Căsătoria între persoane de același sex

Diferențe între transexualism și homosexualism

University of Craiova, Craiova, Romania

ABSTRACT: Prin realizarea acestei lucrări am urmarit scopul de a exemplifica

fenomene actuale precum: căsătoria între persoane de același sex și diferențele între
transexualism și homosexualism, de la instituția fundamentală ce reprezintă căsătoria
pâna la analiza factorilor cognitiv-comportamentali a persoanelor ce reprezintă
subiecții acestei instituții sub aspectul nedefirențierii sexului acestora precum și studii
de caz ce ne permit relevarea asupra diferențelor între transexualism si
homosexualism. De asemenea punem la dispoziție comentarii relevante a
specialiștilor domeniilor juridice, culturale și psihologice prin raportarea la dreptul
comparat, culte religioase, precum și norme de conviețuire socială.

KEYWORDS: căsătoria, homosexualism, transexualism, homosexualitatea în

psihanalinaliză, sănătatea mentală, discriminare, homofobia

Introducere în subiectul căsătoriei între persoane de același sex:

”Dar de la începutul făpturii, bărbat si femeie i-a făcut Dumnezeu. De aceea va lăsa omul pe
tatăl său si pe mama sa si se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup; asa că nu mai sunt
doi, ci un trup. (Marcu 10:6-8).
Căsătoria este o instituție fundamentală prevăzută de Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale în cadrul articolului 12, care
prevede: ,,Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se
căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează
exercitarea acestui drept”.
Articolul 12 se află în strânsă legătură cu articolul 8, care reglementează dreptul la
respectarea vieții private și de familie:
,,1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a
domiciliului său și a corespondenței sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât
în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate
democratică, o măsură necesară pentru securitatea națională, siguranța publică,
bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale,
protecția sănătătii, a moralei, a drepturilor și a libertătilor altora.”
De asemenea, articolul 14 prevede interzicerea discriminării: ,,Exercitarea
drepturilor și libertătilor recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată
fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o
minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”
Primele legi care au permis căsătoria între persoane de același sex au fost adoptate
incă de la sfârșitul secolului XX. În prezent, căsătoria între persoane de același sex
este legală în 18 tări, dintre care 13 se află în Europa.
În aprilie 2001, Olanda devine prima tară care le permite persoanelor de același sex
să se căsătorească într-o ceremonie civilă și să adopte copii.
În Belgia, căsătoria între persoane de același sex este legalizată în 2003, cu unele
restricții. Cuplurile de același sex au primit în 2006 permisiunea să adopte copii.
În Spania, guvernul socialist a legalizat căsătoria între persoane de același sex în iulie

1
2005. Cuplurilor gay li s-a permis totodată să adopte copii, indiferent de statutul lor
marital.
În Norvegia, toate cuplurile au primit drepturi egale în ianuarie 2009, permițându-li-
se să se căsătorească, să adopte copii și să folosească tehnologii de reproducere
asistată.
În Suedia, cuplurilor de același sex li s-a permis să se căsătorească-în ceremonii civile
sau luterane-în mai 2009, iar adopția este legală pentru toți începând din 2003.
În Portugalia, căsătoria între persoanele de același sex este legală din iunie 2010, insă
nu și adopția de către persoane gay.
În Islanda, căsătoriile între persoane de același sex au fost legalizate în iunie 2010, iar
adopțiile de către cupluri gay în 2006.
Începând din 2012, persoanelor de același sex din Danemarca li s-a permis să se
căsătorească-în ceremonii luterane. Danemarca a fost prima tară din lume care a
legalizat uniunile civile ale cuplurilor de același sex, în 1989.
În Franța, căsătoriile și adopțiile de către persoane de același sex au fost legalizate în
mai 2013.
În Anglia și Țara Galilor, o lege care autorizează căsătoria între persoane de același
sex a fost adoptată în iulie 2013, această fiind urmată de Scoția în februarie 2014.
Irlanda de Nord este profund divizată pe această temă.
În Luxemburg, căsătoria între persoane de același sex a fost legalizată în ianuarie
2015, iar premierul Xavier Bettel s-a căsătorit cu partenerul său în mai 2015.
Căsătoriile între persoanele de același sex au fost legalizate în Finlanda în anul 2017.
Studii efectuate în mai multe țări indică faptul că sprijinul pentru recunoașterea legală
a căsătoriei dintre persoane de același sex crește împreună cu nivelul de educație, iar
acest sprijin este mai puternic în rândul tinerilor. Totodată, sondajele arată că
susținerea față de o asemenea lege este în creștere.

