Arhitectura peisajului

CURSUL nr. 1
OBIECTIVELE CURSULUI 1
 înțelegerea definiției disciplinei Arhitectura peisajului și evoluția în timp a acesteia;
 obiectul de studiu și scopul disciplinei Arhitectura peisajului;
 înțelegerea importanței acestei discipline.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
DEFINIŢIA DISCIPLINEI ARHITECTURA PEISAJULUI
Din cele mai vechi timpuri s-a impus tendinţa tipic umană de a dori să modeleze natura încon-
jurătoare, iniţial din dorinţa de asigurarea resurselor de hrană iar apoi pentru a crea un peisaj ambiental
cât mai deosebit în preajma locuinţelor. Fiecare popor a moştenit de-a lungul veacurilor de civilizaţie un
„bagaj” vast de informaţii referitoare la preţuirea elementelor naturale, a pământului, apelor, a vegetaţiei
tipice fiecărei zone.
Tradiţia îndelungată în crearea grădinilor a dat naştere unei adevărate arte, practicată de aşa
numiţii grădinari şi apoi de către peisagişti renumiţi. Această artă a evoluat în decursul veacurilor,
folosind în esenţă aceleaşi mijloace de compunere a grădinilor: elemente naturale şi elemente construite,
fie supuse unei discipline geometrice, fie menţinute asemănător mediului natural.
Arhitectura peisajului este de fapt a îngemănarea a doi termeni - arhitectură şi peisaj - care
exprimă sintetic obiectul şi mijloacele de lucru ale acestei ştiinţe, de aici şi definiţia destul de simplistă:
ştiinţa şi arta de a proiecta şi amenaja peisajul.
Se mai defineşte ca ştiinţă prin regulile, metodologiile, tehnologiile şi principiile riguroase pe care
le defineşte şi le utilizează. Totuşi arhitectura peisajului poate fi considerată în ultimă instanţă şi o artă
complexă, în care se regăsesc atât arhitectura, artele plastice cât şi elementele naturale (flora, fauna) şi
bineînțeles factorul uman.
Însă distincţia între arhitectura peisageră şi artă rezidă din faptul că grădina sau parcul constituie o
realitate şi nu doar o reprezentare, materia din care se întruchipează ideea de parc (grădină) fiind vie,
alcătuită din arbori, arbuşti, flori, gazon etc.
Definiţie. Arhitectura peisajului este o ştiinţă aplicativă care studiază concepţia de
proiectare a spaţiului verde din perspectiva unor noţiuni estetice şi pe baza unor principii
specifice, în vederea realizării unor amenajări peisagistice.
Termenul "arhitectura peisajului", a fost inventat de către Gilbert Laing Meason în 1828 dar a
fost folosit oficial pentru prima dată ca un titlu profesional de către Frederick Law Olmsted în 1863.
Frederick Law Olmsted (1822-1903), care este considerat fondatorul American Landscape
Arhitecture, este şi promotorul primei mişcări protecţioniste a patrimoniului natural în lume.
Cei doi termeni care compun titulatura - arhitectură şi peisaj - exprimă de fapt obiectul de studiu
şi mijloacele de lucru ale acestei ştiinţe, adică organizarea şi construirea după anumite principii şi
tehnici a spaţiilor exterioare prin asocierea elementelor naturale de peisaj (teren, roci, ape, vegetaţie) cu
elementele artificiale (drumuri şi alei, construcţii decorative şi utilitare, mobilier ş.a.) în vederea
îndeplinirii anumitor funcţiuni ale acestor spaţii verzi (Iliescu, 2003).
Un practicant în domeniul Arhitectura peisajului poartă numele de arhitect peisagist sau inginer
peisagist.

1
 Arhitectura peisajului
Formarea peisagiştilor presupune cunoaşterea aspectelor de cultură artistică, cu referire la: Istoria
arhitecturii, Istoria artelor vizuale, Estetica, precum şi o temeinică pregătire pentru conceperea şi
reprezentarea elementelor care compun peisajul (Geometrie descriptivă, Perspective, Desen şi
compoziţie), dar şi studiul disciplinelor de bază (Teoria arhitecturii peisajului, Istoria artei grădinilor,
Proiectarea peisajelor, Construirea, îngrijirea şi restaurarea peisajelor etc.).
La acestea trebuie adăugate şi cunoştinţele privind aspectele generale ale următoarelor ştiinţe:
Arboricultură, Botanică, Geografie fizică, Climatologie, Pedologie, Ecologie, ş.a. precum şi asimilarea
unor cunoştinţe furnizate de o serie de alte discipline adaptate la specificul profesiei: Topografie,
Construcţii, Arhitectură, Urbanism, Amenajarea teritoriului, Îmbunătăţiri funciare, Horticultură, Silvi-
cultură, Protecţia plantelor, Mecanizare etc.
Datorită implicaţiilor social-economice, formarea specialiştilor în arhitectura peisajului implică şi
o pregătire corespunzătoare în domeniile: Sociologie, Economie, Legislaţie specifică, Management,
Marketing ş.a.

