VERBUL

este partea de vorbire flexibilă care exprimă

acţiuni sau stări pe care vorbitorul le
introduce în enunț și indică timpul
desfășurării/manifestării lor – le conectează la
realitatea trăită.
 Flexiunea

Se referă la ceea ce numim generic

„conjugarea” verbului,
adică multitudinea de forme diferite pe care
le ia verbul pentru a indica categoriile
gramaticale
Categoriile gramaticale
 VERBE PREDICATIVE

 aproape toate verbele limbii române pot fi

folosite ca predicative sau autonome

 pot forma singure predicatul verbal al

unei propoziţii atunci când sunt folosite la
modurile personale: a pleca, a tăcea, a
face, a pune, a lua, a da, a hotărî, a cere, a
merge, a culege, a obţine etc.
 VERBE NEPREDICATIVE

 sunt verbele care, la modurile personale, nu

pot forma singure predicatul unei propoziţii,
din cauza conţinutului lor lexical insuficient şi
a incapacităţii lor sintactice.
 VERBELE NEPREDICATIVE

 VERBE AUXILIARE (AUXILIARE MORFOLOGICE)

 VERBE COPULATIVE (AUXILIARE SINTACTICE)

 Verbele nepredicative din categoria
auxiliare morfologice

ajută la exprimarea
 modurilor şi a timpurilor de la construcţiile
verbale active şi reflexive
şi
 a construcţiilor verbale pasive
 A FI, A AVEA ŞI A VREA
A FI
sub forma fi, intră în componenţa verbelor

 la indicativ viitor anterior (forme literare sau

populare): „voi fi venit”, „va fi plecat”;
 la conjunctiv, condiţional-optativ şi infinitiv
perfect: „să fi venit”, „ar fi plecat”, „a fi venit”;
 sub diferite forme, a fi este auxiliar în structura
construcţiilor verbale pasive: „este ajutat”, „va fi
chemat”
 A AVEA

 sub formele am, ai, a, aţi, au, intră în

structura verbelor la
indicativ perfect compus: „am plecat”, „a
dormit”;
 sub formele aş, ai, ar, am, aţi, intră în
structura verbelor la
condiţional-optativ prezent şi perfect: „aş
lua”, „aş fi luat”;
 A VREA
 sub formele voi, vei, va, vom, veţi, vor, intră
în componenţa
viitorului: „voi afla”, „voi fi aflat”,
prezumtivului: „voi/oi fi aflând”(prezent),
„veţi/oți fi cunoscut” (perfect).
Există numeroase variante ale auxiliarului a
vrea: oi, ăi, ei, i, îi, o, a, ăti, eţi, îţi, oţi, or, om.
Ele funcţionează popular, familiar şi regional.
 Verbele nepredicative din categoria
auxiliare sintactice = verbele copulative

 nu pot forma singure predicatul, ci numai

împreună cu un nume predicativ
 cu ajutorul acestuia se realizează funcţia de
predicat nominal
 Verbele copulative

 se comportă ca nişte elemente de legătură

 Fac parte din clasa copulativelor:

a fi, a deveni, a ajunge, a rămâne, a ieşi, a
părea, a se face, a se preface, a însemna.
 A DEVENI

• ESTE ÎNTOTDEAUNA COPULATIV

A fi, a ajunge, a rămâne, a ieşi, a părea, a
se face, a se preface, a însemna

 pot fi întrebuinţate atât ca predicative, cât şi

ca verbe copulative:

• El este acasă. (predicativ - „se află”)

• El este medic. (copulativ)
• A ajuns la muzeu. (predicativ - „a sosit”)
• A ajuns cosmonaut. (copulativ)
 A FI predicativ

 se utilizează cu sensurile

 „a se găsi”, „a se afla”, „a sta”, „a şedea”, „a

se întâmpla”, „a se petrece”, „a costa”, „a
trăi”
 VERBE PERSONALE, IMPERSONALE,
UNIPERSONALE

