Sunteți pe pagina 1din 1

MICU MARIA COSMINA

TEST 3

1. În Regulamentul de organizare și funcționare al UTCB, document atașat ca anexa la


prezentul curs, în capitolul intitulat Principii de funcționare sunt menționate 10 principii
de funcționare autonomă. Precizați care dintre acestea se referă la conduita membrilor
comunității UTCB;

 reglementarea şi evaluarea conduitei membrilor comunităţii universitare în spaţiul


universitar

2. În Carta universitară a UTCB, document atașat ca anexa la prezentul curs, în capitolul


privind autonomia universitară se definește prin cinci componente. Menționați cele cinci
componente ale autonomiei UTCB, conform Cartei acesteia.

 autonomia organizatorică şi funcţională;


 autonomia administrative;
 autonomia gestionării fondurilor;
 autonomia didactică şi ştiinţifică;
 autonomia jurisdictional.

3. În Carta UTCB, în capitolul intitulat Drepturile și îndatoririle personalului UTCB se


menționează că sancțiunile care se pot aplica personalului didactic şi de cercetare şi celui
auxiliar pentru încălcarea eticii universitare sau pentru abateri de la buna conduită se
încadrează în prevderile unei legi. În care lege și la ce articol sunt prevăzute aceste
sancțiuni?

 Art.318 din Legea nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale.

4. În anexa la Contractul de studii universitare de licență/masterat, atașat ca anexa la


prezentul curs, în capitolul privind obligațiile studentului sunt menționate două obligații
privind comportamentul civic. Precizați care sunt cele două obligații.

 Să manifeste comportament civic, consideraţie şi respect faţă de cadrele didactice,


colegi şi personalul administrativ.
 Să aibă o ţinută şi un comportament civic corespunzător, atât în spaţiul universitar
cât şi în afara acestuia, prin care să nu încalce legile ţării şi normele de
comportare în societate şi să contribuie la menţinerea şi ridicarea prestigiului
universităţii.

S-ar putea să vă placă și