Articolul hotărât

Articolul hotărât arată un obiect cunoscut vorbitorului și poate fi la rândul lui de 3 feluri:
 articol hotărât propriu-zis -l, -le, -a, -i, -lui, -lor
 posesiv (genitival) al, ai, a, ale, alor
 demonstrativ (adjectival) cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor.
Articolul nehotărât
Atunci când arată obiectul individualizat, dar nu îl identifică exact pentru vorbitori, articolul
este nehotărât un, o, unui, unei, niște, unor.
Pronumele cu forme personale
Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat se
menționează persoana acestuia. Se împart în:
pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, ... mie, ție, ... etc),
pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, ... etc),
pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, ... etc),
pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, ... etc),
pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, ... etc).
Pronumele fără forme personale
Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană. Atunci când este analizat nu
se precizează persoana acestuia. Se împart în:
pronume demonstrativ (acesta, aceștia ... acela, aceia ...același, aceiași ... cestălalt, ceștilalți ...
celălalt, ceilalți ...),
pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice ...),
pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),
pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte ...),
pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte...).
Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui
! Pronumele au aceleași cazuri și funcții sintactice ca substantivele pe care le înlocuiesc.
În funcție de cazuri, pot avea următoarele funcții sintactice:
 nominativ: subiect, nume predicativ, atribut apozițional
 acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de
mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional
  genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect,
complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement
circumstanțial de loc
 dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement
circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp
[exemple de propoziții, formate cu pronume în diferite funcții sintactice, găsiți în paginile
dedicate pronumelor]
Schimbarea valorii gramaticale a pronumelui
Valoarea gramaticală a pronumelui se poate schimba și devine:
 substantiv (nimic > nimicuri)
 adverb (ce > ce repede)
 adjectiv pronominal (același > același oraș)
 locuțiune adjectivală (nimic > lucruri de nimic)
Valorile stilistice ale pronumelui
Cu ajutorul pronumelor pot fi realizate următoarele figuri de stil: repetiție, antiteză, enumerație.
Conjugările verbelor
În funcție de sunetul sau grupul de sunete care alcătuiesc terminația verbului la infinitiv, verbele
pot fi: de conjugarea I, conjugarea a II-a, conjugarea a III-a, conjugarea a IV-a.
CONJUGAREA CONJUGAREA A II-A CONJUGAREA A CONJUGAREA A
I III-A IV-A

-a a mânca -ea a tăcea -e a face -i, a citi

a lucra a ședea a crede -î a veni
a alerga a a duce a hotărî
a cânta vedea a pune a coborî
a
plăcea

MODURI, TIMPURI COMPUSE ȘI DIATEZA PASIVĂ FORMATE CU AJUTORUL

VERBELOR AUXILIARE

A AVEA A FI A VREA

 perfect compus (modul indicativ)  viitor anterior  viitor

(indicativ)
 viitor (modul indicativ)  viitor
 perfect (conjunctiv) anterior
 prezent (modul condițional-optativ)
 perfect (condițional
 perfect (modul condițional-optativ)
optativ)
 perfect (infinitiv)
 timpurile și modurile
diatezei pasive
 conjunctiv (prezent)
 conjunctiv (perfect)
 condițional-optativ
 imperativ
 infinitiv (prezent)
 infinitiv (perfect)

Cel mai întâlnit verb copulativ este verbul a fi. Verbe copulative sunt și: a deveni, a ieși, a
rămâne, a ajunge, a se face, a părea, a însemna, a se naște, a se chema, a se numi. Cu excepția
verbului a deveni, care poate fi folosit doar ca verb copulativ, toate celelalte verbe pot fi
copulative sau predicative, în funcție de context.

Verbele tranzitive sunt acele verbe care pot avea un complement direct. Caracterul tranzitiv al
verbului nu trebuie apreciat după prezența în propoziție a complementului direct, ci trebuie
analizată capacitatea verbului de a accepta un complement direct în acea propoziție.
 Copiii au mâncat prăjiturile cumpărate de mama lor. (au mâncat – verb tranzitiv; prăjiturile
– complement direct exprimat)
 Mai mănâncă, dacă mai dorești. (mănâncă – verb tranzitiv; complementul direct
neexprimat, dar poate avea un complement precum în mănâncă o prăjitură)
Există verbe, numite dublu tranzitive, care pot avea două complemente directe (un obiect și o
ființă).
 M-a rugat un lucru imposibil. (m-, un lucru – complemente directe)
Verbe intranzitive
Verbele intranzitive nu pot avea un complement direct. Verbele de mișcare (a merge, a pleca, a
veni) și cele care exprimă o stare (a sta, a exista, a ședea) sunt ușor de recunoscut ca fiind
intranzitive, deoarece acțiunea lor nu poate fi exercitată asupra unui obiect. Alături de aceste
verbe, verbele copulative și verbele impersonale sunt intranzitive.
Modul este forma pe care o ia verbul, prin care este arătat cum consideră vorbitorul acțiunea:
reală (merg), realizabilă (să merg), dorită sau condiționată (aș merge), poruncită (mergi).
Modurile verbului se împart în două categorii: moduri personale și moduri nepersonale.
Moduri personale (predicative)
Modurile personale își schimbă forma după persoană. Totodată în aceste moduri verbele au
funcția sintactică de predicat, motiv pentru care sunt numite și moduri predicative. Modurile
personale sunt: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ (pentru detalii vezi
legăturile anterioare).
PERS MODUL MODUL MODUL CONDIȚIONAL- MODUL
INDICATIV CONJUNCTIV OPTATIV IMPERATIV