Reprezentând în abstract țările în care este legalizată căsătoria între persoanele de

același sex, totuși, suntem nevoiți să dăm acestor subiecți o definiție pentru că
ulterior să ințelegem cine sunt și ce reprezintă.

Cuprins: Atracția romantică, atracția sexuală sau activitatea sexuală între membrii de

același sex sau gen reprezintă homosexualitatea. Homosexualitatea este una din cele
patru categorii principale de orientări sexuale, împreună
cu asexualitatea, bisexualitatea și heterosexualitatea, în continuumul heterosexual–
homosexual. Înțelegerea științifică indică faptul că orientarea sexuală nu este o
alegere, ci mai degrabă un proces complex în care sunt implicați factori de natură
biologică și de mediu. Cercetările au arătat faptul că homosexualitatea este un
exemplu normal și natural al variației sexualității umane și al animalelor non-umane și
nu reprezintă o sursă de efecte psihologice negative prin și din ea însăși.
Considerată deseori o nelegiuire, o infracțiune, o stare psihiatrică patologică,
determinatoarea unui comportament animalic și primitiv, indicator al degenerării,
homosexualitatea a fost de-a lungul timpului cauza represiunii și persecutării politice,
religioase și civile.

Homosexualitatea în psihanaliză
Deși nu a scris nici o lucrare majoră dedicată exclusiv acestui subiect, Freud și-a
exprimat diferitele puncte de vedere pe tema homosexualității în lucrările sale.
Spre deosebire de cei ce vedeau homosexualitatea ca ceva diferit de normalitatea
sexuală, Freud o definea ca o caracteristică naturală a existenței psihosexuale a libido-

2
ului oamenilor, atât la bărbați cât și la femei. În plus considera că toți copiii
experimentează o fază homosexuală în dezvoltarea lor psihosexuală, fază prin care
trec în drumul lor spre heterosexualitate. Freud considera că instinctele sociale ca
prietenia, camaraderia derivă din impulsurile inconștiente homosexuale ale celor ce au
atins capacitatea de a dezvolta relații heterosexuale. Capacitatea de a iubi a celor
homosexuali cât și a celor heterosexuali are legătură cu ceea ce Freud considera a fi
instinctul de bisexualitate universal. Analizând factorii implicați, Freud afirma că
homosexualitatea reprezintă o oprire a procesului de dezvoltare, o fixare instinctuală
într-o etapă anterioară heterosexualității normale.
Dacă inițial Freud a considerat cauza homosexualității ca fiind centrată pe
atașamentul băiatului pentru organele sale genitale ca sursă a plăcerii, ulterior a
susținut că aceasta este determinată de o experiență profundă ce a avut loc în perioada
oedipală și care a determinat un atașament foarte puternic față de mamă.
În 1940, Sandor Rado, respinge teoria conceptului de bisexualitate formulată de Freud
și regândind originile homosexualității, le va defini ca fiind un răspuns fobic la
membrii de sex opus și nu o simplă componentă a vieții umane instinctuale.
Contribuția majoră a lui Socarides la teoria psihanalitică a homosexualității a fost
evidențierea faptului că aceea experiență profundă despre care vorbea Freud are loc în
perioada pre-oedipală, mult mai devreme decât a fost sugerat anterior. Socarides
considera că în perioada pre-oedipală copilul devine o identitate separată de mamă, iar
orice încercare de a stabili o relație cu o persoană de gen feminin, alta decât mama, va
determina o puternică anxietate de separare. Această teorie va conduce la concluzia că
homosexualitatea este o stare patologică mult mai gravă decât se credea înainte. În
susținerea ideii ca homosexualitatea este patologică, Socarides se baza și pe faptului
că mai mult de jumătate dintre persoanele homosexuale manifestau simptome sau era
diagnosticate cu diferite afecțiuni de natură psihiatrică. Deși multi psihanaliști
considerau homosexualitatea o stare patologică, le-a fost însă greu să accepte
caracterizarea lui Socarides. Au existat însă școli care au îmbrățișat această idee.

