VERBUL

VERBUL = parte de vorbire flexibilă care arată acțiunea, starea sau existența.
Ex.: a arunca, a dormi, a fi

Verbul este o parte de vorbire flexibilă, deoarece își modifică forma în funcție de
persoană, de număr, de timp, de mod.
Ex.: a veni, a citi, a alerga, a munci, a mânca, a învăța, etc..

Verbul este nucleul comunicării, organizând în jurul lui părțile de propoziție și sensul
rezultat din îmbinarea acestora.
Verbul are funcție sintactică de PREDICAT VERBAL.

CLASIFICAREA VERBULUI:
 Verbul are trei personae:
 persoana I – vorbitorul – eu/noi;
 persoana a II-a – ascultătorul – tu/voi;
 persoana a III-a – cel despre care este vorba în mesaj – el/ea/ei/ele.

 Verbul are două numere:

 singular – acțiunea este făcută de o singură persoană;
 plural – acțiunea este făcută de mai multe persoane.

 Verbul are trei timpuri:

 trecut – acțiunea se desfășoară înaintea momentului vorbirii;
 present – acțiunea se desfășoară în momentul vorbirii;
 viitor – acțiunea se desfășoară după momentul vorbirii.
 MODURILE VERBELOR

Verbul are moduri, adică forma pe care le ia pentru a arăta felul în care vorbitorul
consider acțiunea: sigură sau posibilă.
Verbele care au categoria gramaticală a modului își modifică forma după persoană și
număr și au funcție sintactică de predicat în propoziție.

indicativ

moduri personale imperativ

și predicative conjunctiv

Verbul are condițional-optativ

următoarele moduri infinitiv

moduri nepersonale participiu

și nepredicative supin

gerunziu
 MODURILE VERBELOR

INDICATIVUL arată o acțiune sigură, reală. Ei au citit romanul recomandat.

arată o acțiune posibilă,

realizabilă, exprimând un ordin,
IMPERATIVUL Citește cerința exercițiului.
un sfat, un îndemn sau o
rugăminte.

arată o acțiune posibilă,

CONJUNCTIVUL Trebuie să citești povestea până mâine.
realizabilă.

arată o acțiune posibilă, a cărei

CONDIȚIONAL-OPTATIVUL realizare depinde de o condiție sau Aș citi, dar nu cred că am sufficient timp.
de o acțiune dorită.

INFINITIVUL arată numele acțiunii sau al stării. E urât a asculta la fereasta altuia.

arată o acțiune trecută, suferită de

PARTICIPIUL Drumul bătut este cel mai ușor.
cineva.

arată scopul sau numele unei

SUPINUL A plecat la scăldat.
acțiuni.

arată o împrejurare în care se

GERUNZIUL Bunica se bucură văzând-o pe nepoțica sa.
desfășoară o acțiune.
 MODUL INFINITIV

 Arată o acțiune sau o stare și reprezintă forma din dicționar a verbului.

 Este o formă verbală nepersonală, adică nu își modifică forma în raport cu persoana.
 Nu poate fi predicat.

Infinitivul are două forme:

a) forma scurtă cu prepoziția „a” Ex.: A fi harnic este o calitate.
fără prepoziția „a” Ex.: Ea poate cânta la pian.
b) forma lungă este alcătuită cu ajutorul sufixului re. Această formă este folosită foarte rar în limba română actuală și
apare în forme inverse ale condiționalului-optativ.
Ex.: „Închinare-aș și n-am cui
Închinare-aș murgului”
(balada Toma Alimoș)

ATENȚIE!!! Forma aceasta nu trebuie să fie confundată cu substantivele care se obțin din verbe, care pot fi articulate și
determinate
de un adjective.
Ex.: Efectuarea temei este obligatorie.
Profesorul a explicat corecta efectuare a temei.

FORMA CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

Scurtă a lucra a tăcea a cere a privi a coborî

Lungă lucrare Tăcere cerere privire coborâre

 MARCA INFINITIVULUI
Marca infinitivului este a.
De asemenea, infinitul are sufixe diferite pentru fiecare conjugare a verbului:
- conjugarea I: a a mânca, a cânta
- conjugarea a II-a: ea a vedea, a putea, a bea
- conjugarea a III-a: e a scrie, a cere, a merge
- conjugarea a IV-a: i a veni, a ieși, a cerși
- conjugarea a V-a: î a coborî, a hotărî

FUNCȚIILE SINTACTICE ALE VERBELOR LA INFINITIV

A munci este important.
SUBIECT
A citi este o placere.