OBIECTUL DE STUDIU ŞI SCOPUL DISCIPLINEI

Obiectul de studiu al arhitecturii peisagere este spaţiul verde.
Spaţiul verde este constituit din totalitatea vegetaţiei (arbori, arbuşti, elemente florale, gazon,
etc.), a căilor de circulaţie, a diferitelor amenajări a apelor şi a dotărilor decorative şi utilitare
existente.
A amenaja un spaţiu verde nu înseamnă a umple spaţiile goale dintre clădiri cu „pietre, iarbă, flori
şi copaci”, ci înseamnă a organiza, a armoniza şi a disciplina formele vegetale, cromatica dinamică a
florilor şi frunzelor, mobilitatea apei, contrastul textural al suprafeţelor şi relieful cu diferite construcţii
sau dotări. Având directă legătură cu asigurarea echilibrului ecologic al mediului, arhitectura peisajului
se preocupă de conservarea şi dezvoltarea peisajelor şi a valorilor lor asociate, pentru beneficiul
generaţiilor actuale şi a celor viitoare.
Spaţiile verzi contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieții omului prin realizarea mediului şi cadrului
favorabil recreării publice sau private în aer liber, prin îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea mediului
antropic (localităţi, unităţi industriale, centre comerciale) în care omul trăieşte şi munceşte, influenţând
pozitiv starea psihică şi fizică a acestuia (Sonea & col., 1979)
Altfel spus: obiectul de studiu al arhitecturii peisagere îl constituie mediul înconjurător natural
sau artificial, peisajul local, regional şi chiar planetar, natural sau amenajat.
Scopul arhitecturii peisagere se concretizează în conceperea şi alegerea celor mai valoroase şi
eficiente variante de proiectare şi de realizarea concretă a amenajărilor peisagistice în contextul
armonizării peisajelor naturale cu cele artificiale. (Iliescu, 2003, citat de Sandu, 2012).

IMPORTANŢA ARHITECTURII PEISAGERE

Având o legătură directă cu asigurarea echilibrului ecologic al mediului Arhitectura peisajului se
preocupă de conservare şi dezvoltarea peisajelor şi a valorilor lor asociate, pentru beneficiul generaţiilor
actuale şi a celor care vor urma.
Ea se implică în organizarea teritoriului şi sistematizarea localităţilor în planificarea integrării
activităţilor umane în peisajul natural şi în cel cultivat, în dimensionarea şi distribuţia în localităţi şi în
teritoriu a diferitelor categorii de spaţii verzi şi organizarea generală a peisajelor pentru anumite funcţiuni
precum şi în refacerea şi valorificarea unor terenuri degradate industrial şi abandonate.

2
 Arhitectura peisajului
Peisajele aduc contribuţia lor la îmbunătăţirea calităţii vieţii omului şi prin multiplele lor funcţii
sociale: realizarea cadrului şi mediului favorabil pentru recreerea publică sau privată în aer liber, înfru-
museţarea localităţilor, a locurilor de muncă şi a locuinţelor ş.a. Dată fiind recunoaşterea importanţei acestei
ştiinţe pe plan internaţional în multe ţări funcţionează organizaţii profesionale şi instituţii specializate.
Astfel, la nivel mondial există Federaţia Internaţională a Arhitecților Peisagiști (I.F.L.A.) (fig. 1)
fondată la Cambridge (Anglia), în 1948, de către Sir Geoffrey Jellicoe, primul președinte al acesteia, repre-
zentând peste 15 țări din Europa și America de Nord. Mai târziu, în 1978, sediul IFLA a fost stabilit la
Versailles.
IFLA este o organizație democratică, apolitică, non-guvernamentală și fără scop patrimonial care are
drept obiective:
 dezvoltarea și promovarea profesiei și a disciplinei de arhitectura peisajului alături de artele și
științele conexe, în întreaga lume;
 asigurarea unui rol continuu profesiei ca instrument în vederea realizării unor performanțe estetice și
schimbări sociale pentru binele public;
 contribuirea la identificarea și conservarea echilibrelor complexe a sistemelor ecologice de care
viitorul civilizației depinde;
 stabilirea unor standarde înalte în practica profesională, în proiectarea și planificarea peisajului,
administrarea, conservarea si dezvoltarea acestuia;
 promovarea schimbului internațional de cunoștințe a ramu-rii educaționale și profesionale, aptitudini
și experiențe.
IFLA este reprezentată la nivel mondial de 5 regiuni –
AFRICA, ORIENTUL MIJLOCIU, AMERICILE, ASIA-PACIFIC,
EUROPA (fig. 2).
IFLA Europe - Regiunea Europeană a Federației Inter-
naționale a Arhitecților Pesagiști a fost înființată la 4 aprilie 1989
ca Fundația Europeană pentru Arhitectura Peisajului, pentru a
aborda în mod specific aspectele educaționale și profesionale ale
arhitecturii peisajului european. A fost formată din reprezentanți ai
12 asociații naționale - Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia,
Luxemburg, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Regatul Unit, plus
Irlanda și Grecia ai căror reprezentanți nu au fost prezenți la
reuniune. Astăzi IFLA Europe are 34 de membri și reprezintă
peste 20.000 de arhitecți peisagiști din toată Europa. Sediul social
Fig. 1. Sigla Federaţiei Internaţionale al Federației Internaționale a Arhitecților Peisagiști - Europa
a Arhitecților Peisagiști (IFLA Europe) este stabilit în regiunea administrativă a capitalei
Belgiei, Bruxelles.
În anul 2000 statele Consiliului Europei au luat iniţiativa elaborării unei deosebit de valoroase
convenţii şi anume „Convenţia europeană a peisajului”. Adoptată la Florenţa (Italia) la 20.10.2000 şi
intrată în vigoare la 1.03.2004, Convenţia Europeană a Peisajului are ca obiectiv principal promovarea
protecţiei, gestiunii şi amenajării peisajelor europene şi organizarea cooperării europene în acest domeniu.
Convenţia Europeană a Peisajului este primul tratat internaţional consacrat exclusiv multiplelor
dimensiuni ale peisajului european. Ea se aplică pe tot teritoriul părţilor semnatare şi vizează spaţiile
naturale, rurale, urbane şi periurbane.
Ea are în vedere nu numai peisajele ce pot fi considerate remarcabile, dar şi peisajele cotidiene sau cele
degradate. Luând în considerare valorile peisagistice, naturale şi culturale ale peisajului, Consiliul Europei
caută să prezerve calitatea vieţii şi a bunăstării individuale şi sociale.
La ora actuală Convenţia Europeană a Peisajului era ratificată de 38 de state europene.