Precizând aceste aspectele, credem că suntem obligați să eximplificăm situația

homosexualilor în România, precum și aspectele legale de încheierea căsătoriei legale
a acestor subiecți .

Situația homosexualilor . Cine se poate căsători în România ?

Art. 48 din Constituţia României menţionează căsătoria fără a preciza sexul soţilor.

În art. 259 din Codul civil se prevede că doar bărbatul şi femeia se pot căsători.
Aşadar, potrivit legislaţiei actuale din România, două persoane de acelaşi sex nu se
pot căsători. Chiar dacă este căsătoria legal încheiată în alt stat între persoane
de acelaşi sex, dacă respectivii vin în România căsătoria lor nu poate fi recunoscută.
În prezent, nu există legi împotriva persoanelor LGBT în România. 

Din anul 2000, există o lege împotriva discriminării care nu permite discriminarea
bazată pe orientare sexuală. Legea prevede protecția persoanelor LGBT într-o
varietate de domenii, precum ocuparea forței de muncă, asigurarea și accesul la bunuri
și servicii, locuințe, educație, asistență medicală, programe de radio și televiziune,
egalitate în fața justiției și alte servicii publice și de securitate socială. Această lege,
una dintre cele mai solide din Uniunea Europeană, a fost aplicată cu succes
de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în 2004,
când TAROM a refuzat să le ofere cuplurilor homosexuale beneficiile de Ziua

3
Îndrăgostiților (Valentine's Day), care erau valabile doar cuplurilor heterosexuale.
TAROM a fost dat în judecată pentru discriminare pe bază de orientare sexuală și a
fost amendat, situația fiind corectată conform legii anti-discriminare. Prin Rezoluția
de combatere a homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e
nevoie de o educație sexuală și că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusiv prin
mijloace administrative, judiciare și legislative.

Noul Cod Penal, intrat în vigoare în februarie 2014, cuprinde dispoziții care
incriminează instigarea la discriminare și care califică motivarea unei infracțiuni pe
bază de orientare sexuală drept circumstanță agravantă (Articolul 77). Cadrul
legislativ actual face, de asemenea, referire la raportarea, monitorizarea și colectarea
de date cu privire la infracțiunile motivate de ură. Totuși, legislația nu face referire la
infracțiunile privind identitatea și expresia de gen.. Cu toate acestea, legea nu a fost
aplicată încă, astfel că marșurile împotriva homosexualității organizate de activiști de
extremă dreapta, adeseori însoțite de mesaje anti-gay ofensatoare, au avut loc în
numeroase rânduri fără a fi sancționate.

Au dreptul homosexualii să adopte copii?

Legea 273/2004 privind procedura adopţiei în România nu prevede ca şi condiţie de a

fi heterosexual al adoptatorului, prin urmare potrivit legislaţiei interne un homosexual
al putea pretinde să adopte un copil. Desigur, trebuie să îndeplinească şi celelalte
condiţii, extrem de multe şi complexe, pentru a se admite cererea.

Mai mult, în cauza E.B. versus Franţa din 2008, Marea Cameră a Curţii de la

Strasbourg a stabilit că refuzul autorităţilor de a permite unei persoane să adopte un
copil pe temeiul orientării sexuale (în cauză este vorba de o lesbiană) creează o
diferenţă de tratament incompatibilă cu drepturile omului. Aceasta întrucât este
interzisă discriminarea unei persoane în ceea ce priveşte viaţa ei privată şi de familie.
Iar în cauza X ş.a. vs. Austria din 2013 Curtea spune că nu se poate refuza ca
partenerul să adopte copilul celuilalt partener pe motivul că este de acelaşi sex.

Pct. 26 şi 27 din Recomandarea (2010) 5 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului

Europei prevede că în luarea deciziilor cu privire la responsabilităţile parentale sau la
adopţie nu trebuie să se facă discriminări pe bază de gen sau preferinţe sexuale.

Prin urmare legislaţia sau practica României nu ar putea consacra niciodată interdicţia
unui homosexual de a adopta un copil.

