ASPECTE ETICO-RELIGIOASE ALE SEXUALITĂŢII

Profesor Dr. Rodica Macrea, conferenţiar Dr. Ioana Micluţia

Universitatea de Medicină şi Farmacie « Iuliu Haţieganu » Cluj-Napoca

Dupã "revoluţia sexualã" când totul pãrea spus, apar noi provocãri, termenii

consacraţi sunt rediscutaţi, reinterpretaţi, putând schimba destine.

Ce este sexul, sexualitatea, erotismul, dragostea? Care sunt limitele şi domeniul

sexologiei, care sunt raporturile sale ca ştiinţã cu sexozofia (filozofia legatã de

sexualitate)? Care sunt raporturile sexologiei cu etica, cu religia, cu arta, cu cultura? -

iatã câteva întrebãri care-şi aşteaptã rãspunsul.

Din punct de vedere etic sexualitatea umanã apare ca o activitate supusã unor

interdicţii, recomandãri şi obligaţii. Semnificaţiile biologice ale sexualitãţii se

subordoneazã semnificaţiilor sale sociale, socializarea sexualitãţii presupunând inhibarea

unor aspecte de animalitate simplã şi dirijarea pulsiunilor şi întregii activitãţi sexuale pe

cãi prestabilite prin "norme".

Conceptul de normalitate este puternic influenţat de poziţia şi concepţiile

teoretice. Un exemplu grãitor în acest sens îl constituie comportamentul sexual "normal".

Cu câteva decade în urmã psihiatri erau mai siguri decât astãzi în legãturã cu ceea ce

constitue sexualitatea "normalã", cu atât mai mult cu cât ea acoperã un teritoriu mult mai

vast decât "sexul".

Viaţa de zi cu zi ne confruntã cu o serie de atitudini şi valori sexuale. În plan

personal noi suntem fiinţe care luãm decizii etice, avem un sistem personal de valori.

1
Fiecare din noi trebuie sã ia decizii în raport cu propria noastrã sexualitate, gratificarea

sexualã putând fi o valoare importantã pentru o persoanã şi ceva ce trebuie evitat pentru

alta. În acest sens apare obligatorie integrarea sexualitãţii în modelele noastre de luare a

deciziilor. Pentru aceasta utilizãm categorii ca "bun-rãu", "drept-nedrept", "potrivit-

nepotrivit", "moral-imoral".

Studiul religiei şi cel al eticii în legãturã cu sexualitatea umanã se impune, ele

oferind cel mai adesea cadrul de judecare al caracterului pozitiv sau negativ al activitãţii

sexuale.

Una din multiplele perspective de abordare a sexualitãţii este cea istoricã, care

apreciazã comportamentul sexual în contextul timpului, implicând de asemenea şi studiul

tradiţiilor religioase.

În acest sens sexualitatea preistoricã parcurge drumul de la idolii feminini

(femeile ca simbol al fertilitãţii, reprezentate de statuile primitive) la venerarea falicã

(simbolul falic - simbol al puterii generative). Tabu-ul incestului pare sã fi fost primul

tabu uman.

La vechii evrei rolul sexului, cel puţin cel în cãsãtorie, era acela de a îndeplini

ordinul divin de a fi fertil şi de a se înmulţi.

Vechii greci preţuiau ca şi evreii viaţa de familie, dar nu limitau, cel puţin pentru

bãrbaţi, interesul sexual la cãsãtorie. Ei îşi manifestau deschis interesul sexual. Prin

contrast marii filozofi ai perioadei de aur (Socrate, Platon şi Aristotel) au dezvoltat un fel

de ascetism, conform cãruia pentru a accede la înţelepciune şi pentru a cultiva virtutea

trebuiesc evitate pasiunile violente, inclusiv cele sexuale.

2
 În ceea ce priveşte vechea Romã erau cunoscute excesele sexuale ale împãraţilor

romani (ex. Caligula). Spre deosebire de greci, romanii considerau homosexualitatea ca o

ameninţare a integritãţii familiei romane, familie care era privitã ca sursa puterii

Imperiului Roman.

Tradiţiile etice ale creştinismului se trag din Vechiul Testament. Ca şi evreii,

primii creştini au restrâns sexul la cel din cadrul cãsãtoriei, comportamentul sexual

trebuind sã fie guvernat de scopul procreaţiei. Practicile sexuale non procreative erau

considerate cele mai pãcãtoase (masturbaţia, homosexualitatea, contactul oral-genital).

