VERBUL

Verbul este o parte de vorbire flexibilǎ, a cǎrei flexiune este conjugarea, care prezintǎ categoriile de diatezǎ,
tranzitivitate, mod, timp, persoanǎ, numǎr şi gen (la diateza pasivǎ).
Verbul românesc are o singurǎ formǎ de bazǎ (infinitivul prezent), care este numele verbului şi este înregistrat ca
atare în dicţionare.

CLASIFICAREA VERBELOR

A. Dupǎ capacitatea verbelor de a realiza predicatul sau o altǎ funcţie sintacticǎ

I. Verbele predicative sunt verbe cu înţeles de sine stǎtǎtor, care pot alcǎtui singure predicatul sau o altǎ funcţie
sintacticǎ
a merge a compara a se mira
a duce a pedepsi a-şi aminti
II. Verbele copulative sunt verbe total sau parţial desemantizate, care fac legǎtura între subiect şi numele
predicativ, alcǎtuind cu acesta din urmǎ predicatul nominal sau alte funcţii sintactice:
a fi a şedea a se crede
a pǎrea a se chema a se considera
a apǎrea a se numi a se dovedi
a deveni a se naşte a se trezi
a ajunge a însemna a se pomeni
a se face a constitui a se declara
a rǎmâne a reprezenta a se pretinde
a veni a semnifica a se zice
a ieşi a se simţi
a sta a se şti
Aceste verbe se comportǎ în mod diferit, în funcţie de contextul morfo-sintactic, putând fi atât predicative, cât şi
copulative.

Verb predicativ Verb copulativ

A FI Nu era acasǎ. Era un om fericit.
Asta a fost demult. Nu e bine sǎ pleci acum.
Cartea e pe masǎ.
A PǍREA Pare cǎ nu e nimeni acasǎ. Pare extrem de tristǎ.
Pari cǎ nu te intereseazǎ.
A APǍREA A apǎrut pe neaşteptate. Totul apare foarte clar.
A DEVENI ––––– A devenit vorbǎreţ.
A AJUNGE N-a ajuns încǎ acasǎ. A ajuns director.
A SE FACE S-a fǎcut întuneric. S-a fǎcut nesuferit tuturor.
A RǍMÂNE A rǎmas unde era. A rǎmas şocat.
A VENI A venit cu noi. A venit director.
A IEŞI Iese acum din casǎ. Anul ǎsta iese doctor.
A STA Stǎ în Bucureşti. Stǎ sǎ plouǎ.
A ŞEDEA Nu şade deloc. Nu-ţi şade bine.
A SE CHEMA Se cheamǎ unul pe altul. Se cheamǎ Radu.
A SE NUMI Se va numi un nou director. Copilul se va numi Daniel.
A SE NAŞTE S-a nǎscut în 1980. S-a nǎscut poet.
A ÎNSEMNA A însemnat totul în carnet. A însemnat totul pentru el.
A CONSTITUI S-a constituit noul cabinet. Plecarea lor constituie o greşealǎ.
A REPREZENTA Îl reprezintǎ un mare avocat. Tabloul ǎsta reprezintǎ o valoare.
A SEMNIFICA ––– Ce semnificǎ vorbele lui?
 A SE SIMŢI Se simte cǎ nu-l intereseazǎ. Se simte vinovat.
A SE ŞTI Se ştie ce s-a întâmplat. Se ştie obligatǎ faţǎ de ei.
A SE CREDE Se crede cǎ a plecat. Se crede îndreptǎţit sǎ plece.
A SE CONSIDERA Se considerǎ cǎ am greşit. Se considerǎ nedreptǎţit.
A SE DOVEDI S-a dovedit cǎ are dreptate. S-a dovedit total inabil.
A SE TREZI S-a trezit devreme. S-a trezit concediat.
A SE POMENI Nu s-a pomenit numele lui. S-a pomenit luat în râs.
A SE DECLARA S-a declarat o amnistie. S-a declarat nevinovat.
A SE PRETINDE S-a pretins cǎ totul e bine. S-a pretins prietenul meu.
A SE ZICE S-a zis cǎ au procedat bine. S-a zis discipolul lui.

Verbele parţial desemantizate sunt uneori numite verbe semicopulative.

Se considerǎ greşit cǎ verbele copulative formeazǎ numai predicatul nominal. De fapt, ele realizeazǎ diverse
funcţii sintactice:
◘ predicat nominal
A devenit nerǎbdǎtor în ultima vreme.
◘ subiect
A te face magistrat nu e uşor.
◘ nume predicativ
Nu pare a fi prieten cu nimeni.
◘ element predicativ suplimentar
Îl ştiu a fi binevoitor.
◘ atribut verbal
Ideea de a se chema Ioana a fost a bunicii.
◘ apoziţie
Avea o singurǎ dorinţǎ: de a rǎmâne devotat familiei.
◘ complement direct
Nu pot fi duşmanul lor.
◘ complement indirect
Se temea de a rǎmâne singur.
◘ complement circumstanţial de cauzǎ
Fiind discret, s-a retras din camerǎ.
◘ complement circumstanţial concesiv
Bolnav fiind, a plecat totuşi în cǎlǎtorie.
◘ complement circumstanţial de scop
Pentru a pǎrea sigur pe el, s-a îmbrǎcat foarte elegant.
◘ complement circumstanţial de timp
Înainte de a deveni avocat, a fost grefier la tribunal.
◘ complement circumstanţial de relaţie
E interesat în a ieşi cât mai repede inginer.
etc.
Verbele copulative realizeazǎ şi funcţii sintactice incomplete sau insuficiente, atunci când alcǎtuiesc o unitate
împreunǎ cu o propoziţie predicativǎ:
• predicat nominal incomplet
Nu pare sǎ fie deloc deranjat de afirmaţiile la adresa lui.
• subiect incomplet
A fi ce eşti tu e un lucru demn de laudǎ.
• nume predicativ incomplet
A ajuns a fi cum am sperat noi.
• element predicativ suplimentar incomplet
O vǎd devenind ceea ce a dorit întotdeauna.
• atribut verbal incomplet
N-are sorţi de izbândǎ în încercarea de a redeveni ce a fost.
• apoziţie incompletǎ
Are o idee ciudatǎ: de a se preface cǎ nu-i pasǎ de nimeni.
 • complement direct incomplet
Nu se poate simţi cum se simţea înainte.
• complement indirect incomplet
Se gândea la a rǎmâne cum era.
• complement circumstanţial de cauzǎ incomplet
Numindu-se cum se numeşte, nu poate acţiona altfel.
• complement circumstanţial concesiv incomplet
Chiar însemnând cǎ trebuie sǎ plece, tot n-a renunţat.
• complement circumstanţial de scop incomplet
A muncit mult pentru a deveni ce a devenit.
• complement circumstanţial de timp incomplet
Înainte de a se trezi cǎ e dat afarǎ, ar trebui sǎ facǎ ceva.
• complement circumstanţial de relaţie incomplet
Nu se pricepe prea bine la a pǎrea ce nu e.

