
in birourile sefilor de institutii, intre 1982 si 1983 portretul dintr-o ureche a fost
inlocuit cu portretul din doua urechi, iar retusarile efectuate pe portetele celor 2
dictatori prezentau o imagine vazi - fictiva a lor.

Aspectele culturale ale cultului lui Ceausescu

La congresul al 11-lea al PCR in 1974 un delegat pe nume Gheorghe Cioara a

propus alegerea pe viata a lui Ceausescu in fruntea partidului, liderul a refuzat formal.
Si spune formal deoarece aceasta idee ii apartinea.
Din ‘74 omagierea lui Ceausescu a devenit o practica obligatorie in toate
institutiile de educatie si cultura. Formulele de adresare au imbracat treptat forma
unor clisee precum “ Genialul carmaci, cel mai iubit fiu al poporului roman,
personalitate exceptionala a lumii contemporane, luptator pt cauza dreptatii pacii si a
socialismului, geniul Carpatilor, marele conducator.” Ceausescu nu numai ca era
asezat doar in randuri “ eroilor clasei muncitoare” ci si alaturi de conducatori si
voievozi din trecut. Ceausescu s-a indentificat in proprii lui ochi cu istoria nationala ,
cu poporul si cu patria. Orice contestare a puterii sale echivala cu un act de profanare
a acestor noi valori. Noul presedinte era specialist in filosofie, economie politica,
istorie, fiind declarat drept mare ganditor al contemporanitatii. Activistii culturali au
mers pana intr-acolo incat au inventat tot felul de lucruri despre biografia sa si despre
satul natal. Scornicestiul devine un loc al pelerinajului ideologic. Ziua de nastere a lui
Ceausescu in 26 ianuarie a devenit un important reper festiv, la ceas aniversar, de la
masa tovaraseasca, data de Ceausescu colegilor din partid si stat, li se adresau
totdeauna cele mai calde multumiri. Nu lipseau si telegramele de felicitare pentru
Ceausescu “ de la conducatorii altor state”. Decoratiile, diplomele si omagiile au
devenit forma de raportare obligatorie la coducatorul iubit, termen folosit des in presa.
Proza , poezia si cantecele de omagiu au devenit tot mai frecvente fie din partea unor
autori marunti fie din partea scriitorilor consacrati. Printre cei care omagiau pe
Ceausescu, s-au numarat poetii Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor si actorii
se intrecea sa recite la televiziune poezii dedicate stejarului din Carpati.
Aniversarea varstei de 60 de ani a conducatorului, ‘78, a declansat in literatura o
betie a cuvintelor sau a imaginilor fara precedent.
Enumerarea cliseelor: carmas intelept, conducator vizonar, strateg genial, stegar
viteaz, al nostru erou, eroul natiunii, neobositul erou, cel mai de seama erou printre
eroii neamului, eroul pacii mondiale, ctitor de geniu, carpatic scut, simbolul viu al
razvintelor, stejar de vis de vant de omenie, vantul care misca padurea, marele tribun
al neamului, fiul minat al patriei, titan model, marele contemporan, fondatorul
Romaniei Socialiste. Acestea si alte forme de gen vor face cariera intr-o spirala a
elogiului care atingea aberatia.
In toamna anului ‘77 pictorul C-tin Piriuta a realizat un tablou emblematic sub
titlul Eroii Neamului. In respectiva pictura se vede Ceausescu stand la o tribuna, iar in
spatele lui apar Burebista, Mircea Cel Batran, Stefan Cel Mare, Mihai Viteazul,
Alexandru Ioan Cuza si Nicolae Balcescu si isi dau mana peste veacuri.
Artisti precum Ion Jalea si Viorel Margineanu primul pictor al casei din
Scornicesti, Dan Hatman - autorul unui stupefiant tablou cu Ceausescu ciocnind un
pahar cu Stefan cel Mare, Ion Bitan, Vasile Pop Negresteanu, Eugen Palade, Corneliu
Brutascu, Eftimie Modalca, Valentin Tanase si altii s-au intrecut in a-l surprinde pe
lider in cele mai avantajoase ipostaze. Pe langa actele vizuale Ceausescu era omagiat
si printr-o serie de cantece patriotice: Partidul Ceausescu in Romania, Lui Ceausescu
ziditor de tara, Vibrant omagiu, Cutezator fiu al poporului, Faurarul Romaniei
Socialiste, Traiasca omul tarii cel mai bun….
