ce este arhitectura peisageră

grădină și/sau peisaj

triada natură • peisaj • grădină
[prima natură] [a doua natură] [a treia natură]
relația dintre cele trei naturi
dezvoltarea profesiei
t e m e l e c u r s u l u i
bibliografie recomandată

(1) [Fig. 1. Pădurea parc Valdemingomez, Madrid, Spania, 2013. Israel Alba Estudio © Imagen
Subliminal]

(2) [Fig. 2. Detaliu din grădina vilei Mairea, Noormarkku, Finlanda, 1938-41, Alvar Aalto © Doctor
Casino]

C E E S T E A R H I T E C T U R A P E I S A G E R Ă

Definirea domeniului specific al arhitecturii peisagere nu este o sarcină ușoară. Atât istoria disciplinei
cât şi relaţiile sale cu disciplinele înrudite, mai vechi, sunt complicate. (3) Limitele profesiei sunt
dificil de fixat; pe parcursul secolului al XX-lea, scopul şi amploarea atribuţiilor sale s-au extins rapid.
[Fig. 3. Limitele disciplinei sunt dificil de fixat. Activități proprii disciplinei: proiectarea grădinilor
particulare, proiectarea spațiilor publice exterioare, proiectarea peisajului, proiectarea spațiului
urban și a celui rural]

Activităţile proprii disciplinei au sporit:

. de la proiectarea grădinilor particulare
. la proiectarea spaţiilor publice exterioare,
. la proiectarea peisajului,
. şi chiar la proiectarea spaţiului urban şi a celui rural.

Titulatura practicanţilor săi variază de la proiectant de grădini la arhitect peisagist şi la proiectant /

planificator al mediului înconjurător.

1
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
G R Ă D I N Ă Ș I / S A U P E I S A J

(4) Totuși, proiectarea grădinilor, proiectarea spaţiilor exterioare urbane şi planificarea peisageră
regională sunt preocupări diferite, iar folosirea denumirii de arhitectură peisageră, acceptată în
prezent în profesie pentru a acoperi oricare dintre aceste preocupări, nu este evidentă pentru
nespecialişti. [Fig. 4. Proiectarea grădinilor: grădina Bodnant, Gwynedd, Marea Britanie, 1875 (cu
adăugiri ulterioare 1904-14), Henry Duncan McClaren, al II-lea Baron Aberconway. Proiectarea
spațiilor exterioare urbane: amenajare peisageră a zonei rezidențiale Monnikenhuizen, Arnhem,
Olanda, 1998-2001, BURO LUBBERS landschapsarchitectuur & stedenbouw. Planificarea peisageră
regională: „Inima Verde a Țărilor de Jos”: mijloace de administrare și amenajare pentru
conservarea durabilă a peisajului, Holland și Utrecht, Olanda, 2002-4, H+N+S
Landschapsarchitecten]

Grădinile, particulare sau publice, sunt spaţii exterioare cu mărime limitată şi cu un caracter bine
definit, amenajate în anumite scopuri. Aici, elementele naturale, funcţionalitatea și arta se îmbină în
compoziţii spaţiale.

Peisajele definesc teritorii vaste şi, în mod obișnuit, devin ca rezultat al interacțiunii dintre factorii
naturali (cum ar fi climatul, solul etc.) și deciziile, activitățile, intervențiile unei mulțimi de oameni;
mai puțin prin concepte de proiectare globală. Astfel, arhitectura peisageră cu înţelesul de
arhitectură a peisajului pare să fie o formulă aproape imposibilă. În cele mai multe dintre ţări, doar
oraşele sunt proiectate cu grijă. În Olanda, excepţii pot fi găsite în dispunerea polderelor 1 în terenul
recuperat şi în unele scheme de restructurare rurală finanțate de guvern. Oricum, puţine planuri
peisagere regionale încearcă să impună spaţiilor libere exterioare aceeaşi ordine a dimensiunii fixe
caracteristică amenajărilor zonelor rezidenţiale, parcurilor şi grădinilor. În schimb, ele indică de
obicei contururi și linii directoare care servesc drept cadru pentru o dezvoltare continuă. De
asemenea, pot indica zone remarcabile pentru calitatea lor scenică sau ecologică și care urmează să
fie protejate sau conservate.

În ciuda acestor diferenţe de scop şi conţinut, proiectarea grădinilor şi proiectarea peisajului par să
aibă totuși rădăcini comune.