B. Dupǎ modificǎrile din interiorul rǎdǎcinii în timpul flexiunii

I. Verbele regulate sunt verbe care nu îşi modificǎ rǎdǎcina în timpul flexiunii sau o modificǎ prea puţin.
Modificǎrile minore ale rǎdǎcinii sunt numite alternanţe fonetice:
• alternanţe vocalice
a – ǎ caut – cǎutam
e – ea plec – pleacǎ
e–a înşel – înşalǎ
o – oa rod – roade
• alternanţe consonantice
s–ş cos – coşi
t–ţ caut – cauţi
g – ğ fug – fugi
c – č duc – duci
d – z aud – auzi
II. Verbele neregulate sunt verbe a cǎror rǎdǎcinǎ a suferit mari modificǎri în timpul flexiunii. Numǎrul lor este
destul de redus. Sunt verbe vechi, majoritatea de mare circulaţie în limbǎ, câteva populare şi arhaice:
a fi a sta
a avea a da
a voi a muri
a vrea a veni
a lua a pune
a putea a rǎmâne
a bea a mânea (=a rǎmâne peste noapte)
a mânca a la (=a spǎla)

C. Dupǎ capacitatea acţiunii verbelor de a fi realizatǎ de persoanele verbului

I. Verbele personale sunt verbe a cǎror acţiune poate fi realizatǎ de toate persoanele verbului.
a aduce a veni
a lua a completa
a demonstra a se gândi
a certa a-şi imagina
II. Verbele impersonale sunt verbe a cǎror acţiune nu poate fi realizatǎ de toate persoanele şi care nu pot avea
niciodatǎ un subiect animat. Sunt de asemenea verbe unipersonale, putând avea doar formǎ de persoana a III-a singular,
rar plural.
1. Verbe impersonale şi unipersonale la diateza activǎ, urmate de o propoziţie subiectivǎ, rar de un subiect non-
animat:
a trebui (sǎ) a merge (sǎ)
a merita (sǎ) a conta (cǎ/dacǎ)
a fi (sǎ) a reieşi (cǎ)
a rǎmâne (sǎ) a rezulta (cǎ)
a strica (sǎ) a avea sens/rost/importanţǎ
 2. Verbe impersonale la diateza reflexivǎ/reflexiv-pasivǎ/pasivǎ, urmate de o propoziţie subiectivǎ, rar de un
subiect non-animat. Cel mai frecvent aceste verbe apar la indicativ prezent.
se ştie / este ştiut se aude
se cunoaşte / este cunoscut se simte
se înţelege / este (de la sine) înţeles se observǎ
se bǎnuieşte se urmǎreşte
se suspecteazǎ se pare
se afirmǎ se poate
se confirmǎ se întâmplǎ
se hotǎrǎşte se cade
se decide se cuvine
se sperǎ se face
se impune se zice
se aflǎ se spune
se descoperǎ se istoriseşte
se lǎmureşte se povesteşte
se vede se zvoneşte
3. Expresii verbale impersonale, realizate ca predicate nominale, în a cǎror structurǎ intrǎ un verb copulativ
impersonal (a fi, rar a pǎrea sau a deveni) şi un nume predicativ exprimat prin adverb sau locuţiune
adverbialǎ/substantiv/verb la supin/pronume nehotǎrât/numeral adverbial. Cer o propoziţie subiectivǎ, rar un subiect non-
animat. Cel mai frecvent verbul copulativ este la indicativ prezent.
e adevǎrat e vital
e bine e cât pe ce
e convenabil e cu (ne)putinţǎ
e devreme e de ajutor
e dezastruos e de competenţa (cuiva)
e discutabil e de domeniul (cuiva)
e esenţial e de folos
e evident e de mirare
e frumos e peste puterile (cuiva)
e groaznic e peste putinţǎ
e important e de resortul (cuiva)
e (im)posibil
e inacceptabil e cazul
e inadmisibil e ceasul
e incontestabil e momentul
e (in)corect e o banalitate
e incredibil e o insolenţǎ
e inevitabil e o minune
e insuportabil e o necesitate
e inuman e o nerozie
e îngrozitor e o obrǎznicie
e limpede e o problemǎ
e minunat e o prostie
e necesar e o tragedie
e (ne)clar e timpul
e (ne)firesc e un adevǎr
e (ne)îndoielnic e un lucru
e (ne)plǎcut e un truism
e (ne)sigur e vremea
e oribil
e problematic e de aşteptat
e recomandabil e de discutat
e târziu e de dorit
e totuna e de necrezut
e tulburǎtor e de neimaginat
 e de notat pare incredibil
e de observat pare inevitabil
e de remarcat pare o nebunie
e de vǎzut pare o prostie
pare sigur
una e..., alta e... pare un lucru

e (pentru) prima oarǎ/datǎ devine clar

e (pentru) a doua oarǎ devine evident
e (pentru) ultima oarǎ/datǎ devine imposibil

4. Verbe/locuţiuni verbale/expresii cu caracter impersonal, însoţite de pronume personale în dativ sau acuzativ, cu
funcţia de complement indirect sau complement direct (subiecte logice). Cer o propoziţie subiectivǎ, rar un subiect non-
animat.
a-i plǎcea a i se pǎrea o minune
a-i face plǎcere a-i deveni clar
a-i displǎcea a-i deveni imposibil
a-i repugna a-i deveni insuportabil
a-i veni a-i deveni o povarǎ
a-i conveni a-i fi dat
a i se nǎzǎri a-i fi hǎrǎzit
a i se pǎrea a-i fi menit
a i se întâmpla a-i fi scris
a-i da/trece/trǎzni prin cap/minte/gând a-i fi sortit
a-i da de gândit a-l bucura
a-i sta în fire/caracter a-l bulversa
a-i sta în putere/puteri/putinţǎ a-l deprima
a-i sta pe limbǎ a-l descumpǎni
a-i sta pe creier a-l enerva
a-i fi drag a-l entuziasma
a-i fi greu/dificil a-l extazia
a-i fi imposibil a-l incita
a-i fi necesar a-l interesa
a-i fi penibil a-l intriga
a-i fi uşor a-l înnebuni
a-i fi de ajutor a-l mâhni
a-i fi de folos a-l nedumeri
a-i fi peste putinţǎ a-l supǎra
a-i fi cu neputinţǎ a-l şoca
a i se pǎrea greu a-l cǎlca pe nervi
a i se pǎrea imposibil a-l da gata
a i se pǎrea frumos a-l pune pe gânduri
a i se pǎrea un lucru a-l scoate din sǎrite/minţi/pepeni
5. Verbe/locuţiuni verbale impersonale, care nu acceptǎ un subiect în nominativ, nici propoziţie subiectivǎ,
apǎrând în propoziţii eliptice de subiect. Cel mai frecvent sunt însoţite de un pronume personal în dativ, cu funcţia de
complement indirect (subiect logic).
a-i sta bine/rǎu (cumva/cu ceva) a i se urî (cu)
a-i şedea bine/rǎu (cumva/cu ceva) a i se face (de)
a-i pǎrea rǎu/bine (de) a-i merge (cu)
a-i pǎsa (de) a-i plǎcea (de)
a-i fi (de) a fi vorba (de)
a i se apleca a fi nevoie (de)
a i se acri (cu/de)
6. Verbe impersonale la diateza activǎ, rar reflexivǎ, în structuri idiomatice, urmate de substantive cu funcţia de
subiect gramatical şi însoţite cel mai frecvent de pronume personale în dativ sau acuzativ (subiecte logice). Întreaga
structurǎ exprimǎ o stare subiectivǎ, adesea fiziologicǎ.
a-i fi rǎu/foame/sete/fricǎ/teamǎ/groazǎ/ruşine/silǎ/scârbǎ/milǎ/dor
a i se face rǎu/somn/fricǎ/teamǎ/silǎ/greaţǎ/scârbǎ/milǎ/foame/sete
a i se face pielea de găină
a i se opri mintea/inima
a-i creşte părul
a-i curge lacrimile/nasul
a-i da lacrimile
a-i fi lumea mai dragǎ
a-i ieşi dinţii
a-i îngheţa sângele în vine
a-i lăsa gura apă
a-i lipsi o doagǎ
a-i merge mintea
a-i merge/turui gura
a-i miji mustaţa
a i se pune pata
a-i rǎmâne vorba în gât
a-i sǎlta inima (de bucurie)
a-i sosi/suna ceasul
a-i sta inima în loc
a-i sta mintea/gândul (la)
a-i trece durerea/boala/frica
a-i veni ameţealǎ/rǎu
a-i veni gândul/ideea
a-i veni mintea la cap
a-i veni inima la loc
a nu-i mai sta gura
a nu-i sta capul/mintea la