Vrem să facem o paralela, între cele menționate mai sus și situația copiilor adoptați de
familiile unde ambii parinți sunt de același sex conform cu studiile ce le vom prezenta
în cele ce urmează. Subiectul a fost îndelung studiat şi dezbătut în multiple ţări din
lumea aceasta în ultimii 30-35 de ani, rezultatele fiind utile inclusiv juriştilor şi
avocaţilor. Redau doar câteva studii.
În 2010, sociologul de la Stanford, Michael Rosenfeld, a examinat 3.500 de copii în
familii cu părinţi homosexuali şi a concluzionat că aceştia au rezultate şcolare similare
cu cele ale copiilor din familiile heterosexuale. Datele s-au bazat pe studiile
reprezentative la nivel naţional. În 2013, Universitatea din Cambridge (prin Centrul
pentru Cercetarea Familiei) a analizat 41 de cupluri de taţi gay, 43 de mame lesbiene

4
şi 49 de părinţi heterosexuali care au adoptat copii cu vârstele cuprinse între 3 şi 9 ani.
Rezultatele au indicat o stare de bine mai pozitivă în cadrul familiilor de taţi gay
comparativ cu familiile heterosexuale unde au fost identificate mai multe probleme de
stres.

Şcoala de Drept din Columbia a analizat 79 de cercetări care urmăreau starea de bine
a copiilor cu părinţi homosexuali. 75 dintre aceste studii, unele datând inclusiv din
anii 1985, deci o analiză pe 30 de ani, au concluzionat că a avea un părinte gay sau
lesbian nu dăunează copiilor.

Între anii 1978-2000, 615 copii cu vârstele între 1,3 şi 44 de ani cu părinţi gay şi lesbi
au fost comparaţi cu un grup de control de 387 de copii, din ţări precum Belgia,
Olanda, Danemarca, Marea Britanie şi America folosind teste psihologice, chestionare
şi interviuri, urmărindu-se diferite tipuri de rezultate precum funcţionarea cognitivă,
emoţională sau stigmatizarea. Concluzia a fost că nu există diferenţe sistematice între
copiii cuplurilor gay şi lesbi şi cei din părinţi heterosexuali (Andersssen, 2002). Sute
de alte cercetări au subliniat rolul vital şi unic al mamei şi al tatălui în dezvoltarea
copilului. Nu există urmă de îndoială. Aceste studii au demonstrat, de asemenea,
efectele psihologice, educaţionale şi sociale negative asupra copiilor care au fost
privaţi de creşterea într-o casă cu ambii părinţi biologici care sunt căsătoriţi unul cu
celălalt. Totodată, experienţa clinică a accentuat că absenţa mamei cauzează un
prejudiciu chiar mai mare unui copil decât absenţa tatălui, deoarece rolul mamei este
important în stabilirea capacităţii copilului de a avea încredere şi de a se simţi în
siguranţă. Ce este iarăşi demn de reţinut că, în 2013, Academia Americană de
Pediatrie, a emis un comunicat de susţinere a diferitelor tipuri de părinţi heterosexuali
sau homosexuali, singuri, bunici sau tutori legali, care oferă copiilor un cămin stabil.
AAP este totuşi o organizaţie profesională care cuprinde 64.000 de specialişti în
pediatrie.

Copiii se pot naşte, pot fi adoptaţi sau îngrijiţi temporar de cupluri căsătorite,
cupluri necăsătorite, părinţi singuri, bunici sau tutori legali, iar oricare dintre
acestea pot fi heterosexuali, homosexuali sau lesbieni sau altă orientare.

Copiii au nevoie de relaţii sigure şi durabile cu adulţii devotaţi şi plini de grijă

pentru a-şi îmbunătăţi experienţele de viaţă pentru o dezvoltare social-emoţională şi
cognitivă optimă. Dovezile ştiinţifice afirmă că, copiii au nevoi de dezvoltare şi
emoţionale similare şi primesc parenting asemănător fie că sunt crescuţi de părinţi
de acelaşi gen sau de gen diferit.

Dacă un copil are doi părinţi care aleg să creeze o legătură permanentă prin
căsătorie civilă, este în interesul superior al copilului lor ca instituţiile juridice şi
sociale să le permită şi să îi susţină să facă acest lucru, indiferent de orientarea lor
sexuală. Dacă nu sunt disponibili doi părinţi, adopţia sau părinţii adoptivi rămân
opţiuni acceptabile pentru a oferi o casă iubitoare pentru un copil şi ar trebui să fie
disponibile fără a ţine seama de orientarea sexuală a părintelui (părinţilor).