 După relaţia verbului-predicat cu subiectul

exprimat prin substantiv (sau substitut) în
cazul Nominativ
 VERBELE PERSONALE

 acceptă impersonalizarea şi pasivizarea;

• Ea face o compunere. (construcţii verbale active)

• Lucrul este făcut bine de studenti. (construcţii

verbale pasive)
• Se face profesor. (construcţii verbale cu pronume
reflexiv)
• Se face treabă bună pe șantierele noastre.
(reflexiv impersonal)
 VERBELE IMPERSONALE

 nu au capacitatea de a realiza relaţia verb -

subiect
 nu admit un subiect „personal” şi cunosc o
singură formă flexionară în raport cu persoana
 IMPERSONALE PROPRIU-ZISE
 se referă la procese naturale şi care apar
numai la persoana a III-a, singular:

 a ploua, a fulgera, a ninge, a amurgi, a tuna,

a trăsni, a fulgui, a bura (active);
 a se însera, a se înnopta, a se desprimăvăra,
a se lumina, a se înnora (reflexive).
 VERBELE IMPERSONALE PROPRII
„SE PERSONALIZEAZĂ”

 Afară fulgeră întruna. (impersonal)

 Mă fulgeră când mă vede. (personal – EL/EA)

Mă fulgeră = sens figurat
 IMPERSONALE IMPROPRII

 şi-au pierdut caracterul personal:

 a merita, a ajunge, a începe, a rămâne, a
urma etc
 IMPERSONALELE IMPROPRII
 Pot să apară cu un subiect postverbal
exprimat printr-un substantiv inanimat sau
printr-o propoziţie subiectivă:
• S-a întâmplat un accident.
• S-a întâmplat /să mă întâlnesc cu tine.
• Merită/ să vizitezi Parisul.
• Începe/să ningă.
 VERBELE IMPERSONALE IMPROPRII

 fără pronume: a reieşi, a rezulta, a decurge, a

urma, a trebui, a merita

Din descrierea martorului

reiese/rezultă/decurge//că tu ai minţit. SB
Merită/să auzim o a doua părere. SB
 Subiect +
verb unipersonal şi impersonal

 Vecinul 1/ trebuie2/ să încuie poarta.1/ 2-PP; 1-

SB
• Vecinul este subiectul predicatului să încuie!
 TREBUIAU sau VOR TREBUI
(pers. a III-a, nr. plural)
 se face acordul în persoană şi număr cu
substantivul-subiect, iar verbul devine
personal
 nu mai cere propoziţie SB, ci propoziţie CD:
Copiii (ei, toţi, amândoi) trebuiau1/să lucreze
în echipă.2/ 1-PP 2- CD
 VERBELE IMPERSONALE IMPROPRII
 însoţite de pronume personale forme
neaccentuate de dativ:
 a-i veni, a-i conveni, a-i păsa, a-i ajunge, a-i
rămâne, a-i plăcea, a-i arde;
 pronumele personal are funcţia sintactică de
complement indirect
• Îi vine1/să plângă de bucurie.2/ 1-PP 2- SB
• Nu-mi pasă1/că se poartă astfel cu mine.2/ 1-
PP 2- SB
 VERBELE IMPERSONALE IMPROPRII
 însoţite de pronume personale forme
neaccentuate de acuzativ:
 a-l interesa, a-l pasiona, a-l durea, a-l enerva, a-
l roade, a-l necăji, a-l supăra
 pronumele personal are funcţia sintactică de
complement direct
 Mă doare/supără/necăjeşte/enervează1/că nu
eşti alături de noi.2/ 1-PP 2- SB
 Toate verbele de mai sus fac parte din construcţii
active!!!
 VERBELE IMPERSONALE IMPROPRII
 însoţite de pronumele reflexiv morfem se, sunt
componente ale construcţiilor reflexive, verbe ca:
a se cuveni, a se auzi, a se întâmpla, a se cădea,
a se spune, a se vedea, a se bănui, a se discuta,
a se părea, a se putea, a se zice, a se zvoni etc.
• Se cuvine1/să îţi aştepţi rândul la bilete.2/SB
• Se poate1/să ai dreptate şi de data aceasta.2/SB
• Se discută1/că se scumpesc iar gazele.2/SB
 REFLEXIVE IMPERSONALE
CU SENS PASIV
 În acest caz, se pot folosi şi la persoana a III-a,
nr. plural şi pot intra în relaţie cu un subiect
gramatical exprimat prin substantiv
 Greşeala se vede imediat. (persoana a III-a,
singular) - este văzută
 Greşelile se văd imediat. (persoana a III-a,
plural) - sunt văzute
 Se vede1/că face multe greşeli.2/ 1-PP 2- SB
 DUPĂ RELAŢIA VERBULUI CU
OBIECTUL (COMPLEMENTUL) DIRECT