a-l ajunge mintea

a-l apǎsa frica/spaima/neliniştea
a-l apuca furia/somnul/o pirotealǎ
a-l bate/frǎmânta gândul
a-l chinui sentimentul/gândul/remuşcările/foamea/setea
a-l cuprinde frica/înduioşarea/ruşinea/mânia/furia
a-l duce mintea/gândul
a-l duce/obliga/mâna nevoia
a-l durea capul/mâna/piciorul/spatele/gâtul
a-l lăsa puterile/memoria
a-l lua dracu/naiba
a-l lua gura pe dinainte
a-l lua/ierta Dumnezeu
a-l mânca pielea
a-l prinde/fura somnul
a-l trage curentul
a-l trage inima/aţa

a se face ceartǎ/gâlceavǎ
a se face luminǎ/întuneric/noapte/frig
a se lǎsa ceaţǎ/întunericul/negura
a se pune problema
a se revǎrsa zorile
a se ridica întrebarea

a merge lucrurile
a încǎpea îndoialǎ
 III. Verbele unipersonale sunt verbe care au numai formǎ de persoana a III-a singular, rar plural. Pe lângǎ toate
categoriile de verbe impersonale, sunt unipersonale şi urmǎtoarele tipuri de verbe:
1. verbe care exprimǎ fenomene ale naturii, care apar în propoziţii eliptice de subiect
a ploua a se însera
a burniţa a se întuneca
a turna (cu gǎleata) a se înnegura
a ninge a se lumina (de ziuǎ)
a fulgui a se însenina
a viscoli a îngheţa
a viforî a dogori
a fulgera a da brumǎ
a trǎzni a da îngheţ
a tuna a da lapoviţǎ
a se înnopta
2. verbe care exprimǎ acţiuni caracteristice lumii animale şi vegetale (dacǎ apar ca verbe personale cu subiect
animat, ele au sens figurat)
a oua a mǎcǎi
a cloci a ciripi
a paşte a grohǎi
a necheza a guiţa
a galopa a behǎi
a rage a sâsâi
a mugi a îmmuguri
a boncǎlui a înfrunzi
a gâgâi a înflori

IV. Dupǎ capacitatea verbului de a avea un complement direct

1. Verbele tranzitive sunt verbe care acceptǎ un complement direct.
Complementul direct poate fi de douǎ tipuri:
◘ complement direct al persoanei (rǎspunde la întrebarea PE CINE?)
◘ complement direct al lucrului (rǎspunde la întrebarea CE?)
Dupǎ tipul de complement direct pe care îl acceptǎ, verbele tranzitive sunt de patru tipuri:
a) verbe cu dublǎ tranzitivitate, care acceptǎ simultan un complement direct al persoanei şi un complement
direct al lucrului:
a ruga ceva pe cineva
a întreba ceva pe cineva
a anunţa ceva pe cineva
b) verbe care acceptǎ numai un complement direct al persoanei:
a certa pe cineva
a omorî pe cineva
a bucura pe cineva
a îngrijora pe cineva
c) verbe care acceptǎ numai un complement direct al lucrului:
a bea ceva
a demonstra ceva
a risipi ceva
a reproşa ceva
d) verbe care acceptǎ atât un complement direct al persoanei, cât şi al lucrului, dar nu simultan, iar dacǎ existǎ
un complement direct al persoanei, pe poziţia complementului direct al lucrului apare un element predicativ
suplimentar sau o propoziţie predicativă suplimentară:
◘ verbe ale percepţiei
a vedea
a auzi fǎcând
a simţi pe cineva cǎ face
a observa cum face
 a urmǎri
a privi
◘ verbe ale cunoaşterii
a şti
a cunoaşte a face
a considera pe cineva cǎ face
a bǎnui cum face
a suspecta drept ceva
a presupune
◘ verbe ale desemnǎrii
a pune
a desemna ceva
a numi pe cineva drept ceva
a nominaliza sǎ fie
a alege
◘ verbe speciale
a lǎsa pe cineva sǎ facǎ
a face

Am vǎzut cǎ se îndreaptǎ spre noi.

propoziţie completivǎ directǎ

L-am vǎzut cǎ se îndreaptǎ spre noi.

propoziţie predicativǎ suplimentarǎ

2. Verbele intranzitive sunt verbe care nu acceptǎ un complement direct. Existǎ mai multe categorii de verbe intranzitive:
a) verbele copulative (la întrebarea CE? rǎspunde numele predicativ)
b) majoritatea verbelor impersonale (la întrebarea CE? rǎspunde subiectul sau propoziţia subiectivǎ)
c) verbele reflexive cu pronume reflexiv în acuzativ, deoarece acesta ţine locul complementului direct
a se supǎra pe cineva

complement indirect
a se întreba despre ceva/în legǎturǎ cu ceva
a se baza pe cineva/pe ceva
a se întrista
a se gândi
a se teme
a se mira
d) verbele de mişcare
a merge a înainta
a fugi a pǎşi
a alerga a intra
a pleca a urca
a se duce a coborî
e) alte verbe
a conta (pe cineva/pe ceva) a muri
a miza (pe cineva/pe ceva) a renunţa
a dormi a contribui
a zâmbi a-şi aminti
a aparţine
Dacǎ un verb în general intranzitiv sau un verb tranzitiv este însoţit de un complement direct al lucrului exprimat
printr-un substantiv provenit din aceeaşi rǎdǎcinǎ sau care aparţine aceleiaşi sfere semantice, acesta este de fapt
complement intern.
a visa un vis
a dormi un somn
 a trǎi un trai/o viaţǎ
a lupta o luptă
a ploua o ploaie
a ninge o ninsoare/o zǎpadǎ

LOCUŢIUNI VERBALE
Locuţiunile verbale sunt grupuri de cuvinte, dintre care unul obligatoriu un verb, care au comportament morfo-
sintactic de verbe şi sunt substituibile cu verbe.
a bǎga de seamǎ = a observa
a pune mâna în foc = a garanta
a-i da înainte = a continua
a o lua razna = a înnebuni
a se lua de gânduri = a se îngrijora
a se face luntre şi punte = a se strǎdui
a-şi aduce aminte = a-şi aminti
a-şi pune cenuşǎ în cap = a se cǎi
Locuţiunile verbale pot avea în structura lor diverse pǎrţi de vorbire, cu diverse funcţii sintactice, cu excepţia
funcţiei de subiect.
NU SE ADMIT LOCUŢIUNI VERBALE CU
SUBIECT ÎN STRUCTURA LOR!
Chiar în structuri care ar trebui considerate locuţiuni, cum sunt cele idiomatice cu verbe impersonale şi subiect
inanimat, însoţite în general de pronume personale în D sau A (subiecte logice), nu se admite ideea de subiect în interiorul
locuţiunii:
Mi-e ruşine.
I-a venit ameţealǎ.
L-a furat somnul.
Nu încape îndoialǎ.
Dacǎ o locuţiune apare la diateza pasivǎ, iar complementul direct din interiorul ei devine subiect gramatical, ea îşi
pierde statutul de locuţiune:
Nimeni nu dǎ importanţǎ problemei.

locuţiune verbalǎ
Problemei nu i se dǎ importanţǎ.

verb
Locuţiunile pot fi, la fel ca şi verbele:
◘ tranzitive
A bǎgat de seamǎ tot ce îl înconjura.
◘ intranzitive
Şi-a adus aminte de timpurile trecute.
Locuţiunile pot apǎrea la diverse diateze:
◘ diateza activǎ
Pune la suflet vorbele oricui.
◘ diateza reflexivǎ, cu pronume reflexiv în D sau în A
a se pune bine a-şi da duhul
a se lua la bǎtaie a-şi lua rǎmas bun
a se trage de şireturi a-şi pune amprenta
a se duce pe apa Sâmbetei a-şi lua tǎlpǎşiţa
a se face de râs a-şi face probleme
a se lua la harţǎ a-şi aduce aportul
a se da la fund a-şi pune pofta în cui
◘ diateza pasivǎ
A fost dat afarǎ din serviciu.
◘ diateza reflexiv-pasivǎ
S-a pus pe tapet problema împrumutului.
Locuţiunile pot avea în structura lor pronume personale cu funcţie neutrǎ (o, i, le)
 a o da în barǎ
a o duce
a o încasa
a o încurca
a o lǎsa baltǎ
a o lǎsa (mai) moale
a o lǎsa (pe altǎ zi/ pe altǎdatǎ)
a o lua drept bunǎ
a o lua la fugǎ/goanǎ/sǎnǎtoasa
a o lua pe coajǎ
a o lua razna
a o rupe
a o rupe la fugǎ/goanǎ/sǎnǎtoasa
a o sfecli
a o şterge (englezeşte)
a-i da cu gura
a-i da înainte
a-i da zor
a-i zice
a le avea
a le brodi
a le încurca
a le trage la mǎsea
Verbele copulative

Verbele copulative sunt acelea care formează predicat nominal împreună cu o altă parte de vorbire cu funcție de nume
predicativ. În limba română din categoria verbelor copulative fac parte:

1. a fi (când nu are sensul de a se afla, a se găsi, a exista etc.)

