Formele fără fond, “neadevărul” – o

problemă românească valabilă şi după un

secol şi jumătate? Cauza constantă a
“superficialităţii fatale de la noi”
Formele fără fond, celebra teorie formulată de Titu Maiorescu, într-un studiu publicat în 1868
– “În contra direcţiei de astăzi în cultura română” – pare a fi extrem de actuală şi în contextul
realităţilor de astăzi, după mai bine de un secol şi jumătate.

Adevărat “spiritus rector” al Societăţii “Junimea”, dar şi pentru fenomenul cultural românesc din
a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Titu Maiorescu este prima mare personalitate
autohtonă, fondator al criticii literare, filosof, estet, avocat, politician, care a analizat
tendinţele timpului său şi şi-a asumat rolul de îndrumător, implicându-se în problemele
societăţii româneşti, aflată încă la începuturile modernizării sale.

Titu Maiorescu si Teoria Formele fără fond

Cu studii solide la Viena şi Berlin, cu licenţa în litere şi folosofie obţinută la Sorbona, cu

doctoratul “Magna cum laude”, la Giessen, în Germania, Titu Maiorescu nu este numai
fondatorul Societăţii “Junimea”, de la Iaşi, în 1863, promovând ulterior marii clasici ai literaturii
române (Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă), dar a fost şi prim-ministru
al României, între 1912 şi 1914, Ministru al Culturii şi Instrucţiunii Publice, în guvernul lui
Lascăr Catargiu, timp în care a elaborat, printre altele, şi o Lege de reformare o
învăţământului rural şi a introdus limba română ca obiect de studiu în liceu, rector al
Universităţii din Iaşi, membru fondator al Academiei Române etc.

Formele fără fond – “viciul fundamental al societăţii

româneşti”

Titu
Maiorescu si formele fără fond

Cu o cultură excepţională, Titu Maiorescu a înţeles mai bine ca oricine, la momentul respectiv,
nevoia de modernitate şi de apropiere de valorile occidentale, dar şi riscurile artificializării, ale
superficialităţii, ale pseudoculturii, pseudopoliticii etc., revoltându-se împotriva “viciului”
fundamental al societăţii româneşti de la vremea aceea – “neadevărul”, “neadevărul în
aspiraţii, neadevăr în politică, neadevăr în poezie, neadevăr până şi în gramatică, neadevăr în
toate formele de manifestare a spiritului critic”, după cum spune autorul încă de la începutul
studiului “În contra direcţiei de astăzi în cultura română”.

A împrumuta forme ale culturii apusene, fără a le adapta condiţiilor existente, fără a le armoniza
cu specificul nostru naţional, reprezenta, în opinia crtiticului, un risc enorm. El observă că tinerii
români se întorceau în ţara lor, de la studii in străinătate, cu hotărârea de a imita şi a reproduce
“aparenţele culturii apusene”, “o formă goală”, gândindu-se că, în felul acesta, vor realiza
libertatea şi progresul într-un stat modern.

În realitate, prim imitarea formelor civilizaţiei apusene – formele fără fond – se producea un
fenomen extrem de periculos: “Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli
și literatură, avem muzee, Conservator, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar toate
aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără
adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă și fără valoare, și abisul
ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc” – spunea Titu Maiorescu.
“Încurajarea blândă a mediocrităţilor” – un pericol major

Form
ele fără fond, Titu Maiorescu

Formele fără fond au proliferat, în epocă, prin “încurajarea blândă a mediocrităţilor”,

Maiorescu observând că: ”Cea mai rea poezie, proza cea mai lipsită de idei, discursul cel mai
de pe deasupra – toate sunt primite cu laudă, sau cel puțin cu indulgență, sub cuvânt că
„tot este ceva” și că are să devie mai bine. Așa zicem de 30 de ani și încurajăm la oameni
nechemați și nealeși! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y – jurnalist eminent,
domnul Z – bărbat de stat european, și rezultatul este că de atunci încoace mergem tot mai
rău, că poezia a dispărut din societate, că jurnalistica și-a pierdut orice influență; iar cât
pentru politica română, fericite articolele literare, cărora le este permis să nu se ocupe de
dânsa!”.

Aşadar, primul “adevăr” care trebuia învăţat în societatea românească era acela că
“mediocritățile să fie descurajate de la viața publică a unui popor, și cu cât poporul este
mai incult, cu atât mai mult, fiindcă tocmai atunci sunt primejdioase. Ceea ce are valoare
se arată la prima sa înfățișare, în meritul său, și nu are trebuință de indulgență, căci nu este
bun numai pentru noi și deocamdată, ci pentru toți și pentru totdeauna”.

Formele fără fond sunt “stricăcioase”…

Titu Maiorescu

Al doilea adevăr evidenţiat de Maiorescu este că formele fără fond sunt “stricăcioase” şi că
“mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o
pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de artă frumoasă; mai bine să nu facem deloc
statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem
fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o
compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu
discursurile de recepțiune, cu analele elaborate, decât să le facem toate aceste fără
maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi”.