5
Discriminarea

A împiedica un homosexual să se angajeze, să beneficieze de un serviciu public sau să

adopte un copil pe motivul preferinţei sale sexuale este discriminare. Acest lucru este
interzis – există adevărate manuale în acest sens, în România, în Europa sau la
nivel mondial. Drepturile LGBTI trebuie promovate şi protejate  – o spune Consiliul
UE printr-un Ghid recent. Combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală
sau identitate de gen este un obiectiv al Consiliului Europei – SOGI.

Homofobia

Originea homofobiei are rădăcini adânci și este strâns legată de dezvoltarea de gen,
roluri și identitatea de gen. La nivel cultural, homofobia este caracterizată ca fiind
respingere, denigrare sau frica de homosexuali ca și grup. În psihiatrie, Marmor a
evidențiat cum credințele tradiționale despre patologia homosexualității au servit
susținerii unei așa-zise validări științifice a discriminării persoanelor homosexuale și a
perpetuării unei mitologii a homosexualității. În cultura românească bărbații și
femeile sunt definiți ca opuși în ceea ce privește parametri importanți, iar stereotipul
unei persoane homosexuale o prezintă ca având trăsături specifice celuilalt sex. În
cazul unui bărbat gay va fi evidențiată tocmai efeminarea, nonconformismul,
hipersensibilitatea lui, precum și incapacitatea de a se raporta intim la alt adult,
incapacitatea de a fi părinte, uneori chiar și seducția copiilor. Un bărbat gay care nu
are o relație va fi privit ca o confirmare a stereotipul conform căruia există o legătură
între homosexualitate și incapacitatea de a crea relații intime. Când vorbim de
homofobia față de acest grup este necesar a ține cont de ambele tipuri de homofobie:
instituționalizată, la nivel de societate și homofobia interiorizată, la nivel de individ.
Refuzul unei persoane de a-și accepta propria homosexualitate ca o variație normală a
comportamentului uman este deseori efectul homofobiei interiorizate.

În Europa şi România sunt dese manifestările homofobe, adică atitudinile şi

sentimentele negative născute din prejudecăţi faţă de homosexuali: ură, violenţă fizică
sau verbală provocată de orientarea sexuală, identitatea de gen și exprimarea sexuală.
În România există O.G. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor
de discriminare care incriminează faptele discriminatorii pe temei de orientare
sexuală: de exemplu angajarea in muncă, acceptarea la şcoală, discursul homofob. De
aplicarea acestui act normativ se ocupă CNCD. Prin Rezoluţia de combatere a
homofobiei din Europa, Parlamentul European a stabilit în 2012 că e nevoie de o
educaţie sexuală şi că trebuie luptat împotriva homofobiei inclusive prin mijloace
administrative, judiciare şi legislative. Mai mult, homofobia este la fel de gravă ca
rasismul şi antisemitismul. Parlamentul consideră că drepturile fundamentale ale
persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă acestea au acces la instituții juridice
precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria; salută faptul că majoritatea
statelor membre oferă în prezent aceste opțiuni și invită și alte state membre să
examineze posibilitatea de a proceda la fel.

 Concluzii : În România numai heterosexualii se pot căsători. Căsătorirea

homosexualilor nu este un drept al omului. În 21 state din UE se permite uniunea
civilă, în 12 state se permite căsătoria între persoane de acelaşi sex, iar tendinţa este în

6
creştere a numărului de state. Preferinţele sexuale ţin de viaţa privată şi intimă a
persoanelor şi ele nu pot constitui temei pentru niciun fel de defavorizare.

Cazuri de discurs homofob continuă să fie constate în presa de pe întreg teritoriul UE,
iar homosexualitatea continuă să fie considerată, mai mult sau mai puţin, un tabu. În
general, persoanele LGBT nu beneficiază de vizibilitate în presă, deşi homosexualii
bărbaţi sunt mai vizibili decât lesbienele sau persoanele transgen. Persoanele LGBT
sunt, de asemenea, supuse unor diverse forme de stereotipuri de presă. Folosirea unor
ilustraţii semi-erotice în articole tratând subiecte de mare interes pentru persoanele
LGBT contribuie la menţinerea prejudecăţilor şi întăreşte ideea conform căreia
orientarea sexuală constă doar în activitate şi preferinţe sexuale. Ziariştii din întreaga
UE pot avea de câştigat în urma unei mai bune înţelegeri a problemelor LGBT, pe
care le pot ilustra într-o manieră mai reprezentativă şi echilibrată. Cu toate acestea,
există indicaţii că lucrurile se schimbă cu încetul, unele studii observând deja o
creştere a reprezentărilor care includ o perspectivă mai nuanţată şi informată asupra
persoanelor şi problemelor LGBT în presa din UE.