2. a deveni (este întotdeauna copulativ)
3. a ieși (când are sensul de a deveni)
4. a se face (când are sensul de a deveni)
5. a ajunge (când are sensul de a deveni)
6. a rămâne (când nu are sensul de a sta)
7. a însemna (când nu are sensul de a nota)
8. a (se) părea (când arata aparența)
9. a reprezenta
10. a constitui

Notă: a se numi, a se chema, a se naște au regim special. În situațiile: O cheamă Maria, S-a născut Costel, Maria, Costel
sunt subiecte. În situația Ea se cheamă Maria (rar), ea este subiect, iar Maria este nume predicativ. În situația El se numește
Adrian, el este subiect, iar Adrian este nume predicativ. În situațiile Se numește Adrian, Se cheamă Maria, Adrian, respectiv
Maria sunt nume predicative, iar subiectul este neexprimat, subînțeles, ”el”, respectiv ”ea”.

În situațiile Românul s-a născut poet, S-a născut vesel, poet, vesel sunt elemente predicative suplimentare (cu dublă raportare, la
subiect și la predicat).

Obs. Verbul a se preface (când nu are sensul de a se transforma ) cere un element predicativ suplimentar. Ex: El s-a prefăcut
mort – mort este element predicativ suplimentar, cu dublă raportare la subiect și la predicat, iar s-a prefăcut este predicat verbal.

verbul a fi este predicativ când se poate înlocui cu un alt verb predicativ sau are sensul acestuia:
- a trăi
- a viețui
- a o duce
- a-și avea obârșia/originea
- a se trage (din/dintr-un)
- a proveni
- a dura (cu sensul de timp)
- a dăinui
- a se întâmpla
- a se petrece
- a costa
- a valora
- a se duce ș.a.

Valorile morfologice ale lui a fi:

verb predicativ: Am fost într-o excursie (m-am dus/am mers).
verb copulativ: Ea este prietena mea cea mai bună.
verb auxiliar – ajută la formarea timpurilor compuse: Aș fi luat o notă mare dacă aș fi învățat mai mult (modul condițional-
optativ, timpul perfect).
 VALORILE VERBELOR
1. VERBE PREDICATIVE (au înţeles de sine stătător şi formează singure predicatul verbal):

• Elevul citeşte poezia.

• Vb. A FI este predicativ când este sinonim cu : a exista, a se afla, a se găsi, a trăi, a trece, a se duce, a
trebui, a se întâmpla, a fi necesar etc.

2. VERBELE NEPREDICATIVE (nu au înţeles de sine stătător şi nu formează singure predicatul)

a. verbe copulative – nu au înţeles de sine stătător şi intră în alcătuirea unui predicat nominal împreună cu un
nume predicativ.

➢ A FI este copulativ când nu este sinonim cu : a exista, a se afla, a se găsi, a trăi, a trece, a se
duce, a trebui, a se întâmpla, a fi necesar etc.
Mihai este silitor.
➢ A DEVENI este întotdeauna verb copulativ.
Fratele meu a devenit profesor.

➢ A IEŞI El a ieşit doctor.

➢ A AJUNGE când se înlocuiesc cu a deveni Tatăl meu a ajuns ofiţer.
➢ A SE FACE Ea s-a făcut cercetător.

➢ A ÎNSEMNA când nu se poate înlocui cu „a face semn”, „a nota”, „a marca printr-un semn”
A înseamnă a munci. (“a fi tot una cu…”)

➢ A PĂREA când este personal şi prezintă caracteristica subiectului ca apartenenţă sau

impersonal, în expresii verbale impersonale:
Ea părea bolnavă.
Părea mai simplu să mergi acolo.

➢ A RĂMÂNE când arată ca subiectul a rămas sau va rămâne cu aceeaşi caracteristică:

Bătrânul a rămas neschimbat.

➢ A SE NAŞTE când nu are înţelesul de „a căpăta viaţă”, “a veni pe lume” :

Românul s-a născut poet. (“a fi prin origine” , “a fi prin naştere ”)

Obs.: Mai există şi alte verbe copulative: a se chema, a se numi, a se preface etc. când nu au înţeles de sine stătător.

NOTĂ: Verbele copulative (cu excepţia lui a deveni) pot fi şi verbe predicative atunci când au înţeles de sine stătător.

El este în clasă. El a însemnat locul accidentului.

Tu ai ieşit din clasă. I se părea că nimic nu s-a schimbat.
El a ajuns la şcoală. Maria a rămas acasă.
Acolo s-a făcut o şcoală. Mihai Eminescu s-a născut în anul 1850

b. verbe auxiliare sau ajutătoare (nu au înţeles de sine stătător şi intră în alcătuirea unor forme verbale compuse –
moduri, timpuri, diateza pasivă:

- mod indicativ, timp viitor II – anterior: Copilul va fi citit cartea indicată.

- mod conjunctiv, timp perfect: Profesorul ar fi vrut ca elevii să fi citit cartea.
A FI - mod condiţional – optativ, perfect: Profesorul ar fi vrut ca elevii să fi citit cartea.
- modul prezumtiv, timpul prezent: Copilul va fi învăţând mai mult anul viitor
 - modul infinitiv, timpul perfect: L-a amendat pentru a nu fi respectat regulile de
circulaţie.
- toate formele diatezei pasive: Ea este chemată de cineva.

- modul indicativ, timpul perfect compus: Copilul a mers la bunici în vacanţă.

- modul indicativ, timpul viitor popular: Copilul are să meargă la bunici în vacanţă .
A AVEA - modul condiţional – optativ, timp prezent: Andrei ar citi o carte interesantă.
- modul condiţional – optativ, timp perfect: Andrei ar fi citit o carte interesantă.

- modul indicativ, timpul viitor I: Voi merge cu tine în excursie.

- modul indicativ, timpul viitor I: Când mă va asculta, eu voi fi studiat deja
A VREA această problemă.

Verbele auxiliare pot fi şi predicative atunci când au înţeles de sine stătător:

A FI: - PREDICATIV: Acolo sunt munţi înalţi. (“se află”)

- AUXILIAR: Să fi mers şi tu acolo.

A AVEA: - PREDICATIV: Eu am o carte.

- AUXILIAR: Eu am citit cartea.