1
POLDER, poldere: nume dat în Olanda unei porțiuni joase de uscat smulsă mării sau unui lac maritim prin
îndiguire și drenare.
2
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
T R I A D A N A T U R Ă • P E I S A J • G R Ă D I N Ă

Prima natură (5) este natura pur sălbatică, natura neatinsă de mâna omului. De-a lungul timpului,
prima natură a fost apreciată în moduri diferite. Pentru grecii antici, natura sălbatică reprezenta
sublimul, lumea divină a Olimpului. În Europa occidentală medievală, natura sălbatică reprezenta o
lume ostilă şi periculoasă. În vremuri mai recente, cultivarea peisajului şi dispariţia fricii de
necunoscut au provocat dispreţul față de așa-numitul "pământ irosit", ceea ce a condus la abuz şi
prădare. Cu toate acestea, dorul de natură nu a dispărut niciodată cu totul, iar în a doua jumătate a
secolului al XX-lea a trecut chiar printr-o relansare. [Fig. 5. Prima natură: natura pur sălbatică,
neatinsă de mâna omului. Codri seculari, România]

În Renaşterea italiană a secolului al XV-lea, acest dor de natură se întrevedea prin includerea în
amenajările geometrice ale grădinilor a bosco-ului sau barco-ului. Redescoperită în actualele noastre
peisaje, natura a dobândit statutul unui fenomen rar şi valoros, care trebuie protejat şi conservat.
Pentru a experimenta natura adevărată, organizăm excursii în natură, uneori în ţinuturi îndepărtate,
iar în anii din urmă olandezii, dar nu numai ei, au depus eforturi considerabile pentru crearea de
zone cu natură nouă în apropierea căminelor lor. Mulţi oameni înţeleg cu greutate că o astfel de așa-
numită „natură sălbatică” rămâne, totuși, un artificiu, o natură construită. Nu mai este prima natură.

A doua natură (6) este peisajul agricol, lumea ordonată a câmpurilor arate, a livezilor, a dealurilor
terasate şi hotărnicite, a aşezărilor rurale. Oamenii au trăit şi muncit în cea de-a doua natură de-a
lungul a numeroase secole. În secolul XXI, deosebirea dintre prima și cea de-a doua natură nu este
întotdeauna evidentă. Prima natură este cea în care omul nu a intervenit (pentru crearea sau
modelarea naturii). Cea de-a doua natură începe odată cu intervenția omului (pentru crearea sau
modelarea naturii). [Fig. 6. A doua natură: peisajul agricol, lumea ordonată a câmpurilor arate, a
livezilor, a dealurilor terasate și hotărnicite, a așezărilor rurale. Dealuri, Sălaj, 2017]

A treia natură (7) este orice loc amenajat de om sub formă de grădină. Spunem că o grădină este
rezultatul „legăturilor ingenioase” dintre cultură şi natură. De aceea, culturi diferite creează
amenajări diferite de grădini. Grădinile au însemnătate nu doar pentru producerea de alimente şi
alte produse agricole, ci și pentru a răspunde nevoii de protecţie, destindere, interacţiune, afişare a
statutului şi puterii, căutare a perfecţiunii. Crearea grădinilor presupune crearea de locuri de înaltă
calitate, care solicită o întreţinere intensivă. [Fig. 7. A treia natură: orice loc amenajat de om sub

3
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
formă de grădină. Villa La Pietra, Florența, Toscana, Italia, 1908-10, Arthur Acton, Henri Duchêne ©
Library of Congress 1925]

R E L A Ț I A D I N T R E C E L E T R E I N A T U R I

Există numeroase exemple de interconexiuni între cea de-a doua şi cea de-a treia natură, între
peisaj și grădină. (8) În picturi ale peisajului toscan de secol XV descoperim tranziţii sub forma unor
„elemente cu dispunere esențialmente agrară, tratate într-un mod care le conferă valoare
adăugată – fie că această valoare este intimitatea, protecţia sau modelarea estetică”. Proprietatea
engleză de secol XVIII este un bun exemplu al acestei abordări. [Fig. 8. Elemente cu dispunere
esențialmente agrară, tratate într-un mod care le conferă valoare adăugată – fie că această valoare
este intimitatea, protecţia sau modelarea estetică. Benozzo Gozzoli, Călătoria magilor, 1459-61,
detaliu de frescă, Palatul Medici, Florența, Toscana, Italia. În planul din mijloc, prima natură,
natura sălbatică, este sugerată prin stâncile abrupte și muncile de vânătoare. În planul îndepărtat,
în apropierea castelului, peisajul se îmblânzește, urcușul este condus pe alei sinuoase, iar
dispunerile vegetale, prin formele și culorile lor, au aproape un caracter decorativ – astfel, cea de-a
doua natură, peisajul agrar din jurul castelului, se apropie ca imagine de imaginea unei grădini]