Diferențe între transexualism și homosexualism: Homosexualitatea şi

bisexualitatea sunt adesea incluse, împreună cu conceptul de „transgen”, din punct de
vedere academic şi politic, în termenii comuni „oameni LGBT” sau „persoane LGBT”
– lesbiene, homosexuali, bisexuali şi persoane transgen. Este un grup eterogen, adesea
cuprins sub titlul LGBT în mediul social şi politic, la nivel local şi internaţional.

Transsexualul este o persoană care preferă alt gen decât genul dobândit la naştere şi
simte nevoia să facă anumite modificări fizice asupra organismului care să reflecte
acest sentiment, cum ar fi tratamentul hormonal şi/sau chirurgical.

Transsexualii sunt persoane transgen care trăiesc sau își doresc să

trăiască permanent ca membri ai sexului opus celui biologic. Femeile biologice care
își doresc să trăiască permanent ca bărbați și să fie considerate bărbați sunt numite
transsexuali femeie-spre-bărbat (female-to-male; FTM transsexuals) sau bărbați
transsexuali. Bărbații biologici care își doresc să trăiască permanent ca femei și să fie
considerați femei sunt numiți transsexuali bărbat-spre-femeie (male-to female; MTF
transsexuals) sau femei transsexuale. Transsexualii de obicei apelează la intervenții
medicale precum administrarea de hormoni sau operații pentru a-și transforma corpul
cât mai congruent posibil cu cel al genului preferat. Nu toate persoanele transsexuale
apelează la intervenția chirurgicală de schimbare de sex.

Procesul de tranziție de la un gen la celălalt este numit corectare a sexului sau

corectare a genului. Tranziția de la un gen la altul e un proces complex. Persoanele
care fac această tranziție încep, de obicei, prin a-și exprima genul lor psihologic în
situații în care se simt în siguranță. În mod tipic, ei ajung treptat la a trăi integral ca
membri ai genului lor psihologic, prin efectuarea treptată a mai multor schimbări.
Tranziția de gen include, în mod tipic, adoptarea aspectului sexului
implicit exprimarea de gen dorită. Fie prin schimbări în îmbrăcăminte și stil,
adoptarea unui nume tipic pentru sexul dorit, schimbarea sexului desemnat în
documentele de identitate, tratament cu hormonii sexului opus, modificare
chirurgicală a caracteristicilor sexuale secundare pentru a se apropia de cele ale
sexului dorit, și, la bărbații biologici, îndepărtarea părului facial prin electroliză sau
tratamente cu laser. Găsirea unui profesionist calificat în sănătatea mintală care să

7
ofere îndrumare și referințe către alți profesioniști ce ar putea ajuta este, în mod
frecvent, un prim pas important în tranziția de gen. Stabilirea unor legături cu alte
persoane transgender prin intermediul grupurilor de suport și a organizațiilor
comunitare transgender este de asemenea de mare ajutor.

Confuzia între identitatea de gen, sexul, orientarea sexuală, practica sexuală,

exprimarea de gen și reproducerea sexuată.

Identitatea de gen, sexul, reproducerea sexuată, orientarea sexuală, practica sexuală

și exprimarea de gen sunt distincte și există diverse combinații la o persoană.

Identitate de gen

Ca exemplu pentru înțelegerea de către majoritate a diferenței dintre identitate de

gen și orientare sexuală: dacă o persoană născută transgen cu sex anatomic bărbătesc
și, bineînțeles, se identifică cu genul opus și are, dar nu obligatoriu, o exprimare de
gen aferentă identității de gen simțite, este diagnosticată cu incongruență de
gen însă poate (așadar nu toate/toți) avea atracție sexuală (orientare sexuală sau/și
romantică) față de femei atunci după finalizarea tranziției această persoană va fi
etichetată de societate ca femeie transgen lesbiană. Majoritatea consideră că toate
persoanele născute transgen au o orientare non-heteronormativă; ceea ce e fals
d.p.d.v. statistic. Așadar identitatea de gen nu are legătură cu orientarea sexuală și/sau
romantică.