3
 Arhitectura peisajului

Fig. 2. Regiunile reprezentate de IFLA

Ţara noastră s-a numărat printre primele semnatare, ratificarea acestei convenţii realizându-se în 8
iulie 2002 prin Legea nr. 451/2002, urmând ca aceasta să oblige România să pună în aplicare politicile de
peisaj, cu referire la strategiile şi măsurile de protejare, gestionare şi amenajare a peisajelor din întregul
teritoriu: spaţiile naturale, rurale, urbane şi periurbane, spaţiile terestre dar şi cele ale apelor interne, cotiere
şi maritime, incluzând atât peisajele comune, nedegradate cât şi cele degradate (Sandu, 2012).
Momentan, în Romania arhitectura peisajului se rezumă îndeosebi la spaţii verzi particulare, şi mai
puțin la planificarea teritorială şi dezvoltarea unui ambient public urban, ceea ce face ca inginerul peisagist
să utilizeze doar o mică parte din cunoștințele acumulate, rezumându-se frecvent la statutul de designer de
peisaj urban sau rural.
CONVENȚIA INTERNAȚIONALĂ A PEISAJULUI (ILC) - în anul 2010, Consiliului Mondial al
Federației Internaționale a Arhitecților Peisagiști (IFLA) reunit în Suzhou (China) a votat unanim apelul
înaintat directorului general UNESCO, în vederea oportunității de a crea un nou instrument de stabilire a
standardelor, și anume o ”Convenţie internaţională a peisajului”, luând în considerare dispoziţiile diferitelor
instrumente existente internationale, recomandări şi carte.
”Studiul preliminar cu privire la aspectele tehnice şi juridice a oportunității stabilirii unui standard
internaţional, instrument al peisajului” finalizat în luna martie 2011, elaborat de către grupul de lucru IFLA,
constituit special pentru acest lucru, explică necesitatea unui nou instrument normativ în acest domeniu.
Acel studiu a fost prezentat Consiliului Executiv UNESCO în luna mai 2012.

„Arhitectura peisajului nu este doar profesia viitorului - ci profesia pentru un viitor mai bun.”
(sursa: https://iflaeurope.eu)

Bibliografie - CURSUL 1
1. Iliescu Ana-Felicia, 2003 – Arhitectură peisageră , Editura Ceres, Bucureşti.
2. Sonea V., Palade L., Iliescu A.F., 1979 – Arboricultură ornamentală şi arhitectură peisageră, Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti.
3. Sandu Tatiana, 2012 – Arhitectura peisajului. Curs pentru licenţă. Editura PIM, Iaşi.
4. * CELA – Carta Arhitectului peisagist european - https://translate.googleusercontent.com/translate_c?hl=ro&sl=en&tl=ro&prev=
search&u=https://www.iflaeurope.eu/assets/docs/Charter_on_European_Landscape_Architect_2019.pdf&usg=ALkJrhgfe4w5Vnj2QoTJ-6WqQOd-
Z8KmdQ
5. * Convenția Europeană a Peisajului - https://lege5.ro/gratuit/gi2dgmjr/conventia-europeana-a-peisajului-din-20102000

Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU TATIANA