A VREA: - PREDICATIV: „Eu nu voi ca să mă laud…” (Mihai Eminescu)

- AUXILIAR: Voi merge şi eu acolo.
 VERBUL

DEF.: Este partea de vorbire flexibilă care indică o acţiune (a mânca), o stare (a crede) sau existenţa (a
fi).
FORMA:
1. verbe simple: a dori, a crede etc
2. verbe compuse: a binevoi, a pseudoarticula, a hidroizola etc
CATEGORII DE FLEXIONARE

A) PREDICATIVITATEA
- presupune posibilitatea unui verb de a îndeplini funcţia sintactică de predicat.
I. VERBE PREDICATIVE – sunt verbe cu sens de sine-stătător care pot îndeplini funcţia sintactică de
predicat verbal.
Mergem la munte.
Vrea să mergem la munte.
Am merge la munte.
Mergeţi la munte!
OBS! Verbe predicative sunt toate verbele care au sens de sine-stătător, atât la moduri predicative, cât şi la
moduri nepredicative.
ATENŢIE! În situaţii excepţionale, când au valoare imperativă, susţinute în predicaţie de intonaţie, unele verbe la
moduri nepredicative pot avea funcţie sintactică de predicat:
a) la infinitiv: A nu călca iarba!
a nu călca = predicat verbal exprimat prin verb nepredicativ (susţinut în predicaţie de intonaţie), nepersonal,
tranzitiv, diateza activă, conjugarea I, mod infinitiv (valoare imperativă), timp prezent, forma afirmativă.
b) la supin: De învăţat lecţia!
ATENŢIE! Verbele la moduri nepredicative se pot afla în situaţie de predicaţie secundară (pot avea
subiect):
Ex.: Băiatul a sosit înainte de a răsări soarele.
În aceeaşi situaţie se află şi construcţiile infinitivale şi gerunziale cu verb copulativ:
Ex.: Dorinţa de a fi cuminte l-a oprit să mai facă prostii.
Fiind cuminte, a fost lăudat.
II. VERBE NEPREDICATIVE - sunt verbe care nu pot îndeplini singure funcţia sintactică de predicat.
1) Verbe copulative – sunt verbe fără sens de sine-stătător, care necesită o complinire de sens (nume
predicativ), care nu pot îndeplini funcţia de predicat verbal.
Verbele copulative sunt:
I. A FI – este copulativ când NU are unul dintre sensurile sale predicative:
a) „a exista, a se afla, a trăi, a vieţui, a locui, a avea origine în”
Balauri n-au fost niciodată.
Ion este aici.
Bunica încă mai era când a avut loc războiul.
Cangurii sunt în Australia.
Maria este din Constanţa.
b) „a se întâmpla, a avea loc”
În bloc a fost o pană de curent.
c) „a costa, a preţui”
Cât este kilogramul de roşii?
d) „a călători, a se deplasa în timp sau în spaţiu”
Anul trecut am fost la Paris.
Până pe vârful muntelui sunt două ore de mers.
De la Constanţa la Mangalia sunt patruzeci de kilometri.
e) „a sărbători, a aniversa, a comemora, a se împlini, a celebra”
Mâine sunt cinci ani de când m-am lăsat de fumat.
 Peste un an sunt cinci veacuri de libertate şi democraţie în Zimbabwe.
f) când intră în construcţii impersonale precum:
1. Mi-e sete/ foame/ frică/ dor/ lene etc.
Atenţie!
mi- = complement indirect
e = predicat verbal
sete/ foame/ frică = subiect
2. Tu 1/ era 2/ să cazi 1/.
II. A PĂREA – este copulativ când NU poate fi înlocuit cu „a se părea” (când nu are sens
impersonal).
Ex.: Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă. – predicativ
El pare neliniştit.
III. A SE FACE – este copulativ când NU poate fi înlocuit cu „a se prepara, a se pregăti” (sau
când este la diateza reflexivă-pasivă) sau cu „a se termina”
Ex.: Războiul se face cu bani. - predicativ
Prăjitura se face în cinci minute. – predicativ
S-a făcut! - predicativ
IV. A DEVENI – este întotdeauna verb copulativ
Ex.: Ei au devenit prieteni.
V. A IEŞI – este predicativ când indică deplasarea.
- este copulativ când poate fi înlocuit cu „a deveni”
Ex.: Au ieşit la plimbare. – predicativ
Marius a ieşit medic din facultate. - copulativ
VI. A AJUNGE – este predicativ când indică deplasarea sau nu are sensul „a fi suficient”
- este copulativ când poate fi înlocuit cu „a deveni”
Ex.: Toţi au ajuns la destinaţie. – predicativ
Ajunge atâta vorbă. – predicativ
Toţi au ajuns avocaţi. – copulativ
OBSERVAŢIE: Este predicativ şi atunci când este impersonal, urmat de o subiectivă: Ajunge cât
ai vorbit.
VII. A RĂMÂNE – este copulativ când NU indică staţionarea si nu are sensul impersonal „a
urma”.
Ex.: A rămas la bunici. – predicativ
A rămas un copil cuminte. - copulativ
VIII. A ÎNSEMNA – este copulativ când NU poate fi înlocuit cu „a nota, a scrie, a marca (un
loc)”
Ex.: A însemnat toate ideile pe hârtie. - predicativ
Tu însemni bucuria părinţilor tăi. - copulativ
Muncitorul a însemnat locul unde va săpa. – predicativ
Alte verbe copulative:
I. A SE PREFACE – este copulativ când nu înseamnă „a se transforma”
Ex.: Se preface bolnav.
Satul se preface de la o zi la alta.
II. A SE CHEMA, A SE NUMI
Ex.: Aceasta se cheamă măgărie.
III. A SE NAŞTE – este copulativ când nu este la diateza reflexivă-pasivă.
Ex.: Românul s-a născut poet. – copulativ
Eminescu s-a născut în 1850. – predicativ
IV. A COSTITUI, A REPREZENTA (= a însemna)
Ex.: Vorbele sale constituie (reprezintă) o acuzaţie gravă.
V. A SE CREDE, A SE CONSIDERA
Ex.: El se crede deştept.
 2) VERBELE AUXILIARE – sunt verbe fără valoare sintactică (neanalizabile), care au doar rolul de a ajuta la
formarea unor moduri sau timpuri compuse sau la formarea diatezei pasive.
Verbele auxiliare sunt:
1) A FI; ajută la formarea:
a. modului indicativ, timp viitor anterior: Voi fi mâncat până să mănânci tu.
b. modului conjunctiv, timp perfect: Să fi învăţat atunci, acum nu aveai probleme.
c. modului condiţional-optativ, timp perfect: Aş fi plecat la munte iarna trecută.
d. modului infinitiv, timp perfect: Este acuzat de a fi chiulit ieri de la şcoală.
e. diatezei pasive: Florile fuseseră cumpărate de elevi.
2) A AVEA; ajută la formarea:
a. modului indicativ, timp perfect compus: Am plecat la munte.
b. modului indicativ, timp viitor perifrastic: Am să plec la munte.
c. modului condiţional-optativ, timp prezent: Aş pleca la munte.
d. modului condiţional-optativ, timp perfect: Aş fi plecat la munte.
3) A VREA; ajută la formarea:
a. modului indicativ, timp viitor simplu: Voi cânta la vioară.
b. modului indicativ, timp viitor anterior: Voi fi cântat la vioară până să mă asculţi şi tu.
c. modului indicativ, timp viitor popular: Oi cânta la vioară.
d. modului indicativ, timp viitor perifrastic: Or să cânte la vioară.

