Sunteți pe pagina 1din 3

Universitatea Politehnica din Bucuresti

Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice

Metoda didactica Bingo

Studenti: Anghel Cristi – Petru


Dragomir Daniel – Valentin

Prof. coordonator: Chircu Sorina

2014-2015
In ce consta metoda didactica de predare “Bingo”?

Bingo este o tehnică facilă de a provoca, în câteva minute,


comunicarea între participanţii unui grup ce învaţă. Putând fi utilă şi ca ice-
breaking, această tehnică constă în listarea unor caracteristici pe care dorim
să le evidenţiem la nivelul subiecţilor în debutul unei activităţi, ceva în stilul
exemplului de mai jos:

Bingo pentru intercunoaştere

1. un coleg care este cel mai mic din familia sa

2. îi place muntele

3. ştie să lucreze pe calculator

4. este agreat de colegi

5. ştie să meargă pe role

6. ştie să coopereze într-un grup

La un semnal al formatorului, subiecţii caută câte un coleg care să semneze


în dreptul unei caracteristici; semnând acel individ se responsabilizează
asupra conţinutului respectiv, ştiut fiind că jocul de bingo se supune
verificării. Subiecţii sunt determinaţi astfel să interacţioneze cu cât mai mulţi
dintre colegi, în cât mai scurt timp.

Simpla interogare asupra caracteristicilor reprezintă un pas către


intercunoaştere.

Scopul:

- cunoaştere grupului din care elevul face parte

- interacţiune

Materiale necesare: instrument de scris, fişă de joc – coală A4

Cum procedăm: - fiecare elev primeşte o fişă de joc, o coală A4, pe care se
află 25 de

rubrici (sau mai multe, rămâne la alegerea propunătorului). Elevii trebuie să


se plimbe prin
clasă şi să găsească printre colegi pe aceia care pot să îi completeze câte o
rubrică din

tabel, în aşa fel încât să realizeze linie (pe verticală sau orizontală). Când un
elev are

completată o linie de pe foaie, atunci strigă ”Linie!”. Jocul se reia până când
un elev realizează ”Bingo!” şi are toate rubricile completate cu nume ale
colegilor.

Poti castiga in doua feluri: prin completarea unei linii sau sa ai cat mai multe
casute completate cand expira timpul alocat.

Castiga cine striga primul: Bingo!

Exemplu:

Spongierii sunt Mediul de viata Apa iese prin


animale………. ………………. ………..
Numeroase orificii Cosuletele vibratile Traiesc fixati pe
numite………. au celule cu ………………
………………
Cand au multa hrana se Spongierii sunt Buretele
inmultesc prin adevarate ……………
…………….. ………………..

S-ar putea să vă placă și