Curs 4_MCS_Master

METODE ALE CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Problematica domeniului educaţiei fizice şi sportului este extrem de vastă şi complexă,

probabil de acelaşi ordin de mărime cu cea a medicinei sau sociologiei. Această axiomă atrage după
sine o diversificare relevantă atât a tipologiei cercetării ştiinţifice, cât şi a metodelor practice de
cercetare.
În cele ce urmează vom descrie succint numai metodele uzuale de cercetare ştiinţifică utile
în educaţie fizică şi sport, zăbovind cu detalii suficiente (în interes practic) asupra uneia din
metodele reprezentative tipologiei uzuale de cercetare.
În practica curentă de cercetare ştiinţifică din domeniul educaţiei fizice şi sportului,
cercetarea experimentală ocupă locul central. Experimentală sau simulativă, de learning, de eutrofie
etc., cercetarea practică utilizează metode ale căror concepte sunt orientate fie spre analiză, fie spre
sinteză. Practic, se caută, fie o diferenţă, fie o asemănare.
Instrumentele logice de bază ale acestora includ, în proporţii diferite, deducţia, inferenţa şi
inducţia. După criteriul proporţiilor se pot întocmi nenumărate clasificări ale metodelor.
Considerăm că metodele se pot grupa didactic în clase distincte, numai dacă diferenţele
dintre concepte sunt relevante. Diferenţele dintre procedeele metodelor generează, cel mult, variante
de metode.
Este impropriu pentru practica educaţiei fizice şi sportului să se vorbească de metode
statistice, metode matematice, metodele modelării etc., iar, în cadrul lor, de teste, cum ar fi, în speţă,
din metodele statistice, testul Student ,,t", testul ,,Chi-patrat" şi altele.
În fine, noi suntem de părere că metodele practice de cercetare ştiinţifică din educaţie fizică
şi sport se pot clasifica astfel:
 metode analitice;
 metode variaţionale şi covariationale;
 metode relaţionale şi corelaţionale;
 metode sintetice.

Pe de altă parte, indiferent de clasificare, toate metodele duc la concluzii, ceea ce, de regulă,
înseamnă ipoteze confirmate sau infirmate. Uneori, concluziile, pe lângă diagnoze, mai pot face şi
prognoze, dar nici o concluzie nu ridică ipotezele la rangul de teze.
De cele mai multe ori, obiectul cercetării în domeniul educaţiei fizice şi sportului este
factorul biologic (elevul sau sportivul), iar, din acest punct de vedere, metodele de cercetare din
domeniul educaţiei fizice şi sportului se pot caracteriza prin modul de abordare a factorului
biologic.

Metodele care se referă la procese, cum ar fi procesul de pregătire sau procesul de

învăţământ de educaţie fizică, sunt complexe, pe măsura complexităţii proceselor. Ele îşi au
sorgintea în disciplinele care abordează procesele sub aspecte de conducere, corecţie etc., ca de
exemplu: cibernetica (ştiinţa conducerii), managementul (ştiinţa conducerii operative), sistemică şi
altele.
 O altă categorie importantă de metode se referă direct la elevii, studenţii sau sportivii
implicaţi în procesele amintite mai sus, constituind, în general, obiectul cercetării bio-sociologice.
Aceste metode aparţin, de regulă, pedagogiei sau sociologiei (dar pot aparţine şi ciberneticii sau
managementului) şi sunt cunoscute ca metode strategice.

Prin metodele analitice de cercetare ştiinţifică se rezolvă, în general, problemele descriptive.

Observaţia şi comparaţia stau la baza demersurilor lor analitice, iar deducţia este principalul
instrument logic prin care se elaborează concluzii.
Cele mai utilizate metode analitice din educaţie fizică şi sport sunt:
- metoda chestionarului;
- metoda anchetei;
- metoda interviului;
- metoda sondajului;
- metoda studiului de caz;
- metoda studiului de prognoză etc.