Talentul său este de a compune.

NUME PREDICATIV
Plăcerea sa este de a compune.

Pot lucra efficient.

COMPLEMENT DIRECT
Poate dansa în ritmul muzicii.

Speră la a avea o viață mai bună.

COMPLEMENT PREPOZIȚIONAL
Se gândește la a cere ajutorul.

COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE MOD A muncit mult fără a se plânge.

COMPLEMENT CIRCUMSTANȚIAL DE TIMP Mergeam la școală înainte de a lucra la bunici.

ATRIBUT VERBAL El are mereu teama de a vorbi în public.

 Pasiunea de a găti s-a menținut ani întregi.

MODUL INDICATIV

 Arată o acțiune sigură, reală;

 Are forme la toate timpurile.

PREZENT TRECUT VIITOR

Imperfect Viitor standard

Perfect compus Viitor popular

Perfect simplu Viitor anterior

Mai-mult-ca-perfectuul Viitor în trecut

Verbul are o parte relative fixă, comună cu infinitivul. Aceasta va fii scrisă cu negru.
Sefixele de timp sunt sunete sau grupuri de sunete care indică timpul. Acestea se notează cu verde.
Desinențele sunt sunetele sau grupurile de sunete care, în cazul verbului, indică persoana și numărul. Acestea sunt acrise cu
roșu. Există desinență zero (Ø) și pot lipsi sunete care indică timpul.
 MOD INDICATIV – TIMP PREZENT

 Arată o acțiune care se desfășoară în momentul vorbirii.

 Sufixele de present variază în funție de conjugare.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu lucrez eu tac eu cer eu privesc eu cobor

tu lucrezi tu taci tu ceri tu privești tu cobori

el/ea lucrează el/ea tace el/ea cere el/ea privește el/ea coboară

noi lucrăm noi tacem noi cerem noi privim noi coborâm

voi lucrați voi taceți voi cereți voi priviți voi coborâți

ei/ele lucrează ei/ele tac ei/ele cer ei/ele privesc ei/ele coboară

Prezentul are și alte valori temporale

 Adevăr general (prezentul etern) Ex.: Apa tece, pietrele rămân.
 Valoare de viitor Ex.: Mâine plec în Constanța.
 Valoare de trecut Ex.: Al Doilea Război Mondial începe în 1939.
 O acțiune repetată în mod obișnuit Ex.: Trenul pleacă din gară în fiecae zi, la ora 16:00.
 MOD INDICATIV – TIMP IMPERFECT

 Exprimă o acțiune trecută, desfășurată în parallel cu o altă acțiune trecută, indicând durata;
 Sufixele imperfectului sunt: -a și -ea;
 Într-o narațiune, imperfectul este folosit pentru descrierea cadrului în care se desfășoară acțiunea.
ATENȚIE!!! Forma corectă a verbului „a voi” este:
Eu voiam Tu voiai El/ea voia
Noi voiam Voi voiați Ei/ele voiau
Nu există formele cu „r”: „vroiai” etc.. Acestea din urmă sunt greșite, vorbitorii folosindu-le sub influența verbului „a
vrea”, care la imperfect are formele:
Eu vream Tu vreai El/ea vrea
Noi vream Voi vreați Ei/ele vreau

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu lucram eu taceam eu ceream eu priveam eu coboram

tu lucrai tu taceai tu cereai tu priveai tu coborai

el/ea lucra el/ea tacea el/ea cerea el/ea privea el/ea cobora

noi lucram noi taceam noi ceream noi priveam noi coboram

voi lucrați voi taceați voi cer cereați voi priveați voi coborați

ei/ele lucrau ei/ele taceau ei/ele cereau ei/ele priveau ei/ele coborau
 MOD INDICATIV – TIMP PERFECT COMPUS

 Indică o acțiune trecută, terminate în momentul vorbirii;

 Într-o narațiune din comunicarea curentă sau din literature contemporană, perfectul compus se folosește oentru a prezenta
acțiunile (evenimentele);
 Este format din forme specific ale verbului auxiliar „a avea” (am, ai, a, am, ați, au) + participial verbului de conjugat