B) POSIBILITATEA DE A PRIMI PERSOANĂ

I. VERBE PERSONALE – sunt verbe care au flexiune în funcţie de persoană, aflându-se la moduri personale
(indicativ, conjunctiv, condiţional-optativ, imperativ)
II. VERBE NEPERSONALE - sunt verbe care nu au flexiune în funcţie de persoană, aflându-se la moduri
nepersonale (infinitiv, gerunziu, participiu, supin)
III. VERBE IMPERSONALE – sunt verbe a căror acţiune nu poate fi atribuită unei persoane, având
subiect nedeterminat sau „minus uman”.
Verbe şi expresii verbale impersonale:
1. verbe la diateza pasivã impersonalã: este ştiut (că), este cunoscut (că), este bănuit (că) etc.
Este ştiut 1/ cã toţi vom ajunge liceeni. 2/
2. verbe la diateza reflexivã impersonalã (cu sau fãrã valoare pasivã):
Se considerã 1/ cã şoferul este vinovatul accidentului produs. 2/. Se cade (sã), Se cuvine (sã) etc.
3. verbe copulative, impersonale cu nume predicativ exprimat prin verb la modul supin: devine de
neînţeles, ajunge de bănuit, este de crezut etc.
Pare de neconceput 1/ sã mai crezi minciunile prietenului tău. 2/
4. verbe copulative, impersonale cu nume predicativ exprimat prin adverb sau locuţiune adverbialã
(construcţii considerate expresii verbale):
Devine clar 1/ cine are intenţia de denigrare a acţiunilor tale. 2/
E de prisos 1/ sã încerci a mã convinge. 2/
Observaţie:
În construcţii precum: Bine că ai venit. Normal că o să vină. în regentã apare tot un predicat nominal (cu
verb copulativ subînţeles).
5. verbe sau locuţiuni verbale folosite ca impersonale, precedate sau nu de pronume în acuzativ sau în
dativ precum: a pãrea (cu sensul a se pãrea), a-i plãcea, a(-i) ajunge, a-i veni, a-i da prin gând, a-i face
plãcere, a nu avea haz, a nu avea noimã, a merita, a rezulta, a urma, a reieşi, mã priveşte, mã bucurã, mã
surprinde, mã mirã etc.
Ne interesează 1/ ce ai spus. 2/
Contează 1/ cã ai intenţii bune. 2/
Îmi vine 1/ sã te strâng de gât. 2/
Tu 1/ era 2/ sã cazi. 1/
6. verbul impersonal a trebui:
Părinţii 1/ trebuie 2/ sã îşi ajute copiii întotdeauna. 1/
 Observaţie:
Verbul „a trebui” poate fi personal în construcţii populare: Aceste lucruri trebuiau spuse.
7. verbe care indică acţiuni ale fenomenelor naturii: plouă, ninge, burniţează, se întunecă, se înserează,
fulgeră etc.
Afară plouă.
8. verbele copulative impersonale din construcţii precum:
Ce caută el este sã i se facă dreptate.
Dacã te ceartã înseamnă cã te iubeşte.
Dacã nu înveţi pare cã nu te interesează soarta ta.
9. pot fi considerate verbe impersonale şi cele care indică acţiuni făcute numai de animale (acţiuni minus
umane): a se oua, a cotcodăci, a lătra, a behăi etc.
OBSERVAŢIE: Când sunt folosite cu sens figurat, aceste verbe devin personale: Tu latri la colegii tăi.

IV. VERBE UNIPERSONALE: sunt verbe care nu au flexiune decât la persoana a III-a, număr singular.
Verbele de mai sus sunt considerate verbe impersonale ca sens şi unipersonale ca formă.

C) TRANZITIVITATEA – reprezintă posibilitatea unui verb de a trece de la diateza activă la diateza

pasivă.
Ex.: a lovi (pe cineva) – a fi lovit (de către cineva)
OBS.: Sunt tranzitive verbele care primesc la diateza activă complement direct (care devine, la pasivă,
subiect).
Ex.: activă: Ion loveşte mingea.

pasivă: Mingea este lovită de Ion.

ATENŢIE!
1. Toate verbele la diateza pasivă sunt tranzitive.
2. Toate verbele la diateza reflexivă sunt intranzitive.
3. Toate verbele copulative sunt intranzitive.

D) DIATEZA – reprezintă raportul dintre cel care face acţiunea şi cel care o suportă.
I. DIATEZA ACTIVĂ – subiectul face acţiunea, iar un obiect (complement direct sau indirect) o suportă.
Ex.: Băiatul îngrijeşte florile.
II. DIATEZA PASIVĂ – subiectul suportă acţiunea făcută de un obiect (complementul de agent).
Ex.: Florile sunt îngrijite de către băiat.

Complementul de agent
Def: Este complementul care indică AUTORUL (agentul) unei acţiuni (se mai numeşte şi subiect logic).
Întrebări specifice: de către cine?, de către ce?
C. Ag. determină:
1. cu precădere, verbe la diateza pasivă (este element de recunoaştere a diatezei pasive)
ex.: Caietele sunt corectate de profesor.
Poate determina şi:
2. adjective (care sunt, de fapt, verbe la participiu cu valoare pasivă, din construcţii cu verb auxiliar
eliptic)
ex.: Certat de părinţi, Ion s-a cuminţit.
3. adjective neologice precum: analizabil, plătibil etc.
ex.: Creditele rambursabile de către cei cu venituri mici vor fi oferite pe un termen mai lung.
4. verbe la supin, formă negativă, cu valoare pasivă (din construcţii cu verb auxiliar eliptic):
ex.: De nerezolvat de către elevii slabi, exerciţiul a reprezentat o serioasă încercare şi pentru cei buni.
C. Ag. poate fi exprimat numai prin substantiv sau substitut al acestuia (pronume sau numeral) în cazul
acuzativ:
 Ex.: Am fost cuprinşi de indignare auzindu-l vorbind aşa.
Terenul a fost defrişat de ei.
Fiind câştigată de cei trei, lupta a părut tuturor cinstită.

Diateza pasivă se construieşte din:

a) verb auxiliar a fi (care indică, în analiza morfologică, modul, timpul, persoana, numărul şi forma)
b) verbul de conjugat la modul participiu (care indică, în analiza morfologică, conjugarea)
ATENŢIE:
1. A nu se confunda verbul la diateza pasivă (care are funcţia sintactică de predicat verbal) cu predicatul
nominal:
Ex.: Pâinile sunt coapte (de brutari). – predicat verbal / verb la pasivă
Fructele toamnei sunt coapte (de cineva?). – predicat nominal
Obs.: Identificăm diateza pasivă prin posibilitatea de a primi complement de agent.
2. Verbul de conjugat, la modul participiu, se acordă cu subiectul în gen şi în număr, DAR NU ESTE
ADJECTIV!
Ex.: Copacii erau văruiţi de către George.
III. DIATEZA REFLEXIVĂ - cel care face acţiunea o şi suportă.
Ex.: El se gândeşte (pe cineva, cuiva).
Diateza reflexivă se construieşte cu ajutorul unui pronume reflexiv, cu formă neaccentuată, în acuzativ sau în dativ,
FĂRĂ FUNCŢIE SINTACTICĂ!
Ex.: El îşi aminteşte de tinereţe.
El se uită la televizor.
ATENŢIE!
Verbul la diateza reflexivă poate fi confundat cu verbele active pronominale (verbe determinate de pronume
reflexive, cu formă neaccentuată, care au funcţie sintactică).
PROBĂ!
Identificăm verbul la diateza reflexivă prin următoarele probe:
a. dacă verbul îşi schimbă sensul când apare fără pronume reflexiv, avem diateza reflexivă:
ex.: El se uită (El uită). - reflexivă
El se spală (El spală). – activă pronominală obiectivă
b. dacă pronumele reflexiv nu poate fi înlocuit cu un pronume personal fără ca verbul să-şi modifice sensul sau să
nu aibă sens, avem diateza reflexivă:
ex.: El îşi aminteşte (El îi aminteşte) – reflexivă
Ei se prefac bolnavi (Ei îl prefac bolnav) – reflexivă
Ei se bat (Ei îl bat) – activă pronominală reciprocă
Ea şi-a luat geanta (ea i-a luat geanta) – activă pronominală posesivă
c. dacă pronumele reflexiv poate fi dublat cu forma sa accentuată, are funcţie sintactică, deci verbul nu este la
diateza reflexivă, ci la diateza activă pronominală
ex.: El se ceartă pe sine – activă pronominală obiectivă
El se gândeşte pe sine – reflexivă

E) CONJUGAREA
Reprezintă o grupare a verbelor în funcţie de asemănările acestora în flexiune. Conjugarea din care face parte un
verb se identifică din terminaţiile acestuia de la modul infinitiv, timp prezent:
a. conjugarea I: -a (a cânta, a crea, a agrea, a purta, a căuta etc.)
b. conjugarea a II-a: -ea (a vedea, a putea, a părea etc.)
Obs.: Pentru a nu confunda conjugarea I cu a II-a (ex.: a crea), se ţine cont că la conjugarea a II-a terminaţia –ea
este în diftong.
c. conjugarea a III-a: -e (a zice, a face, a rupe, a întinde etc.)
d. conjugarea a IV-a: -i (a vorbi, a auzi, a pocni, a adormi etc.)
-î (a hotărî, a coborî, a târî, a urî, a tăbărî etc.)