Tradiţia islamicã preţuiau cãsãtoria şi implicarea sexualã în cãsãtorie. Clasic

valorile islamice ale sexualitãţii erau pozitive (religie sex pozitivã). Familia este

consideratã şi astãzi pilonul societãţii islamice. Este prezent totuşi un standard dublu

(bãrbaţii putând avea pânã la 4 soţii, femeile în schimb doar un soţ). În cadrul

Islamismului existã o mare varietate de înţelegere şi aplicare a legilor Coranului de la

statele fundamentaliste (Iranul, Afganistanul) la statele laice (Egiptul, Siria) care au

adoptat cu anumite limite valorile vestice.

În culturile Extremului Orient, sexualitatea a fost privitã în strânsã legãturã cu

spiritualitatea, de exemplu în China - taoiştii considerau cã sexul este o datorie sacrã,

care duce la imortalitate.

În cadrul hinduismului se cultivã plãcerea sexualã ca ideal spiritual. Kama Sutra,

codificã practicile sexuale hinduse, rãmânând pânã astãzi cel mai cunoscut manual al

sexului, o capodoperã a hedonismului erotic, reflectând abordarea pozitivã a sexualitãţii

în hinduism, credinţa cã sexul era o datorie religioasã.

3
 Budismul, care este în general ascetic, propovãduieşte cu precãdere celibatul

instituţionalizat (cãlugãria). Viziunea Budismului tantric (din Tibet) asupra sexualitãţii

constituie o formã de misticism sexual (mijloc de a transcede limitele vieţii umane).

Biserica Romano-Catolicã a considerat mult timp cã femeile ar fi pângãrite

(întinate) de pãcatul Evei.

Reforma protestantã a abolit celibatul clerical, încurajând un punct de vedere mai

tolerant asupra sexualitãţii, deşi sexul era permis doar în cadrul cãsãtoriei.

Acest foarte concentrat excurs istoric demonstreazã cã în general toate religiile, în

ciuda diferenţelor dintre ele, au accentuat idealul vieţii de familie, considerând sexul în

afara cãsãtoriei ca imoral sau pãcãtos.

Adevãrata "revoluţie sexualã" (din anii 60-70), care a fost provocatã înainte de

toate de tehnologia contracepţiei (revoluţia contraceptivã) a separat total cele trei aspecte

ale sexului: sexul procreativ, sexul "relaţional" (ca intimitate totalã între douã persoane)

şi sexul "recreativ" (ca joc fizic). Ceea ce este "normal" în sexualitate (ceea ce societatea

considerã a fi normal) s-a schimbat de la sexul reproductiv spre cel relaţional,

îndreptându-se spre aprobarea celui recreaţional. Limitele comportamentului sexual

normal s-au extins mult, perversiunea de ieri (în mãsura în care se referã la societate) este

devianţa de azi şi varianţa de mâine (vezi homosexualitatea).

Dezvoltarea tehnologiei şi noi forme de învãţãturã biblicã au condus astãzi la

poziţii foarte diverse în problemele legate de etica sexualã.

O serie de probleme etice au provocat recent vii dezbateri. Dintre acestea

menţionãm:

4
 - Sexul în afara cãsãtoriei - condamnat de tradiţia eticã vesticã, dar acceptat în

unele condiţii de unii liberali.

- Contracepţia care este categoric condamnatã pe baza scripturii (fiind contrarã

dorinţei lui Dumnezeu) de Romano-Catolicism şi Iudaismul ortodox, dar este acceptatã

de alte grupãri (unii evrei şi majoritatea protestanţilor acceptã planificara familialã a

cuplurilor cãsãtorite). Utilizarea contraceptivelor ar fi o componentã a libertãţii

responsabile.

- Poziţiile faţã de avort se situeazã la extreme mergând de la condamnarea lui pe

motiv cã ar fi o crimã ("Pro-viaţã") pânã la poziţii care afirmã dreptul moral al femeilor

de a-şi controla propriul corp ("Pro-avort"). Pentru feministe garanteazã drepturile şi

libertãţile legale ale femeilor.

- Actualmente cele mai ample şi aprinse dezbateri le suscitã desigur problema

homosexualitãţii. Deşi tradiţia iudeo-creştinã condamnã toate actele şi persoanele

homosexuale, astãzi mulţi moralişti şi corpuri religioase îşi revizuiesc atitudinea faţã de

homosexualitate. Se pune întrebarea dacã homosexualitatea este într-adevãr anormalã sau

nenaturalã şi deci împotriva voinţei lui Dumnezeu. Legat de homosexualitate, astãzi

aspectele care provoacã cele mai multe dezbateri sunt: legalizarea ei, "cãsãtoria"

homosexualilor, adopţia copiilor şi SIDA. Problema homosexualitãţii ridicã întrebãri

fundamentale referitoare la natura creaţiei, scopul sexualitãţii, relaţiile umane şi voinţa

lui Dumnezeu.