Orientare sexuală

În 2015, the Centrul Național American pentru Egalitatea Persoanelor Transgen

(American National Center for Transgender Equality) organizat un Studiu Național
despre Discriminarea Persoanelor Transgen (National Transgender Discrimination
Survey). Din cele 27,715 de persoane transgen și non-binare care au participat la
studiu, 21% au spus că termenul "queer" le descrie cel mai bine orientarea sexuală,
18% au spus "pansexual", 16% au spus "gay, lesbiană, sau iubitor-al-aceluiași-
gen", 15% au spus "heterosexual", 14% au spus "bisexual", iar 10% au spus
"asexual". Și un studiu din 2019 al persoanelor trans și non-binare din Canada
denumit Trans PULSE Canada a arătat că din cei 2,873 de participanți, cu referire la
orientarea sexuală, 13% s-au identificat ca asexuali, 28% ca bisexuali, 13% ca gay,
15% ca lesbiene, 31% ca pansexuali, 8% ca heterosexuali, 4% ca two-spirit, și 9% ca
nesiguri sau questioning.

Orientarea sexuală nu are legătură cu identitatea de gen a unei persoane. Sunt două
concepte total diferite folosite în psihologie, psihiatrie, sexologie, sociologie, etc.

8
Exprimare de gen

Persoana născută cisgen (diferită de transgen sau non-binar) care practică travesti face

o exprimare de gen a sexului opus, din diverse motive (culturale, revoltă, egalitate de
gen, senzuale, sexuale, etc.); în unele culturi se mai numește joc sau roluri ce țin de
stereotipurile despre gen; însă trebuie înțeleasă diferența între exprimarea de gen față
de identitatea de gen sau persoanele născute transgen. Nu toate persoanele născute
transgen fac și exprimarea de gen a genului aferent.

Exprimarea de gen nu are legătură cu identitatea de gen a unei persoane. Sunt două
concepte total diferite folosite în psihologie, psihiatrie, sexologie, sociologie, etc.

Practică sexuală

Practica sexuală ține de poziții, roluri, situații, obiceiuri, etc. care pot excita sau/și
satisface sexual sau romantic o persoană indiferent de sex, identitate de gen, orientare
sexuală, etc.; ca exemplu: BDSM (diferită de sadomasochism care e o parafilie) e o
practică sexuală. Și bi-curiozitatea (diferită de bisexualitate) e considerată de unii doar
o practică sexuală ocazională de satisfacere a nevoilor sexuale. Și practica
de travesti (fără legătură cu transsexualismul sau transgen) poate fi considerată, în
unele cazuri, o practică sexuală nu doar o exprimare de gen.

Sex

Deși sexul anatomic nu are nicio legătură cu identitatea de gen trebuie înțeles faptul

că organismele multor specii, nu la toate, sunt specializate în sex masculin și
sex feminin, fiecare cunoscut sub numele de sex. Reproducerea sexuată implică
combinarea și amestecarea trăsăturilor genetice: celulele specializate, cunoscute sub
numele de gameți, se combină pentru a forma urmași care moștenesc trăsături de la
fiecare părinte. Masculii produc gameți mici (spermatozoizi), în timp ce femelele
produc gameți mari (ovule sau celule ou). Organismele individuale care produc
gameți de sex masculin și feminin sunt denumite hermafrodite. Gametele poate fi
identic ca formă și funcție (cunoscut sub numele de izogamie), dar, în multe cazuri, a
evoluat o asimetrie, astfel încât există două tipuri diferite de gameți (heterogametele)
cunoscut sub denumirea de anizogamie. Printre oameni și alte mamifere, bărbații au în
mod obișnuit, dar nu toți, un cromozom X și un Y (XY), în timp ce femelele poartă de
obicei, dar nu toate, doi cromozomi X (XX), care fac parte din sistemul XY. Alți
oameni au o combinație la nivel genetic YY, XXY, XYY, XXXX, etc. Sau unele
persoane au o parte din celulele corpului XX și cealaltă XY. Alte animale au
diverse sisteme de determinare a sexului, cum ar fi sistemul ZW la păsări,
sistemul X0 la insecte și alte sisteme diferite la reptile și crustacee. Ciupercile pot
avea, de asemenea, sisteme de împerechere alelică mai complexe, cu sexele care nu
sunt descrise cu exactitate ca mascul, femelă sau hermafrodit. În natură există patru
categorii sexuale: feminin, hermafrodit, masculin și nedefinit.