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu am eu am eu am eu am eu am

tu ai tu ai tu ai tu ai tu ai

el/ea a el/ea a el/ea a el/ea a el/ea a

lucrat tăcut cerut privit coborât

noi am noi am noi am noi am noi am

voi ați voi ați voi ați voi ați voi ați

ei/ele au ei/ele au ei/ele au ei/ele au ei/ele au

ATENȚIE!!! Formele ai, ați care formează împreună cu un verb la participiu, perfectul compus nu trebuie confundate cu a-i, a-ți
urmate de un verb la infinitive (a-i vorbi, a-ți explica). A-i, a-ți reprezintă două cuvinte care se rostesc împreună: prepoziția a si
pronumele personal -i sau -ți.
 MOD INDICATIV – TIMP PERFECT SIMPLU

 În limba literară, perfectul simplu arată o acțiune trecută și terminate în momentul vorbirii, fiind timpul povestirii la persoana a
III-a.
 Sufixele perfectului simplu sunt: -a-, -u-, -se-, -i-, -â-
 Desinența de perfect simplu este formată din două părți: segmemtul -ră- (la plural) și un segment final pentru persoană și
număr, comun cu alte timpuri.
 În limba română vorbită, perfectul simplu se folosește regional, în Banat, Oltenia și Crișana și exprimă o acțiune încheiată de
curând.
ATENȚIE!!! Verbele care la infinitiv se termină în -i se scriu la persoana întâi singular cu -ii, iar la persoana a treia singular cu -i.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu lucrai eu tacui eu cerui eu privii eu coborâi

tu lucrași tu tacuși tu ceruși tu priviși tu coborâși

el/ea lucră el/ea tacu el/ea ceru el/ea privi el/ea coborî

noi lucrarăm noi tacurăm noi cerurăm noi privirăm noi coborârăm

voi lucrarăți voi tacurăți voi cerurăți voi privirăți voi coborârăți

ei/ele lucrară ei/ele tacură ei/ele cerură ei/ele priviră ei/ele coborâră
 MOD INDICATIV – TIMP MAI-MULT-CA-PERFECTUL

 Exprimă o acțiune trecută și încheiată înaintea altei acțiuni tot din trecut.
 Este format din sufixul de perfect simplu + sufixul „-se-” de mai-mult-ca-perfectul + desinența compusă din două părți
(desinența de plural și desinența de persoană și număr).
 Într-o narațiune, mai-mult-ca-perfectul indică acțiunile din planul secund.
ATENȚIE!!! O greșală frecventă în limba română de astăzi este folosirea desinenței -i- la persoana a II-a, singular, la timpul mai-
mult-ca-perfectul, desinența corectă este -și-.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu lucrasem eu tacusem eu cerusem eu privisem eu coborâsem

tu lucraseși tu tacuseși tu ceruseși tu priviseși tu coborâseși

el/ea lucrase el/ea tacuse el/ea ceruse el/ea privise el/ea coborâse

noi lucraserăm noi tacuserăm noi ceruserăm noi priviserăm noi coborâserăm

voi lucraserăți voi tacuserăți voi ceruserăți voi priviserăți voi coborâserăți

ei/ele lucraseră ei/ele tacuseră ei/ele ceruseră ei/ele priviseră ei/ele coborâseră
 MOD INDICATIV – TIMP VIITOR STANDARD

 Viitorul standard arată o acțiune desfășurată după momentul vorbirii.

 Viitorul standard este alcătuit din: verbul auxiliar „a avrea” + forma de infinitive a verbului de conjugat.
 Această formă este folosită mai ales în scris.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu voi eu voi eu voi eu voi eu voi

tu vei tu vei tu vei tu vei tu vei

el/ea va el/ea va el/ea va el/ea va el/ea va

lucra tăcea cere privi coborî

noi vom noi vom noi vom noi vom noi vom

voi veți voi veți voi veți voi veți voi veți

ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor
 MOD INDICATIV – TIMP VIITOR POPULAR

 Viitorul popular este alcătuit din forme ale verbului auxiliar „a vrea” rezultate din căderea consoanei v de la inițială și
forma de infinitive a verbului de conjugat.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu oi eu oi eu oi eu oi eu oi

tu îi/ăi/ei tu îi/ăi/ei tu îi/ăi/ei tu îi/ăi/ei tu îi/ăi/ei

el/ea o el/ea o el/ea o el/ea o el/ea o

lucra tăcea cere privi coborî

noi om noi om noi om noi om noi om

voi îți/ăți/eți voi îți/ăți/eți voi îți/ăți/eți voi îți/ăți/eți voi îți/ăți/eți

ei/ele or ei/ele or ei/ele or ei/ele or ei/ele or

 MOD INDICATIV – TIMP VIITOR ANTERIOR

 Indică o acțiune viitoare, terminate înaintea altei acțiuni viitoare.