(9) Organizarea, forma şi echiparea grădinilor şi parcurilor se află într-un continuu dialog cu regiunile
rurale înconjurătoare. Relația complexă dintre grădini şi natură – fie ea prima natură sau cea de-a
doua natură – este exprimată prin elemente modelate emblematic, precum coline, eleşteie, zăgazuri
sau alte forme derivate din natură. Aceste elemente imită și copiază natura, construind privelişti și
creând atmosferă. [Fig. 9. Elemente care imită și copiază natura, construind privelişti și creând
atmosferă. Parcul Joju-en, Kamamoto, Higo, Japonia, înc. sec. XIX, Tadayoshi Hosogawa]

Astfel:
. în grădina japoneză, relaţia dintre interior şi exterior ia forma unei „scene împrumutate”;
. în grădina italiană renascentistă, perspectiva condusă spre orizont este un element de legătură cu
peisajul și natura sălbatică;
. în parcul peisager englez, graniţele vizibile ale acestuia sunt înlăturate, permiţând privelişti
îndepărtate înspre peisaj și natura sălbatică.

Pe de altă parte, în Olanda de exemplu, cultivarea peisajului timp de numeroase secole a condus la
dispariţia celei dintâi naturi (natura sălbatică). Sfârşitul secolului al XX-lea a fost martorul unei

4
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
regenerări a naturii sălbatice sub formă de „natură nouă”. Aceasta a urmat aplicării Planului Politicii
Guvernamentale pentru Natură din 1990, care a stabilit tipuri de natură de realizat, a proiectat
reţele ecologice şi a construit ecotipuri 2.

După cum se poate constata, descrieri de situaţii în care cele trei naturi coexistă se regăsesc în urmă
cu multe decenii, dar exemplele contemporane de astfel de situaţii sunt rare. Totuși, o privire atentă
ne poate permite să identificăm numeroase situații, atât din trecut cât şi din prezent, în care relația
dintre amenajarea grădinilor și arhitectura peisageră regională există. Analogii şi relaţii simbolice
între elementele şi formele grădinilor şi cele ale peisajului se pot observa. Referinţele, împrumuturile
şi imitaţiile abundă. Grădinile şi peisajele se întreţes. Cunoaşterea unora este necesară pentru
înţelegerea celorlalte. Între grădină și peisaj nu există o linie de separare clară, iar ele alcătuiesc de
fapt o disciplină indivizibilă.

Istoria amenajării grădinilor rămâne o sursă importantă de informaţii pentru arhitectura peisageră
contemporană. Astfel, acest curs cuprinde, alături de exemple contemporane, și multe exemple
istorice, care ilustrează noțiunile teoretice sau oferă informaţie de fond. Grădinile din urmă cu
câteva secole alcătuiesc o colecţie de exemple, nu doar agreabile ca piese de muzeu, dar
reprezentând totodată o arhivă din care informaţia poate fi extrasă. Anumite elemente pot fi
analizate, îmbinate sau separate pentru a fi refolosite într-un alt context. Prin amenajările lor,
grădinile, asemenea clădirilor, reprezintă un punct de vedere asupra lumii aparţinând societăţii care
le-a creat. Grădinile istorice cuprind astfel o lecţie pentru creatorii contemporani.

