Sunteți pe pagina 1din 2

Mărturii de spiritualitate creştină în temniţa comunistă: duhovnicul lui Valeriu Gafencu

Vieţuirea creştină în temniţa comunistă este o realitate istorică adeseori rememorată de supravieţuitorii gulagului românesc. Şi nu
doar vieţuirea, ci chiar spiritualitatea creştină, ca fenomen cultural şi social deopotrivă, este creionată de foşti deţinuţi politici în
mărturiile lor. Însă, poate cel mai întâlnit impediment pentru înţelegerea acestui fenomen al detenţiei comuniste este încercarea de
a delimita manifestarea liturgică plenară de comportamentul ideologic, în special legionar. Aceasta mai ales pentru faptul că, în
mare parte, izvoarele istorice provenind din arhivele comunismului sunt dominate de un limbaj specific, subiectiv şi tendenţios,
adeseori greu de decriptat. Nu ne propunem să facem o exegeză asupra acestui tip de izvoare. În schimb, prin prezentarea unor
fragmente documentare, considerăm noi esenţiale, dorim să iniţiem seria unor episoade dedicate secvenţelor de spiritualitate
creştină în temniţa comunistă.

Ultimele cercetări în arhiva fostei Securităţi scot la lumină procesele penale ale unor foşti deţinuţi de la penitenciarul Târgu Ocna
(1950-1954) intentate în a doua campanie de arestări şi condamnări din epoca lui Dej (1958-1960). În prima parte a anilor ‘50,
Târgu Ocna reprezentase spaţiul carceral în care misticismul ortodox devenise un fenomen intens, dar pe care autorităţile
comuniste îl considerau „activitate mistico-legionară” motivată de apartenenţa ideologică. De altfel, termenul de „legionar”
abundă în documentele penale ale Securităţii, mai ales în cazul celor care refuzaseră reeducarea din anii 1949-1951. În realitate,
înşişi deţinuţii între ei nu foloseau apelativul de „legionar”, aşa cum apare consemnat în interogatoriile întocmite de anchetatori.

O astfel de urmărire penală era intentată preotului Viorel Todea, din Arieşeni, județul Alba, arestat în mai 1959, alături de alţi 40
de deţinuţi, pentru că în prima detenţie, la Târgu Ocna, se situase printre apropiaţii lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide, adică în
cercul misticilor care se opusese încercărilor de reeducare orchestrate de Securitate.

Despre relaţia sa cu Valeriu Gafencu aflăm din mărturia consemnată de anchetator în interogatoriul din 10 august 1959: „La
începutul lunii februarie 1951 am fost transferat în penitenciarul Tg. Ocna, unde după scurt timp am făcut cunoştinţă cu
legionarul Ardeleanu Gheorghe, care după ce a aflat că am fost legionar şi că sunt preot ortodox m-a prezentat deţinutului
Gafencu Valeriu, legionar, deţinut încă din 1941. Făcând cu acesta cunoştinţă, după câtva timp m-a rugat dacă pot să-l spovedesc.
Eu i-am spus că nu am condiţiile necesare pentru a oficia o spovedanie, dar el mi-a spus că se mulţumeşte aşa cum se poate.
Astfel, eu am acceptat şi într-o zi l-am spovedit. Pe urmă l-am mai spovedit o dată înainte de a deceda. În discuţii, Gafencu era
preocupat de viaţa sufletească. În anul 1951, cu câteva zile înainte de Paşti, Gafencu m-a rugat ca să rostesc în camera unde era el
Evanghelia Învierii şi pentru că nu o ştiam mi-a spus-o el sau dr. Lungeanu Mihail; eu am învăţat-o pe de rost, deoarece era un
text scurt, în noaptea de Paşti m-au chemat în camera lor, unde am rostit ceea ce învăţasem. Tot deţinutul Gafencu, de Boboteaza
anului 1952, m-a rugat ca să fac sfinţirea apei. Eu am făcut aceasta, dându-i apa într-o cană, [iar] el mi-a spus că are de gând să
trimită din această apă «sfinţită» şi în celelalte camere, ca să [se] stropească în camere”.

A fost ţinut la infirmeria TBC, pentru ca în ianuarie 1951 să fie transferat la spitalele penitenciare de la Văcăreşti, apoi de la
Târgu Ocna.

În acest ultim penitenciar, părintele Todea a avut şansa să se afle în mijlocul tinerilor care întreţineau o veritabilă academie
mistică. I-a întâlnit pe Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Ioja Sinesie, despre care îşi aminteşte într-o declaraţie înregistrată în
ancheta Securităţii: „În timp ce eram bolnav, în camera nr. 5 erau bolnavii mai grav şi ajutaţi cu alimente ca: unt, lapte,
marmeladă, zahăr, de către legionarii deţinuţi. Care erau mai sănătoşi şi puteau mânca mâncare mai grea, ne aduceau astfel de
alimente; toţi aceşti legionari ne mai ajutau, spălându-ne lenjeria de corp. Aceşti renunţau la alimentele de mai sus, pentru a ne
ajuta pe noi să ne însănătoşim, acestea constituind un ajutor legionar sau un gest creştinesc“. Totodată, în acest penitenciar se
purtau adevărate discuţii teologice şi mulţi deţinuţi duceau o autentică trăire creştină. Viorel Todea mărturiseşte în ancheta de la
Securitate că în primul contact pe care l-a avut cu Valeriu Gafencu acesta i-a cerut să fie spovedit, tot aşa cum avea să procedeze
cu puţin până să moară.

După expirarea pedepsei, părintele Todea a mai fost deţinut administrativ pentru un an şi şase luni, fiind eliberat abia la 19 iulie
1954. După acest moment, a căutat să păstreze legăturile cu foştii colegi de suferinţă, prin diverse vizite, Securitatea considerând
că Viorel Todea continuă „activitatea legionară“ de la Tg. Ocna. Astfel, la 29 mai 1959, părintele Todea a fost arestat din nou şi
trimis în ancheta Securităţii din Oradea. După un an de anchete, a fost inclus într-un lot de trei inculpaţi foşti colegi de detenţie de
la Tg. Ocna. La 6 iulie 1960, prin Sentinţa nr. 233 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Todea a fost condamnat la 17 ani
muncă silnică pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale“. După primirea sentinţei, părintele Todea a fost spitalizat la
Gherla pentru tratarea mai vechii sale boli de plămâni. Câteva luni mai târziu a fost încarcerat în Penitenciarul Gherla. A fost
eliberat la 3 august 1964, din Penitenciarul Gherla. A revenit în preoţie, slujind la Vidra, iar după un an în localitatea natală.