 TRANZITIVE

 INTRANZITIVE
 VERBE TRANZITIVE

 Marea majoritate a verbelor tranzitive în

limba română pot primi un singur obiect
direct:
a zice, a spune, a rosti, a da, a lua, a face, a
afla, a culege, a scrie etc.
 I-a spus adevărul. (complement direct)
 A aflat/ce s-a întâmplat./ (completivă directă)
 VERBE DUBLU TRANZITIVE
 acceptă două complemente directe (unul
pentru animat, celălalt pentru inanimat*):

 a întreba, a informa, a învăţa, a anunţa, a

asculta, a examina, a îndemna, a obliga, a
ruga, a sfătui, a povăţui (pe cineva, ceva)

*Cf. gramaticii tradiționale

 COMPLEMENTUL SECUNDAR* (GALR II, 2005)

Ea a întrebat ceva. (ceva- complement direct)

Ea m-a întrebat ceva. (m - complement
direct; ceva - complement secundar)
• Complementul secundar este al doilea
complement direct din enunţurile în care, în
mod tradiţional, se considera că există două
complemente directe.
 Complementul secundar nu poate fi
construit cu prepoziţia pe
Complementul secundar poate fi exprimat prin:
• substantiv abstract: L-a învăţat cântece.
• pronume demonstrativ: Ii întreabă asta.
• pronume relativ şi interogativ: Nu contează ce îi
roagă./Ce îi învaţă?
• pronume negativ: Nu i-a rugat nimic.
• pronume nehotărât: Îi roagă ceva.
• verb la modul infinitiv: L-am rugat a citi cu
atenţie articolul.
RELAŢIA CU UN COMPLEMENT DIRECT

 Numai verbele tranzitive pot realiza

construcţii de tip activ şi de tip pasiv:
 Eu l-am văzut pe Ion ieri.
 Ion a fost văzut de mine ieri. (PV)
• Complementul direct devine subiect
• Subiectul devine complement prepozițional de
agent.
RELAŢIA CU UN COMPLEMENT DIRECT

 VERBELE INTRANZITIVE nu pot realiza

construcţii de tip pasiv
RELAŢIA CU UN COMPLEMENT DIRECT

 Numai verbele tranzitive pot realiza

construcţii de tip activ şi de tip pasiv:

 L-am văzut pe Ion ieri.