Metodele anchetei şi interviului diferă relativ puţin de metoda chestionarului. De regulă, în

anchetă întrebările depind de răspunsurile anterioare, iar în interviu răspunsurile sunt comentate,
întrebările având rol de liant pentru un subiect anume. Prin sondaje se tatonează opinii şi se testează
dispersia răspunsurilor.
Studiul de caz este o metodă foarte eficientă în sportul de performanţă, deoarece performerii
sunt excepţii ale populaţiei statistice de sportivi şi reprezintă ,,unicate". Experienţele lor, după cum
şi a antrenorilor sau a team-work-ului pot fi surse de informaţii utile. În sportul de performanţă,
adesea, media statistică ascunde utilitatea informaţiilor despre ,,cazuri".

Metode variaţionale şi covariaţionale

Varianţa este provocată de ceva, de o cauză. Cauza este o aşa-zisă variabilă independentă,
indiferent dacă ea reprezintă o mărime scalară sau vectorială, o asociere de factori sau o treaptă
valorică a unui atribut. Varianţa mai poartă numele de varietate sau de transformată (în cibernetică),
înţelesul ei fiind acela de schimbare sau diferenţiere.
La baza schimbării stă diferenţa, fie în spaţiu (adică dimensională), fie în timp (temporală)
sau energetică.
Precizăm că semnificaţia se referă la măsura diferenţei şi nu la cauza ei.
Literatura de specialitate consemnează mai multe metode variaţionale şi covariaţionale,
dintre care amintim:
 variantele metodei Analisis Of Variance, pe scurt ANOVA:
 simplă;
 factorială;
 split-plot;
 iterativă etc.
 variantele metodei ANalisis of COVAriance, pe scurt ANCOVA;
 variantele metodei Multiple ANalisis Of VAriance, pe scurt MANOVA, precum şi cele
ale metodei MANCOVA.
 Toate variantele metodelor mai sus menţionate sunt experimentale, în timp ce nu toate
metodele experimentale pot fi socotite metode de varianţă.
Reamintim faptul că experimentele pot fi simple, duble sau multiple. Din punct de vedere
sistemic, ele pot avea o singură variabilă independentă sau mai multe, o singură variabilă
dependentă sau mai multe, o singură treaptă de stare (a blocului funcţional) sau mai multe. Pe scurt,
există, din punct de vedere sistemic, o mare varietate de experimente.
Situaţia cea mai frecvent întâlnită în cercetarea din domeniul educaţiei fizice şi sportului este
aceea în care, la două eşantioane (grupe) alese randomizat (la întâmplare), care fac parte din aceeaşi
populaţie statistică, se aplică diferenţiat o singură variabilă independentă şi se constată şi
interpretează efectul (de varianţă) pe care-l produce aceasta asupra unei singure variabile
dependente.
Prin metoda ANOVA simplă se poate constata şi interpreta dacă această variaţie produsă
asupra variabilei dependente este semnificativă sau nu.

Metode sintetice de cercetare ştiinţifică

Metodele sintetice au tendinţa de a generaliza rezultatele; din acest punct de vedere, ele se
apropie mult de cercetările teoretice. Instrumentul logic preferat al acestor metode este inducţia.
Transducţia este folosită cu predilecţie în cercetările euristice, în care obiectivul principal îl
constituie creaţia, invenţia şi descoperirea. Se mai poate vorbi de tendinţa de extrapolare a
rezultatelor, de predicţii bazate fie pe observaţii sau pe experienţă, fie pe ambele.
Problematica la care se aplică metodele sintetice este cea de transfer al unor rezultate
parţiale sau de eşantion la cele generale, de populaţie statistică. Problema clasică este cea de
apartenenţă la populaţia statistică.
În fine, prin metode sintetice se poate ajunge la concluzii cu caracter general. Calea poate fi
analogia, similitudinea sau, pur şi simplu, asemănarea. Instrumentele logice preferate sunt inducţia
şi transducţia. Analiza şi deducţiile sunt şi ele prezente în metodele sintetice. Acest lucru este
evident pentru secvenţele sau intervalele din care sunt constituite modurile de variaţie.