- În ceea ce priveşte sindromul imuno-deficienţei câştigate - SIDA - acesta ridicã

probleme etice complexe şi dificile pentru indivizi, comunitãţile religioase şi societate ca

întreg. Poziţiile variazã de la declararea SIDA-ei ca fiind pedeapsa lui Dumnezeu pentru

5
pãcãtoşi pânã la organizarea activã pentru a îngriji persoanele cu SIDA. Conflictele etice

majore sunt polarizate de demnitatea şi autonomia persoanei pe de o parte şi sãnãtatea

societãţii pe de altã parte. Din punct de vedere etic persoanele cu HIV au dreptul la

confidenţialitate, dar ele trebuie sã-şi dezvãluie status-ul lor celor pentru care ele

constitue un risc (în special personalul de îngrijire şi partenerii sexuali).

- Progresele în tehnologia reproducerii umane au creat probleme etice complexe,

cu puţine norme clare. Disponibilitatea tehnicilor de control a sarcinilor a dus probabil la

creşterea incidenţei sexului pre şi extramarital. La fel problema avortului este influenţatã

de progresele tehnologice din ultimele decade. Datoritã dezvoltãrii ştiinţei neonatologiei

fãtul devine viabil în afara uterului tot mai curând.

Multitudinea de noi tehnologii reproductive, care face posibilã conceperea

copilului în afara procesului "normal" de raport sexual ridicã alte complexe probleme

etice. Ele se referã la însãmânţarea artificialã (de la soţ sau donator), fertilizarea in vitro,

transferul de embrion, surogatul (substituţia) de maternitate, clonarea(?). Pricipala

obiecţie care se aduce acestor tehnici este aceea cã ele nesocotesc voinţa lui Dumnezeu şi

exercitã un control uman asupra unor lucruri bine stabilite în naturã. În plus separarea

concepţiei de raportul sexual marital poate denigra demnitatea umanã şi produce confuzie

legatã de paternitatea copiilor cu efect negativ asupra familiei.

La sfârşitul celor expuse se pune întrebarea dacã existã un standard universal

pentru a defini valorile sexuale sau mai multe? Se pare cã existã puţine patternuri

universale ale comportamentului sexual şi pãrerile despre ce este drept sau rãu în acest

domeniu sunt foarte diverse. Consensul privind singurul scop aprobat al sexului (cel

procreativ) a fost dãrâmat în secolul care de-abia a trecut şi astãzi etica sexualã este un

6
subiect de aprinse dezbateri şi controverse. Înţelegerea tradiţionalã a tratãrilor biblice ale

sexualitãţii a fost pusã la îndoialã odatã cu cunoaşterea aprofundatã a contextului istoric

original.

Deşi sexul este o funcţie naturalã, modalitãţile prin care noi ne exprimãm

sexualitatea aparţin alegerii personale: noi alegem cum, unde şi cu cine ne vom implica

sexual. Noi abordãm adesea deciziile sexuale stabilind dacã alegerile pe care le avem de

fãcut sunt compatibile cu valorile noastre morale.

În încheiere nu putem sã nu ne ducem cu gândul la Octavio Paz, acest minunat

poet modern al dragostei pentru care erotismul şi dragostea reprezintã "dubla flacãrã a

vieţii",transcendenţa eroticã trebuind a fi cãutatã "aici şi acum" pentru ca fiecare din noi

sã avem astfel partea noastrã de paradis.

BIBLIOGRAFIE

1. ARIES, Ph., BEJIN, A.(1998), Sexualitãţi occidentale, Antet.

2. CARRERA, M.K. (1992), Dictionary of sexual terms, Wordsworth Reference.

3. FOUCAULT, M. (1995), Istoria sexualitãţii, Edit. de Vest, Timişoara.

4.GOLDENSON, R., ANDERSON, K. (1994), Dictionary of sex, Wordsworth

Reference.

5. MACREA, R (1998), Sexualitatea, aspecte medico-sociale, Risoprint.

6. MONEY, J., (1973), Sexology: Behavioral, Cultural, Hormonal, Neurologic, Genetic,

J. of Sex Research, vol.9, nr. 1, 310-315.

7. NEVID, J.S., FICHNER-RATHUS, L, RATHUS, S.A (1995), Human Sexuality in a

World of Diversity, II-nd Ed., Allyn and BACON.

7
8. PANĂ, S., DĂRĂU, D., PANĂ, S. JR (1998), Sexualitatea umanã, Univers

Enciclopedic.

9. SĂHĂLEANU, V., MACAVEI, I.(1992), Vita sexualis, Ed. Ştiinţificã şi

Enciclopedicã.