F) MODURI (ŞI TIMPURI)

Modul este forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care vorbitorul consideră acţiunea (sigură sau posibilă
în îndeplinire)
 I. MODURI PERSONALE SAU PREDICATIVE
Sunt moduri la care verbele flexionează după persoană şi au funcţie sintactică de predicat.
1. MODUL INDICATIV – arată o acţiune sigură, reală.
a) timp prezent (acţiune desfăşurată în momentul vorbirii)
creez creăm
creezi creaţi
creează creează
→ format din rădăcină verbală (cre) + sufix temporal de prezent (-ez sau -a) + desinenţe (ø, -i, -ă / -m, -ţi, -ă)
b) timp trecut
1) imperfect (acţiune trecută, care se desfăşoară în acelaşi timp cu altă acţiune trecută, şi neterminată)
cream cream
creai creaţi
crea creau
→ format din rădăcină verbală (cre) + sufix temporal de imperfect (-a sau -ea) + desinenţe (-m, -i, ø / -m, -ţi, -u)
2) perfect compus (acţiune trecută şi terminată)
am creat am creat
ai creat aţi creat
a creat au creat
Obs.: a. Forma inversă a perfectului compus este populară sau poetică: creat-am
b. Între cele două elemente de compunere poate apărea semiadverbul mai: am mai creat (nu mai am creat)
→ alcătuit din verb auxiliar „a avea” (am, ai, a / am, aţi, au) + forma de participiu a verbului de conjugat
3) perfect simplu (acţiune trecută şi terminată; regional, acţiune trecută şi terminată de curând)
creai crearăm
creaşi crearăţi
creă creară
→ format din rădăcină verbală (cre) + sufix temporal de perfect simplu (-i, -a, -se, -u sau -î) + desinenţe (-i, -şi, ø / -răm,
-răţi, -ră)
4) mai mult ca perfect (acţiune trecută şi terminată înaintea altei acţiuni trecute)
→ format din rădăcină verbală (cre) + sufix temporal de perfect simplu (-i, -a, -se, -u sau -î) + sufix temporal de mai mult
ca perfect (se) desinenţe (-i, -şi, ø / -răm, -răţi, -ră)
c) timp viitor
Forme literare:
1) viitor simplu (acţiune viitoare)
voi crea vom crea
vei crea veţi crea
va crea vor crea
Obs.: a. Forma inversă a viitorului simplu este populară sau poetică: crea-voi
b. Între cele două elemente de compunere poate apărea semiadverbul mai: voi mai crea (nu mai voi crea)
→ alcătuit din verb auxiliar „a vrea” (voi, vei, va / vom, veţi, vor) + forma de infinitiv a verbului de conjugat
2) viitor anterior (acţiune viitoare, anterioară altei acţiuni viitoare)
voi fi creat vom fi creat
vei fi creat veţi fi creat
va fi creat vor fi creat
Ex.: Voi fi mers la serviciu doi ani până vei termina tu facultatea.
Obs.: Între elementele de compunere poate apărea semiadverbul mai: voi mai fi creat (nu voi fi mai creat)
→ alcătuit din verb auxiliar „a vrea” (voi, vei, va / vom, veţi, vor) + verb auxiliar „a fi” + forma de participiu a verbului
de conjugat
Forme neliterare:
1) viitor popular
oi crea om crea
ăi crea ăţi crea
o crea or crea
→ alcătuit din verb auxiliar „a vrea” , forme populare (oi, ăi, o / om, ăţi, or) + forma de infinitiv a verbului de conjugat
2) viitor perifrastic
am să creez avem să creăm
ai să creezi aveţi să creaţi
 are să creeze au să creeze
Atenţie! Nu-l confundaţi cu construcţii formate din verb predicativ a avea + verb la conjunctiv, timp prezent: Ca sarcină,
aveam să curăţăm toate aleile de frunze.
Obs.: Între elementele de compunere poate apărea semiadverbul mai: am să mai creez (nu am mai să creez)
→ alcătuit din verb auxiliar „a avea” (am, ai, are / avem, aveţi, au) + forma de conjunctiv, timp prezent a verbului de
conjugat
o să creez o să creăm
o să creezi o să creaţi
o să creeze o/or să creeze
→ alcătuit din particulă indeclinabilă „o” sau verb auxiliar „a vrea” (la persoana a III-a, plural: or) + forma de
conjunctiv, timp prezent a verbului de conjugat
2. MODUL CONJUNCTIV – arată o acţiune posibilă, ipotetică
Se recunoaşte după alcătuirea cu ajutorul conjuncţiei subordonatoare să
1) timp prezent
să creez să creăm
să creezi să creaţi
să creeze să creeze
→ format din conjuncţia subordonatoare „să” + rădăcina verbală (cre) + sufixe temporale de prezent (-ez, -a) + desinenţe
(ø, -i, -e / -m, -ţi, -e)
2) timp perfect
să fi creat să fi creat
să fi creat să fi creat
să fi creat să fi creat
→ alcătuit din conjuncţia subordonatoare „să” + verb auxiliar „a fi” + forma de participiu a verbului de conjugat
Obs.: Între cele două elemente de compunere poate apărea semiadverbul mai: să mai fi creat (nu să fi mai creat)
Obs.: a. Când verbul la conjunctiv are valoare imperativă, conjuncţia nu mai este, de obicei, element de relaţie:
ex.: Să piei din ochii mei!
b. Când nu apare conjuncţia subordonatoare, conjunctivul capătă nuanţă optativă:
ex.: „…Unduioasa apă sune!” (Mihai Eminescu)
3. MODUL CONDIŢIONAL – OPTATIV – arată o acţiune posibilă, dorită sau a cărei îndeplinire este
condiţionată de îndeplinirea altei acţiuni.
Ex.: Aş vrea să merg la munte.
Aş merge la munte dacă aş avea bani.
1) timp prezent
aş crea am crea
ai crea aţi crea
ar crea ar crea
Obs.: a. Forma inversă este populară sau poetică, uneori cu infinitiv lung: Dare-ar Dumnezeu
b. Între cele două elemente de compunere poate apărea semiadverbul mai: aş mai crea (nu mai aş crea)
→ alcătuit din verbul auxiliar „a avea” + forma de infinitiv a verbului de conjugat
2) timp perfect
aş fi creat am fi creat
ai fi creat aţi fi creat
ar fi creat ar fi creat
→ alcătuit din verb auxiliar „a avea” + verb auxiliar „a fi” + forma de participiu a verbului de conjugat

4. MODUL IMPERATIV – exprimă o acţiune posibilă, o poruncă, un îndemn, o rugăminte etc.

Obs.: a. La modul imperativ nu apar timpuri.
b. Verbul la imperativ are forme numai la persoana a II-a (de aceea, imperativul este considerat modul adresării
directe).
Singular: Creează! Nu crea!
Plural: Creaţi! Nu creaţi!
Atenţie! a. Forma negativă de singular se formează din semiadverbul de negaţie nu + forma de infinitiv a verbului de
conjugat.
b. Unele verbe au la singular, formă afirmativă, două forme (una cu forma de infinitiv a verbului de conjugat):
Arzi! / Arde-l!, Minţi! / Minte-l! Plângi! / Plânge-l!
 II. MODURI NEPERSONALE SAU NEPREDICATIVE
Sunt moduri la care verbele nu flexionează după persoană şi nu au funcţie sintactică de predicat.
1. MODUL INFINITIV
a) timp prezent: (a) crea
Obs. a. Este forma de dicţionar a verbelor, deoarece de la aceasta se află rădăcina verbală (eliminând sufixul de
infinitiv): cre-
b. Sunt însoţite de prepoziţia specifică infinitivului „a”.
b) timp perfect: a fi creat
→ alcătuit din prepoziţia specifică infinitivului „a” + verb auxiliar „a fi” + forma de participiu a verbului de conjugat
ex.: Ieri era bucuros de a fi creat cu mâinile sale o oală din lut.
2. MODUL GERUNZIU – are ca sufixe modale –ând sau –ind: creând
Obs.: Poate deveni adjectiv (provenit din verb la gerunziu acordat): Minţi creânde
3. MODUL PARTICIPIU – are ca sufixe modale –t sau –s
Obs.: Verbele la modul participiu, când nu intră în componenţa modurilor şi timpurilor compuse sau nu apar ca verbe de
conjugat la diateza pasivă, devin adjective (provenite din verb la participiu): Haine create
Excepţie: Ploua liniştit.
liniştit = complement circumstanţial de mod exprimat prin verb predicativ, nepersonal, intranzitiv, diateza activă,
conjugarea a IV-a, mod participiu (valoare adverbială), formă afirmativă.
4. MODUL SUPIN – se alcătuieşte din prepoziţie + forma de participiu a verbului de conjugat: de creat, pentru
creat etc.