In 1978 Academia Stefan Gheorghiu pe piniera de cadre instruite a partidului la
facut pe Ceausescu doctor in stiinte economice si politice. In 1977 CCES a mai primit
o atributie esentiala d.p.d.v a ideologiei si propagandei comuniste organizarea si
desfasurarea sub egida frontul unitatii socialiste, organizarea - Cantarea Romaniei.
Oficial ideea festivalului national a fost lansata la primul congres. In almanahul
Scanteia din ‘77 este dat publicatiei regulamentul si ierarhia de desfasurare a
festivalului.
Gala lauratilor festivalului s-a desfasurat pe 11 iunie 77 pe stadionul 23 august
din Bucuresti si a inaugurat seria spectacolelor gigantice de propaganda concepute
dupa modelul nord- corean prezentat lui Ceausescu de Kimir Sen in 1971.
 Ulterior toate activitatile cu profil cultural au trebuit sa poarte amprenta Cantarii
Romaniei. Acestea au fost din ce in ce mai incarcate cu mesaje omagiale dedicate
cuplului Ceausescu in deosebi in spectacolele selectionate pentru a fi transmise in
putinele ore emise ale televiziunii romane in anii ‘80.
Pe fundalul Cantarii Romaniei s-au dezvoltat 2 fenomele culturale opuse ca
origine, profil, mesaj si scop. Primul este cenaclul flacara al tineretului revolutionar si
al doilea este Grupul Voua. Daca Cenaclul Flacara a fost pe linia ideologica, grupul
voua a fost o contrareactie, un reflex de autoaparare culturala a societatii fata de
agresiunea propagandistica a regimului asupra populatiei.
Grupul Voua - 8 martie 1982 fiind initiat de cativa studenti a institutului
Politehnic Bucuresti sub conducerea lui Adrian Fetecau, secondat de Gelu Ocnaru si
Serban Dragusanu. S-a nascut tocmai din acest context al brigazilor studentesti din
anii ‘80, reprezentand o remarcabila exceptie la corul propagandistic national, anume
Cantarea Romaniei. Printre replicile anti-cenzura grupul umonoristic facea analiza
critica a domelor ideologice ale partidului si sateriza ideea societate - socialista
multilateral dezvoltata. Grupul Voua a tinut peste 500 de spectacole cu sute de mii de
spectatori din toata tara.
Cenaclul Flacara a fost infiintat de Adrian Paunescu la 17 sept 1973 si a
functionat pana pe 16 iunie 1985 atunci cand in urma unei busculante facute pe
stadionul din Ploiesti au murit cativa tineri. Dupa 1976 Cenaclul Flacara a intrat sub
umbrela atotcuprinzatoare a Cantarii Romaniei, fiind premiat de mai multe ori. In
total s-au desfasurat 1615 spectacole de muzica folk, rock si poezie, in fata a 6
milioane de spectatori, audienta neatinsa de nici o alta manifestare artistica sau chiar
politica din timpul regimului comunist.
La Cenaclu a avut o imensa popularitate grupul Rock Phoenix, pentru extinderea
audientei record a specatolelor Cenaclul s-a desfasurat mai intai in sali de teatru in
special in sala Ion Creanga din Bucuresti sau la case de cultura in schimb in anii
1982-1983 s-au organizat lungi turnee pe stadioanele de fotbal din tara. Organizatorul
Adrian Paunescu a popularizat cenaclul in mai multe emisiuni de radio si televiziune,
astfel din ‘79-’85 saptamanal a fost difuzata la radio emisiunea “ Radio Cenaclul
Flacara - valori ale muzicii tinere” si aceasta fiind interzisa din iunie ‘85. la
televiziune ‘77-’81 la ideea lui Dumitru Popescu - D-zeu, unul dintre liderii
propagandei regimului, anume Adrian Paunescu a realizat o serie de emisiuni sub
diverse denumiri, printre acestea: Antena va apartine, Antena Cantarii Romaniei, Gala
antenelor, Descoperirea Romaniei si Redescoperirea Romaniei. Speculand si
manipuland nevoia si sentimentele firesti si autentice de libertate, spectacolul cenaclul
Flacara a devenit o masina de propaganda Ceausista.