 Ion a fost văzut de mine ieri.
RELAŢIA CU UN COMPLEMENT DIRECT

 VERBELE INTRANZITIVE nu pot realiza

construcţii de tip pasiv
 SUNT SOCOTITE INTRANZITIVE
 verbele de mişcare: a veni, a pleca, a alerga, a
fugi, a călători, a ieşi, a intra, a zbura;
 verbele impersonale: a ploua, a ninge, a
fulgera; a trebui, a urma, a-i plăcea, a-i
conveni, a-l interesa, a-l pasiona, a se
întâmpla, a se zvoni;
 verbele copulative: a fi, a deveni, a ajunge, a
rămâne, a însemna, a părea, a se face, a se
preface, a ieşi.
 Verbe intranzitive care pot deveni
tranzitive
 unele verbe intranzitive, prin schimbarea sensului, pot
guverna un complement direct:
 a trece, a încăpea, a cădea, a alerga, a adormi, a ploua, a
ninge, a rătăci, a trăi, a sări, a plânge, a zbura etc
 A trecut pe la noi. (intranzitiv)
 A trecut examenul. (tranzitiv; c.d.)
 Copilul a adormit. (intranzitiv)
 Mama a adormit copilul. (tranzitiv; c.d.)

!!!! Verbele intranzitive nu pot realiza construcţii de tip pasiv

 Conjugarea I
 cele care formează infinitivul cu sufixul -a:
 a cânta, a schimba, a ploua, a căuta (lipsite
de sufix şi desinenţă de persoana I singular la
indicativ prezent);
 a desena, a lucra, a colabora, a se baza (cu
sufixul -ez şi fără desinenţă la persoana I
singular a indicativului prezent).
Conjugarea a II-a
 Conjugarea a III-a

 Cele care au sufixul infinitival -e:

a face, a merge, a coace, a trece, a scrie, a

duce, a pune, a rupe, a fierbe, a arde.
 Conjugarea a IV-a

 verbele care au sufixul infinitival -i sau -î:

a munci, a fi, a iubi, a veni, a fugi, a privi; a

hotărî, a tăbărî, a urî, a coborî, a doborî, a
omorî ş.a.
 DIATEZELE

 sunt formele pe care le ia verbul pentru a

arăta
raportul dintre acțiunea pe care o exprimă și
subiectul gramatical
În gramatica tradiţională a limbii române, se
făcea referire la trei diateze:
ACTIVĂ, REFLEXIVĂ, PASIVĂ.
 Noua abordare a construcţiilor
sintactice

• Construcţii sintactice active

• Construcţii sintactice pasive cu A FI
• Construcţii impersonale
• Construcţii cu pronume reflexive
(GALR ,2005, II:131 s. urm. Cf GBLR, 2010: 266-268 şi GLRG 2019: 353 şi urm.)
 Construcţiile active

 Verbele arată că
subiectul face acțiunea și altcineva o suferă.
 Eu citesc o carte.

 SUBIECTUL GRAMATICAL (EU) COINCIDE CU CEL

LOGIC (EU)
 CONSTRUCŢIILE PASIVE
 arată că subiectul suferă acțiunea făcută de
altcineva
Construcţiile pasive se formează din verbul
auxiliar a fi + verbul la participiu.
 Verbul a fi este doar un verb auxiliar care dă
modul, timpul și persoana verbului, iar participiul
dă înțelesul acțiunii:
 Este invitat/erau invitați/fusei invitată/fuseseră
invitați/vom fi invitați/veți fi fost invitați etc.
 Construcţia pasivă cere întotdeauna
complement de agent

 Cărțile sunt deschise de elevi la fiecare lecție.

(sunt deschise = construcţie pasivă; PV
de elevi = complement de agent)

 Cărțile de pe bănci sunt deschise.

(sunt deschise = construcţie activă) PN
sunt = vb. copulativ + deschise = n. predicativ)
 Trecerea de la construcţia pasivă la
cea activă

 Elevii sunt lăudați de profesori.