D E Z V O L T A R E A P R O F E S I E I

(10) Originile, identitatea şi forţa profesiei de arhitect peisagist provin din arta şi meşteşugul
amenajării grădinilor. [Fig. 10. Originile, identitatea şi forţa profesiei de arhitect peisagist provin din
arta şi meşteşugul amenajării grădinilor grădinar pe scară culegând fructe c. 1910]

„Puterea profesiei constă în arta de a crea locuri care stimulează simţurile, stârnesc bucurie,
întruchipează paradox, reflectă tradiţie şi inspiră speranţă, locuri ale căror calităţi estetice dăinuie
(şi sunt preţuite) dincolo de contextul economic şi social specific din care provin”.
Sven-Ingvar Andersson3

2
ECOTIP, ecotipuri: grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma
influenței unor condiții de mediu.
3
Arhitect peisagist suedez, 1927-2007. A profesat în Suedia și Danemarca.
5
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
(11) În secolul XVII, olandezul Jan van der Groen 4 îl descria pe horticultor sau grădinar drept un
autodidact care se ocupă cu plantele şi solurile, cu cultivarea celor dintâi şi ararea celor din urmă.
Grădinarul proiectează totodată modele pentru straturile de flori, parterre şi spaliere, aplicând el
însuşi aceste proiecte. Grădinarul este preocupat în primul rând de domeniul privat. Desenul,
pregătirea solului şi cultivarea plantelor sunt principalele sale activităţi. Vocabularul său se limitează
la subiectul cu care se ocupă. [Fig. 11. Horticultorul / grădinarul: autodidact care se ocupă cu
plantele şi solurile, cu cultivarea celor dintâi şi ararea celor din urmă (Jan van der Groen, sec. XVII).
Proiectează modele pentru straturile de flori, parterre şi spaliere, aplicând el însuşi aceste proiecte.
Este preocupat în primul rând de domeniul privat. Desenul, pregătirea solului şi cultivarea plantelor
sunt principalele sale activităţi. Vocabularul său se limitează la subiectul cu care se ocupă. Abel
Grimmer, Grădinari muncind, 1607]

În timp ce astfel de grădinari există încă, lor li s-au alăturat și cei preocupați de proiectarea spaţiului
exterior. Ei sunt consultanţi independenţi, care lasă aplicarea proiectului lor în seama unui grădinar.
Prin urmare, pentru evitarea erorilor şi interpretărilor greşite, ei au nevoie să transmită informaţia,
să comunice, să formuleze propuneri de amenajare (atât grafic cât şi verbal) cu foarte multă precizie.
Astfel, desenele tehnice minuţioase, descrierea exactă şi devizul, au ajuns să facă parte din fiecare
proiect. Terminologia concisă a devenit de asemenea importantă, ajutând arhitectul peisagist să îşi
explice propunerile de amenajare în faţa unui auditoriu atât privat cât şi public.

Profesia a continuat să se dezvolte de-a lungul timpului. Diversele teorii de amenajare au condus la
cercetarea a numeroase teme, cuprinzând principiile esteticii, regulile de compoziţie şi tehnica
perspectivei. Încă din sec. XVII, publicaţii au fost dedicate aspectelor formale şi funcţionale ale
proiectării grădinilor. Iar în sec. XX, mai buna înţelegere a percepţiei şi comportamentului uman stă
la baza unor noi concepte de amenajare a spaţiului public exterior.

Unul dintre rezultatele îmbogățirii bazei teoretice a activităţilor de amenajare este că urmaşii foştilor
autodidacţi au avut nevoie de formare profesională şi perfecţionare intelectuală. Astfel, instituţii sau
asociaţii profesionale de profil au fost înființate.

4
Grădinar olandez, 1635-72. Cunoscut ca autor al unui popular manual de grădinărit.
6
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
La începutul secolului al XX-lea au fost create şcoli de profil, atât la nivel liceal cât şi universitar. O
serie de programe educaţionale conexe au apărut de asemenea. Toate acestea au condus la o
extindere a limbajului peisager.

Totodată, lucrând la scări şi cu complexităţi diferite, practica profesională s-a extins cu proiecte
adresându-se atât domeniului privat cât și spaţiului public şi peisajului în ansamblu.

„Arhitectura peisageră este pur şi simplu proiectarea şi amenajarea mediului fizic înconjurător”.
Laurie Olin
Aceasta a însemnat că cele trei naturi solicitau adesea aceeaşi atenţie.

Implicarea arhitecților peisagiști în lucrări la scară mare s-a conturat încet, acceptată fiind de o nouă
generație de proiectanți doar după cel de-al Doilea Război Mondial.

Astfel, înainte de a creşte cererea de planificatori la scară mare, dezvoltările rurale au fost preluate
de arhitecţii peisagişti. Iniţial, contribuţia lor s-a limitat la plantări de-a lungul drumurilor şi la
perdele de protecţie – altfel spus, la înfrumuseţarea lucrărilor altora. În anii 1960, o bază teoretică
tot mai extinsă a venit în sprijinul fundamentării unui demers metodic în planificarea peisageră și
teritorială. S-au conturat tehnici de analiză şi sinteză, precum și concepte.