Citește și: Femei celebre - Hortensia Papadat-Bengescu

I s-a reproşat, în epocă, lui Titu Maiorescu, un anume conservatorism, deşi deschiderea sa spre
modernitate era excepţională. Considera însă că, dacă un popor poate trăi o vreme fără cultură,
până la momentul în care se vor crea condiţiile unei dezvoltări fireşti, sistematice, dinspre fond
spre formă, “cu o cultură falsă nu poate trăi un popor, și dacă stăruiește în ea, atunci dă un
exemplu mai mult pentru vechea lege a istoriei: că în lupta între civilizarea adevărată și
între o națiune rezistentă se nimicește națiunea, dar niciodată adevărul”.

Titu Maiorescu vs. Eugen Lovinescu

 Eu
gen Lovinescu

Peste mai bine de o jumătate de secol, în perioada interbelică, o altă personalitate remarcabilă a
culturii româneşti, Eugen Lovinescu, şi el doctor în filologie, al Universităţii Sorbona, din Paris,
observa că societatea românească nu se schimbase prea mult, în raport cu secolul al XIX-lea, că
eram, aici, în răsăritul Europei, prea mult tributari unor forme culturale, sociale, politice,
economice învechite, că era nevoie de schimbare.

Lovinescu formulează, la rândul său, o altă teorie celebră – teoria modernismului – bazată pe
două etape în dezvoltarea unei culturi şi a civilizaţiei, în general – imitaţia şi sincronismul.
Pornind de la ideea că există un “spirit al veacului”, pe care îl întruchipa civilizaţia apuseană şi
pe care îl numeşte “saeculum”, adică un ansamblu de factori economici, sociali, culturali,
Lovinescu susţine că şi societatea românească trebuia să se adapteze acestui spirit, la început prin
imitaţie, prin crearea unor “forme”, apoi prin dezvoltarea unui fond autentic, naţional.

Desigur, în perioada interbelică, s-au produs “mutaţii estetice” fundamentale, ca şi în societatea

românească, în general. Eugen Lovinescu însuşi sublinia că imitaţia, dacă ar rămâne sub forma ei
brută, nu ar fi un element de progres”, că progresul începe abia după ce “formele” sunt
absorbite şi redate într-o manieră integrată specificului nostru naţional.

Formele fără fond, “neadevărul” – o problemă românească

valabilă şi după un secol şi jumătate?
Formele fără fond

“Formele fără fond” definite de Titu Maiorescu, zbaterea continuă, de-a lungul secolelor, de a
se depăşi decalajul dintre Occidentul civilizat şi Estul/Sud-estul european, arată că o naţiune, ca
să reziste în istorie şi să-şi construiască un destin pe măsura aspiraţiilor, trebuie să discearnă intre
valoare şi nonvaloare şi să găsească drumul cel mai potrivit pentru progres. Este, cum spunea
Titu Maiorescu printr-o metaforă, ca şi când ai avea un singur bloc de marmură: “Dacă îl
întrebuinţezi pentru o figură caricată, de unde să mai poţi sculpta o Minervă?”.

Astăzi, dincolo de pandemia care a afectat întreaga planetă, România dă impresia unei ţari
care încă îşi mai caută drumul printre conflicte mocnite, dezbinări, frustrări, derută,
corupţie, neştiinţă, iresponsabilitate, discursuri (forme fără fond), eşecuri, confuzie etc. şi,
cu cât “deznădejdea şi descurajarea produse de un prezent tulbure sunt mai adânci, cu atât
este mai arzătoare – cum spune istoricul şi eseistul Johan Huizinga – năzuinţa spre
libertate”.

Pe de altă parte, se pare că “emblema” pe care un francez, Raymond Poincaré, om politic şi

prim-ministru al Franţei, ne-a pus-o, în urmă cu un veac, când a avut ocazia să ajungă în Ţările
Române, rămâne extrem de valabilă: “Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de
l’Orient, ou tout est pris à la légère”! („Ce vreţi, suntem aici la porțile Orientului, unde nimic
nu este luat în serios”!).

Cauza constantă a “superficialităţii fatale de la noi”?

Clicktivism, slacktivism

Suntem încă tentaţi să “imităm” prea mult şi inutil? Se încurajează încă, blând,
“mediocrităţile”? Sunt ignorate, considerate ca fiind fenomene secundare, cultura,
spiritualitatea românească? Elitele sunt marginalizate? Cuvântul, menit să zidească, s-a
transformat, cum spunea acelaşi Maiorescu, despre vremea sa, în “beţie de cuvinte”? Am
devenit toţi “clicktivişti”, altfel spus, singura manifestare civică, şi aceasta mimetică,
adeseori, este un Click/Like pe o pagină de internet?