 Profesorii îi laudă pe elevi.
 complementul de agent a devenit Sb gramatical,
iar subiectul a devenit c.d. în construcţia pasivă

 Copacii sunt desfrunziți. – De cine?  Nu există

autor al acțiunii; nu-i putem adăuga un
complement de agent, prin urmare predicatul
este nominal, construcţia este activă.
 Construcţiile reflexive

• Conţin cliticul pronumelui reflexiv (mă, m, îmi,

mi, te, îţi, ţi, se, s, îşi, şi, ne, ni, vă, v, vi) la
acuzativ sau la dativ, care se ataşază unui verb
(se spală, îmi imaginez, te uiţi, ne ducem etc.)
• Cliticul poate să devină parte componentă a
verbului (nemaiavând identitate proprie şi funcţie
sintactică) sau poate să funcţioneze liber şi să se
afle într-o anumită relaţie cu verbul
(complement)
Construcţii reflexive în care pronumele
reflexiv nu are funcţie sintactică
Vom lua verbul a se uita, ca exemplu:
Pronumele:
• este obligatoriu, nu poate lipsi, face parte din forma
verbului
• în lipsa lui, construcţia verbală nu mai are sens; "Eu mă
uit pe geam" /"Eu uit pe geam"?!
• forma verbală nu permite înlocuirea cu o altă formă
pronominală în acelaşi caz: "Eu te uit pe geam"?!
• nu poate fi dublat printr-o formă accentuată: "Eu mă
uit pe mine pe geam"?! -nu are funcţie sintactică
 Cliticul reflexiv - marcă a pasivului
(reflexivul-pasiv)

Podul se va construi la intrarea in oraş.

Podul va fi construit la intrarea in oraş (putem

venfica prin înlocuirea cu forma pasivă).
Cliticul reflexiv marcă a impersonalului
se referă tot la forma se, atunci când subiectul
este de tip nonpersoană = nu poate fi atribuit
un subiect de tip el/ea verbului.
Aceste verbe vor fi intranzitive:
• Se învaţă mult în această şcoală.
Verificăm:
* El/Ea se învaţă mult în această şcoală ?!!!
 Construcţii reflexive în care pronumele reflexiv are
funcţie sintactică de complement direct

• forma reflexivă poate fi înlocuită de o formă

pronominală în acelaşi caz
El se spală - El te spală
• permite dublarea printr-o formă accentuată:
El se spală - El se spală pe sine.
 Cliticul cu funcţie sintactică de
complement indirect:
• forma reflexivă nu este obligatorie pentru ca verbul să aibă sens
Mi-am făcut un ceai.
Am făcut un ceai (chiar dacă sensul este puţin schimbat, construcţia
încă are sens)

• poate fi înlocuită cu o altă formă pronominală în acelaşi caz

Mi-am făcut un ceai.
Ţi-am făcut un ceai.

• acceptă dublarea printr-o formă accentuată

Mi-am făcut un ceai.
Mie mi-am făcut un ceai.
Cliticul reciproc cu funcţia sintactică de
complement direct/indirect

• se referă la un pronume reflexiv care ajută la

exprimarea unei acţiuni reciproce.

Ei se ajută unii pe alţii. (complement direct)

Îşi trimit scrisori unii altora. (complement
indirect)
Cliticul reciproc cu funcţia sintactică de
complement direct/indirect
• apar în construcţii cu subiect la plural
• pot apărea mărci suplimentare, pentru
exprimarea ideii de reciprocitate: 'unii pe alţii" /
'unii altora" / 'reciproc'

Există chiar şi verbe inerent reciproce (care nu

pot fi utilizate altfel decât în construcţii reflexive
reciproce: a se alia, a se asemăna, a se căsători,
a se certa, a se împrieteni, a se înfrăţi, a se
învecina etc.)
 Cliticul cu funcţia sintactică de complement
indirect

• Mi-am spălat maşina = Mi-am spălat maşina

(mea)
• Observăm că forma mi- satisface exprimarea
posesiei, iar dublarea prin mea este inutilă şi
lipsită de sens.
• prezenţa criticului nu este obligatorie pentru
ca propoziţia să aibă sens:
Am spălat maşina.
Cliticul reflexiv cu funcţie sintactică de
atribut pronominal
Îl regăsim în construcţii de tipul:
• Sufletu-ţi
• Ochii-ţi
• Privirea-mi
! Această formă clitică de dativ poate fi înlocuită
cu adjectivul pronominal posesiv de aceeaşi
persoană (pentru verificare)
• Sufletul tău
• Ochii tăi
• Privirea mea
 MODURILE VERBALE