Colaborări au fost inițiate cu arhitecţi, urbaniști, ecologişti, sociologi, ingineri civili, geografi,
psihologi, istorici de artă. Arhitecţii peisagişti contemporani au nevoie să stăpânească limbajul și
principiile fiecăreia dintre aceste discipline pentru a le aplica în munca lor.

„Marea varietate a problemelor cu care se confruntă acum arhitecţii peisagişti – de la o grădină la

un morman toxic de steril, la un studiu de planificare regională sau la un sit urban de reabilitat -
tinde să îi îndepărteze de amplasamentele fizice şi de mediile sociale, culturale sau educaţionale
în care valorile şi convingerile lor s-au format iniţial”.
Peter Walker 5

Deosebirea dintre domeniul arhitecturii peisagere şi cel al planificării şi amenajării urbane devine
neclară. Pe parcursul secolului al XX-lea, arhitectura peisageră a evoluat de la o mişcare de tip arts
and crafts (artă şi meşteşug) la o disciplină academică avându-şi propriile şcoli, institute de

5
Arhitect peisagist american, n. 1932.
7
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
cercetare, jurnale profesionale şi asociaţii în cadrul cărora de ce şi cum proiectăm se află într-o
permanentă discuţie.

Aspectele teoretice se dezvoltă în continuare. În prezent, în multe țări, arhitecţii peisagişti sunt
implicaţi în politica guvernamentală de planificare, elaborând planuri regionale şi municipale, și
întocmind relatări despre impactul asupra mediului. La acest nivel, proiectarea peisageră nu mai
constituie un proces de concepere, urmat de desenarea unei situaţii noi, ci implică, mai degrabă,
stabilirea de principii pentru tipurile de dezvoltare care se vor potrivi cu o situație existentă sau o vor
îmbunătăţi.

Viziunea arhitecţilor peisagişti asupra realității nu este în nici un caz unitară. Unii dintre ei formează
colaborări, fie cu activiști pentru conservarea naturii, fie cu ingineri şi constructori, iar alții încearcă
să concilieze opinii divergente prin colaborări cu planificatori urbani. Astfel, punctele de vedere pot
diferi în funcție de beneficiar și de caracterul comenzii.

Opiniile despre modul de a interveni în cele trei naturi este posibil să devină și ele tot mai
divergente. Prin urmare, putem spune oare că proiectarea grădinilor ar mai fi recunoscută ca stând
la baza arhitecturii peisagere? Istoricul John Dixon Hunt consideră că „arhitectura peisageră [...] a
pierdut contactul [...] cu grădinile, nu ca subiecte de proiectat și construit, ci ca modele [...] pentru
intervențiile mai mari”. Atenția arhitecților peisagiști se poate să se fi deplasat recent, în mod
excesiv, dinspre munca proiectării detaliate înspre proiectele regionale schematice. Totuși, o
revenire de la această tendință se poate constata de asemenea, prin implicarea a numeroși arhitecți
peisagiști în proiecte de revitalizarea parcurilor și grădinilor istorice. Arhitectura peisageră începe din
nou să apară ca o disciplină care stăpânește îndatoriri de proiectare pe toate nivelurile de scară, spre
deosebire de arhitectură și de amenajarea urbană.

T E M E L E C U R S U L U I

C2. (12) habitatul uman și clima [Fig. 12. Câmpuri de orez în valea Tu Le, Vietnam, 2016 © N.G: Viet
Nguyen]
C3. (13) stiluri istorice de amenajare a grădinilor și parcurilor [Fig. 13. Detaliu din grădina medievală
reamenajată în prieuré (stăreția) Notre-Dame d'Orsan, Maisonnais, Cher, Franța, sec. XII, XVI, XVII,
XX, Sonia Lesot, Patrice Taravella, Gilles Gillot © garden visit: Jason Whittaker]