Sexul anatomic nu are legătură cu identitatea de gen, orientarea sexuală sau

exprimarea de gen. 

9
Identitatea de gen, sexul, reproducerea sexuată, orientarea sexuală, practica
sexuală și exprimarea de gen sunt distincte și există diverse combinații la o
persoană.

Reproducere sexuată

Identitatea de gen nu are legătură cu reproducerea sexuată. O persoană cisgen,

transgen sau non-binară poate avea sau nu progenituri. Sexul reproducător nu necesită
o identitate specifică, în timp ce reproducerea necesită doar un singur act
de copulare pentru a fertiliza ovulul prin spermatozoizi.Unele persoane transgen își
criogenează gameții (spermatozoizi sau ovule) pentru crearea de progenituri ulterior
în decursul vieții, dar cele mai multe persoane născute transgen, statistic, fac
progenituri înainte de tranziție, altele nu doresc sau adoptă.

Infracţiuni motivate de ură

Se cunosc puţine date despre infracţiunile motivate de ură împotriva persoanelor

transgen în UE. Niciun stat membru al UE nu deţine rezultate ale unor cercetări
privind acest subiect. Cu toate acestea, există indicaţii conform cărora persoanele
transgen cad adesea victimă infracţiunilor motivate de ură în cursul vieţii, variind de
la hărţuire, comportament agresiv şi abuz verbal la violenţă fizică, viol şi chiar crimă.
Parlamentul European a „monitorizat o proliferare a discursurilor de incitare la ură
îndreptate împotriva comunităţii de lesbiene, bisexuali şi transexuali (LGBT) în mai
multe ţări europene”. OSCE afirma: „Infracţiunile şi incidentele motivate de ură
homofobă arată adesea un grad înalt de cruzime şi brutalitate. Acestea presupun
frecvent bătăi violente, tortură, mutilare, castrare, chiar viol. Există o posibilitate reală
ca acestea să se soldeze cu moartea victimei. Persoanele transgen par a fi mai
vulnerabile în această categorie”. În cursul ultimilor ani, în presă a apărut un număr de
cazuri de persoane transgen care au fost ucise. Cazul cel mai cunoscut a fost cel al
unui transsexual din oraşul Porto, Portugalia, care a fost torturat, violat şi lăsat să
moară într-un puţ abandonat de către un grup de adolescenţi. Cazuri similare de crimă
în Haga, Ţările de Jos, în 2007, şi din nou în Portugalia, în 2008, au fost de asemenea
mediatizate în presa internaţională. Totuşi, numărul real al persoanelor transgen ucise
ca urmare a identităţii lor de gen este necunoscut.

Bune practici: În urma şocantului asasinat din Portugalia, din 2006, „Panteras Rosas”
au atras atenţia opiniei publice asupra acestui incident oribil şi au depus eforturi
pentru a combate relatarea părtinitoare a crimei în presă de către lideri ai bisericii sau
de către public. În cooperare cu TransGender Europe, precum şi cu alte organizaţii
pentru persoane transgen, această organizaţie a organizat o campanie multilingvă în
care solicita o mai mare atenţie în privinţa problemei şi organizarea unui proces.
Aceste eforturi comune au condus la o dezbatere publică privind „infracţionalitatea
motivată de ură”, accentul fiind plasat asupra agresorilor, mai mult decât asupra
victimelor.

10
În România

Sorin Rațiu a devenit în anul 1995 ca prima persoană născută transgen cunoscută

[public] în România.

Legislația din România permite persoanelor diagnosticate cu incongruență de gen să

aibă acces la tratament hormonal și posibilitatea, pe cale judecătorească, modificării
primei cifre din codul numeric personal, sexului și a prenumelui. Însă doar 50 de
persoane cetățeni români născuți transgen au reușit să obțină acestă modificare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în 2020, că persoanele născute

transgender din România nu au la dispoziție o procedură clară și eficientă pentru
modificarea genului în actele de identitate, iar acest lucru constituie o violare a
articolului 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului

11