eu mănânc să mănânc aș mânca –

tu mănânci să mănânci ai mânca mănâncă tu!
el/ea mănâncă să mănânce ar mânca –
noi mâncăm să mâncăm am mânca –
voi mâncați să mâncați ați mânca mâncați voi!
ei/ele mănâncă să mănânce ar mânca –

Modurile nepersonale (nepredicative)

Modurile nepersonale nu-și schimbă forma după persoane și nu pot avea funcția sintactică de
predicat. Mai sunt numite și moduri nepredicative. Modurile nepersonale
sunt: infinitiv, participiu, gerunziu, supin (pentru detalii vezi legăturile anterioare).
MODUL INFINITIV MODUL PARTICIPIU MODUL GERUNZIU MODUL
SUPIN

a mânca mâncat mâncând de mâncat

a părea părut părând de părut
a scrie scris scriind de scris
a veni venit venind de venit
Clasificarea adverbelor
După formă, adverbele pot fi de două feluri: adverbe simple (abia, așa, bine, destul,
azi, mâine, aici, acolo) sau adverbe compuse (azi-noapte, mâine-seară, ieri-
dimineață, astă-vară, după-masă).
După înțeles, adverbele se împart în trei categorii: adverbe de loc (acasă, aici, acolo,
deasupra, departe, aproape, împrejur, sus, jos, unde, undeva), adverbe de
timp (acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, îndată, totdeauna, când,
deocamdată), adverbe de mod (abia, așa, alene, astfel, bine, cruciș, cum, degrabă,
românește, vitejește, uneori).
În funcție de substituirea unor cuvinte care exprimă împrejurările, adverbele pot fi:
adverbe demonstrative (aici, acolo, dincoace, dincolo, acum, atunci, atunci când,
acolo unde), adverbe nehotărâte (oriunde, undeva, oricând, cândva, oricum, oarecum,
fiecum, cumva, câtva, oricât), adverbe negative (niciodată, nicicând, nicăieri,
nicicum, nicicât, nicicând), adverbe interogative (unde, cum, când, cât).

Interjecția este o parte de vorbire neflexibilă care exprimă: o stare sufletească (ah!, vai!, uf!,
oh!, aha-aha!), o poruncă sau un îndemn (hai, haide, haidem!, uite!, înainte!, liniște!),
imitarea unor sunete sau zgomote din natură – onomatopee (buf! boc! trosc! zdup! cucurigu!
miau! cirip-cirip!), un mod de adresare (bre, măi, adio!, noroc!, ia).

Funcțiile sintactice ale interjecției

În general interjecțiile nu au funcție sintactică. Cu toate acestea, există anumite
construcții în care interjecțiile pot avea funcție sintactică.

 Hai la masă! (predicat)

 Iată o pisică! (predicat)
 Iepurele atunci țuști! (predicat)
 Deodată se aude în ușă: cioc! cioc! (subiect)
 Era vai de ea. (nume predicativ)
 În receptor, am auzit: alo, alo! (complement direct)
 Din colțul camerei se aude un sunet enervant: Bâz! Bâz! (atribut)
 Câinele lătra cât îl ținea gura: ham-ham-ham! (complement circumstanțial)
Punctuația interjecțiilor
În funcție de intonația exclamativă, mai înaltă sau mai puțin înaltă, după interjecție se
folosește, după caz:semnul exclamării sau virgulă. În general, semnul exclamării se pune
după o interjecție care exprimă stări sufletești precum: entuziasm, spaimă, durere mare
etc
 Ura! Am câștigat concursul!
 Ah! Cred că mi-am luxat mâna!
 Uau! Ce aproape de sol zboară acel avion!
Când sunt folosite precum un vocativ, interjecțiile folosite pentru adresare se despart prin
virgulă de restul cuvintelor, dacă nu sunt însoțite de un substantiv.

 Măi, vino aici!