FUNCŢII SINTACTICE
ALE VERBELOR LA MODURI NEPERSONALE

La infinitiv:
1. predicat verbal: A nu arunca hârtii pe coridor!
2. subiect: A nu trăi în libertate este dezonorant.
3. nume predicativ: Munca înseamnă a-ţi activa resursele fizice şi psihice.
4. atribut verbal: Dorinţa de a pleca la munte i-a fost îndeplinită.
5. complement direct: Pot învăţa mai bine de atât.
6. complement indirect: Am discutat îndelung despre a împărţi sarcinile în colectiv.
7. complement circumstanţial de loc: Înainte de a începe crângul, pe pajişte, am găsit un pui de căprioară.
8. complement circumstanţial de timp: Înainte de a veni la noi, treci pe la părinţii tăi.
9. complement circumstanţial de mod: Nu vei şti să cânţi la vioară fără a exersa.
10. complement circumstanţial de cauză: A fost certat pentru a fi spart geamul cu mingea.
11. complement circumstanţial de scop: A muncit pentru a strânge banii datoraţi.

La gerunziu:
1. subiect: Se auzea tunând în depărtări.
2. atribut verbal: Oameni suferind vor fi cât va fi lumea.
3. complement circumstanţial de timp: Auzind cele spuse, abia atunci s-a hotărât Nică să plece în târg.
4. complement circumstanţial de mod: Veneau alergând.
5. complement circumstanţial de cauză: Lovindu-se la genunchi, de-aia n-a mai jucat fotbal.

La supin:
1. predicat verbal: De învăţat poezia pe de rost!
2. subiect: De repetat este uşor, mai greu este de reţinut.
3. nume predicativ: Este de neimaginat cum a reuşit să scape de poliţie.
4. atribut verbal: Buretele de şters pantofii era uzat.
5. complement direct: Am de scris la chimie.
6. complement circumstanţial de loc: Au plecat la arat.
7. complement circumstanţial de timp: Au sosit la apus.
8. complement circumstanţial de mod: Vor să câştige bani pe nemuncit.
9. complement circumstanţial de cauză: Pentru copiat, i-a fost scăzută nota la purtare.
10. complement circumstanţial de scop: Au strâns bani pentru cumpărat de cadouri copiilor nevoiaşi.
VERBUL

Ø Definiţie: partea de vorbire flexibilă în raport cu modul, timpul, persoana, numărul; din punct de vedere
sintactic el este, de regulă, predicatul unei propoziţii; din punct de vedere semantic el denumeşte acţiuni, stări,
calităţi privite ca procese.
Ø Clasificare
A. După structură :
- simple: a cânta, a alerga, a scrie
- compuse: a binevoi, a descompune
- locuţiuni verbale: a pune la inimă, a-şi aduce aminte
B După predicaţie (conţinutul lexical sau criteriul sintactic)
1. verbe predicative – îndeplinesc singure funcţia de predicat când sunt la un mod personal
2.verbe nepredicative: verbe copulative şi verbe auxiliare
VERBELE COPULATIVE
Sunt copulative verbele care nu au înţeles de sine stătător şi care au nevoie de un nume predicativ pentru a
îndeplini o funcţie sintactică.
VERBELE PREDICATIVE

VERBELE COPULATIVE
1. A FI - a se afla, a se găsi, a exista
- a se întâmpla, a avea loc
- a trece (referitor la timp)
- a se duce
- a costa
- a fi originar din
Bunicul este în gradină. (se află)
vb. pred.
Nu mai sunt ouă în frigider. (nu există)
Ieri a fost o întâlnire cu asociaţii. (a avut loc)
Sunt trei ani de-atunci. (au trecut)
N-ai fost la Paris? (nu te-ai dus)
Ghetele sunt un milion. (costă)
El este din Iaşi. (este originar)
A FI – copulativ - când nu are nici unul din sensurile alăturate
Bunicul este bătrân.
este = vb. cop., c. IV, d. a., intranz., ind., prez., p.III, sg., f. af., formează PN cu NP ‘bătrân’
Ouăle nu erau proaspete.
nu erau = vb. cop., pers., c.IV, d. a., ind., impf., p. III, pl., f.neg., formează PN cu NP ‘proaspete’
! Înainte de a fi a ta, casa a fost a mea.
înainte de a fi (a ta) = vb. cop., p., c.IV, d.a., inf. prez., f. af., îns. de loc. prep. ‘înainte de’, form. CcT cu NP ‘a ta’.
2. A DEVENI = a se dezvolta, a se transforma
Cine nu devine nu există.
Universul devine
A DEVENI – (aproape) întotdeauna copulativ
Ei vor deveni liceeni.

3. A SE FACE – pred. impers.

S-a făcut pentru el tot ce s-a putut.
A SE FACE = a deveni - copulativ
Vrea să se facă medic.

4. A AJUNGE – pred. pers.

Focul a ajuns la acoperiş.
L-a ajuns din urmă.
- pred. impers.
I-a ajuns cât a muncit.
A AJUNGE = a deveni - copulativ
El a ajuns ministru.
5. A IEŞI + din…/în…
A ieşit din clasă.
Nu ieşise în curte.
A IEŞI = a deveni
Din academie a ieşit ofiţer.
6. A RĂMÂNE – pred. pers.
Vom rămâne acasă.
- pred. impers.
Nu-i rămâne decât să aştepte.
A RĂMÂNE + cumva, ceva
- undeva
Am rămas mută.
Va rămâne ministru.
7. A (SE) PĂREA – pred. impers.
Părea că nu va mai ploua.
Se pare că nu mai vine.
A (SE) PĂREA - personal
Păreau supăraţi.
8. A ÎNSEMNA = a pune semn, a-şi nota, a scrie
A însemnat cu cretă amplasarea claselor.
Voi însemna în caiet tot ce spune.
A ÎNSEMNA – cop. impersonal
≠ a pune semn, a-şi nota
Reuşita înseamnă muncă.

Observaţie Dacă verbul copulativ este urmat de propoziţie predicativă, atunci el este PN incomplet sau altă
parte de propoziţie incompletă.
Nu putea fi 1/ cum o doreai.2/
CD incompl.
Verbe auxiliare – ajută la formarea timpurilor compuse, a modurilor şi a diatezei pasive: a fi, a avea, a vrea.

A fi – intră în strucutra:
- diatezei pasive: El este ajutat de ai săi.
- viitorului anterior: El va fi ajutat
- conjunctivului perfect: El să fi ajutat
- condiţionbal-optativului perfect: El ar fi ajutat
- prezumtivului prezent: El va fi ajutând, şi perfect: El ar fi ajutat.
- infinitivului perfect: E fi ajutat e bine.
A avea – intră în structura:
- perfectului compus: Eu am mers la el.
- viitorului popular: Eu am să merg la el.
- condiţional-optativului: aş, ai, ar, am, aţi, ar: Eu aş învăţa.
A vrea – intră în strucutra:
- viitorului: Eu voi citi , anterior: Eu voi fi citit.
- prezumtiv: El va fi citit.