 În funcţie de particularităţile flexionare, mai

exact după număr şi persoană, modurile sunt

 personale
 nepersonale (*forme verbale nepersonale)
 Modurile personale

 au marcate persoana şi numărul

 Ele sunt:
 indicativul, conjunctivul, condiţional-
optativul, imperativul şi prezumtivul
 Dintre ele, nu prezintă categorii de persoană
şi număr conjunctivul perfect şi prezumtivul -
care se construieşte cu conjunctivul.
 nu au categorii de persoană şi de număr

 Ele sunt: infinitivul, gerunziul, participiul şi

supinul

*NU sunt moduri, ci sunt FORME VERBALE NEPERSONALE,

pentru că ele nu își schimbă forma în funcție de persoană.
 Cum analizăm un verb la formă verbală nepersonală

Exemplu: 
Ați terminat de scris.
• ați terminat = verbul „a termina”, predicativ (adică
nu e nici copulativ, nici auxiliar), personal (se poate
conjuga, spre deosebire de „a păsa”), tranzitiv
(acceptă complement direct), conjugarea I, formă
verbală activă, modul indicativ, timp perfect
compus, persoana a II-a, numărul plural, formă
afirmativă, funcția sintactică:PV.
 Cum analizăm un verb la formă verbală
nepersonală
• de scris = verbul „a scrie”, predicativ (adică nu
e nici copulativ, nici auxiliar), personal (se
poate conjuga, spre deosebire de „a ploua”),
tranzitiv (acceptă complement direct și numai
în subsidiar), conjugarea a III-a, formă verbală
activă, nepersonală de supin, funcția
sintactică: Complement direct.
 MODURILE PERSONALE
Indicativul
 exprimă o acţiune reală sub forma mai multor timpuri:
prezent, trecut (cu patru aspecte: imperfect, perfectul
simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul), viitorul
(viitorul propriu-zis şi viitorul anterior)
• Zilnic ea merge la gimnastică. (prezent)
• Am învăţat câte ceva de la ei. (perfectul compus)
• Nu ştia nimic despre voi. (imperfect)
• O cunoscusem acum doi ani. (mai mult ca perfect)
• Tu vorbiși cu ea acum două ore. (perfectul simplu)
 Conjunctivul
 exprimă o posibilitate realizabilă la timpul
prezent şi o posibilitate reală la timpul perfect
 Ştiu să patinez. (prezent)
 Era bine să fi muncit mai mult. (perfect)
 Uneori morfemul să nu mai apare exprimat,
verbul având un sens de imperativ
 „Trăiască România!”
 Condiţional-optativul
 exprimă o posibilitatate reală şi realizabilă
 are două forme temporale: prezent şi perfect
 Morfeme specifice - formele aş, ai, ar, am, aţi, ar de la
auxiliarul morfologic a avea

 Aş face o plimbare. (prezent)

 Aş fi făcut o cafea. (perfect)
 
 Condiţional-optativul poate exprima o dorinţă: „De-ar
ajunge la timp!”; o posibilitate: „Cine ar fi crezut una ca
asta!”; o condiţie: „De-aş fi mai tânăr, aş munci cât zece!”
etc.
 Imperativul
 exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte
 are forme numai pentru persoana a II-a singular
şi plural:
 Vino mai repede!
 Alergaţi mai mult!
 Cu valoare de imperativ pot apărea şi alte forme
verbale: conjunctivul: „Să pleci imediat!”;
indicativul: „Pleci imediat!”; infinitivul: „A nu se
fuma!”; supinul: „De învăţat poezia!”
 Prezumtivul
 exprimă o acţiune posibilă, prezentată de
vorbitor ca presupusă, bănuită
 Are două timpuri:
 prezent, construit cu gerunziul:
o fi studiind/aș fi studiind/să fi studiind
 perfect, construit cu participiul:
 o fi studiat
 exprimă procesul în mod general, abstract, fiind considerat o
formă nominală a verbului