8
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
C4. (14) apariția parcului public și definirea spațiului verde urban [Fig. 14. Englischer Garten
(Grădina Engleză), München. Considerată drept primul parc public urban, a fost concepută în 1789
de americanul Benjamin Thompson (conte de Rumford, pe atunci ministrul bavarez de război) și
proiectată de Friedrich Ludwig Sckell în pitorescul stil englez, încheiată fiind în 1808. Monopteros-ul
circular a fost adăugat de Leo von Klenze în 1838]
C5. (15) grădini și parcuri în România [Fig. 15. Detaliu de amenajare în Parcul Central din Cluj, ale
cărui amenajări debutează în anii '30 ai sec. XIX, pe locul cunoscut drept Lunca Furnicilor]
C6. (16) spațiile verzi: roluri, repartizare, tipuri, dimensionare și organizare [Fig. 16. Repartizarea
spațiilor verzi, vizibilă în planșa reglementărilor de zonificare a suprafeței orașului Cluj, 2013]
C7 C8. (17) elementele componente și principii de compoziție ale amenajărilor peisagistice [Fig. 17.
Conducerea perspectivelor de-a lungul unui parcurs]
C9. (18) terenul [Fig. 18. Macheta modelării terenului pentru parcul bazinului de acumulare din
Morbras, Franța, 1984, Kathryn Gustafson]
C10. (19) apa [Fig. 19. Cascadă în Central Garden, Getty Center, Los Angeles, California, SUA, 1984-
1997, Richard Meier, Robert Irwin, foto:2005]
C11. (20) vegetația [Fig. 20. Forme de vegetație în Central Garden, Getty Center, Los Angeles,
California, SUA, 1984-1997, Richard Meier, Robert Irwin, foto: 2005]
C12. (21) circulația [Fig. 21. Mișcare indusă de forma traseului de circulație]
C13. (22) construcții utilitare și decorative [Fig. 22. Piramidă în Bergpark Wilhelmshöhe, Kassel,
Germania, înc. sec. XIX, Wilhelm I]
C14. (23) peisaj regional [Fig. 23. Refacerea peisajului prin redarea terenurilor asanate râului, drept
compensație pentru dezvoltarea portului Antwerp, Beveren, Belgia, proiect: 2007-2009,
implementare începând cu 2008, Grup de Cercetare în Urbanism și Arhitectură al Katholieke
Universiteit Leuven]

B I B L I O G R A F I E R E C O M A N D A T Ă

(24) Jane AMIDON, Moving Horizons, The Landscape Architecture of Kathryn Gustafson and Partners
(25) Kázmér KOVÁCS, Peisaj cu grădină și casă
(26) Ana-Felicia ILIESCU, Arhitectură peisageră
(27) LAE: Landscape Architecture Europe, Fieldwork
(28) LAE: Landscape Architecture Europe, On Site
(29) Tim RICHARDSON (ed.), The Garden Book

9
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive
(30) John Ormsbee SIMONDS, Barry W. STARKE, Landscape Architecture, A Manual of Environmental
Planning and Design
(31) Ian H. THOMPSON, Landscape Architecture, A Very Short Introduction
(32) Meto J. VROOM, Lexicon of Garden and Landscape Architecture

(33) Bibliografie extinsă, actualizată continuu:

https://docs.google.com/document/d/1kEB4l5Jzs0NSzMq1t4uLvEw-V9A-
VEUX6dr2pwrDo6o/edit?usp=sharing

studiu individual PDF (ilustrare prin fotografii și/sau reprezentări grafice + scurtă descriere)
• prezentați câte un exemplu de proiectarea grădinilor, proiectarea spațiilor exterioare urbane,
respectiv planificare peisageră regională

studiu individual DESEN (A4) (câte un desen pentru fiecare exemplu + însemnări scrise punctuale)
• prezentați câte un exemplu de proiectarea grădinilor, proiectarea spațiilor exterioare urbane,
respectiv planificare peisageră regională

studiu individual FOTOGRAFIE (doar în Cluj) (una/două fotografii actuale pentru fiecare exemplu +
însemnări scrise punctuale)
• prezentați câte un exemplu de proiectarea grădinilor, proiectarea spațiilor exterioare urbane,
respectiv relația orașului cu peisajul înconjurător

termen înscriere studii individuale: marți, 10 octombrie, ora 23.00: as.andreeamilea@yahoo.com

bibliografie / webografie:
https://docs.google.com/document/d/1kEB4l5Jzs0NSzMq1t4uLvEw-V9A-
VEUX6dr2pwrDo6o/edit?usp=sharing

10
PEISAGISTICĂ
C1: noțiuni introductive