 Este formată din: verbul auxiliar ”a vrea” + verbul auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu voi eu voi eu voi eu voi eu voi

tu vei tu vei tu vei tu vei tu vei

el/ea va el/ea va el/ea va el/ea va el/ea va

fi lucrat fi tăcut fi cerut fi privit fi
coborît

noi vom noi vom noi vom noi vom noi vom

voi veți voi veți voi veți voi veți voi veți

ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor ei/ele vor
 MOD INDICATIV – TIMP VIITOR ÎN TRECUT

 Exprimă o acțiune viitoare desfășurată în trecut, în raport cu altă acțiune din trecut.
 Este format din: imperfectul verbului „a avea” + conjunctivul verbului de conjugat.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu aveam să lucrez eu aveam să tac eu aveam să cer eu aveam să privesc eu aveam să cobor

tu aveai să lucrezi tu aveai să taci tu aveai să ceri tu aveai să privești tu aveai să cobori

el/ea avea să lucreze el/ea avea să tacă el/ea avea să ceară el/ea avea să privească el/ea avea să coboare

noi aveam să lucrăm noi aveam să tăcem noi aveam să cerem noi aveam să privim noi aveam să coborâm

voi aveați să lucrați voi aveați să tăceți voi aveați să cereți voi aveați să priviți voi aveați să coborâți

ei/ele aveau să lucreze ei/ele aveau să tacă ei/ele aveau să ceară ei/ele aveau să privească ei/ele aveau să coboare
 MODUL CONJUNCTIV

 Arată o acțiune posibilă, realizabilă.

 Se formează cu ajutorul cuvântului să.
 Totuși, în forma orală, la persoana a III-a „să” poate să lipsească, fiind subînțeles.
Ex.:(Să) Ferească sfântul!
 Forma negative este alcătuită cu ajutorul cuvântului „nu”.
 Are două timpuri: prezent și perfect.
 MOD CONJUNCTIV – TIMP PREZENT

 Arată o acțiune desfășurată în momentul vorbirii sau după momentul vorbirii.

 Se formează cu ajutorul conjuncției „să” + prezentul verbului de conjugat (excepție persoana a III-a).

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu să lucrez eu să tac eu să cer eu să privesc eu să cobor

tu să lucrezi tu să taci tu să ceri tu să privești tu să cobori

el/ea să lucreze el/ea să tacă el/ea să ceară el/ea să privească el/ea să coboare

noi să lucrăm noi să tăcem noi să cerem noi să privim noi să coborâm

voi să lucrați voi să tăceți voi să cereți voi să priviți voi să coborâți

ei/ele să lucreze ei/ele să tacă ei/ele să ceară ei/ele să privească ei/ele să coboare

ATENȚIE!!! Nu confundați formele verbului la modul conjunctiv, timp prezent, cu formele verbului indicativ, timp viitor,
specific limbii vorbite, care au în interiorul lor forma de conjunctiv, timp prezent, a verbului de conjugat.

Vrea să plece la mare. O să plece la mare. Are să plece la mare.

conjunctiv prezent indicativ, viitor

 MOD CONJUNCTIV – TIMP PERFECT

 Arată o acțiune desfășurată înainte de momentul vorbirii.

 Se formează: cuvântul „să” + verbul auxilia „a fi” + participiul verbului de conjugat.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu să fi eu să fi eu să fi eu să fi eu să fi

tu să fi tu să fi tu să fi tu să fi tu să fi

el/ea să fi el/ea să fi el/ea să fi el/ea să fi el/ea să fi

lucrat tăcut cerut privit coborât

noi să fi noi să fi noi să fi noi să fi noi să fi

voi să fi voi să fi voi să fi voi să fi voi să fi

ei/ele să fi ei/ele să fi ei/ele să fi ei/ele să fi ei/ele să fi

 MOD CONDIȚIONAL-OPTATIV

 Arată o acțiune posibilă a cărei realizare depinde de o condiție sau arată o acțiune dorită.
 Are două timpuri: prezent și perfect.
 Poate avea formă negative cu ajutorul cuvântului „nu”.
Ex.: Eu nu aș veni. Ea nu ar fi venit.

MOD CONDIȚIONAL-OPTATIV – TIMP PREZENT

 Se formează cu ajutorul verbului auxiliar „a avea” + infinitivul vervului de conjugat

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu aș eu aș eu aș eu aș eu aș

tu ai tu ai tu ai tu ai tu ai

el/ea ar el/ea ar el/ea ar el/ea ar el/ea ar

lucra tăcea cere privi coborî

noi am noi am noi am noi am noi am

voi ați voi ați voi ați voi ați voi ați

ei/ele ar ei/ele ar ei/ele ar ei/ele ar ei/ele ar

 MOD CONDIȚIONAL-OPTATIV – TIMP PERFECT

 Se formează cu ajutorul: verbului auxiliar „a avea” + verbul auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

eu aș fi eu aș fi eu aș fi eu aș fi eu aș fi

tu ai fi tu ai fi tu ai fi tu ai fi tu ai fi

el/ea ar fi el/ea ar fi el/ea ar fi el/ea ar fi el/ea ar fi

lucrat tăcut cerut privit coborât

noi am fi noi am fi noi am fi noi am fi noi am fi

voi ați fi voi ați fi voi ați fi voi ați fi voi ați fi

ei/ele ar fi ei/ele ar fi ei/ele ar fi ei/ele ar fi ei/ele ar fi

 MODUL IMPERATIV

 Arată o acțiune posibilă, realizabilă, exprimând un ordin, un îndemn, o poruncă, un sfat, o rugăminte.
 Modul imperative nu are forme specific de timp.
 În vorbire, are o intonație specifică, exclamativă.
 Are formă numai pentru persoana a II-a singular și plural.
 Are formă afirmativă și formă negative, care se compun din:
persoana a II-a singular, formă afirmativă persoana a II-a singular, fomă negativă
adverb + verbul de conjugat la ininitiv adverbul nu + verbul de conjugat la ininitiv
Ex.: Scrie! Nu scrie!
persoana a II-a plural, formă afirmativă persoana a II-a plural, fomă negativă
adverb + imperativul afirmativ adverbul nu + imperativul afirmativ
Ex.: Scrieți! Nu scrieți!

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

tu lucrează! tu taci! tu ceri! tu privește! tu coboară!

voi lucrați! voi taceți! voi cereți! voi priviți! voi coborâți!

ATENȚIE!!!
 Verbul „a fi” se scrie: la forma afirmativă cu doi „i”, iar la forma negative cu un singur „i”.
 Există verbe care au la imperative, persoana a II-a singular, forme propria: Vino! Fă! Zi! Du!
 Verbe derivate din acestea au, de asemenea, forme asemănătoare: Revino! Previno!, Desfă!, Refă!, Prefă!, Condu!
 REȚINEM: toate verbele au forme de imperative la persoana a II-a plural identice cu formele indicativului prezent la
persoana a II-a plural
 MODUL GERUNZIU

 Gerunziu denumește o acțiune în desfășurare, fără a avea o referire precisă la momentul vorbirii
 Sufixele gerunziului sunt:
 -ând: mâncând, lucând, compunând, ascultând
 -ind: pescuind, vorbind, muncind, fugind
 Gerunziu are:
 formă afirmativă: Ex.:făcând, cântând, văzând
 formă negative: Ex.: nefăcând, necântând, nevăzând,
formă care se obțină cu ajutorul prefixului ne-.
 uneori, între forma de gerunziu și prefixul de negație poate apărea semiadverbul mai: nemaifăcând, nemaicântând,
nemaivăzând
ATENȚIE!!!
 Gerunziu poate primi clitice pronominale, care sunt atașate după verb: ascultând-o, privind-o, văzând-o
 Atenție când se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat, verbul la gerunziu devine adjective. Această
construcție se numește gerunziu acordat: mâinile tremurânde, coșuri fumegânde

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

lucrând tacând Cerând privind coborând

 Funcțiile sintactice ale verbului la gerunziu

Pictează ascultând muzică relaxantă.

Circumstanțial de mod Lucrează încercând să termine mai repede.

Merge vorbind la telefon.

Mergând prin pădure, am zărit o căprioară.

Circumstanțial de timp Plimbându-ne pe plaja, am adunat scoici.

Vizitând capitala Spaniei, am făcut multe fotografii.

Cu mâinile tremurând, broad ia.

Atribut verbal
Cu ochii lăcrimând, asculta doina.

Complemet direct Aud tunând și văd fulgerând.

 MODUL SUPIN

 Supinul reprezintă o formă verbal nepersonală care denumește acțiunea, precum infinitivul.
 Supinul este format din: prepoziție (de, din, după, la, pentru etc.) + forma de participiu a verbului.
 Supinul are:
 o formă afirmativă: Exemplul lui este de urmat.
 o formă negative: exemplul lui este de neurmat.

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

de lucrat de tăcut de cerut de privit de coborât

 Funcțiile sintactice ale verbului la supin

De lucrat corect este dificil.

Subiect
De dansat este solicitant.

Jocul este de exersat.

Nume predicative
Cartea este de citit.

La piață se găsesc vinete de copt.

Atribut verbal
De la magazine am cumpărat porumb de fiert.

Complement direct Am de scris și de citit.

M-am săturat de repetat acelaș lucru.

Complement prepozițional
S-a plictisit de învățat poezia.
 MODUL PARTICIPIU

 Exprimă o acțiune terminate, suferită sau îndeplinită de către o ființă sau de către un lucru.
 Participiul ca formă nepersonală sau nonfinită intră în componența unor moduri și timpuri compuse, când este precedat de
un verb auxiliar:
 indicativ, perfect compus am lucrat, am scris, am pictat
 indicativ, viitor anterior voi fi lucrat, voi fi scris, voi fi pictat
 conjunctiv, perfect să fi lucrat, să fi scris, să fi pictat
 conditional-optativ, perfect aș fi lucrat, aș fi scris, aș fi pictat

SUFIXELE SPECIFICE ALE PARTICIPIULUI

Sufixele specific ale participiului, cu realizări diferite în funcție de conjugare

- at verbe de conjugarea I mâncat, executat, lucrat

verbe de conjugarea a II-a văzut, plăcut, vrut

- ut
unele verbe din conjugarea a III-a trecut, făcut

-s verbe de conjugarea a III-a zis, scris

-t număr redus de verbe la conjugarea a III-a rupt, copt

- it verbe de conjugarea a IV-a glumit, citit

- ât verbe de conjugarea a V-a coborât, pârât

 Formele negative a participiului se obțin cu ajutorul prefixului ne-

 Ex.: neajutorat, necuprins, nechemat
 Uneori, între prefixul ne- și participiu poate apărea semiadverbul mai
Ex: nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaiauzit

CONJUGAREA I CONJUGAREA a II-a CONJUGAREA a III-a CONJUGAREA a IV-a CONJUGAREA a V-a

lucrat Tăcut Cerut privit coborât

Funcțiile sintactice ale verbului la participiu

Când apare singur, participiul devine adjective provenit din paricipiu și are funcții sintactice de:

ATRIBUT ADJECTIVAL tema scrisă, lucrarea terminate, exercițiul lucrat

Exercițiile sunt complicate.

NUME PREDICATIV
Mărul este copt.
 CLASIFICAREA VERBULUI

1. PREDICATIVE⇒ pot alcătui singure un predicat și au funcție sintactică de predicat verbal atunci când au categoria
modului.
Ex.: Ei ascultă melodia preferată.
Mașina a frânat brusc.
Voi pleca la mare cu părinții mei.
2. NEPREDICATIVE ⇒ nu pot alcătui singure un predicat.
Ex.: Copilul este intelligent.
Aș fi alergat în parc.
Nică este neastâmpărat.
AUXILIARE ⇒ intră în categoria unor moduri și timpuri compuse

A AVEA A VREA A FI

 Indicativ, perfect compus:  Indicativ, viitor standard:  Indicativ, viitor anterior:

Am scris. Vei scrie. Vei fi scris tema până vei pleca la concert.

 Conditional-optativ, prezent:  Indicativ, viitor anterior:  Conjunctiv, perfect:

Aș scrie. Vei fi scris. Să fi scris exercițiul, vedeai că nu este greu de
rezolvat.

 Conditional-optativ, perfect:  Condițional-optativ, perfect:

Aș fi scris. Aș fi scris dacă nu știam adresele.

COPULATIVE ⇒ sunt obligatoriu asociate cu un nume predicative, alcătuind împreună un predicat

nominal
nume predicativ
Ex.: Ana este frumoasă. predicat nominal
 verb copulative
⇒ fac legătura între subiect și numele predicative
Ex.: Sunt un elev disciplinat.
Maria este inteligentă.
ATENȚIE!!!
Verbul a fi poate fi: a) copulative: Irina este veselă.
b) predicatic: Este o iarnă geroasă.
c) auxiliar: Aș fi vorbit cu ea,
 Verbele predicative au funcție sintactică de predicat verbal atunci când au categoria modului.
 Verbele copulative alcătuiesc, alături de numele predicative, un predicat nominal atunci când au categoria gramaticală a
modului.
nume predicativ
Ex.: Irina este liniștită. predicat nominal
verb copulative
 Verbele copulative nu au sens deplin singure ș icer în mod obligatoriu un nume predicative, astfel încât enunțul să poată avea
sens.
 Verbele copulative și numele predicative alcătuiesc împreună un predicat nominal.
Ex.: Sora ta este înaltă.
El a devenit sportive.
Sănătatea înseamnă sport și alimentație echilibrată.
 LISTA CELOR MAI FRECVENTE VERBE COPULATIVE

El este lacom.
a fi (când nu are sens de „a se afla”, „a exista”, „a dura”, etc.)
Adina este doctoriță.

El a devenit inginer.
a deveni (este întotdeauna verb copulative)
Laurențiu a devenit neatent.

a ajunge Ea a ajuns cântăreață.

a ieși (când au sens de „a deveni”)
A ieșit avocat.
a se face
S-a făcut medic veteran.

a însemna (când nu are sensul de „a nota”) Prietenia înseamnă ajutor necomdiționat.

a părea (când în propoziție există un subiect) Voi păreți triști.

a rămâne (când re ssensul „a-și păstra calitățile, însușirile) Ea a rămas frumoasă.

 VERBE PREDICATIVE VERBE COPULATIVE

 a devein
El a devenit bucătar.

 a fi (cu sens a exista, a se afla, a dura, a costa, a data)  A fi ( atunci când este urmat de părți de vorbire care
arată o însușire a subiectului)
Maria este un bucătar bun.
Eu sunt în camera mea.
Masa este din lemn.
Biletul de cinema este 20 lei.
Argumentele tale sunt puternice.
Biserica este din 1990.

 a rămâne, a ajunge, a ieși (undeva, atunci când este  a rămâne, a ajunge, a ieși (are sens „a devein”)
urmat de un circumstantial)
Noi am rămas în oraș. Noi am rămas surprinși când am aflat vestea.
Am ajuns în centrul orașului. Am ajuns profesor.
Noi am ieșit în oraș. După facultate, am ieșit inginer.

 a însemna (ceva pe foaie)  a însemna (ceva pentru cineva)

Mi-am însemnat numele pe foaie. Ea a însemnat totul pentru tine.
Succesul înseamnă muncă.

 a se face (urmat de conjuncția „că”)  a se face (urmat de conjuncția „că”)

Se face că muncește. El se face bucătar.
Se face noapte. (noapte = subiect) Vrea să se facă architect.

 a părea (urmat de conjuncția „că”)  a părea (urmat de conjuncția „că”)

Pare că îți este rău. Pari înaltă.
Se pare că va ploua. Ionel pare fericit.
 Locuțiunea verbală

Locuțiunea verbală reprezintă un grup unitar de cuvinte, sinonime cu un verb, care întotdeauna are în componența sa un verb.

Ex.: A băgat de seamă că elevul nu avea tema efectuată corect.

Frații săi l-au luat peste picior.
Am stat pe ganduri dacă să îmi cumpăr sau nu un ghiozdan nou.
Tata spune că i-am scos peri albi.
Vazând că nu este nimeni prin preajmă, hoțul a spălat putina.
Și-a cheltuit economiile și a ajuns în sapă de lemn.

 În propoziție, locuțiunile verbale se comport ca verbul, fiind determinate de complemente.

 Locuțiunile verbale nu pot fi determinate de attribute, substantivele din componența lor fiind, de cele mai multe ori,
nearticulate.

 Locuțiunile verbale ale căror verbe are categoria modului îndeplinesc în cadrul propoziției funcția sintactică de predicat
verbal.

Ex.: S-a dat de-a dura la ora de sport. S-a rostogolit la ora de sport.

 Adesea, locuțiunile verbale apar în cadrul limbajului oral.