Anii ‘80 au fost apogeul cultului personalitatii si a cenzurii ceusiste. In martie
1983 consiliul de stat a hotarat inregistrarea masinilor de scris si de multiplicat.
Posesia si folosirea lor a fost strict reglementata pentru a preveni utilizarea lor de catre
persoane care puteau reprezenta un pericol pentru ordinea publica ori securitatea
statului.
 Ceausescu si anturajul lui se temeau de diferitele manifeste. O lege similara
existase intre anii ‘48-’64 dar dupa aceea folosirea masinilor de scris devenise libera.
Conform noului decret, aprobarile folosirii masinilor de scris era data de catre
ministerul de interne care putea efectua si controlul asupra modului cum acestea sunt
folosite. Fiecare detinator de masina de scris avea la militie o fisa ce cuprindea literele,
cifrele si semnele portografice ale masinii. Decretul prevedea de asemenea ca
“ inchirierea masinilor de scris precum si imprumutarea acestor in afara domiciliului
detinatorului sunt strict interzise”.
In luna noiembrie 1985 la primul congres al stiintei si invatamantului tovarasa
Elena Ceausescu a fost desemnata in unanimitate presedinta noului creat consiliului
national al stiintei si invatamantului. Din acel moment cultul personal al tovarasei a
luat un avant fara precedent. Biroul 2 cu mai era numita detinea un impresionant
cumul de functii: membra a comitetului politic executiv, sefa a comisiei de cadre a
partidului, prim vice premier, presedinta a consiliului national pt stiinta si tehnologie”.
Presa o alinta cu apelativul mama eroina, savanta de renume iar poetii o venerau
in versuri pentru “ maretele realizari stiintifice”si “ duioasa ei generozitate”.
Cu toate acestea lumea stia ca Elena avea un alt caracter, era suspicioasa,
intriganta si avea o influenta enorma asupra tovarasului. Sotii Ceausescu aveau 3
copii dintre care Nicu Ceausescu avea deja perspective de cariera politica.
Cultul personalitatii s-a extins si asupra lui Nicu atat in interiorul tarii cat si in
afara ei dupa modelul tatalui sau, astfel “ printisorul a fost promovat in plan
international inclusiv la ONU sub pretextul idealurilor pacifiste universale ale
omenirii si in special al tineretului.
In 1984 detine functia de presedinte asociatiei tineretului si studentilor pt
natiunile unite. Presedinta al comitetului demonstrativ al ONU si organizator al anului
international al tineretului in 1985.
Politic, economic si cultural, Ceausescu desi pretinsese ca Romania era un stat
modern in realitate se pozitiona pe linia tarilor inapoiate nici macar in curs de
dezvoltare. Cu toate ca timp de 25 de ani Ceausescu distrusese complet cultura
Nationala, Ziarul Romania Libera din 26 ianuarie 1989 afirma fara retineri
“ Ceausescu a dus o vasta opera de indrumare a culturii”. Pe perioaa anilor ‘80 o serie
de personalitati criticau politica lui Ceausescu in domeniul culturii printre acestia
putem sa il mentionam pe Dinescu Mircea. Cei mai aprigi critici veneau insa de la
oamenii de cultura de peste hotare, Vlad Georgescu si Monica Lovinescu.
Cultul personalitatii a fost prezent si in rezolutia congresului al 14-lea al PCR,
ultimul congres din 20-24 noiembrie 1989.
“ Tovarasul N.Ceausescu cel mai iubit si mai stimat fiu al natiunii noastre,
ctitorul de geniul al Romaniei Socialiste Moderne, stralucitor conducator de partid si
de tara, personalitate de inalt prestigiu al vietii politice contemporane, ce s-a impus in
constiinta intregii omeniri ca mare erou al pacii, al intelegerii si colaborarii a
natiunilor romane.”
 La o luna dupa aceasta rezolutie regimul ceausist s-a rasturnat, dar nostalgia
unora care I-au cantat in struna s-au care au profitat de avantajele lui, au inca
nostalgii.