 Măi Vasile, vino aici!
 Măi oameni buni, ascultați-mă!
După interjecțiile care exprimă o poruncă sau un îndemn, dacă sunt urmate de un
complement. În celelalte cazuri, aceste interjecții se despart prin virgulă sau semnul
exclamării, în funcție de intonația folosită.

 Hai cu noi!
 Na-ți banii înapoi!
 Hai, că întârziem!
 Hai! mișcă-te că e târziu!
Interjecția ia, urmată de un verb la conjunctiv sau imperativ, nu se desparte de verb prin
virgulă.
 Ia să văd ce ai acolo.
 Ia ascultă și tu!
Dacă mai multe interjecții identice sunt repetate, se despart prin virgulă sau prin liniuță de
unire. La final se poate pune virgulă sau semnul exclamării după caz.

 Ha-ha-ha! Ce glumă bună!

 He, he, dacă eram mai tânăr.

Arta poetică în poezia lui Tudor Arghezi

Expresia poetică argheziană este recunoscută pentru plasticitatea și originalitatea de care a dat dovadă, reafirmând
anumite realități cu ajutorul unor cuvinte dificile, inedite. Arghezi se exprimă cu precizie, lipsa cizelării limbajului
său reprezentând o simplă impresie înșelătoare.

Arghezi asociază în mod neașteptat termeni ce aparțin unor domenii existențiale diverse, cu scopul de a exprima
perspectiva unei lumi aflată sub semnul metaforelor. Epitetele argheziene au atât putere de materializare a ideilor,
cât și de sensibilizare a cititorului. Scriitorul se pronun…

...

2. Arta poetică în poezia lui Lucian Blaga

Lucian Blaga se diferențiază de toți ceilalți poeți prin intensele sale preocupări filosofice. Astfel, în lirica lui
Blaga, eul creator este plasat în centrul universului, fiind prezentat în postura de protector al misterelor acestuia.
Pentru Blaga, această protecție se realizează prin intermediul unui proces d…

...

3. Arta poetică în poezia lui Mihai Eminescu

În opera lui Mihai Eminescu nu se poate discuta despre o poezie programatică, întrucât concepția despre artă a
poetului nu reiese dintr-un anumit număr de poezii, ele regăsindu-se cu ușurință în întreaga sa creație. Cele mai
multe dintre creațiile eminesciene care orientează cititorul privind direcția concepției poetice a scriitorului sunt
postume.

În opera emines…

...

4. Arta poetică în poezia lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu a profitat din plin de diversitatea ce caracterizează arta poetică, explorând atât condiția poetului
și raportul dintre acesta și creația sa, cât și rolul său (și pe cel al creației sale) în societate. Prin intermediul creației
sale, Stănescu dovedește faptul că spațiul limitat al sinelui are potențialul de a deveni infinit prin abstractizare.
Acesta este, pentru Stănescu, rolul suprem cuvântului: facilitarea receptării mesajelor artistice de către public.

În viziunea lui Nichita Stănescu, procesul de creație este echivale…

...

5. Exemple - Demonstrație artă poetică - Eseu

În rândurile de mai jos, vei găsi demonstrații de artă poetică pentru următoarele poezii:

 Adam și Eva de Tudor Arghezi

 Cuvânt de Tudor Arghezi
 Flori de mucigai de Tudor Arghezi
 Testament de Tudor Arghezi
 Frunze pierdute de Tudor Arghezi
 Plumb de George Bacovia
 Din ceas, dedus... de Ion Barbu
 Oul dogmatic de Ion Barbu
 Riga Crypto și lapona Enigel de Ion Barbu
 Joc Secund de Ion Barbu
 Lava de Ion Barbu
 Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga
 Către cititori de Lucian Blaga
 Epigonii de Mihai Eminescu
 Dorința de Mihai Eminescu
 Rugăciune de Octavian Goga
 Echerul de Marin Sorescu
 Portretul artistului de Marin Sorescu
 Lecția despre cub de Nichita Stănescu
 Leoaică tânără, iubirea de Nichita Stănescu
 Viața mea se iluminează de Nichita Stănescu
 Cu o ușoară nostalgie de Nichita Stănescu
 Trandafir al dimineții mele de Nichita Stănescu
 Artă poetică de Ion Pillat…
1. Tema familiei
2. Tema iubirii
3. Tema jocului
4. Tema naturii
5. Tema prieteniei
6. Tema copilăriei
7. Tema adolescenței
8. Tema războiului
9. Tema călătoriei și tema aventurii
10. Tema timpului
11. Tema patriei
12. Tema destinului
13. Tema universului/cosmogoniei
14. Tema condiției umane
15. Tema condiției omului de geniu
16. Tema folclorului
17. Tema istoriei
18. Tema curajului
19. Tema banului
20. Tema libertății
21. Tema școlii
22. Tema cunoașterii
23. Tema dreptății
24. Tema morții