 Cunoaşte două forme: infinitivul lung şi infinitivul scurt

 Are două timpuri: prezent şi perfect

 E bine a face antrenament zilnic. (infinitiv lung - prezent)

 Bucuria de a fi văzut-o îi făcea fața să strălucească. (infinitiv lung -
perfect)

 Verbele la infinitiv pot îndeplini diferite funcţii sintactice; pot fi

urmate de părţi de vorbire care au o anumită funcţie sintactică.
 Verbele la modul infinitiv pot îndeplini
următoarele funcţii sintactice
Subiect:
• A citi este o plăcere. - ce este o plăcere?
• Îi place a asculta muzica seara. – ce-i place?
Nume predicativ:
• Bucuria lui este de a descoperi talente noi.
Atribut:
• Bucuria de a descoperi talente noi îl motivează. - ce fel
de/care bucurie?
Complement direct:
• Știm a separa orzul de neghină. - ce știm?
 Verbele la infinitiv pot îndeplini următoarele funcţii
sintactice

Complement prepozițional
• Se gândeşte a părăsi hotelul cât mai curând.
Circumstanțial de timp
• Se gândește bine înainte de a părăsi hotelul.
Circumstanțial de mod
• Reacționează fără a se gândi la consecințe.
Circumstanțial de scop
Se pregătește pentru a promova examenul.
 Gerunziul

 exprimă procesul în desfăşurare sau încheiat sub

forma unei caracteristici circumstanţiale

 se construieşte cu ajutorul morfemelor -ând,

-ind (sufixe gerunziale)

Funcţionează ca element formativ în structura

prezumtivului prezent: voi fi mergând, să fi
mergând, ar fi mergând.
 Verbele la gerunziu pot îndeplini următoarele
funcţii sintactice
Subiect
• Din curtea casei se auzea strigând.
Atribut (verbal):
• Părul curgând în valuri era blond.
Complement direct:
• Noi auzeam tropăind în pod.
 Verbele la gerunziu pot îndeplini următoarele
funcţii sintactice
Circumstanţial de mod:
• Explica gesticulând continuu.
Circumstanţial de timp:
• Ascultând povestea, a adormit.
Circumstanţial de cauză:
• Muncind prea mult, a obosit în scurt timp.
 Participiul
 exprimă procesul suferit de un obiect, proces
conceput ca o însuşire statică a obiectului
 are caracteristice morfemele -t, -s (morfemul -t
poate fi precedat de –u)
 Participiul poate deveni adjectiv: avut, devotat,
indignat, mâhnit, necăjit, pasionat, priceput
 Şi la nivel flexionar, participiul posedă patru forme
flexionare, deosebite după gen, număr şi caz, ca
adjectivul: plecat - plecată, plecaţi - plecate sau chiar
cu grad de comparaţie: mai apreciat - mai apreciată,
foarte apreciaţi - foarte apreciate.
Când nu face parte dintr-o formă verbală compusă,
participiul are, morfologic vorbind, valoare adjectivală.

Copilul nepedepsit ajunge nepricopsit.

nepedepsit - atribut adjectival
nepricopsit - nume predicativ

Alte valori morfologice ale participiului:

 substantivală: Onoare celor învinşi!