Sunt întrebări ale căror răspunsuri sau simplul fapt de a medita la aceste lucruri ne-ar putea
lămuri, într-o oarecare măsură, dacă trăim încă într-o lume în care formele fără fond par a fi
cel puţin la fel de prezente ca in urmă cu un veac şi jumătate, dacă am descoperit sau nu
virtuţile adevărului, dacă suntem sau nu oameni ai timpului nostru. Şi, mai ales, cum este
acest “timp”?

https://destepti.ro/formele-fara-fond-neadevarul-o-problema-romaneasca-valabila-si-dupa-un-secol-si-
jumatate-cauza-constanta-a-superficialitatii-fatale-de-la-noi/

Sintagma discutata - cea a formele fara fond - apartine lui Titu Maiorescu, teoretician si om politic al
conservatorismului autohton, autor al studiului ,,In contra directei de astazi in cultura romana" din 1868.
In numai 9 pagini se cuprind ideile si aspiratiile lui Maiorescu, filozofia, morala, crezul politic si istoric.
Maiorescu nu defineste in mod concret conceptele de ,,forma" si ,,fond", dar putem deduce ca forma se
refera la institutii, iar fondul la esenta culturala. ,,Prin notiunea de ,,fond" el intelege sistemul
activitatilor materiale si sociale, continutul pe care trebuie sa-l aiba o activitate specifica, dar si zestrea
culturala a unui popor, mentalitatile si structura psihologiei colective, traditiile si patrimoniul spiritual,
toate asimilate in conduite practice. Prin notiunea de ,,forma" intelege structurile institutionale, politice
si juridice ale societatii, sistemul de invatamant, institutiile culturale care organizeaza energiile creatoare
si asigura difuzarea si circulatia valorilor in societate" (Grigore Georgiu, ,,Istoria culturii romane
moderne", pag 132).

Acest articol este o analiza asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate,
pe un neadevar: "Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane este neadevarul, pentru a
intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie,
neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public." (Titu
Maiorescu, ,,In contra directiei de astazi in cultura romana"). Neadevarul reprezinta incercarea fortata
de a adapta forme occidentale la realitatea romaneasca, fara a avea un suport real. "Adevarul pe care-l
proclama Maiorescu este acela al istoriei concrete: nu o inventie arbitrara, un canon careia cultura sa i
se supuna, ci o realitate izvorata din experienta seculara a oamenilor" (Nicolae Manolescu, "Contradictia
lui Maiorescu", Editura Cartea Romaneasca, 1970, pag 53). Cultura nu trebuie sa se supuna unui fond
creat fara baze reale, ci ea trebuie sa fie creata in mod natural, in functie de pasiunile, dorintele,
talentul, geniului creator al romanilor - ea trebuie sa fie oglinda realitatii pe care noi o traim si o gandim,
nu o copie nereusita a ceea ce traiesc occidentalii.

Maiorescu este radical - el sustine ca totul trebuie luat de la capat, creat din nou in cultura romana,
crezand ca alta forma nu exista de a scapa de aceasta manie imitationista. El spune ca tot ceea ce exista,
tot ceea ce s-a creat pana la el este neadevarat si avem o nevoie imperioasa de a ajunge la adevar. Acest
lucru nu se poate realiza decat daca incepem sa cream in concordanta cu realitatile noastre, creand un
fond si apoi o forma. Trebuie sa se descopere si sa se conserve valorile originare, nefalsificate, autentice
ale poporului roman, acea esenta a neamului romanesc si sa se elimine orice a fost imprumutat si folosit
in mod neadecvat. Maiorescu refuza hotarat imitatia, importurile fara discernamant, excesele ori
deformarile, pronuntandu-se in acelasi timp in favoarea unui set de valori raportat la nevoile interne, la
specificul zonal, pus mereu in relatie cu trecutul si cu viitorul

Cufundata pana la 1820 in "barbaria orientala", societatea romaneasca, trezita "din letargia ei", este
atrasa de ideile "Revolutiunii franceze" si se indreapta spre cultura si civilizatia principalelor state
occidentale, Franta si Germania. Din nefericire, romanii au preluat din acest proces numai "o parte din
lustrul societatilor straine", de fapt "lustrul din afara". Tinerii plecati sa studieze in afara au receptat
cultura si civilizatiile respective fiind lipsiti de pregatire si de observtie profunda si asta a reprezentat
greseala fundamentala caci au vazut numai efectele progresului, nu si cauzele, numai formele
exterioare, nu si "fundamentele istorice mai adanci": "Si astfel, marginiti intr-o superficialitate fatala,
tinerii romani se intorceau si se intorc in patria lor cu hotararea de a imita si a reproduce aparentele
culturei apusene, cu increderea ca in modul cel mai grabit vor si realiza indata literatura, stiinta, arta
frumoasa si, mai intai de toate, libertatea intr-un stat modern." (Titu Maiorescu, ,,In contra directiei de
astazi in cultura romana"). A copia nu inseamna a crea, cu atat mai mult cu cat exista o reala
neconcordanta intre realitatea romaneasca si ceea ce incearca tinerii sa importe in mod fortat. Aceasta
superficialitate duce la o falsa cultura.
https://occidentul-romanesc.com/oana-mosniagu-in-contra-directiei-de-azi/