VERBUL!!!!!

DEFINIȚIE: Partea de vorbire f l e x i b i l ă  care arată o stare , exprimă o acţiune sau

posesia, necesitatea, posibilitatea de a face acţiuni se numeşte verb.
Eu citesc. (acțiune)
Eu stau la umbră. (stare)
Eu sunt în parc. (stare)
Eu am o carte. (posesiune)
Îmi trebuie un caiet. (necesitate)
Eu pot să citesc. (posibilitatea)
Vreau să citesc. (voință, dorință)
CONJUGĂRILE: În limba română, verbele se împart în patru  mari categorii după
terminație, numite conjugări:
I.                   –a              a cânta
II.                –ea            a vedea
III.               –e              a merge
IV.               –i/-î           a iubi/ a urî
LOCUȚIUNI VERBALE: Grupul de cuvinte care ține locul unui verb.
a-și aduce aminte  –  a-și aminti
a băga de seamă – a observa
a da năvală – a năvăli
a o lua a fugă – a fugi
a sta de veghe – a veghea
a da din gură – a vorbi
CARACTERUL TRANZITIV SAU INTRANZITIV AL VERBELOR
Verbele tranzitive sunt verbe care pot avea CD : a vedea, a ști, a aduce, a cânta, a întreba etc.
Tenorul cântă o arie.

Ce cântă tenorul? o arie = CD

Verbe intranzitive sunt verbe care nu pot avea CD: a merge, a sta, a fi, a gândi, a se mișca.
Eu merg la școală. unde merg? la școală – CCL

Mă gândesc să plec.
…să plec este propoziție CI. Întrebarea care se pune este La ce mă gândesc? și nu Ce mă
gândesc?.
ATENȚIE!!! Verbele de mișcare, verbele reflexive și verbele care arată stări
sunt intrazitive: a merge, a se mira, a fi etc.

Nu există de delimitare clară între caracterul tranzitv sau intranzitiv al verbelor. Există verbe
tranzitive care pot deveni intranzitive.

A ține este verb tranzitiv care poate deveni intranzitiv într-o propoziție de tipul

Ploaia a ținut trei zile.
Verbul a trece este intranzitiv. În propoziția:
L-am trecut pe copil apa.
a devenit tranzitiv.
VERBE PREDICATIVE ȘI NEPREDICATIVE
Verbe predicative: sunt verbele care, la un mod personal, pot forma singure predicatul unei
propoziții.
Verbe nepredicative (copulative): sunt verbe care nu pot forma singure predicatul unei
propoziții, deci nu au un înțeles de sine stătător, și au nevoie de un n u m e  p r e d i c a t i v .
Cele mai frecvente verbe copulative sunt: a fi, a ajunge, a deveni, a se face, a
ieși, a însemna, a părea, a rămâne etc.
OBSERVATIE 
1.      Verbul a părea la diateză activă este verb copulativ, iar la diateza reflexivă este verb
predicativ.
El părea harnic. – verb copulativ
I se pare ceva dubios. – verb predicativ
2.      Verbul a face la diateza reflexivă este copulativ, iar la diateza activă este verb predicativ
Mama face prăjituri. – verb predicativ
S-a făcut roșie la față. – verb copulativ
DIATEZELE VERBELOR
DEFINIȚIE: Diatezele sunt formele pe care le ia verbul pentru a arăta raportul dintre
acțiunea pe care o exprimă și subiectul gramatical.
În limba română există trei diateze: activă, reflexivă, pasivă.

Atenție! Gramatica Academiei (2005) ,,păstrează” și discută despre diateza activă, forma
activ-pronominală și diateza pasivă.
!!!Nu orice verb însoțit de un pronume reflexiv este la diateza reflexivă.
Atunci când pronumele reflexiv are funcție sintactică proprie, verbele sunt
la diateza activă pronominală. Ca mijloc de control se verifică dacă
pronumele reflexiv poate fi înlocuit cu un pronume personal sau dacă
poate fi reluat printr-o formă de pronume personal accentuat. În această
situație pronumele nu face parte din structura verbului.

 Şi–au mâncat mâncarea în pauză. (au mâncat – verb la diateza activă

pronominală, și (lor) – complement indirect)

A. DIATEZA ACTIVĂ
Verbele la diateza activă arată că subiectul face acțiunea și altcineva o suferă.
 Eu citesc o carte.
Subiectul gramatical coincide cu cel logic.
OBSERVAȚIE   În cadrul diatezei active, există o serie de verbe care se pot conjuga însoțite
de pronume personale sau reflexive, forme neaccentuate  în cazul dativ sau acuzativ. Aceste
verbe se numesc pronominale active.
Eu mă spăl. (pe mine)
Eu îmi aduc apă. (mie)
Pronumele personale mă și îmi  în acuzativ și dativ au funcție sintactică
de CD, respectiv CI, și nu fac corp comun cu verbul.
Pentru a le deosebi de verbele reflexive, dublăm forma neaccentuată a pronumelui cu forma
accentuată. Dacă se pot dubla, verbele sunt active pronominale.

OBSERVAȚIE!!! Pentru a nu le confunda cu verbele active pronominale, dublăm forma

neaccentuată a pronumelui cu forma accentuată. Dacă nu se pot dubla, verbele sunt la
diateza reflexivă, pronumele și-a pierdut calitatea de pronume și a devenit doar marcă a
diatezei reflexive. La analiză face corp comun cu verbul.

B. DIATEZA PASIVĂ arată că subiectul suferă acțiunea făcută de altcineva.

Diateza pasivă se formează din verbul a fi și participiul verbului de conjugat.

a fi+ verb la participiu

Elevii sunt lăudați de profesor.

elevii – subiectul gramatical
de profesori – complement de agent, cel care, logic, face acțiunea de a lăuda

Acțiunea de a lăuda, făcută de profesori, se răsfrânge asupra asupra subiectului elevii

Subiectul gramatical nu coincide cu cel logic.

În diateza pasivă, verbul a fi este doar un verb auxiliar care dă modul, timpului și persoana

verbului, iar participiul dă înțelesul acțiunii.
OBSERVAȚIE !!!
1.      Verbul la diateza pasivă cere întotdeauna complement de agent.
Pentru a nu se confunda cu PV exprimat printr-un verb la diateza pasivă cu PN  exprimat prin
verbul copulativ  a fi și un participiu, adăugăm complementul de agent.
Dacă verbul nu primește complement de agent, este la PN exprimat prin verb copulativ și
participiu cu funcția de nume predicativ.

2.      A doua modalitate de verificare este trecerea verbului de la diateza pasivă la cea

activă.
Profesorii îi laudă pe elevi.
Devine evident că verbul de conjugat este a lăuda pentru că a dispărut auxiliarul a  fi,
iar complementul de agent a devenit Sb gramatical, iar subiectul în diateza pasivă a
devenit CD.
Copacii sunt desfrunziți. – De cine?  Nu există autor al acțiunii; nu-i putem adăuga un complement
de agent, prin urmare predicatul este nominal, diateza activă.

VERBE UNIPERSONALE ȘI IMPERSONALE

Verbele unipersonale sunt verbe care au formă doar la persoana a III-a singular.
Verbele impersonale sunt verbe a căror acțiune nu este făcută de o anumită persoană.
Verbe unipersonale ca formă și impersonale prin conținut sunt verbele care arată fenomene
ale naturii: a ploua, a ninge, a tuna, a fulgera, a viscoli, a trăsni, a se însera, a se înnora, a se
înnopta etc.
OBSERVAȚIE!!! Aceste verbe, folosite în sens figurat, devin verbe personale.
I-a trăsnit o palmă.
Profesorul tuna și fulgera în clasă.
Ploua cu săgeți.
Ca unipersonale se folosesc deseori și unele verbe personale întrebuințate la persoana a III-a,
cu sau fără pronume reflexiv: se zice, se aude, se crede, se pare, se întâmplă, precum
și măcăie, latră, behăie, nechează, cotcodăcește etc., care nu pot avea persoanele I și a II-a
(păsările și animalele nu pot vorbi).
Unipersonale sunt și verbele doare, pasă, ouă etc.
Mă doare piciorul drept.
Nu-mi pasă ce spune el.
Se spune că mâine ninge.  (reflexiv impersonal)
Se pare că nu mai are nevoie de carte. (reflexiv impersonal)
În concluzie, există forme unipersonale ale unor verbe personale.

A TREBUI– este unipersonal ca formă și impersonal prin conținut.

 are formă doar pentru persoana a III-a;
 are sensul de „e necesar”, „se cuvine”, „se cade”,
 formele trebuiește, trebuiesc sunt forme greșite,
 se folosește numal la conjunctiv să trebuiască sau la viitorul popular o să trebuiască
 CONJUGAREA VERBELOR IMPERSONALE ȘI UNIPERSONALE
Verbele unipersonale și cele impersonale se conjugă ca și celelalte, însă numai la persoana a
III-a singular:
INDICATIV
Perfect Perfect Mai mult ca Viitor
Prezent Imperfect Viitor
simplu compus perfect anterior

ninge ningea ninse a nins ninsese va ninge va fi nin

trebuie trebuia trebui a trebuit trebuise va trebui va fi treb

 măcăie măcăia măcăi a măcăit măcăise va măcăi va fi mă

 CONJUNCTIV
Prezent Perfect

să ningă să fi nins

să trebuiască să fi trebuit

să măcăiască să fi măcăit

 CONDIȚIONAL-OPTATIV
Prezent Perfect

ar ninge ar fi nins

ar trebui ar fi trebuit

ar măcăi ar fi măcăit

 INFINITIV
Prezent Perfect

a ninge a fi nins

a trebui a fi trebuit

a măcăi a fi măcăit

PARTICIPIU
nins
trebuit
măcăit
GERUNZIU
ningând
trebuind
măcăind
 SUPIN (participiu cu prepoziție)
de nins
de măcăit
VERBELE AUXILIARE
Verbele auxiliare în limba română sunt a fi, a avea, a vrea
A FI
Verbul a fi este un verb neregulat, pentru că are diferite rădăcini: sunt, eram, am fost, fusei.
El poate fi folosit ca:

 verb copulativ – nu are înțeles de sine stătător și are nevoie de un nume predicativ:
Mărul este roșu.
 verb predicativ – când are sensul de a exista, a se afla, a se găsi.
Vaza este pe masă. (Poate fi urmat de CCL)
 verb auxiliar – când intră în alcătuirea anumitor timpuri, moduri și a diatezei pasive.
Modurile  și timpurile alcătuite cu verbul a fi sunt
1. viitorul doi –  voi fi cântat.
2. conjunctivul perfect – să fi cântat
3. condițional-optativ perfect – aș fi cântat
4. diateza pasivă – Cântecul este cântat de corul de femei. (Poate fi însoțit de complement
de agent)

A AVEA
Este un verb predicativ folosit în sensul de a poseda, a deține.
Este un verb auxiliar pentru că ajută la formarea următoarelor timpuri și moduri:
1. perfect compus – am cântat
2. viitorul popular – am să cânt
3. condițional-optativ – aș cânta

A VREA
Ca verb auxiliar, a vrea ajută la formarea viitorului:
Eu voi cânta.
ATENȚIE la formele sale atunci când este folosit ca verb predicativ.
Există tendința de a se realiza o formă hibridă între a vrea și a voi,
în special la imperfect vroiam, în loc de voiam.