 adverbială: Soldatul călca apăsat.
 Supinul
 exprimă, ca şi infinitivul, un proces abstract.
 ca expresie, apare sub forma participiului invariabil
însoţit de prepoziţiile de, la sau pentru: de citit, la
spălat, pentru cusut, de scris etc.
 supinul nu admite flexiune după gen, număr şi caz, se
foloseşte exclusiv independent de conjugare, mai ales
după a fi, a avea, a termina:
• „Am de scris.”
• „A terminat de corectat.”
 verbele la supin pot îndeplini diferite funcţii sintactice
şi pot avea numeroase determinări
Funcțiile sintactice ale verbelor la supin

 atribut verbal: Dumnezeu are scări şi de suit şi de

coborât.
 nume predicativ: „O moarte demnă este de preferat
unei vieţi trăite în ruşine.” (Tacitus)
 subiect: Este lesne de vândut, dar anevoie de cumpărat.
 complement direct: „Omul are de pătimit foarte mult,
tot din pricina unui semen al său.”
 complement prepozițional: Este bun de călugărit.
 circumstanţial de scop: Se grăbeşte la măritat.
 circumstanţial de cauză: „Picătura găureşte piatra, iar
inelul se roade de purtat.” (Ovidius)
 Expresiile verbale impersonale
 Structura expresiilor verbale impersonale este binară:
 verbul copulativ intranzitiv a fi, folosit impersonal, urmat
de adverb / locuţiune adverbială, de verb la supin sau de
substantiv:
• a) e + adverb / locuţiune adverbială: e adevărat, e bine, e
cert, e frumos, e posibil, e interesant, e necesar, e
neîndoielnic, e scris, e sigur, e uşor, e greu, e sortit, e
totuna;
• b) e + verb la supin: e de dorit, e de invidiat, e de înţeles, e
de neconceput, e de văzut;
• c) e ( prepoziţie) + substantiv: e de mirare, e cu putinţă, e
de datoria, e o întâmplare, e o nenorocire, e un făcut, e
peste putinţă.
 Expresiile verbale impersonale
 La nivel sintactic, îndeplinesc funcţia de predicat
nominal:
 verbul copulativ a fi + nume predicativ exprimat
prin diferite părţi de vorbire
 În acelaşi timp, constituie şi o regentă
insuficientă pentru subordonatele subiective
cerute de sensul impersonal al acestor expresii:
„E sigur 1/că a plecat.”2/ (1 = propoziţie
principală; 2 = propoziţie subiectivă).
 Alte expresii verbale
 expresii alcătuite din verbul a fi urmat de un
substantiv referitor la stări fizice şi la stări sufleteşti,
precedat de pronume personal neaccentuat în dativ:
 mi-e cald, mi-e frig, mi-e sete, mi-e foame, mi-e somn,
mi-e greaţă, mi-e silă; mi-e ciudă, mi-e dor, mi-e milă,
mi-e necaz, mi-e ruşine, mi-e frică, mi-e teamă
 În analiza gramaticală, verbul este predicativ,
substantivele respective sunt subiecte, iar pronumele
este complement indirect în Dativ
 Aceste expresii Nu intră în relaţie cu un subiect sau cu
o subiectivă
 „Îmbinările nesudate” între a fi (predicat
verbal) şi un substantiv (subiect)
 e cazul, e ceasul, e clipa, e timpul, e
momentul, e vremea
Ele intră în relaţie cu un atribut sau cu o
atributivă
Expresia verbală e nevoie selectează numai
complemente indirecte sau circumstanţiale,
respectiv completive indirecte sau
subordonate circumstanţiale.
1. Partea de vorbire:
  – verb
– forma-tip (infinitivul)
2. Clasa lexico-gramaticală:
  a) verb predicativ / nepredicativ (auxiliar, copulativ)
b) verb personal / impersonal
c) verb tranzitiv / intranzitiv
3. Clasa flexionară:

  – conjugarea (1, 2, 3, 4)
4. Categoriile gramaticale:
  a) formele predicative (modurile personale):
  – diateza: activă / pasivă / reflexivă
– modul: indicativ, conjunctiv, condiţional-optativ, prezumtiv, imperativ
– timpul: prezent, trecut, viitor........
– persoana: 1, 2, 3
– numărul: singular / plural
– genul: masculin / feminin (la diateza pasivă)
  b) formele nepredicative (modurile nepersonale):  

  – infinitiv, gerunziu, participiu, supin

5. Funcţia sintactică: