U.S.A.M.V.B.

TIMIȘOARA
Facultatea de Horticultură și Silvicultură
Specializarea Peisagistică

REFERAT LA DISCIPLINA
ISTORIA GRĂDINILOR ȘI PEISAJELOR

GRĂDINILE ENGLEZEȘTI

Student: Titular disciplină,

Raluca - Gabriela Dumitrache Conf. dr. Daniela Sabina Poșta

TIMIȘOARA
2020
Introducere
Grădinile peisagere englezești, cunoscute și sub numele de parcuri peisagere englezești,
sau simplu, grădinile englezești, reprezintă un stil al grădinilor peisagere ce au început să
apară în Anglia la începutul secolului al XVIII-lea și au început să se răspândească în
Europa înlocuind grădinile mai formale, simetrice franceze ale secolului al XVII-lea, ca stil
principal de design din Europa.

Grădina englezească reprezintă o viziune idealizată a naturii. De obicei include un lac, pajiști
sau peluze cu gazon, în armonie cu grupurile de arbori de tip dumbravă și elemente
reconstruite ale templelor clasice, ruine gotice, poduri și alte elemente arhitecturale pitorești
menite să recreeze un peisaj pastoral idilic. Sunt inspirate din peisajele pictate de Claude
Lorrain și Nicolas Poussin și din grădinile clasice chinezești din Est. (Fig. 1)
Fig. 1. Pictură aparținând lui
Claude Lorrain care a inspirat
grădinile englezești.
Opera lui Lancelot "Capability" Brown (arhitect englez; cunoscut ca ultimul mare
artist al secolului al XVIII-lea și ca cel mai bun grădinar al Angliei) a fost în mod
deosebit o influență puternică în Europa.

Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, influența sa s-a resimțit în grădinile

peisagere franțuzești până inclusiv în St. Petersburg, Rusia, în Pavlovsk, în
grădinile viitorului Împărat Paul.

O altă influență majoră a fost resimțită în forma parcurilor și grădinilor publice care
au apărut în lume în secolul al XIX-lea. (Fig. 2.)
Fig. 2. Badminton House: trăsăturile influențate de Brown în peisajul secolului al XIX-lea
Scurt istoric
Întemeietorii acestui “nou” stil, cunoscut sub numele de Grădina Englezească, au fost
designerii peisagiști William Kent și Charles Bridgeman, care au avut privilegiul să lucreze cu
oameni foarte înstăriți ce dețineau proprietăți pe suprafețe întinse în afara orașelor.

William Kent (1685–1748) a fost arhitect, pictor și designer de mobilier care a adus în
Anglia stilul arhitectural Palladian (fig. 3. și fig. 4.).

Inspirația lui în arta peisajului a venit de la ruinele și peisajele din jurul Romei - a trăit în Italia
din 1709 până în 1719, și a adus cu el foarte multe desene ale arhitecturii și peisajelor
antice. Grădinile lui erau create în completarea arhitecturii Palladiane pe care a folosit-o în
construcția caselor.
Fig. 3. Pod Palladian la Stowe (1730-38)
Fig. 4. Pod Palladian si Pantheon la Stourhead
Charles Bridgeman (1690–1738) a fost fiul unui grădinar și horticultor iscusit.

A devenit Grădinar Regal pentru Regina Anne și Prințul George din Danemarca
fiind responsabil să mențină și să recreeze grădinile din Windsor, Kensington
Palace, Hampton Court, St. James's Park și Hyde Park.

A colaborat cu Kent pentru câteva proiecte majore, oferindu-și expertiza botanică,

ce i-a permis lui Kent să-și pună în act viziunea arhitecturală.

Fig. 5. si fig.6.
Fig. 5. Iconic Temple la
Chiswick House
Fig. 6. Grădină la Rousham
House
Caracteristicile grădinii englezești
“Grădinile englezești” continentale se caracterizează printr-o scară mai mică și care conțin mai
multe detalii care să atragă atenția decât majoritatea peisajelor englezești: grote, temple, căsuțe
pentru ceai, foișoare, pavilioane, ruine sham1, poduri, statui chiar dacă ingredientele principale
ale unei grădini englezești sunt peluzele, pajiștile în armonie cu lacurile și grupările de arbori.

Stilul dominant a fost revizuit la începutul secolului al XIX-lea pentru a include mai multe trăsături
“gardenesque”2 ce includ desișuri de arbuști, cu alei pavate, plantații de arbori care satisfăceau
diferite curiozități botanice și cel mai important, reintroducerea paturilor de flori. Acestea fiind
reprezentate în picturi precum cele din fig. 11.

Aceasta era versiunea de grădină peisageră cel mai des imitată în Europa în secolul al XIX-lea.

1
ruine sham - imitații sau ruine false în scop decorativ arhitectural peisager; a se vedea fig. 7. și fig 8.
2
gardenesque - termenul a fost introdus de John Claudius Loudon fig. 9. și fig 10.
Fig. 7. Ruine false construite în Europa secolului al XVIII-lea - The jealous wall
Fig. 8. Slindon Estate, Este Sussex
Fig. 9. Vila și grădina Hadersdorrf, Vienna, schiță de J.C. Loudon în 1814, din J.C. Loudon, Encyclopaedia of
Gardening, ed. J. Loudon, London 1850
Fig. 10. Gradina Tivoli, Vienna schiță de J.C. Loudon, din Encyclopaedia of Gardening, ed. J. Loudon,
London, 1850
Fig. 11. Picturi ale
elementelor grădinii
englezești
Un al doilea stil de grădina englezească ce a devenit popular în secolul al XX-lea în Franța și în
nordul Europei este “cottage garden”.

Un stil distinct ce folosește un design informal, materiale tradiționale, plantații dense și un mix de
plante comestibile cu plante ornamentale. Accentul este pus pe grație în defavoarea măreției și
structurilor formale.

Grădinile “cottage” moderne includ nenumărate plante regionale, ierburi ornamentale, plante
native care nu apar în mod obișnuit în grădinile rurale ale căsuțelor.

Trandafiri tradiționali cu parfumul lor îmbietor și foliajul luxuriant, continuă să fie un element
statornic în grădinile “cottage” împreună cu plante rezistente la boli care păstrează atributele
tradiționale. Plante agățătoare, fie că sunt tradiționale sau hibrizi moderni, plante anuale care se
auto însămânțează și plante perene dispuse liber. (Fig. 12. și fig. 13.)
Fig. 12. Trandafiri, clementine
si un acoperis din paie: grădină
”cottage” din Brittany
Fig. 13. Plantație florală
densă în gradina ”cottage”
Concluzii
Ceea ce mă atrage, personal, în arta grădinilor și peisajelor este că indiferent de
stilul folosit, de prezența sau absența elementelor arhitecturale, grădinile sunt
mereu vii, mereu o sursă de inspirație și un loc unde creativitatea împreună cu
gândirea critică și ingineria pot coabita, iar rezultate sunt întotdeauna
spectaculoase.

Grădinile și stilurile acestora evoluează constant și este dificil de păstrat un fir roșu
sau o linie clară chiar și în cadrul aceluiași curent artistic sau istoric tocmai datorită
caracterului viu al grădinilor ce determină și mai multă fascinație și dorință de a le
descoperi.
Bibliografie electronică
● Allain and Christiany, pg. 280
● Boults, Elizabeth and Chip Sullivan (2010). Illustrated History of Landscape Design.
John Wiley and Sons. p. 175. ISBN 0-470-28933-3.
● Lucia Impelluso, Jardins, potagers et labyrinthes, Mondatori Electra, Milan
● Philippe Prevot, Histoire des jardins, Editions Sud Ouest, 2006
● Yves-Marie Allain and Janine Christiany, L'Art des jardins en Europe, Citadelles and
Mazenod, Paris, 2006.

● https://www.theatlantic.com/science/archive/2018/04/fake-ruins-europe-trend/558293/
● https://whitehorsepress.blog/2016/11/18/nineteenth-century-urban-trees-britain-and-eur
ope-part-i/